dcp100168 Posted December 18, 2015 Posted December 18, 2015 Mersul trenurilor, staţia Galaţi, 13 decembrie 2015 - 10 decembrie 2016CFR Călători informează că, începând cu data de 13 decembrie, a intrat în vigoare noul Mers al Trenurilor 2015-2016, care este valabil până la data de 10 decembrie 2016.Astfel, zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an. În ceea ce priveşte trenurile Zăpezii, acestea vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, Vatra Dornei, Piatra Neamţ şi Petroşani (staţiunile Straja şi Parâng).Pe de altă parte, precizează CFR Călători, Trenurile Soarelui vor asigura în perioada sezonului estival 2016 legături din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.În traficul intern, se acordă reduceri la bilete între 30% şi 50% la unele trenuri InterRegio de pe rutele: Bucureşti - Craiova, Galaţi - Brăila, Braşov - Iaşi, Caracal - Craiova, Oradea - Satu Mare, Oradea - Cluj Napoca, Cluj Napoca - Beclean pe Someş, Piatra Olt - Craiova, Suceava - Ilva Mică, Cluj Napoca - Ilva Mică şi retur. Totodată, la anumite trenuri InterRegio se vor aplica tarife de tren Regio, atât la bilete cât şi la abonamente.În anul 2016, CFR Călători va menţine în circulaţie trenurile pe rutele de pe care au ieşit operatorii feroviari privaţi.În traficul transfrontalier internaţional, din data de 13 decembrie 2015, rezervarea locurilor este opţională la vagoanele clasă de la toate trenurile internaţionale dintre România şi Ungaria. De la aceeaşi dată, CFR Călători a introdus o nouă ofertă comercială „CFR–MAV Regio” pentru călătoriile internaţionale prin frontiera Valea lui Mihai. Din 1 ianuarie 2016, oferta Interrail Global Pass va fi valabilă şi pe parcursul ţării de rezidenţă, pentru o călătorie dus-întors.Şi în anul 2016, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena (de la 39 euro pe sens), Budapesta (de la 29 euro pe sens) şi Sofia. De asemenea, oferta de transport internaţonal include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca.CFR Călători mai informează că trenurile de pe ruta Bucureşti Nord - Constanţa vor avea durate de parcurs reduse, de aproximativ 2 ore.Broşura „Mersul Trenurilor de Călători 2015-2016” va putea fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei. Deoarece conţinutul poate fi actualizat, călătorii sunt rugaţi să solicite informaţii cu privire la mersul trenurilor de la staţiile şi agenţiile CFR sau să acceseze site-ul www.cfrcalatori.ro.impartial.roO să postez curând şi tabelul propriu-zis
dcp100168 Posted February 10, 2016 Author Posted February 10, 2016 Modificări în mersul trenurilor care tranzitează Galaţiul Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Galaţi informează că, începând cu data de 15 februarie 2016, vor interveni modificări în circulaţia trenurilor R 7361 (cu plecare din Buzău la ora de 4,20 şi sosire la Galaţi la ora 7,20) şi R 7402 (cu plecare din Făurei 5,21 şi sosire la Buzău la ora 6,20). Astfel, trenul R 7361 va pleca din Buzău la ora 04:00 - Făurei (sosire la 4,57/plecare la 5,21) - Brăila (sosire la 6,15/plecare la 6,32) şi va sosi în Galaţi la ora 7,20, având opriri în toate staţiile şi haltele din parcurs. Trenul R 7402 va pleca din Făurei la ora 5,07 - Cilibia (sosire la 5,39/plecare la 5,40) şi va sosi în Buzău la ora 6,06, având opriri în toate staţiile şi haltele din parcurs. adevarul.ro
dcp100168 Posted May 23, 2016 Author Posted May 23, 2016 Tren anulat pe ruta Galaţi - Bucureşti Trenul IR 1774 Galaţi - Bucureşti Nord va fi anulat pe perioada 24-30 mai 2016, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară dintre staţiile Moara Vlăsiei şi Baloteşti, se anunţă într-un comunicat al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători. Trenul IR 1774 pleca din Galaţi la ora 9,00 şi ajungea în Bucureşti-Nord la ora 13,00. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 10, 2016 Author Posted June 10, 2016 Tren direct spre Constanța Începând din 9 iunie, a intrat în vigoare programul estival de transport "Trenurile Soarelui 2016". Timp de trei luni, până la 13 septembrie, turiştii vor putea călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării. Din Galaţi spre Constanţa circulă trenul InterRegio 1970, cu plecare din Galaţi la 7,30. Timpul estimat de sosire la destinaţie este 11,25. Preţul unui bilet cu tarif întreg este de 67 de lei.
