dcp100168 Posted January 9, 2017 Posted January 9, 2017 Evaluarea Naţională 2017 - Calendarul pentru clasele a II-a, a IV-a, a VI-a şi a VIII-a Evaluarea naţională din 2017 are deja calendarul stabilit de către Ministerul Educaţiei. Primii vor începe şcolarii din clasa a II-a, pe 10-13 aprilie. Urmează Evaluarea naţională pentru clasa a IV-a, pe 3-5 mai, Evaluarea Naţională pentru clasa a VI-a, pe 10-11 mai, şi, la final, Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a, între 19 şi 30 iunie. Evaluarea Naţională 2017 este primul examen din viaţa micilor şcolari, de aceea el trebuie tratat cu mare atenţie atât de către elevi dar, mai ales, de către părinţi şi profesori. În 2017, primii care vor intra în "focurile" examenelor sunt elevii din clasa a II-a. Evaluarea Naţională 2017 pentru clasa a II-a este programată între 10 şi 13 aprilie 2017, având examene la Limba Română sau cea maternă, scris şi citit, plus Matematică. La aproape o lună distanţă începe Evaluarea Naţională 2017 la clasa a IV-a, care va cuprinde examinare la Limba Română (3 mai), Matematică (4 mai) şi Limba Maternă (5 mai). Tot în luna mai are loc şi Evaluarea Naţională 2017 pentru clasa a VI-a. Aici avem disciplina Limbă şi Comunicare (pe 10 mai), urmată de Matematică şi Ştiinţe (pe 11 mai). Testările de la finalul clasei al VI-a sunt interdisciplinare. Testul de limbă şi comunicare cuprinde Limba şi literatura română şi Limba modernă, iar testul de Matematică şi ştiinţe cuprinde Matematică, Fizică şi Biologie. Evaluarea Naţională 2017 pentru clasa a VIII-a este mai elaborată, aceasta urmând să debuteze pe 19 iunie cu proba scrisă la Limba şi Literatura Română. Urmează Matematica, pe 21 iunie, şi Limba şi literatura maternă, pe 22 iunie. Pentru 2017, Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a a suferit câteva modificări de procedură. Asemenea absolvenţilor de liceu care susţin Bacalaureatul, candidaţii care contestă nota obţinută vor fi puşi să completeze şi să semneze o cerere tipizată care va menţiona faptul că nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii. De asemenea, Ministerul Educaţiei a anunţat că din Metodologia de desfăşurare a fost scoasă prevederea că nota finală se modifică doar dacă există o diferenţă de 0,5 puncte între nota iniţială şi cea de după contestaţie. O altă prevedere nouă îi vizează pe profesorii care vor face parte din comisiile de organizare, cele de evaluare şi cele de contestaţii. Aceştia va trebui să semneze o declaraţie scrisă în care vor menţiona că nu au rude sau afini până la gradul al IV-lea printre candidaţii care participă la respectiva sesiune a Evaluării Naţionale. Calendar Evaluare Naţională 2017 clasa a II-a 10 aprilie 2017: Scris - Limba română / Scris - Limba maternă 11 aprilie 2017: Citit - Limba română / Citit - Limba maternă 12 aprilie 2017: Matematică 13 aprilie 2017: Scris - Citit Limba română pentru minorităţile naţionale Calendar Evaluarea Naţională 2017 clasa a IV-a 3 mai 2017: Limba română 4 mai 2017: Matematică 5 mai 2017: Limba maternă Calendar Evaluare Naţională 2017 clasa a VI-a 10 mai 2017: Limbă şi comunicare 11 mai 2017: Matematică şi ştiinţe Calendar Evaluarea Naţională 2017 clasa a VIII-a 7 - 9 iunie 2017: Înscrierea la Evaluarea Naţională 9 iunie 2017: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a 19 iunie 2017: Limba şi literatura română - proba scrisă 21 iunie 2017: Matematică - proba scrisă 22 iunie 2017: Limba şi literatura maternă - proba scrisă 26 iunie 2017: Afişarea rezultatelor (până la ora 16:00) 26 iunie 2017: Depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00) 27-29 iunie 2017: Rezolvarea contestaţiilor monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted January 15, 2017 Author Posted January 15, 2017 Când se susţin simulările la examenele naţionale Ministerul Educaţiei a publicat pe site-ul instituţiei calendarul simulărilor pentru examenele naţionale. Anul acesta, probele comune pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat au fost programate în aceeaşi zi. Astfel, pe 13 martie, atât elevii de clasa a VIII-a, cât şi cei de-a XI-a şi a XII-a vor susţine simularea probei la limba şi literatura română. Proba la matematică, pentru elevii de clasa a VIII-a şi pentru cei de care au această disciplină la Bacalaureat, a fost programată pe 15 martie. Pe 17 martie, se va da simularea probei la alegere a profilului şi specializării doar de către elevii claselor a XII-a, precizează ministerul. Rezultatele se vor afişa pe 31 martie. Ca şi în anii anteriori, notele nu vor fi trecute în catalog. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 3, 2017 Author Posted April 3, 2017 Rată de promovare de peste 50% la simularea Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului, în cazul elevilor de clasa a XII-a Peste 50% dintre elevii din judeţul Galaţi prezenţi la simularea Evaluării Naţionale au obţinut medii de trecere, în timp ce la simularea Bacalaureatului doar aproximativ 37% dintre copiii de clasa a XI-a au trecut, la clasa a XII rata de promovare fiind în jur de 50%. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Galaţi, Oana Enache, a declarat, luni, că la simularea Evaluării Naţionale au fost prezenţi 4.350 de elevi, iar 2.356 dintre aceştia, adică 54,16%, au promovat examenul. Reprezentanta ISJ Galaţi a precizat că, anul trecut, rata de promovare la simularea Evaluării Naţionale a fost de 44,80%. În ceea ce priveşte simularea examenului de Bacalaureat, la clasa a XI-a, au fost prezenţi, la toate probele, 3.188 de elevi şi au promovat 1.196, respectiv 37,52%. Rezultate mai bune au avut colegii lor mai mari, cei de la clasa a XII-a. Astfel, dintre cei 3.079 de elevi de clasa a XII-a prezenţi la toate probele, au obţinut medii de promovare 1.568 de elevi, adică 50,93%. Şi asta în condiţiile în care anul trecut, la clasa a XI-a fost vorba despre un procent de promovare de aproximativ 25%, iar la clasa a XII-a - 47%. Simulările examenelor naţionale au avut loc în perioada 13-17 martie, iar vineri au început să fie afişate rezultatele. news.ro
