dcp100168 Posted September 7, 2016 Posted September 7, 2016 Doi copii au fost ucişi de o maşină, iar şoferul a fugit Un cumplit accident de circulație a avut loc pe raza comunei Foltești. Din câte se pare, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care circula cu viteză foarte mare, a intrat într-un grup de copii, doi dintre minorii surprinși decedând pe loc. Cei doi copii aveau 9, respectiv 13 ani. Imediat după impact, cel aflat la volan ar fi fugit în direcția satului Chiraftei, dispariția sa mobilizând la fața locului forțe sporite de poliție. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, identitatea autorului accidentului a fost stabilită, polițiștii făcând cercetări pentru a certifica dacă acesta era la volan, dacă avea permis și dacă era sub influența alcoolului, precum și care au fost condițiile în care s-a produs accidentul. Referitor la împrejurările evenimentului, Inspectoratul Județean de Poliție Galați a anunțat că va transmite un comunicat oficial în cursul zilei de mâine. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 7, 2016 Author Posted September 7, 2016 A ACCIDENTAT DOI COPII SI A PARASIT LOCULUI FAPTEI Ieri, 06 septembrie 2016, în jurul orei 18.00, poliţiştii au fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că pe raza localităţii Folteşti a avut loc un eveniment rutier în urma căruia doi copii au fost acidentaţi, iar conducătorul auto a părăsit locul faptei. La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor au stabilit că autoturimul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipul Galaţi către oraşul Tg. Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Folteşti a lovit frontal doi copii de 8, respectiv 9 ani care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului. În urma impactului ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului. La scurt timp, poliţiştii au reuşit identificarea acestuia, în persoana unui tânăr de 23 ani, din oraşul Tg. Bujor, persoană care nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Acesta a mai fost depistat de poliţişti conducând fără permis pe raza localităţii Fârţăneşti la sfârşitul lunii iunie 2016, fiind trimis în judecată. În cauză s-a întocmit un dosar de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Bujor, pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului. Poliţiştii continuă activităţile de căutare a conducătorului auto care se sustrage cercetărilor. INSPECTORATUL POLIŢIE AL JUDEŢULUI GALAŢI
dcp100168 Posted September 7, 2016 Author Posted September 7, 2016 Şoferul care a ucis doi copii nu avea permis de conducere! Cine este individul căutat acum de poliţie Individul care a provocat o tragedie marţi seară, la Folteşti, nu deţine carnet auto şi a mai fost prins conducând fără drept, la finele lunii iunie Imediat după accident, autorul a dispărut Ivanciu Corcioveiu este numele tânărului care în seara zilei de 6 septembrie a provocat o dramă în centrul comunei Folteşti, spulberând cu maşina doi copii, de 8 şi 9 ani, care stăteau pe marginea drumului principal al localităţii. Aflat la volanul autoturismului pe care, susţin atât martorii cât şi anchetatorii, îl conducea nebuneşte, individul de 23 de ani, originar din Târgu Bujor, a pierdut controlul direcţiei. A rupt un stâlp de electricitate şi nu le-a dat practic nicio şansă micuţilor aflaţi pe acostamentul de vizavi de Primărie. Impactul le-a fost fatal pe loc copiilor, medicii de pe ambulanţă nemaiputând să facă nimic pentru a le salva vieţile. Nici poliţiştii ajunşi la faţa locului nu au avut cu cine discuta, pentru că imediat după lovitura fatală, şoferul şi-a făcut pierdută urma. „La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Serviciului Rutier care, în urma verificărilor au stabilit că autoturismul, înmatriculat în Bulgaria, se deplasa dinspre municipiul Galaţi către oraşul Târgu Bujor, pe DJ 242, iar în dreptul primăriei din localitatea Folteşti a lovit frontal doi copii de 8, respectiv 9 ani care se aflau pe acostamentul din partea dreaptă a drumului. În urma impactului, ambii copii au decedat, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului”, se arată în comunicatul oficial remis de Biroul de Presă al IPJ Galaţi. Inconştient cu repetiţie În urma verificărilor, poliţiştii au aflat că cel care dăduse bir cu fugiţii după ce a luat două vieţi nu figura în baza de date ca deţinător de permis. Mai mult, la finele lunii iunie, mai fusese prins o dată în trafic, şofând fără carnet, motiv pentru care i se făcuse un dosar penal, trimis în judecată la Târgu Bujor, în luna august. În acea cauză, faţă de Corcioveiu nu se luase nicio măsură restrictivă, motiv pentru care acesta se putea plimba liber. Mai rău este că, dacă ar fi să dăm crezare unor surse, acesta ar mai fi provocat între timp diverse evenimente rutiere, soldate din fericire doar cu pagube materiale. Acum, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului, efectuând şi operaţiuni de căutare a individului, care până la momentul publicării acestui articol nu a fost prins. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 7, 2016 Author Posted September 7, 2016 În loc de prima zi de şcoală, pregătiri de înmormântare În timp ce poliţiştii gălăţeni îl caută pe şoferul de 23 de ani, care a fugit de la locul accidentului după ce a ucis doi copii, la Folteşti, întreaga comunitate este şocată. Toţi îi cunoşteau pe cei doi copii de opt şi nouă ani, care şi-au pierdut viaţa în urma tragicului accident. „Se jucau lângă fântână, erau patru copii. Nu erau pe şosea. Am auzit un zgomot foarte puternic şi am ieşit afară. Mergeau cu viteză foarte mare, am auzit un zgomot foarte mare şi am văzut fum şi o maşină care s-a învârtit şi a ajuns în şanţ. Nu ne-am dat seama că a lovit ceva. Abia după ce s-a potolit praful, ne-am dat seama că s-a întâmplat ceva. A venit unchiul copilului foarte repede, pentru că a auzit şi el zgomotul. Abia atunci am realizat ce s-a petrecut, dar şoferul nu mai era, a lăsat maşina şi a fugit. Copiii erau chiar în faţa primăriei şi se jucau. I-a luat în plin”, ne-a spus Maria Grecu, vânzătoarea de la magazinul din apropierea locului accidentului. „Am înţeles că nu au găsit nici acum