Jump to content

În iarna 2016-1017, căldură şi apă caldă doar cu plata în avans


Recommended Posts

Posted

În iarna 2016-1017, căldură şi apă caldă doar cu plata în avans

Pentru ca zecile de mii de gălăţeni care încă mai depind de sistemul public de termoficare să beneficieze de căldură şi apa caldă la iarnă, municipalitatea va trebui să plătească în avans, la fel ca în sezonul rece trecut, combustibilul furnizat de Romgaz şi Transgaz către Electrocentrale (CET) pentru producerea agentului termic primar.

Conducerea CET a anunţat că a finalizat strategia de funcţionare pentru sezonul rece 2016-2017, bazată pe necesarul de consum comunicat de Calorgal, iar documentul urmează să fie supus aprobării creditorilor (Romgaz şi Transgaz), „până cel târziu la jumătatea acestei luni, urmând apoi să demarăm semnarea contractelor”.

„Şi pentru această iarnă, vom fi nevoiţi să găsim resurse pentru plata în avans, având în vedere istoria de toţi cunoscută, şi să găsim înţelegere la creditori pentru o noua reeşalonare a datoriilor create de Apaterm, aflat în prezent în faliment. Consider că, în acest moment, suntem în grafic cu demersurile necesare în vederea pregătirii pentru noul sezon rece şi e important să menţinem acest ritm, astfel încât, cel târziu la 1 septembrie, să avem tot ce e necesar aprobat şi semnat”, a precizat Sinan Mustafa, administratorul special şi directorul general al Electrocentrale.

Conform informaţiilor furnizate Primăriei de către reprezentanţii Calorgal, la sistemul centralizat de termoficare mai sunt branşate, conform datelor obţinute de la asociaţiile de proprietari, 35.910 apartamente. De reţeaua publică de termoficare mai depind şi 209 agenţi economici, 74 de unităţi bugetare şi 285 de clienţi privaţi.

În următoarea perioadă, reprezentanţii Primăriei, Electrocentrale şi Calorgal vor continua şedinţele de lucru pentru a conveni asupra condiţiilor de furnizare a agentului termic şi strategiei de viitor pentru restructurarea şi modernizarea sistemului.

Reamintim că, în iarna trecută, sistemul centralizat de termoficare a fost „resuscitat” abia în a doua jumătate a lunii noiembrie, pe fondul unui compromis, când datorită creditului, de peste 15 milioane de lei (iniţial, intenţia autorităţilor a fost să se împrumute de 20 de milioane de lei), contractat de municipalitate, dar şi a altor sume consistente de la bugetul local, s-a putut asigura plata combustibilului în avans, astfel încât gălăţenii să nu mai tremure de frig în apartamente.

Rămâne de văzut ce surse financiare vor identifica, de această dată, conducerea municipalităţii şi Consiliul Local pentru a menţine funcţional acest sistem învechit şi supradimensionat, care a înghiţit, în ultimii ani, din bugetul local, peste 100 de milioane de lei, conform declaraţiilor fostului primar Marius Stan, din urmă cu câteva luni. Cert este că atât conducerea CET, precum şi cea a Primăriei au admis că, la acest moment, nu există o altă variantă pentru a le asigura oamenilor căldură şi apă caldă în sezonul rece.

viata-libera.ro

Posted

La iarnă, căldură plătită în avans, mai scumpă, dar cu 15% mai puţină!

Pentru iarna 2016-2017, căldura livrată gălăţenilor va fi cu 44 de lei/gigacalorie mai scumpă şi, ca şi iarna trecută, va trebui plătită în avans către Electrocentrale, altfel CET nu o va putea produce. Totuşi, având în vedere că în această iarnă mai rămân branşate la sistemul centralizat maxim 66% din apartamentele branşate iarna trecută, iar cantitatea de agent termic comandată de Calorgal către CET va fi doar 85% din cea comandată anul trecut, există posibilitatea ca efortul financiar făcut pentru plata căldurii şi apei calde menajere să nu fie resimtit atât de puternic în bugetul local. Spunem în bugetul local, pentru că majorarea, începând cu 1 august, a preţului gigacaloriei cu 11% (respectiv, cu 44 de lei, de la 400,24 de lei/gigacalorie, cât era la începutul anului, la 444,24 de lei/gigacalorie) nu va fi resimţită de gălăţeni, ei urmând să plătească acelaşi preţ ca şi anul trecut, de 174 de lei pe gigacaloriei. Diferenţa de 44 de lei în plus va fi achitată, sub formă de subvenţie, de la bugetul local (care, până la urmă, tot o plată din banii contribuabililor este!), aceasta ajungând la 270,24 de lei/gigacalorie, fapt votat de aleşii locali la finele lunii trecute.

Cât priveşte asigurarea agentului termic pentru iarna care vine, adminsitratorul special al Electrocentrale, Sinan Mustafa, a anunţat, public faptul că tocmai ce a finalizat strategia “de funcţionare pentru sezonul rece 2016-2017, bazată pe necesarul de consum transmis de distribuitor, Calorgal SA. Această strategia urmează a fi supusă aprobării creditorilor noştri până cel târziu la mijlocul acestei luni, urmând apoi să demaram semnarea contractelor”.

Dacă aceasta ar putea fi vestea bună, vestea proastă este că, la fel cu sistemul de anul trecut şi în această iarnă agentul termic va trebui plătit în avans: “Şi pentru această iarnă vom fi nevoiţi să găsim resurse pentru plata în avans, având în vedere istoria de toţi cunoscută, şi să găsim înţelegere la creditori pentru o nouă reeşalonare a datoriilor create de Apaterm, aflat în prezent în faliment. Consider că în acest moment suntem în grafic cu demersurile necesare în vederea pregătirii pentru noul sezon rece şi e important să menţinem acest ritm, astfel încât cel târziu la 1 septembrie să avem tot ce e necesar aprobat şi semnat”, a mai transmis Sinan Mustafa.

Referindu-se la necesarul de consum pentru iarna care va urma, directorul de producţie al Electrocentrale, Dorin Ciubotaru, a declarat că acesta va fi cu 15% mai mic decât cel din iarna trecută. “Vorbim de cantitatea comandată de Calorgal care nu corespunde cu cea consumată efectiv. De pildă, anul trecut s-a consumat efectiv doar 80% din cât a comandat Calorgal, pentru că au fost avarii, am avut săptămâna şi avaria, apoi au fost temperaturile, pentru că am avut doar vreo zece zile de ger, în rest a fost mai cald, iar consumatorii cu repartitoare le-au închis, reducându-se consumul”, a mai explicat directorul Dorin Ciubotaru.

În doi ani, Calorgal a pierdut 60% din consumatorii casnici!

Nu este de neglijat nici numărul consumatorilor încă branşaţi la sistemul centralizat de furnizare a agentului termic. Astfel, în şedinţa comună din 19 iulie la care au participat reprezentanţi ai Primăriei, CET şi Calorgal, aceştia din urmă au transmis că în prezent au mai rămas circa 36.000 de apartamente banşate la sistemul centralizat (35.910). Comparativ, iarna trecută, Calorgal anunţa că numărul locuinţelor racordate la sistemul centralizat era de 54.000, în timp ce în iarna 2014-2016 erau 60.000 de apartamente branşate! Cu alte cuvinte, în două ierni s-au pierdut 60% din consumatorii casnici!, iar în acest an sunt cu 44% mai puţini decât iarna trecută.
Cifre care ar putea indica faptul că, teoretic, majorările la preţul gigacaloriei şi chiar pretenţia de a fi plătită înainte de a fi consumată nu ar trebui să afecteze deloc bugetul local.

