Jump to content

Patru focare de trichineloză în judeţul Galaţi


dcp100168

Recommended Posts

Patru focare de trichineloză în judeţul Galaţi

Din cele 14 focare de trichineloză depistate de autorităţile veterinare în toată ţara, în perioada 1-13 decembrie, patru au fost descoperite la nivelul judeţului Galaţi. Este vorba despre patru porci infectaţi din comunele Cudalbi, Valea Mărului, Costache Negri şi unul din Galaţi.

„De la 1 ianuarie 2016 şi până în prezent, la nivelul judeţului Galaţi au fost diagnosticaţi 18 porci bolnavi de trichineloză. Ultimii patru au fost diagnosticaţi în luna decembrie. Un caz mai special s-a înregistrat la Galaţi, unde un cetăţeam a sacrificat un porc, acum, în decembrie, consumând carne cu familia de la acest porc fără a aştepta analizele de laborator. A doua zi era cu proba de carne la Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului  Galaţi, a fost diagnosticată trichineloza, porcul respectiv a fost confiscat şi trimis spre o firmă de neutralizare iar persoanele care au consumat au fost trimise la Spitalul de Boli Infecţioase pentru a li se efectua tratamentul”, a declarat dr. Vasile Ştefan, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi de Siguranţa Alimentului Galaţi.

Aceeaşi sursă a făcut apel la populaţie sfătuind-o să testeze carnea de porc înainte de a o consuma. Analiza costă câteva zeci de lei, dar poate preveni o afecţiune cu potenţial letal. În plus, cei ai căror porci se dovedesc bolnavi iar carne este confisactă vor fi despăgubuţi de stat la preţul pieţei, aşa că practic nimeni nu pierde nimic din această analiză. Analizarea cărnii durează maxim două ore. „Se recoltează carne pentru probe din muşchiul pilier diafragmatic, care se găseşte aproape inserat pe ficat. Trebuie aduse cel puţin 200 de grame de carne la analizat. Analizarea cărnii durează o oră şi jumătate pentru porcul domestic şi două ore pentru mistreţ. Trichineloza este o zoonoză importantă care se transmite prin ingestia de carne proaspătă. Parazitul se transmite de la şobolan la porc şi de la porc la om se transmite prin ingestia cărnii proaspete”, a precizat Stela Călinescu, medic la laboratorul Direcţiei Sanitar Veterinare Galaţi.

Din fericire, deocamdată niciun om nu a fost diagnosticat cu trichineloză, dar au existat 11 potenţiali suspecţi. „S-au prezentat la camera de gardă a Spitalului de Boli Infecţioase 11 persoane care au consumat carne de porc ce s-a dovedit a fi infestată cu trichinella spiralis. Dintre aceşti pacienţi, trei au fost copii şi un adolescent, restul adulţi. Toţi aveau stare bună, nu aveau semne clinice de boală. Consumul cărnii de porc s-a făcut de fapt cu 24 de ore înainte ca ei să se prezinte la spital. Toate aceste persoane au fost consultate, li s-au făcut investigaţii şi au primit reţete cu un antiparazitar activ pe Trichinella Spiralis. Au primit recomandări de supraveghere clinică şi de laborator. Nu am înregistrat deocamdată nicio persoană care să fi făcut boala”, a declarat dr. Mihaela Ganea, Spitalul de Boli Infecţioase Galaţi.

În halele de carne din oraş este agitaţie iar la mare căutare este carnea de porc. Evident că este de dorit a se cumpăra carnea dintr-o sursă ştiută şi care a fost atent analizată. „Acum se cere mai multă poală de porc pentru cârnaţi şi pulpă, pulpă fără os mai ales. Evident că tot ce vindem este testat, analizat, avem ştampila pe carne“, a spus Ionel Vlad, un comerciant de carne.

La nivelul judeţului Galaţi în acest an nu a fost depistat niciun caz de îmbolnăvire cu trichineloză la om.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.