şoferul. Copiii se jucau pe trotuar şi i-a aruncat vreo 30 de metri şi i-a lovit cu capul de perete. I-a aruncat ca pe o minge de fotbal. Apoi a lăsat maşina în şanţ şi a fugit. Mama este plecată la muncă în străinătate şi era crescut, alături de fratele şi sora lui, de bunica lui”, ne-a spus Marcel Budescu, unchiul lui Marian, copilului de nouă ani. A doua înmormântare în familia Iacob Supăraţi, oamenii cer ca şoferul să fie pedepsit cu închisoare pe viaţă, mai ales că a nenorocit două familii. Aceeaşi pedeapsă o cer şi cei din familia Iacob, care au rămas fără Florin, copilul de opt ani, ucis marţi seară. Pentru familia Iacob, durerea este şi mai mare, acesta fiind al doilea copil pe care îl pierd. „Am auzit că băiatul meu se juca lângă Primărie cu un alt băiat. Femeia de serviciu i-a văzut că se jucau în nisip. A venit maşina din curbă şi i-a lovit. Când am ajuns acolo, copilul meu era deja mort. A omorât doi copii, doi trandafiri care urmau să meargă la şcoală. Îl pregătisem de şcoală, era în clasa a doua, şi acum îl duc la cimitir. Am mai pierdut un copil, pentru că era bolnav, el este al doilea pe care îl pierd”, ne-a mărturisit, cu ochii în lacrimi, mama lui Florin, Maria Iacob. Maria Iacob mai are doi băieţi şi două fete, care vor încerca, de acum înainte, să îi aline femeii durerea. Alături de ea vor sta şi bunicii lui Florin, care au venit într-un suflet, dintr-o localitate vecină, atunci când au aflat. „A omorât doi îngeraşi. I-a cumpărat rechizite şi haine de şcoală. Acum o să îl înmormânteze cu ele. Şoferul merită pedeapsa pe viaţă. Să se aplice legea şi să se facă dreptate”, a completat şi bunicul lui Florin. Florin şi Marian sunt plânşi acum nu doar de rude, ci de întreaga comunitate. Toţi speră ca şoferul vinovat să fie prins cât mai repede şi să fie tras la răspundere pentru fapta sa, în urma căreia două familii şi-au pierdut copiii. Până atunci însă, rudele se pregătesc, în loc de şcoală, de înmormântare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 8, 2016 Author Posted September 8, 2016 Mandat de arestare în lipsă pentru criminalul de la Folteşti Judecătoria Tg. Bujor a emis pe numele conducătorului auto de la Folteşti care a părăsit locul faptei după ce a ucis doi copii un mandat de arestare în lipsă pentru 30 de zile de la data punerii în executare. Bărbatul, pe numele căruia s-a întocmit un dosar de cercetare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului, a fost pus în urmărire naţională. Poliţiştii continuă activităţile de căutare a conducătorului auto care se sustrage cercetărilor. Ivanciu Corcioveiu, cel care, deşi nu avea permis, s-a urcat la volan şi a trimis spre moarte doi copii de 8 şi 9 ani, nu este însă de găsit. Până şi rudele lui îi cer să se predea. Se tem ca tânărul să nu îşi facă rău. „Mi-e frică să nu îşi facă singur rău. Nu ştiu pe unde o fi. A venit la noi, aici, la Chiraftei, şi a mâncat pe la nouă şi ceva dimineaţa în acea zi şi apoi nu l-am mai văzut. Am auzit de la Poliţie ce a făcut. Eu îl sfătuiesc, pe unde o fi, să lase tot şi să vină la Poliţie, să nu mai stea aşa“, spunea plângând Maria Vieru, bunica lui Ivanciu, zis Ivan. În faţa casei rudelor lui Ivanciu era o maşină cu număr de Anglia făcută praf. Unii spuneau că ar fi tot o maşină accidentată de tânărul de 23 de ani. Mama lui susţine contrariul. Între timp, rudele copiilor morţi i-au luat pe micuţi de la Morgă. Cer ca ucigaşul să fie prins cât mai repede. „Sunt pe jumătate moartă. Nu îmi vine să cred că nu e prins cel care l-a omorât şi a fugit”, spunea plângând Adriana Copăceanu, mama lui Marian Cosmin Brăileanu, copilul de 9 ani victimă a accidentului. Femeia a venit din Anglia, unde muncea, să îşi îngroape băiatul. Îi pregătise bani ca să îi cumpere pentru şcoală dar acum i-a luat haine de înmormântare. „Nu îşi dau interesul, eu aşa zic. (...) Dar degeaba, acum, pe el îl prind, dar copiii de la groapă nu se mai întorc”, spunea Marcel Budescu, unchiul lui Marian. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted September 15, 2016 Author Posted September 15, 2016 Șoferul ucigaș de la Foltești a fost prins Ivanciu Corcioveiu (23 ani), şoferul care în seara zilei de 6 septembrie a accidentat mortal doi copii la Folteşti, după care a fugit, a fost prins în cursul zilei de joi, 15 septembrie. Capturarea individului s-a realizat pe teritoriul Italiei, stat unde, se pare, Corcioveiu mai fusese plecat. El a fost reţinut în oraşul Florenţa în baza mandatului de arestare în lipsă emis de Judecătoria Târgu Bujor şi urmează să fie extrădat în România în vederea aplicării documentului privativ de libertate, care îl va ţine după gratii 30 de zile. Tânărul este acuzat de ucidere din culpă, conducere fără permis şi părăsirea locului accidentului. El mai are la activ un dosar penal pentru conducere fără permis, trimis în judecată în luna august a acestui an. Turnat de complici Capturarea lui Corcoiveiu a fost posibilă, se pare, după ce poliţiştii gălăţeni au reţinut doi tineri,amici cu Corcioveiu, în privinţa cărora aveau informaţii că l-ar fi ajutat să dispară. Bănuielile le-au fost confirmate, suspecţii recunoscând, în urma audierilor, că l-au sprijinit pe fugar să plece din judeţ şi mai apoi din ţară, dându-le indicii anchetatorilor despre statul şi locaţia unde s-ar fi putut afla urmăritul. Complicii au fost joi prezentaţi Judecătoriei Tg.Bujor cu propunere de arestare preventivă pentru favorizarea infractorului, instanţa urmând să se pronunţe în privinţa cererii formulate de procurori. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 18, 2016 Author Posted September 18, 2016 S-a început procedura de aducere în țară a lui Ivanciu Corcioveiu După 9 zile de căutari, anchetatorii au reușit să-i dea de urmă celui mai căutat individ din România. Ivanciu Corcioveiu, tânărul de 23 de ani care pe 6 septembrie a ucis cu mașina doi copii, după care a fugit de la locul accidentului, se ascundea în Italia, acolo unde a muncit până în vara acestui an. Individul se pare că a părăsit țara chiar în noaptea în care a comis tragedia, dar nu singur, ci ajutat de doi amici. Surse din rândul anchetatorilor au dezvăluit că Alexandru și Costel Vieru l-au scos din țară pe Corcioveiu printr-o vamă din vestul țării, după care l-au dus în Italia. ”Am solicitat instanței de judecată, respectiv Judecătoriei Tg Bujor, luarea măsurii arestului preventiv față de doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului. Am reținut în sarcina acestora faptul că în perioada 6-11.09 l-au ajutat pe inculpatul Corcioveiu Ivanciu să părăsească țara, însoțindu-l și asigurându-i transportul. Toate aceste activități au fost realizate în scopul îngreunării cercetărilor în cauza în care Ivanciu Corcioveiu este cercetat pentru trei infracțiuni, precum și în cazul sustragerii acestuia de la executarea măsurii arestului preventiv”, a declarat Cristina Mărgărit - prim-procuror Parchetul de pe lângă Judecatoria Tg. Bujor. Pentru că au colaborat cu anchetatorii, cei doi amici ai lui Ivanciu Corcioveiu au fost dați în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Se pare că tot Costel și Alexandru Vieru le-ar fi indicat organelor de anchetă unde se ascunde șoferul fugar. Vestea că nepotul lor nu a recurs la un gest nesăbuit și că este în viață în Italia, i-a liniștit pe bunicii lui Ivanciu Corcioveiu. ”Bine că a fost așa, că l-au găsit. Să nu se spânzure, sau să se înece. Legea își face datoria cu el și gata. O să ajungă la închisoare. Mă doare sufletul. Pe care nu doare sufletul? Eu l-am învățat: nu te urca pe mașină, nu face, nu drege. Daca te-a oprit Poliția stai pe loc, îți dă o amendă, te duci acasă sănătos, îți vezi de treabă. Acum ce pot să-i mai reproșez eu lui”, au spus Alecu și Maria Vieru, bunicii lui Ivanciu Corcioveiu. Deocamdată, Ivanciu Corcioveiu este în custodia autorităților italiene. Între timp, autoritățile din România se ocupă de traducerea și legalizarea mandatului de arestare, pentru a-l aduce cât mai repede în țară. ”În momentul în care acesta va fi predat autorităților române, va fi prezentat instanței de judecată, respectiv Judecătoriei Tg. Bujor, în vederea confirmării mandatului de arestare preventivă, dispus în lipsa sa”, a mai precizat Cristina Margarit - prim-procuror Parchetul de pe langa Judecatoria tg. Bujor. Ivanciu Corcioveiu riscă până la 7 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, fugă de locul accidentului și conducere fără permis. stiridegalati.ro
dcp100168 Posted October 5, 2016 Author Posted October 5, 2016 Șoferul care a ucis doi copii la Foltești a fost adus în țară Urmărit internaţional, tânărul a susţinut că nu a avut nici complici, nici restricţii la ieşirea din România La trei săptămâni după ce a fost reperat şi reţinut pe teritoriul Italiei, Ivanciu Corcioveiu (23 ani), autorul teribilului accident de pe 6 septembrie de la Folteşti, a fost adus în ţară. Bărbatul, cercetat într-un dosar penal de ucidere din culpă şi fugă de la locul accidentului, a încercat să scape de răspundere, părăsind România imediat după tragedie. El a fost dat în urmărire internaţională în baza mandatului de arestare în lipsă emis de Judecătoria Târgu Bujor, la două zile după accident. În urma demersurilor între autorităţile române şi cele italiene, Corcioveiu a fost predat unei escorte si adus în România în noaptea de marţi spre miercuri, la bordul unui avion. Ulterior, el a ajuns în faţa magistraţilor pentru confirmarea mandatului de arestare care îl va trimite după gratii pentru următoarele 30 de zile. ”În urma cooperării poliţieneşti internaţionale cu autorităţile judiciare din Italia, la data de 5 octombrie a.c., poliţişti din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a bărbatului de 23 de ani, pe numele căruia este emis un mandat european de arestare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului”, se precizează în comunicatul emis de biroul de presă al IPJ Galaţi. „Îmi pare rău, îmi cer iertare!” După ce judecătorul de la Târgu Bujor a confirmat mandatul de arestare preventivă emis luna trecută pe numele lui Corcioveiu, acesta a fost adus, sub escortă, în Arestul IPJ Galaţi. Înainte să fie încarcerat, tânărul a susţinut că a fugit fără să ştie ce a făcut, dar şi că îi pare rău. „Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat! Îmi cer iertare faţă de familii, nu am ştiut că am omorât copiii. Am fugit pentru că mi-a fost frică. Am plecat singurel şi am trecut legal graniţa”, a afirmat Ivanciu Corcioveiu la sosirea în Arest. În urma procesului, el s-ar putea alege cu o condamnare de 15 ani închisoare, mai cu seamă că mai are la activ încă un dosar penal abia trimis în judecată, în care este acuzat de conducere fără permis. În acelaşi dosar, doi tineri, rude cu Ivanciu Corcioveiu, au fost plasaţi în arest la domiciliu fiind acuzaţi că l-ar fi ajutat să plece din Galaţi, şi mai apoi din ţară. viata-libera.ro
dcp100168 Posted October 22, 2016 Author Posted October 22, 2016 Tânărul fără permis care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului a semnat un pact cu procurorii Ivanciu Corcioveiu (23 de ani) se află în prezent în arest preventiv, după ce, pe 6 septembrie, a lovit în plin cu maşina doi copii, omorându-i pe loc. Tânărul inconştient a ajuns la o înţelegere cu Parchetul în privinţa primului dosar penal deschis pe numele său pentru conducere a unui vehicul fără permis. Ivanciu Corcioveiu a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, prin care recunoaşte acuzaţia care i se aduce în primul dosar penal în care a fost pus sub inculpare, de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Tânărul de 23 de ani a fost de acord cu pedeapsa stabilită de Parchet, de 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ne-a declarat Cristina Emanuela Mărgărit, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. Ultimul cuvânt în privinţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl va avea instanţa de judecată. Ivanciu Corcioveiu a îndoliat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii. Făcea ”liniuţe” cu un alt şofer teribilist Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată. Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care inidividul a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea. Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar în prezent se află în arest preventiv. Acesta este cercetat pentru conducere a unui vehicul pentru permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului, fiind posibil ca pe lista de acuzaţii să se adauge şi trecerea ilegală a frontierei şi folosirea fără drept a unui act de identitate al altei persoane. adevarul.ro
