dcp100168 Posted April 5, 2017 Posted April 5, 2017 Centru de permanenţă, în Micro 39 Aleşii locali şi-au dat acordul pentru înfiinţarea unui centru de permanenţă în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale primare, în imobilului situat în cartierul Micro 39, strada Drumul Viilor nr. 14, bloc J4, parter. Potrivit raportului de specialitate care însoţeşte decizia, spaţiul, în suprafaţă de 66,5 metri pătraţi, a intrat în proprietatea oraşului printr-un contract de schimb cu SC Alcom SA, perfectat printr-o altă hotărâre de Consiliu Local. Pentru înfiinţarea acestui centru există deja acceptul Direcţiei de Sănătate Publică şi acordul Casei de Asigurări de Sănătate. "Pentru prima dată, după ani de zile în care populaţia Galaţiului a avut de suferit în ceea ce priveşte accesul la medicaţie controlată într-un centru de permanenţă, ne propunem să deschidem o astfel de locaţie, în cartierul Micro 39. Punctele de primiri urgenţe ale spitalelor ar putea fi astfel degrevate, iar cetăţenii care au nevoie de administrarea unui tratament sub control medical, după orele de program de la cabinetele medicilor de familie, vor primi îngrijiri corespunzătoare", afirmă primarul Ionuţ Pucheanu. Centrele de permanenţă sunt unităţi sanitare cu sediu stabil, în cadrul cărora se asigură continuitatea asistenţei medicale primare pentru pacienţii din zona arondată, iar în situaţia în care au la dispoziţie autospeciale de consultaţii la domiciliu, se pot deplasa şi acasă la bolnavi. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 26, 2017 Author Posted April 26, 2017 Contract de 100.000 de lei pentru Centrul de permanenţă medicală Primăria municipiului Galaţi aşteaptă până astăzi, la prânz, ofertele pentru proiectarea şi execuţia reparaţiilor necesare în vederea înfiinţării unui Centru de permanenţă medicală pe strada Drumul Viilor nr. 14, bloc J4, parter, într-un fost spaţiu comercial al Alcom. Potrivit caietului de sarcini, valoarea estimata a contractului este de 100.000 lei fără TVA, din care 10.000 de lei pentru proiectare şi 90.000 lei pentru execuţia lucrărilor de reparaţii generale şi de renovare. Conform municipalităţii, spaţiul în suprafaţă de 66,5 metri pătraţi, intrat în proprietatea oraşului printr-un contract de schimb cu SC Alcom SA, are nevoie de recompatimentare conform cerinţelor Direcţiei de Sănătate Publică, asigurarea accesului în interior, amenajarea unui grup sanitar pentru persoanele cu dizabilităţi şi refacerea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice având ca sursă de încălzire centrala termică pe gaz metan. În opinia primarului Ionuţ Pucheanu, prin deschiderea acestui centru de permanenţă în Micro 39, punctele de primiri urgenţe ale spitalelor din oraş ar putea fi degrevate, iar cetăţenii care au nevoie de administrarea unui tratament sub control medical, după orele de program de la cabinetele medicilor de familie, vor putea primi îngrijiri corespunzătoare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted July 3, 2017 Author Posted July 3, 2017 Cât costă amenajarea centrului de permanenţă din Micro 39 Primăria Galaţi va plăti 97.900 de lei fără TVA pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor necesare transformării un fost spaţiu comercial al Alcom, situat pe strada Drumul Viilor nr. 14, bloc J4, parter, într-un Centru de permanenţă medicală. Contractul a fost câştigat de asocierea SC Torsen SRL - SC ATU Consulting SRL. Prin deschiderea acestui centru în Micro 39, punctele de primiri urgenţe ale spitalelor din oraş ar putea fi degrevate, iar cetăţenii care au nevoie de administrarea unui tratament sub control medical, după orele de program ale cabinetelor medicilor de familie, vor putea primi îngrijiri corespunzătoare. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 18, 2017 Author Posted September 18, 2017 Locuitorii municipiului Galaţi dispun de primul centru de permanenţă pentru servicii medicale deschis după 1990 Un centru de permanenţă pentru asigurarea serviciilor medicale a fost inaugurat, luni, în municipiul Galaţi, fiind prima unitate de acest fel deschisă după 1990. Primăria a alocat peste 180.000 de lei pentru refacerea spaţiului şi achiziţionarea dotărilor necesare funcţionării. Centrul de permanenţă, care dispune de o suprafaţă de 66 de metri pătraţi şi este amenajat la parterul unui bloc din municipiul Galaţi, a fost inugurat, luni, de către autorităţile locale. Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, care a tăiat panglica de inaugurare, a declarat că principalul scop al centrului este acela de a degreva Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean din Galaţi care este mereu aglomerată. "Refacerea clădirii ne-a costat 116.000 de lei, iar dotările centrului se ridică la 65.000 de lei. Menirea acestui centru este de a degreva Unitatea de Primiri Urgenţe, care deja este foarte aglomerată. Şi asta pentru că mulţi dintre pacienţii care ajung la UPU vin doar pentru un simplu tratament sau o injecţie. Totodată, dorim să aducem în interiorul cartierelor aceste centre pentru ca oamenii să poată primi rapid o consultaţie medicală sau un tratament, fără a fi nevoie să meargă la spital. Acest centru era necesar, într-o zonă relativ îmbătrânită a Galaţiului, unde oamenii nu se pot deplasa atât de uşor”, a spus primarul. Centrul de permanenţă pentru servicii medicale este înfiinţat şi organizat în baza Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare, fiind primul de acest fel deschis în municipiul Galaţi după 1990. În continuare, Primăria va pune la dispoziţia Serviciului de Asistenţă Medicală şi fondurile necesare pentru plata serviciilor de curăţenie, pază şi a utilităţilor necesare funcţionării. Centrul de permanenţă reprezintă un mod particular de organizare a activităţii medicale în sistemul sanitar care va funcţiona în afara programului de activitate al celor aproximativ 122 de medici de familie de pe raza municipiului Galaţi aflaţi în raporturi contractuale cu CJAS Galaţi. Astfel, în echipele de gardă care vor asigura servicii în acest centru îşi vor desfăşura activitatea 19 medici de familie şi 7 asistenţi medicali. Centrul va funcţiona în regim de gardă, în zilele lucrătoare, între orele 15:00 - 08:00, iar în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale şi zilele declarate libere de Guvernul României, garda începe la ora 8.00 şi durează 24 de ore. "Aceste centre au rolul de a prelua în timpul nopţii, în weekenduri şi în timpul sărbătorilor legale, când nu sunt deschise cabinetele medicale, consultaţiile obişnuite, dar, în primul rând, urgenţele. Gândiţi-vă că un medic recomandă unui pacient să facă tratamen injectabil din şase în şase ore sau din opt în opt ore. Unde să meargă omul la două noaptea sau la patru dimineaţa?!", a spus medicul Aurel Nechita. Serviciile care pot fi acordate pacienţilor în cadrul centrului de permanenţă constau în: asistenţă medicală în afecţiuni acute şi urgenţele medico-chirurgicale (cod verde); trimitere către specialităţi în vederea internării în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale care depăşesc competenţele medicului de familie; administrarea medicaţiei necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului; eliberarea unei adeverinţe medicale pentru pacient, cu care se va prezenta a doua zi la medicul de familie pentru prescrierea reţetei. news.ro
dcp100168 Posted October 26, 2017 Author Posted October 26, 2017 Sute de persoane din Galaţi, dar şi din alte judeţe au venit până acum la Centrul de Permanenţă Vârstnicii între 60 şi 70 de ani sunt cei mai numeroşi pacienţi ai Centrului De la deschiderea, în septembrie, a Centrului de Permanenţă din Galaţi, aflat pe Drumul Viilor, circa 270 de persoane din Galaţi, din comunele limitrofe judeţului Galaţi, dar şi din localităţi din judeţele Iaşi şi Vaslui au beneficiat de serviciile medicale oferite de personalul unităţii. Potrivit informaţiilor furnizate de dr. Costinela Georgescu, directorul Serviciului de Asistenţă Medicală al Primăriei Municipiului Galaţi, la Centrul de Permanenţă pot veni persoanele care au sau nu statutul de asigurat şi necesită asistenţă medicală primară sau au o urgenţă medico-chirurgicală, în limitele competenţei unui medic de familie. Până acum, cele mai multe prezentări, 58, au fost din partea vârstnicilor de peste 60 la 70 de ani. Tot multe, 43, au fost şi la categoria de vârstă 18-60 de ani. Au necesitat servicii medicale în Centru şi sugarii, copiii între 2 şi 6 ani şi persoanele peste 70 până la 80 de ani. În general, predomină administrările de medicamente, perfuzabile sau intramuscular, făcute pe baza unor recomandări primite de la medicii de familie. Nu au lipsit cazuri de alergodermii, traumatisme diverse, plăgi tăiate şi, în ultima vreme, frecvent stări febrile şi viroze respiratorii. Au fost solicitări de monitorizare a tensiunii arteriale primite din partea persoanelor hipertensive sau de efectuarea unor pansamente pentru diverse traumatisme. Pacienţii sunt trataţi cu medicamente şi materiale sanitare din trusa de urgenţă a Centrului, costurile fiind sunt suportate de Primăria Galaţi. reperul.ro
Rusu Teodor Dorel Posted November 28, 2017 Posted November 28, 2017 Ati publicat toate "minunile" lumii dar nu publicati adresa de contact cu acest centru ! Si cum se pate ajunge din cartierul Dunarea (de exemplu ) in micro 39 la acest centru !!