Spunem teoretic, pentru că practica ultimilor ani a demonstrat că pierderile de agent termic din reţea sunt uneori mai mari decât consumul propriu-zis, iar iarna 2016-2017 nu va face excepţie de la acest lucru, în condiţiile în care din 2011 şi până în prezent CET nu a mai dispus de fonduri pentru reparaţia capitală a vreunei magistrale sau altor conducte de termoficare. Acesta a şi fost motivul pentru care iarna trecută avariile la conducte au fost înregistrate săptămânal.

Pe de altă parte, trebuie spus că faţă de verile anterioare, în acest an Electrocentrale nu a anunţat încă un program de opriri, programate, ale furnizării apei calde menajere, pentru revizii generale, fapt ce ar putea constitui o premieră postdecembristă, căci nu a trecut vară în Galaţi în care Electrocentrale să nu procedeze la înteruperea apei calde, întâi pe cartiere şi apoi în tot oraşul (perioade cuprinse între una şi două săptămâni) pentru aşa numitele revizii generale. Acum însă, deocamdată, CET nu a stabilit un astfel de plan de revizii generale, a transmis directorul de producţie Dorin Ciubotaru.

presagalatibraila.com

  • 2 weeks later...
Posted

Propunere pe masa aleşilor locali gălăţeni. La pierderi de 11 milioane, încă 5 milioane pentru apă caldă

Pe masa aleşilor locali a ajuns un proiect de hotărâre care prevede alocarea unor sume consistente de la bugetul local pentru funcţionarea sistemului centralizat de încălzire.

Astfel, în primul articol al proiectului, se propune spre aprobare "acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat în perioada iunie 2015 - iulie 2016 pentru suma de 11.143.582 de lei, în scopul acoperirii avansului de subvenţie acordat pe perioada sezonului rece 2015 - 2016".

Dar asta nu e tot! În cel de-al doilea articol se propune "alocarea sumei de 5.228.585 lei din bugetul local pentru achiziţia de abur industrial şi a serviciului de transformare a aburului în apă fierbinte, în vederea asigurării furnizării apei calde în perioada august - septembrie 2016".

În expunerea de motive a proiectului se arată că "operatorul Calorgal SA a înregistrat, în perioada iunie 2015 - iulie 2016, pierderi induse reprezentând cheltuieli neacoperite prin tariful de distribuţie în valoare de 18.269.349 de lei. Pentru acoperirea parţială a pierderilor, Consiliul Local a emis, anterior, două hotărâri: HCL 470 din 8 decembrie 2012 prin care s-a aprobat acoperirea parţială a pierderii pentru suma de 3.350.000 de lei şi, respectiv, HCL 7 din 5 iulie 2016, prin care s-a aprobat acoperirea parţială a pierderii pentru suma de 3.775.767 de lei". În consecinţă, este necesară acoperirea restului pierderilor acumulate. Şi, evident, plata aburului pentru ca gălăţenii să beneficieze de apă caldă şi în septembrie.

viata-libera.ro

Posted

Gălăţenii vor avea căldură tot cu plata în avans. Funcţionarea CET, aprobată de creditori

Strategia de funcţionare a Electrocentrale (CET) în sezonul rece 2016-2017 a primit, ieri, vot favorabil din partea principalilor creditori ai societăţii, Romgaz şi Transgaz, a anunţat Sinan Mustafa, directorul general şi administratorul special al CET. „După mai multe încercări, am reuşit să obţinem vot pozitiv privind strategia de funcţionare a societăţii noastre, ceea ce ne face să trecem la următoarea etapă: redactarea şi semnarea noile contracte cu distribuitorul local, Calorgal, Romgaz şi Transgaz, precum şi lansarea pe piaţa OPCOM a ofertelor pentru vânzarea energiei electrice”, ne-a declarat Sinan Mustafa.

Reprezentantul producătorului de agent termic primar a reiterat că, şi în această iarnă, municipalitatea va trebui să plătească în avans combustibilul necesar producerii de agent termic primar, la fel cum s-a întâmplat şi în iarna trecută.

Primarul Ionuţ Pucheanu ne-a spus că banii necesari asigurării căldurii şi apei calde în sistem centralizat pentru cele aproximativ 36.000 de apartamente, câte mai sunt branşate, în prezent, vor proveni din bugetul local. „Sper ca împreună cu CET, în urma întâlnirilor pe care le-am avut, să punem bazele unei colaborări de lungă durată. Mă bucur să constat, în urma unei discuţii amicale, că lucrurile pot intra pe făgaşul normal”, a afirmat edilul.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Ionuț Pucheanu, despre agentul termic: “Poate dă Dumnezeu şi trecem iarna!”

Dacă în luna august, primarul Ionuț Pucheanu se declara 90% sigur că gălățenii vor avea la iarnă căldură în sistem centralizat, acum mesajul s-a schimbat, căci ultima declarație a edilului pe tema asigurării agentului termic a fost: “(...) din punctul meu de vedere, dacă mergem așa cum mergem acum, peste câteva luni, - poate dă Dumnezeu şi trecem iarna! - mie Calorgal îmi seamănă cu un Aparterm 2, Apaterm reloaded...”.

Totuși, primarul susține că gălățenii nu ar trebui să fugă către societățile care vând centrale de apartament: “Eu le transmit gălățenilor să mai aibă puțină răbdare, vom comunica în cât de scurt timp cu putință ce hotărâre am luat, decizia va fi anunţată la începutul lunii viitoare, când voi prezenta datele".

Potrivit primarului, până la finele acestei luni, Primăria Galaţi va deţine strategia privind independenţa energetică pentru furnizarea agentului termic populaţiei, motiv pentru care municipalitatea va putea transmite un mesaj clar celor 36.000 de familii ale căror locuinţe încă sunt branşate la sistemul centralizat de încălzire a oraşului. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, la începutul lunii octombrie acesta va face un anunţ public din care gălăţenii să afle dacă administraţia locală va mai menţine actualul sistem de încălzire a oraşului sau nu.

"Ne place sau nu, suntem captivi în continuare acestui sistem... Până la finele lunii vom avea, sper, strategia privind independența energetică a municipiului Galați și în baza ei vom decide, evident cu experţii din Primărie şi cu CL, în ce direcție vom apuca, pentru că din punctul meu de vedere, dacă mergem așa cum mergem acum, peste câteva luni, - poate dă Dumnezeu şi trecem iarna - mie Calorgal îmi seamănă cu un Aparterm 2, Apaterm reloaded...”, a spus Pucheanu, referindu-se la faptul că săptămâna care se încheie a fost cea în care gălățenii au fost lipsiți, pentru a doua oară în această lună, de apă caldă menajeră, de data aceasta din cauza desfăşurării unor lucrări pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal, cel care furnizează către CET combustibilul (sub formă de abur industrial) pentru producerea agentului termic.

Referindu-se la strategia termoenergetică a orașului, Ionuț Pucheanu a reiterat ideea avansată și luna trecută și potrivit căreia municipalitatea ar putea subvenționa circa 150 de familii pentru ca acestea să se debranșeze și să își monteze centrale individuale de apartament, fiind vorba de acele apartamente care au rămas branşate la sistemul centralizat, deşi, în bloc, restul apartamentelor sunt debranşate.

presagalatibraila.com

  • 2 weeks later...
Posted

Calorgal a început probele la instalaţia de căldură. Unde sunaţi dacă vă confruntaţi cu avarii

Chiar dacă, nici până la acest moment, Calorgal şi Electrocentrale nu au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a energiei termice pentru perioada 1 noiembrie 2016 - 31 martie 2017, reprezentanţii societăţii de termoficare au demarat probele de presiune la rece ale instalaţiei de încălzire, procedură obligatorie premergătoare pentru reluarea furnizării agentului termic în sezonul rece.