dcp100168 Posted October 28, 2016 Author Posted October 28, 2016 Tânărul fără permis care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului a fost trimis în judecată pentru trei infracţiuni Ivanciu Corcioveiu (23 de ani) se află în prezent în arest preventiv, după ce, pe 6 septembrie, a lovit în plin cu maşina doi copii, omorându-i pe loc, iar apoi a fugit de la locul faptei. Complicii care l-au ajutat să părăsească ţara vor fi judecaţi pentru favorizarea infractorului. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor l-au trimis în judecată pe Ivanciu Corcioveiu, tânărul inconştient care a adus în stare de şoc comunitatea din localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Ivanciu Corcioveiu va fi judecat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Dosarul a ajuns pe masa judecătorilor de la Judecătoria Târgu Bujor, instanţa urmând să stabilească primul termen de judecată. Verii tânărului inconştient, judecaţi pentru favorizarea infractorului Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru, Paraschiv Dorin Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care individul a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea. Şi aceştia au fost trimişi în judecată, urmând să răspundă pentru favorizarea infractorului. ”În perioada 06-11.09.2016, au ajutat pe inculpatul Corcioveiu Ivanciu, asigurându-i transportul pentru a părăsi ţara şi, totodată, însoţindu-l pe acesta, în scopul împiedicării tragerii la răspundere penală şi a îngreunării cercetărilor în cauza în care era cercetat urmare a accidentului rutier produs în data de 06.09.2016”, au precizat procurorii. Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar în prezent se află în arest preventiv. Tânărul a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, prin care recunoaşte acuzaţia care i se aduce în primul dosar penal în care a fost pus sub inculpare, de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere. Corcioveiu a fost de acord cu pedeapsa stabilită de Parchet, de 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, ne-a declarat Cristina Emanuela Mărgărit, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. Ultimul cuvânt în privinţa acordului de recunoaştere a vinovăţiei îl va avea instanţa de judecată. adevarul.ro
dcp100168 Posted November 15, 2016 Author Posted November 15, 2016 Judecătorii au respins acordul pe care tânărul fără permis, care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului, l-a semnat cu procurorii Judecătoria Târgu-Bujor a respins pe 10 noiembrie acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care tânărul inconştient care a spulberat cu maşina doi copii l-a încheiat cu Parchetul în primul dosar penal deschis pe numele său pentru conducere a unui vehicul fără permis, părăsirea locului accidentului şi influenţarea declaraţiilor. Ivanciu Corcioveiu încheiase un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, prin care recunoştea acuzaţia care i se aduce în primul dosar penal în care a fost pus sub inculpare, de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi influenţarea declaraţiilor. Tânărul de 23 de ani fusese de acord cu pedeapsa stabilită de Parchet, de 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia, dar Judecătoria Târgu Bujor a avut o cu totul altă părere. Judecătorii consideră că cele trei infracţiuni comise de Ivanciu Corcioveiu sunt prea grave în raport cu pedeapsa propusă de procurori şi au cerut refacerea urmării penale în acest caz. Ivanciu Corcioveiu a adus în stare de şoc comunitatea din localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu, care nu a avut niciodată permis de conducere, conducea o maşină puternică (Alfa Romeo GT) cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii. Fuge pentru a doua oară de la locul unui accident Martorii au afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea, în ceea ce se numeşte „liniuţă”, în limbajul persoanelor care participă la curse ilegale de maşini. La doar câteva secunde după accident, deşi rănit, Ivanciu Corcioveiu a ieşit din maşina grav avariată (după ce a lovit copiii s-a izbit de un stâlp şi s-a răsturnat în şanţ) şi a luat-o la fugă spre localitatea învecinată. Autorul gravului accident de circulaţie a părăsit ţara şi s-a ascuns în Italia. Ivanciu Corcioveiu nu ar fi reuşit acest lucru fără ajutorul verilor săi, Costel Vieru şi Alexandru Vieru, care au condus maşina cu care inidividul a ieşit din ţară, cu un act de identitate ce nu-i aparţinea. Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar în prezent se află în arest preventiv. În acest caz, tânărul a fost trimis în judecată pentru conducere a unui vehicul pentru permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. adevarul.ro
dcp100168 Posted February 15, 2017 Author Posted February 15, 2017 Judecat în stare de libertate, deşi a condus fără carnet, a ucis doi copii şi a fugit din ţară imediat după accident. Judecătorii i-au eliberat şi pe complici Judecătoria Galaţi şi apoi Tribunalul au hotărât punerea în libertate a lui Ivanciu Corcioveiu, tânărul inconştient care a spulberat cu maşina doi copii în localitatea gălăţeană Folteşti, în timp ce se întrecea cu un alt şofer într-o cursă nebunească pe şosea. După accident, tânărul a fugit din ţară şi a fost nevoie să fie extrădat din Italia. Pe 6 februarie, Judecătoria Galaţi constată încetată de drept arestarea preventivă în cazul lui Ivanciu Corcioveiu. Parchetul a contestat decizia, dar aceasta a fost confirmată definitiv de Tribunalul Galaţi pe 14 februarie, astfel că tânărul a fost eliberat din arest. Şi verii lui Corcioveiu, care l-au ajutat să fugă din ţară după accident, au scăpat de arestul la domiciliu, judecătorii invocând aceeaşi prevedere legală: încetarea de drept a măsurii preventive. Moartea celor doi copii din localitatea gălăţeană Folteşti a creat o puternică emoţie în comunitate, mai ales după ce Ivanciu Corcioveiu a părăsit locul accidentului şi a fugit în străinătate. Pe 6 septembrie 2016, tânărul a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc. Tragedia s-a produs pe DN26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Ivanciu Corcioveiu conducea o maşină Alfa Romeo GT, cu o viteză foarte mare, estimată de martori la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a spulberat pe cei doi copii. Martorii au mai afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea. Ivanciu Corcioveiu a fost extrădat din Italia, iar de câteva luni se afla în arest preventiv. Acesta este judecat pentru conducere a unui autovehicul fără permis, ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. adevarul.ro
