Jump to content

United Galaţi - futsal (2016-2017)


dcp100168

Recommended Posts

United şi-a făcut planul de pregătire pentru noul sezon

Echipa condusă de David Asandei a avut un sezon bun, cu următoarele rezultate: locul III în Liga I, locul II în Cupa României şi locul III în Liga a II-a. Chiar dacă toate lumea se află într-o binemeritată vacanţă, conducerea de la United şi-a stabilit planul de bătaie pentru sezonul 2016-2017.

„Am avut un sezon greu pe care l-am încheiat bine, cu trei medalii, care, în opinia mea, ar fi putut fi şi mai strălucitoare. Cupa României şi finala campionatului ar fi fost totul perfect. Ne vom reuni pe 25 iulie la sala Dunărea. Am fost invitaţi la Cupa Iaşiului (12-14 august), iar în perioada 19-21 august vom organiza cea de-a doua ediţie a Cupei Nicolae Rainea, un turneu internaţional la care am invitat şi aşteptăm confirmarea campioanei Italiei şi selecţionata Varnei. Ne-am despărţit la finalul sezonului de Stoykov şi Hendrius da Silva. Suntem în discuţii cu doi stranieri: un spaniol şi un brazilian, vom vedea care ne este bugetul şi mi-aş dori foarte mult să putem transfera măcar unul dintre ei. Calendarul competiţional nu s-a stabilit încă, o decizie în acest sens se va lua la Comitetul Executiv de la sfârşitul lunii, dar cu siguranţă campionatul va debuta în primul weekend din septembrie. Nu ne-am fixat încă obiectivele, nu ştim nimic despre celelalte adversare, dar trebuie să progresăm”, ne-a declarat antrenorul echipei gălăţene David Asandei.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

United vrea să rămână o echipă de top

Gălăţenii au demarat pregătirile pentru participarea în cel de-al 15-lea sezon, în care îşi doresc o clasare fruntaşă. Primul antrenament a avut loc pe 1 august. În perioada 12-14 august, gălăţenii vor participa la „Cupa Iaşului”, alături de alte trei echipe: CSMS Iaşi, Grand Pro Varna - campioana Bulgariei şi Clasic Chişinău - campioana R. Moldova. O săptămână mai târziu, la Galaţi va avea loc cea de-a doua ediţie a „Cupei Nicolae Rainea”, competiţie la care au fost invitate Dunărea Călăraşi, Grand Pro Varna şi CSMS Iaşi. De asemenea, clubul gălăţean are o invitaţie din Bulgaria, la un turneu la Varna (24-28 august), organizat de clubul Cerno More.

Campionatul Ligii I va începe în luna septembrie.

Antrenorul David Asandei beneficiază de următorul lot de jucători: Wellington da Silva, Păduraru, Ghighimoc - Burdujel, Laşcu, Cojoc, Crăciun, Tudose, Moldoveanu, Apostol, Bâgu, Cireş, Stoian, Popa şi Stratulat. Au plecat Plemen Stoykov (la clubul din Varna, de la care venise) şi brazilianul Hendrius da Silva.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

United a câștigat Cupa Iaşiului

United şi-a reluat pregătirile de o săptămână, iar în weekend a participat la Cupa Iaşului, un turneu amical unde au mai fost invitate: Classic Chişinău, campioana Moldovei şi participantă în grupele preliminare din UEFA Futsal Cup, FK Odorheiu Secuiesc şi gazdele de la CSM Poli Iaşi.

Prima zi a fost rezervată semifinalelor, ambele fiind dramatice cu învingătoarea decisă după executarea penaltiurilor. O desfăşurare specială a avut partida dintre ieşeni şi gălăţeni. Echipa gazdă a condus cu 3-0 şi 4-3, dar băieţii noştri au revenit spectaculos de fiecare dată şi au egalat cu şapte secunde înainte de final. United s-a impus în cele din urmă dar după ce s-au executat numai puţin de 23 de penaltiuri. Rezultat final: United - CSM Poli 16-15 (4-4, 1-3). Golurile gălăţene din timpul regulamentar i-au avut ca autori pe: Laşcu (3) şi Cojoc. În cealaltă semifinală, Classic s-a impus în faţa celor din Odorhei.

