Cum a ajuns un gălăţean manager la Siemens Canada

[dcp100168]

Cum a ajuns un gălăţean manager la Siemens Canada

"Stau un an cu Siemens până termin masterul, după aia valea"… Aşa îşi spusese gălăţeanul Lucian Vasiliu, în 1995, când, proaspăt absolvent al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Bucureşti, admis cu 10 la masterul în convertizoare statice de putere, căuta un job flexibil, care să-l lase să-şi continue cu succes studiile. Au trecut 23 de ani şi e tot la Siemens.

Este National Manager for Sales, Automation Services (manager pe vânzări de servicii pentru automatizări industriale), adică responsabil pentru întregul business pe ţară, care se cifrează între zece şi cincisprezece milioane de dolari canadieni pe an. Are cinci colegi români, dintre care trei i-au fost colegi de clasă, şi tot el i-a recomandat firmei!

Minimul pe economie

"În facultate am învăţat să supravieţuiesc. Am învăţat că nimic nu s-a schimbat în România şi că trebuie să plec. Am învăţat că sunt un minoritar la mine în ţară. În Canada am învăţat să fiu cine sunt azi. Îmi place să cred că, până să plec din România, nu am fost nimeni. Doar un colector, un strângător de bunuri, de amintiri, de cărămizi şi mortar pentru o fundaţie pe care nu mă grăbeam, în România fiind, să o ridic. Un arhitect, tânără speranţă cu o groază de idei strălucite în cap, dar fără nicio clădire care să îi poarte numele", mărturiseşte, privind în urmă, Lucian Vasiliu, absolvent al Liceului "Vasile Alecsandri" şi al  Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Bucureşti.

Masterand fiind, a primit o ofertă de la institutul de proiectări Iprolam, distribuitor şi integrator de produse Siemens în România la vremea respectivă: „Laboratorul de Automatizări Industriale practic lucra direct sub tutela Siemens. Salariul era de un million de lei vechi pe lună, minimul pe economie, care de altfel nici nu era plătit de ei, ci reprezenta o sponsorizare a statului pentru tinerii absolvenţi de studii superioare. Salariul nu era atractiv deloc - am avut o ofertă sa lucrez pe şantier cu vreo cinci milioane plus sporuri - dar atractiv era faptul că îmi susţineau studiile, mă lăsau să lucrez când voiam, noaptea, dimineaţa, în weekend, atâta timp cât îmi îndeplineam îndatoririle de serviciu”.

A absolvit masterul cu 10, iar ultima diplomă din panoplia educaţiei sale avea să fie şi singura „ţidulă” canadiană din CV: după câteva examene de echivalenţă trecute cu brio devenea Professional Engineer în provincia Ontario, Canada, în anul 2002.

Canada

A plecat în Canada în septembrie 1999, iar la nici o lună de la sosire, de Halloween, a început să lucreze pentru Siemens: „Îmi amintesc prima imagine, când am păşit în clădirea Siemens din Walker Drive, în Brampton, GTA, doamna secretară de la intrare - o arăboaica foarte fâşneaţă şi foarte de treabă, cu care aveam să fiu prieten bun mai apoi - era îmbrăcată într-un costum de French Maid. Super sexy! Mi-am spus atunci, cu un zâmbet larg pe faţă, că am nimerit exact compania pe care mi-o doream!”.

Recomandare, nu pilă

La Siemens Canada nu a avut un transfer, ci doar o scrisoare de recomandare. Recomandările nu înseamnă pile, ca în România. Sunt bune doar ca să îţi deschidă prima uşă şi să obţii relativ uşor şansa unui interviu: „Restul depinde de tine, iar dacă eşti bun sau chiar foarte bun, jobul e al tău. Cel care te recomandă îşi pune numele în joc, astfel că recomandările nu se fac chiar uşor! Siemens a învăţat în timp că cei mai buni oameni pe care îi are sunt nu cei racolaţi independent, ci angajaţii prin recomandare. Dacă, de exemplu, recomand pe cineva şi acela chiar primeşte jobul, eu, la rândul meu, primesc o indemnizaţie de câteva mii de dolari, depinde de importanţa jobului. Bineînţeles, impozabili”, spune gălăţeanul.

În cazul lui, scrisoarea de recomandare! După vreo trei interviuri, a primit jobul. Deşi la Siemens în România avea vechime şi poziţie de Team Leader, aici a început de la zero: Junior Engineer, apoi Senior apoi Application Specialist, apoi Senior Business Developer. Acum este National Manager for Sales, Automation Services. A ocupat fiecare dintre poziţiile din subordinea lui, aşa că înţelege până la detaliu rolul fiecăruia din echipă, poate da sfaturi valoroase şi lua decizii cu responsabilitate, atât pe parte de vânzări şi afaceri, cât şi pe parte tehnică.

De ce să-ţi pese

"În Canada este foarte la modă munca. Munca grea, continuă, dedicată. Este pe aici o expresie „engaged employer”, adică chiar îţi pasă. Sunt şi foarte multe motivaţii, de ce adică să munceşti aşa greu. Salarii frumoase, beneficii, o societate care chiar funcţionează, un sistem medical decent şi un sistem de învăţământ poate nu impresionant, dar măcar cu opţiuni", ne-a explicat Lucian Vasiliu.