Potrivit Calorgal, probele la reţeaua de distribuţie se vor face până la sfârşitul lunii viitoare, pe data de 28 octombrie. "Totodată se va efectua şi încărcarea instalaţiei interioare (anunţată din timp prin afişare la scara blocului). În acest sens, recomandăm asociaţiilor de proprietari să se asigure că instalaţiile interioare proprii de alimentare cu agent termic secundar sunt în stare de funcţionare, astfel încât să fie evitate incidentele ce pot apărea odată cu încărcarea instalaţiei interioare”, a precizat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Calorgal.

Conform unei informări transmise Prefecturii, până la finele săptămânii trecute reprezentanţii distribuitorului de apă caldă şi căldură au efectuat probe de presiune pentru 17 puncte termice, cu reţelele aferente, din cele 116 care sunt racordate pe agent termic pentru încălzire. "Zilnic, prin dispeceratul societăţii, se consemnează situaţia încărcării instalaţiilor şi, acolo unde se constată presiuni reduse în reţea, se iau măsuri pentru remedierea deficienţelor (...) Acolo unde reţeaua de distribuţie funcţionează corespunzător, s-au încărcat la rece şi instalaţiile din blocuri”, precizează conducerea Calorgal în adresa transmisă Prefecturii.

În cazul în care gălăţenii constată, în timpul probelor, că instalaţia interioară are nevoie de reparaţii şi se confruntă cu avarii, pot contacta Dispeceratul Calorgal, la numărul de telefon 0236.311.018, pentru a solicita intervenţia angajaţilor societăţii de termoficare.

viata-libera.ro

Posted

Declarativ, vom avea căldură. În realitate, rămâne de văzut. Deocamdată, doar promisiuni

Deşi, nici până la această dată, Calorgal şi Electrocentrale nu au încheiat contractul pentru sezonul rece, care să le dea gălăţenilor garanţia că vor primi agent termic în sistem centralizat la iarnă - încă se poartă negocieri cu privire la clauzele contractuale, reprezentanţii Primăriei şi ai Calorgal anunţă, totuşi, că oamenii nu vor duce lipsă de căldură şi apă caldă în sezonul rece 2016-2017. O declaraţie care poate fi catalogată ori mult prea optimistă, ori de-a dreptul iresponsabilă, în condiţiile în care, la acest moment, autorităţile nu se pot baza pe vreun document oficial în acest sens. Fapt recunoscut, marţi, la Prefectură, atât de către conducerea societăţii de termoficare, cât şi de către viceprimarul Picu Roman, reprezentantul Primăriei în şedinţa de ieri a Comisiei de Dialog Social.

„Un raport nesemnificativ”

Aşa a catalogat prefectul de Galaţi, Dorin Otrocol, informarea Calorgal privind funcţionarea sistemului public de alimentare cu energie termică în această iarnă, în condiţiile în care în document conducerea societăţii de termoficare s-a rezumat doar la a informa, în linii mari, că, în prezent, se fac probe la reţeaua de distribuţie şi că se află „în curs de analiză şi semnare” contractul cu Electrocentrale.

„Mă aşteptam ca materialul prezentat de colegii de la Calorgal să fie mult mai serios decât cel prezentat aici. Senzaţia mea e că ne-aţi prezentat un raport nesemnificativ. Nu ne-aţi spus care este numărul de apartamente care a rămas în sistemul centralizat, care este strategia pe care o aveţi după această iarnă, ce măsuri aţi luat. De asemenea, mă aşteptam ca reprezentantul Primăriei să ne spună: da, domnule, am discutat, acesta este punctul nostru de vedere, aceasta este strategia, aceştia sunt paşii pe care îi urmăm”, a comentat reprezentantul Guvernului în teritoriu.

Un punct de vedere similar a fost expus şi de liderul filialei locale a Cartel Alfa, Romică Gîrneaţă: „Din materialul prezentat, mai toate programele nu sunt încă înaintate, sunt în curs de finalizare, dar suntem gata să dăm drumul la căldură. Noi, şi când eram 100 la sută siguri că dăm drumul la apă caldă şi căldură, nu am dat drumul. Permiteţi-ne să nu vă mai credem. Dacă acum dumneavoastră nu aveţi semnat contractul cu Electrocentrale, ce garanţie am eu că, dacă în următoarele zile sunt temperaturi scăzute, sub 10 grade, veţi putea să daţi drumul la căldură? Nu cred”.

O noua strategie

După ce, la solicitarea sindicaliştilor, directorul Calorgal, Marian Alexandru, a precizat că de căldura şi apa caldă furnizate în sistem centralizat mai depind 36.000 de apartamente şi că Primăria va prezenta, în curând, o strategie pe termen mediu şi lung privind rentabilizarea sistemului public de termoficare, informaţie furnizată şi de către primarul Ionuţ Pucheanu, în urmă cu aproximativ două săptămâni, acesta a precizat că, în curând, reprezentanţii municipalităţii vor face o vizită la Craiova, „unde societatea de termoficare a implementat un sistem de contorizare pe orizontală”.

„Rentabilizarea şi creşterea calităţii nu se pot face peste noapte şi necesită mulţi bani. La Iaşi, în prima etapă s-au investit 23 de milioane de euro, urmează faza a doua cu contorizarea pe orizontală. Populaţia va avea căldură în această iarnă, suntem pe punctul de a semna contractul cu CET. Acum suntem în faza de negociere, pentru că sunt anumite prevederi care ar dezavantaja Consiliul Local şi implicit Calorgal, să vedem ce putem face. Chiar suntem „la mâna CET-ului”. Depindem de acest colos numit Electrocentrale”, a afirmat directorul Calorgal.

Conducerea Electrocentrale ne-a declarat în schimb că a înaintat draftul de contract conducerii Calorgal în urmă cu aproximativ două săptămâni, însă nici până ieri, în jurul prânzului, nu primise obiecţiunile reprezentanţilor societăţii de termoficare. Pe lângă plata în avans a combustibilului, impusă şi în acest an municipalităţii de către Romgaz, creditorul majoritar al CET, în draftul de contract producătorul de agent termic primar a mai prevăzut o clauză conform căreia, în cazul în care CET ar constata că se află în imposibilitate financiară, contractul cu autorităţile locale să se încheie, iar municipalităţii să-i fie returnaţi banii neutilizaţi, plătiţi în avans. Asta, ]n special, deoarece, potrivit lui Sinan Mustafa, administratorul special şi directorul general al CET, societatea, aflată în insolvenţă, are de plătit către Romgaz şi Transgaz datorii de 50 de milioane de lei (debit plus penalităţi) generate de falimentata Apaterm. Reprezentantul CET a precizat că numai penalităţile se ridică, lunar, la aproximativ un milion de lei.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Pucheanu despre căldura în şcoli: ”Şi mie mi-a fost răcoare astăzi la birou”

Deşi legea spune că după trei nopţi consecutive în care temperaturile scad sub 10 grade există obligativitatea furnizării agentului termic, şcolile din municipiul Galaţi nu vor fi încălzite. Primarul Ionuţ Pucheanu crede că dacă lui îi este ”răcoare” când merge la birou, la fel pot răbda şi copiii noştri: ”Şcolile nu pot beneficia în mod separat de caldură faţă de apartamente. Doar cele care au centrală proprie se pot îngriji în a da drumul centralelor, dar cele care sunt cuplate la sistemul centralizat... în momentul de faţă... e greu de crezut. Şi mie mi-a fost răcoare astăzi la birou, nu ştiu dacă să dăm drumul din octombrie la căldură e o soluţie”.

Nici măcar unităţile de învăţământ care au centrale termice proprii nu pot porni căldură deocamdată. ”Condiţiile sunt pentru toţi, nu facem condiţii speciale pentru cei care au centrală şi condiţii mai puţin speciale pentru cei care n-au centrală”, a spus primarul.

