dcp100168 Posted September 4, 2016 Posted September 4, 2016 Un microbuz cu pasageri s-a răsturnat la Schela Accidentul a avut loc pe raza comunei Schela, între un autoturism și un microbuz plin cu călători. Potrivit primelor informații, în microbuzul implicat în impact se aflau 18 persoane, care au văzut moartea cu ochii, după ce mașina s-a răsturnat în afara carosabilului. 15 dintre călătorii aflați în mașină sunt, se pare, răniți, dintre aceștia cinci fiind încarcerați. La fața locului s-au deplasat numeroase echipaje de salvare și SMURD, precum și pompierii de la Descarcerare, care acționează pentru scoaterea răniților rămași captivi între fiarele mașinii. UPDATE - Opt dintre pasagerii răniți au fost transportați la Spitalul de Urgență din Galați, aceștia prezentând leziuni care la o primă vedere nu ridică probleme foarte grave. Ei vor fi investigați și, în funcție de leziuni, medicii vor decide dacă și câți vor rămâne sub supraveghere medicală. Între timp, polițiștii rutieri au făcut primele cercetări la fața locului și au stabilit că principala responsabilitate pentru producerea impactului i-ar aparține șoferului mijlocului de transport în comun, și el aflat printre cei opt răniți transportați la spital. Cu toate avestea, susțin unii martori, la violența impactului ar fi contribuit și viteza mare a celeilalte mașini implicate, un autoturism BMW care venea spre Galați. ”Din primele verificări s-a stabilit că șoferul minibusului, în momentul în care a vrut să iasă de pe drumul care duce spre satul Negrea, în intersecția cu DJ 251, nu s-a asigurat și a acroşat un autoturism care se deplasa dinspre Pechea spre Galați și în care se aflau trei persoane. Ambii șoferi urmează să fie testați alcoolscopic, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat cms. șef Cristina Tatulici, reprezentanta IPJ Galați. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, a afirmat că în microbuzul care s-a răsturnat se aflau 18 persoane, dintre care 12 au necesitat îngrijiri medicale la locul accidentului. Opt dintre acestea au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Galaţi. "Patru persoane au refuzat transportul la spital, iar şase pasageri ai microbuzului au fost traumatizaţi uşor", a adăugat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. Conform sursei citate, cele mai grave răni suferite de pasagerii microbuzului răsturnat sunt fracturi ale membrelor. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 6, 2016 Author Posted September 6, 2016 Dosar penal în cazul accidentului de la Schela La Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a înregistrat marţi un dosar penal care are ca obiect producerea unui accident rutier soldat cu mai mulţi răniţi şi în care a fost implicat un microbuz cu călători, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit comunicatului, din primele cercetări efectuate de către organele de poliţie a rezultat că accidentul s-a produs pe data de 4 septembrie 2016, în jurul orei 11:55, pe drumul ce leagă municipiul Galaţi de satul Negrea, comuna Schela, ca urmare a nerespectării indicatorului de oprire şi neacordării de prioritate de către şoferul unui microbuz marca Volkswagen, care efectua o cursă regulată de transport persoane. Microbuzul a intrat în coliziune cu un autoturism marca BMW şi apoi s-a răsturnat pe carosabil, pe partea stângă, conducătorul auto şi cei şapte pasageri suferind leziuni traumatice. Şase dintre persoanele rănite nu au avut nevoie de spitalizare, iar două au fost internate deoarece au suferit leziuni. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii penale în cauză. presagalatibraila.com
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now