dcp100168 Posted March 18, 2017 Posted March 18, 2017 Explozie devastatoare în Micro 19. O fetița de un an și jumătate a decedat Explozie puternică sâmbără seară în blocul G5 din Micro 19. Din cauza unei acumulări de gaze a avut loc o deflagrație foarte puternică într-un apartament situat la etajul patru al imobilului. ”Explozie datorată unei acumulări de gaze la etajul patru al blocului, au fost afectate toate cele 19 apartamente de pe palier, cinci dintre ele fiind distruse în totalitate. Avem trei victime: un copil de un an, un bărbat de 47 de ani, cu arsuri pe 20 la sută din corp și o altă persoană politraumatizată de o ușă aruncată de suflul exploziei. Blocul este evacuat în toatalitate, așteptăm ca experții să facă o evaluare pentru a vedea dacă li se permite locatarilor să intre înăuntru. Explozia nu a fost urmată de incendiu”, ne-a declarat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați. Din păcate, copilul a fost transportat la spital în stop cardio-respirator dar, în ciuda efoturilor depuse de medici, a decedat. ”A fost adusă o fetiță de un an și jumătate, cu aproximatie, în stop cardiorespirator în urma unei explozii de butelie. S-a încercat resuscitarea pentru 60 de minute și s-a declarat decesul”, ne-a explicat medicul Silvia Constantin Dinescu. Se pare că alți doi copii au fost duși la spital de locatarii din zonă, aceștii nefiind însă internați la Spitalul de Pediatrie. Locatarii imobilului au fost evacuați și au stat minute în șir în frig până când o echipă de la Inspectoratul de Stat În Construcții a evaluat situația. Până la urmă s-a stabilit că doar structura de rezistență de la etajul patru a fost afectată, așa că locatarilor din apartamentele situate până la etajul al treilea li s-a permis accesul în interior. La fața locului a ajuns și primarul Ionuț Pucheanu, care a dispus și primele măsuri. ”Am dispus, împreună cu ceilalți de la Disciplina în Construcții și de la ISU ca pentru această noapte să nu permitem accesul celor de la etajul trei și patru în bloc. Aceștia vor fi cazați în această noapte la Centru de Primiri Urgențe a Primăriei Municipiului Galați. Sunt 15 apartamente care au fost evacuate. Mâine dimineață vom avea un Comitet de Urgență și vom vedea ce măsuri se mai impun în acest caz”, ne-a declarat primarul Galațiului. Până la urmă șase persoane au fost transportate la Centrul de Primiri Urgențe. viata-libera.ro
dcp100168 Posted March 19, 2017 Author Posted March 19, 2017 Primele concluzii după explozie: Se recomandă evacuarea totală a blocului G5 Imagini de coşmar în blocul de garsoniere din Micro 19 grav afectat după ce, pe fondul unei acumulări de gaze de la o butelie, a avut loc o masivă explozie în urma căreia un copil de 1 an şi 5 luni a murit. Alte patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale printre care proprietarul garsonierei în care a avut loc explozia, un bărbat de 48 de ani şi încă un bărbat de 50 de ani. Fetiţa care a decedat locuia în garsoniera imediată următoare celei de unde a pornit deflagraţia. La lumina zilei, prăpădul făcut de explozie este şi mai evident, în special la etajul 4. Acolo, în cinci dintre aprtamente pereţii s-au rupt ca o coală de hârtie, tavanul a avut o mişcare de recul. Peste tot planşeele erau crăpate, geamurile sparte, uşile metalice aruncate în grădini sau îndoite şi rupte iar bunurile din interior făcute praf. O parte a locatarilor a dormit peste noapte la Centrul pentru persoane fără adăpost al Primăriei Galaţi, altele la rude, iar persoanele care locuiau la parter, etajul 1 şi 2 au primit acceptul să doarmă în casele lor după ce întreg blocul fusese cu atenţie verificat de către pompieri şi de către specialiştii de la