Jump to content

Recommended Posts

Posted

Direcţia de Agricultură și Camera Agricolă se unesc

S-a promulgat şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial legea care prevede că Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) şi Camerele Agricole Judeţene (CAJ) se vor desfiinţa, în forma prezentă şi ulterior se vor reînfiinţa ca instituţie unică. Vom avea, deci, direcţii agricole cu atribuţii şi organigrame extinse. Proiectul legii 157/2016, aşa cum a fost el trimis spre promulgare, se află, în acest moment, pe siteul Camera Deputaţilor (cu numărul de proiect 746/2015).

Actul normativ prevede că patrimoniul viitoarei direcţii de agricultură, care va avea în componenţă şi camera agricolă, va fi, de fapt, patrimoniul celor două instituţii, cu treceri din proprietatea publică a judeţului în cea a statului, acolo unde este cazul. Potrivit art 3 (2) din lege, „numărul de posturi (…) se constituie prin însumarea numărului de posturi aferent structurilor desfiinţate”.

Carevasăzică, din cei 29 de angajaţi pe care cele două instituţii îi au acum - adică nouă ai DADR şi 20 ai Camerei Agricole - niciunul n-ar trebui să îşi piardă locul de muncă, odată cu reorganizarea instituţiilor pentru care lucrează.

Iată ce ne-au spus directorii celor două instituţii agricole gălăţene, referitor la modificările legislative. „Ştim că s-a promulgat legea. Va mai dura însă până vor apărea şi normele ei de aplicare. Acestea vor avea efecte numai dacă vor face obiectul unei hotărâri de Guvern. După ce se vor publica şi normele, o să ştim cu siguranţă ce este de făcut şi cum”, a declarat directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi, Marius Mihăilă.

Directorul Camerei Agricole a Judeţului Galaţi, Maricel Floricel Dima, a precizat că aşteaptă noi informaţii legate de viitoarea reorganizare. „Aşteptăm şi noi normele. Şi sunt convins că vom putea lucra, în viitoarea formă de organizare, la fel de bine cum lucrăm şi acum”, a precizat directorul Camerei Agricole Judeţene, Maricel Floricel Dima.

viata-libera.ro

  • 5 months later...
Posted

Camera Agricolă a Judeţului Galaţi a fost desfiinţată

Camera Agricolă a Judeţului Galaţi fusese înfiinţată printr-o hotărâre de Consiliu Judeţean în 2010, având la bază Hotărârea Guvernului nr. 1609/2009 privind înfiinţarea camerelor agricole judeţene prin reorganizarea oficiilor/ centrelor de consultanţă agricolă judeţene.

Guvernul Cioloş a hotărât desfiinţarea acestora, aceasta fiind una dintre masurile de debirocratizare şi eficientizare a sistemului agricol românesc pe care Guvernul Cioloş le-a luat şi le-a şi implementat în 2016.

În baza legislaţiei de anul trecut, adică HG 860/2016 şi a Legii 157/2016, referitoare la reorganizarea unor structuri aflate în coordonarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, personalul Camerei Agricole Judeţene a fost preluat până pe data de 30 decembrie 2016, prin transfer, pe noile funcţii corespunzătoare, de către Direcţia pentru Agricultură Judeţeană - aflat în subordinea Ministerului Agriculturii. Preluarea patrimoniului şi activitatea instituţiei sunt în desfăsurare, urmând a se finaliza până la sfârşitul lunii ianuarie. Reorganizare are ca temei „raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional“.