Prin urmare, finala mare a adus faţă în faţă United şi Classic. Gălăţenii au controlat jocul cu autoritate, au învins cu 6-2, graţie reuşitelor lui: Tudose (2), Crăciun, Moldoveanu, Burdujel şi Apostol, şi au adus trofeul acasă. Antrenorul David Asandei ajutat de Alexandru Tănăsilă a folosit lotul: Wellington, Păduraru - Tudose, care a fost desemnat „best player”, Cojoc, Burdujel, Moldoveanu, Laşcu, Cireş, Crăciun, Apostol, Bâgu.

United va organiza la sfârşitul săptămânii Cupa Nicolae Rainea unde au mai confirmat participarea: Dunărea Călăraşi, Grand Pro Varna - campioana Bulgariei şi CSM Poli Iaşi.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

United va deschide noul sezon al Ligii I de futsal

S-au tras la sorţi meciurile viitorului campionat, echipa gălăţeană urmând să înceapă cu o deplasare la Tg. Secuiesc, devansată la cererea adversarei

La Casa Fotbalului au fost trase la sorţi meciurile turului Campionatului de futsal pentru echipele din Liga I şi Liga a II-a. În viitorul sezon, prima Ligă va funcţiona cu 11 echipe, după ce nou-promovata Luceafărul Buzău nu s-a înscris, în timp ce Liga a II-a va avea 10 echipe. Clubul United Galaţi nu va înscrie echipă în eşalonul al doilea, acolo unde a obţinut un titlu de campioană.

În schimb, United va trebui să aibă echipă de tineret (Under 19), obligativitate impusă de federaţie cluburilor din Liga I, în care fiecare grupare trebuie să înregimenteze în lot cel puţin şapte jucători de 19 ani şi maximum trei mai mari de această vârstă.

United Galaţi, medaliată cu bronz sezonul trecut, va avea următorul program în Liga I: în prima etapă în deplasare cu KSE Tg. Secuiesc, apoi acasă cu Clujana Cluj, în etapa a III-a va sta, urmând deplasare la Muncitorul Reşiţa şi meci acasă cu Autobergamo Deva (deţinătoarea „Cupei României”). În ultimele şase etape (VI-XI) se va juca astfel: cu Dunărea Călăraşi (d), KSE Odorheiu Secuiesc (a), CSM Politehnica Iaşi (d), Spicom Sf. Gheorghe (a), Informatica Timişoara (d) şi City’us Tg. Mureş (a).

Prima etapă este programată pe 4 septembrie, însă United va deschide noul sezon cu două zile mai devreme, acceptând solicitarea celor din Tg. Secuiesc de a juca pe 2 septembrie.

Echipele din primul eşalon vor juca tur-retur, iar la finele sezonului regulat se va continua cu play-off cu ocupantele locurilor 1-8, în care se va juca în sistemul două victorii din trei. Echipele de pe ultimele două locuri vor retrograda în Liga a II-a, iar cea de pe locul 9 va juca cu formaţia de pe locul doi din eşalonul secund un baraj pentru promovare/rămânere în prima ligă. 

În „Cupa României”, în primul tur United va fi cap de serie, alături de echipele din Deva, Tg. Mureş şi Iaşi.

Până la startul sezonul, vineri şi sâmbătă (19 şi 20 august) la Sala Sporturilor “Dunărea”, clubul gălăţean va organiza cea de-a doua ediţie a Memorialului „Nicolae Rainea”, un turneu amical cu participarea echipelor: Grand Pro Varna, campioana Bulgariei, CSM Politehnica Iaşi, Dunărea Călăraşi şi United. Vineri sunt programate partidele United Galaţi - Grand Pro Varna (ora 17.00) şi Dunărea Călăraşi – CSM Poli Iaşi (ora 19.00) iar sâmbătă, de la ora 10.00, respectiv 12.00, cele două finale.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Memorialul ”Nicolae Rainea” a fost câștigat de United

După succesul de la ”Cupa Iașului”, echipa gălățeană de futsal United își trece în palmares al doilea turneu de pregătire al verii ”Memorialul Nicolae Rainea”. În finala turneului organizat în memoria fostului mare arbitru internațional Nicolae Rainea, United a jucat cu Dunărea Călărași și s-a impus cu 5-4, după executarea loviturilor de departajare.