disciplina în construcţii. Oamenii au dormit însă cu teama în suflet. ”Vai de mama noastră, dar mai ales de biaţa fetiţă care a murit. Am stat în casă noaptea trecută, dar nu am putut să dorm. Pe mine, explozia m-a prins în casă şi toată noaptea am auzit bubuiala aia. Se hâţâna toată casa, m-am speriat, nici acum nu mi-a trecut. Toţi cei care au intrat în case am stat cu frică toată noaptea. Îl cunosc pe cel la care s-a produs explozia. Era un beţivan. Cred că nu a etanşeizat butelia, oamenii spunea că se simţea miros de gaz şi pe hol, dar el nu l-a simţit dacă era beat”, spunea Elena Frumuzache, locatară a unui apartament de la parterul blocului unde a avut loc deflagraţia. De dimineaţă, duminică, preoţi şi enoriaşi de la parohia Sf. Ana au venit şi au adus pachete cu mâncare pentru oamenii afectaţi. La etajele superioare utilităţile erau încă întrerupte. ”Fiind Duminica Crucii, noi suntem de la Parohia Sf. Ana, pregătisem deja nişte activităţi filantropice pentru persoane aflate în dificultate şi ne-am gândit să le redirecţionăm celor de aici, care au nevoie. Am adus nişte pachete cu alimente pentru cei care nu au unde şi cum să servească masa astăzi, în ziua de duminică, Ziua Crucii. Dacă mai e nevoie de ceva în viitor, parohia noastră poate ajuta cu ce este nevoie pentru cei care au fost afectaţi de explozie”, a spus preotul Daniel Zlate. Numărul apartamentelor afectate a crescut de la 19 la 21 Între timp pompierii au reuşit să vorbească că bărbatul care era proprietarul garsonierei unde s-a produs acumularea de gaze. Le-a spus că şi-a aprins o ţigară, dar nu îşi mai aminteşte altceva. ”Am expertizat până acum 21 de apartamente care au distrugeri, cinci dintre ele cu distrugeri masive, inclusiv structuri de rezistenţă la etajul patru şi chiar plafoanele de la etajul trei. La etajul patru, în urma exploziei, plafonul s-a ridicat în sus şi a coborât înapoi. Din trei garsoniere, acum se vede doar una, pereţii despărţitori sunt dărâmaţi. Aseară, colegii mei au discutat cu proprietarul garsonierei unde a avut loc explozia şi a spus că în momentul în care a intrat, şi-a aprins o ţigară şi s-a produs deflagraţia, iar apoi nu mai ştie nimic. Probabil că nu a simţit mirosul de gaze”, a spus lt. col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Pompierii cred că fie garnitura buteliei nu era etanşă, fie erau probleme la furtunul acesteia. Ca măsură de precauţie, toate buteliile au fost scoase din bloc, asta după ce au fost expertizate şi numerotate. Un specialist al Inspectoratului de Stat în Construcţii a venit de dimineaţă alături de ceilalţi specialişti de la Pompieri, Primărie, Prefectură, împreună cu poliţiştii şi jandarmii pentru o nouă evaluare. Primarul Ionuţ Pucheanu a verificat iar blocul alături de specialişti. Distrugerile sunt foarte mari. ”După o primă evaluare situaţia este mai tragică decât aseară. Se pare că structura de rezistenţă de la etajul patru şi trei, pe acest palier de scară, este foarte afectată. Urmează a auzi şi o părere avizată în ceea ce priveşte această structură de rezistenţă, dar, la o primă vedere, eu spun că cel puţin cinci garsoniere sunt afectate, patru dintre ele sunt afectate sută la sută ca şi structură. Dacă locatarii se mai pot sau nu întoarce în apartamente vom afla la şedinţa de la ora 12.00, când specialiştii vor da o părere avizată. Din punctul meu de vedere, atât cât mă pricep, sută la sută, pentru trei sau patru apartamente este aproape imposibil ca locatarii să poată reveni să locuiască. Pentru celelalte garsoniere de pe palierul din dreapta, cred că odată ce vor fi înlocuite geamurile şi uşile, cred că pot deveni, ulterior, locuibile. Acum nu se pune problema dacă pot