dcp100168 Posted June 15, 2016 Author Posted June 15, 2016 Până în luna august, trenurile care sosesc în Gara Galaţi au întârzieri de 10-15 minute Toate trenurile care sosesc în Gara Galaţi vor avea întârzieri de maxim un sfert de oră până în luna august, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară din gara noastră. "Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Galaţi informează că în perioada 9 iunie - 26 august, toate trenurile care pleacă şi sosesc din/în staţia Galaţi vor întârzia aproximativ 10-15 minute faţă de graficul obişnuit", se arată în comunicatul emis de companie. "Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să se adreseze personalului nostru din staţii, să consulte pagina de internet a companiei, www.cfrcalatori.ro, sau să ne contacteze la numărul de telefon 021.9521", a precizat conducerea Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Galaţi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 31, 2016 Author Posted August 31, 2016 Rămânem fără tren direct spre Litoral. ”Trenurile Soarelui” vor fi trase… pe dreapta "Trenurile Soarelui", care asigură legătura între oraşele din ţară şi staţiunile de la Marea Neagră, vor ieşi treptat din circulaţie, în perioada 10-13 septembrie, anunţă CFR Călători. După 13 septembrie, capacitatea de transport a CFR va fi adaptată cerinţelor de extrasezon. În cazul Galaţiului, visul frumos de a avea un tren direct spre Litoral se va sfârşi pe 11 septembrie, zi când al nostru "Tren al Soarelui" va fi înlocuit cu... trenurile toamnei, niciunul dintre acestea neavând rută directă Galaţi - Constanţa. În consecinţă, gălăţenii care au drum la mare până pe 11 septembrie pot călători cu trenul InterRegio care pleacă din Galaţi dimineaţa, la 7,30, şi ajunge în Constanţa la ora 11,25. Pentru întoarcere, plecarea din Constanţa este la 16,30, iar sosirea în Galaţi, la ora 20,38. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 7, 2016 Author Posted December 7, 2016 Galațiul rămâne fără legătură directă spre Aeroportul Otopeni CFR Călători va scoate din circulaţie cele cinci perechi de trenuri care fac legătura între Bucureşti şi Galaţi și aveau oprire la Aeroportul Internaţional Henri Coandă. În plus, călătoria pe această rută va dura mai mult şi va fi mai scumpă. Noul Mers al Trenurilor care intră în vigoare sâmbătă, 10 decembrie, aduce în general modificări minore în circulaţia garniturilor pe rutele de lung parcurs. Singura modificare majoră îi vizează de gălăţeni şi brăileni, care vor rămâne fără cele cinci perechi de trenuri pe zi care opreau la halta de la Aeroportul Otopeni, în drumul lor spre şi dinspre Bucureşti. Începând de sâmbătă, toate garniturile care leagă Bucureştiul de Brăila şi Galaţi vor circula pe o rută ocolitoare, pe la Ploieşti Sud (259 km, în loc de 237 km). În actualul Mers al Trenurilor, o singură pereche de trenuri pe zi circulă pe această rută, celelalte cinci urmând itinerarul direct, pe la Urziceni. Mai ieftin pentru CFR, mai scump pentru călători Această modificare a traseului garniturilor va determina şi o creştere a timpului pe care îl vom petrece în tren. Până la finele săptămânii, durata călătoriei Bucureşti - Galaţi este cuprinsă între trei ore şi 49 de minute şi patru ore şi 50 de minute, însă de sâmbătă ea va creşte la 4h 05m - 5h 09m. Singurul avantaj al acestei decizii luate de conducerea CFR Călători îl reprezintă o reducere a costurilor, deoarece pe noul traseu se folosesc locomotive electrice, în vreme ce pe ruta prin Urziceni este utilizată tracţiune Diesel. Avantajul este însă doar pentru societatea feroviară, deoarece pentru călători va fi taman pe dos: va plăti 69 de lei pentru un bilet Bucureşti-Galaţi, în loc de 62 de lei în prezent. romanialibera.ro
dcp100168 Posted June 21, 2017 Author Posted June 21, 2017 Tren de noapte spre Litoral Gălăţenii care vor să plece spre Litoral cu trenul pe timpul nopţiii, pe răcoare, au la dispoziţie, începând din 21-22 iunie şi până pe 9-10 septembrie, varianta InterRegio din Iaşi spre Mangalia, pe care o pot lua din două staţii apropiate, Barboşi sau Brăila. Ruta trenului IR 1966 este următoarea: Iaşi (pl. 22.00) - Tecuci (pl. 0.53) - Lieşti (pl. 1.20) - Barboşi (pl. 2.30) - Brăila (pl. 2.50) - Ianca (pl. 3.22) - Constanţa (pl. 6.56) - Mangalia (sos. 8.28). Pentru întorcere, există perechea IR 1965, pe ruta Mangalia (pl. 20.35) - Constanţa (pl. 22.20) - Ianca (pl. 1.23) - Brăila (pl. 1.57) - Barboşi (pl. 2.35) - Lieşti (pl. 3.24) - Tecuci (pl. 3.56) - Iaşi (sos. 6.41). Din Galaţi există un singur tren direct spre Litoral, însă numai până la Constanţa. Orarul acestuia este 6.50 (plecare Galaţi) - 10.44 (sosire Constanţa), respectiv, 18.35 (pl. Constanţa) - 22.45 (sos. Galaţi). viata-libera.ro
