dcp100168 Posted November 8, 2016 Share Posted November 8, 2016 Lovitură mortală între studenţi O altercaţie care a avut loc luni dimineaţa în campusul gălăţean a nenorocit două familii. Un tânăr de 21 de ani a murit, iar un altul de 22 de ani este după gratii. Alin Mădălin Leopa, fost student al Facultăţii de calculatoare şi informatică a Universităţii Dunărea de Jos a murit în drum spre spitalul de Urgenţă Galaţi după ce a fost împins şi/sau lovit de Daniel Ianculescu, de 21 de ani, din Brăila, student la Facultatea de Educaţie Fizică a Universităţii Dunărea de Jos. Totul s-a întâmplat când cei doi se întorceau de la club. „Din verificările efectuate s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, un brăilean de 22 de ani a agresat un alt brăilean de 21 de ani, acesta din urmă s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit în zona capului. A fost transportat pentru îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul de Urgenţa din Galaţi, unde în scurt timp a decedat”, a precizat cms. Ştefan Gohoreanu, IPJ Galaţi. În cămin Daniel era cunoscut a fi un student bun, în timp ce victima fusese extmatriculată şi era cunoscută că avea un comportament violent. „Au venit pe jos până în campus. Apoi nu pot să spun că a fost o altercaţie sau o îmbrânceală, cert este că victima a căzut, a venit ambulanţa, s-au încercat toate manevrele de resuscitare posibile. Victima nu mai era student al universităţii noastre de circa un an şi jumătate. Tot de atunci nu mai locuia în căminele studenţeşti, fusese exmatriculat. Cât a fost victima în cămin a mai fost implicat în câteva incidente violente. Celălalt student implicat era student la Educaţie fizică şi sport şi nu ne-a făcut niciodată probleme“, a declarat Bogdan Rodeanu, şeful Direcţiei Cămine a Universităţii Dunărea de Jos. Daniel Ianculescu a fost dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă după ce necropsia a relevat legătura dintre altercaţie şi deces. „Din probatoriul administrat a reieşit că, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul Ianculescu Daniel Iulian a procedat la împingerea/lovirea victimei, provocându-i acesteia căderea la sol şi lovirea cu capul de astfaltul aleii pe care cei doi se aflau. Consecinţa a fost intrarea victimei în comă şi decesul acesteia“, se arată în propunerea de arestare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. Magistraţii Tribunalului Galaţi au admis cererea de arestare iar Daniel a fost arestat 30 de zile pentru comiterea faptei de loviri sau vătămari cauzatoare de moarte. Se pare că tânărul mort ar fi fost în vizorul anchetatorilor, implicat într-un dosar de trafic de substanţe interzise. Părinţii spun că a avut recent un accident în urma căruia s-a lovit la cap şi i s-ar fi spus că trebuie să aibă mare grijă să nu se lovească iar în aceeaşi zonă. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 22, 2017 Author Share Posted September 22, 2017 Studentul care a omorât un fost coleg de universitate cu o lovitură de pumn va sta 4 ani şi 6 luni după gratii Curtea de Apel Galaţi a pronunţat verdictul definitiv în cazul lui Daniel Iulian Ianculescu (22 de ani), student în anul doi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, acuzat de lovituri cauzatoare de moarte. Tânărul ucis avea 21 de ani şi în 2015 fusese exmatriculat de la Facultatea de Automatică din cadrul Universităţii ”Dunărea de Jos” din Galaţi. Pe 21 septembrie, judecătorii Curţii de Apel Galaţi l-au condamnat pe Daniel Iulian Ianculescu la 4 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Incidentul cu final tragic s-a petrecut pe 8 noiembrie 2016 în campusul studenţesc „Alexandru Ioan Cuza” al universităţii de stat din Galaţi. Doi tineri din Brăila s-au luat la bătaie, pe fondul unei altercaţii pornite, cu câteva ore înainte, într-un club din oraş, iar unul dintre ei a murit. Potrivit martorilor scandalul dintre Mădălin Alin Leopa (victima tragicei întâmplări) şi Daniel Iulian Ianculescu a pornit ca din senin, pe fondul consumului de alcool la o petrecere într-un club din Galaţi. Cei doi tineri au revenit în zona căminelor studenţeşti (pe unde Leopa îşi făcea deseori veacul, în ciuda faptului că nu mai era student din 2015, când fusese exmatriculat pentru absenţe), loc unde scandalul a reizbucnit. Au urmat înjurături, lovituri şi îmbrânceli. Totul s-a terminat cu căderea lui Alin, care s-a lovit cu capul de asfalt. Avea să-şi piardă