sau nu fi locuite, ci dacă structura, aşa cum se prezintă în momentul de faţă va mai putea suporta o astfel de utilizare spre a fi locuită. La fel ca şi aseară, avem locuri diponibile în Centrul de Primiri Urgenţe al Primăriei Municipiului Galaţi. Ei au avut parte aseară de o masă caldă, li se vor pune la dispoziţie masă, paturi şi tot ce au nevoie pentru un minim trai decent în situaţia în care se află. Doar şase persoane au dorit să beneficieze de astfel de servicii, restul au decis să meargă la rude pentru a locui în această perioadă. Încă de aseară, atât cei de la ISU, cât şi Prefectura au anunţat Guvernul de situaţia în care ne aflăm. Sperăm, pentru că este o zonă în care nu este pentru prima oară când se soldează cu astfel de evenimente. Acum câţiva ani a fost la G4, acum la G5 , e o zonă care pare să fie predispusă şi datorită modului în care sunt compartimentate aceste garsoniere şi a utilităţilor pe care le au. Sperăm, cu această ocazie, să primim ceva fonduri pentru a putea reloca toată această zonă într-o altă zonă şi în nişte condiţii mult mai bune”, a declarat primarul Ionuţ Pucheanu. Starea bolnavilor internaţi rămâne gravă. ”Starea celor doi răniţi în explozie se menţine în continuare gravă, cu o uşoară evoluţie favorabilă, dar vor rămâne în continuare în terapie intensivă, necesită investigaţii suplimentare şi tratament. Ambii pacienţi sunt în stare foarte gravă, cel cu politrauma este un pic mai bine decât la venire, dar necesită în continuare investigaţii suplimentare pentru că evoluţia nu este atât de bună pe cât o scontam. Nu aş putea să vă spun dacă erau sub influenţa alcoolului când au fost aduşi, aşteptăm rezultatul analizelor de laborator. La unul dintre pacienţi se menţine stare cu arsuri pe o suprafaţă de 20 la sută din corp, cu posibilitatea de evoluţie în continuare, arsura fiind imprevizibilă şi necesitând un timp îndelungat pentru a putea stabili un prognostic de supravieţuire”, a declarat dr. Cristina Bordeianu, Spitalul de Urgenţă Galaţi. Blocul afectat nu mai este sigur pentru locuit În urma întrunirii Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă desfăşurat la Prefectura Galaţi, specialiştii în construcţii au recomandat evacuarea pe termen lung a întregului bloc. ”Specialiştii au recomandat să nu se mai locuiască deloc în scara de bloc afectată. În acest sens, există circa 90 de locuinţe tip garsonieră puse la dispoziţie de liceul Aurel Vlaicu, primarul urmează să vadă exact care sunt condiţiile. Persoanele vor fi ajutate să se relocheze, chiar din acesată seară, cu ajutorul lucrărorilor de la Ecosal. Viceprimarul a luat legătura cu Cantina de Ajutor Social pentru a se asigura hrană caldă. Bunurile oamenilor vor fi stocate, sub pază, în module puse la dispoziţie de Prefectură. Se doreşte şi acordarea unor ajutoare financiare celor afectaţi. Primarul doreşte să aibă loc cât mai rapid o şedinţă de îndată a Consiliului Local pentru a aloca bani de la fondul de rezervă. În acelaşi timp, Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială va trimite anchete sociale la Guvern. Urmează ca o expertiză finală să stabilesacă în ce măsură scara de bloc mai poate fi reparată “, a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean. În plus toată zonă a fost securizată şi este sub paza poliţiei locale. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted March 20, 2017 Author Posted March 20, 2017 Zeci de locatari au fost strămutaţi din blocul care a explodat După ce specialiştii în construcţii au recomandat să nu se mai locuiască în scara de bloc unde a avut loc, sâmbătă noaptea, o explozie puternică soldată cu moartea unei fetiţe, locatarii s-au dat cu greu mutaţi. Asta chiar dacă li s-au oferit spaţii de cazare decente, unele mai bune decât ceea ce aveau. Oamenii aveau reticenţe în a-şi părăsi şi bucăţica de agoniseală pe care cu greu au strâns-o. Doar după ce autorităţile au venit şi au vorbit cu fiecare în parte şi le-au promis atât spaţii decente cât şi ajutor, oamenii s-au râzgândit. Majoritatea se temeau că le vor fi furate lucrurile, dar li s-a spus că poliţiştii locali vor rămâne permanent de pază. La fel, oamenilor li s-a spus că pot să se întoarcă şi, sub supravegherea poliţiştilor, pot să îşi mai ia din lucruri. „Au înţeles într-un târziu toţi locatarii că nu este de joacă. Eu înţeleg că este agoniseala oamenilor de o viaţă, dar trebuie să înţeleagă că dincolo de agoniseala mai mare sau mai mică viaţa lor este mai importantă. În caz de cutremur nu mai era deloc sigur blocul nici la etajele inferioare, se crea un efect de domino. Aşa ne-au recomadat specialiştii, că relocarea este cea mai bună soluţie”, a spus primarul Ionuţ Pucheanu, la finalul discuţiei de duminică seara cu locatarii din scara 2 a blocului G5, grav afectată de explozia care a ucis o fetiţă de nici 2 ani. Autorităţile au luat legătura şi cu familia copilei. Tătăl fetiţei este închis. „Cu mama nu am putut lua legăra, era în stare de şoc. Am reuşit să vorbim cu un unchi şi mâine vrem să facem toate demersurile necesare ca să ajutăm familia cu tot ce putem”, a mai spus Ionuţ Pucheanu. Primele două autobuze puse la dispoziţie de Primărie au plecat către blocul MAPN de pe Regiment 11 Siret şi către căminul de la ASE. Un al treilea autobuz a plecat către căminul persoanelor fără adăpost. Primii au ajuns la destinaţie cei care au plecat către căminul ASE al Universităţii Dunărea de Jos. Au fost aşteptaţi de primar şi de către personalul căminului şi li s-au pus la dispoziţie cheile, fiind cazaţi câte doi în camere cu baie. În schimb, cum nu au unde găti, mâncarea le va fi adusă de la Cantina de ajutor social. Un exemplu înduioşător de solidaritate au dat oamenii chiar dacă mulţi acum au doar actele şi hainele. „Ne acomodăm, dar greu. Noi am stat acolo 15 ani şi ne-am gospodărit cum am ştiut mai bine. Acum ne-am lăsat acolo tot. O să ne întoarcem să vedem ce mai putem lua. Nu pot să uit bubuitura exploziei, eram în pat, la tv, cu soţul. El a spus că este sigur butelie şi aşa a fost. Dar... necazul nostru, ca necazul nostru... Ne e milă tare de fetiţa care a murit săraca nevinovată. Am strâns fiecare cât am putut, unul cinci lei, altul mai mult... şi i-am dat pentru ea mamei. Săraca are şi soţul închis... e cumplit ce s-a întâmplat“, spunea Tudoriţa Ionaşcu, una dintre locatarele relocate. Oamenii vor sta în aceste locaţii până ce se va stabili ce se poate face cu casele lor sau dacă se vor mai întoarce vreodată acolo. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted March 20, 2017 Author Posted March 20, 2017 Locatarii blocului afectat de explozie au primit mâncare de la Cantina Socială Primăria Galaţi a decis, astăzi, în şedinţa comitetului local pentru situaţii de urgenţă, să le asigure, zilnic, locatarilor afectaţi de explozie, alimente de la Cantina de Ajutor Social. Deja prânzul a fost distribuit astăzi - ciorbă şi pilaf -, dar şi mâncare rece pentru cină şi micul dejun de dimineaţă - pate, carne la cutie, salam, brânză, compot etc. Mâncarea a ajuns prima oară la căminele studenţeşti de la ASE, acolo unde s-au mutat mai multe familii din blocul G 5. Oamenii au fost mulţumiţi de calitatea şi de cantitatea mâncării. "E prea de-ajuns chiar, prea mult", a spus Irina, una din locatare, mulţumită şi de condiţiile de locuit din cămin: "e cald, avem baie în cameră, avem şi apă caldă... dincolo, la bloc, nu mai dădeau