dcp100168 Posted February 5, 2018 Author Posted February 5, 2018 CFR retrage patru curse care fac legătura cu Galaţiul CFR Călători anunţă că de la 1 martie vor fi retrase un număr de 97 de curse din toată ţara. Cei mai afectacţi sunt navetiştii care merg pe rute scurte spre oraşele mari precum Galaţi, Iaşi, Timişoara, Craiova, Braşov, Cluj, Alba Iulia şi Bucureşti. Astfel, trenurile care vor fi retrase de la Galaţi sunt următoarele: - Tren R 7371 Făurei-Galaţi - în zilele de sâmbătă şi duminică; - Tren R 7378 Brăila-Galaţi - în zilele de sâmbătă; - Tren R 5113 Buzău-Mărăşeşti - permanent; - Tren R 7574 Galaţi-Mărăşeşti - în zilele de sâmbătă. CFR precizează că sunt anulate complet 25 de trenuri la nivel naţional, iar celelalte nu vor circula în zilele de sărbătoare şi în weekend. Situaţia îi face pe cei din sistem să fie pesimişti, aceştia susţin că prin lipsa de investiţii în trenuri noi, CFR va pierde şi mai mult. Sindicaliştii susţin că firmele private de transport feroviar abia aşteaptă să le preia: „Companiile private abia aşteaptă să intre pe aceste linii”, afirmă Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted October 19, 2018 Author Posted October 19, 2018 Modificări temporare în circulaţia unor trenuri CFR Călători informează că în perioada următoare, pentru efectuarea de către CNCF CFR SA a unor lucrări la infrastructură feroviară, vor interveni modificări în circulaţia unor trenuri. În perioada 29 octombrie - 19 noiembrie 2018, urmare lucrărilor în staţia Galaţi, unele dintre trenuri vor pleca mai devreme cu aproximativ 40 minute, iar altele vor ajunge la destinaţie cu aproximativ 40 minute mai târziu. Călătorii care şi-au achiziţionat bilete cu anticipaţie sunt rugaţi să contacteze personalul staţiei Galaţi pentru mai multe detalii. În ceea ce priveşte modificările intervenite în orarele trenurilor Regio, acestea vor fi anunţate la nivel local. În perioada 29 octombrie - 18 noiembrie Trenul IR 1573 Bucureşti Nord - Galaţi va circula ca tren IR 12573 pe ruta Bucureşti Nord (pl. 08:25) - Galaţi Brates - Galaţi (sos. 13:04). Trenul IR 1575 Bucureşti Nord - Galaţi va circula ca tren IR 12575 pe ruta Bucureşti Nord (pl. 13:10) - Galaţi Brates - Galaţi (sos. 17:44). Trenul IR 1576 Galaţi - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12576 pe ruta Galaţi (pl. 13:55) - Galaţi Brates -Bucureşti Nord (sos. 18:43). Trenul IR 1577 Bucureşti Nord - Galaţi va circula de luni până vineri ca tren IR 12577 pe ruta Bucureşti Nord (pl. 15:30) - Galaţi Brates - Galaţi (sos. 20:52). Trenul IR 1578 Galaţi - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12578 pe ruta Galaţi (pl. 17:00) - Galaţi Brates -Bucureşti Nord (sos. 21:53). Trenul IR 1579 Galaţi - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12579 pe ruta Galaţi (pl. 18:22) - Galaţi Brates -Bucureşti Nord (sos. 22:56). Trenul IR 1731 Braşov - Ploieşti Vest - Ploieşti Sud - Galaţi va circula ca tren IR 12731 pe ruta Braşov (pl. 17:38) - Ploieşti Vest - Ploieşti Sud - Braşov (sos. 23:22). Trenul IR 1832 Cluj Napoca - Galaţi va circula ca tren IR 12832 pe ruta Cluj Napoca (pl. 09:14) - Galaţi (sos. 23:38). Trenul IR 1863 Iaşi - Galaţi va circula ca tren IR 12863 pe ruta Iaşi (pl. 07:59) - Galaţi (sos. 12:56). Trenul IR 1866 Galaţi - Iaşi va circula ca tren IR 12866 pe ruta Galaţi (pl. 16:07) -Iaşi (sos. 21:12). În perioada 30 octombrie - 19 noiembrie Trenul IR 1570 Galaţi - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12570 pe ruta Galaţi (pl. 04:32) - Galaţi Brates -Bucureşti Nord (sos. 09:09). Trenul IR 1571 Bucureşti Nord - Galaţi va circula ca tren IR 12571 pe ruta Bucureşti Nord (pl. 05:25) - Galaţi Brates - Galaţi (sos. 10:17). Trenul IR 1574 Galaţi - Bucureşti Nord va circula ca tren IR 12574 pe ruta Galaţi (pl. 07:48) - Galaţi Brates -Bucureşti Nord (sos. 12:30). Trenul IR 1732 Galaţi - Ploieşti Sud - Ploieşti Vest - Braşov va circula ca tren IR 12732 pe ruta Galaţi (pl. 06:02) - Ploieşti Sud - Ploieşti Vest - Braşov (sos. 12:20). Trenul IR 1831 Galaţi - Cluj Napoca va circula ca tren IR 12831 pe ruta Galaţi (pl. 05:29) - Cluj Napoca (sos. 20:19). agerpres.ro
