Jump to content

Pacienţii şi angajaţii spitalului sunt de vină, nu lucrările executate prost!


dcp100168

Recommended Posts

Pacienţii şi angajaţii spitalului sunt de vină, nu lucrările executate prost!

Cel puţin asta reiese din concluziile controlului făcut de reprezentanţii Consiliului Judeţean Galaţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Ap. Andrei”, după ce consilierul Dorin Butunoiu a acuzat, făcând publică o fotografie cu o conductă suspendată cu sârmă, neracordată la reţea, o lucrare defectuoasă, finanţată din bani publici, din cauza căreia unitatea sanitară s-ar fi confruntat cu inundaţii la etajul 5, în urmă cu ceva timp. „Inundaţia a fost rezultatul refulării obiectelor sanitare, din cauza înfundării coloanei de evacuare a apelor uzate, la etaje inferioare celui inundat. Conducta ce a fost prezentată în fotografie ca fiind cauza inundaţiei nu avea nici o funcţionalitate, deoarece era izolată de restul instalaţiei (obiectele sanitare pe care le deservea au fost desfiinţate). Această conductă nu a fost îndepărtată deoarece se află într-o poziţie dificilă sau a fost uitată pe poziţie în spatele tavanului fals”, se arată în raportul de audit pus la dispoziţie de conducerea Consiliului Judeţean.

Concluziile nasc semne de întrebare

Documentul, în cuprinsul căruia sunt repetate, aproape obsesiv concluziile de mai sus, nu precizează însă cine a aruncat obiecte de uz intern în grupurile sanitare, dând dovadă de apucături suburbane, care produc pagube oriunde. Neoficial, ni s-a explicat că nu poate fi indicat un responsabil, întrucât în egală măsură vina ar putea fi atât a unora dintre pacienţi, cât şi a unora dintre angajaţii spitalului.

„Lucrările executate la etajele 5 şi 6 au avut ca obiective reparaţii capitale la secţiile ortopedie şi oftalmologie care au inclus şi lucrări de racordare ale obiectelor sanitare la vechile conducte existente şi nu au fost montate conducte noi (…) Recepţia la etajul 6 s-a efectuat în luna mai 2015, cu un an înainte de avaria menţionată de consilier. Dacă acea conductă ar fi fost cauza avariei, ar fi apărut probleme cu mult înainte de luna mai a anului 2016. La etajul 5 recepţionarea lucrărilor a fost realizată cu şase luni înainte de producerea avariei. Avaria despre care vorbeşte Butunoiu Dorin s-a produs în luna mai a anului 2016, cu patru luni în urmă şi nu în urmă cu doar câteva săptămâni, aşa cum a declarat în şedinţa CJG şi cum este consemnat în procesul – verbal al şedinţei ordinare din data de 29.09.2016. Lucrarea a fost remediată cu promptitudine de personalul cu astfel de atribuţii din cadrul spitalului, cauza nefiind eventuale lucrări executate necorespunzător de constructor”, se arată în concluziile raportului de audit.

Conducerea Consiliului Judeţean (PSD) pune intervenţia lui Dorin Butunoiu (PRU) pe seama „jocurilor politice” din apropierea alegerilor parlamentare. În raport se menţinonează, printre altele, că instituţiile i-ar putea cere daune alesului, în cazul în care constată că imaginea le-a fost prejudiciată „în mod intenţionat şi cu rea-credinţă”. Unii dintre instalatorii care au intervenit pentru înlăturarea avariei, suspectaţi că au făcut fotografia care a ajuns în posesia consilierului judeţean, vor fi cercetaţi disciplinar.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.