dcp100168 Posted November 6, 2016 Posted November 6, 2016 Achiziţie directă pentru Zilele Galaţiului. Cinci zile de concerte şi distracţie de serbările oraşului Loredana, Holograf, Cargo, Lora, Vama, Ştefan Bănică Jr., Inna, Carla’s Dreams, Alexandra Stan, Vunk, Smiley, Andra, BUG Mafia sau Delia sunt artiştii pe care Primăria municipiului Galaţi îi vrea pe scena Serbărilor Galaţiului Deşi la această dată Primăria municipiului Galaţi ar fi trebuit să ştie deja cine şi ce va face de Serbările Galaţiului, vineri, pe portalul administraţiei locale, abia a fost lansat anunţul privind organizarea unei achiziţii directe în acest scop. Nu este vorba de o licitaţie, care ar fi durat mult mai mult, ci de un contract pentru „Servicii de organizare a evenimentului Zilele Galaţiului 2016” pe care Primăria îl va atribui direct firmei au asociaţiei care va veni cu cel mai bun preţ. Valoarea estimată a contractului este de 721.000 de lei (fără TVA), adică peste 160.000 de euro, de la bugetul local, iar data limită de depunere a ofertelor este 14 noiembrie bugetul local. În caietul de sarcini, Primăria precizează că vrea un program artistic complex pe durata celor cinci zile ale evenimentului 30 noiembrie - 4 decembrie, inclusiv asigurarea scenei, luminilor, sonorizării şi a tehnicii necesare. Miercuri, 30 noiembrie Miercuri, 30 noiembrie, ar urma să aibă loc primul spectacol de cel puţin 200 de minute, în intervalul orar 18,00 - 23,00. Primăria vrea dans interactiv, muzică uşoară locală şi „un concert susţinut de minimum doi artişti de muzică uşoară pop-rock din următoarea listă: Loredana, Holograf, Cargo, Lora, Vama, Ştefan Bănică Junior, Inna, Carla’s Dreams, Alexandra Stan, Vunk, Smiley, Andra, BUG Mafia, Delia”, se arată în caietul de sarcini. Joi, 1 decembrie De Ziua Naţională a României, Primăria s-a gândit tot la un spectacol de minimum 200 de minute din care nu trebuie să lipsească: muzică de fanfară, două programe interactive pentru copii, muzică uşoară locală şi un concert susţinut de cel puţin doi artişti din lista deja anunţată. Petrecerea se va încheia cu un foc de artificii pe fond muzical de cel puţin 15 minute. Vineri, 2 decembrie Vineri, 2 decembrie, pe scena Zilelor Galaţiului vor urca alţi doi dintre artiştii nominalizaţi de Primărie pe lista scurtă. Dar favoriţii serii vor fi copiii, care vor avea parte de trei programe interactive, dintre care două de dansuri şi unul de muzică pentru ei. Desigur, artiştii locali de muzică uşoară vor avea din nou ocazia să fie ascultaţi şi aplaudaţi acasă. Două seri dedicate artiştilor gălăţeni Sâmbătă, 3 decembrie, va fi Seara artiştilor gălăţeni. Pe scenă vor urca minimum cinci artişti de muzică uşoară românească din care trei reprezentativi pentru Galaţi. Duminică, 4 decembrie, va fi Seara Şlagărului Gălăţean. Misiunea organizatorului va fi să asigure cel puţin patru artişti sau trupe din care cel puţin două reprezentative pentru Galaţi din următoarea listă: Adrian Enache, formaţia Azur, Marcel Pavel, Sweet Kiss. Petrecerea publică se va încheia cu un spectacol de lasere şi lumini sincronizate. Rămâne de văzut care va fi preţul final al celor cinci zile de petrecere şi ce va reuşi organizatorul să facă în timpul scurt rămas. Cât ne-a costat distracţia până acum Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a mărturisit într-o emisiune tv că programul de Ziua Marinei nu a fost chiar ceea ce şi-ar fi dorit şi a promis că administraţia se va revanşa de Serbările Galaţiului. Motivaţia pentru programul modest de pe 15 august 2016 a fost termenul extrem de scurt al pregătirii achiziţiei publice. Aşa cum v-am informat, pentru organizarea evenimentelor de Ziua Marinei Primăria a plătit Asociaţiei Culturale Autentic Fest 102.402 de lei fără TVA, şi 22.000 de lei fără TVA pentru Festivalul Nautic (canotcă 10+1) organizat de Asociaţia Ivan Patzaikin - Mila 23. Cel care semnează caietul de sarcini al achiziţiei pentru Serbările Galaţiului este noul director general al Direcţiei Generale de Relaţii Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor, Silviu Bacalum. De numele acestuia se leagă unul dintre evenimentele de amploare organizate de administraţia trecută - Festivalul "Dunărea noastră". viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 7, 2016 Author Posted November 7, 2016 Serie de concerte publice la