Furnizarea agentului termic nu poate fi făcută până ce nu va fi semnat contractul de furnizare cu Electrocentrale, dar şi după ce Consiliul Local Galaţi va aproba (sau nu) plata în avans a agentului termic, aşa cum s-a întâmplat şi până acum. Întâlnirea factorilor responsabili pentru furnizarea căldurii în oraş, în speţă Primăria, Calorgal, Electrocentrale şi ArcelorMittal, este planificată pentru miercuri, 12 octombrie. În cazul în care se va ajunge la o înţelegere, tot nu se poate furniza agent termic pentru că este bine ştiut faptul că Electrocentrale nu dă nici un strop de agent termic până ce factura nu este plătită în avans. Această condiţie este impusă de creditorii CET, societate aflată în procedură de insolvenţă. Aprobarea sumelor necesare acestei plăţi se face de către Consiliul Local şi deci trebuie aşteptată următoarea şedinţă a acestui for. După cum ne-a declarat Sinan Mustafa, administrator special al Electrocentrale, contractul de furnizare a fost înaintat Primăriei, dar a fost returnat cu adnotări ce trebuie supuse aprobării comitetului creditorilor Electrocentrale. Apoi, în cazul în care modificările contractuale aduse de Primărie vor fi aprobate, municipalitatea trebuie să vireze plata în avans a energiei termice, iar după ce toate aceste proceduri vor fi finalizate, Electrocentrale are nevoie de 7-10 zile pentru a livra efectiv energie termică. Aceasta ar fi varianta scurtă, dar între timp se mai poartă negocieri şi asupra preţurilor cu ArcelorMittal, furnizorul de abur ce stă la baza producerii agentului termic.

Anul trecut, furnizarea căldurii în oraş a început în a doua parte a lunii noiembrie, dar unităţile de învăţământ racordate la sistemul centralizat au primit căldură de îndată ce temperaturile au scăzut, fără a se ţine cont de cele trei nopţi consecutive cu temperaturi sub 10 grade. Soluţia a fost ca o parte din agentul termic destinat apei calde să fie redirecţionat pentru încălzirea şcolilor. Apa caldă pentru populaţie a avut parametrii un pic mai scăzuţi, dar copiii nu au fost nevoiţi să stea cu fesuri şi haine groase în timpul cursurilor.

Anul acesta, primarul Ionuţ Pucheanu spune că, în cazul în care este îndeplinită cerinţa legală a celor trei nopţi cu temperaturi scăzute, abia apoi vor putea fi pornite doar centralele termice - acolo unde există - iar acolo unde şcolile şi grădiniţele sunt racordate la sistemul centralizat, copiii n-au decât să rabde. ”În primă fază vor putea să se bucure şcolile şi grădinitele care au centrală. Nu avem la ce da drumul atât timp cât noi nu avem un acord semnat. La ce să dau?”, a spus, iritat, Ionuţ Pucheanu.

Cum prognoza meteo anunţă în continuare temperaturi sub 10 grade Celsius noaptea şi zile ploioase, cu temperaturi scăzute, gălăţenii vor fi nevoiţi să-şi trimită copiii la şcoală bine înfofoliţi.

monitoruldegalati.ro

Posted

Banii pentru subvenţionarea căldurii vor fi viraţi de primărie direct în contul furnizorului de gaz. Calorgal şi Electrocentrale ies din „schemă”

  • Decizia a fost luată zilele trecute de către Guvern şi este obligatorie pentru toate oraşele care mai au sistem de încălzire în sistem centralizat.

Sistemul alambicat prin care erau  alocaţi şi plătiţi de către primării banii pentru subvenţionare căldurii furnizată populaţiei prin sistemul centralizat (spre exemplu, Primăria Galaţi a cheltuit în ultima iarnă, în acest scop, circa 18 milioane de euro) a fost demontat de Guvern. Astfel, Executivul a dispus ca fondurile publice să nu mai fie rulate (şi „vămuite”) prin intermediarii de tip Apaterm sau Calorgal şi nici plătite producătorilor de agent termic, ci să ajungă direct la furnizorul de gaz. De altfel, o analiză făcută la solicitarea Guvernului la cinci primării mari din România a relevat faptul că amintitele subvenţii ajungeau doar în proporţie de 30-50% la furnizorii de combustibili, restul fiind folosit de distribuitorii şi de producătorii de agent termic pentru a-şi acoperi ineficienţa.

Printr-o Ordonanţă de urgenţă adoptată acum câteva zile, Executivul a creat un mecanism financiar mai rapid, prin care se stabilesc clar o serie de reguli de circulaţie a banilor publici, argumentându-se că „în lipsa acestei finanţări, serviciul public de alimentare a populaţiei cu energie termică nu poate fi asigurat”. Practic, sumele sunt virate într-un cont escrow de care nu se mai poate atinge nimeni. Pe o perioadă de 12 luni de la intrarea în vigoare a OUG, contul de tip escrow nu poate fi supus măsurii de poprire, în cadrul procedurilor de executare silită, reorganizare judiciară, insolvenţă şi faliment. Sumele acordate în avans pot fi virate în termen de 15 zile de către autorităţile administraţiei publice locale în conturile furnizorilor de gaze naturale, care vor utiliza sumele exclusiv pentru aprovizionarea producătorilor de energie termică cu gaze naturale, numai în baza unei justificări a avansurilor între unitatea administrativ-teritorială, furnizorul de energie termică, producătorul de energie termică şi furnizorul de combustibil.

„Guvernul a găsit soluţia legislativă pentru asigurarea, cel puţin pe perioada acestei ierni, a energiei termice în sistem centralizat pentru populaţie. În paralel, Ministerul Energiei a iniţiat restructurarea ELCEN, proces care trebuie continuat pentru că la final vom avea sisteme centralizate de încălzire eficiente. Vorbim însă de probleme acumulate în ani, care trebuie rezolvate. Mai departe, responsabilitatea revine autorităţilor administraţiei publice locale. Faptul că astăzi am ajuns la aceasta soluţie, că am reuşit să rupem cercul vicios, este însă decisiv pentru asigurarea energiei termice pentru cetăţeni", a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

adevarul.ro

Posted

Se dă căldură, la cerere, în şcolile din Galaţi. Deocamdată, doar 25 de unităţi şcolare au solicitat pornirea sistemului

Reprezentanţii Primăriei Galaţi au precizat că managerii şcolilor şi grădiniţelor din oraş au obligaţia de a solicita Calorgal SA, în mod express, pornirea sistemului de încălzire.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat luni, 17 octombrie 2016 că a solicitat operatorului public Calorgal SA începerea furnizării agentului termic în unităţile de învăţământ. În baza solicitărilor de pornire a sistemului centralizat de încălzire depuse până la sfârşitul săptămânii trecute, instalaţiile de încălzire au fost pornite într-un număr de 17 unităţi de învăţământ din oraş. Acestea sunt:  Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei”, Grădiniţa nr. 2 „Sfântul Stelian”,  Şcoala „P.P. Neveanu”, Şcoala specială,  Grădiniţa nr. 36 „Mihai Eminescu”, Grădiniţa nr. 9 „ Sfântul Nicolae”, Grădiniţa nr 40, Grădiniţa nr. 27 „Prinţul Fericit”, Grădiniţa nr. 30 „Pinochio”, Grădiniţa nr. 41, Şcoala Gimnazială nr. 2 „Gheorghe Marinescu”, Grădiniţa nr. 17 „Nichita Stănescu”, Grădiniţa nr. 42 „Sfinţii Împăraţi”, Grădiniţa nr. 31 „Gheorghe Munteanu”, Şcoala Gimnazială nr. 18, Colegiul Naţional „Mihail Kogălniceanu” şi Liceul Traian Vuia.

