Jump to content

Evaziune fiscală de un milion de lei pe ruta Galați - Tecuci


dcp100168

Recommended Posts

Cum să furi un milion cu ”Ia-mă nene!”. Pirații șoselelor le iau pâinea de la gură transportatorilor gălăţeni

Dacă cineva ar întreba la Radio Erevan „Cum să furi un milion?”, probabil că răspunsul ar fi: „Puţin câte puţin”. Pierderile estimate de transportatorii rutieri autorizaţi de persoane din Galaţi se ridică, într-o singură lună şi doar pe un singur traseu, la 100.000 de lei. Într-un an, totalul sare de un milion de lei. Iar dacă ne gândim că, din totalul acestor încasări, aproximativ jumătate ar trebui să revină statului (taxe, TVA şi acciza pe motorină), atunci problema ar trebui să dea de gândit mai serios autorităţilor, care ar trebui să facă mai mult pentru descurajarea fenomenului. Şi totul pleacă de la acel „puţin”, de la pirateria care se practică prin acel binecunoscut „Ia-mă, nene!”, în care maşini de toate felurile culeg călătorii de la marginea drumului, luându-le lor banii (câţiva lei) şi transportatorilor autorizaţi pâinea de la gură. Repetăm, vorbim aici de un singur traseu din judeţ, e drept, şi unul dintre cele mai bune (Galaţi-Tecuci), dar sunt sute şi, poate, mii de astfel de trasee în toată ţara unde lucrurile se întâmplă exact la fel. Astfel că milionul de pe Galaţi-Tecuci se amplifică exponenţial, ajungând la zeci de milioane de euro care intră în alte buzunare.

Prinşi cu camera ascunsă

Am stat de vorbă despre fenomenul pirateriei auto cu Sorin Amarinei, preşedintele filialei Galaţi a Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), care spune că nu e normal ca toate acestea să se întâmple într-un domeniu, cel al transporturilor auto, care este suprareglementat.

"Numai într-o singură zi, 8 iulie, au fost surprinse 40 de maşini de diverse tipuri (autoturisme, microbuze etc.) care au luat călători fraudulos -  spune Sorin Amarinei. Şi, repetăm, pe un singur traseu! Interesant este că locul respectiv este situat în imediata apropiere a staţiei din care pleacă microbuzele şi autobuzele firmei care este autorizată să facă transport de persoane pe ruta Galaţi-Tecuci. Microbuze şi autobuze care pleacă la un interval de 12 minute. Sunt trasee în oraş la care autobuzele Transurb vin mult mai rar. Aşadar, cât de grăbit să fii, ca să nu poţi aştepta 12 minute ca să urci într-un mijloc de transport civilizat şi cu şoferi super-monitorizaţi, preferând în schimb să urci într-o maşină despre al cărei şofer nu ştii absolut nimic? E mai bună o economie de doi-trei lei decât siguranţa vieţii tale şi a copiilor tăi?"

„Acest transport paralel desfăşurat de maşini neautorizate, de autoturisme în special, a scăpat oricărui control până anul trecut, când, prin demersurile Federaţiei şi ale tuturor colegilor din transporturile rutiere, am reuşit să ajungem cu această lege în Parlament. Şi evident că a fost votată. Este vorba de Legea 129 din 2015, lege prin care se poate merge până la suspendarea dreptului de circulaţie a autovehiculului respectiv pe o perioadă de şase luni. Plus amenzi corespunzătoare, destul de mari ca valoare. În lege este specificat termenul «în mod repetat» pentru abateri, şi acesta este şi motivul pentru care am instalat acolo o cameră de luat vederi. Am făcut sesizări la Poliţie pentru acest lucru. Am avut o listă întreagă de maşini pe care le monitorizăm. Automat au apărut şi sancţiunile. De pildă, aici am o adresă din partea Poliţiei din 21 aprilie, conform căreia s-au dat 101 amenzi, s-au ridicat permise... Rutiera, practic, informează că a răspuns la sesizările pe care le-am făcut vizavi de această activitate ilicită, de pe traseu. Aşadar, s-au dat şi continuă să se dea aceste amenzi - pentru că s-au mai efectuat controale. Problema este aceste controale ar trebui să fie şi mai susţinute. O să vedeţi că în ziua de 8 iulie sunt 40 de maşini care fac dintr-un singur punct aceste activităţi. 40 de maşini într-o singură zi! Am făcut un calcul şi avem pierderi estimate undeva la un miliard (de lei vechi - n.r.) pe lună din cauza acestor activităţi. În condiţiile în care într-o firmă de transport, prin natura activităţii, jumătate din banii încasaţi merge direct la stat, prin dările pe care le ai în mod normal, prin acea acciză şi TVA, statul pierde în fiecare lună. Dacă noi pierdem un miliard din cifra de afaceri în fiecare lună, şi este vorba de o singură firmă, statul pierde şi el jumătate de miliard din cauza acestei activităţi ilicite. Ideea este că ne interesează să descurajăm acest fenomen”, spune preşedintele FORT Galaţi.

