Jump to content

Cătălin Fetecău, membru în Consiliul General al CNATDCU


dcp100168

Recommended Posts

Cătălin Fetecău, membru în Consiliul General al CNATDCU

Cinci dintre cei 47 de membri ai Consiliului General al CNATDCU şi alţi 18 din opt comisii de specialitate au fost schimbaţi prin ordin de ministru, care a fost publicat, marţi, în Monitorul Oficial, pentru că şi-au dat demisia, fie din motive personale, fie pentru că erau incompatibili cu aceste funcţii.

Astfel, din Consiliul General al CNATDCU au plecat cinci membri, printre care şi academicianul Viorel Barbu, fost preşedinte. Locul lui de membru al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU), dar nu şi de preşedinte, care va fi desemnat ulterior prin vot, a fost ocupat de academicianul Dorel Banabic. De asemenea, Mihai-Eugen Hinescu, de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale "Victor Babeş" a fost înlocuit în Consiliul General de Cătălin Vasilescu, de la UMF Carol Davila. La rândul său, Sorin Gabriel Popescu de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca a fost înlocuit de Cătălin Fetecău, de la Univeristatea Dunărea de Jos Galaţi, iar locul lui Ştefan Eugen Prună, de la Academia de Poliţie din Bucureşti, a fost luat de Ioan Crăciun, de la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I" din Bucureşti. Totodată, academicianul Nicolae Victor Zamfir a fost înlocuit în Consiliul General de academicianul Victor Voicu.

Alte 18 schimbări au avut loc la nivelul a opt dintre cele 35 de comisii ale CNATDCU. Modificările au vizat comisiile de Ştiinţele pământului, Inginerie industrială şi management, Medicină, Sociologie, ştiinţe politice şi administrative, Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică, Ştiinţe economice şi administrarea afacerilor, Teologie şi Artele spectacolului.

Ordinul, semnat de fostul ministru al Educaţiei Mircea Dumitru în 21 decembrie, a fost publicat, marţi în Monitorul Oficial.

Ministerul Educaţiei a aprobat noua structură având în vedere că numărul membrilor unor comisii de specialitate ale CNATDCU nu poate asigura calitatea evaluării,  luând act de demisiile unor membri ai CNATDCU  şi având în vedere vacantarea unor locuri în Consiliul General şi în comisiile de specialitate ale CNATDCU, potrivit documentului.

news.ro

Link to comment
Share on other sites

Un reputat profesor gălăţean verifică titlurile universitare

Cinci dintre cei 47 de membri ai Consiliului General al Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) şi alţi 18 din opt comisii de specialitate au fost schimbaţi prin ordin de ministru, care a fost publicat, marţi, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial, pentru că şi-au dat demisia, fie din motive personale, fie pentru că erau incompatibili cu aceste funcţii. Ordinul a fost semnat de fostul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, în 21 decembrie.

Printre cei cinci universitari numiţi în Consiliul General al CNATDCU se numără şi unul dintre universitarii gălăţeni -  prof. dr. ing. Cătălin Fetecău.

În vârstă de 56 de ani, profesorul Cătălin Fetecău se consideră cu mândrie produsul Universităţii "Dunărea de Jos", unde a terminat studiile de licenţă în 1984, la Facultatea de Mecanică (devenită de Inginerie), al cărei decan a fost până în 2016. Experienţa sa managerială are la bază opt ani în care a fost directorul Departamentului de Formare Continuă şi Transfer Tehnologic (2000-2008) şi alţi opt ani în care a fost decanul Facultăţii de Mecanică şi al Facultăţii de Inginerie (2008 - 2016). Este cunoscut atât studenţilor, cât şi colegilor ca fiind un neobosit organizator de acţiuni variate, pentru promovarea şi îmbunătăţirea procesului de învăţământ al instituţiei pe care a condus-o. Este, printre altele, şi preşedintele Asociaţiei Absolvenţilor Facultăţii de Mecanică, în cadrul căreia derulează, de asemenea, proiecte multiple şi în prezent. A iniţiat şi finalizat proiecte cu impact asupra comunităţii academice, a creat punţi de legătură cu instituţii din Galaţi, dar şi cu cele din ţară şi din străinătate.

Consiliul General al CNATDCU, al cărui membru este în prezent şi Cătălin Fetecău, urmează să se întrunească în perioada imediat următoare pentru a stabili dacă teza Codruţei Kovesi este un plagiat. Reexaminarea se va face având în vedere că tot marţi, 17 ianuarie, a fost contestată decizia CNATDCU prin care se stabilea că doctoratul nu a fost plagiat. Conform legislaţiei teza va fi evaluată de trei specialişti care vor trimite un raport la Consiliul General, care va lua o decizie prin vot.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Un profesor gălățean în noul Consiliu Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat, prin ordin, regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru mandatul 2020-2024. În același timp, a fost finalizată și selecția membrilor CNATDCU pentru mandatul următor. Noul Consiliu General al CNATDCU va avea 21 de membri, fiind redus la jumătate.

Președintele Senatului Universității ”Dunărea de Jos”din Galați, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, este din această lună, când a expirat mandatul primului CNATDCU, unul dintre cei 21 de membrii aleși ai celui de al doilea panel, ”Științe inginerești”, pentru următorii patru ani. El a fost ales, de altfel, și președintele comisiei ”Ingineria și managementul producției”, una dintre cele 35 de comisii de specialitate care se va ocupa de asigurarea calității în învățământul superior academic. Alături de el se regăsesc, ca membri ai acestor comisii, alți 12 profesori universitari gălățeni.

Componența nominală a panelurilor pe domenii fundamentale ale Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare pentru mandatul 2020-2024 este detaliată pe site-ul ministerului de profil. Componența consiliului a fost stabilită prin selecția cadrelor didactice și de cercetare care îndeplinesc criteriile prevăzute de Legea educației naționale nr. 1/2011. Peste 1.100 de persoane din 134 de instituții de învățământ și cercetare din România și din străinătate au aplicat pentru a dobândi calitatea de membru CNATDCU în mandatul 2020-2024, precizează Ministerul Educației.

Configurația aprobată a consiliului include personalități din aproape 100 de instituții, însumând 543 membri, din care 21 membri ai Consiliului general, 69 de membri ai panelurilor pe domenii fundamentale și 493 membri ai comisiilor de specialitate.

regionalpress.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.