Luni, în baza solicitărilor depuse până la prânz, au mai fost deschise instalaţiile de încălzire la Grădiniţa „Licurici”, Grădiniţa nr. 55, Grădiniţa nr.18, Şcoala Gimnazială nr. 18, Şcoala Gimnazială nr. 11, Liceul nr. 9, Şcoala Gimnazială nr. 41 şi Şcoala Gimnazială nr 12.

„Pe aceasta cale, reamintim responsabililor din conducerea grădiniţelor, şcolilor şi liceelor, care încă nu au solicitat pornirea instalaţiilor de încălzire, să se adreseze Calorgal, astfel încât, în cel mai scurt timp, în măsura în care parametrii agentului termic furnizat de producător o permit, unităţile şcolare să beneficieze de încălzire”, a precizat biroul de presă al Primăriei Galaţi.

adevarul.ro

Posted

Gălăţenii nu vor avea căldură la 1 noiembrie

În ciuda temperaturilor scăzute, caloriferele oamenilor se vor încălzi, cel mai probabil, abia în prima săptămână a lunii noiembrie * Asta în cazul în care CET nu se va confrunta cu o nouă avarie majoră, cum s-a întâmplat anul trecut, care să întârzie furnizarea de agent termic

După îndelungi discuţii şi tatonări, reprezentanţii Electrocentrale şi cei ai Calorgal au reuşit să ajungă la un consens privind contractul pe care cele două societăţi trebuie să îl încheie pentru ca gălăţenii să poată beneficia de căldură şi apă caldă în sistem centralizat, în această iarnă. Informaţia ne-a fost confirmată atât de conducerea Electrocentrale (CET), cât şi de cea a Calorgal.

Sinan Mustafa, administratorul special şi directorul general al CET, ne-a declarat că, în linii mari, contractul pe care producătorul de agent termic primar şi distribuitorul de apă caldă şi căldură (Calorgal) îl vor parafa, zilele acestea, „este cam acelaşi cu cel încheiat anul trecut, pentru sezonul rece 2015-2016”. Conform şefilor celor două societăţi, cele mai multe negocieri şi discuţii în contradictoriu s-au purtat pe tema clauzei introduse de CET conform căreia oraşul ar putea fi lăsat fără căldură şi apă caldă nu doar în condiţiile în care municipalitatea nu şi-ar respecta angajamentele de plată, ci şi în cazul în care producătorul de agent termic primar s-ar confrunta cu probleme care ţin exclusiv de „propria ogradă”.

Reprezentantul Electrocentrale ne-a declarat că a convocat Adunarea Creditorilor (în care Romgaz are cel mai important cuvânt de spus, întrucât este creditorul majoritar al CET) pentru mâine, iar în şedinţă se va supune aprobării, în principal, forma finală a contractului care urmează a fi încheiat cu societatea publică de termoficare, cât şi un nou grafic de eşalonare a datoriilor pe care CET le înregistrează către Romgaz şi Transgaz, în condiţiile în care vechiul grafic nu a fost respectat, din cauză că, spune conducerea CET, recuperarea datoriilor de la falimentata Apaterm se face în ritm de melc, iar societatea are de plătit, lunar, numai penalităţi către creditori de peste un milion de lei.

Calculele simple nu-i favorizează pe gălăţeni

Conform lui Sinan Mustafa, municipalitatea va trebui să încheie şi o convenţie de plată cu Romgaz, întrucât banii pe care Consiliul Local îi va plăti în avans pentru combustibil vor fi livraţi direct în contul companiei din Mediaş. În cazul în care creditorii CET vor da, mâine, undă verde propunerilor Electrocentrale, inclusiv contractului care va fi parafat cu Calorgal, potrivit conducerii societăţii, este nevoie de o perioadă cuprinsă între şapte şi zece zile, de la data la care municipalitatea va vira banii către Romgaz, pentru ca CET să repună în funcţiune instalaţia şi să înceapă să livreze agent termic primar la parametri optimi. Un calcul simplu, bazat exclusiv pe declaraţiile conducerii CET, indică faptul că gălăţenii nu vor primi căldură în apartamente de la 1 noiembrie, chiar dacă reprezentanţii municipalităţii spuneau, în urmă cu doar câteva zile, că au transmis o astfel de solicitare. Cum totul se învârte în jurul „conductei” de bani, şi de această dată, ziua în care autorităţile locale vor face plata va putea să indice şi perioada în care oamenilor li se vor încălzi apartamentele.

„Oamenii vor avea căldură în prima săptămână din luna noiembrie. Este cel mai sumbru scenariu, întrucât noi ne dorim să fie furnizat agent termic începând cu 1 noiembrie, practic să fie repornit sistemul din prima zi a lunii viitoare. Nu depinde numai de noi. Sper ca ai noştri colegi de la Electrocentrale să urgenteze procedura. Cred că fac eforturi şi ei să dea drumul de la 1 noiembrie”, ne-a declarat Marian Alexandru, directorul Calorgal.

Cert este că, potrivit previziunilor, gălăţenii nu vor mai fi obligaţi de autorităţi să rămână în frig încă o lună de zile, cum s-a întâmplat anul trecut, când caloriferele oamenilor s-au încălzit abia la finele lunii noiembrie. Bineînţeles, una dintre condiţii este ca Electrocentrale să nu se confrunte, din nou, cu o avarie majoră, odată cu repornirea sistemului.

viata-libera.ro

Posted

Promisiuni pentru iarna asta şi cea viitoare. Când va începe furnizarea căldurii în sistem centralizat

„Dacă mâine (astăzi, 21 octombrie - n.r.) vom avea semnat contractul şi de cei de la Electrocentrale, au nevoie de două-trei zile pentru a pune în funcţiune unitatea lor de producţie. Cel târziu luni sau, în cel mai rău caz, din punctul meu de vedere, la 1 noiembrie, cred că vom putea avea căldură. Eu vă promit că iarna viitoare nu vor mai fi astfel de situaţii, ba mai mult de atât, vom avea, pe anumite zone din Galaţi, o sursă adiacentă de furnizare a agentului termic şi a apei calde”, a declarat ieri, la finele şedinţei de Consiliu Local, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Pentru încălzirea şcolilor care au solicitat agent termic, edilul a precizat că este folosit aburul furnizat de Electrocentrale pentru prepararea apei calde. Din păcate, soluţia nu poate fi extinsă la nivelul întregului oraş şi nu este prea eficientă nici pentru unităţile de învăţământ: „Volumul aburului nu suportă încălzirea a 35.000 de apartamente plus a celorlalţi operatori economici care sunt încă branşaţi la sistemul centralizat. Punctual, acolo unde am primit cereri din partea unităţilor de învăţământ, am putut oferi căldură. Este soluţia tehnică de avarie, minimum pe care îl putem asigura în condiţiile date".

viata-libera.ro

Posted

Caloriferele se vor încălzi, cel mai devreme, pe 7 noiembrie

Electrocentrale şi Calorgal au semnat, ieri, contractul care le dă garanţia gălăţenilor că vor primi căldură în sistem centralizat. Cu toate acestea, zecile de mii de oameni dependenţi de sistemul public de termoficare mai au de aşteptat până când caloriferele li se vor încălzi. Chiar dacă primarul Ionuţ Pucheanu a declarat, săptămâna trecută, că, din punctul său de vedere, la 1 noiembrie gălăţenii vor primi căldură, reprezentanţii Electrocentrale ne-au declarat că, în cel mai optimist scenariu, agentul termic va ajunge în casele oamenilor în jurul datei de 7 noiembrie, iar în cel mai pesimist scenariu - la jumătatea lunii viitoare.