viaţă câteva minute mai târziu în ambulanţa SMURD care îl ducea către spital. Avea o sensibilitate la lovituri Se pare că Alin Leopa reprezentase mereu o problemă în campus, dat fiind că avea o fire agresivă. „Nu mai este în campus de un an şi jumătate, a fost exmatriculat. Cât a fost aici a creat probleme şi alte incidente. În schimb, celălalt student implicat nu a creat niciodată probleme”, declara Bogdan Rodeanu, directorul Campusului Studenţesc din Galaţi. Se pare că victima ar fi avut o sensibilitate accentuată la lovituri de orice fel, după un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o intervenţie chirurgicală la cap. Poliţiştii şi procurorul de caz au concluzionat că agresorul nu ar fi dorit să îl omoare pe Leopa, acesta fiind şi motivul pentru care fapta nu a fost încadrată la omor, ci la lovitură cauzatoare de moarte. ,,Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, un brăilean de 22 de ani a agresat un alt brăilean de 21 de ani, acesta din urmă s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit în zona capului. A fost transportat pentru îngrijiri medicale de specialitate la spitalul de urgenţa Galaţi, unde în scurt timp a decedat”, a precizat comisarul şef Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. Judecătorii l-au obligat pe agresor să le plătească părinţilor celui ucis daune morale de 100.000 de lei şi daune materiale de 3.200 de lei, verdictul instanţei fiind definitiv. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 12, 2019 Author Share Posted September 12, 2019 Studentul care a omorât un fost coleg de universitate a fost eliberat condiţionat după un an şi 7 luni de închisoare Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a considerat că perioada petrecută în spatele gratiilor de tânărul de 24 de ani care a ucis accidental un fost coleg este suficientă pentru îndeplinirea scopului pedepsei. Judecătoria Brăila a admis propunerea de liberare condiţionată formulată de către Comisia privind individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate ce îl viza pe Daniel Iulian Ianculescu (24 de ani), student în anul doi la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, condamnat de Curtea de Apel Galaţi pe 21 septembrie 2017 la 4 ani şi 6 luni de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Practic, tânărul a executat efectiv un an şi 7 luni de închisoare din pedeapsa aplicată înainte de a fi liberat condiţionat. Incidentul cu final tragic s-a petrecut pe 8 noiembrie 2016 în campusul studenţesc „Alexandru Ioan Cuza” al Universităţii din Galaţi. Doi tineri din Brăila s-au luat la bătaie, pe fondul unei altercaţii pornite, cu câteva ore înainte, într-un club din oraş, iar unul dintre ei a murit. Potrivit martorilor, scandalul dintre Mădălin Alin Leopa (victima tragicei întâmplări) şi Daniel Iulian Ianculescu a pornit din senin, pe fondul consumului de alcool la o petrecere într-un club din Galaţi. Cei doi tineri au revenit în zona căminelor studenţeşti (pe unde Leopa îşi făcea deseori veacul, în ciuda faptului că nu mai era student din 2015, când fusese exmatriculat pentru absenţe), loc unde scandalul a reizbucnit. Au urmat înjurături, lovituri şi îmbrânceli. Totul s-a terminat cu căderea lui Alin, care s-a lovit cu capul de asfalt. Avea să-şi piardă viaţa câteva minute mai târziu în ambulanţa SMURD care îl ducea către spital. Se pare că victima ar fi avut o sensibilitate accentuată la lovituri de orice fel, după un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o intervenţie chirurgicală la cap. Poliţiştii şi procurorul de caz au concluzionat că agresorul nu ar fi dorit să îl omoare pe Leopa, acesta fiind şi motivul pentru care fapta nu a fost încadrată la omor, ci la lovituri cauzatoare de moarte. ,,Din verificările efectuate, s-a stabilit că, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de alcool, un brăilean de 22 de ani a agresat un alt brăilean de 21 de ani, acesta din urmă s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit în zona capului. A fost transportat pentru îngrijiri medicale de specialitate la spitalul de urgenţa Galaţi, unde în scurt timp a decedat”, preciza la acea dată comisarul şef Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi. Judecătorii l-au obligat pe agresor să le plătească părinţilor celui ucis daune morale de 100.000 de lei şi daune materiale de 3.200 de lei. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now