dcp100168 Posted November 28, 2017 Author Posted November 28, 2017 Acum 10 ore, Rusu Teodor Dorel a spus: Ati publicat toate "minunile" lumii dar nu publicati adresa de contact cu acest centru ! Si cum se pate ajunge din cartierul Dunarea (de exemplu ) in micro 39 la acest centru !! Centrul se află la parterul blocului J4, așa cum scrie și în postările anterioare. Din păcate, nu există niciun mijloc de transport exact până acolo. Din Micro 19 se poate lua autobuzul 28, până la Piața Micro 39, iar de acolo se poate ajunge doar pe jos, cam un kilometru.
dcp100168 Posted March 21, 2018 Author Posted March 21, 2018 Peste 2.200 de gălățeni au beneficiat de serviciile Centrului de Permanență din Micro 39 Centrul de Permanență deschis anul trecut în luna septembrie în cartierul Micro 39 a devenit cunoscut repede pentru serviciile medicale pe care le oferă, dovada fiind că peste 2.200 de pacienți, adulți și copii care i-au trecut pragul în cele câteva luni. La centrul din Micro 39, asistența medicală este asigurată de 15 medici și 7 asistenți medicali. Programul Centrului de Permanență este zilnic în intervalul orar 15.00 - 08.00, inclusiv în zilele de weekend si în cele care sunt declarate sărbători legale. Serviciile oferite în cadrul centrului vin în completarea programului cabinetelor medicilor de familie și totodată degrevează secțiile de primiri urgențe ale spitalelor de cazuri care pot fi tratate și aici. Primarul a declarat că în această primăvară va fi deschis al doilea centru de permanență în spațiile puse la dispoziție de Arhiepiscopia Dunării de Jos la Biserica „Trei Ierarhi”. „Următorul centru pe care dorim să îl deschidem va fi în Mazepa II, acolo unde Arhiepiscopia ”Dunărea de Jos” prin Parohia ”Trei Ierarhi” ne pune la dispoziție demisolul Centrului Social Multifuncțional. Acest proiect va fi supus votului consilierilor locali în ședința din data de 22 martie”, a precizat Ionuț Pucheanu. presagalati.ro
dcp100168 Posted August 31, 2018 Author Posted August 31, 2018 Centrul de permanență existent deja din municipiul Galați, în cartierul Micro 39, şi-a demonstrat, în timp, eficienţa. “La acest centru, de la începutul anului și până în prezent, au apelat 6.206 persoane cu diverse probleme medicale. Dintre acestea, 5.800 provin din mediul urban și 220 din mediul rural din județul Galați. Alte 180 de persoane provin din alte județe, iar 6 din alte țări (Germania, Franța, Turcia, Ucraina, R. Moldova). Dintre cei 6.206 de pacienți, 2.762 au fost femei, 2.416 – bărbați și 1.028 -copii. Aceste persoane au beneficiat de consultații (2.020) și de tratamente (4.186)”, transmite Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi. “Programul la Centrul de Permanență pentru Servicii Medicale nr.1 din cartierul Micro 39 este următorul: luni – vineri – 15.00 – 8.00, iar sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale – non-stop (24/24). Important de precizat este că serviciile sunt gratuite. Mai mult, centrul este dotat de către Primăria municipiului Galați cu un electrocardiograf pentru ca pacienții să beneficieze și de electrocardiograme. Principalul scop al înființării acestor centre este degrevarea unităților de primiri urgențe ale spitalelor din oraș, dar și continuarea programelor cabinetelor medicilor de familie, în așa fel încât oamenii să poată beneficia de acces facil la servicii medicale, la orice oră din zi și din noapte”, mai transmite sursa citată. gazetagalatiului.ro