apă caldă de vreo patru ani". Deocamdată nu se ştie cât timp vor rămâne locatarii mutaţi în alte locuri decât propriile locuinţe, urmând ca specialiştii de stat în construcţii să dea un verdict – dacă blocul va mai putea fi consolidat sau nu. După ce va apărea acest raport de specialitate, se va întruni şi Consiliul Local pentru alocarea de sume de bani, din fondul de rezervă al primarului, pentru lucrări de consolidare a blocului şi/sau de reparare a apartamentelor afectate de explozie. Pe de altă parte, tot astăzi, inspectorii de la Agenţia Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Galați efectuează anchete sociale pentru toţi locatarii blocului afectat de explozie, urmând ca cel târziu mâine instituţia să trimită, către Ministerul Muncii, rezultatul anchetelor. Potrivit directorului instituţiei, Răzvan Avram, conform legii, se va face o solicitare pentru acordarea, prin hotărâre de Guvern, a ajutoarelor de urgenţă pentru depăşirea stării de necesitate, sume reglementate prin Legea 416-2001 şi care pot varia între 500 şi 1.000 de lei. Potrivit lui Răzvan Avram, sumele sunt acordate pentru rezolvarea punctuală a problemelor - cumpărarea de medicamente, contravaloarea unui act de identitate etc - căci sume pentru repararea locuinţelor pot fi alocate, tot conform Legii 416, de primărie, prin votul Consiliului Local. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted March 20, 2017 Author Posted March 20, 2017 Ucidere şi vătămare corporală din culpă şi distrugere calificată Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere şi vătămare din culpă şi distrugere calificată după explozia care sâmbătă a distrus un bloc în cartierul gălăţean Micro 19. Un copil de 1,5 ani a murit şi doi bărbaţi au fost răniţi, printre ei aflându-se proprietarul garsonierei unde a avut loc acumularea de gaze care a provocat explozia. Trupul fetiţei a fost luat de familie, dar rudele şi mai ales mama sunt în stare de şoc. Se aşteaptă o expertiză finală care să lămurească autorităţile dacă blocul mai poate fi reparat şi locuit în condiţii de siguranţă, ţinând cont că 21 de apartamente sunt afectate, iar cinci dintre ele sunt total distruse. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted March 21, 2017 Author Posted March 21, 2017 Specialiştii au decis: blocul G 5 va fi consolidat Deocamdată, rămân evacuaţi cei 77 de locatari ai blocului G 5, în care s-a produs, sâmbătă seara, o explozie, imobilul urmând să intre în lucrări de consolidare. Potrivit Biroului de Presă al Primăriei Galaţi, instituţia a primit raportul preliminar al inspectorilor de stat în construcţii privind evaluarea structurii de rezistenţă a blocului G5. Raportul precizează necesitatea intervenţiei în două etape distincte, prima, de punere în siguranţă a pereţilor clădirii, prin realizarea de "lucrări de sprijiniri temporare" şi a doua etapă, de consolidare şi reabilitare a apartamentelor de la etajele III şi IV, afectate de explozie. Totodată, în a doua etapă, se va mai efectua o evaluare pentru a se stabili posibilitatea să se reîntoarcă în propriile apartamente locatarii de la parter şi etajele I şi II. Reamintim, explozia produsă sâmbătă seara, din cauza unei butelii defecte, a provocat moartea unei fetiţe de un an şi jumătate şi rănirea altor patru pesoane, doi adulţi şi doi copii. Suflul exploziei a afectat cele 21 de apartamente de pe scară, din care 5, de la etajele IV şi III, sunt distruse. Pereţii apartamentelor au fost sparţi, plafoanele şi planşeele, de asemenea, inspectorii de stat în construcţii recomandând evacuarea de urgenţă a tuturor locatarilor din bloc. Aceştia au fost cazaţi, de Primărie, în diverse spaţii - apartamente ale Garnizoanei Galaţi, camere de cămin ale Universităţii Dunărea de Jos şi la Centrul de Primiri Urgenţe al Primăriei Galaţi. Urmează ca municipalitatea, printr-o şedinţă de Consiliu Local, să aloce fondurile necesare începerii lucrărilor de consolidare a blocului în care a avut loc explozia. presagalatibraila.com