United a marcat prima, cu patru minute înainte de finalul primei reprize, prin Emanuel Moldoveanu, acesta fiind și scorul primei părți. În partea secundă gălățenii s-au desprins la 2-0 prin golul lui Constantin Burdujel. Oaspeții au redus din handicap, 2-1, dar Emanuel Moldoveanu a marcat rapid pentru 3-1 din lovitură de pedeapsă. În finalul jocului cei de la Dunărea au reveni și au egalat cu două goluri marcate într-un interval de un minut și astfel câștigătoarea din acest an a Memorialului ”Nicolae Rainea” s-a decis după executarea loviturilor de departajare. 

Dunărea Călărași a deschis seria loviturilor de departajare cu o bară, Emanuel Moldoveanu a readus United în avantaj, Călărașiul a egalat din nou, Adrian Lașcu a marcat pentru 5-4, iar următoarea lovitură de departajare a Dunării a fost apărată de portarul de la United, Wellington astfel United a câștigat pentru a doua oară consecutiv Memorialul ”Nicolae Rainea”. 

Pentru United au jucat: Wellington Silva, Ionuț Pădurariu - Viorel Cojoc, Andrei Apostol, Andrei Crăciun, Emanuel Moldoveanu-Ovidiu Tudose, Constantin Burdujel, Octavian Cireș, Adrian Lașcu. Antrenori: David Asandei și Alexandru Tănăsilă.

sportgalati.com

În prima zi a turneului, United a învins cu 4-2 Poli Iași, iar Dunărea Călărași a trecut de Grand Pro Varna cu 5-4 după executarea loviturilor de departajare, la finalul timpului regulamentar scorul era egal 2-2.

Link to comment
Share on other sites

United debutează la Târgu Secuiesc, în noua ediție a Ligii I

Cele 11 echipe angrenate în ediția 2016-2017 a primei ligi de futsal și-au aflat programul competițional. Sezonul, în Liga I de futsal va debuta la 3 septembrie, iar United va juca în prima etapă în deplasare la Târgu Secuiesc, cu cei de la KSE. Primul meci pe teren propriu va fi jucat de United cu cei de la ACS (FK) Odorheiu Secuiesc, în etapa a II-a, 10 septembrie. Programul echipei pregătite de David Asandei în turul campionatului continuă astfel: etapa a III-a, 17 septembrie, United stă, etapa a IV-a, 24 septembrie, Muncitorul Reșița - United; etapa a V-a, 1 octombrie, United - Autobergamo Deva; etapa a VI-a, 8 octombrie, Dunărea Călărași - United; etapa a VII-a, 15 octombrie, United - CFF Clujana Cluj-Napoca; etapa a VIII-a, 22 octombrie, Poli Iași - United; etapa a IX-a, 29 octombrie, United - Spicom Sfântu Gheorghe; etapa a X-a, 5 noiembrie, Informatica Timișoara - United; etapa a XI-a, 12 noiembrie, United - City us Târgu Mureș.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Debut cu victorie pentru United, în noul sezon al Ligii I

Al XII-lea sezon în prima ligă de futsal a fost început de United cu o victorie. În prima etapă, United a câștigat cu 4-1 (1-1), jocul de la Târgu Secuiesc, cu cei de la KSE. Pentru United, golurile au fost marcate de: Emanuel Moldoveanu (3) și Andrei Apostol.

În etapa a II-a, echipa pregătită de David Asandei va juca pe teren propriu, luni, 12 septembrie, de la ora 18.00, cu FK Odorheiu Secuiesc.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

United - FK Odorheiu Secuiesc 5-3

Meciul dintre United Galaţi şi FK Odorheiu Secuiesc ne-a oferit unele momente de fotbal de calitate, dar şi două spectaculoase finaluri de repriză. Cu o echipă fortificată, oaspeţii le-au dat serios de furcă gălăţenilor, care în sezonul trecut reuşiseră să se impună lejer în ambele partide.

De data aceasta, lucrurile s-au petrecut cu totul altfel. Întâlnirea a fost dominată de echilibru până spre finalul primei reprize, cu puţine faze de poartă, dar şi fără goluri. În min. 17, însă, s-a produs desprinderea. Surprinzător, acesta a venit din partea oaspeţilor. Aceştia au punctat de două ori în 60 de secunde, prin Barna Szecsi şi Laszlo Szocs, şi se părea că se va intra la cabine cu acest 0-2. Dar nu a fost să fie aşa, pentru că elevii lui David Asandei s-au avântat spre poarta adversă, iar acest lucru a făcut ca tot într-un singur minut (ultimul) să obţină egalarea. Autorii celor două goluri, Cireş şi Moldoveanu (ultimul din penalti).

