dcp100168 Posted November 18, 2021 Author Share Posted November 18, 2021 Sterică Bădălan – Imnuri vizuale închinate naturii Deschisă fără obișnuitul vernisaj datorită restricțiilor impuse de starea de alertă în care se află țara și a măsurilor luate de autorități pentru prevenirea infectării cu virusul Sarscov 2, noua expoziție personală a artistului plastic Stetică Bădălan, găzduită de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, cuprinde un număr de 35 de lucrări de pictură reprezentând peisaje și naturi statice cu flori, genuri pe care el le cultivă cu consecvență de la începutul carierei sale. Acestea sunt executate în tehnica uleiului pe pânză, unele realizate cu ani în urmă, altele însă, cele mai multe, fiind produsul anului 2021. Sterică Bădălan este cunoscut ca un mare iubitor al naturii, iar imaginile tablourilor sale și din această expoziție sunt inspirate de peisajul mirific al Deltei Dunării, de bălțile create de marele fluviu, de Faleza gălățeană, de meleagurile pitorești ale Dobrogei natale, dar și de priveliștile altor zone din țară, în care a poposit cu prilejul taberelor de creație la care a participat. Sunt imagini tonifiante, figurate pe suportul de pânză cu sensibilitatea unui artist care se simte o parte din natură și trăiește la un înalt diapazon sentimentul frumosului și întâlnirea cu locuri care i-au marcat existența. Aspectele imortalizate sunt surprinse în toate anotimpurile anului și în diferite momente ale zilei. Artistul este încântat de albul imaculat al zăpezii și de felul cum iarna îmbracă copacii și satele în hlamida ei argintiu-sidefie („Iarnă la Dunăre”, „Nostalgica iarnă”, „Iarnă la Măcin”, „Satul natal”); se bucură când primăvara sevele pământului se dezlănțuie făcând ca întreaga natură să reînvie („Vis de primăvară”, „Faleza Dunării”, „Pomii din grădina mea”, „Margine de sat”, „La malul Dunării”); anotimpul estival îl face să exulte în fața frumuseților firii, a întinderilor nemărginite ale mării („Amintiri din Deltă”, „Costinești”, „Marea la Costinești”, „Vadul”), după cum toamna, cu opulența ei de aur, argint și purpură, revărsată pe verdele frunzișului în descompunere, îi strecoară în suflet un sentiment de melancolie („Lumină lină”, „Liniștea Deltei”, „Reverie”, Romanță”, „Mirificul Deltei”, „Toamnă aurie”). Spațiile cuprinse pe suprafața patrulaterelor tablourilor sunt configurate în desfășurări vaste, grație mijloacelor plastice folosite de artist pentru redarea perspectivei. În pânzele expuse de Sterică Bădălan apele se contopesc la orizont cu albastrul cerului; casele și gospodăriile țărănești sunt pictate de cele mai multe ori în zona mediană a tablourilor; luminișuri de pădure înviorează atmosfera nostalgică pe care o creează copacii sub acțiunea factorilor distructivi ai anotimpului autumnal; pe brațul Sf. Gheorghe se vede epava cargoului ucrainean „Rostock”, scufundat la 2 septembrie 1991 pe brațul Sulina, în dreptul localității Partizani („Epava”); plaja Costineștilor își așteaptă oaspeții; albastrul apei fluviului își împrumută nuanțele arbuștilor și malului Falezei Dunării („Oglindire”, „Faleza”, „Romantică”). Stilistic, Sterică Bădălan rămâne în sfera picturii de factură realistă și impresionistă, practicată mai mult în taberele de creație. Nu renunță nici la structurile semi-abstracte cu care ne-a obișnuit în expozițiile personale de până acum. Sub raport cromatic, culorile sunt mai intense, mai luminoase, dobândesc în unele tablouri străluciri de smalț. Predomină albastrul cu nuanțe mai deschise sau mai închise, urmat de verde, galben, roșu, auriu, oranj, griuri, pământ de Siena. Uneori, artistul pictează numai pe o anumită dominantă sau intervine cu o rețea de linii care secționează imaginea de ansamblu a peisajului, îi imprimă un anumit dinamism. El este un observator fin al naturii, știe să-i surprindă poezia și farmecul inegalabil, știe să se bucure de ceea ce ea îi oferă, iar imaginile așternute pe pânză sunt de fapt niște portrete ale unui peisaj personalizat, unde acel „genius locci” este mai prezent ca oriunde. Așezate în buchete introduse în recipiente simple, florile din tablourile lui Sterică Bădălan sunt pictate cu o pastă suculentă, vie, strălucitoare, care le pune în valoare carnalitatea, gingășia și fragilitatea petalelor. Adesea, artistul intervine în construcția corolelor cu ingenioase suprapuneri, obținând rafinate transparențe cromatice. În preajma florilor sale simți parcă parfumul acestora și înțelegi mai bine că ele sunt o parte integrantă a naturii căreia pictorul, prin tablourile sale, i-a dedicat adevărate imnuri vizuale care vor rămâne și străbate timpul(„Vas cu flori”, „Crizanteme galbene”, „Flori I, II”, „Natură statică I, II”, „Buchet”). Sterică Bădălan dovedește și prin această expoziție personală că este un pictor cu un discurs plastic original. În anii care au trecut de la debutul din 1976, el și-a construit un stil propriu, devenit recognoscibil pentru oricine i-a urmărit evoluția. Un artist nespus de muncitor, bine cotat în spațiul gălățean dar și pe plan național, cu respect pentru artă și beneficiarii acesteia. În cei peste 40 de ani de activitate a căutat să țină pasul cu mișcare plastică contemporană românească, găsind întotdeauna soluții picturale care să-i confere identitate. Colegul și prietenul său Gheorghe Miron, referindu-se la creația lui, observa cu ceva timp în urmă: „Se exprimă cu aceeași fervoare și atunci când pictează într-o notă realistă, cât și în direcția opusă, a suprafețelor cu structuri și nuanțe abstracte. Compozițiile au amprenta originalității din care derivă uneori bruște și neașteptate schimbări de direcție. Caută asiduu surpriza optică, iar formele se supun acestui discurs plastic, dând posibilitatea unor lecturi paralele”. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 12, 2021 Author Share Posted December 12, 2021 Mircea Cojocaru, un pictor al omului Orașul Tecuci a dat picturii, sculpturii, graficii și artei decorative din țara noastră artiști care prin creația lor au devenit nume de notorietate națională și internațională. Aici s-au născut Gheorghe Petrașcu (1872 – 1949), Grigore Romano (1868 – 1917), Nina Arbore (1889 - 1942), Ion Țarălungă (1928 – 1999), Horia Mureșan (1939 – 2019), Octavian Covaci (n. 1941, stabilit la București), Ecaterina (Tina) Popa (n. 1942, stabilită la Râmnicu Vâlcea), Mihaela Profiriu-Mateescu (n. 1945, stabilită la București), Valentin Meiu (n. 1955, stabilit la Iași), Aurelia Tudorache (n. 1953, stabilită la Buzău), Liliana Grecu (n. 1959, stabilită la Botoșani), Constantin Tănăsache (n. 1962, stabilit la Bacău), Mariana Manea-Câmpeanu (n. 1970, stabilită în București), Gabriel Bălașa (n. 1984, stabilit la București). De Tecuci și-au legat numele prin activitatea desfășurată în învățământ sau prin studiile urmate în școlile de aici Dimitrie Hârlescu (1872 – 1923), Stavru Tarasov (1883 – 1961), Dumitru Brăescu (1886 – 1947), George Nichita (1899 – 1968), Clara Cantemir (1905 – 1993), Ioan N. Peiu (1913 – 1944), Ștefan Sevastre (1926 – 2017), George Apostu (1934 - 1986), Ion Brăduț Covaliu (1924 – 1991), Tudor Ioan (n. 1958, stabilit la Galați), Carmen Poenaru (n. 1964, stabilită la Bacău) sau Valeriu Șușnea (n. 1960, stabilit la Buzău). În Tecuci trăiesc astăzi și creează Nicolae Placicov, Dan Mateescu, Ștefan Buțurcă, Mircea Cojocaru și Eduard Sandu, fiecare aducându-și, în felul său, contribuția la îmbogățirea zestrei artistice românești și la întreținerea în orașul de adopție a unei atmosfere culturale elevate. Pictorul Mircea Cojocaru, căruia îi consacrăm aceste rânduri, coboară dintr-un vechi sat moldovenesc din nord-vestul judeţului Galați, aparţinând comunei Nicoreşti, Coasta Lupei, unde s-a născut la 6 octombrie 1955. Localitatea este cunoscută și ca loc de naștere al poetului, jurnalistului și traducătorului Constantin Z. Buzdugan, cel care a tradus pentru prima oară în limba română textul celui mai cunoscut cântec socialist din întreaga lume, „Internaționala” („L’internationale”, versuri Eugène Pottier; muzica – Pierre Degeyter). Cu mai mulţi ani în urmă, Mircea Cojocaru s-a stabilit în Tecuci, s-a afirmat ca pictor, fiind în peisajul cultural-artistic al acestuia o prezenţă activă, dinamică, reţinând atenţia prin iconica șocantă a tablourilor sale, realizate într-o viziune constructivist-decorativă sau cu ecouri din arta suprarealistă şi abstractă. Nu a renunţat însă nici la forţa artei realiste atunci când a imortalizat pe pânză secvenţe ale peisajului urbanistic al Tecuciului („Strada Mare”, „Foișorul de foc”, „Catedrala Sf. Mare Mucenic Gheorghe), aspecte din Veneţia sau scene de inspiraţie biblică. În acestea din urmă, am putea spune că se apropie chiar de arta renascentistă („Cina cea de Taină”, „Golgota”, „Răstignirea”, „Coborârea de pe Cruce”, „Punerea în Mormânt”), deși unele motive le-a pictat și într-o factură abstractă sau care nu ține seama de erminii („Adam și Eva”, „Fuga în Egipt”, „Iisus în fața lui Pilat”). În urbea care l-a adoptat, artistul este cunoscut și prin poezia pe care o scrie și o citește în cadrul Cenaclului „Calistrat Hogaș”, nereușind până acum să o strângă în volum. De-a lungul timpului, Mircea Cojocaru şi-a organizat mai multe expoziţii personale la Tecuci (1980, 1995, 2000, 2003, 2005, 2009, 2012, 2917, 2019), Iaşi (1980, 1989, 1999), Galaţi (1998, 2014, 2019), Bucureşti (1998, 2000), Focşani (2003), Bârlad (1999, 2002, 2003), Douai şi Lille (Franţa, 2008), participând şi la unele manifestări colective de profil din Iaşi, Galaţi şi Tecuci. Are lucrări în colecţii de stat şi private din România, Franţa, Israel, Belgia, Suedia, Anglia, Austria, Canada. Despre pictura şi grafica sa au scris criticii de artă Valentin Ciucă, Radu Negru, Eugen Radu Lazăr, scriitorii Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ştefan Andronache, Vasile Ghica, pictorii Ion Ţarălungă şi Vasilian Doboş. Numele său figurează în monumentalele volume ale lui Valentin Ciucă „Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II (Editura Art XXI, Iaşi, 2004) şi „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova, 1800 - 2010” (Editura Art XXI, Iaşi, 2011), în micul dicţionar enciclopedic al lui Vasile Ghica „Nasc şi la Tecuci oameni” (Editura Pim, Iaşi, 2008) şi în „Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni” al subsemnatului (ediția I, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Editura „Terra”, Focșani, 2007; ediția a II-a, Editura „Axis Libri”, Galaţi, 2013). Universul picturii şi graficii lui Mircea Cojocaru este bogat şi divers. El este populat de o lume fascinantă de forme de o deosebită acurateţe, care şochează prin culoarea strălucitoare, de esenţă fovistă, şi prin exprimarea liberă, ce nu pare a fi umbrită de inhibiţii ale celui care nu trăiește într-o localitate cu o mișcare plastică de anvergură. Din capul locului reţinem ca o constantă a operei sale preocuparea aproape obsesivă pentru figura umană, fixată pe pânză sau pe carton fie în compoziţii, fie în portrete cu trimiteri directe la personalităţi care au marcat cultura românească şi pe cea universală sau, dimpotrivă, la persoane a căror identitate rămâne sub semnul anonimatului. Unele lucrări sunt de sorginte livrescă, fiind inspirate din „Decameronul” lui Giovanni Boccacio, din „Iscusitul Hidalgo Don Quijote de la Mancha” al lui Cervantes, fondatorul romanului realist modern, din poezia lui Jorge Luis Borges, din mitologia greacă şi cea biblică. Altele sunt expresii ale erosului sau îşi au originea în frumuseţile naturii şi ale mediului în care se mişcă pictorul. După cum o serie de alte tablouri sunt plăsmuiri ale fanteziei sale bogate, materializări grafice și cromatice ale unor idei ce ţin de existenţa şi condiţia umană, de raporturile omului cu semenii săi şi cu Divinitatea. Structurile geometrice la care recurge, desele alunecări în suprareal şi abstract, ni-l recomandă pe Mircea Cojocaru ca fiind un pictor mai mult cerebral, însă cromatica tablourilor, linia elegantă şi mlădioasă a desenului lasă să descoperim un artist foarte sensibil, un liric sub penelul căruia culoarea dobândeşte sonorităţile muzicii. De altfel, muzica îi este chiar foarte apropiată, dovadă portretele remarcabile ale lui Ciprian Porumbescu, George Enescu, Ludwig van Beethoven, Hector Berlioz, Wolfgang Amadeus Mozart, Richard Wagner, concepute într-o viziune modernă (liniile și culorile utilizate evocă parcă însăși muzica acestora), compoziţiile cu instrumentişti sau cele intitulate simplu „Muzicală”. Cercul, semicercul, triunghiul, pătratul, rombul, piramida, arcada, scara, linia curbă, crucea, îngerii sunt simboluri frecvent întâlnite în picturile sale, iar când în compoziţii introduce elemente din natură, ele suferă metamorfoze, sunt descompuse, suprapuse, combinate după o logică personală în ansambluri pe care ochiul le savurează. Abordarea unor aspecte ale satului și ale portului popular specific zonei îl preocupă de asemenea și le obiectivează vizual în tablouri în care se simte dragostea artistului pentru tradițiile, datinile și obiceiurile oamenilor din mediul rural („Balada toamnei”, „Fântâna”, „Fuiorul”, „Maternitate”, „Bătrânul cobzar”, „Blânda păstoriță”, „Fete din Oaș” etc.). Mircea Cojocaru are tendinţa alungirii personajelor, siluetele feminine sunt graţioase, conturate cu o linie şerpuitoare („Izgonirea din Paradis”, „Visul”, „Alei în necuprins”, „Începutul”, „În căutarea Paradisului”). Adesea se străduieşte, cu rezultate inegale, să picteze într-un stil ce evocă mozaicul („Floarea-soarelui”, „Flori în vas de cristal”, „Natură statică cu floarea-soarelui”, „Nud”, „Clovn”). Abordările în cheie abstractă sunt combinaţii de forme plăsmuite pentru a ilustra anumite idei („Oul lui Columb”, „Tunelul”, „Boul pe acoperiş”, „Baladă”), iar în unele tablouri, iniţial pornite de la elemente concrete, accentele suprarealiste sunt