dcp100168 Posted April 17, 2019 Author Posted April 17, 2019 Tot mai mulţi gălăţeni apelează la centrele de permanenţă Aglomeraţia din serviciile de gardă ale spitalelor şi accesul uneori dificil către cabinetele medicale de familie au condus la creşterea numărului de pacienţi gălăţeni care au mers în centrele de permanenţă cu diverse probleme medicale, în 2018, faţă de anul precedent. Astfel, dacă în 2017 în jur de 17.000 de gălăţeni au apelat la serviciile medicale acoperite de aceste unităţi, anul trecut numărul pacienţilor a crescut la peste 24.000. În judeţul Galaţi funcţionează opt centre de permanenţă, şase în comune şi două în oraşe, municipiul Galaţi şi Bereşti. În total, 59 de medici asigură asistenţa medicală primară în aceste unităţi sanitare, pentru mai bine de jumătate din populaţia judeţului. Cinci dintre centrele de permanenţă din judeţul Galaţi funcţionează în spaţii puse la dispoziţie de autorităţile locale. În restul centrelor, activitatea se desfăşoară în cabinetele medicilor de familie din respectivele comune. "Numărul de bolnavi care s-au prezentat în centre de permanenţă în zilele lucrătoare a fost de 12.567, în vreme ce numărul pacienţilor prezentaţi în zile nelucrătoare a fost de 11.747. Pentru peste 19.000 de pacienţi, tratamentul a fost asigurat în aceste centre, 508 bolnavi au primit bilet de trimitere către alte specialităţi, în 332 de situaţii a fost solicitată ambulanţa pentru transport, iar în 196 de cazuri a fost nevoie de intervenţia echipajelor medicale de urgenţă", se arată într-un material al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Galaţi. Cele şase centre de permanenţă din Cudalbi, Corod, Băleni, Tudor Vladimirescu, Cavadineşti şi Vlădeşti deservesc 25 de localităţi din mediul rural, sate a căror populaţie însumează în jur de 90.000 de locuitori. Centrele din Galaţi şi Bereşti acoperă o zonă locuită de peste 300.000 de locuitori. Aceste centre medicale au fost înfiinţare printr-un ordin emis în 2011 şi au fost gândite în scopul asigurării unui minim de asistenţă medicală în comunităţile în care nu funcţionează spitale, iar staţiile de ambulanţă sunt prea departe pentru ca echipajele medicale să poată ajunge la timp în cazul urgenţelor. Pe site-ul DSP Galaţi (dsp-galati.ro), în partea dreaptă a paginii, puteţi găsi informaţii necesare cu privire la datele de contact şi la gărzile din fiecare centru în parte. viata-libera.ro
dcp100168 Posted September 19, 2023 Author Posted September 19, 2023 Unde sunt și ce servicii oferă centrele de permanență În municipiul Galați funcționează, la acest moment, trei centre de permanență, organizate în baza Legii nr. 263/ 2004 privind asigurarea continuității asistenței medicale primare. Sunt locuri unde gălățenii cu probleme medicale minore și medii sau care au nevoie de diverse servicii ar trebui să se poată adresa în regim de gardă și fără să plătească nimic. Acestea se află în trei dintre cele mai populate cartiere ale orașului, după cum urmează: - Centrul de Permanență Nr. 1, situat pe str. Drumul Viilor nr. 14, Bl. J4, Parter, tel: 0336.802.553; - Centrul de Permanență Nr. 2 ”Sfântul Luca”, situat în Mazepa I2, str. Ovidiu nr. 10-12 (Parohia ”Sfinții Trei Ierarhi”), tel: 0336.401.671; - Centrul de Permanență Nr. 3, situat pe strada Furnaliștilor nr. 9B, tel: 0336.410.990. Centrele sunt deschise în zilele lucrătoare, între orele 15,00-8,00. În zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, precum și în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8,00 și durează 24 de ore. Servicii oferite: a) asistența medicală în afecțiunile acute și urgențele medico-chirurgicale, în limitele competenței medicului de familie și posibilităților tehnice; b) trimitere către alte specialități în vederea internării, în situațiile care depășesc competențele medicului de familie; c) administrarea medicației necesare tratamentului de urgență; d) eliberarea unei scrisori medicale. viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now