Jump to content

Casa Gheorghiade, martoră a istoriei


dcp100168

Recommended Posts

Casa Gheorghiade, martoră a istoriei. Imobilul a rezistat celui de-al Doilea Război Mondial şi poate fi încă admirat

Un autor contemporan aprecia că această casă construită în anul 1880 era cea mai mare şi cea mai frumoasă din centrul oraşului, un adevărat palat. Imobilul a aparţinut negustorului Gheorghe Gheorghiade şi se află situat pe strada Domnească din Galaţi.

Unul dintre cei mai renumiţi negustori ai Galaţiului a fost Gheorghe Gheorghiade (Gheorghiadis). De origine greacă, acesta a deţinut în oraşul de la Dunăre o fabrică de vax (vacs) şi cerneală, atestată documentar în anul 1887. Numele său apare menţionat şi într-un document de arhivă, care se referă la „Lista provisorie a alegătorilor colegiului I-iu Comunal din Urbea Galaţi pe anul 1899“. Gheorghe Gheorghiade figura în acte ca proprietar al unui imobil din strada Domnească, quartalul IV şi având un cens de 252 de lei. În vârstă de 68 de ani, negustorul a jucat un rol important şi în politică, numele său fiind amintit şi pe „Lista de persoane din judeţul Covurlui eligibile la Senat pe anul 1909 - 1910”. Venitul declarat de acesta la acea vreme era de 77.600 de lei, iar casa sa apare atestată pentru prima dată în arhive între anii 1898 şi 1913.

Situată în centrul oraşului, pe strada Domnească la numărul vechi 99 (61 în prezent), casa era situată în vecinătatea sediului Fondului fonciar Bucureşti, la numărul vechi 97 (numărul nou 59) şi a imobilului deţinut de Dr. D. Scurtu la numărul vechi 101 (63 numărul nou). Alte documente dovedesc faptul că la data de 23 iunie 1921, actul de vânzare-cumpărare a fost autentificat la Tribunalul Covurlui. Un scriitor descria casa, construită în secolul al XIX-lea, ca fiind cea mai mare şi cea mai frumoasă de pe strada Domnească, un adevărat palat. În perioada interbelică, politicianul Mihail G. Orleanu este cel care a deţinut imobilul, însă marea criză economică dintre anii 1929 şi 1933 l-a determinat pe acesta să îl ipotecheze concomitent la mai multe bănci. Imposibilitatea acestuia de a returna datoriile a dus la scoaterea la licitaţie a imobilului. Se întâmpla pe 17 aprilie 1934.

Licitaţia a fost câştigată de comitetul Liceului „Mihail Kogălniceanu“ din Galaţi, care a oferit preţul de 3.200.000 de lei. Astfel, până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în acest imobil a funcţionat internatul Liceului de fete „Mihail Kogălniceanu“, iar în perioada postbelică, frumoasa casă a fost inclusă în domeniul privat al statului.

În urmă cu 14 ani, clădirea a trecut din domeniul privat al statului în domeniul public al judeţului Galaţi, iar în prezent este administrat de Consiliul Judeţean Galaţi. Astăzi, Casa Gheorghiade poate fi admirată pe strada Domnească, la numărul 61, în apropierea Teatrului Dramatic „Fani Tardini“, unde funcţionează sediul Centrului Cultural „Dunărea de Jos”. Casa de patrimoniu apare în lista monumentelor istorice din anul 2004, a judeţului Galaţi, sub numele de casa Gheorghiade. Construită în anul 1880, aceasta era situată pe strada Domnească, numărul 61.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.