Transporturile rutiere - amenzi imense şi controale foarte riguroase

Problema pirateriei auto nu e nouă, Poliţia Rutieră ştie de ea şi face controale periodice. Sancţiunile sunt mari, amenzile sunt cuprinse între 4.000 şi 12.000 de lei, iar dacă acestea nu sunt plătite, certificatele de înmatriculare şi plăcuţele sunt ridicate de poliţişti pentru şase luni. Conform Crinei Dragu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, „în luna iulie 2016 s-au înregistrat 38 de contravenţii al OUG 69/2012 privind condiţiile de transport care trebuie îndeplinite şi s-au dat 38 de sancţiuni. Au fost vizate toate tipurile de vehicule: autoturisme, microbuze, autobuze. Acţiunile vor continua”. Cu toate acestea, fenomenul nu este descurajat. Cei prinşi trag de timp prin contestaţii şi prin tot felul de chichiţe şi de multe ori revin „pe traseu” la puţin timp.

„Sunt activităţi care sfidează orice normă rutieră, orice normă din punct de vedere economic. Şi nu este normal ca această activitate de transport, care este de fapt supracontrolată, să se confrunte cu un astfel de fenomen al pirateriei. Vă dau un singur exemplu: s-au luat amenzi de peste 10.000 de lei pentru lipsa unei legitimaţii, a şoferului, ceea ce nu mi se pare normal. Sau pentru depăşirea timpilor de lucru cu un minut! Vorbim despre o legislaţie europeană foarte dură şi strictă în privinţa normelor pe care trebuie să le respecte şoferii şi maşinile. Sancţiunile sunt foarte mari. Alt exemplu: trebuie să am o asigurare in copie la bordul maşinii. Dacă nu am acel document, şi chiar dacă el există - la sediul firmei - şi este valabil, te poţi trezi la un moment dat că primeşti amendă pentru că nu îl ai la bordul maşinii. Vreau să subliniez faptul că este foarte riguros controlul activităţii. Timpii de lucru sunt înregistraţi pe un card tahograf, care înregistrează toată activitatea şoferului. Vorbim, în condiţiile astea, de o activitate extraordinar de controlată şi, în acelaşi timp, vorbim despre detalii pentru care fiecare virgulă din lege poate însemna 4.000 de lei, 10.000 de lei amendă. Un alt exemplu: lipsa unui bilet în maşină. N-ai dat un singur bilet, nu se discută: 9.000 de lei este amenda! Şi toate amenzile astea se dau! Nu mai zic de şoferi, care trebuie să facă permanent cursuri de specialitate şi au examene foarte dure. Mai nou, examenul de atestat se dă la Poliţia Rutieră, exact ca examenul de permis”, spune Sorin Amarinei.

Amendă de 4.000 de lei pentru un minut!

Preşedintele FORT Galaţi, Sorin Amarinei, ne-a dat un exemplu stupefiant despre monitorizarea la care sunt supuse transporturile rutiere. „Avem pe un traseu un şofer din zona Nămoloasa. Ăla este capătul de traseu, de acolo pleacă. Parcând autobuzul în timpul săptămânii, şoferul respectiv a blocat intrarea în curtea cuiva. L-a trezit vecinul la 12 noaptea pentru că avea o urgenţă, iar şoferul a mutat maşina de colo până dincolo. Atât. Dar pentru faptul că nu a avut pauza continuă de 48 de ore, repaosul săptămânal, a primit 4.000 de lei amendă. Pentru un minut! Atât cât a mutat maşina”.

„Nu vrem oameni răstigniţi!”

Evident, pirateria auto îi afectează consistent pe operatorii autorizaţi. „Nu-i normal să vii de la Tecuci cu doi oameni în maşină şi să vezi un «pirat» oprind în faţa ta în staţie şi luându-ţi călătorii. Firma care face traseul Galaţi-Tecuci a redus numărul de curse, de la 104 pe zi, s-a ajuns la 76. Înainte, se pleca din staţie la fiecare 10 minute, acum se pleacă la 12 minute. Deci, activitatea se restrânge din caza acestui fenomen. Dar călătorii trebuie să fie conştienţi că au siguranţă în clipa în care se urcă într-o maşină care face un ITP la fiecare şase luni, care este verificată din toate punctele de vedere, care este avizată, care deţine licenţe, copii conforme, cerificare de clasificare, asigurări de persoane, RCA-uri, cu un şofer extrem de bine pregătit, nu numai cu un examen luat, ci şi cu un atestat profesional european. În 25 de ani de activitate, firma respectivă nu a înregistrat niciun accident. Îţi asumi un risc când urci într-o maşină oarecare şi s-au întâmplat destule accidente pe ruta respectivă”, afirmă Sorin Amarinei.

În final, preşedintele FORT Galaţi spune că ideal ar fi ca Poliţia Rutieră să menţină aceste controale, în mod constant, pe o perioadă mai mare de timp. „Dacă s-ar face aceste controale zi de zi, timp de două-trei luni, s-ar descuraja fenomenul. Aceasta a fost şi dorinţa mea:  ne dorim ca, prin publicarea acestor lucruri, prin mediatizarea rezultatelor pe care le-au avut cei de la Poliţia Rutieră, să reuşim să stăvilim acest fenomen. Nu vrem să vedem oameni răstigniţi, ci doar stăvilirea acestui fenomen!”

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.