Jump to content

Conducere nouă la Poliţia Comunitară


Recommended Posts

Posted

”Căţeluşul” lui Durbacă a rămas pe drumuri

* Ca urmare a neacordării sprijinului politic din partea PC-ului pentru Radu Cosca şi eliminarea lui de pe listele partidului, în şedinţa de ieri a Consiliului Local s-a votat excluderea acestuia din rândurile consilierilor locali. În locul său a fost numit Florin Gasparotti, care a şi depus jurământul de consilier.Tot în sedinţa de ieri a fost numit, temporar, noul director executiv al Poliţiei Comunitare Galaţi, în persoana lui Cristian Gâscă.

Mărul discordiei la şedinţa de ieri a Consiliului Local a fost reprezentat de cele două hotărâri de pe ordinea de zi, cu privire la excluderea din rândul consilierilor locali a lui Radu Cosca, cel care l-a slujit pe Durbacă vreme de câţiva ani, şi numirea în loc a lui Florin Gasparotti. Şedinţa a început promiţător, cu o jumătate de oră de discuţii contradictorii între o parte dintre consileri şi Radu Cosca. Dacă pentru unii dintre aceştia situaţia era chiar plăcută şi susţineau excluderea lui Cosca din Consiliul Local, alţii nu doreau decât să se treacă mai repede la votarea punctelor de pe Ordinea de Zi şi chiar scoaterea de pe listă a acestor două hotărâri. Într-un final, s-a trecut la votarea punctelor de pe ordinea de zi, iar în ceea ce priveşte excluderea lui Cosca şi numirea lui Gasparotti, cel din urmă a fost validat cu 19 voturi pentru şi 7 împotrivă.

Conducere nouă la Poliţia Comunitară

Tot în şedinţa de ieri a Consiliului Local a fost aprobată şi hotărârea prin care noul director executiv al Poliţiei Comunitare este Gâscă Cristian. Având în vedere cererea lui Tătaru Ion, de încetare a activităţii, a fost aprobată numirea temporară în funcţia de director executiv al Poliţiei Comunitare, a lui Gâscă Cristian, de profesie jurist. Acesta a ţinut să-şi prezinte în câteva cuvinte CV-ul şi să mulţumească consilierilor pentru faptul că l-au votat cu 26 de voturi, din 26.

http://www.impartial.ro/index.php?func= ... &articol=9

Posted

Cu ce naiba se ocupa ATOP? In afara de a plati sefului vreo 45 milioane de lei (vechi) pe luna (sursa: un ziar local)? Ce FACE? Ce atributii are? Pnetru cei care au venit recent de pe Marte sau din alte galaxii: exista Politie (de "n" feluri: circulatie, ordine publica, TF, etc.), Corpul Gardienilor Publici, Jandarmerie, baietii in negru care intervin cand situatia se-mpute, Politie de frontiera si alte garzi, armate, militii si altele, si altele... Ce mama naibii face (in afara de paguba) aceasta institutie?

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.