Câţi români sunt la Siemens

"Suntem, cred, în jur de 10-15 români la Siemens, aici, în Canada, la toate nivelurile. E o companie mare. La mine în departament şi în departamentele cu care lucrez îndeaproape suntem acum cinci români. Personal am fost responsabil pentru trei dintre ei, recomandaţi şi susţinuţi de mine să ajungă la Siemens. Toţi gălăţeni. Doi dintre ei, foşti colegi de clasă, unul la generală şi la liceu, celălalt la liceu şi la facultate. Făceam un calcul zilele trecute: din cei 36 care am terminat a 12-a B la LVA în '89, cam 23 suntem plecaţi din ţară, vreo 12 aici, în Canada. Un exod, practic”, spune Lucian Vasiliu.

viata-libera.ro

[dcp100168]

De ce a ales un gălăţean Canada, nu Australia sau Noua Zeelandă: ”Am vrut să fiu cât mai aproape de casă”

A avut de ales dintre Australia, Noua Zeelanda, Statele Unite şi Canada, ţări care aveau, la vremea plecării lui, adică în urmă cu 18 ani, programe de emigrare. Deşi a împlinit deja „majoratul” pe pământ canadian, inima lui bate tot pentru România. Ba mai mult, în vreme ce alţii uită şi să mai vorbească româneşte după o lună petrecută pe meleaguri străine, el recunoaşte sincer: „de accentul meu de moldovean n-am scăpat nici în Canada!”.

Absolvent al Liceului „Vasile Alecsandri” şi al Facultăţii de Electrotehnică din cadrul Universităţii Bucureşti, Lucian Vasiliu lucrează de 23 de ani pentru renumita companie Siemens, iar de 18 ani o face din Canada. Aşa cum aţi putut citi deja în pagina de Diaspora a ziarului „Viaţa liberă”, în prezent este National Manager for Sales, Automation Services (manager pe vânzări de servicii pentru automatizări industriale), adică responsabil pentru întregul business pe ţară.

Selecţie

„Am ajuns în Canada, practic, la insistentele soţiei mele de atunci. Acum o fostă, deoarece, aşa cum îi stă bine unui canadian, am divorţat şi eu atunci când mi-a venit rândul. Iubita mea, Irina, este o canadiancă get-beget, născută la Iaşi, în România. La fel ca mine, a simţit şi ea că acasă este în altă parte”, ne-a mărturisit gălăţeanul.

Şi totuşi de ce Canada când a avut o ofertă atât de bogată? „A fost un întreg proces de selecţie, nu intru în amănunte spun doar atât: dacă scutur întreg raţionamentul de toate firimiturile, rămâne adevărul gol-goluţ. Am ales Canada dintr-un motiv simplu şi stupid, la urma urmei. Am vrut să fiu cât mai aproape de casă. Românii sunt nişte sentimentali, naivi fundamentalişti, de aici din Canada am ajuns să îi iubim, conjunctural bineînţeles, chiar şi pe unguri, pentru simplul motiv că sunt vecinii noştri! Cum îmi spunea un coleg sârb (ăştia, fie vorba între noi, sunt la fel de fraieri, când vine vorba de ţara lor): românii au multe păcate printre care şi faptul că şi-au învăţat inima să vorbească singură, precum un miting neautorizat de la centru! După ce-a vorbit inima, creierul culege resemnat cioburile, dar păstrează mătura, ca va mai avea nevoie…”, spune Lucian Vasiliu.

O nemulţumire

Lucian Vasiliu a plecat în Canada în toamna lui 1999, septembrie, şi a început să lucreze pentru Siemens, la nicio luna de la sosire. „Nu vorbeam o engleză foarte coerenta la vremea aceea, eu făcusem în şcoală germana şi franceza. Deschid aici o paranteză: totul sau aproape totul se rezolvă aici prin telefon aşa că nu eram ajutat deloc nici de limbajul semnelor şi nici de privirea inteligentă. Când suna telefonul, ridicam receptorul de parcă băgam capul în apă: o gura mare de aer, pieptul umflat şi fie ce-o fi! Până la urmă a fost bine”, spune gălăţeanul convins că în Canada a învăţat să fie cine este azi.

Şi totuşi îl apasă o nemulţumire: „Eu unul nu sunt deloc mulţumit cu statusul meu de inginer fără patrie. Cred că pot vorbi în numele multora de aici. Deşi dispute există şi sunt aprinse - în baza spiritului balcanic care ne caracterizează şi urmăreşte până la capătul pământului - cam toţi ne manifestăm, cred eu, aceeaşi frustrare. Sunt super-mulţumit însă pentru copilul meu, născut şi crescut aici, care va înţelege şi va trăi într-o societate - deşi nu perfectă - mult mai apropiată de acel model care te lasă să te dezvolţi aşa cum eşti, nu te şlefuieşte decât, cel mult, în bine. Acel model care te lasă să respiri şi să te exprimi exact aşa cum simţi, fără calibrare directă sau indirectă. Eşti pur, adică. Societatea, prin neutralitatea ei, devine adică perfectă, deoarece aportul este pur ambiental. E greu de înţeles conceptul acesta de cineva născut şi crescut în România, îmi vine mie greu să îl definesc după aproape 18 ani aici”, spune Lucian Vasiliu.

viata-libera.ro