Jump to content

Recommended Posts

Posted

Eugen Stamate a redevenit ecologist

Partidul Ecologist Român (PER), filiala Galaţi are un nou lider, pe Eugen Stamate care, după doi ani şi ceva de „rătăciri politice”, s-a întors la ecologism.

„Am revenit la PER, a fost o decizie importantă, pentru că în acest partid, care îmi este apropiat de suflet, de cel puţin doi ani nu s-a mai făcut nimic. Împreună cu colegii mei, vom încerca să îl pregătim pentru alegerile parlamentare din toamnă, vom încerca o reconstrucţie pe termen mediu şi lung. Mă bucur să revin, sunt dornic de a ridica steagul partidului acolo unde a fost odinioară”, a declarat Stamate.

Întrebat prin ce partide a mai fost, politicianul a replicat sec că nu ţine evidenţa formaţiunilor prin care a trecut! Cert este că a fost lider PNŢCD (via Iniţiativa Liberală), apoi a ajuns la PDL, care a fuzionat cu PNL. „Am plecat din funcţia de vicepreşedinte PNL pentru că mă regăsesc mult mai bine aici, în cadrul PER şi mi se potriveşte mai bine”, a explicat Stamate.

Cei care l-au ales să fie preşedintele organizaţiei sunt, conform datelor prezentate, „în jur de” 35 de membri PER, dintre care activi doar 23!

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.