Mitanul al doilea a debutat sub aceleaşi auspicii, cu joc alert şi echilibrat. Echipa din Odorhei a avut o bară, apoi United a şutat decisiv, dar goalkeeperul a scos mingea din poartă, fără ca golul să fie validat (min. 27). Totuşi, peste cinci minute, moderna tabelă de la Sala „Dunărea” a arătat 3-2; a şutat Cireş, iar Moldoveanu a deviat în gol. Câteva secunde mai târziu va fi din nou egalitate: 3-3 (gol L. Szocs). Ultimele cinci minute sunt urmărite de numerosul public cu sufletul la gură. Crăciun şi-a dus din nou echipa în avantaj, oaspeţii au hotărât să atace şi cu portarul, fără succes, iar în penultimul minut Laşcu a pecetluit scorul, la 5-3, înscriind dintr-un unghi imposibil, din apropierea cornerului.

A arbitrat cuplul Gabriel Gherman (Bucureşti) - Vlad Ciobanu (Iaşi).

United a jucat în următoarea formulă: Wellington - Laşcu, Burdujel, Cireş, Moldoveanu, Apostol, Cojoc, Bâgu şi Crăciun.

După două etape, United a acumulat maximum de puncte şi se află printre fruntaşe. În etapa a treia, gălăţenii au liber, iar în continuare vor juca astfel: în deplasare, la Muncitorul Reşiţa, şi acasă, cu Autobergamo Deva.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Muncitorul Reșița - United Galați 4-5 (0-2)

În etapa a IV-a din prima ligă de futsal, echipa gălățeană United s-a deplasat la Reșița pentru jocul cu Muncitorul. Echipa pregătită de David Asandei și-a păstrat invincibilitatea și după al treilea joc din acest sezon prin victoria, 5-4, la pauză 2-0. Pentru United au marcat: Ovidiu Tudose, Adrian Lașcu, Emanuel Moldoveanu, Constantin Burdujel și Octavian Cireș.    

După patru etape din prima ligă de futsal, United este pe locul doi în clasamentul la zi din Liga I, cu nouă puncte din trei jocuri, golaveraj 14-8.

În etapa a V-a, United va juca pe teren propriu, Sala Sporturilor ”Dunărea”, derby-ul cu echipa de pe primul loc, Autobergamo Deva.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Victorie ratată de la 3-0

Fotbaliştii de United au susţinut, luni seară, primul derbi al Ligii I de futsal, cu Autobergamo Deva. Disputa dintre ocupantele primelor două locuri din clasament, care şi în ediţiile trecute au încheiat la scoruri strânse, s-a terminat la egalitate, scor 3-3.

Gălăţenii au început mai bine, au condus cu 1-0 pe fondul unui joc echilibrat, cu o posesie mai bună a devenilor şi joc direct, cu mai multe ocazii, a celor de la United. Golul a fost marcat de internaţionalul moldovean Laşcu. Şi după reluare jocul a avut un ritm bun, cu numeroase ocazii de ambele părţi, gălăţenii irosindu-le prin Moldoveanu, Crăciun, Laşcu şi Cojoc. La mijlocul reprizei secunde (min. 28 şi 29), United a urcat scorul la 3-0 prin reuşitele lui Laşcu şi Cireş şi nimic nu prevestea finalul favorabil oaspeţilor. Poate şi pe fondul unei relaxări a echipei gălăţeni, fosta campioană a revenit spectaculos. Antrenorul celor de la Autobergamo Deva a riscat, forţând cu portarul înlocuit de un jucător de câmp, şi a fost răsplătit prin golurile cu care a restabilit egalitatea, marcate în minutele 32, 34 şi 37.

După o astfel de desfăşurare a partidei, David Asandei, antrenorul de la United, era mulţumit doar de faptul că echipa sa a rămas neînvinsă. „Echipa noastră putea mai mult. Unul din momentele cheie a fost la ocazia avută de Burdujel la 3-2, când a întârziat şutul şi faza s-a irosit. Oricum, este un rezultat care ne menţine neînvinşi, în faţa unui adversar care a făcut patru transferuri de marcă, în timp ce noi nu am putut investi nimic în acest sens”, a spus antrenorul echipei gălăţene.
Pentru United au evoluat: Wellington - Laşcu, Burdujel, Tudose, Cireş, Moldoveanu, Bâgu, Apostol, Crăciun şi Cojoc.
În etapa următoare, United va juca în deplasare, cu Dunărea Călăraşi, luni, 10 octombrie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

United câștigă la Călărași cu un „cadou” antologic primit de la adversar

Echipa de futsal United Galaţi a câştigat, scor 3-0, partida cu Dunărea Călăraşi, disputată luni, în deplasare, în cadrul etapei a şasea din Liga I.