Galaţi. Moş Nicolae şi Moş Crăciun vin cu tolba plină de spectacole Cele cinci zile de spectacole în aer liber de Zilele Galaţiului vor fi doar "încălzirea" pentru ceea ce va urma: o lună de evenimente publice, concerte şi întâlniri cu Moş Nicolae şi Moş Crăciun Fuego, Paula Seling, Raul, Alesis, Narcisa Suciu, Ştefan Hruşcă, Andra sau Ducu Bertzi sunt artiştii pe care Primăria municipiului îi doreşte în concertele organizate în cadrul evenimentului "Poveste de iarnă - Galaţi 2016". În acest scop, municipalitatea va face o nouă achiziţie publică directă. Valoarea estimată a contractului este de 270.000 de lei fără TVA, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Conform caietului de sarcini postat de Primărie pe portalul propriu, câştigătorul contractului va trebui să asigure nu doar programele artistice dorite de Primărie, ci şi scena, echipamentele de sunet şi lumini necesare şi decorurile potrivite. De pildă, o dioramă în mărime naturală cu scena Naşterii Domnului, în staul, cu Maria, pruncul, Iosif şi cei trei magi. Distracţie în serie După seria celor cinci spectacole publice organizate de Sărbătorile oraşului, gălăţenii sunt aşteptaţi la un al şaselea. Marţi, 6 decembrie, e concert de Moş Nicolae. Primăria îşi doreşte un program interactiv pentru copii, cu artişti animatori, dansatori, personaje costumate, spiriduşi, muzică pentru cei mici, spectacol de lasere şi lumini şi, desigur, Moş Nicolae! În program mai e şi un concert „ce va fi susţinut de un artist renumit al cărui repertoriu cuprinde colinde şi opere muzicale specifice sărbătorilor de iarnă, din următoarea listă: Fuego, Paula Seling, Raul, Alesis, Narcisa Suciu, Ştefan Hruşcă, Andra, Ducu Bertzi”, se arată în caietul de sarcini, dar şi o campanie de distribuţie de cadouri (dulciuri şi jucării) pentru copii de Moş Nicolae. Pentru miercuri, 7 decembrie, Primăria plănuieşte un nou eveniment muzical, cu un artist renumit din aceeaşi listă. Vineri, 9 decembrie, este programată sosirea lui Moş Crăciun în cadrul unui eveniment interactiv. Sâmbătă, 17 decembrie, Primăria plănuieşte încă un eveniment muzical, cu un artist de top, iar duminică, 18 decembrie, un program artistic muzical de colinde tradiţionale. Vineri, 23 decembrie, gălăţenii îl vor putea vedea, asculta şi aplauda, în concert, pe un alt artist din lista stabilită de Primărie. Ateliere pentru cei mici În caietul de sarcini, Primăria precizează că vrea să organizeze un atelier de creaţie populară destinat copiilor (7-9 decembrie) şi un atelier de creaţie de măşti populare (16-18 decembrie). Atelierul lui Moş Crăciun - creaţie de decoraţiuni de iarnă pentru copii - va funcţiona în perioadele 12-15 decembrie şi 19-23 decembrie. De pe 12 şi până pe 23 decembrie, Moş Crăciun le va acorda copiilor cuminţi „audienţe” de minimum 120 de minute pe zi, de pe un ton amplasat pe o scenă. În cadrul evenimentului interactiv trebuie pregătite şi cel puţin o mie de pachete cu cadouri specifice sărbătorilor! Că tot veni vorba de daruri, în caietul de sarcini este cuprinsă şi o campanie umanitară, „Donează o jucărie”, pentru centrele sociale şi casele de copii. Rămâne de văzut care va fi costul final al "Poveştii de iarnă" şi cum se va transpune ea în practică. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 19, 2016 Author Posted November 19, 2016 Cinci zile de petrecere. Ce vedete concertează de Zilele Galațiului 2016 Loredana, Andra, B.U.G. Mafia, Vama şi Alexandra Stan sunt cele mai cunoscute vedete naţionale care vor concerta la Zilele Galaţiului 2016, în cele cinci zile de petrecere pe care administraţia locală le-a plănuit: 30 noiembrie - 4 decembrie. Primăria municipiului Galaţi a reuşit să atribuie contractul pentru organizarea acestui eveniment şi să definitiveze programul. Conform datelor transmise de municipalitate, contractul a fost câștigat de SC Sprint Media Group SRL, valoarea lui fiind de 667.567 lei fără TVA. Ne grăbim să vă dezvăluim, pe scurt, cele mai importante concerte şi recitaluri de Zilele Galaţiului. Prima seară de petrecere, 30 noiembrie, se va încheia cu un concert Loredana, precedată de Lora. Pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, marile vedete care ne vor cânta sunt Vama şi Alexandra Stan. Vineri, pe 2 decembrie, Andra şi BUG Mafia vor încheia seara de distracţie. Sâmbătă, 3 decembrie, cei mai cunoscuţi artişti care vor urca pe scenă sunt Giulia, Andreea Antonescu şi Shift. Duminică, 4 decembrie, trupa Azur, Sweet Kiss şi un show de lasere și lumini vor pune punct Zilelor Galaţiului. Din păcate, Primăria nu a putut comunica locul unde se vor desfășura concertele pentru că încă sunt așteptate aprobări în acest sens, fiind vorba despre porțiuni de drum unde circulația ar trebui restricționată. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 19, 2016 Author Posted November 19, 2016 Program complet Miercuri 30.11. 2016 18.00-18.30 – Școala de dans interactiv : Sueno Dance Galați 18.40 – 19.40 – Concert Trupa locală Over Band – Galați 19.40 – 20.00 – Feeria dansului, Școli de dans (street dance3, funcky dance, pop dance etc.) 20.00 – 21.00 – Concert LORA 21.00 – 22.00 – Concert LOREDANA Joi 01.12.2016 18.00 – 18.50 – Muzică de fanfară – merșuri și intonarea Imnului de stat al României 18.50 – 19.05 – Trupa Funcky dance (Estrada copiilor) 19.05 – 19.35 – Concert Kids Rock – Școala de Film și Televiziune Galați 19.35 – 20.35 – Concert Hippy Band (trupă locală) 20.35 – 21.35 – Concert VAMA 21.35 – 22.35 – Concert ALEXANDRA STAN Vineri 02.12.2016 18.00 – 18.30 – Soliști copii Școala de muzică ”VOCES” Galați 18.30-18.45 – Dansuri de societate (școli de dans din Galați) 18.45 – 19.15 – Improshow – Oana Mogoș 19.15 – 19.30 – Street Dance Trupa Back Dance 19.30 – 20.30 – Concert Spruzzy & Mike Bluff 20.30 – 21.15 – Concert ANDRA 21.15 – 22.00 – Concert B.U.G. MAFIA Sâmbătă 03.12.2016 18.10 – 19.00 – Concert NOSFE 19.00 – 19.45 – Concert PASCALL 19.45 – 20.30 – Concert GIULIA 20.30 – 21.15 – Concert ANDREEA ANTONESCU 21.15 – 22.00 – Concert SHIFT Duminică 04.12.2016 18.00 – 19.00 – NICU MIHAI ORFEU 19.00 – 20.00 – Formația TOMIS JUNIOR 20.00 – 21.00 – Formația AZUR (Nelu Vlad și invitații) 21.00 – 21.45 – Concert SWEET KISS 21.45 – 22.00 – Show de lasere și lumini Poveste de iarnă 2016, 5-24 decembrie 06.12.2016 – concert FUEGO 16.00 07.12.2016 – concert HRUȘCĂ 18.30 17. 12.2016 – concert RAOUL 19.00 18.12.2016 – Colinde 19.00 23.12.2016 – PAULA SELING 19.00
dcp100168 Posted November 21, 2016 Author Posted November 21, 2016 Fuego şi Hruşcă vin la Galaţi Cele cinci seri de concerte şi distracţie în aer liber de Zilele Galaţiului 2016 vor fi doar încălzirea pentru o lună de spectacole publice, reunite sub titulatura „Poveste de iarnă”. Potrivit datelor oficiale, contractul pentru organizarea acestui eveniment a fost atribuit direct SC Radio Galaţi Media SRL, valoarea fiind de 263.898 de lei fără TVA. Reamintim că preţul estimat al achiziţiei publice a fost de 270.000 de lei fără TVA. Iată cine sunt vedetele Poveştii de Iarnă. Pe 6 decembrie, Moş Nicolae nu ne aduce doar dulciuri şi jucării în ghetuţe, ci şi un concert cu Fuego, de la ora 16,00. Pe 7 decembrie, de la ora 18,30, va aduce atmosfera mirifică a colindelor Ştefan Hruşcă. Pe 17 decembrie, de la ora 19,00, este programat un concert Raul. Pe 18 decembrie, tot de la ora 19,00, gălăţenii vor putea asculta colinde. Înainte de Ajunul Crăciunului, pe 23 decembrie, de la ora 19,00 glasul cald al Paulei Seling îi va emoţiona pe gălăţeni. Din păcate, autorităţile nu au anunţat unde vor avea loc evenimentele din „Poveste de Iarnă 2016”, dar vom reveni cu informaţia la momentul potrivit. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 22, 2016 Author Posted November 22, 2016 Zilele Galaţiului 2016. Reguli clare pentru comercianţi: fără mici şi cârnaţi Ca să nu ne mai înghită ţigăneala, la târgul de la P-uri vor fi interzise prepararea micilor şi cârnaţilor la foc deschis şi difuzarea de muzică proprie Potrivit anunţurilor postate pe portalul Primăriei municipiului Galaţi, până pe 24 noiembrie se pot depune solicitări pentru organizarea de activităţi cu caracter comercial, pe domeniul public al municipiului Galaţi, în cadrul evenimentelor "Zilele Galaţiului 2016" şi "Poveste de Iarnă". Exigentă, municipalitatea a stabilit reguli clare, pentru a preveni ţigăneala şi mizeria din alţi ani. 150 de corturi identice Pentru târgul de "Zilele Galaţiului", Primăria impune ca agenţii economici să aibă ca obiect de activitate codul CAEN 8230 „Activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor”. De asemenea, ei trebuie să dovedească minimum trei ani de vechime în organizarea de evenimente şi cel puţin cinci evenimente