dcp100168 Posted October 24, 2016 Posted October 24, 2016 Primăria invită gălăţenii la “Marea copăceală”. Plantările încep joi * La acţiunea de plantare vor lua parte, pentru două ore, şi funcţionarii Primăriei Galaţi Gălăţenii sunt invitaţi să participe, începând de joi, la “Marea copăceală”, o acţiune de plantare de copaci care se va desfăşura simultan în aproape toate zonele din municipiul Galaţi. La operaţiune vor participa şi funcționarii publici din aparatul Primăriei Galaţi, care vor renunța pentru două ore la activitățile curente și vor da o mână de ajutor în prima zi a campaniei de plantare a copacilor 2016. “Pe 27 octombrie, începând cu ora 11.00, vă invităm să fiți alături de noi pentru un mediu mai curat! Ne dorim un oraş mai verde şi mai sănătos! «Marea copăceală» e startul pentru o primăvară mai colorată şi mai frumoasă în oraşul de la Dunăre. Angajați ai Primăriei Municipiului Galați, ai serviciilor din subordinea acestei instituții, dar și cei ai serviciilor din subordinea Consiliului Local vor putea fi găsiți pe Str. Domnească, Bulevardul Marii Uniri, Str. Milcov, Str. Năruja, Str. Odobești, Str. Aurel Vlaicu, Str. Poșta Veche, Str. Lozoveni, Str. Războieni, Str. Brăilei - Țiglina II. Să nu uităm că un singur copac produce trei tone de oxigen pe an, putând astfel susține o familie formată din doi adulți și doi copii”, a informat Biroul de presă al Primăriei Galaţi. reperul.ro
dcp100168 Posted October 27, 2016 Author Posted October 27, 2016 Funcţionarii publici au plantat copaci, alături de gălăţeni Acţiunea "Marea copăceală", organizată de Primărie, s-a bucurat de un real succes printre gălăţeni, care au ieşit din case pentru a le da o mână de ajutor funcţionarilor publici. În total, au fost plantaţi aproximativ 250 de copăcei, în mai multe zone din oraş, însă proiectul este unul de amploare. "Avem ca obiectiv plantarea a 1.700 de puieţi, până la primăvară, din mai multe specii: mesteacăn, frasin, ulm, tei, etc. Astăzi (n.r. - joi), am plantat doar 250, urmând ca restul să fie aşezaţi în diverse puncte din oraş în săptămânile care urmează", ne-a explicat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi. Pe strada Aurel Vlaicu a fost agitaţie mare joi, în jurul dimineţii. Mai mulţi agenţi de la Poliţia Locală dădeau de zor la lopată, pentru plantarea copăceilor. Lor li s-au alăturat şi câţiva oameni care aflaseră de pe internet şi din presă despre acţiune. "Ne bucurăm că am putut participa la această acţiune, este un pas important pentru reînnoirea vegetaţiei din oraş. De asemenea, le mulţumim cetăţenilor care ne-au ajutat, care au pus mâna pe lopată şi au plantat copaci cot la cot cu noi. Asta arată că încă există atitudine şi bun simţ în acest oraş", ne-a declarat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale. "Am venit să dăm o mână de ajutor pentru că este o acţiune interesantă şi în beneficiul oraşului. Este foarte uşor să vorbeşti pe internet că nu se face nimic, mai greu este să ieşi în stradă şi să pui mâna la muncă, pentru schimbare. Eu, astăzi, am ieşit la plantat copaci. Şi, chiar dacă m-am murdărit, nu îmi pare rău că am făcut-o", ne-a explicat un cetăţean. Cu lopata în mână l-am surprins şi pe primarul Ionuţ Pucheanu, care a mers în mai multe zone din oraş pentru a da o mână de ajutor. "Nu am fugit niciodată de muncă, indiferent că a fost la birou ori la lopată", a spus, zâmbind, edilul Galaţiului. "Marea copăceală" a adunat în jur de 100 de funcţionari publici, angajaţi ai Ecosal, Transurb, Gospodărire Urbană, Apă-Canal, Poliţia Locală şi ai Primăriei, în mai multe zone ale Galaţiului. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now