evidente („Femeia îndărătnică”, „În travesti”, „Cal circumscris”, „Balenă înghiţind un cal”, „Ruigby”, „Adam şi Eva”). Şi în expoziţiile de la Galaţi, pe care i le-am văzut la Cafeneaua Actorilor de la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” (2014) și la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” (2019), Mircea Cojocaru a prezentat o suită de lucrări în care apar motive cunoscute ale picturii sale: dansatoare cu forme gracile („Vals”, „Moartea lebedei negre”), odalisce („Odaliscă”), cai stilizaţi („Duet”, „Amazoană”, „Zbor”, „Nu priviți înapoi cu mânie!”), monahi și monahii („Părintele Arsenie Boca în chilia sa meditând”, „Călugăriţă”), instrumentişti („Mioritică”, „Mica ţiganiadă”, „Concert la pian”, „După concert”, „Naistul”), elemente cosmice şi vegetale („Amurg suprapus”), personaje în ipostaze hieratice („Fructele roşii”), scene biblice („Fuga din Egipt”. „Blândul păstor”), figuri din mitologia greacă („Dezlănțuirea lui Prometeu”, „Icar”, „Leda”). Uneori, Mircea Cojocaru conferă lucrărilor o notă de umor subtil, așa cum se întâmplă, de pildă, în „Efectul razelor de lună asupra silicoanelor”, „Cruciada femeilor”, „Dansând în ploaie” și „Domnișoarele din Tecuci”. Aceasta din urmă, prin titlu, ca și prin prezența grupului feminin, amintește de celebra lucrare a lui Pablo Picasso „Domnișoarele din Avignon”, prin care marele maestru spaniol anunța în 1907cubismul. De asemenea, artistul obișnuiește ca în unele compoziții ale sale să introducă elemente din operele unor mari artiști. În tabloul „Candelă în vânt” distingem forme ce amintesc de „Domnișoara Pogany” a lui Brâncuși, după cum, într-o altă lucrare, „Izgonirea din rai”, este inclus, foarte discret, cuplul îmbrățișat din „Sărutul” marelui sculptor român. Privite în contextul artei românești contemporane, tablourile lui Mircea Cojocaru sunt realizări de factură modernă, pictate într-un stil constructivist-decorativ la care el a ajuns în urma unor ani de munca asiduă, care îl individualizează și-i fac recognoscibile lucrările în manifestările colective de profil. Scriitura lor este elegantă şi cursivă, formele sunt riguros construite și organizate în structuri care cuceresc prin noutatea imagistică şi ritmica dinamică, prin echilibru compozițional, prin sensibilitatea şi puritatea culorilor. Metaforele și simbolurile frecvent folosite sunt purtătoarele unor conotații majore, care adesea nu se lasă atât de ușor lecturate. Materia picturală este în general din registrul foviștilor. Pictorul utilizează din abundenţă roşul de diferite nuanţe, pe care-l acordă cu tonuri de verde, ocru, albastru, negru, alb, violet, griuri colorate, răspândite cu o pensulaţie lisă, îndeosebi prin juxtapunere. În construcția personajelor din compoziții, artistul și-a făcut un obicei de a nu insista prea mult asupra expresiei figurii lor, de cele mai multe ori limitându-se doar la conturarea unui oval. Linia desenului este întotdeauna mlădioasă, elegantă, formele sunt adesea descompuse și combinate în ansambluri compozițiune după o logică proprie. Imaginația pictorului este bogată și întotdeauna găsește echivalențe plastice adecvate ceea ce vrea să exprime. Varietatea fundalurilor și introducerea in spațiul plastic a unor elemente care, asociate, îmbogățesc lucrările cu noi sensuri, stimulează procesul gândirii și îndeamnă la meditație. Artist ajuns la vârsta maturității depline, Mircea Cojocaru este un pictor cu un discurs plastic profund original, cu o operă de substanță, care constituie dovada cea mai elocventă a talentului și harului său, a strădaniilor sale din fața șevaletului de a găsi cele mai bune soluții plastice pentru a da viață, în forme și culori, ideilor, gândurilor, sentimentelor, stărilor și trăirilor sale sufletești. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted December 23, 2021 Author Share Posted December 23, 2021 Salonul de iarnă – Sub semnul varietății tematice și stilistice Marcând sfârșitul manifestărilor consacrate aniversării în acest an a 70 de ani de existență a Filialei Locale a U.A.P.R., Salonul de iarnă al plasticienilor gălățeni, deschis în perioada 20 decembrie 2021 – 8 ianuarie 2022 la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, reunește pe simeze lucrări ale membrilor și colaboratorilor acestei organizații profesionale din domeniul artelor vizuale, realizate de artiști din toate generațiile, de la septuagenarii Ioan Murariu-Neamț, Teodor Vișan, Nicolae Cărbunaru, Gheorghe Andreescu, până la mai tinerele Ioana David-Ciocănaru și Ana-Maria Cocoș. Sunt lucrări de pictură de șevalet și pictură în frescă, grafică, sculptură și obiect care evidențiază o mare varietate tematică, stilistică și a tehnicilor de realizare artistică. Ca și în cazul altor manifestări similare, genul peisajului este bine reprezentat în expoziție. În ton cu anotimpul în care ne aflăm, Sterică Bădălan, Dan Vucicovici și Marian Haivaniuc au surprins aspecte ale iernii în care albul zăpezii conferă peisajului un farmec deosebit. Primul aduce în prim-plan imaginea unui sat dobrogean, cu case configurate în partea mediană a tabloului, dominate de locașul de cult ortodox, pe a cărui turlă se sprijină parcă cerul. Este de fapt satul copilăriei pictorului, care, din perspectiva anilor trecuți, îi amintește de iernile de altădată, strecurându-i în suflet o infinită nostalgie („Nostalgica iarnă”). Dan Vucicovici, un excelent acuarelist, folosește culorile de apă pentru a surprinde momentul când razele soarelui se strecoară prin desișul pădurii făcând ca zăpada să dobândească străluciri diamantine („Raze”), în timp ce Marian Haivaniuc surprinde o secvență hibernală acvatică, cu maluri străjuite de arbori despuiați de frunziș și un cer care se reflectă în oglinda de gheață a pârâului. O secvență acvatică a reținut în patrulaterul pânzei sale și Jana Andreescu, cu bărci care odihnesc la mal, în așteptarea probabil a pescarilor. Sunt remarcabile formele clare, obținute printr-un desen riguros, cu linii ferme și o cromatică luminoasă, de mare sensibilitate. Târgbujoreanul Ioniță Benea și Adriana Stoica îi poartă pe iubitorii de artă în anotimpul estival, primul figurând o scenă campestră, cu clăi de fân înălțate pe ogoarele satului maramureșean Breb („Clăi la Breb”), Iar Adrian Stoica înfățișează un peisaj cu o deschidere perspectivală largă și vegetație abundentă, în care omul nu se poate simți decât bine („Relaxare”). Nicolae Cărbunaru, printr-o superbă metaforă plastică, imaginează o secvență marină, cu stânci roase de valuri și bătute de vânturi, în care masele de culoare, prin formele lor, sugerează zbuciumul mării în timpul marilor furtuni („Valurile, vânturile …”). Lavinia Antonia Coșovliu, de pe teritoriul Bulgariei, din partea de nord-est a acesteia, a surprins un fragment al monumentului naturii cunoscut sub denumirea Capul Caliacra, reușind să pună în evidență structura calcaroasă a promontoriului stâncos de aici („Ferestre la Caliacra”). Gheorghe Andreescu s-a oprit asupra unui peisaj edilitar din afara granițelor țării, în fața căruia proiectează un grup de cai, pictați în stilul său caracteristic, dând imaginii un aer de legendă, totul exprimat într-o grafică precisă și culori de mare sobrietate („Tentație”). David Sava este autorul unuia dintre cele mai frumoase și expresive tablouri din expoziție. O recuzită de natură statică selectată cu gust, obiecte cu volumetrie exemplar construită, flori risipite pe suprafața pictată în așa fel încât să creeze o atmosferă de domeniul miracolului („Atmosferă”). Fiica sa, Ioana David-Ciocănaru, prezintă o compoziție în care figurativul face casă bună cu abstractul, deosebită total cu ceea ce ea a prezentat până acum în expozițiile individuale și de grup. Formele au fluiditate, iar așezarea lor în pagină imprimă un ritm dinamic ansamblului. Compoziția lui Ștefan Axente, pictată în două registre diferit colorate, cu arbori miniaturali înfloriți și siluete umane figurate tot miniatural, într-o dispunere ascensională pe pânză, conferă lucrării un aer primăvăratec, tonic, care creează o stare de optimism și sete de viață („Joc luminat”). Teodor Vișan atrage vizual atenția asupra fenomenului poluare și a repercusiunilor pe care le poate avea asupra sănătății oamenilor („Poluare”). Alte lucrări de pictură sunt semnate de Gabriela Ggeorgescu, Andreea Costandache, Corina Năvălici, Ioana Musinchevici, Liliana Tofan, Marinela Simiraș, Ștefan Olimpia, Ruxandra Mitache și Simona Pascale, unele dintre aceste plasticiene, în ceea ce întreprind, rămânând în zona figurativului, altele optând pentru creația în cheie abstractă. Mai puțin prezent în expoziție, portretul este reprezentat doar prin lucrările semnate de Gheorghe Miron și Daniela Florentina Oană. Atrage atenți în mod deosebit cel expus de Gheorghe Miron, intitulat „Fără regină nu există regi”, o realizare iconică ce ne duce cu gândul la pictura renascentistă, a cărei influență a devenit permanență stilistică în creația artistului gălățean, un adept al novorealismului. Personajul feminin, nimeni altul decât tânăra graficiană Ana-Maria Cocoș, este înfățișată într-o ținută majestuoasă, poartă pe cap coroană, iar trupul îi este acoperit de un drapaj bogat, care îi lasă liber doar un fragment al pieptului și umărului stâng. Fundalul tabloului îl constituie o construcție veche, cu tencuiala pereților exteriori căzută pe unele porțiuni, iar prin sticla ferestrei se distinge bustul din profil al regelui, de fapt al pictorului Gheorghe Miron. Desigur, imaginea ascunde în ea o semnificație care rămâne sub semnul misterului. Artistă cu atestat în pictura bisericească, eliberat de Patriarhia României, experimentată în arta monumentală, Adriana Mariana Chebac farmecă și de această dată cu lucrarea sa intitulată „Arheologie - relicvariu”, executată în frescă, tehnică dificilă, dar pe care ea o stăpânește cu deplină siguranță. Lucrarea, prin patina coloristică de vechime pe care i-a imprimat-o artista, dă impresia de obiect recuperat. Grafica prezentată pe simeze este datorată artiștilor plastici Mihaela Brumar, Cornelia Burlacu, Ana-Maria Cocoș, Cornel Corcăcel, Cristiana Ștefania Culiță, Ionuț Mitrofan, Roland Pangrati și Valentin Huiban. Mihaela Brumar dezvoltă tema alienării individului într-o societate măcinată de puternice conflicte și contradicții, în care chiar și identitatea națională este pusă sub semnul întrebării („Alienare”); Cornelia Burlacu glosează pe motivul dedublării într-o compoziție de mare acuratețe, cu personaje fragmentar conturate, prezentate într-un mediu în care realul se îmbină cu fantasticul („Dedublare”); Ana-Maria Cocoș își arată și de această dată virtuțile în folosirea pixului colorat, minuțiozitatea și răbdarea cu care lucrează la crearea imaginii, accentuarea elementelor de detaliu („Cântec de dragoste”); Cornel Corcăcel cu gravura „Ars Censurae / Arta cenzurii”, executată în tehnica ac rece, a primit Marele Premiu la ediția din acest an (a XVII-a) a Bienalei Naționale de Artă Plastică „Lascăr Vorel” de la Piatra Neamț. Ionuț Mitrofan înscrie în spațiu forme geometrice cu rezonanțe muzicale („Mistoka”). Cristina Ștefania Culiță se axează pe problema migrării formelor geometrice în spațiu și revenirea lor la forma inițială („Iconografii recurente”). Valentin Huiban își realizează autoportretul, pe un fundal peisagistic elvețian, cu ajutorul aerografului, obținând efecte cromatice numai din pulverizarea negrului („Autoportret în atelierul personal”). Roland Pangrati, în tehnica japoneză cu care a familiarizat publicul prin ultimele sale expoziții personale, redă structura geologică a stâncilor („Rocks”). Lucrările de sculptură sunt mai puține în această expoziție și ele aparțin lui Ioan Murariu-Neamț, Eduard Costandache, Lucian Jităriuc și Gheorghe Nour. Rode-bosse-ul lui Ioan Murariu-Neam este o compoziție monolitică cioplită în marmură, care reține prin jocul subtil al volumelor pe care-l realizează artistul prin îmbinarea elementelor unghiulare cu cele curbe „Ritm cu planuri curbe”). Dezvoltarea lor pe verticală dă senzația de înălțare și de înlăturare a greutății blocului de marmură. La Eduard Costandache, compoziția metalică este suplă, dinamică, avântată în spațiu. Lucian Jităriuc este prezent cu o a treia variantă a lucrării sale ,„Fluture diamant”, executată de această dată în ipsos, concepută într-u stil cu ecouri care evocă întrucâtva cubismul. Gheorghe Nour a ales tema maternității, prezentând o tânără mamă care-și strânge la piept cu brațul stâng copilul. Obrazul acestuia se contopește cu cel al mamei. Artistul a lăsat în mod voit să se vadă pe suprafața pietrei urmele dălții, care dezvăluie într-un fel starea de frământare, de neliniște a personajului („Iubire divină”). Obiectul expus de Tudor Șerban, „Celula V”, face parte dintr-o serie de alte lucrări ale artistului în care el, aidoma unui savant botanist, studiază la microscop structura celulară a unor plante și o prezintă, de astă dată cu mijloacele tehnice ale gravorului, iubitorilor de artă. Tudor Șerban este un excelent desenator și în același timp un fin observator a ceea ce ochiul omului de rând vede mai puțin sau deloc. El face vizibil invizibilul cu mijloacele pe care le are la dispoziție, lucrările lui constituind adevărate radiografii a lumii vegetale,în care primează esteticul. Manifestare bine primită la vernisaj de publicul gălățean venit în număr mare, în ciuda restricțiilor pandemice, Salonul de iarnă, ediția 2021 – 2022, confirmă încă o dată valoarea membrilor și colaboratorilor Filialei Galați a U. A. P. R., strădania acestora pentru ca arta lor să evolueze și să fie în pas cu tendințele manifestate în arta contemporană românească. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 10, 2022 Author Share Posted January 10, 2022 Chipul lui Mihai Eminescu în creația sculptorilor români În decursul anilor care s-au scurs de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu (15 iunie 1889), foarte mulți sculptori români au evocat în bronz, marmură sau piatră figura luminoasă și spiritualizată a poetului nostru național, fiecare având o abordare conform propriei viziuni și pe măsura talentului și harului său artistic. Așa se face că astăzi, pe teritoriul României, în mediul urban și rural, dar și în afara granițelor țării, există sute de busturi și statui ale poetului, în care chipul și spiritul eminescian sunt exprimate în interpretări dintre cele mai felurite, unele având valoarea capodoperei. Interesul pentru chipul lui Eminescu a început chiar din a doua zi după moartea acestuia, când sculptorul Filip Marin i-a luat poetului masca mortuară la Spitalul Brâncovenesc, unde corpul neînsuflețit al acestuia fusese dus pentru autopsie. Același sculptor, a executat chiar în 1889 bustul în ghips al poetului din inițiativa lui Corneliu Botez, student la Facultatea de Drept, și al unor admiratori grupați în jurul revistei „România Literară”. Pentru strângerea fondurilor s-a organizat la Teatrul „Dacia” un festival în seara zilei de 10 noiembrie 1889. Corneliu Botez a tipărit și o broșură de omagiere a lui Eminescu, care a fost vândută pentru acoperirea cheltuielilor bustului care, finalizat, a fost predat lui Constantin Exarcu, președintele Ateneului Român, și expus în interior. Tot Corneliu Botez, la Congresul Studenților din acel an, ținut la Ploiești, a făcut propunerea ridicării unui bust în memoria lui Eminescu la Botoșani, ceea ce s-a și întâmplat în anul următor, 1890, grație inițiativei studenților de la Universitățile din București și Iași. Bustul a fost realizat de sculptorul Ion Georgescu, artist de formație clasică, profesor la Școala de Arte Frumoase din București. A fost turnat în bronz la Paris (L. Martin) și dezvelit la 11 septembrie 1890 în fața Școlii Primare de Băieți „Marchian” cu prilejul Congresului al XI-lea al studenților, azi aflată în Parcul „Mihai Eminescu”. În modelarea chipului lui Eminescu, sculptorul a folosit fotografia acestuia de la 28 de ani, când avea, după remarca lui Petru Comarnescu, „o expresie mai puțin avântată, dar la fel de meditativă și duioasă ca în fotografia de la 19 ani”1. Pe soclul din marmură este gravată inscripția : „Poetului Mihai Eminescu 1850 – 1889. Studenții universitari români din București – Iași. Omagiu și admirațiune”. De asemenea, este gravată prima strofă din poezia „Glossă”: „Vreme trece, vreme vine,/ Toate-s vechi și nouă toate;/ Ce e rău și ce e bine/ Tu te-ntreabă și socoate;/ Nu spera și nu ai teamă,/ Ce e val ca valul trece;/ De te-ndeamnă, de te cheamă,/ Tu rămâi la toate rece”. În 1991, Ion Georgescu a executat și medalionul-relief de la mormântul poetului din Cimitirul Belu, în care chipul poetului este interpretat, după același Petru Comarnescu, „cu căldură și venerație, aducând o notă de puritate pe lângă accentul pus pe meditație, efigia nefiind lipsită nici de duioșia eminesciană”2. Tot lui Ion Georgescu îi aparține Bustul lui Eminescu realizat în timpul când era primar Pache Protopopescu și aflat un timp în fața Ateneului Român. Astăzi, la Botoșani, mai există: Statuia lui Eminescu de la Biserica Uspenia, unde el a fost botezat la 21 ianuarie 1850. Aparține lui Oscar Han, este din bronz, datează din 1967, a fost amplasată inițial la sediul Uniunii Scriitorilor din România, Șoseaua Kiseleff București, iar prin evacuarea din 1984 a clădirii de către aceasta, a fost adusă în 1989 la Botoșani și instalată în curtea Bisericii Uspenia; Bustul lui Eminescu, bronz, autor – Nora Dorian, instalat în 2001 pe locul unde s-a aflat casa lui Gheorghe Eminovici, arsă într-un incendiu; Bustul lui Eminescu, bronz, autor Ovidiu Maitec, amplasat în 1960 în fața Teatrului de Stat; Bustul lui Eminescu, bronz, autor – Richard Hette, dezvelit la 15 septembrie 1987 în fața Colegiului „Mihai Eminescu”; Bustul din piatră al poetului, sculptat de Dumitru Pasima, amplasat în parcul din fața Casei Tineretului, dezvelit la 14 ianuarie 2001; Bustul din bronz al Eminescu realizat de Gheorghe D. Anghel, amplasat în curtea Muzeului Memorial de la Ipotești (1958). În anul 1902, la 14 iulie, un alt bust al lui Eminescu a fost dezvelit la Dumbrăveni (Suceava) datorită prințului Leon Ghika, proprietarul domeniului Dumbrăveni, fost deputat și poet apreciat în cercurile literare franceze. Este din bronz, a fost realizat de Oscar Spaethe. Amplasat în fața conacului, în partea din față a soclului avea montată o placă din bronz cu versuri din poezia „Valurile” Vânturile”: „Ne-nțeles rămâne gândul/ Ce-ți străbate cânturile,/ Zboară veșnic, îngânându-l/ Valurile! Vânturile!”. Astăzi bustul nu mai există, în perioada interbelică a fost păstrat de un gospodar din sat, iar în anii comunismului a dispărut. Există în schimb alte două busturi datorate sculptorilor Ion Mândrescu, turnat în bronz (1991) și Marcel Mănăstireanu (piatră artificială). Trei replici ale bustului realizat de Ion Mândrescu au fost trimise în Republica Moldova, Caracas – Venezuela și Sucevița. Prima statuie din țară a lui Mihai Eminescu a fost dezvelită la Galați, la 16 octombrie 1911 în Parcul Municipal (azi, „Mihai Eminescu”) din inițiativa unui comitet în fruntea căruia s-a aflat magistratul, poetul și jurnalistul Corneliu Botez, autor al multor contribuții la biografia poetului. Sculptura a fost realizată de Frederic Storck din marmură de Carrara. Despre aceasta, ne-am referit pe larg în articolul precedent3. Dacă statuia de la Galați constituie primul monument de acest fel ridicat vreodată în țară, în 1925, la Sânnicolau Mare, județul Timiș, în fața Gimnaziului Mixt „Principele Carol”, s-a dezvelit, la 11 octombrie, primul monument al poetului ridicat în România Reîntregită prin actul de la 1 Decembrie 1918. Bustul din bronz, așezat pe un soclu din marmură neagră, aparține lui Ion Dimitriu-Bârlad. În realizarea acestuia, sculptorul s-a folosit de fotografia poetului de la 35 de ani. La serbarea de inaugurare au participat 10.000 de oameni. Printre ei: Octavian Goga, membru al Academiei Române, Ion Minulescu, director în Ministerul Cultelor, Liviu Rebreanu, președintele Societății Scriitorilor Români, poetul Aron Cotruș. Compozitorul Sabin Drăgoi, pe versuri din poezia „Doina”, a compus muzica pentru un cor mixt de 500 de persoane din șase comune bănățene. La Mănăstirea Putna, locul unde s-a desfășurat în 1871 primul Congres al Studenților din toate provinciile românești, în organizarea căruia Eminescu a avut un rol important, s-a dezvelit la 8 august 1926 un bust al poetului, operă în bronz a sculptorului Oscar Han. Inițiativa a aparținut Cercului Studențesc „Arboroasa” din Cernăuți, iar inaugurarea s-a făcut în prezența A.S.R. Principesa Ileana. Oscar Han a manifestat un interes deosebit pentru Eminescu și creația sa, mărturie în acest sens fiind și alte portretizări ale genialului poet, printre care: bustul prezentat în 1929 la Expoziția Mondială de la Barcelona (Spania), unde a primit din partea organizatorilor cea mai înaltă distincție, Gran Prix; bustul de la Constanța; bustul de la Oradea; o statuie a poetului pentru Grădina Botanică din Cluj-Napoca, inaugurată în 1930, având înălțimea de 2,5 m; un bust al Luceafărului, amplasat în 1968 în scuarul din fața Cinema Capitol din Timișoara, cu prilejul aniversării împlinirii a 100 de ani de la popasul făcut de Eminescu în acest oraș; o statuie amplasată în curtea Bisericii Uspenia din Botoșani etc. Bustul de la Oradea a fost inaugurat în 1934 în parcul de pe esplanada Crișului Repede, dar în septembrie 1940, după dictatul de la Viena, a fost dat jos și distrus de către extremiștii maghiari, dimpreună cu altele ce-i reprezentau pe Regina Maria, Regele Ferdinand ș.a. Bustul de la Constanța, considerat de Petru Comarnescu o capodoperă a sculpturii românești, a fost inaugurat la 15 august 1930 pe faleza Cazinoului în prezența Regelui Carol al II-lea. Bustul este așezat pe un soclu înalt de 3 m, în fața căruia se află figura unei femei în picioare, simbolizând Poezia. Imaginea lui Eminescu este luminoasă, tinerească, energică, inspirată de fotografia poetului la 19 ani. Pentru Comarnescu afirmă că acest monument „respectă în cea mai mare măsură tipologia eminesciană, trecând-o prin semnificațiile majore ale operei. Măreția și sobrietatea expresiei reliefează lirismul activ al poetului”4. O căldură interioară și lirism profund emană și expresia chipului lui Eminescu din bustul de la Giurgiu, realizat în 1938 de Cornel Medrea, modelat în spiritul fotografiei de la 28 de ani, fără detalii naturaliste. În capitala culturală a Moldovei, Iași, există mai multe monumente dedicate memoriei lui Eminescu. Cel mai impozant este de fapt un grup statuar din bronz care-l are ca autor pe sculptorul Ioan Faur Schmidt. A fost ridicat în 1926 prin subscripție publică din inițiativa Ateneului Popular Toma Cozma din Iași. Are o înălțime de 3,35 m și un soclu de 5,20 m. Inițial a fost amplasat în fața clădirii Universității „Al. I. Cuza”, iar în 1957 a fost mutat lângă Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu”. Poetul este îmbrăcat într-o hlamidă antică. În dreapta lui, la picioare, se află „Înțelepciunea”/ „Filozofia”, reprezentată printr-un bărbat care își sprijină capul în mână; În stânga – „Poezia” sau ”Iubirea”, reprezentate prin chipul unui personaj feminin. Pe soclu, în față – basorelief cu o scenă erotică și versurile: „Cobori în jos, luceafăr blând,/ Alunecând pe-o rază,/ Pătrunde-n codru și în gând/ Norocu-mi luminează”; în spate – basorelief cu imaginea lui Ștefan cel Mare adunându-și oastea, și versurile din poezia „Doina”: „De-i suna din corn o dată/ Ai s-aduni Moldova toată,/ De-ai suna de două ori/ Îți vin codrii-n ajutor”. Aceste versuri au fost șterse cu dalta în 1946. Alte două monumente Eminescu se află, unul în Parcul Copou, aparține lui Ion Mateescu și datează din 1943, celălalt se găsește curtea Bisericii Trei Ierarhi și este din 1997. Mai multe monumente consacrate lui Eminescu există și în București, chiar cele mai multe. În Rotonda scriitorilor din Parcul Cișmigiu se găsește bustul sculptat de Ion Jalea în 1943. Același sculptor este autorul statuii „Eminescu stând” din curtea Ministerului de Externe. În ambele, artistul insistă în mod deosebit pe punerea în evidență a vieții lăuntrice a poetului, a zbuciumului său sufletesc. Mihai Onofrei este prezent cu o statuie din bronz în Parcul Herăstrău și un bust instalat în apropierea Liceului „Mihai Eminescu”. În fața Muzeului Literaturii se află statuia lui Eminescu realizată de Milița Petrașcu; în Parcul Național – bustul realizat de Ionel Stoicescu (2003); la sediul PSD din Șoseaua Kiseleff – bustul executat de Doru Drăgușin (2001). În scuarul din fața Ateneului Român se află amplasată Statuia din bronz a poetului, al cărei autor este Gheorghe D. Anghel. Pentru acest mare sculptor român, portretizarea lui Mihai Eminescu a constituit obsesia vieții sale. Statuia de la Ateneu a fost precedată de alte lucrări valoroase cu chipul poetului, considerate astăzi ca pregătitoare pentru această capodoperă a artistului și a statuarei românești. În 1938 el a realizat reliefurile narativ-simbolice „Din viața unui geniu” (triptic) și „Moartea poetului”, ambele aflate astăzi în colecția Muzeului de Artă din Râmnicu Vâlcea. În 1949 a realizat tot din bronz un bust înalt de 55 cm, dezvelit în 1950, cu prilejul Centenarului Nașterii Poetului, la Turnu Severin, în parcul Liceului „Traian”. În 1958 a realizat bustul, tot dinn bronz, din curtea Casei Memoriale de la Ipotești și încă un bust așezat în Parcul „N. Romanescu” din Craiova”. Despre bustul de la Ipotești, Petru Comarnescu spune că „Anghel nu ne dă un portret sintetic, în schimb ne oferă cea mai caldă, mai avântată și mai spiritualizată înfățișare ce-l caracterizează pe Eminescu. Întruchipează tinerețea fără moarte a poeziei lui și a însuși spiritului tineresc, avântat al omului”5. În 1965 a realizat capodopera vieții sale: Statuia lui Eminescu din fața Ateneului Român, bronz, înalt de 3 m. În iunie 1966 statuia a fost expusă pentru public la sala Dalles, apoi așezată în fața Ateneului Român. Eminescu este înfățișat nud, cu o mantie pe umeri, chipul lui spiritualizat emană o deosebită puritate sufletească. Este ca un sfânt coborât dintr-o icoană, așa cum îl caracterizase I. L. Caragiale. În expresia feței se citește suferința celui care a îndurat și pătimit multe. „Imaginea, deși monumentală, notează Petru Comarnescu în monografia ce i-a consacrat-o (Editura Meridiane, București, 1966), nu are nimic distant, ci dimpotrivă este o prezență vie și concretă, fiind concepută la scară umană, ceea ce nu împiedică ridicarea la simbol. Este apropiată de privitori și se apropie și mai mult, în măsura în care este contemplată de către ei. Geniul eminescian nu are aici distanțarea sau plutirea luciferică, ci este o prezență între oameni și pentru oameni. Este adânc legat de viața și măreția omenească, de inima poporului”. Și concluzionează criticul de artă: „Statuia eminesciană constituie încununarea unor îndelungate și inspirate năzuințe ale sculptorului, sinteza viziunii și stilului său, mesajul spiritualității sale”6. La Bârlad, cea mai importantă statuie dedicată memoriei lui Eminescu aparține lui Ion Irimescu și este amplasată din 1994 în fața Teatrului „Victor Ion Popa”. La Vaslui, un bust al lui Eminescu se află în fața școlii ce-i poartă numele, autor Gabriela Manole Adoc; în Parcul din fața Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” se găsește bustul realizat de Dumitru Pasima, iar în interiorul muzeului un bust aparținând lui Marcel Guguianu. La Sibiu există un bust Eminescu realizat de sculptorul Radu Moga, inaugurat în 1938. La Oravița bustul poetului este realizat de Romul Ladea, inaugurat în 1938. La Oradea se află Statuia lui Eminescu (bronz), înaltă de 3,80 