similare la activ. Este obligatoriu să nu aibă datorii la bugetul local şi la bugetul de stat. Condiţia cea mai importantă este "să asigure minim 150 de corturi identice (culoare şi dimensiune 3/3 m), minimum cinci restaurante mobile autorizate (dimensiune 12/3 m) cu personal calificat, fiecare stand numerotat vizibil şi lizibil". De asemenea, trebuie să obţină autorizaţiile necesare funcţionarii de la toate forurile competente, inclusiv sănătate publică şi salubritate, şi nu au voie să distrugă domeniul public şi vegetaţia. Tot ei vor trebui sa-şi asigure sursa de curent electric cu respectarea normelor legale, sa asigure generatoare de curent de minim 100 KW. "Poveste de iarnă", la P-uri Potrivit anunţului Primăriei, tot până pe 24 noiembrie se depun solicitări şi pentru "organizarea de activităţi cu caracter comercial care se vor desfăşura pe domeniul public al municipiului Galaţi în cadrul evenimentului "Poveste de iarna 2016", pe strada Domnească, Aleea Pietonală aferentă blocurilor P. Pe lângă condiţiile cerute şi la "Zilele Galaţiului", privind experienţa în organizarea târgurilor şi lipsa datoriilor la buget, agenţii economici trebuie "să asigure minimum 20 de căsuţe identice (de aceeaşi culoare şi dimensiune 3x3 m), fiecare numerotată vizibil şi lizibil, şi ornată specific sărbătorilor de iarnă". "Pe durata desfăşurării evenimentului, nu se pot comercializa produse preparate la foc deschis (mici, cârnaţi, etc). Pe durata desfăşurării evenimentului, este interzisă difuzarea de muzică proprie", impune clar Primăria. De asemenea, trebuie să obţină autorizaţiile necesare funcţionarii de la toate forurile competente, inclusiv sănătate publică şi salubritate. Iar la finalul contractului trebuie să predea locul aşa cum l-au primit. Cererile se depun la Registratura Generală a Municipiului Galaţi, din strada Fraternităţii nr. 1, în intervalul orar 8,30 - 15,00. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 23, 2016 Author Posted November 23, 2016 Târgul de Sfântul Andrei va ţine cinci zile şi va avea loc pe platoul de la Casa de Cultură a Sindicatelor Atmosfera de la târg va fi întreţinută de artiştii Centrului Cultural “Dunărea de Jos” Târg de Sfântul Andrei, săptămâna viitoare, la Galaţi. Târgul, organizat anual de Zilele oraşului, a ajuns la a XVI-a ediţie, iar organizatorul - Centrul Cultural “Dunărea de Jos” (CCDJ) - promite o ediţie de poveste: cinci zile de târg, între 30 noiembrie şi 4 decembrie, meşteri populari şi artizani din toate zonele etnofolclorice, spectacole de muzică şi dans popular. “Amenajat pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor, în zona intersecţiei de la Păpădie, Târgul are pentru fiecare câte ceva: daruri pentru cei dragi, cumpărături pentru noi, obiecte care pot înfrumuseţa viaţa, spaţiul sau meniul. Meşterii aduc lemn cioplit din Vâlcea şi Colibaşi, de peste Prut, ceramică tradiţională de Cucuteni, Horezu şi Braniştea şi ceramică medievală de la Baia Mare, sticlă de la Turda. Cei aflaţi în căutarea unor piese vestimentare sau accesorii care le completeze ţinuta şi să îi confere personalitate vor găsi pielărie şi cojocărie din Bistriţa, din Grumăzeşti Neamţ, din Ruginoasa şi din Colibaşi, ţesături, ii, costume şi ştergare din Neamţ, Bistriţa, Suceava (Măn. Humorului), Breaza şi de la Hanu Conachi sau podoabe de la Roman. Nu lipsesc ouăle încondeiate (Moşna Iaşi), picturile, figurinele, păpuşile şi alte obiecte decorative. Amatorii de bunătăţi se pot delecta cu turtă dulce, colaci, miere, siropuri şi dulceţuri, produse culinare de post şi de dulce din Argeş, Suceava, Braşov, Vrancea şi Galaţi”, a informat CCDJ. Deschiderea oficială a Târgului de Sfântul Andrei va avea loc miercuri, 30 noiembrie, la ora 13:00, pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor. Târgul va fi deschis zilnic între orele 8:00 şi 20:00. Atmosfera va fi întreţinută de artiştii CCDJ - solişti, instrumentişti şi dansatori - care vor oferi reprezentaţii zilnice. Astfel, spectacolul de deschidere va avea loc miercuri, 30 noiembrie, de la ora 13:00. În celelalte zile de târg, spectacolele vor începe la ora 17:00. În ultima zi, duminică, 4 decembrie, spectacolul de închidere a târgului va demara la ora 15:00. reperul.ro