dcp100168 Posted April 7, 2017 Author Posted April 7, 2017 Rezultate simulare Evaluare 2017. Galațiul, peste media pe țară La simularea Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a , peste 81.000 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi, faţă de 30,58%, procent înregistrat în 2016, arată Ministerul Educaţiei Naţionale. Ministerul Educaţiei Naţionale a centralizat rezultatele înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII) şi a examenului de Bacalaureat, desfăşurată în perioada 13-17 martie. Astfel, la simularea evaluării naţionale pentru elevii claselor a VIII-a, 81.262 de elevi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, ceea ce reprezintă 51,47% dintre elevii prezenţi, procent superior celui înregistrat anul trecut, de 30,58%. Pe tranşe de medii, s-a înregistrat următoarea situaţie statistică: 21.890 de medii între 5 şi 5,99, 20.352 de medii între 6 şi 6,99, 17.452 de medii între 7 şi 7,99, 14.982 de medii între 8 şi 8,99, 6.572 de medii între 9 şi 9,99, respectiv 14 medii de 10. Procente semnificative (peste 60%) ale mediilor mai mari sau egale cu 5 s-au consemnat în judeţele Brăila (60,9%), Cluj (62,5%) şi în Capitală (69,8%). În ceea ce priveşte disciplinele de examen, procentul notelor mai mari sau egale cu 5 a fost de 65,8% la Limba şi literatura română, în creştere faţă de anul trecut - 60,54%, respectiv de 40% la Matematică, de asemenea, peste cel din 2016, când s-a situat la 32,60%. La proba de Limba şi literatura maternă, 75,2% din elevii prezenţi au primit note peste 5, procent în uşoară scădere comparativ cu anul anterior - 76,69%. Totodată, ratele de participare pe discipline au fost: 93,18% (162.249 de elevi dintr-un total de 174.118 elevi de clasa a VIII-a) la Limba şi literatura română, 92,92% (9.668 de elevi) la Limba şi literatura maternă şi 92,78% (161.555 de elevi) la Matematică. Trei elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă. În urma simulării naţionale a examenului de Bacalaureat, datele statistice transmise de inspectoatele şcolare judeţene relevă că ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care le asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 38,23% (43.978 de elevi din 115.022 de elevi prezenţi). Rezultatul este aproape la acelaşi nivel cu cel din anul trecut (38,39%.) La clasa a XI-a, rata de promovare este de 29,85% în creştere cu aproape 4 procente, comparativ cu 2016, când s-a situat la valoarea de 25,76%. Mai exact, dintre cei 121.003 elevi participanţi la simulare, 36.125 de elevi au obţinut medii peste 6. Pe tranşe de medii, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) arată astfel: 29.496 de elevi au obţinut medii între 6 şi 6,99, 27.633 de elevi - medii între 7 şi 7,99, 17.577 de elevi - medii între 8 şi 8,99 şi 5.366 de elevi - medii între 9 şi 9,99. 31 de elevi au obţinut media 10. 15.023 de medii au fost cuprinse între 5 şi 5.99, însă conform metodologiei de desfăşurare a Bacalaureatului, nota minimă pentru fiecare disciplină în parte este 5, iar media finală a notelor la toate disciplinele, necesară pentru promovarea examenului, este minimum 6. Pe probe, situaţia cumulată (clasa a XI-a şi a XII-a) a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 59,4% la proba E)a) - Limba şi literatura română, 74,1% la proba E)b) - Limba maternă şi 52,1% la proba obligatorie a profilului E)c) - Matematică sau Istorie, La proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii clasei a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 60,4%. În raport cu anul 2016 se constată o scădere, în medie, cu 5%. În 6 judeţe, rata de promovare la clasa a XII-a a fost de peste 45%: Sibiu (47,9%), Cluj (46,9%), Brăila (46,5%), Alba (46,3%), Iaşi (46,1%) şi Galaţi (45,5%). Procente de promovare sub 25% s-au înregistrat în judeţele Giurgiu (24,5) şi Ilfov (18,9). În ceea ce priveşte rezultatele elevilor de clasa a XI-a, procente de promovare de peste 35% s-au înregistrat în judeţele Iaşi (35,3), Galaţi (35,8), Suceava (36,6) şi Cluj (41,8). Sub pragul de 20% figurează judeţele Giurgiu (16,6%), Ilfov (17,9%) şi Călăraşi (19,1%). mediafax.ro
dcp100168 Posted June 18, 2017 Author Posted June 18, 2017 Luni, start la Evaluarea naţională la clasa a VIII-a Peste 3.500 de elevi care au terminat clasa a VIII-a, din judeţul Galaţi, vor susţine, începând de luni, examenul de Evaluare Naţională. Pe 19 iunie, va avea loc proba la Limba şi literatura română, iar pe 21 iunie, cea la Matematică. Afişarea rezultatelor se va face pe 26 iunie, până în ora 16,00, iar contestaţiile se depun în aceeaşi zi, până în ora 20,00. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe data de 30 iunie. Conducerea ISJ susţine că există 21 de candidaţi care vor susţine probele în condiţii speciale, cazurile fiind aprobate de reprezentanţii Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională. Probele se susţin în 118 centre de examen, organizate la nivelul întregului judeţ, iar corectarea tezelor se va face în cinci centre zonale de evaluare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 19, 2017 Author Posted June 19, 2017 Subiecte accesibile la proba de română de la Evaluarea naţională Dintre cei 3.570 de candidaţi înscrişi la Evaluarea Naţională de la clasa a VIII-a, au lipsit doar 40 de elevi, ieri, la proba de Limba şi literatura română. De la inspectoarea general-adjunctă Pompilia Chifu am aflat că 22 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale au susţinut proba în condiţii speciale, iar comisia naţională de examen a aprobat alte două cazuri, unul care a dat proba în spital, iar celălalt la domiciliu, la Smârdan. Inspectoarea general-adjunctă a mai apreciat că subiectele au fost accesibile şi că vor fi note destul de mari, astfel că ierarhizarea la admitere se va face la milimetru: "Subiectele au semănat cu cele date la sesiunea olimpicilor. Elevii au avut de demonstrat că un text de Magda Isanos - "Ploaia" - aparţine genului liric. Cerinţele au fost previzibile şi nu au avut grade de dificultate prea mari. Elevii care au învăţat constant vor lua note maxime. Pentru cei mai puţin silitori, probleme ar fi putut să ridice exerciţiul în care li se cerea să introducă o atributivă prin conjuncţia "să" şi să descopere circumstanţiala de mod. La ultimul punct au avut de redactat o compunere în care li s-a cerut să vorbească despre o întâmplare din timpul unei activităţi sportive", a declarat Pompilia Chifu. Proba la matematică se va desfăşura miercuri, 21 iunie. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 21, 2017 Author Posted June 21, 2017 Evaluarea Naţională 2017. Vor fi multe note maxime la proba de matematică Elevii claselor a VIII-a au susţinut, miercuri, 21 iunie, ultima probă la Evaluarea Naţională, cea la matematică. De la inspectoarea general-adjunctă Pompilia Chifu, care este şi preşedinta comisiei judeţene, am aflat că examenul s-a desfăşurat fără probleme şi că nu au lipsit decât şase candidaţi. "La cele două probe, putem spune că am avut o prezenţă destul de bună, fiind în total doar 48 de absenţi", a precizat Pompilia Chifu. Aceasta a mai precizat că tezele, şi la matematică, şi la limba română sunt corectate în alt judeţ, la Galaţi existând trei centre de evaluare pentru lucrări venite din altă parte. De la directorul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri", Romeo Zamfir, profesor de matematică, am aflat că subiectele au fost foarte uşoare şi că nu le-au ridicat dificultăţi prea mari elevilor. Acesta susţine că vor fi, probabil, foarte multe note maxime la această disciplină, dacă "profesorii corectori nu vor căuta nod în papură" şi nu-i vor depuncta pe elevi pentru modul în care au redactat rezolvările. Un alt cadru didactic, de la o şcoală generală, susţine însă că, pentru cât învaţă elevii de la şcolile de cartier, subiectele au ridicat câteva dificultăţi: "Subiectele sunt în spiritul subiectelor care s-au dat în anii trecuţi. Primele şase exerciţii presupun un nivel minim de dificultate, deci nota 4,00 ar trebui să fie asigurată. La cel de al lII-lea subiect, punctul 3 este ceva mai complicat: era nevoie să manevrezi două ecuaţii cu două necunoscute. Şi la punctul 4 este destul un pic greu. La subiectul al III-lea, la prima problemă, lucrurile devin ceva mai complicate la punctele B şi C. La cea de-a doua problemă, punctul C a fost şi el puţin mai dificil. În mod cert, îţi trebuia puţină creativitate şi talent pentru a rezolva aceste probleme şi pentru a obţine nota maximă“. Rezultatele iniţiale se vor afişa pe 26 iunie, până în ora 16,00. În intervalul orar 16,00 -20,00, elevii nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţii. Rezultatele finale vor fi făcute publice pe 30 iunie. Candidaţii trebuie să ştie că, anul acesta, nota la contestaţii se va modifica în plus sau în minus indiferent de punctaj, nemaifiind nevoie de pragul de 0,50 de puncte. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 26, 2017 Author Posted June 26, 2017 S-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională. 85,55 la sută dintre elevii gălăţeni care au susţinut Evaluarea Naţională au reuşit să obţină medii peste 5,00, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean apreciind că rezultatele sunt bune. S-au obţinut două medii de 10 curat, de către doi elevi, unul de la CNVA şi unul de la Şcoala nr. 28. Se pare că subiectele la matematică au fost mai uşoare decât la limba română. 123 de absolvenţi de gimnaziu au primit notă maximă la matematică, în timp ce, la limba şi literatura română, doar 25. VEZI LISTA - CLICK AICI Contestaţiile se depun luni, 26 iunie, în intervalul orar 16,00 - 20,00. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 27, 2017 Author Posted June 27, 2017 Peste 85 la sută dintre gimnazişti au promovat examenul 85,55 la sută dintre absolvenţii de gimnaziu din judeţul Galaţi au obţinut medii peste 5,00 la examenul de Evaluare Naţională, arată datele iniţiale furnizate de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean, în creştere uşoară faţă de anul trecut, când procentul de promovare a fost doar de 81,9 la sută. Deşi subiectele au fost destul de uşoare, doar doi elevi din Galaţi au obţinut medii maxime: Ella Ana-Maria Chiriac, de la CNVA, şi Andrei Iacob, de la Şcoala nr. 28. Anul trecut s-a obţinut o singură medie de 10 curat, în timp ce în 2015 au fost 11 astfel de performanţe. Proba de la Limba şi Literatura Română pare să le fi creat mai multe probleme absolvenţilor gălăţeni de gimnaziu, decât cea de la Matematică. Doar 25 de elevi au reuşit să obţină nota 10 la Limba Română, în vreme ce la Matematică nota maximă a fost obţinută de 123 de elevi. În total, pe baza rezultatelor afişate înainte de contestaţii, 785 elevi din Galaţi au reuşit să obţină medii de la 9,00 în sus la Evaluarea Naţională în 2017, în timp ce anul trecut au fost mult mai puţini, doar 510. Anul trecut, doar 13 elevi au reuşit să obţină nota 10 la Limba Română, în vreme ce la Matematică nota maximă a fost obţinută de 80 de elevi. La capătul celălalt al clasamentului, doi elevi gălăţeni au "reuşit" contraperformanţa de a pica examenul cu media 1,00. În total, în judeţul Galaţi au fost înregistrate 13 de medii cuprinse între 1,00 şi 1,97. Dintre cei 3.570 elevi înscrişi la Evaluarea Naţională, 48 au absentat de la una sau de la ambele probe ale examenului. Cele mai mare medii au fost obţinute de elevii de la CNVA, cei 60 de candidaţi având medii între 8,87 şi 10,00. Medii mari au şi candidaţii de la CNMK, cei 29 de absolvenţi de gimnaziu de aici având medii între 8,00 şi 9,95. La polul opus sunt elevii de la Toflea, unde niciunul din cei trei candidaţi care s-au prezentat la examen n-a obţinut medie peste 5,00, în timp ce la Şcoala nr. 3 din Iveşti, doar unul din patru a promovat. Niciun "învăţăcel" cu medie peste 5,00 şi la Şcoala "Sf. Apostoli Petru şi Pavel", cea din cadrul Penitenciarului. Trist este că nici de la Şcoala Specială "C. Pufan" nu s-au luat note peste 5,00, semn că un asemenea examen nu este adaptat la elevii cu cerinţe speciale de educaţie. Elevii nemulţumiţi de note au depus ieri contestaţii, rezultatele finale urmând să fie afişate pe 30 iunie. viata-libera.ro