Potrivit reprezentanţilor CET, contractul încheiat, ieri, cu autorităţile locale nu este de ajuns, întrucât municipalitatea, Calorgal, CET şi Romgaz mai trebuie să semneze convenţia de plată pentru această iarnă, în timp ce Electrocentrale aşteaptă, la rându-i, să parafeze contractele cu Romgaz pentru furnizarea de combustibil şi să-i fie aprobat de către creditori (în special Romgaz) un nou grafic de eşalonare a datoriilor, încă nerecuperate de la falimentata Apaterm.

„Considerând că până la sfârşitul acestei săptămâni vom reuşi să avem toate aceste contracte semnate şi noua convenţie de reeşalonare acceptată, precum şi asigurarea surselor de plată a avansului din partea muncipalităţii/ distribuitorului, putem discuta despre o pornire a sistemului într-un termen de şapte-zece zile de la acel moment, perioadă care ne este nouă necesară pornirii instalaţiei”, a afirmat Sinan Mustafa, directorul general şi administratorul special al CET.

viata-libera.ro

Posted

Fiori reci pentru căldura din calorifere

La şedinţa Comisiei de Dialog Social desfăşurată marţi, la Prefectură, directorul Calorgal, Marian Alexandru, a declarat că gălăţenii ar putea primi căldură oricând, numai Electrocentrale să înceapă să o producă. Un optimism neîmpărtăşit de reprezentantul CET, Dorin Ciubotaru, care a explicat faptul că situaţia nu este chiar aşa de simplă pe cum pare.

“Tot ceea ce ţine de Primărie, de Calorgal, s-a făcut. Vorbim de tot ce era necesar - referitor la revizia de reţele, semnare de contract, pregătirea banilor, totul e pe felie, cu ghilimele de rigoare... - s-a semnat contractul, banii sunt pregătiţi, noi suntem pregătiţi să dăm căldură. Urmează să semneze şi Romgazul contractul şi să dăm drumul la căldură. Calorgal, onor Primăria Galaţi, e pregătită să dea căldură. Aşadar, contractul între CET şi Calorgal s-a semnat ieri. Noi vrem să dăm căldură începând de pe 1 noiembrie dar nu depinde de noi, ci de Electrocentrale. Noi, când primim agentul termic, îl distribuim. Totuşi depinde de colegii de la CET, înţeleg că e o inerţie în pornirea sistemului”, a declarat Marian Alexandru, întrebat de subprefectul Răzvan Olaru când ar putea gălăţenii să primească căldură.

După declaraţiile liniştitoare ale reprezentantului Calorgal, liderul de sindicat Romică Gârneaţă a protestat vehement pentru că nu se respectă legea (care obligă pornirea sistemului de încălzire centralizată în condiţiile în care se înregistrează trei zile consecutive cu temperaturi nocturne sub 10 grade Celsius). În replică, Marian Alexandru a adăugat: “să nu dramatizăm - şi ei (CET) se chinuie. Sunt între ciocan şi nicovală, vorbesc de creditorul Romgaz şi administratorul judiciar, dar vreau să vă spun că în privinţa şcolilor, grădiniţelor şi spitalelor, la momentul actual, acestea au căldură, … la parametrii care sunt acuma… nici eu nu sunt de specialitate, dar vă spun – nu am agentul termic la 80 grade Celsius, îl am la 60 de grade, dar dacă nu-s temperaturi sub zero facem faţă”.

Nu se va porni sistemul până când nu se face plata în avans

Pe de altă parte, directorul tehnic de producţie al Electrocentrale, Dorin Ciubotaru, a precizat că în cel mai bun caz, gălăţenii vor avea căldură în termen de 7 zile de la data pornirii producerii agentului termic. Producere care nu este garantată doar prin semnarea contractului la care a făcut referire Marian Alexandru: “Eu am semnat abia ieri la ora 15.00 acel contract, care acum e pe drum către administratorul judiciar, probabil va fi semnat şi parafat şi de acesta şi abia atunci se va considera semnat. Însă menţionez că această etapă, de semnare a contractului, este doar o primă condiţie necesară dar nu suficientă pentru întocmirea actelor cu Romgaz, cum s-a stipulat la adunarea creditorilor de acum o lună şi jumătate. Următorul pas (deşi eu nu sunt abilitat să dau termene) ar fi  joi, când administratorul special, împreună cu directorul comercial CET se vor întâlni la Bucureşti cu conducerea Romgaz pentru a se parafa noile grafice de reeleşalonare la plată - vorbim de 60 de milioane de lei, sumă rezultată din urma neplăţii către CET a Apaterm, neplată acumulată în perioada de observaţie, adică din momentul insolvenţei până la pronunţarea falimentului. La această sumă se mai adugă şi penalităţile, conform contractului cu Calorgal de 750.000 de lei lunar. După ce se semnezeaă aceste grafice abia atunci putem să discutăm de contract de furnizare a gazului. Mai precizez că sunt 2 contracte - unul pentru energie termică destinată populaţiei şi un al doilea contract pentru energia electrică şi termică produse de CET şi livrate agenţilor economici. Nu se va porni sistemul până când nu se face plata în avans atât pentru populaţie, dar şi pe a doua componentă. De aceea nu pot avanasa o dată când se va livra agentul termic. Anul trecut, manevrele de pornire a CET au durat 5 zile, dar am avut mare noroc. Acum estimez 7 zile. Vreau să mai adaug faptul că acestă centrală, de la pornirea ei, în  ’69 şi până anul trecut, pe 1 aprilie 2015, nu s-a oprit nicioadată, nici măcar la cutremurul din ‘77”. Dorin Ciubotaru a mai precizat că “mi se pare că s-a întârziat nejustificat semnarea contractului cu Calorgalul. Abia ieri, la ora 15.00 am semnat contractul, un contract care s-a înaintat la 1 septembrie către Calorgal, iar după 3 săptămâni am primit obiecţiuni la contract… deşi e un contract cadru pe care îl discutăm de ani şi ani”.
Contractul la care a făcut referire Dorin Ciubotaru este acelaşi la care s-a referit, la finele săptămânii trecute şi primarul Ionuţ Pucheanu. Acesta a explicat faptul că întârzierea în pornirea sistemului de termoficare ar fi legată de faptul că încă nu se semnase contractul de furnizare a agentului termic, între Calorgal şi CET, acesta susţinând că în contract a apărut o clauză (a CET) prin care Electrocentrale ar fi putut opri agentul termic, la iarnă, în orice condiţii, nu doar dacă Primăria nu şi-ar fi achitat obligaţiile financiare. Cum condiţia era abuzivă, Calorgal (şi Primăria) au retrimis contractul către CET, a mai explicat primarul care însă nu a ştiut să răspundă la o întrebare extrem de simplă: de ce acest contract nu s-a discutat şi negociat vara, când era cald, ci se discută acum, când gălăţenii tremură deja de frig în apartamente?   

monitoruldegalati.ro

Posted

Gălăţenii vor primi căldură săptămâna aceasta. Ce spune conducerea CET

După ce au fost ţinute în frig de autorităţi şi în acest an, cele câteva zeci de mii de gălăţeni dependente de agentul termic furnizat în sistem centralizat vor primi căldură săptămâna aceasta.

Conducerea Electrocentrale (CET) ne-a declarat că ieri societatea a semnat contractele cu Romgaz pentru furnizarea combustibilului necesar producerii de energie electrică şi de agent termic, iar reprezentanţii CET vor începe să repună de astăzi instalaţia în funcţiune. „Vom începe să primim gaz de mâine dimineaţă (marţi dimineaţă n.r.), la ora 6,00”, ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special şi directorul general al Electrocentrale, care a precizat că „se fac eforturi pentru ca oamenii să primească mai devreme căldură. Noi avem nevoie, în principiu, de şapte până la 10 zile pentru a aduce sistemul la parametri normali. Anul trecut am reuşit să grăbim cumva tot acest proces şi am reuşit ca în cinci zile să furnizăm agent termic la parametri optimi. Acum încercăm, din nou, să scurtăm pe cât mai mult cu putinţă, perioada de aşteptare. Nouă nu ne place să facem promisiuni pe care să nu le putem onora. Îi asigurăm pe oameni că vom lua toate măsurile pentru a începe furnizarea de căldură”, a afirmat directorul CET.