dcp100168 Posted February 16, 2017 Author Posted February 16, 2017 Tânărul care a ucis doi copii, în septembrie 2016, într-un accident rutier petrecut pe raza localităţii Folteşti, va fi judecat în libertate Acest lucru este determinat de faptul că magistraţii de la Judecătoria Galaţi au constatat că mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Ivanciu Corcioveiu a expirat încă din 15 ianuarie 2017. Parchetul a atacat această decizie, dar la Tribunal s-a constatat acelaşi lucru, aşa că tânărul, care a fost trimis în judecată în octombrie 2016, a fost pus în libertate. Totul pare să fie o chestiune procedurală. Dosarul în care ar fi trebuit să se discute prelungirea măsurii arestării preventive faţă de Ivanciu Corcioveiu a avut termen pe data de 11 ianuarie, când însă atât Corcioveiu, cât şi cei doi tineri acuzaţi că l-au ajutat să fugă din ţară nu au avut apărători. Judecătorii de la Târgu-Bujor au dat un alt termen, ”din cauza condiţiilor meteorologice”, după cum se menţionează pe site-ul instanţei, pentru 25 ianuarie. La acest termen, însă, a fost depusă o cerere de recuzare, motiv pentru care dosarul a ajuns la Tribunalul Galaţi pentru a se judeca această cerere. Ulterior, s-a decis ca dosarul să fie judecat la Judecătoria Galaţi, unde a avut un prim termen pe 6 februarie. La această instanţă s-a şi constatat că măsura arestării preventive expirase pe 15 ianuarie. Aceeaşi constatare s-a făcut şi faţă de măsurile preventive luate faţă de cei doi complici ai lui Corcioveiu, Alexandru şi Costel Vieru, care se aflau în arest la domiciliu. Astfel, cei trei inculpaţi vor fi judecaţi în stare de libertate, dosarul urmând să fie soluţionat de Judecătoria Galaţi. Vă reamintim că Ivanciu Corcioveiu a fost trimis în judecată sub acuzaţia de ucidere din culpă, conducere fără permis şi fugă de la locul accidentului, după ce bărbatul a produs un accident rutier în urma căruia doi copii minori şi-au pierdut viaţa. După producerea accidentului, tânărul a fugit de la locul accidentului şi, ajutat de Alexandru şi Costel Vieru, a părăsit ţara. El a fost ulterior depistat în Italia, de unde a fost extrădat pentru a fi tras la răspundere pentru tragedia pe care a produs-o pe raza localităţii Folteşti. viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 21, 2017 Author Posted February 21, 2017 Judecătorii au respins pactul încheiat de procurori cu şoferul care a ucis doi copii şi a fugit de la locul accidentului Ivanciu Corcioveiu (23 de ani), din Galaţi, tânărul care a spulberat cu maşina doi copii anul trecut, a fost la un pas să scape de închisoare într-un alt dosar: el a ajuns la o înţelegere cu procurorii, dar judecătorii nu au fost de acord. Pe data de 6 februarie 2017, Judecătoria Galaţi a constatat încetată de drept arestarea preventivă în cazul lui Ivanciu Corcioveiu, tânărul de 23 de ani care anul trecut a spulberat doi copii cu un bolid şi apoi a fugit de la locul accidentului. Parchetul a contestat decizia, dar aceasta a fost confirmată definitiv de Tribunalul Galaţi pe 14 februarie, astfel că tânărul a fost eliberat din arest. Şi verii lui Corcioveiu implicaţi în dosar au scăpat de arestul la domiciliu, judecătorii invocând aceeaşi prevedere legală - încetarea de drept a măsurii preventive. Astfel, în prezent tânărul este în judecat în stare de libertate. Cursă ilegală de maşini Corcioveiu a fost la un pas să scape recent şi de alte probleme cu legea, respectiv de un alt dosar ale cărui fapte se produseseră înainte de accidentul fatal. Astfel, deşi şi în acest caz acuzaţiile erau asemănătoare, de conducere a unui vehicul fără permis, părăsirea locului accidentului şi influenţarea declaraţiilor, Parchetul i-a propus o pedeapsă de 3 ani de închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării. Judecătorii au avut însă o cu totul altă părere. Judecătoria Târgu Bujor şi apoi Curtea de Apel Galaţi au respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Corcioveiu cu Parchetul în acest dosar, mai ales că, după ce a comis faptele amintite, Ivanciu Corcioveiu a produs tragedia din localitatea gălăţeană Folteşti. Judecătorii au retrimis dosarul la procurorul de caz, în vederea continuării urmăririi penale. Pe 6 septembrie 2016, tânărul a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc. Tragedia s-a produs pe DN 26 (Galaţi-Târgu Bujor), pe raza localităţii Folteşti, chiar în faţa Primăriei. Moartea celor doi copii din localitatea gălăţeană Folteşti a şocat comunitatea locală, mai ales după ce Ivanciu Corcioveiu a părăsit locul accidentului şi a fugit în străinătate. Tânărul conducea cu o viteză foarte mare, estimată la aproape 200 de kilometri la oră, moment în care a pierdut controlul volanului, a părăsit carosabilul şi i-a lovit în plin pe cei doi copii. Martorii au afirmat că la faţa locului mai era o maşină, cu care se pare că şoferul ucigaş se întrecea pe şosea. adevarul.ro