dcp100168 Posted November 24, 2016 Author Posted November 24, 2016 Moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, aduse la Galaţi Arhiepiscopia Dunării de Jos a făcut public programul manifestărilor culturale şi religioase pe care le va organiza în cadrul ediţiei din acest an a Sărbătorilor Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul Galaţiului. Manifestările vor începe încă de duminică, 27 noiembrie. La ora 15,00, moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia vor fi aduse la Galaţi de o delegaţie patriarhală şi vor fi primite de o delegaţie locală, condusă de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian. Se va merge în pelerinaj până la Catedrala Arhiepiscopală, unde se va oficia mai întâi o slujbă de primire a moaştelor şi apoi una de priveghere a Sfintei Filofteia. Apoi, moaştele vor fi scoase, spre închinare, pe esplanada din faţa Catedralei. De la ora 18,00 la începe, tot în Catedrală, Acatistul Sfântului Apostol Andrei. Ziua de 28 noiembrie va debuta, la Sala de expoziţii temporare „Sergiu Dumitrescu”, de la Muzeul Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine, cu un simpozion naţional intitulat „Ce aşteaptă tinerii/seminariştii de la Biserică. Ce aşteaptă Biserica de la tineri/seminarişti.” Se va lansa şi volumul „Personalităţi bisericeşti din eparhie. Importanţa lor zonală, naţională şi internaţională”. La ora 18,00, tot în sala “Sergiu Dumitrescu”, se va vernisa expoziţia “În prag de sărbătoare”. În paralel, în foaierul Teatrului Muzical se inaugurează expoziţia “Icoana din sufletul meu”. Marţi, pe 29 noiembrie, la ora 9,00 începe, la Catedrală, Sfânta Liturghie. Şi aici, dar şi la Capela Sfântul Andrei de la Combinatul Siderurgic ArcelorMittal şi la Capela Seminarului Teologic vor avea loc şi slujbe, dar şi acţiuni educative de popularizare a mesajului creştin ortodox. Seara, de la ora 18,00, la Catedrală, va avea loc o slujbă de priveghere a Sfântului Andrei. La Teatrul Muzical începe, la aceeaşi oră, un concert de muzică bisericească laică, cu participarea corului Seminarului Teologic „Sf. Andrei” din Galaţi şi a altor formaţiuni corale. La ora 19,00, începe “Pelerinajul luminii”, pe traseul Catedrala Arhiepiscopală - Capela Seminarului Teologic. Miercuri, de ziua Sfântului Apostol Andrei, programul liturgic la Catedrală începe la ora 8,00 cu Acatistele Sfântului Apostol Andrei şi cel al Sfintei Muceniţe Filofteia. Urmează, de la 9,00, Sfânta Liturghie închinată Sfântului Apostol Andrei. De la ora 12,00, începe programul “În căutarea celor tineri şi trişti”, în cadrul căruia fiecare parohie oferă pachete cu mâncare caldă către 20 de familii sărace. La ora 13,00 începe un program de colinde numit “Sfântul Apostol Andrei - model de apostolat pentru studenţi”, organizat de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi, la capela din Complexul “Al. I. Cuza”. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 24, 2016 Author Posted November 24, 2016 Circulaţia va fi restricţionată de Zilele Galaţiului Restricţiile de trafic vor începe din 29 noiembrie (ora17.00) şi se vor încheia în 5 decembrie (ora 6.00) Din 29 noiembrie (ora 17.00) și până în 5 decembrie (ora 6.00) traficul va fi complet oprit pe bulevardul Marii Uniri (intersecțiile cu Str. Alexandru Cernat, Str. Navelor şi Str. Roșiori). Acestea nu vor fi singurele restricţii ale circulaţiei la Galaţi. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean, ne-a oferit detalile pentru fiecare caz, punctual. Astfel: în 27 noiembrie, între orele 14.30 și 16.30, se va închide circulația pe str. Domnească (din str. Brăilei până în str. Ep. Melchisedec Ștefănescu). În 29 noiembrie, între orele 18.45 și 20.00, se va închide circulația pe str. Domnească (din str. Basarabiei până în str. V. Alecsandri). Va fi închisă circulația și pe str. Vasile Alecsandri (din str. Basarabiei până în str. Mihai Bravu) și str. Mihai Bravu (din str. Vasile Alecsandri până în str. Ep. Melchisedec Ștefănescu). stiridegalati.ro