dcp100168 Posted November 27, 2018 Author Posted November 27, 2018 Minivacanță de 1 Decembrie - CFR Călători introduce trenuri suplimentare CFR Călători a anunațat că se aduc modificări în orarul trenurilor pe perioada minivacanţei de Sfântul Andrei şi 1 Decembrie. Vestea este una bună pentru că trenurile pe rutele cele mai circulate în această perioadă vor fi suplimentate. Există însă şi o parte mai puţin bună: trenurile pe rutele pe care traficul este redus substanţial în zilele libere din perioada 30 noiembrie - 2 decembrie sunt anulate, potrivit digi24.ro. Iată lista trenurilor care nu vor circula de 1 Decembrie: IR 1594, IR 1593, IR 1595 Craiova – Bucureşti Nord şi retur, IR 1722, IR 1723 Sibiu – Caracal şi retur, IR 1729, IR 1728 Caracal – Petroşani şi retur, IR 1664 Iaşi – Bucureşti Nord, IR 1833, IR 1834 Iaşi – Timişoara Nord şi retur, IR 1755, IR 1750 Bucureşti Nord – Suceava, R 5481 (ramura de la IR 1753) Bacău – Bicaz, R 5584 (ramura pentru IR 1756) Botoşani – Vereşti, R 5482 (ramura pentru IR 1756) Bicaz – Bacău, în perioada 1/2 decembrie vor fi anulate trenurile IR 1667, IR1668 Bucureşti Nord – Iaşi şi retur, IR 1741, IR 1742 Bucureşti – Satu Mare şi retur, IR 1756, IR 1757 Suceava – Bucureşti Nord şi retur, IR 1653, IR 1654 Bucureşti Nord – Vatra Dornei Băi şi retur, IR 1821, IR 1822 Bucureşti Nord – Arad şi retur. De asemenea, în 2 decembrie nu vor circula trenurile R 5581 (ramura de la IR 1757) Botoşani – Vereşti, în 30 noiembrie şi 1 decembrie nu vor circula IR 1591, IR 1590 Bucureşti Nord – Drobeta Turnu Severin şi retur, IR 1574, IR 1575 Galaţi – Bucureşti Nord şi retur, iar în 30 noiembrie, 1 şi 2 decembrie nu vor circula trenurile IR 1785, IR 1786 Bucureşti – Piteşti şi retur. capital.ro
dcp100168 Posted December 4, 2018 Author Posted December 4, 2018 Noul Mers al Trenurilor, din 9 decembrie CFR Călători anunţă că începând cu data de 9 decembrie va intra în vigoare noul Mers al Trenurilor 2018-2019, care va fi valabil până la data de 14 decembrie 2019. Zilnic se vor afla în circulaţie peste 1.200 de trenuri, în funcţie de perioada din an. CFR a anunţat că se va relua circulația între București și Galați pe ruta Făurei - Urziceni, ceea ce scurtează distanța cu 30 km și timpul de mers cu aproximativ 20-40 minute. De asemenea, a fost reconsiderată oferta feroviară între București și Galați, prin suplimentarea numărului de trenuri și redistribuirea acestora pentru preluarea traficului pe cele două rute (prin Urziceni, respectiv prin Buzău).
dcp100168 Posted August 4, 2019 Author Posted August 4, 2019 Trenurile spre Galaţi, 34.000 de minute de întârziere într-un an Site-ul mytrain.ro este un proiect personal dezvoltat de Daniel Chiriţă, un informatician român stabilit la Bruxelles, şi este destinat tuturor celor care doresc să acceseze rapid informaţii despre mersul trenurilor din România. "Toate aceste informaţii există deja pe internet, eu încerc doar să le aranjez într-o formă uşor de înţeles şi utilizat", spune Daniel Chiriţă. Site-ul, al cărui conţinut se bazează, după cum spune autorul, pe un set de date deschise publicat de către Guvernul României, are trei mari secţiuni: Planificare traseu, Sosiri/Plecări şi Informaţii trenuri. Dar pe site-ul mytrain.ro există şi o rubrică foarte interesantă, cea a întârzierilor, calculate pe baza unor estimări, pentru că, spune Chiriţă, "din păcate, Informatica Feroviară (societatea care se ocupă de infrastructura informatică a căilor ferate) nu pune la dispoziţie astfel de informaţii". Întârzierile sunt calculate în 30 de gări mari din România alese de informatician, printre care şi Galaţiul, şi vizează doar sosirile. Cinci zile de întârziere... în fiecare zi Conform estimărilor de pe mytrain.ro, în perioada 1 august 2018 - 2 august 2019, trenurile care au sosit în Gara Galaţi au acumulat un total de 33.946 minute de întârziere, adică aproximativ 24 de zile. Media zilnică a întârzierilor în Gara Galaţi a fost de 93 minute, iar ziua cu cele mai mari întârzieri a fost 25 ianuarie 2019, când s-au înregistrat 767 de minute în total. Ianuarie 2019 a fost, de altfel, luna cu cele mai multe întârzieri ale trenurilor sosite în Galaţi, cu un total de 4.347 de minute, urmată în top de luna decembrie 2018, cu 4.233 de minute în total. În intervalul menţionat, lunile cu cele mai puţine întârzieri au fost august 2018 (1.856 de minute) şi noiembrie 2018 (1.887 de minute). Reamintim, toate aceste date provin din estimări. La nivel naţional, în 731 de zile (1 august 2017 - 2 august 2019), în cele 30 de gări monitorizate, trenurile au acumulat un total de 5.199.148 de minute (3.611 zile) de întârziere, cu o medie zilnică de 7.112 minute (5 zile). În total, cele mai multe întârzieri s-au înregistrat în Bucureşti Nord (596.122 de minute), iar ziua cu cele mai mari întârzieri a fost 4 august 2017, cu un total de 23.677 de minute. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 7, 2020 Author Posted June 7, 2020 Tren direct Galați - Constanța, pe perioada verii CFR Călători reîncepe programul estival de transport "Trenurile Soarelui", care se va desfășura în acest an din 12 iunie până pe 6 septembrie. Programul constă fie în prelungirea până la Mangalia a unor trenuri care aveau ca destinație Constanța, fie prin introducerea unor trenuri care au ca destinație exclusivă litoralul Mării Negre. Va fi crescută, de asemenea, frecvența curselor între Constanța și Mangalia. În ceea ce privește Galațiul, va fi reintrodus trenul direct spre Constanța, cu plecare la ora 5,35 din Galați și sosirea la 9,07. Trenul va circula în perioada 27 iunie - 6 septembrie și va scurta cu aproape două ore varianta actuală cu care gălățenii ajungeau pe litoral, cea cu schimbare în Făurei. Prețul unui bilet la clasa a II-a va fi de 57 de lei. Conform CFR Călători, trenul direct de întoarcere de pe litoral, care va circula în aceeași perioadă, va avea ora de plecare din Constanța 17,57 și ora de sosire în Galați 22,00. Purtarea măștii de protecție în tren este obligatorie. Studenții și elevii beneficiază de gratuitate la călătoria la vagon clasa a II-a. viata-libera.ro
dcp100168 Posted December 12, 2020 Author Posted December 12, 2020 Modificări în circulaţia unor trenuri Urmare a introducerii în circulaţie a trenurilor pe ruta Bucureşti Nord - Aeroport H. Coandă şi retur, CFR Călători Galaţi informează că anumite trenuri vor avea, începând cu data de 13 decembrie 2020, trase modificate, după cum urmează: - IR 1770 Galaţi 05.00 - Bucureşti Nord 08.32; - IR 1771 Bucureşti Nord 06.41 - Galaţi 10.24; - IR 1772 Galaţi 11.46 - Bucureşti Nord 15.22; - IR 1773 Bucureşti Nord 15.24 - Galaţi 19.03. „Pentru informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor, călătorii sunt rugaţi să se adreseze personalului nostru din staţii, să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro sau să ne contacteze la numerele de telefon: 0731-990.861, 0731-990.864, 0731-990.871 sau 0731-990.873“, precizează sursa citată. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted June 7, 2021 Author Posted June 7, 2021 Două trenuri directe din Galați spre Litoral, în timpul verii Pe perioada sezonului estival, gălățenii vor avea la dispoziție nu unul, ci două trenuri directe spre litoralul Mării Negre. Acestea vor circula în perioada 26/27 iunie - 5/6 septembrie și vor avea stațiile terminus în Constanța, respectiv, Mangalia. Prima variantă o reprezintă Trenul Soarelui RE 7082 Galați - Constanța, care va fi în circulație de pe 26 iunie până pe 5 septembrie. Trenul va avea regim de Regio Express, cu tarife mult scăzute față de trenurile InterRegio. Plecarea va fi dimineața, la ora 5,35, din Gara Galați. La Brăila va ajunge la 6,10, iar sosirea în Constanța va fi la ora 9.03. Pentru întoarcerea în Galați, plecarea din Constanța pentru RE 7081 este la ora 18,30. Trenul va ajunge în Brăila la ora 21,42 și în Galați la 22,21. Cea de-a doua variantă directă spre Litoral este una de noapte și o reprezintă perechea de trenuri de pe ruta Iași - Mangalia, cu stații în Gara Barboși. Trenul IR 1962 pleacă din Iași la 21,25. Ajunge în Gara Barboși la 1,28, unde staționează până la 1,48. Va sosi în Constanța la ora 5,09 și în Mangalia la 6,48, cu opriri în toate stațiunile de pe Litoral. La întoarcere, pentru IR 1961, plecarea din Mangalia este la ora 20,30 și din Constanța la 22,20. Ajunge la Barboși la 1,53, unde va sta până la 2,15, după care continuă spre Iași. Această pereche de trenuri va fi în circulație în perioada 26/27 iunie - 5/6 septembrie. În afara sezonului estival, singurele variante ale gălățenilor de a merge cu trenul spre Litoral le reprezintă cele două variante "clasice", cu schimbare în Făurei. viata-libera.ro
dcp100168 Posted November 4, 2021 Author Posted November 4, 2021 România va cumpăra 37 de trenuri electrice de la Alstom. Pe ce rute vor circula Compania Alstom Ferroviaria SpA (parte a grupului european Alstom) a fost desemnată joi câștigătoarea licitației pentru achiziția a 37 de trenuri electrice noi pentru transportul de călători, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). Sunt primele trenuri electrice pe care România le va avea, în afara de cele trei care au fost produse la Craiova și sunt operate de Softrans. Oferta financiară a societății Alstom Feroviaria S.p.A. a fost de 1.3 miliarde lei fără TVA. Țările din jur au trenuri electrice moderne, România a rămas mult în urmă și licitațiile au întârziat cu anii. Noile trenuri ale României urmează să fie utilizate pe următoarele rute electrificate ale rețelei CFR SA București Nord – Constanța București Nord – Brașov – Arad – Timișoara București Nord – Brașov – Cluj Brașov – Deda – Cluj București Nord – Brașov București Nord – Iași București Nord – Suceava București Nord – Galați București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria București Nord – Craiova – Timișoara – Arad Cluj – Timișoara Cluj – Suceava – Iași Cele 37 trenuri (20 provenind din contractul de bază și 17 din activarea opțiunii suplimentare), vor fi primele trenuri electrice cumpărate de România, alăturându-se celor trei trenuri electrice Hyperion produse în țară, la Craiova, și achiziționate de operatorul privat Softrans. Trenurile electrice (RE-IR) au o capacitate de transport de peste 300 persoane/tren, la o viteză maximă de circulație de 160 km/h. Pentru asigurarea calității vehiculelor, trenurile sunt cumpărate cu servicii de reparații incluse, pe minimum 15 ani. Prin finalizarea procedurii de achiziție publică, CFR se apropie de momentul introducerii în circulație a primului lot consistent de trenuri de la achiziția faimoaselor Săgeți Albastre de la începutul anilor 2000. hotnews.ro