Vineri, Electrocentrale, Romgaz, Primăria şi Calorgal au semnat convenţia de plată, în baza căreia, conform conducerii CET, municipalitatea a virat direct în conturile Romgaz suma de 3,2 milioane de lei, din totalul de 6,1 milioane de lei, ce reprezintă avansul pentru contravaloarea energiei termice ce urmează a fi livrată în luna noiembrie. Diferenţa, conform asigurărilor reprezentanţilor Primăriei, urma a fi plătită în cursul zilei de ieri.

viata-libera.ro

Posted

CET începe să producă agent termic

Începând de astăzi, SC Electrocentrale Galaţi a pornit sistemul de producere a agentului termic, iar, potrivit estimărilor reprezentanţilor acestei companii, până cel târziu pe 10 noiembrie, CET va funcţiona la parametri adecvaţi.

Astfel, la finele săptămânii trecute, SC Electrocentrale a semnat convenţia de plată cu toate instituţiile şi unităţile implicate -  Primărie, Calorgal, Electrocentrale şi Romgaz), "în baza căreia municipalitatea a şi virat direct în conturile Romgaz suma de 3,2 mil. RON din totalul de 6,1 mil RON ce reprezinta avansul pentru contravaloarea energiei termice ce urmeaza a fi livrată în luna noiembrie. Diferenţa urmează a fi plătită, din câte am înţeles, în cursul zilei de luni, zi în care vom avea parafate şi ultimele documente necesare în derularea relaţiei cu Romgaz (contractele de furniazare şi convenţia de reeşalonare a datoriei istorice din anii 2014-2015 generată de fostul distribuitor Apaterm. În aceste condiţii, reconfirm estimarea făcută în postarea mea anterioara cum că vom începe să beneficiem de gaz începând cu data de 1 (cel târziu 2) noiembrie, după acel moment fiind necesare între 7 şi 10 zile pentru a aduce sistemul la parametrii normali", transmitea, la finele săptămânii trecute, administratorul judiciar Sinan Mustafa.

În această dimineaţă, acesta a informat public faptul că Romgaz a pornit furnizarea de gaze naturale, pentru producerea agentului termic.

În consecinţă, la fel ca în ultimii cinci ani, gălăţenii primesc agent termic abia pe la jumătatea lunii noiembrie (pentru că, în cel mai rău scenariu, după ce Electrocentrale ajunge la parametrii normali, până când ultimul calorifer din oraş se încălzeşte mai durează între 2 şi 4 zile - lucru demonstrat iarna trecută, când, după repornirea sistemului de termoficare, oprit din cauza deselor avarii, caloriferele gălăţenilor se încălzeau după circa 4 zile, perioadă necesară ca agentul termic să parcurgă toate conductele din oraş).

presagalatibraila.com

Posted

În sfârşit, vine căldura în sistemul centralizat!

Potrivit unei informări transmise de Calorgal, începând din această dimineaţă, de la ora 7,30, echipe ale Calorgal efectuează manevre pentru deschiderea punctelor termice din zona de vest a oraşului ( Micro 16, Micro 14, Siderurgiştilor Vest ).

Până acum au fost deschise patru puncte termice.

„Pe parcursul zilei, pe măsură ce parametrii agentului termic se vor propaga în reţeaua magistrală, vor fi deschise şi celelalte puncte termice din oraş”, transmite Calorgal.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Apa caldă şi căldura de la Galaţi, susţinute financiar de Guvern. Suma alocată este de circa 3,95 milioane euro

Guvernul României a alocat pe 21 decembrie fondurile necesare pentru asigurarea continuităţii alimentării cu energie termică în sistem centralizat pentru sezonul rece 2016-2017 în municipiile Arad, Oradea, Constanţa şi Galaţi. Executivul răspunde astfel solicitărilor venite din partea autorităţilor publice locale, care au cerut ajutor pentru ca populaţia să nu aibă de suferit din cauza dificultăţilor economice majore prin care trec firmele de producţie şi de distribuţie a agentului termic. Sumele au fost alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, printr-o Hotărâre, astfel:16 milioane lei pentru municipiul Arad, judeţul Arad; 25 de milioane lei pentru municipiul Oradea, judeţul Bihor; 25 de milioane lei pentru municipiul Constanţa, judeţul Constanţa şi 17,741 milioane lei (circa 3,95 milioane de euro) pentru municipiul Galaţi, judeţul Galaţi.

Cu fondurile alocate se suplimentează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2016. Este de remamcat că banii veniţi de la Guvern nu pot fi folosiţi decât pentru cumpărarea de combustibili necesari pentru producerea apei calde şi căldurii. Utilizarea banilor pentru orice alt scop (salarii, impozite, datorii etc) este considerată deturnare de fonduri şi este supusă prevederilor Codului Penal.

adevarul.ro

  • 1 month later...
Posted

Sute de familii din Galați riscă să rămână fără căldură. Care sunt asociațiile-problemă, cu datorii de sute de mii de lei

Nu mai puţin de 400 de apartamente, în care locuiesc cel puţin o mie de persoane, ar putea rămâne fără energie termică din cauza datoriilor pe care asociaţiile de proprietari le înregistrează către Calorgal. Este vorba despre gălăţenii dependenţi de căldura furnizată în sistem centralizat din asociaţiile de proprietari nr. 371 Olt (din Micro 17), 332 (din Siderurgiştilor Vest) şi 269 (din Doja). Reprezentanţii societăţii de termoficare au anunţat că au notificat cele trei asociaţii „ca urmare a plăţilor mici înregistrate în ultima lună”. Potrivit Calorgal, la 31 ianuarie, Asociaţia de proprietari 371 Olt acumulase un debit de 187.000 lei, suma achitată pe parcursul lunii ianuarie fiind de doar 1.175 lei. Asociaţia de proprietari 332 acumulase, la aceeaşi dată, un debit de 126.000 lei (suma achitată pe parcursul lunii ianuarie fiind de 4.010 lei), în timp ce Asociaţia nr. 269 acumulase, tot la 31 ianuarie, un debit de 106.000 lei, suma achitată pe parcursul lunii ianuarie fiind de 3.747 lei.

Cele trei asociaţii de proprietari însumează, conform Calorgal, 6,31 la sută din totalul debitului la nivel de oraş şi au în componenţă 400 de apartamente branşate la sistemul centralizat de termoficare. „Totalul debitului asociaţiilor de proprietari la nivel de oraş este de 6,58 milioane lei şi cuprinde şi facturile aferente lunii decembrie, emise la începutul lunii ianuarie şi al căror termen de scadenţă/graţie este data de 10 martie 2017. Calorgal îşi declină responsabilitatea pentru situaţiile în care locatarii din aceste asociaţii au achitat integral sau parţial factura de încălzire, iar administratorii nu au remis Calorgal respectivele sume”, a precizat Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al societăţii.

Notificăm, notificăm, dar până când?

Acesta este al doilea avertisment pe care Calorgal îl dă celor trei asociaţii de proprietari, în mai puţin de două luni. Noua societate de termoficare şi municipalitatea se rezumă însă la doar a arăta cartonaş galben datornicilor, fără a sista furnizarea serviciilor. Cu atât mai mult cu cât cele trei asociaţii de proprietari figurează şi pe lista neagră a Apaterm, cu o datorie de aproape şapte milioane de lei, la data intrării în faliment a fostei societăţi de termoficare. Mai mult, Calorgal informează că „oferta de a încheia convenţii individuale de plată a fost întâmpinată cu refuz în cazul asociaţiilor 371 Olt şi 332 şi tergiversată în cazul asociaţiei de proprietari 269”.