m, autor – Ovidiu Maitec. La Blaj – bustul realizat de Mircea Ștefănescu; la Câmpulung Moldovenesc – un bust datorat lui Ion Lucian Murnu; la Cluj-Napoca – o statuie din bronz, înaltă de 3 m, din 1976, în fața Teatrului Național „Lucian Blaga”; la Reghin – un bust aparținând lui Ion Vlasiu din 2000, înlocuit cu un altul în 2018, realizat de Simion Moldovan (bronz, Î = 1,10 m); la Carei – un bust din bronz executat de Radu Ciobanu (2018). Alte monumente Eminescu se găsesc la Brăila, Arad, Brașov, Timișoara, Ploiești, Deva, Slatina, Tecuci (bust din piatră artificială realizat de Doina Lie, 1960), Bacău, Suceava, Dorohoi, Focșani, Fălticeni etc. Un monument cu totul deosebit este cel din Onești. Face parte din Top 20 cele mai creative și spectaculoase sculpturi din întreaga lume. Autorul lui este Eremia Costel Grigorescu. Chipul poetului este înscris în spațiu prin ramurile a doi copaci din fier forjat, cu tulpinile adâncite într-un soclu de marmură. Artistul a reușit să creeze un raport armonic între corpul monumentului și natura înconjurătoare, în sensul că aceasta din urmă participă din plin la punerea în valoare a expresiei fizionomiei poetului. Astfel, pe fundalul unui cer în asfințit, figura lui Eminescu îmbracă haina melancoliei; pe fundalul copacilor înverziți se vede un Eminescu tânăr și plin de viață. Iarna, când ramurile celor doi copaci ai monumentului sunt pline de promoroacă sau zăpadă, poetul pare aidoma unui bătrân. Chipul lui Eminescu de la Onești are asemănări cu renumitul „Arbore Eminescu”, lucrare realizată în anii 60 de artistul plastic basarabean Aurel David. Peste graniță, chipul lui Eminescu se găsește imortalizat în lucrări care poartă semnătura sculptorilor Ion Vlad (Paris – Franța), Vasile Gorduz (Montreal – Canada), Nicăpetre (Câmpul Românesc din Hamilton – Canada), Virgilius Moldovan (Viena – Austria), Nicolae Pascu-Goia (New York - S. U. A), Gheorghe și Gabriela Adoc (Chișinău – Republica Moldova), Ion Mândrescu (Caracas – Venezuela), Marcel Guguianu (Cernăuți - Ucraina etc. Prezența în țară și în străinătate a atâtor monumente în care sculptorii au imortalizat în bronz, marmură sau piatră chipul Luceafărului poeziei românești este plină de semnificații. Ea este expresia prețuirii fără margini pe care urmașii o acordă personalității și operei poetului, făuritorului de limbă literară, recunoașterea faptului că Eminescu este și va fi în continuare simbolul identității culturale a românilor. --------------------------------------- Note: 1. Petru Comarnescu, Eminescu în bronzul sculptorilor, în „Steaua”, Anul XV, Nr. 5 -6 (172), mai – iunie, 1964, Cluj, pag. 181. 2. Ibidem. 3. A se vedea și Corneliu Stoica, Monumente de for public din municipiul Galați, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013, pag. 14. 4. Petru Comarnescu, art. cit. 183. 5. Ibidem, pag. 184. 6. Petru Comarnescu, Gh. D. Anghel, Editura Meridiane, București, 1966, pag. 38 – 39. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 13, 2022 Author Share Posted January 13, 2022 Gabriela Georgescu – Parcurs didactic și artistic exemplar De la Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Jeanne Helder-Coppel și Lucia Vasiliu-Cosmescu, primele pictorițe de valoare națională și internațională pe care le-a dat Galațiul, plastica de aici a înregistrat nume notorii de artiste care au slujit cu înalt profesionalism, responsabilitate și devotament arta românească, depășind de mult statutul unor personalități locale. Gabriela Georgescu este una dintre aceste artiste și ei îi consacrăm aceste rânduri acum când în corola vârstei s-au adunat un număr de ani care îi dau dreptul să privească retrospectiv cu mândrie la ceea ce a realizat ca profesor și artist plastic și în același timp să gândească noi perspective pentru ceea ce va urma. Născută la 16 ianuarie 1957 în comuna Dudești din județul Brăila, pictorița a absolvit Liceul de Muzică și Artă Plastică Galați (1976) și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, Secția Artă Monumentală - Restaurare, clasa profesorului Vasile Celmare (1980). După terminarea studiilor superioare a funcționat ca profesoară la Liceul din Făurei (1980 – 1981), la Clubul Elevilor din Brăila (1981- 1989), iar din 1990 la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” Galați. A susținut toate examenele de promovare a gradelor didactice (definitivat – 1982; gradul II – 1987; gradul I – 1994), iar în 2012 și-a luat doctoratul în Arte Vizuale la Universitatea Națională de Arte Plastice București, cu teza „Extensiuni ale fenomenului MODĂ în artele plastice. Moda în pictura românească din pictura interbelică”b(coordonator, prof. univ. dr. Rucsandra Popp). În perioada 2003 – 2012 a activat și ca profesor la Seminarul Teologic „Sfântul Apostol Andrei” Galați, Secția Patrimoniu, disciplina „Pictură și Istoriografie”. În prezent lucrează ca lector univ. dr. la Facultatea de Artă Plastică din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați, disciplinele „Investigații alternative în pictură”, „Istoria Artei” și „Tehnologia picturii de șevalet”. Demne de menționat sunt și activitățile desfășurate ca metodist pentru domeniul Arte Plastice în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Galați, ca membru în comisiile de titularizare în învățământ, de jurizare a unor concursuri școlare, de evaluator la examenul de bacalaureat la liceele de artă din Tulcea, Brăila și Focșani, de participare la proiecte naționale și internaționale de cercetare științifică, colaborarea cu articole de specialitate la unele publicații („Călăuza Ortodoxă”, „Buletinul Fundației V. A. Urechia”, „Axis Libri”, „Școala gălățeană”, „Datina” – Constanța) sau cu comunicări științifice la simpozioane naționale și internaționale. În toți anii care au urmat absolvirii studiilor, Gabriela Georgescu s-a împărțit între munca didactică și atelierul de creație. Din 1981 a participat la Saloanele Filialei Galați a U. A. P. R. și la manifestările colective organizate de aceasta la București, Buzău, Focșani, Brăila, Tulcea, Constanța etc. În 1996 a devenit membră a U.A.P.R., secția Pictură. Și-a organizat expoziții personale la București (1979), Galați (1981, 1997, 2004), Brăila (1989, 2001), Mangalia (1998), Mamaia (2000), Weil der Stadt – Germania (1994) și a participat la peste 70 de manifestări de profil cu caracter național și internațional de la București, Brăila, Bacău, Bârlad, Chișinău, Piatra Neamț, Brașov, Galați, Constanța, Ploiești, Iași, Balcic, Russe, Silistra (Bulgaria),Torino (Italia), Hovinkartano (Finlanda) și Viena (Austria). În același timp a participat la Taberele de Creație de la Hamangia (1996), Mangalia (1998), Dragoslavele (1999), Mamaia (2000), Galaţi (2004), Adam (2004), Celic Dere, Tulcea (2004, 2005, 2007), Breaza (2008), Hovinkartano, Finlanda (2008). Pentru meritele sale a fost onorată de-a lungul anilor cu mai multe distincții, printre care: Premiul Municipiului Galaţi (2001, 2002, 2013); Medalia Meritul Cultural clasa a III-a, Categoria C - „Artele plastice” (2004); Premiul revistei „Porto-Franco” ( 2007); Diploma „Gheorghe Lazăr”, clasa a III-a, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului (2007); Premiul I la Concursul Interjudețean de Religie și Artă „Sărbătoarea Învierii” (2012); Premiul de Excelență al Filialei Galați a U. A. P. R. (2017); Premiul special al Filialei Galați a U. A. P. R. la Bienala Națională de Artă „Camil Ressu”, Galați (2020). Are lucrări în colecţii de stat şi particulare din România, Anglia, Cipru, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, S. U. A. Numele său este întâlnit în albumele de artă „Enciclopedia artiştilor români contemporani” de Alexandru Cebuc,Vasile Florea, Negoiţă Lăptoiu, vol. V, (Editura „Arc 2000”, Bucureşti, 2003); „Prezențe brăilene în spiritualitatea românească” de Toader Buculei, ediția a II-a (Editura Ex Libris, Brăila, 2004) „Un secol de arte frumoase în Moldova”, vol. II (Editura Art XXI, Iaşi, 2009) și „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010” (Editura Art XXI, Iaşi, 2011), ambele datorate lui Valentin Ciucă; „Enciclopedia Personalităților din România”, Hübners Who is Who, vol. V, 2010; cele două ediții ale „Dicţionarului artiştilor plastici gălăţeni” (ediția I, Editura Terra Focşani, 2007; ediția a II-a, revăzută și întregită, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013) și „Arta gălățeană feminină” (Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galați, 2018) ale subsemnatului, precum și în multe cataloage ale expozițiilor la care a participat. În creația sa de pictură și grafică, Gabriela Georgescu a abordat peisajul, compoziția, natura statică, portretul și nudul, genuri pe care le-a cultivat cu consecvență, ajungând la realizări remarcabile. A atras-o îndeosebi figura umană și în mod special corpul feminin. Într-un interviu acordat scriitorului Ghiță Nazare, pictorița se confesa: „Subiectul pe care-l abordez cu multă plăcere este figura umană, în special corpul feminin. Este ca un alter ego relevat, ideal, într-o altă dimensiune, cea artistică, totdeauna o redescoperire a frumuseții, grației, senzualității și a armoniei lumii. Indiferent dacă ating alt subiect (flori, peisaj). mereu transpare, metamorfozat spiritual, principiul feminin, care este impregnat ineluctabil în orice creație. Deși înțeleg pe deplin estetica urâtului, ca o contrapondere pentru frumosul clasic, aleg să dezvălui în creația mea frumosul ideal, preponderența lui fiind pe linia unei dorințe altruiste de înflorire a unei existențe umane optimiste, radioase, fericite” (Ghiță Nazare, „Dialoguri V”, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”Galați, 2018, pp. 116 – 117). Pasionată de pictura cu valențe decorative, Gabriela Georgescu își populează tablourile cu priveliști de pe Dunăre și din Dobrogea, cu mirifice peisaje marine, cu personaje alegorice de o frumusețe renascentistă, cu îngeri-arhitecți, cu edificii cu arhitectură fastuoasă, cu relicve antice scoase la iveală în urma cercetărilor arheologice, cu elemente antropomorfe, zoomorfe, avimorfe, vegetale și florale introduse în compoziții cu valoare metaforică și simbolică, dar și cu imagini ale unui univers familial fabulos. Artistei îi place să se exprime pe suprafețe mari, așa cum se întâmplă în tablourile de tip triptic („Anotimpuri”, „Coasta dalmată”, „Floarea soarelui”, „Grădini pe țărm”, „Păuni”, „Triptic vertical”) sau în cele intitulate „Mediterana”, „Malul Dunării”, „Dealuri”, „Sfinx”, „Femeia val”, „Aripi”, „Analogii”, „Adieri de primăvară”, „Caleidoscop” și „Edificii”, aceste două din urmă alcătuind compoziții modulare în care motive inspirate din mitologia greacă, romană, orientală, biblică și populară sunt contopite în ansambluri armonioase, echilibrate, cu semnificații profunde. În ceea ce așterne pe pânză, lemn sau carton, pictorița se dovedește a fi un temperament liric, înclinat spre poezie și visare. Lucrările ei au la bază un desen riguros, mergând până la redarea celor mai mici detalii. Sub penelul ei, materia picturală, de o deosebită sensibilitate, dobândește fluență, sonoritate, tonurile extrem de nuanțate ating farmecul muzicii. Oricât de fidelă rămâne artista datelor realităţii, pictura ei alunecă în ireal şi fantastic. Imaginile plăsmuite de artistă reţin prin geometria şi claritatea construcţiei, prin cromatica luminoasă, proaspătă, transparentă, răspândind în jur vitalitate şi optimism. Acuarelele, realizate în taberele de creaţie, evidențiază și ele o sensibilitate aparte, caldă, preocupată mai mult de înregistrarea datelor concretului, configurând ansambluri în care se simte respiraţia naturii, iar liniştea şi echilibrul sunt dominante. Mori de vânt, păsări, ctitorii de cult ortodox, arbori, dealurile cu spinări domoale ale Dobrogei sunt pictate cu plăcerea unei fiinţe care se simte o parte din natură şi trăieşte la un înalt diapazon sentimentul frumosului. Altădată, folosindu-se de creioane, pastel şi sepia, alcătuieşte într-o suită de tablouri care constituie un adevărat arbore genealogic al familiei („Genealogii”). Bunici, părinţi, fraţi, unchi, mătuşi, propriii copii sunt configuraţi în imagini care amintesc de fotografiile din vechile albume de familie. Cadru didactic cu vocație, pedagog ilustru, dinamic, dăruit total formării tinerelor generații de viitori artiști, pictoriță și graficiană talentată, sensibilă, ancorată profund în realitățile artei contemporane, Gabriela Georgescu este o personalitate marcantă a învățământului și plasticii gălățene și naționale, cu un palmares profesional impresionant, care și de acum înainte are încă multe de spus și de oferit școlii, culturii și artei de la Dunărea de Jos. Îi urăm multă sănătate, inspirație și împliniri pe măsura înălțimii gândului! La mulți ani, Stimată Doamnă! Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 26, 2022 Author Share Posted January 26, 2022 Eduard Costandache, sculptor și muzeograf Sculptura gălățeană din a doua jumătate a secolului al XX-lea, când de fapt s-au pus bazele mișcării plastice de la Dunărea de Jos ca o formă organizată de manifestare (înființarea în 1951 a Cenaclului Artiștilor Plastici, devenit din 1968 Filiala Uniunii Artiștilor Plastici din România), a înregistrat numele unor artiști ca Vasile Vedeș, Constantin Dimofte, Marcel Grosu, Vasile Onuț, Silviu Catargiu, Sergiu Dumitrescu, Ingo Glass, Gheorghe și Iuliana Turcu, Crișan Bela, Alexandru Pamfil, Gheorghe Terescenco, Aurel Virgil Panaite, Mugurel Aurelian Vrânceanu, Liviu-Adrian Sandu, Bogdan Murariu, Valentin Popa, Adrian Vădeanu, cărora li s-au alăturat în primii ani ai acestui secol Relu Angheluță, Eduard Lucian Costandache, Cosmin Saulea, Sergiu Dumitrescu Jr., Lucian Ilie Jităriuc și Gheorghe Nour. Toți acești plasticieni și-au adus din plin contribuția la dezvoltarea și afirmarea pe plan local, național și internațional a sculpturii gălățene. Primii șase și Relu Angheluță au trecut în anii din urmă la cele veșnice, alții au plecat și s-au stabilit în alte țări, iar cei rămași își continuă activitatea în Galați, deschizându-și expoziții personale și participând la expoziții organizate de Filială pe plan local, în alte centre culturale din țară, precum și la manifestările de profil cu caracter național și internațional. Sculptorul Eduard Costandache, căruia îi consacrăm rândurile de față, s-a născut la 27 mai 1975, în Galaţi. A absolvit Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din orașul natal (1994) și Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca, clasa profesorului Aurel Terec (2001), după care a urmat studii aprofundate la Universitatea Naţională de Arte din Bucureşti, clasa profesorului Adrian Popovici (2005). Este membru al U. A. P. R. (2004), membru fondator și coordonator al Grupării „Athanor” (2006) și vicepreședinte al Filialei Galați a U. A. P. R. din 24 august 2020. A lucrat ca administrator al firmei S.C. Costandache S.R.L. (2002-2006), profesor de educaţie plastică la Grupul Şcolar „Dumitru Moţoc”, Grupul Şcolar „Gheorghe Asachi”, iar din 2007 funcţionează ca muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi. Și-a organizat o singură expoziție personală, deschisă la Banca Românească S.A. Galaţi (2003) și în cadrul programului Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați a creat instalația carte – obiect intitulată „Cubul rostogolibil” pentru lansarea volumului-liliput al scriitoarei Angela Ribinciuc „Sahare și fântâni (cuburi de aer)” (Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, Galați, colecția „cArtESENȚE” (2012). A participat cu lucrări la aproape toate Saloanele Filialei locale a U.A.P.R și la numeroase expoziții cu caracter național și internațional, printre care: „Dantesca”, Ravenna, Italia (1997); „Student Art”, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (1999, 2000, 2001, 2002); „Atelier 35”,Galați (2002, 2003, 2004, 2005, 2006); ); Salonul Naţional de Sculptură Mică, Galeriile de Artă „Apollo”, Bucureşti (2007); Hovinkartano Art Exhibition Centre, Hauho, Finlanda; St. Gadens, Franța (2008); Bienala Artelor „Ion Andreescu”, Buzău (2008, 2018); Bienala Artelor „Cezar Ivănescu”, Galaţi (2009); „Artiști gălățeni la Dunărea de Jos”, Palatul Parlamentului, București (2016); Bienala Națională de Artă Plasticî „Lascăr Vorel”, Piatra Neamț (2019); Saloanele Moldovei Bacău-Chișinău (2019); Expoziția Bienalei Internaționale de Pictură, ediția a VI – a, Muzeul de Artă al Moldovei, Chișinău și Palatul Culturii, Muzeul de Artă, Iași (2019); Salonul Național de Plastică Mică Brăila (2020, 2021); Bienala Națională de Artă „Camil Ressu”, Galați (2020); Expoziția „2000#20 Art”, Galeria de Artă Brăila (2020); ); Salonul Național de Artă Contemporană, București (2020). Cu Gruparea „Athanor” a organizat expoziții la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, Galați, Faleza Dunării, Facultatea de Inginerie a Universității „Dunărea de Jos” (2006), Galeriile de Artă Brăila” (2007), Galeriile „Gheorghe Petrașcu” Tecuci (2007); Foaierul Teatrului Național de Operă și Operetă „N. Leonard” Galați (2007); Muzeul de Artă Vizuală Galați (2009, 2012); Muzeul Județean de Istorie „Paul Păltănea”, Casa Colecțiilor (2013). De asemenea, cu sprijinul pictoriței Rodica Costianu (născută în Galați), președinte al Association Parisienne des Artistes Roumains (APAR), a realizat schimbul cultural al Grupării Athanor cu Grupul „Terre d’artistes” din Dreux (Franța), finalizat cu un Atelier de ceramică la Galați (21 – 29 iulie 2014) și lucrarea comună de artă monumentală „X – scope” la Dreux (27 septembrie – 8 octombrie 2014). Ca muzeograf, în cadrul Muzeului de Artă Vizuală a organizat expoziții personale ale unor artiști plastici din Galați și din țară, precum Maria Unțanu, Monica Turcu, Nicolae Săftoiu, Rodica Gherghinoiu, Valentin Neacșu, Leontin Păun, Marius Burhan, Liviu Nedelcu, Cosmin Cociș etc., iar din 2017 organizează Salonul Anual al Filialei Galați a U. A. P. R., care cuprinde o selecție a celor mai valoroase lucrări din Saloanele de iarnă primăvară, vară și toamnă. Cu acest prilej, la fiecare ediție este omagiat un artist gălățean trecut la cele veșnice, prin expunerea pe simeze a unor lucrări ale acestuia. Eduard Costandache a participat la Taberele de creație de la Baia Sprie (sculptură în lemn, 1997), Galaţi („Student Art”, Muzeul de Artă Vizuală - 1999, 2000, 2001, 2002; „Arta ca viața - 2010), Şimleul Silvaniei (sculptură în piatră, 2001); Câmpina (Simpozionul de pictură Ad-hoc - 2009); Tabăra de pictură „Dan Platon”, Breaza (2010). De asemenea, la Galați, cu Gruparea „Athanor” a organizat și coordonat Tabăra de creaţie ecologică „Alandala” (2010), Atelierul-experiment „Cuşca - Evadarea” (2011); Tabăra de sculptură în metal, ediția a VI-a (2012); Tabăra de creație „Altfel – Orașe în așteptare” (2013). A realizat următoarele lucrări de artă monumentală: „Crabul”, Galați (1998); „Tocătorul de speranțe”, Galați (2010); „Neuronul Împăratului”, Galați (2012); „Perpetuum”, pictură murală, Facultatea de Inginerie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi, împreună cu pictorița Mihaela Brumar (2013). A fost onorat cu mai multe distincții: Premiul Juriului pentru sculptură, Bienala Artelor „Ion Andreescu”, Buzău (2008); Diplomă de excelenţă „Atelier 35 Naţional”, Bacău (2009); Premiul Colegiului Republican de Arte Plastice „Alexandru Plămădeală”, Saloanele Moldovei, Bacău-Chişinău (2009); Premiul „Nicolae Spirescu” al revistei „Dunărea de Jos”, Galați, cu Gruparea „Athanor” (2013); Diplomă de Excelență, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați pentru participarea la proiectul cArtEsențe; Premiul Filialei Galați a U. A. P. R. pentru devotament în sfera artelor (2017). Are lucrări în colecţii private și de stat din România, Canada, Franța, Republica Moldova. Sculptorul este prezentat cu articole și reproduceri în albumele de artă ale istoricului și criticului de artă ieșean Valentin Ciucă „Un secol de arte frumoase în Moldova”, vol. I, (Editura Art XXI, Iaşi, 2009) și, „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010 (Editura Art XXI, Iaşi, 2011), în cele două ediții ale „Dicţionarului artiştilor plastici gălăţeni” al subsemnatului (ediţia I, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Editura „Terra”, Focşani, 2007; ediția a II-a revăzută și întregită, Editura „Axis Libri”, Galaţi, 2013), în „Dicționarul Sculptorilor din România, secolele XIX – XX”, vol. I, lit. A – G (coordonator, Ioana Vlasiu), Editura Academiei Române, București, 2011 și „Un secol de sculptură românească”, Enciclopedie on-line (coordonator proiect, Radu Pervolovici). Eduard Costandache cultivă o sculptură cu o bogată încărcătură ideatică și emoțională, realizată în bronz, piatră, marmură, lemn, metal sudat sau în unele materiale neconvenţionale. Preferă metalul turnat şi lemnul, deoarece, declară el, „sunt materii care permit un mod de tratare mai fluidă”. Pentru el, sculptura înseamnă în primul rând spaţiu, iar misiunea sculptorului este „să modeleze acest spaţiu”. Ca mai toţi sculptorii din generația sa a optat pentru forme şi volume sintetice, cu foarte mare putere de sugestie („Soldat”, „Catedrală”, „Coif”, „Cămaşă”, „Instrument muzical”, „Autoportret”, „O formă de viață necunoscută”, „Patruped duocefal”, „Aspida”, „Ivirea”, „Lunatic”, „Ochipedia”). Uneori porneşte de la ideea conceperii sculpturii ca joc („Moară”, „A-muza”, „Titirez cu manivelă”) sau urmăreşte metamorfozele obiectelor în spaţiu sub influenţa unor factori meteorologici şi climatici („Formări-deformări”). Alteori, lucrările sale sânt de sorginte livrescă („Ubu Rege”), sunt inspirate din mitologia biblică („Lazăr”), transpun structuri celulare („Neuronul Împăratului”, „Capsidă”) și forme de locuințe folosite de nomazi („Iurta”, „Cortul”), constituie meditații asupra scurgerii timpului („Timp expirat”), abordează motivul zborului („Pasărea secolului XXI”), se revoltă împotriva dezechilibrelor din ecosistemul a cărui parte suntem („Giropeta”). Adesea construiește instalații din elemente de tip ready-made („Tocător de speranțe”). Cu câțiva ani în urmă, într-o corespondență electronică, întrebându-l pe Eduard Costandache cam unde crede că se află pe drumul artistic pe care-l străbate, acesta mi-a răspuns: „Drumul unui plastician este foarte întortocheat, aşa că nu aş putea spune cu certitudine unde anume mă situez faţă de năzuinţele mele, faţă de colegii mei de generaţie sau faţă de cei mai în vârstă. Important este din punctul meu de vedere ca un artist să lucreze, pentru că abia atunci, privind în urmă, se vor vedea nişte semne şi, pe baza lor, probabil va putea fi aşezat într-o anumită zonă a artei de către cei care vor avea curiozitatea să-l studieze”. În virtutea acestui crez, în liniştea atelierului său de creaţie, sculptorul gălățean, aflat la vârsta când capacitatea creativă se manifestă în toată plenitudinea, ciopleşte cu ardoare lemnul, piatra și marmura, experimentează unele materiale neconvenţionale, conferă fierului sudat valențele artei, modelează lutul în forme şi volume ce vor îmbrăca veşmântul bronzului. „Semnele” de care amintea dobândesc cu fiecare nouă lucrare contururi tot mai ferme, iar iubitorii de frumos au posibilitatea să le vadă în unele spații publice și în expozițiile la care artistul participă. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 31, 2022 Author Share Posted January 31, 2022 LA MUZEUL DE ARTĂ VIZUALĂ Salonul Anual al Filialei Galați a U. A. P. R. Deschis în Sala „Ioan Simion Mărculescu”de la parterul Muzeului de Artă Vizuală, Salonul Anual al Filialei Galați a U. A. P. R. reunește pe simeze un număr de 50 de lucrări de pictură, sculptură, grafică, artă decorativă, obiect și caricatură semnate de tot atâția plasticieni. Ele reprezintă o selecție pe care această instituție (curator, muzeograful Eduard Costandache) a făcut-o din cele patru saloane (de primăvară, vară, toamnă, iarnă) care au avut loc în anul 2021 la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”. Sunt lucrări aparținând numai membrilor definitivi și stagiari ai Filialei, nu și ale colaboratorilor, așa cum s-a întâmplat în saloanele periodice amintite. Este pentru al cincilea an de când muzeul organizează acest Salon Anual, instituția fiind interesată în egală măsură atât de promovarea artei care se creează la nivel național cât și a celei de pe plan local. Așa cum subliniază curatorul expoziției Eduard Costandache, manifestarea „își propune să evidențieze diversitatea direcțiilor artei contemporane locale, dar să și releve semnificațiile problemelor pe care și le pun artiștii, marcând preocupările de ordin stilistic, tematic, conceptual sau ideologic ce animă atelierul de creație al plasticienilor gălățeni, evenimentul oferind posibilitatea descoperirii unor personalități și atitudini artistice variate”. Parcurgând expoziția, genul peisajului poate fi urmărit în creația mai multor pictori și graficieni. Sterică Bădălan prezintă o priveliște a satului Iglani, localitate cu nume de origine tătară, componentă a comunei dobrogene Maliuc. Este o imagine tonică, specifică peisajului de luncă, unde apa și pământul sânt înfrățite din vremuri imemoriale („Iglani”). Teodor Vișan, cunoscut ca un veritabil monografist vizual al Galațiului și împrejurimilor acestuia, aduce în prim-plan o secvență matinală a Dunării, când discul roșiatic al soarelui pare că se ridică la orizont din adâncul apei, împrăștiind pe suprafața oglinzii acesteia o lumină încă timidă („Peisaj dunărean”). Gheorghe Miron, pe o dominantă de verde crud, semn al începutului de primăvară, configurează un grup de arbori bătrâni, scorburoși, cu trunchiurile măcinate parțial de factorii meteorologi și timpul necruțător. Artistul își intitulează tabloul metaforic „Sfatul bătrânilor”. Asemănător ca interpretare, liric prin excelență este și „Copacul din Vrancea” al Mirunei Cărăușu. Semne ale primăverii distingem și-n lucrările semnate de Horia Suceveanu, la care prezența omului însuflețește natura și creează o stare de exuberanță („Primăvara e aproape”) și Ionuț Mitrofan („Primăvară”), de fapt o subtilă alegorie în alb-negru. Tabloul lui Nicolae Cărbunaru, un mare împătimit al genului, dincolo de frumusețea peisajului unei păduri dese, dobândește prin fascicolul de lumină ce se întrezărește la orizont, la capătul drumului ce împarte pădurea în două, o conotație mistică („Drum spre lumină”). Simona Pascale practică o pictură semiabstractă, ea construiește sintetic, formele și volumele caselor sunt mai mult sugerate, coloristica este în general potolită („La margine de sat”), în timp ce Ioana David-Ciocănaru folosește culori puternice de contrast, griurile colorate din prim-plan venind total în opoziție cu roșul intens din partea superioară a lucrării („Peste deal”). Utilizând atât materia picturală cât și colajul, Liliana Jorică Negoescu realizează o construcție poetică bazată pe geometrizare, descompuneri ale obiectelor și forța sugestivă a culorii. Gabriela Georgescu, în stilul ei realist-decorativ, a fixat în patrulaterul tabloului imaginea mirifică a viței de vie, motiv ornamental întâlnit foarte frecvent și în arta populară („Vița de vie”). Marinela Simiraș, care până acum s-a manifestat mai ales în pictura abstractă, face pași siguri și spre pictura figurativă, plăsmuind o secvență peisagistică estivală, în care roșul macilor iese pregnant în evidență („Dor de vară”). Romeo Antonio Pălie ne poartă pe plaiurile Deltei Dunării, prezentând o priveliște cu vegetație abundentă, redată printr-o explozie cromatică ce amintește paleta foviștilor („Peisaj”). Ioana Musinchevici abordează spațiul din zona montană, atrasă mai mult de lumea unor legende întrețesute de-a lungul timpului („Muntele vrăjit”). Bârlădeanul Marius Lupu, membru