dcp100168 Posted June 27, 2017 Author Posted June 27, 2017 Singura elevă din Galaţi cu media 10 la Capacitate 2017: „Nu sunt obsedată de şcoală. Am o mulţime de alte pasiuni” Tânăra este pasionată de matematică şi de robotică (unde deja are rezultate importante) şi crede că exigenţele examenului de Capacitate nu impun în niciun caz eforturi supraomeneşti pentru a obţine note maxime, ci este suficient să existe interes pentru şcoală şi seriozitate. Ella Ana Maria Chiriac este singura fată din judeţul Galaţi care a reuşit la Evaluarea Naţională 2017 să ia nota zece atât la Limba Română, cât şi la Matematică. Deşi încă nu a împlinit 14 ani, Ella este un adevărat model de maturitate, căci priveşte lucrurile cu un amestec de luciditate şi candoare de admirat. „Nu sunt obsedată de şcoală, aşa cum s-ar putea crede. Am o mulţime de alte pasiuni. Mă consider un adolescent normal, care are preocupările obişnuite ale vârstei. Şcoala ocupă un loc important în viaţa mea, însă mai sunt şi alte lucruri importante de care sunt pasionată. Îmi place să ascult muzică şi să ies cu prietenii oricât de des se poate”, ne-a mărturisit tânăra. Ella învaţă la prestigiosul Colegiu Naţional „Vasile Alecsandri” (CNVA) din Galaţi, instituţie de învăţământ cu standarde deosebite, dacă ţinem cont că, potrivit unei evaluări făcute de Ministerul Educaţiei pe baza mediilor de admitere şi a mediilor de la Bacalaureat, este în acest moment al şaselea pe ţară. De altfel, în ultimele decenii, CNVA (cunoscut şi ca LVA) nu a ieşit niciodată din top 10 la nivel naţional. Revenind la tânăra cu rezultat de excepţie la Evaluarea Naţională 2017, trebuie să mai spunem că se consideră „tare la matematică”, disciplină şcolară faţă de care a dezvoltat o pasiune specială (mulţumită profesoarei Mihaela Iordachi), însă nici la limba română nu se lasă mai prejos, dovadă nota maximă obţinută (una dintre cele doar 25 de note de 10 acordate anul acesta în tot judeţul Galaţi). Matematica fiind pasiunea ei, în acest moment este aproape sigură că pe viitor îşi va alege o carieră care să implice într-o măsură mare amintita disciplină, probabil informatica. „Mi se pare că matematica o înţeleg firesc, ca şi cum ar fi parte din mintea mea”, spune Ella. Trebuie spus că în ultimii ani s-a clasat pe podium la zeci de concursuri judeţene, regionale şi naţionale de matematică sau de informatică. Printre altele, în 2014 a câştigat etapa judeţeană la Olimpiada de matematică (obţinând apoi medalia de bronz la Olimpiada Naţională), în 2015 a reuşit să ia medalia de argint, iar acest an a fost la câteva sutimi de medalia de bronz la naţionala de matematică şi a fost treia la Olimpiada judeţeană de informatică. De altfel, pasiunea pentru informatică şi robotică a Ellei dă deja roade. Anul trecut, la competiţia „World Robot Olimpiad” (organizată de Universiatea „Dunărea de Jos”), a reuşit să obţină medalia de aur (împreună cu echipa „ESG Robotics”, formată cu colegii de clasă Tudor Grigoraş şi Silvia Gorea) la secţiunea Standard 2. Cei trei elevi au reuşit să prezinte juriului cea mai bună aplicaţie robotică pentru sortarea deşeurilor. Ella este singura fată din judeţul Galaţi cu media 10,00 la Capacitate 2017, însă media maximă a fost obţinută şi de elevul Andrei Iacob, de la Şcoala Gimnazială nr 28 „Mihai Eminescu”. Capacitatea 2017, în cifre La Evaluarea Naţională 2017 au fost înscrişi 3.570 de absolvenţi gălăţeni a opt clase. 47 dintre aceştia nu s-au prezentat la nicio probă (şapte dintre absenţi sunt din oraşul Galaţi, cinci de la Tecuci, iar restul din mediul rural), iar 570 nu au reuşit să obţină medii peste 5,00. Două unităţi şcolare („Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi „Constantin Pufan”) nu au avut niciun elev cu media peste 5,00, însă este de spus că prima funcţionează în Penitenciarul Galaţi, iar a doua este pentru copiii cu nevoi speciale. La polul opus, şapte elevi din judeţul Galaţi au reuşit să scoată medii peste 9,95, iar 784 au avut media generală peste 9,00. Au fost 25 de note de 10 la Limba Română şi 123 de note maxime la Matematică. În top 20, CNVA are cei mai mulţi reprezentanţi (6), CNMK are 3, iar CNCN şi Şcoala nr 28 câte doi. adevarul.ro
dcp100168 Posted June 28, 2017 Author Posted June 28, 2017 Trei licee din Galaţi, în topul celor mai bune din ţară Peste puţin timp, absolvenţii clasei a VIII-a vor alege liceul la care vor învăţa începând de anul şcolar viitor. Ministerul Educaţiei a realizat un top al celor mai bune licee din România, pe baza mediilor generale obţinute la admitere şi la examenul de bacalaureat de anul trecut. Între primele 50 de instituţii de învăţământ liceal din ţară se numără şi trei colegii din Galaţi. Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" se află pe locul al cincilea, la egalitate cu Colegiul Naţional "Andrei Şaguna" din Braşov, după instituţii din Bucureşti, Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca. De altfel, CNVA s-a aflat anual printre primele licee din România, în 2011, când topul s-a făcut şi după rezultatele de la olimpiadele şcolare, situându-se chiar pe locul întâi. Media obţinută anul acesta de CNVA este 9,17. Colegiul Naţional "Costache Negri" se află pe locul al 37-lea, cu o medie de 8,65, în timp ce Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" s-a clasat pe poziţia a 49-a, cu o medie de 8,59. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 1, 2017 Author Posted July 1, 2017 Promovarea Evaluării Naţionale a scăzut doar cu 0,05 la sută după contestaţii 85,65 la sută dintre absolvenţii de gimnaziu din judeţul Galaţi au promovat examenul de Evaluare Naţională, însă, în urma contestaţiilor, procentul de promovare a scăzut la 85,60 la sută, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi. Astfel, înainte de contestaţii, 92,65 la sută promovaseră examenul pentru Limba şi Literatura Română, în timp ce pentru Matematică procentul era de 74,53 la sută. După reexaminarea lucrărilor, procentajul a crescut la 92,61 la sută, pentru Limba Română, dar a scăzut pentru Matematică, fiind de 75,45 la sută. În total s-au înregistrat 217 medii generale mai mari cu până la 0,60 sutimi, în timp ce 140 de medii s-au micşorat cu până la 0,57 sutimi. În general, nu s-au înregistrat diferenţe mari între notele iniţiale şi cele de după contestaţii, astfel că rezultatul final a scăzut doar cu 0,05 la sută. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 4, 2017 Author Posted July 4, 2017 160 de medii între 10 şi 9,50 în plus, faţă de anul trecut Inspectoratul Şcolar Judeţean a publicat ierarhia elevilor din judeţul Galaţi la admiterea la liceu. Anul acesta sunt 3.519 elevi cu medii cuprinse între 10,00 şi 3,15, spre deosebire de anul trecut, când au fost cu aproape 300 de elevi mai mult. Ca şi în 2016, avem un singur candidat cu media 10,00 de admitere, o elevă de la CNVA, Ella Ana-Maria Chiriac. Cum anul acesta sunt cu 160 de medii între 10,00 şi 9,50 mai multe faţă de anul trecut, ultimele medii cu care se va intra la liceele bune vor fi considerabil mai mari decât anul trecut, aşa că elevii trebuie să se asigure că vor fi admişi undeva, trecând mai multe opţiuni. Dacă în 2016, erau 215 medii de top, acum sunt 375. Şi în intervalul 9,49 - 9,00 sunt acum mai multe medii, 487, faţă de 443, în 2016. În schimb, mediile între 8,99 şi 8,50 sunt acum mai puţine, 429, comparativ cu 512, la fel şi cele între 8,49 şi 8,00, acum fiind 380, faţă de 440, în 2016. Şi în intervalul 7,99 - 7,00 sunt mai puţine medii anul acesta faţă de anul trecut. Acum sunt 633, în timp ce în 2016, au fost 711. Şi numărul mediilor de la 6,99 la 6,00 a scăzut în 2017 la 527, faţă de 657 anul trecut. De asemenea, acum sunt mai puţine note între 5,99 şi 5,00, doar 391, pe când în 2016 au fost 458. În 2017, ultima medie de admitere este mai mare - 3,15 - faţă de 2,42 în 2016, şi, totodată, acum sunt medii sub 5,00 mai puţine decât anul trecut: 297, faţă de 381. Calendarul admiterii Până pe 6 iulie, candidaţii şi părinţii lor ajutaţi de diriginţi vor completa opţiunile în fişele de înscriere. Tot până pe 6 iulie datele din fişele de înscriere trebuie introduse în baza de date computerizată (aplicaţia informatică computerizată). Între 4 şi 7 iulie are loc verificarea, de către candidaţi şi părinţii lor, a datelor introduse în aplicaţia computerizată, iar până pe 11 iulie se vor face ultimele corecturi şi verificări de către Comisia Naţională de Admitere. Pe 12 iulie va avea loc repartizarea computerizată a candidaţilor, urmând ca listele admişilor şi cele cu locurile rămase libere să fie afişate până pe 13 iulie. Pentru a-şi păstra locul, candidaţii declaraţi admişi trebuie să-şi depună până cel târziu pe 17 iulie dosarele de înscriere la liceele unde au intrat. Între 19 şi 21 iulie, comisia judeţeană de admitere va rezolva situaţiile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată, repartizarea candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaţilor care nu au participat şi a celor care au participat, dar nu au fost repartizaţi din cauză că nu au pus suficiente opţiuni. Cea de-a doua etapă de admitere se va realiza între 4 şi 11 septembrie. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 6, 2017 Author Posted July 6, 2017 Campioana gimnaziştilor: ”Prea multe teme şi prea multe discipline pentru elevii români” Ella Ana-Maria Chiriac de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" este singura elevă din judeţul Galaţi care a obţinut media 10,00 la admiterea la liceu, adică a luat notă maximă la Evaluarea Naţională atât la română, cât şi la matematică, dar a avut şi media zece şi în toţi cei patru ani de gimnaziu. Deşi îşi petrece cea mai mare parte a timpului la birou, studiind, lucru dovedit prin rezultatele ei şcolare de excepţie, Ella consideră că sistemul românesc de învăţământ suferă de boala temelor prea multe. Totodată, ea spune că elevii au un orar prea încărcat, având prea multe discipline de studiu. Nu şi-ar dori mai mult timp liber decât pentru a aprofunda cunoştinţele de matematică, disciplină pentru care a făcut o adevărată pasiune din clasa a V-a. "A început să-mi placă matematica din cauza doamnei profesoare Mirela Grigore, care ne-a predat foarte bine, pe înţelesul nostru. Pasiunea dumneaei m-a molipsit şi pe mine", povesteşte Ella. Îmbolnăvită la modul frumos de această disciplină, eleva de 10,00 s-a calificat în gimnaziu, în fiecare an la fazele naţionale ale olimpiadei, de unde s-a întors şi cu medalii, una de bronz în clasa a V-a şi una de argint în clasa a VI-a. Conştientă că la admitere contează mai mult performanţele de la clasă decât cele de la olimpiade, Ella a pus pe primul loc studiul pentru şcoală, unde a fost eleva care niciodată "nu a călcat strâmb" spre o medie de nouă, şi apoi pe cea pentru olimpiadă, unde speră să obţină rezultate şi mai frumoase în anii următori. Cu toate acestea, recunoaşte că aproape zilnic, din plăcere, alocat trei-patru ore rezolvării de probleme şi exerciţii, pentru participările la olimpiadă, iar în cele două săptămâni premergătoare fazelor naţionale a lucrat chiar de dimineaţă până seara, ca un copil care a învăţat de mic faptul că rezultatele vin "la pachet" cu sacrificiile. Anul acesta, a reuşit să se califice şi la faza naţională a Olimpiadei de Informatică, dar a fost nevoită să aleagă matematica, întrucât perioadele de suprapuneau. În plus, la competiţia „World Robot Olimpiad”, faza regională, a obţinut medalia de aur alături de alţi doi colegi de clasă, Tudor Grigoraş şi Silvia Gorea. Consideră că atuul ei este faptul că se concentrează foarte uşor şi vine de la şcoală cu lecţiile deja învăţate din clasă. Mărturiseşte însă că, dacă s-ar fi limitat doar la atât, n-ar fi existat decât nişte rezultate foarte bune, nu şi note maxime peste tot, inclusiv la Evaluarea Naţională. Peste ani, se vede lucrând în domeniul IT-ului, în România. Nu suferă ca alţi colegi de generaţie de excepţie de mirajul plecării în străinătate. "Simt că, dacă eşti bun, poţi face treabă şi la tine în ţară. Chiar poţi da un randament mai bun, pentru că nu consumi energie pentru a te acomoda cu o altă limbă, departe de casă şi de oamenii dragi", motivează ea, cinstit, alegerea făcută. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 12, 2017 Author Posted July 12, 2017 Admitere 2017. Au fost afișate rezultatele primei repartizări la liceu Elevii de clasa a VIII-a au aflat astăzi la ce licee au fost repartizați. La nivelul județului Galați au fost repartizați 2.942 de elevi. Mediile de admitere au variat de la 2,85 la 10. Șase elevi nu au fost repartizați din cauză ca n-au pus suficiente opțiuni pe fișa de înscriere. Mediile acestora au fost între 6,30 și 7,35. REZULTATELE AICI