dcp100168 Posted March 3, 2017 Author Posted March 3, 2017 Muşamalizarea unui accident: un poliţist l-a învăţat pe vinovat pe cine să dea vina şi apoi l-a dus acasă cu maşina Poliţiei Mai multe detalii au ieşit la iveală după ce Tribunalul Galaţi a respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei pe care Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor ar fi vrut să îl încheie cu Ivanciu Corcioveiu, tânărul de 23 de ani care a ucis doi copii cu maşina pe 6 septembrie 2016 în localitatea gălăţeană Folteşti, pe când făcea „liniuţe“ cu un prieten. Acordul de recunoaştere nu avea legătură cu drama produsă pe şosea de Ivanciu Corcioveiu, ci de un accident anterior, fără victime, dar de la care şoferul a fugit, aşa cum avea să o facă şi după uciderea cei doi copii. Astfel, conform detaliilor din dosar, în acest prim accident fără victime a fost implicat şi un poliţist care trebuie să se ocupe de caz şi care ar fi încercat să muşamalizeze totul. Pe 20.06.2016, în jurul orei 4 dimineaţa, Ivanciu Corcioveiu, deşi nu deţinea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca BMW X1, cu numărul de înmatriculare GL-13-DRC, pe DJ 253 pe raza şi în apropierea localităţii Viile, judeţul Galaţi, în care se mai aflau două fete. La km 37 +300 al drumului judeţean menţionat anterior, pe fondul vitezei excesive, a derapat într-o curbă, răsturnându-se într-un şanţ colector. În urma accidentului de circulaţie, toţi cei trei ocupanţi ai autoturismului au suferit diverse răni, iar Corcioveiu a fugit de la locul accidentului, luând plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului şi documentele acestuia. În aceeaşi zi, şoferul fără permis a încercat să o determine prin ameninţare pe una dintre fete care se găsea în maşină în momentul accidentului, iar în noaptea de 22/23.06.2016, prin corupere, să nu dea declaraţii organelor de urmărire penală în legătură cu producerea accidentului în urma căruia a fost vătămată. Poliţistul care trebuia să se ocupe de caz, Silviu Daniel Stan, care activează în cadrul postului de Poliţie din localitatea gălăţeană Măstăcani, l-a ajutat pe acesta, sugerându-i să identifice o altă persoană care să pretindă că ar fi condus autoturismul. Vărul şoferului ucigaş şi-a asumat accidentul De asemenea, conform procurorilor, poliţistul l-a transportat pe Corcioveiu cu autospeciala MAI din dotarea postului de Poliţie Măstăcani, spre locuinţa lui Costel Vieru, vărul lui Corcioveiu, din satul Chiraftei, acesta din urmă declarând ulterior în mod mincinos poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor că el condusese autoturismul la momentul producerii accidentului. ”În aceleaşi împrejurări, în dimineaţa de 20.06.2016, în jurul orei 4, inculpatul Stan Silviu Daniel, după constatarea săvârşirii de către inculpatul Corcioveiu Ivanciu a infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, nu a intervenit în interesul conservării probelor, astfel cum îi impuneau dispoziţiile art. 28 alin. 4 din Legea nr. 218/2002, neîndeplinindu-şi astfel atribuţiile de serviciu, omisiune ce a avut drept consecinţă îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Corcioveiu Ivanciu (în ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă), respectiv împiedicarea tragerii la răspundere penală a aceluiaşi inculpat (în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului)”, susţin procurorii. Pe 27 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor l-a trimis în judecată pe Ivanciu Corcioveiu pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi influenţarea declaraţiilor. Poliţistul Silviu Daniel Stan va răspunde pentru abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial sau nepatrimonial şi favorizarea făptuitorului. Vărul lui Corcioveiu, Costel Vieru, va fi judecat pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals intelectual şi favorizarea făptuitorului. adevarul.ro
dcp100168 Posted July 13, 2017 Author Posted July 13, 2017 Cinci ani de închisoare, pentru uciderea a doi copii - prima sentinţă în cazul accidentului de la Folteşti După zece luni de la comiterea faptei, şoferul acuzat că a doi copii în urma unui accident rutier petrecut pe raza localităţii Folteşti a primit o primă saentinţă. Ivanciu Corcioveiu a fost trimis în judecată anul trecut, în luna noiembrie, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, sub acuzaţiile de ucidere din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului. După ce dosarul a fost mutat de la Judecătoria Târgu Bujor la Judecătoria Galaţi, magistraţii au dat o primă sentinţă în acest caz şi au stabilit atât pedeapsa pe care o merită şoferul, cât şi daunele morale şi materiale pe care acesta trebuie să le plătească familiilor celor doi copii ucişi. Conform site-ului Judecătoriei Galaţi, Ivanciu Corcioveiu a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "ucidere din culpă", doi ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia" şi un an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de "conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere". Cele trei pedepse au fost contopite, aşa că lui Ivanciu Corcioveiu i se va aplica "pedeapsa cea mai grea, de patru ani de închisoare, la care se va adăuga sporul de o treime din cealaltă pedeapsă (1/3 din trei ani de închisoare), în final inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de cinci ani de închisoare", se arată pe portalul instanţei. Judecătorii au decis să reducă din pedeapsa aplicată perioada pe care Corcioveiu a petrecut-o în arest preventiv, respectiv 5 octombrie 2016 - 6 februarie 2017. În acelaşi dosar au fost judecaţi şi complicii lui Corcioveiu, acuzaţi de favorizarea făptuitorului, după ce l-au ajutat pe acesta să fugă din ţară. În urma judecăţii, magistraţii au decis să înceteze procesul penal împotriva inculpaţilor Costel Vieru, Alexandru Vieru şi Paraschiv Dorin Vieru. Daunele, plătite de asigurator După ce au stabilit aceste aspecte, judecătorii au discutat şi despre daunele cerute de părţile civile din dosar, respectiv rudele celor doi copii decedaţi în urma accidentului. Astfel, judecătorii au admis, în parte, "acţiunea civilă exercitată de părţile civile şi obligă B.A.A.R., în calitate de mandatar al Biroului Naţional Carte Verde din Bulgaria, la plata sumei de câte 200.000 de euro către fiecare din părţile civile Copăcean Dumitra Adriana, Brăileanu V. Vasile, Iacob Maria, a sumei de câte 100.000 de euro către fiecare din părţile civile Brăileanu Sabin Ionuţ, prin reprezentant legal Copăcean Dumitra Adriana, Copăcean Andreea, prin reprezentant legal Copăcean Dumitra Adriana, Ene Florentina Ionela, prin reprezentant legal Iacob Maria, Iacob Daniel Virgil, prin reprezentant legal Iacob Maria, Iacob Valentin Cosmin, prin reprezentant legal Iacob Maria, şi a sumei de câte 50.000 