dcp100168 Posted December 10, 2021 Author Posted December 10, 2021 Un singur vagon direct Galați - Constanța, în afara sezonului estival Prin noul Mers al Trenurilor, valabil începând cu data de 12 decembrie, compania CFR Călători introduce o legătură directă între Galați și Constanța, valabilă în extrasezonul estival. Nu este vorba de un tren direct Galați – Constanța, ci de un singur vagon. Situația poate fi caracterizată, în numai câteva cuvinte, astfel: „Vrei la mare cu trenul? Pleci spre munte!”. Concret, vagonul respectiv pentru Constanța este atașat la trenul IR 1732 Galați – Brașov, cu plecare din Galați la ora 6,50. Vagonul rămâne la Făurei circa jumătate de oră, de unde este atașat la trenul 8201 Buzău – Constanța, unde ajunge la 11,41. La fel se procedează și la întoarcere, cu perechea de trenuri 8204/1730, plecarea din Constanța fiind la 17,31 și sosirea în Galați, la 22,38, cu trenul dinspre Brașov. În ultimii ani, Galațiul nu a avut niciun tren direct spre Litoral în extrasezon, ci numai cu schimbare. Reprezentanții CFR Călători Galați spun că, datorită acest vagon direct, călătorii nu mai sunt nevoiți să coboare cu bagajele dintr-un tren și să urce apoi în altul. Dacă afluxul călătorilor pe ruta Galați – Constanța va fi peste estimările companiei, probabil că CFR Călători ar putea suplimenta cu încă un vagon. Sau poate chiar cu un tren întreg! În sezonul estival, pe ruta Galați – Constanța circulă direct unul dintre Trenurile Soarelui. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 7, 2022 Author Posted March 7, 2022 CFR Călători anunță modificări importante în circulația trenurilor Pentru efectuarea de către CFR SA a unor lucrări la infrastructura feroviară pe secția Buzău - Cilibia - Făurei, începând cu data de 14 martie 2022, se modifică trasele tuturor trenurilor care tranzitează secția de circulație Buzău - Făurei, astfel încât să nu fie afectat orarul de circulație al trenurilor care circulă dincolo de stația Buzău (spre București sau spre Focșani - Mărășești), informează CFR Călători Galați. Astfel, au fost modificate plecările trenurilor din stațiile Galați, Buzău, Mărășești conform tabelului de mai jos. IR 1572 Galaţi pl.08.28 - Bucureşti Nord sos.12.21 IR 1573 Bucureşti Nord pl.08.16 - Galaţi sos.12.21 IR 1574 Galaţi pl.14.37 - Bucureşti Nord sos.18.29 IR 1575 Bucureşti Nord pl.13.16 - Galaţi sos.17.07 IR 1576 Galaţi pl.17.41 - Bucureşti Nord sos.21.34 IR 1577 Bucureşti Nord pl.18.00 - Galaţi sos.21.52 IR 1730 Braşov pl.17.16 - Galaţi sos.22.41 IR 1732 Galaţi pl.06.40 - Braşov sos.12.02 IR 1861 Buzău pl.03.45 - Constanţa sos.06.39 IR 1862 Constanţa pl.21.12 - Buzău sos.00.15 R 8201 Buzău pl.07.39 - Constanţa sos.12.06 R 8202 Constanţa pl.07.50 - Buzău sos.12.05 R 8203 Buzău pl.16.25 - Constanţa sos.20.33 R 8204 Constanţa pl.17.40 - Buzău sos.21.54 IR 1570 Galaţi pl.05.11 - Bucureşti Nord sos.09.03 IR 1571 Bucureşti Nord pl.05.30 - Galaţi sos.09.19 R 5104 devine 13704 Mărăşeşti pl.11.21 - Galaţi sos.16.01 R 5106 devine 13706 Galaţi pl.10.25 - Adjud sos.16.07 R 7360 devine 13760 Galaţi pl.04.35 - Buzău sos.07.06 R 7361 devine 13761 Buzău pl.03.50 - Galaţi sos.06.51 R 7362 devine 13762 Galaţi pl.05.50 - Buzău sos.08.25 R 7363 devine 13763 Buzău pl.15.31 - Galaţi sos.18.10 R 7364 devine 13764 Galaţi pl.15.30 - Buzău sos.18.19 R 7365 devine 13765 Buzău pl.19.30 - Galaţi sos.22.26 R 7366 devine 13766 Buzău pl.19.40 - Galaţi sos.22.10 R 7402 devine 13702 Făurei pl.05.05 - Buzău sos.05.49 R 7371 devine 13771 Făurei pl.06.14 - Galaţi sos.08.01 R 7565 devine 13705 Mărăşeşti pl.02.46 - Galaţi sos.05.22 R 7570 devine 13770 Galaţi pl.14.28 - Mărăşeşti 17.00 R 7573 devine 13773 Mărăşeşti pl.15.46 - Galaţi sos.18.18 R 7574 devine 13774 Galaţi pl.17.32 - Mărăşeşti 20.06 Trenurile InterRegionale 1570, 1572, 1574, 1576, 1732 și 1862, precum și trenurile Regio 5104, 7360, 7366, 7565, 7570, 7573 si 7574 vor pleca din stații mai devreme cu până la 10 minute față de orele de plecare actuale. S-a realizat menținerea la legătură a trenurilor în nodurile de cale ferată Barboși, Făurei și Buzău. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 28, 2022 Author Posted March 28, 2022 Tren electric nou-nouț, pe ruta București - Galați București Nord - Galați este una dintre rutele pe care vor circula cele 20 de trenuri interregionale electrice de lung parcurs "Coradia Stream", care vor fi furnizate de compania Alstom, pe baza contractului semnat, vineri, cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară din România (ARF). Fiecare tren va avea șase vagoane, va putea atinge 160 km/h (bineînțeles, acolo unde infrastructura CFR permite acest lucru) și va avea 351 de locuri. Vestea mai puțin bună este că mai avem de așteptat circa doi ani până la materializarea acestui contract. Contractul semnat de Alstom și ARF este pentru 20 de rame electrice și mentenanță asigurată pentru 15 ani. Prin act adițional, contractul poate fi suplimentat până la 37 de rame și cu durata mentenanței dublată, cu o valoare totală de circa 748 milioane de euro. Livrarea primei rame se va face la finalul anului 2023, pachetul complet urmând a fi livrat până la finalul anului 2024. Rutele deservite de noile trenuri electrice interregionale sunt cele care leagă Capitala de Arad, Timișoara, Cluj, Brașov, Iași, Suceava, Craiova, Târgu Jiu, Galați și Constanța. Ramele electrice sunt compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 de locuri pe scaune. Ele dispun de o zonă de bar/bistro, o zonă pentru călători cu dizabilități, cu două amplasamente conform standardelor în vigoare, dar și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat. De asemenea, vagoanele au sisteme de climatizare și conexiune wi-fi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 30, 2022 Author Posted May 30, 2022 Trenuri cu orar modificat, de la 1 iunie CFR Călători Galați informează că, pentru adaptarea circulației trenurilor la condițiile reale ale infrastructurii feroviare între stațiile Buzău - Făurei, mai multe trenuri vor circula cu orar modificat pe rutele Galați - Buzău și Buzău - Făurei, începând cu data de 1 iunie 2022. Aceste trenuri sunt următoarele: IR 1570 Galați pl. 5.20 - Buzău sos. 7.12/pl. 7.14 - București Nord sos. 9.03; IR 12571 București Nord pl. 5.30 - Buzău sos. 7.13/pl. 7.15 - Galați sos. 9.10; IR 1572 Galați 8.30 - Buzău sos. 10.31/pl. 10.32 - București Nord sos. 12.21; IR 12573 București Nord pl. 8.16 - Buzău sos. 10.00/pl. 10.01 - Galați sos. 11.56; IR 12574 Galați pl. 14.42 - Buzău sos. 16.36/pl. 16.41 - București Nord sos. 18.29; IR 1575 București Nord pl. 13.16 - Buzău sos. 15.00/pl. 15.02 - Galați sos. 16.58; IR 12576 Galați pl. 17.49 - Buzău sos. 19.44/pl. 19.47 - București Nord sos. 21.34; IR 1577 București Nord pl. 18.00 - Buzău sos. 19.46/pl. 19.48 - Galați sos. 21.43; IR 1732 Galați pl. 6.50 - Buzău sos. 8.51/pl. 8.53 - Brașov sos. 12.02; IR 1730 Brașov pl. 17.16 - Buzău sos. 20.24/pl. 20.26 - Galați sos. 22.37; IR 1861 Buzău pl. 3.45 - Constanța sos. 6.30, IR 1862 Constanța pl. 21.12 - Făurei sos. 23.38/pl. 23.40 - Buzău sos. 00.07; R 8201 Buzău pl. 7.45 - Făurei sos. 8.45/pl. 8.50 - Constanța sos. 12.06; R 8202 Constanța pl. 7.50 - Făurei sos. 11.15/pl. 11.17 - Buzău sos. 12.05; R 8203 Buzău pl. 16.22 - Făurei sos. 17.18/pl. 17.26 - Constanța sos. 20.33; R 8204 Constanța pl. 17.40 - Făurei sos. 20.49/pl. 21.01 - Buzău sos. 21.42; R 13762 Galați pl. 5.50 - Făurei sos. 7.36/pl. 7.44 - Buzău sos. 8.28; R 13763 Buzău pl. 15.27 - Făurei sos. 16.05/pl. 16.15 - Galați sos. 18.03; R 13764 Galați pl. 15.30 - Făurei sos. 17.14/pl. 17.20 - Buzău sos. 18.08; R 13784 Galați pl. 15.30 - Făurei sos. 17.14/pl. 17.20 - Buzău sos. 18.19. Celelalte trenuri aflate în circulaţie (5104, 5106, 7360, 7361, 7365, 7366, 7402, 7371, 7565, 7570, 7573 și 7574) revin la orarele din Mersul trenurilor de călători, precizează CFR Călători Galați. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 7, 2022 Author Posted June 7, 2022 Trenurile Soarelui, legături cu litoralul. Galațiul are trenuri directe pentru Constanța și Mangalia Din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră, afirmă CFR Călători, care dă startul programului estival de transport "Trenurile Soarelui". Turiștii vor avea la dispoziție zeci de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu stațiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării, până la data de 11/12 septembrie 2022. "Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani", se afirmă într-un comunicat remis de CFR Călători. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă, vagoane de dormit climatizate și, în cazul perechii de pe ruta Satu Mare - Mangalia, spațiu amenajat pentru activitatea de bar. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a. Gălățenii au la dispoziție un tren direct cu Constanța și altul direct cu Mangalia, dar cu plecare din gara Barboși. Spre litoral, IR 1970 Galați - Constanța pleacă din Galați dimineața, la 5,40, și ajunge în Constanța la ora 9,06. Există și varianta trenului IR 1962, de pe ruta Iași - Mangalia, care, la plecare, stă 20 de minute în Barboși, pornind către mare la 1,48 și ajungând în Constanța la 5,03, iar în Mangalia, la 6,44. Pentru întoarcerea de pe litoral, IR 1972 pleacă din Constanța la 18,38 și ajunge în Galați la 22,28. La rândul său, IR 1960 pleacă din Mangalia la 20,30, ajunge în Barboși la 1,53 și stă 23 de minute. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 10, 2022 Author Posted June 10, 2022 Încă 20 de trenuri electrice, inclusiv în Regionala Galați Achiziţia a încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs fost avizată vineri în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook. Licitaţia va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin PNRR, la o valoare estimată de 180 milioane euro, la care care se adăuga costurile întreţinerii şi reparaţiilor de aproximativ 270 milioane euro (sumă asigurată de operatorii feroviari în cadrul implementării contractelor de servicii publice). Potrivit ministrului, investiţia are mai multe obiective: îmbunătăţirea ofertei de transport prin creşterea numărului de trenuri pe rută şi pe zi, corelat cu introducerea unei frecvenţe predictibile, asigurarea unor legături directe şi rapide între marile oraşe, punerea în valoare a investiţiilor de modernizare derulate pe întreaga reţea feroviară TEN-T, susţinerea programului de trecere la sistemul de comandă - control al trenurilor bazate pe standardul european ERTMS/ETCS, asigurarea unor servicii de transport feroviar de călători care să respecte Standardele Tehnice de Interoperabilitate și înlocuirea tracţiunii diesel cu cea electrică. Traseele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt: Oradea - Cluj Napoca - Sighişoara - Braşov, Cluj Napoca - Alba Iulia - Simeria (Deva) - Târgu Jiu - Craiova - Calafat, Braşov - Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc - Bacău - Iaşi, Braşov - Sfântu Gheorghe - Miercurea Ciuc - Bacău - Suceava, Galaţi - Mărăşeşti (Focşani) - Bacău - Iaşi, Galaţi - Mărăşeşti (Focşani) - Bacău - Suceava, Galaţi - Brăila - Constanţa - Mangalia, Iaşi - Bacău - Mărăşeşti (Focşani) - Barboşi (Galaţi) - Brăila - Constanţa - Mangalia, Suceava - Bacău - Mărăşeşti (Focşani) - Barboşi (Galaţi) - Brăila - Constanţa - Mangalia, Giurgiu - Bucureşti - Ciulniţa (Slobozia) - Călăraşi. Serviciile vor fi oferite, iniţial, pe liniile deja electrificate. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 22, 2022 Author Posted June 22, 2022 Durata călătoriei cu trenul între Galaţi şi Bucureşti, mai mare cu circa 15 minute, pe fondul unor lucrări Trenurile IR 1570 şi IR 12571 Galaţi – Bucureşti Nord şi retur vor avea o durată de parcurs mai mare cu aproximativ 15 minute în zilele de joi şi vineri, dar şi în perioada 27 – 30 iunie 2022, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunţat miercuri CFR Călători. Conform sursei citate, CFR SA face o serie de lucrări la infrastructura feroviară între staţiile Ulmeni – Buzău şi Buzău Sud – Cilibia în perioadele menţionate. radioiasi.ro
dcp100168 Posted July 2, 2022 Author Posted July 2, 2022 Trenul spre București, mai scump pentru gălățeni cu aproape 15 lei CFR Călători a majorat cu 20 la sută, începând de la 1 iulie, prețurile biletelor de tren. "Măsura vine în sprijinul redresării și echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România, pe fondul creșterii prețurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013", argumentează CFR Călători. În funcție de distanțele pe care le vor parcurge cu trenul, gălățenii vor scoate din buzunar chiar și cu peste 15 lei mai mult decât până acum. Iată câteva exemple de noi tarife, calculate pentru un bilet la clasa 2, cu loc, la trenurile InterRegio: un drum pe ruta Galați - București Nord costă 80 de lei de la 1 iulie, față de 66,3 lei, cât era prețul anterior. Pe ruta Galați - Constanța (aceeași distanță, aceeași majorare), un bilet costă 80 de lei, față de 66,30 lei, iar pentru Galați - Brașov, noul tarif este 87 de lei, în loc de 72,60 lei. Pentru Galați - Mărășești, biletul de tren va costa 19 lei, în loc de 15,40 lei, la tren Regio. CFR Călători menționează că se păstrează și după 1 iulie facilitățile de călătorie acordate până acum, cum ar fi reducerile de până la 50 la sută a tarifelor abonamentelor pentru navetiști și studenți, gratuitățile pentru elevi, reducerile pentru biletele cumpărate online, cu anticipație sau pentru călătorii dus-întors. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now