dcp100168 Posted November 24, 2016 Author Posted November 24, 2016 S-a stabilit unde se vor desfăşura spectacolele de Zilele Galaţiului În sfârşit, după lungi discuţii şi negocieri, autorităţile locale au reuşit să stabilească locul unde se vor desfăşura manifestările de Zilele Galaţiului: pe Faleza Superioară a Dunării, motiv pentru care traficul rutier va fi restricţionat pe bulevardul Marii Uniri. Locul de amplasare a scenei pe care vor concerta, vreme de cinci zile, artiştii invitaţi la Zilele Galaţiului, a suscitat alte şi alte discuţii. "După lupte... seculare, care au durat trei zile, am reuşit să ajungem la un acord: scena va fi amplasată pe Faleza Superioară, cred că în dreptul Bisericii Sfânta Precista. Celor care se gândeau că vom avea probleme cu Falezogaura le transmit că nu, nu vom fi chiar atât de aproape de ea încât să ne pună probleme de genul la care se gândesc unii”, ne-a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. În ceea ce priveşte programul Zilelor Galaţiului, edilul crede că, în cele cinci zile de manifestări, sunt acoperite cam toate gusturile: „Avem artişti care sunt în vogă la ora actuală, dar şi artişti gălăţeni. Este, cred, pentru prima oară când avem o seară dedicată artiştilor locali. Cred că vor fi nişte zile de sărbătoare care să acopere exigenţele câtor mai mulţi gălăţeni", a mai spus primarul. Tot pe Faleza Superioară va fi şi zona de comerţ cu diverse produse, de la blănuri şi alimente la obiecte de artizanat, dar şi restaurantele mobile. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 26, 2016 Author Posted November 26, 2016 Vom avea și focuri de artificii pe Dunăre Gălăţenii vor avea parte, din nou, de un spectacol pirotehnic pe Dunăre, după ce în ultimii ani au fost privaţi de focuri de artificii. Ne referim la faptul că, anul trecut, Serbările Galaţiului, desfăşurate în parcarea de la Shopping City, nu au inclus în program focuri de artificii, din respect pentru victimele incendiului de la "Colectiv". De fapt, în ultimii ani, Dunărea n-a avut parte de artificii nici de Revelion, pentru că spectacolele publice au avut loc tot în parcarea de la mall. Vestea bună este că, pe 1 decembrie, concertul organizat de Primărie pe Faleza Dunării se va încheia cu un spectaculos foc de artificii sincronizate pe fond muzical, care vor fi lansate de pe o barjă aflată pe Dunăre. După cum am aflat de la Silviu Bacalum, directorul Direcţiei Generale de Relaţii Publice, Evenimente Publice şi Managementul Documentelor, ieri s-au obţinut aprobările necesare pentru spectacolul pirotehnic de pe barjă. Nu ne rămâne decât să ne bucurăm de el! viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 27, 2016 Author Posted November 27, 2016 Moaştele Sf. Mc. Filofteia au fost aduse la Galaţi Mii de gălăţeni şi peste 200 de preoţi au participat, duminică seară, la cea mai importantă manifestare religioasă din oraşul de la Dunăre. “Călători pe cărările sfinţilor” s-a intitulat procesiunea cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, aduse de la Mănăstirea Curtea de Argeş de o delegaţie a Patriarhiei Române condusă de IPS Arhiepiscop Calinic al Argeşului şi Muscelului. Timp de o săptămână, racla cu moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia, dar şi una cu moaştele Sfântului Apostol Andrei, aflate deja în Galaţi, vor fi depuse, spre închinare, în faţa Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi. Procesiunea religioasă a deschis Sărbătorile Galaţiului, oraş aflat sub patronajul Sfântului Apostol Andrei. reperul.ro
dcp100168 Posted November 28, 2016 Author Posted November 28, 2016 Programul Zilei Naționale a României Prefectura județului Galați a dat publicității programul manifestărilor dedicate Zilei Nationale a României: I. Catedrala Arhiepiscopală - 10.00 - 10.30 - Te Deum, II. Cimitirul „Eternitatea” - Mausoleul Eroilor - Ceremonial militar şi religios, 11.00 - 11.05 - Întâmpinarea oficialităților şi intonarea imnului de stat al României, 11.05 - 11.20 - Serviciu religios, 11.20 - 12.00 - Depunere de coroane de flori, III. Prefectura - Esplanadă - Ceremonial şi paradă militară - 13.00 - 13.10 - Întâmpinarea oficialităților și intonarea imnului de stat al României, 13.10 - 13.15 - Alocuţiuni, 13.15 - 13.30 - Scurt concert susţinut de Fanfara „Valurile Dunării” , 13.30 - 13.40 - Recital Maria Crăciun, 13.40 - 14.00 - Parada militară şi a mijloacelor tehnice de intervenţie. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted December 1, 2016 Author Posted December 1, 2016 Mii de gălăţeni au sărbătorit în stradă Ziua Naţională Sute de steaguri şi un banner de mari dimensiuni, inscripţionat „Unirea, obiectiv naţional”, au fluturat, de 1 Decembrie, în centrul oraşului. Îmbrăcată în tricolor, strada Domnească, care a găzduit parada mijloacelor tehnice de intervenţie, a fost „invadată” de aproximativ 2.000 de gălăţeni de toate vârstele, care şi-au dorit să serbeze în stradă, alături de autorităţi, Ziua Naţională a României. Deşi vremea nu a fost tocmai prietenoasă, la manifestările organizate de Prefectură şi Garnizoana Galaţi au participat extrem de mulţi copii, însoţiţi de bunici şi părinţi, dar şi tineri. De o parte şi de alta a străzii Domnească, oamenii au format cordoane de sute de metri, pe porţiunea cuprinsă între Parfumul Teilor şi Primărie, pentru a admira defilarea militarilor, jandarmilor, poliţiştilor, a celor din structurile ISU sau SMURD, dar şi blindatele, maşinile de pompieri, autospecialele SMURD, ale Poliţiei, Jandarmeriei, Serviciului Român de Informaţii şi nu numai. Autorităţile le-au oferit participanţilor şi momente artistice: un recital al cunoscutei gălăţence Maria Crăciun şi un mini-concert susţinut de Fanfara „Valurile Dunării” a Centrului Cultural "Dunărea de Jos". Prefectul Gabriel Aurelian Panaitescu le-a urat gălăţenilor „La mulţi ani!”. „Ziua Naţională este mai presus de orice, trebuie să o avem în suflet întotdeauna, oriunde mergem, să o purtăm cu noi. Să avem dragoste faţă de Drapelul României, de Stema României şi de conducătorii noştri”, a spus reprezentantul Guvernului în teritoriu. „Am remarcat că au venit foarte mulţi gălăţeni. Asta înseamnă că oamenii au început să simtă apropierea de suflet a zilelor în care noi ne sărbătorim ţara. Chiar m-am bucurat să văd mulţi oameni la manifestări, foarte mulţi copii, cărora, bănuiesc, le-a plăcut în mod deosebit partea de tehnică militară”, a adăugat prefectul de Galaţi. În aceeaşi zi, la Catedrala Arhiepiscopală, dar şi la Mausoleul Eroilor (din Cimitirul Eternitatea) au fost organizate ceremonii religioase în memoria eroilor, cărora Biserica şi autorităţile le-au adus un omagiu, s-au depus coroane de flori şi s-a intonat Imnul României. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 5, 2016 Author Posted December 5, 2016 „Poveste de iarnă”, pe aleea pietonală de la P-uri În cadrul evenimentelor de iarnă organizate de Primăria Galaţi, în perioada 6-23 decembrie vor avea loc în zona pietonală de la P-uri mai multe spectacole şi acţiuni, sub titulatura „Poveste de iarnă”. Evenimentele demarează practic pe 5 decembrie, când se dă startul campaniei "Donează o jucărie". Această campanie se încheie pe 23 decembrie, urmând ca obiectele donate să fie distribuite pe 24 decembrie. Seria de spectacole se deschide pe 6 decembrie. Veţi avea parte de decoruri de poveste, spectacole pentru întreaga familie, concerte de colinde, cadouri pentru copii, articole handmade, ateliere de creaţie etc. Programul evenimentelor Marţi, 06.12.2016 16:00-16:10 - Deschidere spectacol 16:10-17:10 - Recital FUEGO 17:15-17:25 - Moş Nicolae în dialog cu cei mici 17:25-18:25 - Spectacol pentru copii cu personaje şi animaţie: The Sky Best Show, ”Spiriduşul şi toiagul fermecat" 18:25-18:50 - Cor copii – Estradă Copiilor (corul Crăciuniţelor) 18:50-19:25 - Disco Kids - program interactiv, coregrafii cu personaje şi participarea publicului 19:25-19:45 - Campanie distrubuţie cadouri pentru copii 19:45-20:00 - Show de lasere Miercuri 07.12.2016 16:00-18:00 - Atelier de creaţie populară 18:00-18:30 - concert Maria Crăciun 18:30-19:30 - Concert ŞTEFAN HRUŞCĂ Joi 08.12.2016 16:00-18:00 - Atelier de creaţie populară Vineri 09.12.2016 16:00-18:00 - Atelier de creaţie populară 17:00-19:00 - Sosirea lui Moş Crăciun Luni 12.12.2016 - Vineri 16.12.2016 16:00-18:00 - Atelierul lui Moş Crăciun 17:00-19:00 - Moş Crăciun în interacţiune cu publicul, Distribuţie de cadouri pentru copii Sâmbătă 17.12.2016 16:00-18:00 - Atelier de măşti populare 17:00-19:00 - Moş Crăciun în interacţiune cu publicul, Distribuţie de cadouri pentru copii 19:00-20:00 - Concert RAOUL Duminică 18.12.2016 16:00-18:00 - Atelier de măşti populare 17:00-19:00 - Moş Crăciun în interacţiune cu publicul, Distribuţie de cadouri pentru copii 19:00-20:0 - Program de Colinde Tradiţionale - Asociaţia Doiniţa Covurluiului Luni 19.12.2016 - Joi 22.12.2016 16:00-18:0 - Atelierul lui "Moş Crăciun" 17:00-19:00 - Moş Crăciun în interacţiune cu publicul, Distribuţie de cadouri pentru copii Vineri 23.12.2016 16:00-18:00 - Atelierul lui "Moş Crăciun" 17:00-19:00 - Moş Crăciun în interacţiune cu publicul, Distribuţie