de euro către fiecare din părţile civile Brăileanu Vasile, Mindinica Viorica, Copăcean Maria, cu titlu de daune morale", se arată pe portalul instanţei. Judecătorii au luat act de faptul că părţile civile Maricel Budescu, Costel Budescu, Sanda Guţanu, Gelu Guţanu au renunţat la pretenţiile civile formulate şi că persoanele vătămate Sandu Iacob şi Elisabeta Iacob nu s-au constituit părţi civile în procesul penal, urmând a introduce acţiune separată la instanţa civilă. B.A.A.R., în calitate de mandatar al Biroului Naţional Carte Verde din Bulgaria, va trebuie să plătească, către partea civilă Dumitra Adriana Copăcean, suma de 1.000 de lei, reprezentând onorariu de avocat. Magistraţii au mai stabilit şi faptul că Ivanciu Corcioveiu, Costel Vieru, Alexandru Vieru şi Paraschiv Dorin Vieru trebuie să plătească 3.000 de lei, câte 750 de lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.890 lei reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat pentru faza de urmărire penală. Decizia luată la Judecătoria Galaţi nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 25, 2018 Author Posted January 25, 2018 Tânărul care a lovit cu maşina mortal doi copii în 2016 este cercetat într-un nou dosar pentru conducere fără permis Tânărul care a lovit cu mortal doi copii în 2016 în timp ce conducea o maşină pe un drum din judeţul Galaţi, fugind ulterior în Italia şi fiind prins de poliţişti, este cercetat într-un nou dosar pentru conducere fără permis, afirmă surse din rândul anchetatorilor. Ivanciu Corcioveiu, tânărul care în septembrie 2016, a lovit mortal cu maşina doi copii care se jucau pe marginea unui drum din localitatea gălăţeană Folteşti, este cercetat într-un nou dosar pentru conducere fără permis, susţin surse din rândul anchetatorilor. El ar fi fost depistat miercuri de poliţişti, după ce un pădurar a sesizat un posibil furt de lemne. "La data de 24 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din comuna Măstăcani au fost sesizați de pădurarul din localitate, cu privire la faptul că a observat un autoturism de teren tractând o căruță încărcată cu lemne. Apelantul a precizat că la volanul autoturismului era un bărbat, iar pe locul alăturat, o femeie. Polițiștii s-au deplasat pe raza localității Chiraftei, găsind în apropierea unei locuințe, atelajul hipo încărcat cu 1.361 m3 material lemnos. Continuând cerectările, au identificat șoferul autoturismului în persoana unui bărbat de 24 ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere. Cu privire la segmentele de arbori aflate în altelajul hipo, șoferul și soția acestuia au declarat că le-au găsit în apropierea unei păduri. Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și sustragere de material lemnos", se arată într-un comunicat al IPJ Galaţi. Surse din rîndul anchetatorilor susţin însă că este vorba despre acelaşi Ivanciu Corcioveiu care în urmă cu câteva zile ar fi încercat să iasă din ţară prin punctul de trecere a frontierei de la Oancea, însă a fost oprit de poliţişti, fiind dat în consemn la frontieră. Pe 6 septembrie 2016, Ivanciu Corcioveiu a accidentat mortal cu maşina doi copii, de 8 şi 9 ani, care se jucau pe marginea unui drum din localitatea gălăţeană Folteşti şi apoi a fugit în Italia, unde a fost prins pe 15 septembrie 2016. El a afirmat atunci că îi pare rău pentru cele întâmplate şi că a părăsit locul accidentului deoarece i-a fost frică şi nu a ştiut că au murit cei doi copii. El a mai afirmat că nu a fost ajutat de nimeni că să plece din ţară, spunând că părăsit România în mod legal şi că îşi cere iertare familiilor celor doi copii decedaţi. El a fost arestat preventiv şi cercetat apoi în stare de libertate. Pe 12 iulie 2017, magistraţii Judecătoriei Galaţi l-au condamnat la cinci ani de închisoare, fără ca decizia să fie definitivă. De altfel, vineri, 26 ianuarie, la Curtea de Apel Galaţi figurează un nou termen în acest caz. impartial.ro
dcp100168 Posted January 26, 2018 Author Posted January 26, 2018 Sentinţă definitivă în cazul Corcioveiu Magistraţii Curţii de Apel Galaţi au pronunţat vineri, 26 ianuarie 2018, sentinţa definitivă în cazul lui Ivanciu Corcioveiu. Este vorba despre bărbatul de 24 de ani din Chiraftei care, în 2016, a lovit mortal cu maşina doi copii la Folteşti şi apoi a fugit din ţară. Tânărul nu avea permis când a comis fapta şi, mai grav, deja era cercetat şi în alt caz de conducere fără permis. ”A fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 1 an şi 8 luni închisoare, în final inculpatul Corcioveiu Ivanciu urmând să execute pedeapsa rezultantă de 7 (şapte) ani şi 8 (opt) luni închisoare”, se arată în decizia definitivă luată de magistraţii Curţii de Apel Galaţi. În plus, magistraţii de la Curtea de Apel au admis parţial acţiunea civilă exercitată de părţile civile referitoare la despăgubirii, cuantumuul acestora fiind mai mic decât la început. Per total, magistraţii au decis la obligarea Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România, în calitate de mandatar al Biroului Naţional Carte Verde din Bulgaria, partea responsabilă civilmente, la plata în total a 195.000 de euro daune morale şi 30.000 de lei catre părţilor civile din dosar, respectiv rudele copiilor ucişi. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted October 21, 2019 Author Posted October 21, 2019 Cum a muşamalizat un poliţist accidentul cauzat de un tânăr fără permis. Inconştientul omorâse anterior doi copii făcând „liniuţe“ cu prietenii Poliţistul care trebuia să se ocupe de caz l-a învăţat pe şoferul fără permis ce să facă pentru a pune accidentul pe seama altei persoane şi a scăpa astfel de răspunderea penală, după care l-a transportat la locuinţa unei rude cu autospeciala de Poliţie. Judecătoria Galaţi l-a condamnat, pe 18 octombrie, pe Ivanciu Corcioveiu, un tânăr de 25 de ani, la 9 ani şi 5 luni de închisoare pentru conducere fără permis, fugă de la locul accidentului şi influenţarea declaraţiilor. Vărul tânărului, Costel Vieru, a primit un an de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la fals intelectual, fiind achitat pentru favorizarea făptuitorului, pentru că este rudă cu tânărul. Poliţistul de la care a pornit totul, Silviu Daniel