dcp100168 Posted September 22, 2016 Posted September 22, 2016 PPU-SL Galaţi a intrat în ALDE Preşedintele executiv al ALDE Galaţi, Cristian Dima, a anunţat joi, că toată conducerea organizaţiilor judeţeană şi municipală a Partidului Puterii Umaniste - Social Liberal (PPU-SL) şi cinci organizaţii locale au trecut la filiala gălăţeană a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). „Colegii de la PPU-SL Galaţi au fost într-un program de evaluare, chiar dacă nu au reuşit să devină un partid puternic care să depună liste complete în toate localităţile din judeţ. Au venit alături de noi cu cinci organizaţii locale bine structurate, iar 50 de membri PPU-SL şi-au depus deja adeziunea la noi. Continuăm evaluarea membrilor din organizaţiile pe care le mai au", a declarat Cristian Dima. Afirmaţiile sale au fost susţinute de preşedintele fostei Organizaţii de Tinerete PPU-SL Galaţi, Sebastian Golomoz, care a spus că, prin trecerea la ALDE, fililala gălăţeană a PPU-SL nu mai există. „La nivelul judeţului Galaţi nu a mai rămas nimic din PPU-SL. La nivel central, după demisia doamnei Maria Grapini, conducerea este asigurată de domnul Cristian Popescu Piedone. PPU-SL provine din Partidul Conservator şi am venit în ALDE pentru că îmbrăţişăm principiile liberale. La trecerea la ALDE m-au însoţit cinci organizaţii locale şi 50 de membri, urmând ca în viitorul apropitat să semneze adeziuni şi alţi membri PPU-SL", a spus Sebastian Golomoz. monitoruldegalati.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now