de cadouri pentru copii 19:00-20:00 - Concert PAULA SELING monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted December 6, 2016 Author Posted December 6, 2016 În aşteptarea Crăciunului, Primăria împodobeşte brazii din oraş Călare pe un ren, Moş Crăciun îi salută deja pe copii din Parcul „Mihai Eminescu” şi abia aşteaptă să fie instalat bradul artificial, ca să nu-i spunem futurist. Vorbim, desigur, despre o decoraţiune în forma moşului cel bun, care face parte din feeria de iarnă pe care, al doilea an la rând, Primăria o amenajează în parcul din centrul oraşului. Potrivit contractului încheiat de municipalitate cu firma MK Lightning SRL, care a câştigat licitaţia pentru iluminatul festiv al oraşului cu o ofertă de 1.406.719 lei, vor fi instalaţi brazi în Grădina Publică, Parcul de la Elice, Orăşelul Copiilor, Micro 39 - V5, la Ceas în Micro 19, în Parcul Eminescu, Piaţa Energiei, la Casa de Cultură a Sindicatelor, în parcarea Stadionului "Dunărea" şi în zona Inelul de Rocadă. Noi am remarcat şi doi brazi naturali, instalaţi pe esplanadele de la stadion şi de la Sindicate. Primăria promite că bradul de la P-uri va fi gata pentru 6 decembrie, când ar putea străluci şi cel de la Casa de Cultură a Sindicatelor. Restul brazilor vor deveni funcţionali treptat, pe măsură ce vor fi ornaţi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 8, 2016 Author Posted December 8, 2016 S-a aflat când ajunge Moş Crăciun la copiii din Galaţi. Trăsura lui va străbate Centrul şi va poposi pe Faleză Moş Crăciun va ajunge vineri, 9 decembrie la Galaţi. La ora 16.45, Moşul şi trăsura lui vor decola de la Teatrul Dramatic Fani Tardini. De acolo, îndrăgitul personaj şi alaiul său va pleca spre Aleea Pietonala de la P-uri. Caleaşca va străbate strada Eroilor şi apoi strada Nicolae Balcescu, spre centru. De acolo, va coti spre stânga, pe Brăilei, apoi la dreapta pe strada Portului şi pe espanada de la P-uri. Moş Crăciun va interacţiona cu toti copiii prezenţi, până la ora 19.00, apoi le va împărţi mici cadouri. Tot programul se va desfăşura pe scena amplasată pe Aleea Pietonala din zona blocurilor P. Totodată, în fiecare seară. de la ora 20.30 şi până la ora 21.00, Moş Crăciun şi Crăciuniţa îi ascultă pe toţi copiii Galaţiului, indiferent de vârstă, la Pro FM Lider FM, pe frecvenţa 92,4 FM. Începând pe pe 12 decembrie, Moş Crăciun va fi în fiecare zi pe scena de la P-uri în intervalul orar 17.00-19.00. Si tot de pe 12 decembrie va fi deschis si Atelierul lui Moş Crăciun, locul unde copiii vor confectiona decoratiuni de iarna sub supravegherea artistului plastic Miruna Drăguşin. Totul face parte din evenimentul "Poveste de iarna - Galati 2016", organizat de Primaria municipiului Galati în colaborare cu Pro FM Lider FM, eveniment care se va desfăşura până pe 23 decembrie. adevarul.ro
dcp100168 Posted December 10, 2016 Author Posted December 10, 2016 Moş Crăciun "a furat startul" la Galaţi Zeci de copii l-au întâmpinat, vineri seară, pe Moş Crăciun care nu a mai aşteptat până pe 24 decembrie, ci a venit mai devreme la Galaţi, şi nu cu sania, căci zăpada se lasă aşteptată, ci cu o caleaşcă fermecată, trasă de cai, împodobiţi cu zurgălăi, precum renii din poveste. Moşul a plecat de la Teatrul Dramatic şi după ce a parcurs străzile într-o caleaşcă fermecată, a ajuns în Orăşelul lui Moş Crăciun, amenajat la P-uri, acolo unde copii de toate vârestele l-au înconjurat. Cu mare alai şi înghesuială, Moşul a urcat pe scenă, unde le-a împărţit copiilor cadouri. Nerăbdarea acestora dar şi a adulţilor care îi însoţeau au făcut ca doi-trei copii să se piardă de părinţi, în înghesuială, însă, până la urmă, totul s-a terminat cu bine. "Credeţi că am venit prea devreme la Galaţi? Am venit aşa devreme, pentru că aici sunt mulţi copii cuminţi şi de aceea am nevoie de mai mult timp, pentru a le da tuturor cadouri, până pe 24 decembrie", a spus Moşul. De altfel, Până pe 23 decembrie, Moşul va veni în fiecare seară, în Orăşelul Copiilor, unde va împărţi cadouri micuţilor. Tot aici, seară de seară se vor desfăşura ateliere de măşti populare, ateliere de creaţie populară, programe de colinde tradiţionale şi spectacole pentru copii cu personaje şi animaţie. Pe 17 decembrie va concerta Raoul, iar pe 23 decembrie Paula Seling. presagalatibraila.com
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now