Se fereşte, oare, politicul să ia măsuri aşa-zis nepopulare, deşi justificate? În acest caz, să ne aşteptăm ca şi Calorgal să aibă soarta Apaterm.

viata-libera.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Ce se va întâmpla, din aprilie, cu apa caldă a gălăţenilor. Ce spun Primăria şi CET

În mai puţin de o lună, municipalitatea va trebui să decidă dacă şi cum va fi asigurată apa caldă a gălăţenilor în sistem centralizat. CET propune tot soluţia bazată pe aburul furnizat de Combinat.

Autorităţile locale nu pot spune, în acest moment, în ce condiţii le vor furniza gălăţenilor apă caldă, de la 1 aprilie. Practic, primarul Ionuţ Pucheanu şi aleşii locali trebuie să decidă, în perioada imediat următoare, dacă îşi asumă menţinerea în funcţiune a acestui serviciu cu aburul furnizat de combinatul ArcelorMittal, care implică pierderi lunare de aproximativ două milioane de lei, conform calculelor municipalităţii, sau se îndreaptă către o altă soluţie, pe care însă nimeni nu a făcut-o publică, deocamdată.

"Lucrurile încă se analizează. Nu este o decizie luată, la momentul acesta. În urma analizei strategiei de termoficare şi a discuţiilor cu domnii consilieri locali, evident că trebuie consultat şi partenerul nostru, Electrocentrale (CET), vom putea hotărî cum vom proceda mai departe. Şi domnii de la CET sunt, evident, interesaţi, pentru a şti pe mai departe încotro vor merge şi care este strategia, având şi ei probleme destul de mari, din cauza banilor şi a planului de reorganizare", ne-a declarat primarul Ionuţ Pucheanu, care a dat de înţeles că autorităţile exclud, la acest moment, varianta ca miile de gălăţeni dependenţi de apa caldă în sistem centralizat să nu mai beneficieze de acest serviciu, din luna aprilie.

În timp ce reprezentanţii municipalităţii spun că analizează mai multe variante pentru asigurarea apei calde menajere, conducerea Electrocentrale ne-a declarat că a propus conducerii Primăriei soluţia implementată în ultimii doi ani - aburul de la Combinat. „Noi recomandăm municipalităţii ca soluţia pentru asigurarea apei calde să fie cea de anul trecut, pe baza aburului furnizat de ArcelorMittal. Am avut o întâlnire cu domnul primar şi am purtat discuţii pe această temă. I-am spus şi dânsului că suntem pregătiţi să menţinem în funcţiune acest serviciu. Ideal ar fi ca, la începutul lunii martie, să avem un răspuns din partea municipalităţii, pentru a putea ulterior să supunem Adunării Creditorilor această soluţie şi să obţinem aprobarea acestora în timp util, în aşa fel încât, de la 1 aprilie, să putem să furnizăm apă caldă populaţiei”, ne-a declarat Sinan Mustafa, administratorul special şi directorul general al Electrocentrale.

viata-libera.ro

  • 1 month later...
Posted

Furnizarea de apă caldă, întreruptă pentru câteva zile. CET trece pe soluția aburului livrat de Combinat

Gălățenii care depind de apa caldă furnizată în sistem centralizat nu vor beneficia de acest serviciu, timp de câteva zile. Electrocentrale (CET) a întrerupt, de astăzi, producția de agent termic cu gaze naturale, achiziționate de la Romgaz, creditorul său majoritar, iar, în prezent, face manevrele pentru preluarea aburului furnizat de ArcelorMittal necesar preparării apei calde pentru populație. „Odată cu semnarea acordului între Primăria Municipiului Galați, Calogal, SC Electrocentrale și Arcelor Mittal, pentru producerea și distribuirea agentului termic necesar pentru apă caldă distribuită în sistem centralizat, furnizarea de apă caldă va continua după parcurgerea pașilor tehnici necesari pentru trecerea de la actuala soluție tehnică la cea agreată pentru luna aprilie. Ca urmare, punctele termice vor fi închise și redeschise succesiv, începând cu a doua parte a zilei de duminică și pe parcursul zilei de luni”, a informat purtătorul de cuvânt al Calorgal, Mihai Costache.

Reamintim că gălățenilor din sistemul centralizat le va fi asigurată apa caldă și în luna aprilie, urmând ca autoritățile să decidă dacă vor continua să finanțeze menținerea acestui serviciu și pentru luna mai. „Cetăţenii vor avea apă caldă cel puţin o lună, cu posibilitatea de a fi prelungită până la 30 mai livrarea de apă caldă. Cred că sunt slabe şanse ca dincolo de 30 mai să se mai poată furniza apă caldă în sistem centralizat, în condiţiile în care au mai rămas 18.000 de apartamente, iar pierderile depăşesc 2,5 milioane de lei lunar din bugetul Primăriei municipiului Galaţi”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu, în urmă cu doar câteva zile.

viata-libera.ro

Posted

Furnizarea de apă caldă a fost reluată. Deocamdată, doar gălățenii din Aurel Vlaicu beneficiază de agent termic

După o săptămână cu dușurile în cui, gălățenii încep să primească, de astăzi, apă caldă menajeră. Calorgal a anunțat că la ora 11,00, a fost pornit primul punct termic, SC 17, care deservește 105 de scări de bloc din cartierul Aurel Vlaicu. „În orele următoare vor fi pornite și alte puncte termice. Operațiunea este posibilă întrucât parametrii agentului termic furnizat de CET Galați sunt, în sfârșit, în creștere (la ora 10,00 erau: debit: 940 mc/h, temperatură tur: 63 grade Celsius, cu 95 mc/h în plus și 2 grade Celsius temperatură tur în plus față de citirea precedentă, efectuată la ora 06.00). Ca urmare, ne așteptăm ca în curând să fie îndeplinite condițiile pentru deschiderea tuturor punctelor termice operaționale,cu condiția ca evoluția parametrilor asigurați de furnizor să rămână în continuare pe trend pozitiv. Mulțumim consumatorilor pentru înțelegere și partenerilor pentru operativitatea cu care au depășit dificultățile tehnice cu care s-au confruntat”, a transmis Mihai Costache, purtătorul de cuvânt al Calorgal.

UPDATE, ora 20,00 Aproximativ 70 la sută dintre consumatori primesc apă caldă. Calorgal a anunțat că, la ora 19,45, „erau pornite 57 de puncte termice, care deservesc aproximativ 70 la sută din consumatorii din municipiul Galați. În ceea ce privește temperatura, parametrii agentului termic furnizat de producător își păstrează trendul pozitiv: 930 mc/h, temperatură tur 65.2 grade Celsius (+2,2 grade Celsius ), temperatură retur: 51 de grade Celsius”, a transmis Calorgal.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

De la 1 mai, oraşul rămâne fără apă caldă

Gălăţenii vor mai primi apă caldă menajeră furnizată în sistem centralizat doar până la sfârşitul acestei săptămâni. Apa caldă asigurată populaţiei în luna aprilie a costat bugetul local 3.465.003 lei, din care 3.187.804 lei reprezintă pierderi, în condiţiile în care consumul este redus, ne-a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.
Edilul a precizat că, în aceste condiţii, este imposibil ca municipalitatea să-şi mai asume astfel de cheltuieli, ceea ce înseamnă că autorităţile nu vor mai furniza apă caldă în sistem centralizat, începând cu data de 1 mai.
Mai mult, de săptămâna viitoare, gălăţenii vor putea să-şi depună dosarele pentru accesarea ajutorului financiar, de 3.000 de lei, acordat de Primărie pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de producere a căldurii şi apei calde.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.