dcp100168 Posted March 21, 2017 Author Posted March 21, 2017 Familia fetiţei decedate la G5 va primi 3.000 de lei de la Guvern. Alţi locatari vor primi câte 1.500 de lei Banii au fost solicitaţi de autorităţile locale după efectuarea de anchete sociale Agenţia Judeţeană pentru Plăți și Inspecție Socială Galați a definitivat anchetele sociale efectuate la familiile afectate de explozia produsă, sâmbătă seară, în blocul G5 din municipiul Galaţi, în urma căreia o fetiţă de un an şi jumătate a murit, iar doi adulţi şi doi copii au fost răniţi. Potrivit directorului instituţiei, Răzvan Avram, au fost efectuate anchete pentru 21 de familii, solicitându-se acordarea unui ajutor de urgenţă în valoare de 1.500 de lei per familie pentru depăşirea stării de necesitate. Pentru familia a cărei fetiţă a decedat s-a solicitat acordarea unui ajutor de 3.000 de lei. Anchetele sociale au fost transmise, astăzi, Prefecturii Galaţi, iar de aici, către Ministerul Muncii, urmând ca ajutoarele de urgenţă să fie aprobate în şedinţă de Guvern. reperul.ro
dcp100168 Posted March 29, 2017 Author Posted March 29, 2017 Proprietarul locuinţei unde s-a produs explozia care a afectat blocul G5 a murit în spital Bărbatul de 48 de ani, proprietarul locuinţei unde s-a produs, pe 18 martie, o explozie care a afectat blocul G5, din municipiul Galaţi, a murit în noaptea de marţi spre miercuri la Spitalul Judeţean din Galaţi, în urma rănilor suferite. „Pe 28.03.2017 în jurul orei 23.00, bărbatul, A.N., internat la Spitalul Judeţean, a decedat. Cauzele decesului sunt contuzii multiple şi arsuri suferite în urma exploziei”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, Hariton Stancu. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au deschis la scurt timp după producerea exploziei de la blocul G5 un dosar penal de cercetare in rem pentru distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă, în urma exploziei produse pe 18 martie. Explozia provocată de o acumulare de gaz de la o butelie s-a produs, pe 18 martie, într-o garsonieră din blocul G5 situat pe strada Laminoriştilor. În urma deflagraţiei, bărbatul de 48 de ani care se afla în casă a suferit arsuri pe o suprafaţă de 20% din corp, iar o fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni, care locuia cu mama sa într-o garsonieră învecinată a murit după ce a fost lovită de un obiect casnic. De asemenea, o a treia victimă în vârstă de 50 ani, a suferit politraumatisme, fiind spitalizată. reperul.ro
dcp100168 Posted March 30, 2017 Author Posted March 30, 2017 Cum îi ajută Primăria pe locatarii blocului G5 Pentru că nu deţine vreo proprietate în blocul G5 din Micro 19, afectat de explozia unei butelii, Primăria municipiului Galaţi nu se va putea implica în executarea lucrărilor de consolidare şi reparaţii necesare imobilului. Potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, tot ce poate face municipalitatea este să acorde locatarilor ajutoare din care să plătească lucrările necesare, pe care le va contracta asociaţia de proprietari. „În funcţie de gradul de avariere al apartamentelor, o să vedem ce bani putem disloca din fondul de rezervă al primarului pentru a putea ajuta familiile nevoiaşe, în mod special a acelor patru garsoniere direct avariate. Nu putem acorda decât ajutoare în urma unor cereri, lucrările urmând a fi contractate prin asociaţia de proprietari. Raportul