Meciul a  fost mult mai echilibrat decât o arată scorul final şi a fost decis în mare măsură de o gafă colosală a portarului echipei din Călăraşi, Eugen Cinaru. Partida se îndrepta spre final cu scorul de 0-0, când o pasă banală, moale, a unui jucător al gazdelor spre portar, s-a transformat într-un autogol antologic. Experimentatul portar Cinaru (34) a vrut să facă preluare, dar a scăpat mingea în poartă pe sub talpa piciorului drept. Cei de la Dunărea au încercat să forţeze egalarea cu un jucător de câmp în locul portarului, iar United a profitat şi mai înscris de două ori.

În urma acestui rezultat, United rămâne neînvinsă şi se află pe locul doi în clasament, cu 4 victorii şi un egal.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

United a învins Clujana Cluj cu 3-0

United a jucat duminică la prânz în sala sporturilor Dunărea cu CFF Clujana Cluj, într-o partidă ce a contat pentru cea de-a şaptea etapă a Ligii I la futsal. Chiar dacă nu l-a putut folosi pe Cireş, accidentat, echipa gălăţeană şi-a făcut bine temele pentru acest joc, a apăsat pedala de acceleraţie doar atât cât să obţină o victorie fără emoţii. Învingătoarea s-a tranşat din primele 20 de minute când au marcat Laşcu, o dublă şi Apostol. În partea a doua, băieţii lui David Asandei s-au jucat cu ocaziile şi tabela de marcaj nu s-a mai modificat.

„Un joc bun şi un rezultat meritat. Puteam marca mai mult dar fie ne-am relaxat în faţa porţii, fie portarul şi cele patru bare au făcut ca scorul să fie doar 3-0 la final. Sunt mulţumit, acum trebuie să pregătim cu mare atenţie jocul dificil de la Iaşi. După şase jocuri suntem neînvinşi şi n-am primit gol în ultimele două runde”, a concluzionat tehnicianul David Asandei.

Rezultat final: United - CFF Clujana 3-0 (3-0). Lotul de jucători: Wellington „Nene” - Burdujel, Laşcu, Moldoveanu, Tudose, Cojoc, Bâgu, Apostol, Crăciun, Popa, Stratulat, Păduraru.

Echipa gălăţeană se poziţionează pe locul doi în clasament cu 16 puncte, la egalitate cu liderul Autobergamo Deva şi va juca etapa viitoare în deplasare cu CSM Politehnica Iaşi.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

United a învins la Iaşi şi a urcat pe primul loc

Echipa gălățeană de futsal United a jucat în etapa a VIII-a la Iași, cu CSM Politehnica. Echipa gălățeană avea nevoie de un succes pentru a urca pe primul loc în Liga I, după înfrângerea, 2-4, la Călărași a celor de la Autobergamo Deva. Jocul de la Iași a fost câștigat de United, cu 6-1, iar echipa gălățeană este noul lider în Liga I. Pentru United au marcat: Andrei Crăciun 3, Ovidiu Tudose, Constantin Burdujel și Octavian Cireș.

Cu trei etape înainte de finalul turului, United este pe primul loc, cu 19 puncte din șapte jocuri.

În etapa a IX-a, United va juca pe teren propriu cu Spicom Sfântu Gheorghe duminică, 30 octombrie, de la ora 18.00.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Set cu Spicom. United se menține în fruntea Ligii I

Echipa gălățeană de futsal United, liderul Ligii I, a înregistrat a șaptea victorie din acest sezon. În etapa a IX-a, United a întâlnit în ”Polivalentă” pe Spicom Sfântu Gheorghe. Gălățenii s-au impus cu 6-4 (3-2) și abordează duelurile cu Informatica Timișoara și City us Târgu Mureș de pe locul 1. Pentru United au marcat: Octavian Cireș 3, Emanuel Moldoveanu, Mihăiță Bâgu 2.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

United a pierdut la Timișoara și a coborât pe locul 2

Echipa gălățeană United a înregistrat prima înfrângere din acest sezon. În derby-ul etapei a X-a din Liga I, United a pierdut, scor 0-3 (0-1), jocul de la Timișoara, cu Informatica. În jocul de la Timișoara, portarul de la United, Wellington, a suferit o accidentare în urma căreia a fost transportat la spital, după care a revenit la Galați alături de coechipierii săi.