dcp100168 Posted July 12, 2017 Author Posted July 12, 2017 CNVA, admitere de la 10.00 la 9.44! Colegiul Naţional V.Alecsandri din municipiul Galaţi dovedește încă o dată că este un liceu de top în care învață copii foarte bine pregătiți. Astfel, în urma repartizării computerizate derulate de Ministerul Educaţiei Naţionale, cea mai mare medie de admitere la liceu, în judeţul Galaţi, de 10.00, s-a înregistrat la Colegiul Naţional V.Alecsandri din municipiul Galaţi. Media de 10.00 a fost înregistrată la specializarea matematică-informatică, medie obținută de o elevă care a urmat cursurile gimanziale tot la această unitate de învăţământ. Cât privește ultima medie de admitere de la acest liceu aceasta este de 9,44 la specializarea ştiinţe sociale. Există însă și reversul „medaliei” - cea mai mică medie de admitere este de 2,85, înregistrată la Liceul Tehnologic Ovid Caledoniu din Tecuci. Media de 2.85 aparține unui elev care a urmat cusurile şcolii Gimanziale nr.1 din satul Ungureni, din comuna Munteni. gazetagalatiului.ro
dcp100168 Posted July 13, 2017 Author Posted July 13, 2017 Aproape 3.000 de elevi au fost repartizați pe licee. Unde mai sunt locuri libere pentru a doua etapă de admitere 2.942 de candidaţi, cu medii cuprinse între 10 şi 2,85, au fost deja repartizaţi la liceele din judeţul Galaţi. Pe primul loc în lista candidaţilor repartizaţi se află o elevă de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", care a optat pentru specializarea matematică-informatică. La polul opus, cea mai mică medie de admitere, 2,85, a fost a unui candidat de la specializarea turism şi alimentaţie din cadrul Liceului Tehnologic "Ovid Caledoniu" din Tecuci. Topul celor mai căutate specializări CNVA, „C. Negri” şi CNMK rămân şi anul acesta în topul liceelor cu cea mai mare căutare printre elevii cei mai buni. Cele zece specializări unde s-a intrat cu mediile cele mai mari în judeţul nostru sunt doar de la aceste unităţi de învăţământ. Dacă în 2015, pe primele cinci locuri, erau toate cele cinci specializări de la CNVA, iar anul trecut matematica-informatiica de la CNMK şi două specializări de la „C. Negri” s-au clasat înaintea ştiinţelor naturii de la CNVA, anul acesta primele cinci locuri au fost ocupate, din nou, de specializările de la CNVA. Aici ultima medie de admitere a variat între 9,69, la matematică-informatică, şi 9,44, la ştiinţe sociale. La „C. Negri”, cea mai căutate specializare a fost ştiinţele naturii, unde ultima medie de intrare a fost 9,39, iar la CNMK, la aceeaşi specializare, ultima medie a fost 9,38. Anul trecut, CNVA era pe locul 20 în ţară cu cea mai mare ultimă medie cu care s-a intrat, acum se clasează pe locul 10, după instituţii din Bucureşti, Constanţa şi Cluj-Napoca. Trebuie precizat că, în 2016, ultima medie de intrare la profil matematică-informatică bilingv la CNVA a fost 9,61, iar anul acesta, la acelaşi profil, ultima medie de intrare a fost 9,69. În top 10 al celor mai căutate specializări avem: CNVA - matematică informatică bilingv - 9,69; CNVA - matematică informatică - 9,63, CNVA - ştiinţele naturii bilingv - 9,60; CNVA - filologie bilingv - 9,55; CNVA - ştiinţe sociale - 9,44; „C. Negri” - ştiinţele naturii - 9,39; CNMK - ştiinţele naturii - 9,38; CNMK - matematică informatică bilingv - 9,38; „C. Negri” - matematică informatică - 9,37; CNMK - matematică informatică - 9,37. Liceean cu nota 2,85 La polul opus, se află licee unde s-a intrat cu medii foarte mici. Dacă în 2013, cea mai mică medie a fost 3,71, în 2014 - 2,82, în 2015 - 2,71, iar în 2016 - 2,94, cea mai mică medie de anul acesta a fost 2,85, la specializarea turism şi alimentaţie la Liceul "Ovid Caledoniu” Tecuci. 3,15 a fost ultima medie de admitere la Colegiul Naţional de Agricultură Tecuci, profil resurse naturale şi protecţia mediului. Pe locul al treilea în top „ruşinică” este un candidat cu media 3,18, care va studia industrie textilă şi pielărie în cadrul Liceului Tehnologic „Costache Conachi” din Pechea. Iată unde mai sunt locuri libere pentru a doua etapă de admitere Anul acesta, pentru prima etapă a admiterii în învăţământul liceal, la nivelul judeţului Galaţi, au fost disponibile 3.780 de locuri. Dintre acestea, 224 de locuri s-au ocupat la învăţământul vocaţional şi 65 de locuri au fost ocupate de elevii romi. După prima etapă de admitere, au rămas neocupate 586 de locuri, faţă de 509 anul trecut. Au mai rămas locuri libere la: Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" - 104, Colegiul Economic - 14, Colegiul de Agricultură Tecuci - 18, "Aurel Vlaicu" - 9, Energetic - 20, "Radu Negru" - 29, "Traian Vuia" - 22, "Dumitru Moţoc" - 80, "Saligny" - 25, Liceul din Pechea - 17, Liceul "Elena Caragiani" Tecuci - 93, Liceul din Tg. Bujor - 33, "Ov. Caledoniu" Tecuci - 38, Liceul din Bereşti - 18, Liceul din Tudor Vladimirescu - 11, Liceul de Marină Galaţi - 20, Liceul din Cudalbi - 21 şi Liceul din Corod - 14. În perioada 19-21 iulie, Comisia Judeţeană de admitere va rezolva situaţiile speciale apărute după prima etapă de repartizare computerizată, repartizarea candidaţilor care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi a celor care au participat şi nu au fost repartizaţi. Cea de-a doua etapă de admitere se va desfăşura în perioada 4-11 septembrie. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 19, 2017 Author Posted July 19, 2017 Topul gimnaziilor gălăţene cu cele mai mari medii "Viaţa liberă" vine în întâmpinarea nevoii de informare a părinţilor care vor fi puşi în situaţia de a alege un gimnaziu potrivit pentru copiii lor. Pe baza listelor de admitere în liceu, am întocmit un top al unităţilor de învăţământ unde sunt cei mai mulţi elevi care au obţinut medii de de la 9,50 în sus. Anul acesta, subiectele la Evaluarea Naţională au fost şi mai uşoare decât anul trecut, astfel că a crescut numărul elevilor care au medii între 9,50 şi 10,00. În 2015, au fost 394 de astfel de cazuri, în 2016 au fost 215 absolvenţi ai clasei a VIII-a cu medii de admitere de peste 9,50, iar anul acesta au fost 360. Clasamentul după numărul mediilor peste 9,50 Aproape trei sferturi dintre absolvenţii de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" au obţinut anul acesta medii peste 9,50, instituţia rezervându-şi, ca de obicei, locul I între gimnaziile gălăţene, cu 44 de cazuri. Pe locul al doilea s-a clasat, cu 26 de medii peste 9.50, Şcoala Nr. 28, care ocupase anul trecut abia locul al şaselea. Pe locul al treilea, cu 25 de medii foarte mari, se află Şcoala Nr. 13, şi ea tot pe locul al şaselea în 2016. La foarte mică distanţă, cu 24 de elevi cu medii peste 9,50, se află Şcoala Nr. 29, loc pe care l-a ocupat şi anul trecut. Locul al cincilea este împărţit anul acesta între Colegiul Naţional "Mihail Kogălniceanu" şi Şcoala nr. 12, ambele instituţii cu câte 16 medii mari, urmate, pe locul al şaselea, de Colegiul Naţional "C. Negri" (ocupantul locului al treilea în 2016), cu 15 cazuri. Pe a şaptea poziţie se află Şcoala "Iorgu Iordan" din Tecuci, cu 12 medii peste 9,50, iar pe a opta, Şcoala Nr. 43, cu 12 medii. În top, pe locul nouă, rămâne şi Colegiul Naţional "Spiru Haret", cu nouă medii mari, în scădere cu mult faţă de anul trecut, când se afla pe poziţia a doua, cu 17 medii. A zecea poziţie este ocupată de Şcoala Nr. 7, cu opt medii mari, urmată, cu câte şapte medii peste 9,50, de Şcoala "Sf. Grigore Teologul", Colegiul Naţional "A. I. Cuza" şi Şcoala Nr. 11. Clasamentul după procentajul mediilor de peste 9,50 Dacă raportăm numărul mediilor peste 9,50 la numărul de absolvenţi de la fiecare şcoală, situaţia stă altfel. Pe locul întâi se menţine Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri", cu un procent al mediilor foarte mari de 73 la sută (44 de elevi din 60), mult mai mare decât anul trecut, când avea 51,72 la sută (30 din 58 de absolvenţi). Pe locul al doilea este Colegiul "Mihail Kogălniceanu", în urcare de pe locul al treilea anul trecut, cu 59,25 la sută (16 medii peste 9,50, la 27 de candidaţi). Pe locul al treilea, cu 37,68 la sută, se află Şcoala Nr. 28 (26 de medii peste 9,50, la 69 de elevi), în urcare de pe locul al cincilea în 2016. Pe locul al patrulea s-a clasat Şcoala "Iorgu Iordan" din Tecuci, cu 36,84 la sută dintre absolvenţi cu medii de admitere peste 9,50 (14 medii la 38 de candidaţi), iar pe locul al cincilea, cu 34,61 la sută - Colegiul "Spiru Haret", în cădere de pe locul al doilea anul trecut. Pe locul al şaselea s-a clasat Colegiul Naţional "C. Negri", cu 31,91 la sută (15 medii din 47), şi el în scădere cu două poziţii, de pe locul al patrulea anul trecut. Şcoala Nr. 13, cu 29,41 la sută, este pe locul al şaselea (25 de medii la 85 de candidaţi), Liceul Teoretic "Dunărea", cu 29,31 la sută, pe locul al şaselea (cinci medii din 17), iar pe locul al optulea (acelaşi ca şi anul trecut) Şcoala Nr. 29, cu 26,66 la sută (24 din 90). Pe locul al nouălea, la egalitate, cu câte 25 la sută, se află Şcoala Nr. 9 (cinci medii din 20) şi Liceul Teoretic "E. Racoviţă" (patru medii din 16). Pe locul al zecelea, cu 21 la sută s-a clasat Şcoala Nr. 7 (opt medii din 38). Performanţe în mediul rural În top, pe un loc special, trebuie inclusă şi Şcoala "Sf. Nicolae" din comuna Vlădeşti, cu trei elevi cu medii peste 9,50, din cei nouă absolvenţi de gimnaziu înscrişi la admitere la liceu. Trebuie spus că procentajul de medii mari de 33 la sută i-ar permite Şcolii din Vlădeşti să ocupe locul al şaselea în topul anterior, în care, însă, am luat în considerare doar unităţile de învăţământ cu peste zece absolvenţi. Mai mult decât atât, toţi cei nouă elevi din Vlădeşti se pot lăuda cu medii de admitere de peste 7,00 şi cu note de la 7,90 în sus la proba la matematică, la Evaluarea naţională, printre care şi doi de 10,00. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 27, 2017 Author Posted July 27, 2017 Admitere: 14 locuri libere la bilingv franceză, la Colegiul Economic După prima etapă de admitere, au rămas neocupate 586 de locuri, faţă de 509, anul trecut. Au mai rămas locuri libere la: Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna" - 104, Liceul "Elena Caragiani" Tecuci - 93, Colegiul "Dumitru Moţoc" - 80, Liceul Tehnologic "Ovid Caledoniu" Tecuci - 38, Liceul din Tg. Bujor - 33, Colegiul "Radu Negru" - 29, Liceul Tehnologic "Saligny" - 25, Colegiul "Traian Vuia" - 22, Liceul din Cudalbi - 21,Colegiul "Paul Dimo" (Energetic) - 20, Liceul de Marină - 20, Liceul din Bereşti - 18, Colegiul de Agricultură Tecuci - 18, Liceul din Pechea - 17, Colegiul Economic - 14, Liceul din Corod - 14, Liceul din Tudor Vladimirescu - 11, Colegiul Tehnic "Aurel Vlaicu" - 9. Pentru cele 14 locuri de la bilingv-franceză de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" se organizează probă de testare a aptitudinilor de comunicare în limba franceză. Candidaţii se vor înscrie pe 4 septembrie, urmând ca pe 5 sau 6 septembrie să susţină examenul. Totodată, între 4 şi 7 septembrie, absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat sau nu au fost repartizaţi în prima etapă, care nu s-au înscris în termen sau care şi-au încheiat situaţia şcolară în sesiunea de corigenţe, vor completa cererile de înscriere. Repartiţia candidaţilor se va face pe 8 septembrie. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 1, 2017 Author Posted August 1, 2017 Care sunt liceele de care fug absolvenţii de gimnaziu La unele licee şi specializări, candidaţii care au optat să fie admişi pot fi număraţi pe degetele de la o singură mână. În mod ciudat, nu sunt musai profiluri care livrează absolvenţi ce rămân cu diploma de pus în ramă, dar, cu toate acestea, sunt ocolite de tineri. Aceştia preferă mai degrabă profilul teoretic, de unde nu pot face nimic cu diploma de absolvire. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", unde pentru cele 28 de locuri disponibile la Construcţii, instalaţii şi lucrări publice s-au înscris doar trei candidaţi, în condiţiile în care şi în ţară, dar şi peste hotare, în acest domeniu se găsesc destule locuri de muncă. Însă, numai 11 la sută dintre locuri s-au ocupat în prima sesiune de admitere. O situaţie şi mai delicată se înregistrează la Liceul Tehnologic "Elena Caragiani", unde pe cele 56 de locuri la Industrie textilă şi pielărie s-au înscris doar trei candidaţi, rata de ocupare fiind de numai 6 la sută. Alte două specializări unde s-ar găsi locuri de muncă la absolvire, dar candidaţii nu se înghesuie la admitere sunt Industria alimentară şi Alimentaţie şi turism. Absolut toate liceele care au asemenea locuri au rămas în parte cu ele neocupate. Un prim exemplu este Colegiul Economic "Virgil Madgearu", care are o clasă de alimentaţie şi turism bilingv franceză, unde s-au ocupat numai jumătate dintre locuri, în condiţiile în care pentru celelalte profiluri a fost bătălie la admitere. La Colegiul de Industrie Alimentară "Elena Doamna", la fel: din 196 de locuri s-au ocupat în prima sesiune doar 92, adică aproape 50 la sută. La Colegiul de Alimentaţie şi Turism "D. Moţoc", dintre cele 140 de locuri la turism şi alimentaţie sunt ocupate doar 60, cu puţin peste 40 la sută. Nici la Tecuci, lucrurile nu stau altfel. La Liceul Tehnologic "Ov. Caledoniu", doar 13 din 28 de locuri şi-au găsit candidaţi după prima sesiune. O altă specializare de care absolvenţii de gimnaziu fug la admiterea în liceu este Comerţul. Aici au rămas locuri neocupate la "Ovid Caledoniu" din Tecuci (cinci înscrişi pe 28 de locuri), la Liceul "Paul Bujor" din Bereşti (10 ocupate din 28), dar şi la Liceul Tehnologic de Marină din Galaţi, unde s-au înscris doar opt candidaţi pe 28 de locuri alocate. Nici Electronica şi automatizările de la Colegiul Tehnic "Paul Dimo" nu par să-i pasioneze pe tineri, aici fiind înscrişi 11 elevi pe 28 de locuri, nici Mecanica, unde au rămas mai bine de jumătate dintre locuri neocupate la Colegiul "Radu Negru" şi la Liceul "Elena Caragiani" din Tecuci. La "Radu Negru", nu s-au ocupant nici locurile de la Protecţia mediului, unde sunt opt elevi pe 28 de locuri. Dacă nici după a doua sesiune, liceele respective nu vor găsi "clienţi", ar trebui, pe viitor, o regândire şi o reaşezare a planului de şcolarizare, dar şi mai multe acţiuni de orientare profesională în rândul elevilor de gimnaziu. viata-libera.ro
dcp100168 Posted August 11, 2017 Author Posted August 11, 2017 Performanţă într-o şcoală din mediul rural. Jumătate de clasă are note peste 9.00 la Evaluarea naţională Ne-am uitat cu atenţie pe listele admiterii la majoritatea şcolilor din mediul rural. De regulă, există doar un singur elev, cel mult doi, care au note peste 9.00 la examenul de Evaluare naţională. Acolo unde sunt mai mulţi elevi care au obţinut medii peste 9.00, însă, e clar că avem şi elevi care au vrut să înveţe, dar şi dascăli dedicaţi meseriei. Am încercat să-i găsim pe aceşti şlefuitori de diamante din mediul rural, pentru că ştie tot românul că una e să lucrezi cu elevii din oraş, care au acasă toate condiţiile, şi alta să luminezi minţile unor copii proveniţi din familii modeste sau din case unde sărăcia îşi arată zilnic colţii. Un exemplu de profesor care a reuşit să facă minuni este la Şcoala Gimnazială "Sfântul Ierarh Nicolae" din Vlădeşti. Aici, dintre cei nouă elevi de clasa a VIII-a, doi au note de 10 curat la proba de matematică a Evaluării Naţionale, patru au note peste 9,00, doi au medii peste 8,00 şi unul singur are 7,90. Prin urmare, 7,90 este cea mai mică notă la matematică, în condiţiile în care, în special în mediul rural, foarte mulţi elevi abia reuşesc să obţină 5,00. Mai mult decât atât, sunt trei elevi cu medie peste 9,00 şi la limba şi literatura română şi alţi doi cu medii peste 8,00. Directoarea instituţiei, Valeria Calapod, ne-a spus că nu este primul an când şcoala se poate lăuda cu rezultate foarte bune. "De vreo patru ani, avem rată de promovare de 100 la sută, iar mediile la matematică sunt mari. La matematică, avem un cadru didactic titular din 2011, domnul Irinel Cerchez, care reuşeşte, într-adevăr, să facă minuni cu elevii. Le explică foarte bine, îi determină să le placă matematica. Vorbim de un om devotat meseriei, cu multă răbdare, care munceşte enorm cu elevii. Iar acest lucru se vede cu ochiul liber", ne lămureşte directoarea şcolii. La limba şi literatura română, deşi le-a predat elevilor doar anul acesta, Mădălina Roman a reuşit să scoată medii peste 8,00 la jumătate de clasă. Secretul rezultatelor de excepţie ni l-a dezvăluit tot directoarea Şcolii din Vlădeşti: "Suntem o echipă. Director, profesori, învăţători, elevi şi părinţi. La matematică, pregătirea suplimentară începe din clasa a VII-a. Domnul profesor, deşi e navetist, vine dimineaţă şi pleacă seara din şcoală. Nu le ia elevilor niciun ban. În clasa a VIII-a, face şi de câte trei ori pe săptămână pregătire. A lucrat cu ei chiar şi cu o zi înainte de examen. În fiecare lună, dăm simulări. Centralizăm rezultatele, comparăm evoluţia, chemăm părinţii la şcoală. Iar ei s-au obişnuit să vină, să le ceară copiilor să înveţe", mai povesteşte Valeria Calapod. Trei dintre elevele de la Şcoala din Vlădeşti au medii de admitere peste 9,50: Andreea Brînză (9,87), Maria Tirim (9,77) şi Violeta Guglea (9,67). Restul mediilor de admitere au fost toate mai mari de 7,00, iar elevii au fost toţi admişi la licee bune şi foarte bune. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now