Stan, a primit trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Decizia instanţei nu este definitivă. Ivanciu Corcioveiu a îndoliat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie 2016, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Cu câteva luni înainte, pe 20.06.2016, în jurul orei 4 dimineaţa, Corcioveiu, deşi nu deţinea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice, a condus un autoturism, marca BMW X1, pe DJ 253, pe raza şi în apropierea localităţii Viile, judeţul Galaţi, în care se mai aflau două fete. La km 37 +300 al drumului judeţean menţionat anterior, pe fondul vitezei excesive, a derapat într-o curbă, răsturnându-se într-un şanţ colector. În urma accidentului de circulaţie, toţi cei trei ocupanţi ai autoturismului au suferit diverse răni, iar Corcioveiu a fugit de la locul accidentului, luând plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului şi documentele acestuia. În aceeaşi zi, şoferul fără permis a încercat să o determine prin ameninţare pe una dintre fete care se găsea în maşină în momentul accidentului, iar în noaptea de 22/23.06.2016, prin corupere, să nu dea declaraţii organelor de urmărire penală în legătură cu producerea accidentului în urma căruia a fost vătămată. Poliţistul care trebuia să se ocupe de caz, Silviu Daniel Stan, l-a ajutat pe acesta, sugerându-i să identifice o altă persoană care să pretindă că ar fi condus autoturismul. De asemenea, conform procurorilor, poliţistul l-a transportat pe Corcioveiu cu autospeciala MAI din dotarea postului de Poliţie Măstăcani, spre locuinţa lui Costel Vieru, vărul lui Corcioveiu, din satul Chiraftei, acesta din urmă declarând ulterior în mod mincinos poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor că el condusese autoturismul la momentul producerii accidentului. ”În aceleaşi împrejurări, în dimineaţa de 20.06.2016, în jurul orei 4, inculpatul Stan Silviu Daniel, după constatarea săvârşirii de către inculpatul Corcioveiu Ivanciu a infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, nu a intervenit în interesul conservării probelor, astfel cum îi impuneau dispoziţiile art. 28 alin. 4 din Legea nr. 218/2002, neîndeplinindu-şi astfel atribuţiile de serviciu, omisiune ce a avut drept consecinţă îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Corcioveiu Ivanciu (în ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă), respectiv împiedicarea tragerii la răspundere penală a aceluiaşi inculpat (în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului)”, susţin procurorii. adevarul.ro
dcp100168 Posted July 3, 2020 Author Posted July 3, 2020 De ce a fost achitat poliţistul acuzat de muşamalizarea unui accident cu doi morţi, cauzat de un tânăr fără permis Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv, pe 12 iunie, pe Ivanciu Corcioveiu, un tânăr de 26 de ani, la 9 ani şi 5 luni de închisoare pentru conducere fără permis, fugă de la locul accidentului şi influenţarea declaraţiilor. Vărul tânărului, Costel Vieru, a primit un an de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la fals intelectual, fiind achitat pentru favorizarea făptuitorului pentru că este rudă cu tânărul. Poliţistul de la care a pornit totul, Silviu Daniel Stan, a fost achitat de toate acuzaţiile, pe motiv că nu există probe că ar fi comis infracţiunile de care era acuzat, după ce Judecătoria Galaţi îl condamnase iniţial la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului. Ivanciu Corcioveiu a îndoliat localitatea gălăţeană Folteşti pe 6 septembrie 2016, după ce a pierdut controlul bolidului pe care îl conducea fără permis şi a intrat într-un grup de copii care se jucau pe marginea drumului. Doi dintre copii, de opt, respectiv nouă ani, au fost ucişi pe loc, iar individul a fugit de locul accidentului. Cu câteva luni înainte, pe 20.06.2016, în jurul orei 4 dimineaţa, Corcioveiu, deşi nu deţinea permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice, a condus un autoturism, marca BMW X1, pe DJ 253, pe raza şi în apropierea localităţii Viile, judeţul Galaţi, în care se mai aflau două fete. La km 37 +300 al drumului judeţean menţionat anterior, pe fondul vitezei excesive, a derapat într-o curbă, răsturnându-se într-un şanţ colector. În urma accidentului de circulaţie, toţi cei trei ocupanţi ai autoturismului au suferit diverse răni, iar Corcioveiu a fugit de la locul accidentului, luând plăcuţele de înmatriculare ale autoturismului şi documentele acestuia. În aceeaşi zi, şoferul fără permis a încercat să o determine prin ameninţare pe una dintre fete care se găsea în maşină în momentul accidentului, iar în noaptea de 22/23.06.2016, prin corupere, să nu dea declaraţii organelor de urmărire penală în legătură cu producerea accidentului în urma căruia a fost vătămată. Poliţistul care trebuia să se ocupe de caz, Silviu Daniel Stan, l-a ajutat pe acesta, spun anchetatorii, sugerându-i să identifice o altă persoană care să pretindă că ar fi condus autoturismul. De asemenea, conform procurorilor, poliţistul l-a transportat pe Corcioveiu cu autospeciala MAI din dotarea postului de Poliţie Măstăcani, spre locuinţa lui Costel Vieru, vărul lui Corcioveiu, din satul Chiraftei, acesta din urmă declarând ulterior în mod mincinos poliţiştilor din cadrul Poliţiei oraşului Târgu Bujor că el condusese autoturismul la momentul producerii accidentului. ”În aceleaşi împrejurări, în dimineaţa de 20.06.2016, în jurul orei 4, inculpatul Stan Silviu Daniel, după constatarea săvârşirii de către inculpatul Corcioveiu Ivanciu a infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, nu a intervenit în interesul conservării probelor, astfel cum îi impuneau dispoziţiile art. 28 alin. 4 din Legea nr. 218/2002, neîndeplinindu-şi astfel atribuţiile de serviciu, omisiune ce a avut drept consecinţă îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpatului Corcioveiu Ivanciu (în ceea ce priveşte infracţiunea de vătămare corporală din culpă), respectiv împiedicarea tragerii la răspundere penală a aceluiaşi inculpat (în ceea ce priveşte infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului)”, susţin procurorii. adevarul.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now