al Filialei gălățene, abordează compoziția, prezentând un cuplu de îndrăgostiți în interiorul unei căzi de baie. Personajele sunt bine conturate, printr-un desen riguros, căruia îi subordonează nemijlocit culoarea („Duet”). Ioan Murariu- Neamț, pe un frumos fundal decorativ, realizează portretul unei tinere soliste care se acompaniază cu cobza, surprinsă într-un moment când își acordează instrumentul („Acordaj fin”). Ștefan Axente s-a aplecat asupra dramelor umane provocate oamenilor de pe tot mapamondul în ultimii doi ani de virusul Sarscov 2. El a imaginat în spațiul plastic o serie de elemente simbolice care reflectă atmosfera de tristețe și apăsare, melancolia celor aflați în izolare sau în carantină („Secvențe din anul pandemic”). Aceleași drame i-au inspirat graficianului Tudor Șerban obiectul intitulat „Pandemic grief”. Într-o cutie metalică de prim-ajutor, artistul a introdus un Ex Libris 70 UAP (gravură „ac sec”, 45x25x9,5 cm), al cărui desen reprezintă un fluture care se zbate pe o mască medicală de protecție. Sunt exprimate astfel, simbolic, durerea și suferința, dezolarea și numeroasele pierderi omenești din perioada de pandemie, fragilitatea ființei umane în fața unei boli necruțătoare. Ca și cu alte prilejuri, Andreea Costandache, apelând la geometrizare, imaginează noi tipuri de construcții umane care să fie în deplină armonie și echilibru cu mediul natural („Imobil mobil”). Basarab Păltănea, într-o compoziție construită pe contrast și juxtapunere, exprimă stări interioare tensionate și neliniști sufletești („Pentru totdeauna și încă o zi”). Pendulând în evoluția sa între figurativ și abstract, Sava David expune de această dată o compoziție realizată în cheie abstractă, remarcabilă prin ritmurile cromatice realizate, echilibrul și știința compozițională („Compoziție”). Tot în zona abstractă se înscrie și lucrarea „Arcade” a lui Tudor Ioan, admirabilă prin efectele grafice și de culoare pe care le obține. Alte lucrări de pictură și grafică sunt semnate de Jana Andreescu („Albastru II”), Xenia Botea („Vitriol”), Mihaela Brumar („Alienare”), Cornelia Burlacu („Dedublare”), Ana Maria Cocoș („Cântec de dragoste”), Cornel Corcăcel” („Arta cenzurii”). Cristiana Culiță („Radiografii recurente”), Liviu Hâncu („Natură statică cu pene de păun”), Cristina Popa („Văzut și nevăzut”), Valentin Popa („Santinela”), Claudiu Radu („Medusa”), Olimpia Ștefan („Interferențe”) și Liliana Tofan (Earth”). Sunt lucrări, unele figurative, altele abstracte, însă toate sunt de calitate superioară, emoționante, comunicând mesaje care se adresează fie gândirii, rațiunii, fie punând în mișcare resorturi sufletești de mare sensibilitate ale iubitorilor de artă care le receptează. Despre unele dintre ele am mai scris în cronicile la saloanele periodice respective. Aș mai reaminti doar că pentru gravura „Ars Censurae / Arta cenzurii”l, executată în tehnica ac rece, în care este abordată problema creatorului și a primejdiilor care-l pândesc în mediul social în care trăiește, graficianul Cornel Corcăcel a fost distins cu Marele Premiu la ediția din 2021 (a XVII-a) a Bienalei Naționale de Artă Plastică „Lascăr Vorel” de la Piatra Neamț. Sculptura din Salonul Anual este reprezentată prin lucrările plasticienilor Gheorghe Andreescu, Denis Brânzei, Eduard Costandache, Sergiu Dumitrescu Jr., Lucian Jităriuc, Bogdan Murariu, Alexandru Pamfil, Gheorghe Terescenco, Adrian Vădeanu și Mugur Vrânceanu. Primul se inspiră din mitologia antică egipteană, dând o interpretare personală mitului întrețesut în jurul zeului Anubis, protectorul morților și însoțitorul sufletelor acestora la Judecata de apoi („Anubis). Denis Brânzei închipuie un ingenios „Stup”, în care elementele componente sunt dezvoltate pe verticală și îmbinate cu meticulozitate, rigoare și fantezie. Compoziția „Lunatic”, a lui Eduard Costandache, prin forma metalică verticală înscrisă în spațiu, cu mai multe devieri curbilinii pe orizontală, sugerează mișcarea incertă a unei persoane, sau, conform explicației dată în DEX cuvântului din titlu, a unei persoane suferindă de somnambulie. „Anima” lui Sergiu Dumitrescu Jr. are caracter simbolic și dă senzația de mișcare și de persistență a unui puls ritmic. Lucian Jităriuc prezintă o a treia variantă a lucrării sale ,„Fluture diamant”, executată de această dată nu din marmură recompusă, ci din ipsos, concepută într-u stil care evocă întrucâtva cubismul. „Cavalerul” lui Bogdan Murariu, realizat din lemn de nuc, răspândește în jur un medieval. Cioplitura lasă să se vadă urmele dălții, iar perforațiile făcute cu burghiul în masa sculpturală concură la crearea formei de siluetă umană. Alexandru Pamfil surprinde un personaj masculin în mișcare. Este armonios înscris în spațiu și are modelajul executate în manieră expresionistă („Umbra”). „Compoziția” lui Gheorghe Terescenco se prezintă ca un ronde-bosse de formă ascensională, epurat de detalii, șlefuit până la perfecțiune. Adrian Vădeanu, care prin lucrările sale a dat valențe artistice nebănuite unui material ca fierul sudat, expune o „Troiță”, care poate fi reluată oricând la o scară monumentală și amplasată într-un spațiu public. Mugur Vrânceanu explorează motivul germinației într-o compoziție cioplită în lemn, expresivă și bine proporționată („Germinație”). Lucrările de artă decorativă se limitează doar la compoziția tridimensională a Sorinei Fădor-Vădeanu, „Căușul rodniciei”, realizată din lână împâslită, și mozaicul lui Eduard Coman, intitulat „Domnișoara din Cucuteni”, inspirat din ceramica aparținând culturii Cucuteni, care se știe că este unică în Europa. Mozaicul ceramic al artistul constituie și un cald omagiu adus creatorilor anonimi, care încă din preistorie au realizat vase, obiecte și figurine decorate cu motive geometrice care uimesc și astăzi. Adriana Chebac expune un admirabil triptic executat în frescă („Arheologie – relicvariu”), iar Florian Doru Crihană este prezent cu pictura umoristică „Podul spionilor”. Statornicindu-se obiceiul ca la fiecare nouă ediție a Salonului Anual să fie omagiat și un artist din cadrul Filialei care a trecut la cele veșnice, prin prezentarea unei lucrări a acestuia din colecția muzeului și evocarea personalității sale, la prezenta expoziție a fost cinstită memoria pictorului Marcel Bejan, plecat la Domnul în a doua zi de Paști a anului 2021 (3 mai) și care ar fi împlinit la 12 februarie 85 de ani. Din cele 28 de lucrări ale artistului aflate în patrimoniul muzeului a fost expusă cea intitulată „Joc străbun”. Catalogul expoziției, prețios instrument pentru prezent și peste timp, este conceput de Eduard Costandache și în afara textelor semnate de el, Dan Basarab Nanu, managerul muzeului, și Gheorghe Andreescu, președintele Filialei Galați a U. A. P. R., cuprinde toate imaginile color ale lucrărilor expuse. Fotografiile și prelucrarea computerizată a imaginilor sunt datorate soției curatorului, pictorița Andreea Costandache. Apreciat de organizatorul expoziției ca făcând dovada „unității prin diversitate”, Salonul Anual al plasticienilor gălățeni, care rămâne deschis la Muzeul de Artă Vizuală până la 7 februarie 2022, este o manifestare artistică de ținută, care evidențiază potențialul creator superior al membrilor Filialei locale a U.A.P.R., preocupările lor pentru a evolua în consonanță cu tendințele care se manifestă în arta contemporană românească și în cea internațională, precum și legătura indisolubilă care există între muzeu și această organizație profesională a creatorilor din domeniul artei vizuale. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 4, 2022 Author Share Posted February 4, 2022 In memoriam Nicolae Placicov, un maestru al acuarelei Am aflat cu destulă întârziere despre stingerea din viață a pictorului tecucean Nicolae Placicov, întâmplată la 16 iulie 2021, la câteva zile după decesul concitadinului său, sculptorul Dan Mateescu (9 iulie 2021), ambii membri marcanți ai Filialei Galați a U. A. P. R., artiști bine cotați în contextul plasticii românești contemporane. Modest din fire, poate prea modest, a plecat la Domnul așa cum a trăit, fără ca măcar presa locală să consemneze trecerea lui într-o altă dimensiune. Născut la 26 iulie 1938 în satul Nărtești, comuna Gohor, județul Galați, pictorul a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, Facultatea de muzeologie-desen, după care a lucrat, până la pensionare, ca profesor în învăţământul gimnazial şi liceal din Tecuci. În paralel a desfășurat și o bogată activitate artistică. A debutat în 1967 în cadrul Salonului de toamnă al artiştilor plastici din Galaţi. De-a lungul anilor și-a organizat peste 25 de expoziţii personale la Tecuci, Galați, Focșani, Bacău, Iași, Onești, Vaslui și a participat la numeroase manifestări de profil cu caracter național. Artistul s-a afirmat și s-a impus ca un redutabil acuarelist, cultivând cu precădere peisajul și natura statică. Cu o pasiune rar întâlnită el a străbătut plaiurile țării și prin intermediul culorilor de apă a imortalizat imagini care emoționează și declanșează ample vibrații sufletești. Stăpân într-un grad foarte înalt pe toate secretele acuarelei, artistul s-a dovedit a fi un excelent observator al realităţilor înconjurătoare, rapid în execuţie, spontan, limpede în exprimare, obţinând prin procesul de fuzionare a culorilor efecte de mare sensibilitate, fluidităţi şi transparenţe de un evident rafinament. O poezie tonică se revarsă din tablourile sale, care aduce în suflete bucurie, linişte şi calm, o neostoită sete de a cunoaşte şi în direct locurile pe care artistul le-a cutreierat şi cărora le-a surprins frumuseţea şi specificul în iconografia lucrărilor. În tablourile sale peisajul este surprins în succesiunea anotimpurilor şi în diferite momente ale zilei. Retina receptează cu plăcere imagini din Vrancea, Covasna, Sighișoara, Bran, din Mirceştii lui Vasile Alecsandri, secvenţe acvatice din Deltă şi din bălţile dunărene, aspecte ale imensităţii Bărăganului sau ale bolţii cereşti. Spectacolul naturii este fascinant, îmbietor, fie că reprezentările configurate de artist evocă dimineaţa sau momentul amurgului („Dimineaţă pe baltă”, „Amurg discret”, „Amurg dureros”), vegetaţia abundentă („Stufăriş I şi II”, „Plopi în Deltă”, „Păpuriş I şi II”, „Sălcii în baltă”), iarna cu zăpezi imaculate (”Pădure iarna”, „Coclauri înzăpezite”, „Zăpezi neprihănite”, „Se topesc zăpezile”), bărci pescăreşti („Din Deltă”, „Drumul spre „Deltă”) sau sate şi drumuri din ţinutul Vrancei („Toamnă montană”, „Drumuri în Vrancea”). Nicolae Placicov a fost foarte sensibil la variaţiile luminii şi a avut capacitatea de a concentra în imaginile configurate poezia inefabilă a peisajului, rezonanţele unei muzici ce aminteşte de şopotul izvoarelor sau de mişcarea domoală a undelor. El a fost nu numai un colorist sensibil, subtil în exprimare, dar și un desenator virtuos, un arhitect impecabil, un organizator desăvârşit al spaţiului plastic. În faţa spectacolului mirific al naturii, el a ştiut să nu fie doar un simplu caligraf al datelor realului, ci să reţină esenţialul, să sintetizeze, să interpreteze, să surprindă spiritul locurilor imortalizate în patrulaterul tablourilor, să creeze o atmosferă generatoare de poezie şi armonie deplină. Peisajele din tablourile lui se desfăşoară pe întinderi vaste, transpuse plastic prin modalităţi diferite de a reda adâncimea spaţială. Arcuirea dealurilor şi a munţilor, drumurile întortocheate, contopirea la orizont a apelor cu cerul iau forme sugestive, apelându-se în aceeaşi măsură la linia desenului şi la petele de culoare. Planurile se succed sau se intersectează. Culorile calde şi reci sunt folosite pentru a exprima apropierea şi depărtarea în spaţiu. Mişcarea este redată prin pensulaţie. Uneori, atmosfera tablourilor devine dramatică, albastrul întunecându-se spre fumuriu, iar locul petelor albicioase luându-l cele de ocru („Cer învolburat”, „Cer de furtună în Bărăgan”). Suprafeţele catifelate din peisajele lui Nicolae Placicov au poezie, gracilitatea formelor le dau acestora un aer de puritate. Este mult sentiment în ceea ce a așternut pictorul pe cartonul umed, o trăire consumată la înalte cote sufleteşti. În lucrările reprezentând naturi statice artistul foloseşte o materie picturală mai consistentă, urmărind redarea materialităţii şi stabilităţii obiectelor. Recuzita folosită este simplă, iar ordonarea componentelor în spațiul plastic este făcută cu ştiinţa respectării armoniei şi echilibrului. Adesea, pictorul introduce în spaţiul plastic şi elemente din ornamentica populară. Culorile îşi păstrează prospeţimea şi forţa emoţională („Natură statică cu fazan”, „Vânat din Deltă”, „Vase şi mere”, „Natură statică cu flori I şi II”). Stăpân pe mijloacele de exprimare proprii acuarelei, pe care a ridicat-o la un înalt grad de expresivitate, Nicolae Placicov rămâne un model exemplar de cultivare a acestui gen dificil al artei și un creator care a contribuit din plin la dezvoltarea mișcării plastice gălățene și la afirmarea ei în peisajul artei românești contemporane. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 24, 2022 Author Share Posted February 24, 2022 Gheorghe Terescenco, la 75 de ani Sculptorul Gheorghe Terescenco împlinește 75 de ani. O vârstă frumoasă, o vârstă a bilanțului, când poți să reflectezi retrospectiv asupra a ceea ce ai realizat în cariera artistică, să te bucuri și să te gândești la ceea ce mai poți face de acum înainte. În urbea în care trăiește și creează, dar și în țară, el a devenit de mult unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici. Și aceasta nu întâmplător, ci datorită activității sale desfășurată la cote înalte, a lucrărilor de artă monumentală amplasate în spații publice, a intervențiilor cu proiecte de artă decorativă pentru înfrumusețarea și înnobilarea spațiului urbanistic, a expozițiilor (bienale, anuale, tematice, locale, interjudețene) la care a participat, a numeroaselor lucrări de reabilitare, restaurare și conservare realizate la monumente istorice din Galați, Cudalbi, Călărași, Odobești, Vaslui, Brăila, Focșani, Florești, Bordești etc. Artistul s-a născut la 26 februarie 1947 în Galaţi. A manifestat aptitudini pentru desen și modelaj încă din anii copilăriei, în ciclul elementar a frecventat Cercul de arte plastice din cadrul Casei Pionierilor, condus de pictorița Emilia Iacob, a urmat Liceul de Muzică și Artă Plastică, unde i-a avut profesori pe regretații plasticieni Mihai Dăscălescu,Vasile Vedeș și Constantin Dimofte, apoi a studiat la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1976 la clasa sculptoriţei Georgeta Caragiu – Gheorghiță. În 1978 a beneficiat de o bursă din partea U. A. P. R. pentru sculptură. Din 1974 a participat la majoritatea expoziţiilor Filialei Galaţi a U.A.P. R., precum şi la numeroase manifestări colective de profil organizate la București, Bârlad, Constanța, Galați, Bacău, Chișinău, Brăila, Focșani etc. Este membru al U. A. P. R., secţia sculptură, din 1996. A participat la cinci ediții ale Taberei de sculptură în metal de la Galați, unde a realizat lucrările „Poarta oraşului”, Faleza superioară a Dunării (1978); „Porumbel”, Parcul „Cloșca” (1985); „Libertate”, intersecția Străzii Saturn cu Strada Cloșca (1995); „Neîmblânzitul”, Parcul „Viva” (2012); „Simbol”, sensul giratoriu de la intrarea în Galați dinspre Tecuci (2016, amplasată în 2020). A mai participat în două rânduri la Tabăra de creație de la Măgura Buzăului („Răsărit de soare”, piatră, 1979; „Stol”, piatră, 1982) și la Simpozioanele Nde la Arcuş - Covasna („Amintirile ţăranului”, lemn,1980) și Sălişte - Sibiu („Cocoş de munte”, lemn, 1983). Pentru Galați, în spații publice, în afara lucrărilor menționate a mai realizat: „Cristal de gheaţă”, în fața Patinoarului Artificial „Dunărea”, Bulevardul George Coșbuc nr. 253 (1980); „Monumentul Burebista”, ghips, Muzeul Judeţean de Istorie (1984); Bustul poetului Vasile Alecsandri, bronz, în fața Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (1992); „Izvor”, marmură, Banca Agricolă / Raiffeisen Bank S. A.; Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ghips, Muzeul Județean de Istorie (1993); Grupul statuar „Lupoaica”, bronz, strada Domnească, în Parcul din fața Universității „Dunărea de Jos” (1998); „Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial”, piatră recompusă, Cimitirul „Eternitatea” (1997); „The Family”, bronz, Șantierul Naval Damen; Bustul tenorului Nae Leonard, marmură recompusă, Teatrul Muzical „Nae Leonard” (2003). De asemenea, a mai realizat lucrarea de artă monumentală „Pasăre solară”, inox, Slobozia-Ialomiţa (1976) și Bustul Episcopului Melchisedec Ştefănescu, piatră artificială, Casa memorială „Melchisedec Ştefănescu”, Roman (1993). Pentru neobosita sa activitate, Gheorghe Terescenco a fost onorat cu mai multe distincții, printre care: Premiul „Ștefan Balș” al Ministerului Culturii (împreună cu colectivul de restauratori) pentru contribuția deosebită adusă salvării, scoaterii din pericol și redării patrimoniului cultural național a unui monument istoric de mare valoare arhitecturală și artistică - Biserica Brâncovenească „Adormirea Maicii Domnului” a fostei mănăstiri din Bordești, județul Vrancea, ctitorie de la sfârșitul secolului al XVII-lea (2003); Diplomă pentru întreaga activitate de restaurare, acordată de Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (2003); Premiul pentru sculptură și Medalia Fundației de Artă „Sf. Luca”, Bârlad (2006); Premiul „Constantin Popovici” la Concursul Naţional de Pictură, Grafică, Sculptură şi Artă Decorativă „N. N. Tonitza”, Bârlad (2006); Premiul Filialei Galaţi a U. A. P. R. pentru întreaga activitate, Gala Artelor (2016); Premiul Municipiului Galați (2018). Lucrări ale sale se găsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din străinătate. Gheorghe Terescenco este prezentat prin articole și reproduceri în albumele de artă „Artişti gălăţeni” de Maria-Magdalena Crișan (Editura Meridiane, 1986); „Orizonturi artistice contemporane” de Năstasă Forțu (Editura Pan Europe, Iaşi, 2006); „Un secol de arte frumoase în Moldova”, vol. II (Editura Art XXI, Iaşi, 2009) și „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010” (Editura Art XXI, Iaşi, 2011), ambele datorate criticului de artă Valentin Ciucă: Dicționarul sculptorilor din România (coordonator, Ioana Vlasiu), vol. II, lit. H – Z (Editura Academiei Române, București, 2012); „Dicţionarului artiştilor plastici gălăţeni” (ediția I, Editura Terra Focşani, 2007; ediția a II-a, revăzută și întregită, Editura „Axis Libri”, Galați, 2013), „Monumente de for public din municipiul Galați (Editura „Axis Libri”, Galați, 2015) și „Filiala Galați a U. A. P. R.. 70 de ani de existență” (Editura „Axis Librie”, 2021) ale subsemnatului; „Un secol de sculptură românească”, enciclopedie on-line, coordonator de proiect Radu Pervolovici, Centrul Cultural Meta, București, 2012, precum și în multe cataloage ale expozițiilor la care a participat. Posesor al unui potențial creativ superior, Gheorghe Terescenco a avut de-a lungul anilor o evoluție artistică organică, cultivând deopotrivă figurativul și nonfigurativul în sculptura monumentală cât și în cea de interior. A fost preocupat în permanență de aprofundarea și stăpânirea limbajului plastic, a mijloacelor tehnice specifice sculpturii, reuşind să-și formeze un stil propriu și să creeze lucrări variate ca tematică, bogate în idei şi semnificaţii, asigurându-le o rezolvare plastică expresivă. „Atât sculptura de interior, cât şi cea monumentală, de for public, ne spunea artistul cu câțiva ani în urmă, trebuie să se integreze unui anumit spaţiu, să se armonizeze cu el, să-l cucerească, să-i sporească frumuseţea. Atunci când mă aflu în faţa unei noi lucrări, aceste probleme mă obsedează, îmi direcţionează întregul meu efort creator”. Într-adevăr, sculpturile de interior, fie că sunt cioplite în lemn de migdal, nuc sau mahon, fie în piatră, marmură sau turnate în bronz, realizate la dimensiuni în general reduse, sunt lucrate cu fineţe, şlefuite până la perfecţiune, pretându-se foarte bine unui spaţiu intim, unei atmosfere calme, liniştite. Rode-bosse-uri ca „Ploaia”, „Cariatidă”, „Rugăciune”, „Fata apelor”, „Fata vântului”, „Fata apelor” „Tinereţe”, „Mireasă”, „Baladă”, „Un buchet de flori” sunt reprezentări care conţin în ritmul formelor şi volumelor un lirism discret, au capacitatea de a exprima o inefabilă candoare şi poezie. Înlăturând duritatea materialului, sculptorul conferă acestor lucrări virtuţile artei, le face purtătoarele unor conotații ce ţin de psihologia şi sufletul omului. Respectul pentru claritate, echilibru, zvelteţea sau, dimpotrivă, moliciunea formelor, ritmica volumelor, centrarea axială verticală sunt calităţi care sporesc forţa artistică şi emoţională a lucrărilor. Aceeaşi puritate o exprimă şi ronde-bosse-ul „Mesagerul păcii”, înfăţişând un copil ce ridică în mâna dreaptă, spre un cer ipotetic, un porumbel. Nobleţea materialului, luciul catifelat al marmurei, şlefuirea desăvârşită, ca de altfel întreaga înscriere compoziţională în spaţiu, sunt expresii ale exigenţei cu care artistul înţelege să lucreze. Alte sculpturi, precum „Stele pe gheață”, „Poetul”, „Catedrala îngerilor”, „Zbor”, „Înălțare”, „Sturioni”, „Pescăruș” au la bază o riguroasă geometrie, detaliile sunt înlăturate, suprafeţele șlefuite până la dispariţia oricărei neregularităţi, formele şi volumele urmează o linie ascensională, dinamică. Adesea, dând frâu imaginației, realizează subtile construcții metalice prin care caută să redea unele fenomene ale naturii provocatoare de mari dezastre („Tornadă”, „Tsunami”). În sculptura monumentală, Terescenco este acelaşi artist laborios, urmărind ca lucrările să răspundă şi să se integreze cât mai bine spaţiului în care sunt amplasate, să-l domine. „Poarta oraşului”, „Cristal de gheaţă”, „Cocoş de munte”, „Răsărit de soare”, „Stol”, „Izvor” , „Porumbel”, „Libertate”, „Neîmblânzitul”, „Simbol” au maiestuozitate, vigoare, forţă de dominare. „Poarta oraşului” (Faleza superioară a Dunării), de pildă, este o coloană metalică de vreo 15 m, concepută în patru muchii, din care se desprind două siluete ale unui cuplu uman. Ele se dezvoltă în partea superioară a lucrării, se amplifică în volume ce par a dialoga între ele aidoma unor aripi desfăcute pentru zbor. Realizată astfel, lucrarea pare un simbol al deschiderii spre lume a Galaţiului prin intermediul marelui fluviu şi o aluzie la explozia demografică, la dezvoltarea prezentă şi viitoare a urbei noastre. Tot ca o succesiune de volume, dispuse în evantai şi culminând în partea centrală cu o coloană ce pare a susţine cerul, este gândită şi sculptura în piatră „Răsărit de soare”, expresie plastică a astrului zilei, a armoniei împlinite în lumină. „Simbol”, de la intrarea în Galați dinspre Tecuci face aluzie la Parcul Industrial al orașului și rolul acestuia în stimularea progresului economic și dezvoltarea mediului de afaceri în plan național, european și mondial. „Neîmblânzitul” din Parcul „Viva” înfăţişează capul şi gâtul unui cal sălbatic, năzdrăvan, care paşte iarbă. Busturile concepute pentru spaţii de for public sau pentru unele instituții, reuşesc să sintetizeze în expresia exterioară a fizionomicului chipul interior al personajelor portretizate, personalităţi celebre ale istoriei și culturii româneşti („Burebista”, „Împăratul Traian”. „Domnitorul Alexandru Ioan Cuza”, `Episcopul Melchisedec Ștefănescu”, „Poetul Vasile Alecsandri”, „Tenorul Nae Leonard”). Ajuns la vârsta de 75 de ani, Gheorghe Terescenco nu dă încă semne de oboseală, mai are încă multe de spus în sculptura românească, are proiecte de artă decorativă monumentală care ar da o nouă față spațiului urbanistic al Galațiului unde ar fi amplasate și cărora autoritățile administrative locale nu au găsit încă fondurile necesare pentru materializarea lor. Lucrarea „Cristal de gheață” o consideră neterminată, întrucât lipsesc patinatorii, deși în macheta din atelierul lui aceștia există. Vulturul cu aripile desfăcute așteaptă încă să întregească partea superioară a obeliscului „Monumentului Ostașului Român” din spațiul în care străzile Dogăriei și Ana Ipătescu întâlnesc strada Gării, lucrare pe care sculptorul Dumitru Mățăoanu nu a terminat-o în 1926 la data inaugurării monumentului, iar moartea acestuia, intervenită mai apoi, a făcut ca el să rămână așa cum îl vedem și astăzi.. Mai gândește artistul și la alte monumente de for public consacrate unor personalități, care ar îmbogăți zestrea artistică a Cetății dunărene. Nu sunt însă comanditari, dar speranța găsirii acestora nu i-a dispărut total artistului. La ceas aniversar, îi urăm sculptorului Gheorghe Terescenco multă sănătate, inspirație, putere de creație, împliniri care să-i aducă satisfacții și un călduros La mulți ani! Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 1, 2022 Author Share Posted March 1, 2022 Sculptorul-profesor Cosmin Saulea În cadrul mișcării plastice gălățene actuale, sculptura, componentă importantă a acesteia, este reprezentată de artiști bine cunoscuți în peisajul cultural de la Dunărea de Jos. Dintre aceștia, un număr de nouă sunt membri definitivi ai U. A. P. R. (Alexandru Pamfil, Gheorghe Terescenco, Mugurel Vrânceanu, Bogdan Murariu, Valentin Popa, Adrian Vădeanu, Eduard Costandache, Sergiu Dumitrescu Jr., Lucian Jităriuc), iar patru activează în calitate de colaboratori (Virgil Aurel Panaite, Liviu-Adrian Sandu, Cosmin Saulea, Gheorghe Nour). În timp, au mai realizat lucrări de sculptură și pictorii Tudor Ioan, Gheorghe Andreescu, Ioan Murariu-Neamț, Gheorghe Miron, Mihaela Brumar, Horia Suceveanu, Ionuț Mitrofan și artista decoratoare Sorina Fădor-Vădeanu. Unii sunt chiar autorii unor lucrări de artă monumentală amplasate în spații publice. Sculptorul Cosmin Saulea, căruia îi consacrăm rândurile de față, s-a născut la 17 iulie 1975, în Galaţi. A absolvit Școala Gimnazială Nr. 22 din cartierul „Dunărea”, iar cursurile liceale le-a urmat în cadrul Grupului Școlar Industrial „Gheorghe Asachi”, secția electrotehnică. În paralel, a frecventat și a absolvit în 1994 și Școala Populară de Artă, unde a studiat cu sculptorul Alexandru Pamfil, cel care i-a insuflat adevărata dragoste pentru sculptură și a contribuit foarte mult la formarea lui. Și-a continuat studiile timp de doi ani la Academia de Arte „Luceafărul” din București, unde i-a avut profesori pe Teodor Moraru, unul dintre cei mai importanți pictori români din ultima jumătate a secolului al XX-lea, și pe pictorul Petru Lucaci, actualul președinte al U. A. P. R.. A luat lecții și cu sculptorul Dumitru (Mitică) Juravle, fost elev al maestrului Ion Irimescu, și cu graficianul Matei Șerban Sandu. În 1996, în urma examenului de admitere, a reușit la Academia Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design, secția Sculptură, clasa profesorului Cristea Simion, pe care a absolvit-o în anul 2001. Revenind în orașul natal, Cosmin Saulea a funcționat ca profesor de educație Plastică în învățământul preuniversitar. A predat timp de cinci ani sculptura în cadrul Seminarului Teologic „Sf. Apostol Andrei” Galați, iar în prezent se împarte între Liceul Teoretic „Dunărea”, Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”, Școala Gimnazială Nr. 40 „Iulia Hasdeu” și Școala Gimnazială „Lascăr Catargiu” din comuna Schela. În paralel cu activitatea didactică, artistul și-a canalizat eforturile și în direcția creației. Din 2003 a început să expună în cadrul Saloanelor Filialei Galați a U. A. P. R. În 2006 a devenit membru al Grupării „Athanor”. Nu a reușit încă să-și deschidă o expoziție personală, dar a participat cu lucrări la mai multe manifestări de profil cu caracter local sau național, printre care: „Student Art”, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (1997, 