Finanţarea Camerei Agricole Judeţene s-a făcut din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat. Prin această desfiinţare şi preluare a activităţii de către Direcţia Agricolă, autorităţile nu fac decât să aplice o nouă „recentralizare“ a activităţii pe care au încercat să o descentralizeze în urmă cu şase ani.

monitoruldegalati.ro

Posted

Direcţia Agricolă are director nou

Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Galaţi s-a reorganizat, preluând personalul şi atribuţiile Camerei Agricole a Judeţului (CAJ) Galaţi şi a compartimentelor funcţionale din subordineaDirecţiei Monitorizare, Inspecţii, Verificare şi Control din cadrul Ministerului Agriculturii. Noul director executiv al DADR este ing. Maricel Floricel Dima, fost manager la CAJ Galaţi. Funcţia a fost exercitată, până acum, de Marius Mihailă.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Direcţia Agricolă Galaţi a ”înghiţit” majoritatea structurilor cu profil agricol din judeţ

În urma unei decizii a Ministerului Agriculturii, aproape toate instituţiile cu profil agricol din judeţul Galaţi au fost încorporate în Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi.

În ultimii ani, toţi banii ce reprezintă subvenţii în agricultură au fost daţi prin intermediul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură. În acest context, direcţiile agricole au ajuns să funcţioneze la cota de avarie, cu personal insuficient.

În urma unei hotărâri a Ministerului Agriculturii luate la finele anului 2016, s-a decis ca cele mai multe structuri cu profil agricol din judeţe să funcţioneze în cadrul direcţiilor agricole. Astfel, camerele agricole şi inspectoratele cu atribuţii în domeniul agricol au devenit departamente în cadrul direcţiilor pentru agricultură şi dezvoltare rurală.

La Galaţi, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Galaţi va fi condusă de Maricel Dima, fostul director al Camerei Agricole Galaţi.

adevarul.ro

  • 1 month later...
Posted

Doina Ragea, noul şef al Direcţiei Agricole

Inginera Doina Ragea este noua directoare executivă a Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ). Aceasta a primit numire, prin ordin de ministru, pentru perioada în care inginerul Floricel Dima nu îşi poate exercita atribuţiile de serviciu, fiind subsecretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Doina Ragea are 57 de ani şi este de profesie inginer mecanic agricol. Lucrează în administraţie agricolă din anul 1985, când şi-a început cariera la Agromec Tuluceşti. A mai lucrat la Direcţia Agricolă, din 1994 până în 1998. Ulterior, a fost angajată a Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă. A absolvit, între timp, cursurile unui masterat în consultanţă.

Direcţia Agricolă Judeţeană are, în acest moment, doi directori care nu îşi exercită atribuţiile: Floricel Maricel Dima şi directorul adjunct, Răzvan Olaru, detaşat în funcţia de subprefect de Galaţi.

viata-libera.ro

  • 1 year later...
Posted

Direcţia pentru Agricultură Galaţi are un nou şef

Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Galaţi are, începând cu data de 1 august 2018, un nou director executiv, în persoana lui Valentin Huciu, numit în baza unui ordin al ministrului agriculturii. Acesta o înlocuieşte în funcţie pe Doina Ragea, cea care fusese numită la şefia DAJ Galaţi în martie 2017.

Dr. ing. Valentin Huciu are 25 de ani vechime în domeniu. A fost inginer-șef la CAP Chiraftei și reprezentantul Autorității fitosanitare pentru județul Galați. Are mai multe specializări postuniversitare, este inginer-expert la MADR și expert tehnic la Ministerul Justiției.

viata-libera.ro

  • 4 years later...
Posted

Nelu Costea a preluat șefia Direcției Agricole

Începând de luni, 27 februarie, Direcția pentru Agricultură a Județului (DAJ) Galați are o nouă conducere. Prin ordin al ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, fostal directoare executivă, Doina Ragea, a fost înlocuită cu ex-primarul comunei Matca, Nelu Costea.

Contactat de cotidianul nostru, acesta din urmă a precizat că preia conducerea DAJ Galați pe o perioadă determinată, noua numire în funcție fiind doar pentru șase luni. De menționat că, la data numirii, Nelu Costea era deja în sistem, fiind consilier în cadrul Direcției Agricole gălățene, îndeplinind totodată și funcția de șef serviciu în cadrul instituției.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.