După înfrângerea de la Timișoara, United a coborât pe locul 2 în prima ligă de futsal. În nouă jocuri, United a acumulat 22 de puncte, șapte victorii, o remiză, o înfrângere, golaveraj 35-19.

În ultima etapă din tur, United va juca pe teren propriu, duminică, 13 noiembrie, de la ora 18.00, cu City us Târgu Mureș, campioana României.

sportgalati.com

 

Link to comment
Share on other sites

Înfrângere la limită în fața campioanei

Meci nebun între United și Cityus Târgu Mureș, în ultima etapă a turului sezonului regulat din Liga I. Meciul s-a încheiat cu victoria celor din urmă, scor 4-3 (2-1), deși parcă mai echitabil ar fi fost un rezultat de egalitate. Toate golurile gălățenilor au fost marcate de Andrei Crăciun.

Link to comment
Share on other sites

United a debutat în retur cu o victorie

Echipa de prima ligă a clubului United a debutat în returul Ligii I de futsal cu o victorie categorică. Băieții lui David Asandei au învins în etapa a XII-a, prima din retur, cu 4-0, la pauză 2-0, ultima clasată din Liga I, KSE Târgu Secuiesc.  

După 12 etape, United este pe locul 2 în clasament, cu 25 de puncte, din 11 jocuri, opt victorii, o remiză, două înfrângeri.

În etapa a XIII-a, United va juca la Odorheiu Secuiesc cu echipa de pe locul 3, în clasamentul la zi din Liga I, FK.

sportgalati.com

 

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

United s-a impus la Odorheiu Secuiesc și a revenit pe primul loc

Derby-ul etapei a 13-a din prima  ligă de futsal s-a disputat la Odorheiu Secuiesc, între echipa locală Futsal Klub și United. Meci cu miză pentru ambele echipe, pentru menținerea în plutonul fruntaș al primei ligi de futsal. Echipa pregătită de David Asandei s-a impus 3-2, deși la pauză gazdele conduceau cu 2-1. United a marcat prima prin Ovidiu Tudose, însă gazdele au marcat de două ori până la pauză și au intrat în avantaj. În partea secundă, United a egalat la doi prin golul marcat de Adrian Lașcu, apoi Constantin Burdujel a marcat pentru 3-2, golul victoriei care urcă United, din nou, pe primul loc în Liga I.

United conduce în Liga I cu 28 de puncte, două mai mult decât echipa de pe locul doi, Autobergamo Deva, dar și un joc în plus.

Pentru United, urmează o etapă de pauză, din cauza numărului impar de echipe din Liga I, următorul joc pentru gălățeni fiind programat în jurul datei de 11 decembrie, la Galați, cu Muncitorul Reșița.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Victorie categorică cu Muncitorul Reșița

În prologul etapei a XV-a din Liga I de futsal, ultima din acest an, echipa gălățeană United a obținut a zecea victorie stagională. Echipa pregătită de David Asandei s-a impus cu 5-0 (2-0) cu Muncitorul Reșița și a revenit pe primul loc în Liga I, cel puțin până luni când Autobergamo Deva va juca cu FK Odorheiu Secuiesc. Scorul pauzei a fost 2-0 prin golurile marcate de Emanuel Moldoveanu, în primele două minute ale jocului. În debutul părții secunde, United a marcat pentru 3-0 prin Andrei Apostol, iar în final a ieșit din nou al rampă Emanuel Moldoveanu, cu alte două goluri. United a mai irosit câteva ocazii de a marca, cea mai mare fiind a lui Andrei Crăciun, care a trimis în bară.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Adrian Lașcu, jucătorul anului 2016 în Republica Moldova

Federația Moldovenească de Fotbal a organizat recent Gala Laureaților Fotbalului Moldovenesc 2016, în cadrul căreia s-au decernat superlativele anului. Cel mai bun jucător de futsal a fost desemnat Adrian Lașcu, jucător ce evoluează la United Galați, echipă cu care a câștigat medaliile de bronz în Liga I, sezonul 2015-2016 și a jucat finala Cupei României 2016. Adrian Lașcu este și component al echipei naționale a Republicii Moldova.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