preliminar spune doar că planşeul dintre etajele trei şi patru trebuie pus în siguranţă, pe nişte popi metalici. Ulterior, acolo unde a avut explozia va fi decupat planşeul, vor fi scoşi pereţii şi acoperişul, vor fi returnate. Astfel, structura va fi refăcută şi rezistenţa blocului va reveni la starea iniţială”, a declarat Pucheanu. Edilul şi-ar dori ca firmele care comercializează materiale de construcţii să se implice şi să sponsorizeze locatarii. De pildă pe cei de la etajul patru, unde nu mai există deloc uşi. Pe de altă parte, în urma anchetelor sociale primarul spune că a găsit un număr mare de persoane care locuiau fără forme legale. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 12, 2017 Author Posted April 12, 2017 Proprietarii apartamentelor blocului G5, afectat de explozia din 18 martie, vor primi ajutoare de la bugetul local Proprietarii apartamentelor blocului, G5, din Galaţi care a fost afectat de o explozie puternică pe 18 martie vor primi, fiecare, ajutoare financiare în valoare de 3.730 de lei, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri de Consiliul Local. Consilierii locali ai municipiului Galaţi au aprobat, miercuri, un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă, în scopul acoperirii unei părţi din valoarea lucrărilor de reabilitare a structurii de rezistenţă şi a instalaţiilor avariate, pentru familiile sau persoanele singure afectate de explozia produsă în bl.G5 din Municipiul Galaţi, cartier Micro 19, strada Laminoriştilor nr. 2. Este vorba despre 82 de proprietari de apartamente din scara 2 a blocului, fiecare urmând să primească suma de 3.730 de lei. Deşi au fost depuse 94 de dosare pentru acordarea acestor ajutoare, 12 dosare au fost respinse întucât nu au fost făcute de proprietarii în drept. „Toţi locuitorii din această scară vor beneficia de ajutor din partea Primăriei; ajutorul a fost împărţit de fiecare apartament în parte, nu doar pe cele efectiv afectate pentru că am ajuns la concluzia că refacerea structurii afectează sau nerefacerea structurii îi afectează pe toţi locuitorii din acestă scară. Urmează, în momentul de faţă, singurul ajutor pe care Primăria îl poate acorda, este ajutorul dat asociaţiei de proprietari pentru a-şi găsi ori pentru a realiza o procedură în vederea găsirii unui constructor care să se înhame la o astfel de lucrare. Suma totală pe bloc e undeva spre 400.000 de lei, pentru refacerea întregii structuri, mai puţin uşile şi geamurile afectate, acolo unde cei de la ArcelorMittal şi-au arătat disponibilitatea de a ajuta sinistraţii”, a afirmat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, într-o declaraţie de presă, la sfârşitul şedinţei extraordinare de CL. Blocul G5 din municipiul Galaţi a fost afectat pe 18 martie de o explozie puternică provocată de o acumulare de gaz de la o butelie dintr-o garsonieră. Conform declaraţiei proprietarului garsonierei 177, explozia s-a produs în momentul în care acesta a intrat în locuinţă şi a aprins o ţigară. În urma deflagraţiei, bărbatul de 48 de ani care se afla în casă a suferit arsuri pe o suprafaţă de 20% din corp, iar o fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni, care locuia cu mama sa într-o garsonieră învecinată, a murit după ce a fost lovită de un obiect casnic. De asemenea, o a treia victimă în vârstă de 50 ani, a suferit politraumatisme, fiind spitalizată. La câteva zile după explozie, bărbatul de 48 de ani a decedat la Spitalul Judeţean din Galaţi, în urma rănilor suferite. A doua zi după deflagraţie, toţi locatarii blocului G5 au fost evacuaţi, cincizeci dintre aceştia fiind mutaţi în spaţii ale Garnizoanei Galaţi, Universităţii ”Dunărea de Jos” şi la Centrul