United iernează în fotoliul de lider

Echipa de futsal a clubului United înregistrează un nou reper important. Prin victoria cu Muncitorul Reșița, din ultima etapă a anului, echipa pregătită de David Asandei a revenit pe primul loc în Liga I de futsal și avea nevoie de un pas greșit al celor de la Autobergamo Deva în jocul de la Odorheiu Secuiesc. Jocul din Harghita s-a încheiat la egalitate 3-3, astfel că United iernează pe primul loc în Liga I de futsal. United conduce cu 31 de puncte, un punct mai mult față de echipa de pe locul 2, Autobergamo Deva.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

Moş Crăciun vine la United cu un play-maker brazilian

Galaţiul este reprezentat cu cinste în Liga I de futsal. Medaliata cu bronz şi finalista Cupei României în sezonul trecut, United şi-a confirmat valoarea şi a terminat în fotoliul de lider cele 15 etape programate anul acesta cu linia de clasament: 13 meciuri, 10 victorii, 1 egal, 2 înfrângeri, golaveraj: 50-25, 31 de puncte. „Un sezon foarte bun pentru noi, am confirmat că putem să ne batem acolo sus, că avem potenţial şi vom avea un cuvânt de spus la campionat. Am dus acest sezon în 11 jucători. Şansa noastră a fost că jucătorii nu s-au accidentat, n-au fost suspendaţi şi am putut să-I folosim. Cred că avem şansa noastră şi ne vom bate pentru ea. Din acest moment fiecare joc va fi ca o finală, suntem 5-6 echipe cu o diferenţă mică între noi, orice punct pierdut te coboară în clasament. Ne dorim să încheiem prima parte a campionatului pe primul loc. Mulţumim tuturor oamenilor implicaţi în rezultatele acestei echipe şi celor care ne-au susţinut în acest an. Le doresc tuturor un an nou fericit cu sănătate şi la mulţi ani”, ne-a declarat antrenorul gălăţean David Asandei.

Moş Crăciun nu a rămas indiferent la aceste rezultate şi a adus deja un cadou preţios: brazilianul Kailon Borges, 27 de ani. „Am reuşit să parafăm transferul lui Kailon Borges, un play-maker autentic, care cu siguranţă ne va ajuta foarte mult. Este un jucător cu experienţă, a jucat în Cipru cu Laşcu, am vrut să-l aducem din august, nu am reuşit decât acum”, a concluzionat tehnicianul gălăţean.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

United anunță transferul lui Ion Al-Ioani

Înainte de reluarea părții secunde a Ligii I, liderul, United Galați, anunță al doilea transfer din acest sezon. După brazilianul Kailon Borges, la echipa pregătită de David Asandei în partea a doua a campionatului va juca și fostul internațional Ion Al-Ioani, conform unui anunț postat pe site-ul oficial al clubului. 

Ion Al-Ioani este un apărător de 33 de ani și a mai jucat în Liga I pentru: Dunărea Călărași, Informatica Timișoara, City us Târgu Mureș, CIP Deva sau în Ungaria pentru Győri ETO Futsal Club. Cei doi, Al-Ioani și Borges, nu vor juca în meciul de sâmbătă de la Deva.

sportgalati.com

Link to comment
Share on other sites

United a marcat în ultimele secunde ale derbiului

Derbiul Ligii I de futsal, dintre Autobergamo Deva (locul 2) şi United Galaţi (locul 1), s-a încheiat la egalitate, scor 3-3. Partida s-a disputat sâmbătă, la Deva. United a evoluat bine în prima repriză şi a condus la pauză cu 1-0, în urma reuşitei lui Apostol. Gazdele au început tare a doua parte a meciului şi au întors scoru, cu două goluri marcate într-un interval de numai 20 secunde (min. 23). United a replicat prin Crăciun, care a înscris pentru 2-2, în min. 35, în urma unui corner, dar Autobergamo a revenit la conducere în min. 38, dintr-un penalti acordat pentru cumul de faulturi al echipei gălăţene. În ultimul minut, antrenorul David Asandei a riscat, forţând egalarea cu un jucător de câmp în locul portarului, fiind răsplătit când mai erau doar cinci secunde: şut de la distanţă al lui Cojoc, iar Moldoveanu a pus latul şi a deviat în poartă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.