de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost al Primăriei. Potrivit unei informări a Primăriei Municipiului Galaţi, un expert în construcţii a stabilit că explozia a avariat grav elemente structurale din vecinătatea camerei unde a avut loc deflagraţia. Expertul în construcţii care a întocmit un raport preliminar recomandă ca, într-o primă etapă, să fie realizate lucrări de sprijiniri temporare, pentru eliminarea riscurilor, iar pe perioada montării acestor sprijiniri locatarii să fie evacuaţi. După realizarea acestor lucrări, se va stabili dacă o parte dintre apartamentele din scară care nu au fost afectate de explozie vor putea fi din nou locuite. În cea de-a doua etapă, sunt descrise lucrările de consolidare şi reabilitare (refacerea structurii de rezistenţă) a camerelor afectate , de la etajele 3 şi 4, mai precizează Primăria Municipiului Galaţi. Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Galaţi au făcut anchete sociale în cazul locatarilor care locuiesc în blocul afectat de explozie şi au stabilit că 22 de familii, între care şi cea a fetiţei care a murit, au nevoie de ajutoare financiare ”pentru depăşirea stării de necesitate”. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi au deschis, la scurt timp după producerea exploziei de la blocul G5, un dosar penal de cercetare in rem pentru distrugere din culpă, vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă. impartial.ro
dcp100168 Posted September 5, 2017 Author Posted September 5, 2017 Nota de plată a exploziei de la blocul G5 După lupte seculare, care au durat mai mult de patru luni, lucrările la blocul G5 din Micro 19, puternic afectat de explozia devastatoare din luna martie, au fost finalizate, iar locatarii au revenit la casele lor. La casele lor consolidate și renovate din bani publici, deși niciuna dintre garsonierele distruse sau parțial afectate de deflagrație nu sunt proprietate publică. Totuși, în aprilie, Consiliul Local Galați, la propunerea Primăriei, a alocat suma de 400.000 de lei, din bugetul local, pentru ”lucrări de intervenție pentru punerea în siguranță a construcției afectate de explozia produsă în blocul G5, scara 2, din municipiul Galați, strada Laminoriștilor nr. 2”. Imediat după explozie, locatarii blocului afectat au fost mutați, tot pe cheltuiala publică, în două cămine (MApN și ASE) și la Centrul de Urgență pentru Persoane fără Adăpost al Primăriei. Au stat în aceste locuințe provizorii circa 135 de zile, casă și masă din bani publici. ”Costurile cazării au fost de 16,4 lei pe zi de persoană, la căminul militar al Garnizoanei și de 340 lei pe lună de persoană la căminul ASE. Valoarea totală a cazării este de 66.094,56 lei”, ne-a comunicat Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galați. La costurile de cazare se adaugă cele de hrănire a sinistraților. În fiecare zi, Primăria a cheltuit din banii publici câte 684 de lei pe mâncare. Înmulțit cu 135 de zile, rezultă 92.340 lei. Tragem linie și adunăm: 400.000 lei pentru consolidarea unui imobil proprietate privată integral plus 66.094 lei pentru cazarea sinistraților plus 92.340 lei pentru hrănirea lor totalizează 558.404 lei, bani din bugetul local. Și toate acestea după ce un individ aflat în stare de ebrietate și-a aprins o țigară în propriul apartament, unde avea o butelie racordată după ureche la o mașină de gătit, butelie care a emanat gaze, ducând la producerea unei explozii de proporții. Din nefericire, inconștiența a ucis pe loc o fetiță de 1 an și 6 luni, iar 11 zile mai târziu, și pe bărbatul care a provocat deflagrația ce a zguduit din temelii blocul G5 din Micro 19. expressdedunare.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now