2000, 2001); „Arta foto”, Galeria „Trianon”, Iaşi (1998); „Profesori şi studenţi ai Academiei „George Enescu”, Galeria „Cupola”, Iaşi (2001); Atelier 35, Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, Galaţi (2002, 2003, 2004, 2005, 2007); „Artiști plastici gălățeni”, Galeriile de Artă Buzău (2005); Saloanele Moldovei, Bacău-Chişinău (2010); Salonul naţional de desen, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2011); Salonul Național de Plastică Mică, Brăila (2022) etc. Cu Gruparea „Athanor” a participat la expozițiile organizate la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, Galați, Faleza Dunării, Facultatea de Inginerie a Universității „Dunărea de Jos” (2006), Galeriile de Artă Brăila” (2007), Galeriile „Gheorghe Petrașcu” Tecuci (2007); Foaierul Teatrului Național de Operă și Operetă „N. Leonard” Galați (2007); Muzeul de Artă Vizuală Galați (2009, 2012); Muzeul Județean de Istorie „Paul Păltănea”, Casa Colecțiilor (2013). A participat, de asemenea, la mai multe Tabere de Creație Plastică: „Student Art”, Muzeul de Artă Vizuală”, Galați (1997, 2000, 2001 – Grupul statuar „Bătrânii”, ipsos; două studii privind construcția anatomică a omului); Rohia, Maramureş, sculptură în lemn (1994 – „Crucifix”); Centrul de Cercetare Marină Agigea, Constanţa (1998 – Basorelieful „Geneza”); Techirghiol, Constanţa, sculptură în metal (2000 – „Arbore”); Tabăra de sculptură în lemn de nuc, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2002 – „Trunchi”); Atelier Experiment „Cuşca”, Gruparea „Athanor”, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2011); Tabăra de sculptură în metal,ediția a VII-a, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2012 – „Clepsidra”). Este autorul unor importante lucrări de artă monumentală amplasate în spații publice: „Arbore”, metal, Techirghiol (2000); „Clepsidră”, metal, Campusul Ştiinţei, Facultatea de Inginerie, Universitatea „Dunărea de Jos”, Galaţi (2012); „Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza”, piatră artificială, Căminul Cultural din comuna Liești, județul Galați (2013); „Bustul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea”, Satu Nou, comuna Bâra, județul Neamț, piatră artificială (2018); „Bustul Regelui Carol I”, „Bustul Regelui Carol al II-lea și „Bustul Reginei Maria”, bronz, Ateneul Iași (2019 - 2020); „Bustul Eroului Cpt. Pavel Zăgănescu”, bronz, Râmnicu Sărat (2017). Numele sculptorului gălățean poate fi întâlnit în volumele istoricului și criticului de artă ieșean Valentin Ciucă „Un secol de arte frumoase în Moldova”, vol. II, (Editura Art XXI, Iaşi, 2009) și, „Dicţionarul ilustrat al artelor frumoase din Moldova 1800-2010 (Editura Art XXI, Iaşi, 2011), în „Dicţionarul artiştilor plastici gălăţeni” (ediţia I, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, Editura „Terra”, Focşani, 2007; ediția a II-a revăzută și întregită, Editura „Axis Libri”, Galaţi, 2013) și „Monumente de for public din municipiul Galați (Editura „Axis Libri”, Galați, 2015) ale subsemnatului, în „Dicționarul Sculptorilor din România, secolele XIX – XX”, vol. I, lit. A – G (coordonator, Ioana Vlasiu), Editura Academiei Române, București, 2011, ca și în „Un secol de sculptură românească”, Enciclopedie on-line (coordonator proiect, Radu Pervolovici). Cosmin Saulea a expus în cadrul manifestărilor gălăţene lucrări de pictură și de sculptură. Pendulează între expresionism şi arta abstractă. În tablourile sale apar imagini stranii, ca cele din „Cranii şi flori”, „Grădina”, sau total abstracte, ca în „Geneză”. În acesta din urmă uleiul este amestecat cu ghips, iar formele fixate pe pânză sunt conturate în relief. Culorile sunt şocante, predominând verdele, galbenul, albul şi violetul. În alte lucrări, materia picturală este învolburată, aşternută cu pensulaţii largi, gestualiste. În sculptură, în portretele și basoreliefurile realizate în ghips se simt ecouri ale artei expresioniste („Samuel B”, „Prieten”, „Ritual”, „Hemicrania”), iar în lucrările de artă monumentală din metal recurge la interesante geometrizări. „Clepsidra”, de pildă, închipuie într-o execuție abstractă un tors feminin din care se dezvoltă în partea superioară un corp geometric de forma unei prisme triunghiulare. Există în această lucrare un contrast puternic, atât cromatic (roșu aprins – argintiu), dar și material, în sensul greutății, al structurii monolitice a blocului metalic din partea de jos și linia delicată, suplă, aeriană, a barelor metalice din partea superioară. Este ca și când am măsura un timp trecut încărcat în evenimente, bogat, și unul ale cărei perspective viitoare abia le întrezărim. Cele două părți distincte ale compoziției lucrării pot semnifica, dacă luăm în considerație locul pentru care a fost gândită, și conviețuirea dintre artă, știință și tehnică.„Arborele” de la Techirghiol, de pe malul Lacului, este o metaforă plastică închipuind o construcție metalică de formă ascensională, în care elementele componente se multiplică și se reduc pe verticală pe măsură ce urcă spre în cer ipotetic, sugerând trunchiul și coroana unui copac. În portretele personalităților amintite, realizate într-un limbaj realist, cu un modelaj excelent finisat, sculptorul a acordat o foarte mare atenție atât expresivității chipului acestora, cât și a vestimentației, astfel ca iubitorul de artă, privindu-le, să regăsească în înfățișarea creată de el, adevărata lor identitate fizică și morală. Într-o corespondență electronică recentă, Cosmin Saulea își exprima bucuria că de câtva timp a reușit să aibă și el un atelier propriu, care îi va da posibilitatea să se dedice mai mult sculpturii. Îi împărtășim sentimentele și-i urăm succes în tot ce va întreprinde, spre binele artei românești și a beneficiarilor ei! Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 24, 2022 Author Share Posted April 24, 2022 Personalități gălățene în dicționarul „Istorici și critici de artă români, 1800-1980” De curând, la Editura ACS din București, colecția Științific, a apărut volumul "Istorici și critici de artă români 1800-1980", semnat de Florica Cruceru și Alice Dinculescu. Cartea, format 24x17 cm, 280 de pagini, este, așa cum se menționează în "Argument", "prima apariție de acest gen dedicată exclusiv repertorierii istoricilor și criticilor de artă români, iar asta îi conferă și rolul de instrument necesar oricărui cercetător în domeniu". Între cei aproape 300 de critici și istorici de artă incluși în această lucrare de anvergură, îi întâlnim și pe gălățenii Corneliu Stoica și Mariana Cocoș-Tomozei, ambii cunoscuți pentru articolele, cronicile plastice, studiile, cărțile și albumele de artă consacrate mișcării plastice gălățene și nu numai. Fișele de autor ale acestora cuprind fotografia-portret a fiecăruia, iar informațiile se referă la datele de identitate, studii și specializare, activitate profesională, activitate publicistică, activități conexe, afilieri profesionale, volume publicate și premii obținute. În volum, mai întâlnim și alte personalități născute în Galați sau în localități din județ care au trudit în domeniul criticii și istoriei artei, dar a căror activitate s-a desfășurat la București: Nicolae Argintescu-Amza (n. 22.09.1904, Galați - d. 07.09.1973, București); Radu Bogdan (n. 11.03.1920, Galați - d. 12.08.2011, București); Carmen Răchițeanu Țăranu (n. 11.11.1918, Brăhășești, Galați - d. 2004, București). De asemenea, este prezentă Maria-Magdalena Crișan (n. 18.02.1946, Săliște, Sibiu - d. 31.05.2010, Cluj), care în perioada 1971-1990 a fost muzeograf la Muzeul de Artă Contemporană Românească din Galați (azi, Muzeul de Artă Vizuală). viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 21, 2022 Author Share Posted May 21, 2022 Expoziția „Pro Boholț”, ediția a X-a În anul 2012, inginerul Vasile Joanta, pe atunci director general al Fabricii de bere MARTENS S. A. Galați, pasionat colecționar de artă, inaugura în satul natal Boholț, o așezare din Țara Făgărașului, aparținând de comuna Beclean, județul Brașov, prima ediție a Taberei de creație plastică „Pro Boholț” din dorința ca în casa părintească din acest sat, cu lucrările realizate, să înființeze un muzeu de artă contemporană, care să fie un obiectiv cultural și turistic important pentru comunitatea din care dumnealui a plecat cu mulți ani în urmă, dar în care a revenit de fiecare dată cu dragoste nemărginită, respect și prețuire. La ediția din 2021 a taberei, a X-a, ale cărei lucrări fac obiectul actualei expoziții de la Muzeul de Artă Vizuală Galați, au participat artiștii: Ana-Maria Cocoș (Galați), Daniela Lukacs (Timișoara), Ion Cârchelan (Republica Moldova), Valter Paraschivescu (Ploiești), Gheorghe Miron (Galați), Ștefan Coman (Republica Moldova), Vitalie Butescu (București), Lucian Jităriuc (Galați), Liliana Lilu Lazarska-Batory, Waldemar Paulikowski și Serge Vasilendiuc, toți trei din Polonia. Ana-Maria Cocoș (n. 1996), cea mai tânără participantă la tabără, absolventă a Facultății de Arte din Galați (2018), cu studii masterale la Universitatea Națională de Artă din București (2020), deținătoare a Premiului pentru debut al Filialei Galați a U. A. P. R. (2019), este semnatara lucrărilor de grafică „Drumul către credință”, „Asfințit”, „Șura” și „Amintiri din copilărie”. Sunt peisaje realizate în tehnica pix colorat, o tehnică dificilă, pe care ea o practică cu foarte bune rezultate și în care obține acorduri cromatice de mare sensibilitate. Artista insistă în demersul ei asupra redării cu fidelitate a specificului arhitectural al construcțiilor fixate pe suportul de hârtie, a aducerii în atenția privitorilor a unor detalii care sporesc expresivitatea tablourilor și evidențiază uneori acțiunea distructivă a timpului. În „Drumul spre credință”, cerul ocupă mai mult de jumătate din suprafața tabloului, iar albastrul-alburiu, de o deosibită frumusețe, dobândește semnificații simbolice, ca emanație a liniștii, pioșeniei și atmosferei de reculegere de dincolo de zidurile locașului de cult, a cărui turlă dă sentimentul că pe ea se sprijină cerul. La fel de generos este spațiul acordat firmamentului în lucrarea „Asfințit”, numai că aici predominante sunt nuanțele de alb-albastru-violet-Siena, care creează o atmosferă ușor melancolică. Tehnica pix colorat a tinerei graficiene este impresionantă pentru armoniile cromatice obținute, iar dorința ei de a o ridica la un înalt grad de expresivitate câștigă de la o lucrare la alta certitudini incontestabile. Autodidactă ca formație, dar stăpânită de o mare pasiune pentru acuarelă, Daniela Lukacs (n. 1961), membră din 2018 a Asociației „Prezent” din Timișoara, participantă la mai multe manifestări de profil din țară și din străinătate, a realizat în tabără 11 lucrări, reprezentând peisaje („Zi de sărbătoare”, „Amurg în Boholț”, „Bătrânul stejar din Calbor”, „Casele roz”, „Stradă din Boholț”, „Musafir pe înserat”) și flori („Bogăție de culori”, „Bun venit”, „Surorile Soarelui”), genuri în care excelează. Imaginile imortalizate aduc în prim plan grupuri de case, ulițe mărginite de arbori și construcții, priveliști surprinse în amurg sau pe vreme cețoasă, marginea satului Calbor (component al comunei Beclean) străjuită de un bătrân stejar, floarea soarelui, trandafiri galbeni etc. Sunt imagini tonice, în care verdele, simbol al vieții, al puterii sevelor pământului și al fertilității predomină. Ele se disting prin acuratețe, prin prospețimea și luminozitatea culorilor de apă, prin siguranța și claritatea desenului, prin spontaneitatea tușelor și petelor cromatice, prin optimismul pe care-l insuflă în sufletelor celor care le contemplă. Un mare maestru al acuarelei descoperim în persoana basarabeanului Ion Cârchelan (n. 1966), absolvent al Școlii de pictură pentru copii și al Școlii Republicane de Artă „I. Repin” (azi, Colegiul de artă „Alexandru Plămădeală” din Chișinău), autor a peste 30 de expoziții personale organizate în localități din Republica Moldova, dar și în Franța, Italia, Austria, China și mai ales în S. U. A., deținător al unui Premiu III acordat de Confederația Criticilor de Artă Europeni la Bienala din Chianciano Terme, Italia (2011). La Boholț a realizat 12 lucrări, pictate în acuarelă pe suport umed, unde culorile se întrepătrund, o tehnică foarte dificilă, care impune o mare putere de observație și rapiditate în execuție („Spre casă”, „Biserica din Boholț”, „Biserica Sf. Gheorghe din Boholț”, „Gardul negru”, „În Braniște”, „În Ciocrac”, „În vale”, „Pe uliță”, „Spre biserică”, „Strada Mare”, „Virginica”. Peisajele lui Ion Cârchelan sunt stenice, însuflețite uneori de prezența localnicilor, pe care-i vedem, configurați miniatural, mergând pe drum, stând la poartă, conversând sau hrănind păsările din curte. Acuarele par de domeniul fantasticului, sunt adevărate poeme picturale, execuția este rapidă, spontană, culorile sunt proaspete, transparente și fluide. Pictorul este foarte sensibil la variațiile luminii și știe să exprime cu o artă de adevărat maestru poezia inefabilă a peisajului, înfrățirea de milenii dintre om și natură. Un număr consistent de tablouri pictate în tehnica acuarelei (zece) întâlnim și la un alt participant la tabăra de la Boholț, ploieșteanul Valter Paraschivescu (n. 1959), absolvent al Institutului de Artă Plastică „Nicolae Grigorescu” din București (1983), membru al U. A. P. R. din 1990, în prezent președinte al Filialei Ploiești a U. A. P. R. Toate cele zece lucrări ale sale sunt peisaje în care imaginea de astăzi a Boholțului este dată de case vechi, pe pereții și acoperișurile cărora se observă acțiunea necruțătoare a timpului, de case părăsite, ai căror proprietari au plecat la Domnul, iar fiii lor, plecați la oraș, au uitat de ele, de fânarele care și ele sunt într-o stare avansată de degradare, dar și de gospodării bine îngrijite, de edificiul solemn al bisericii sau de câmpurile acoperite cu vegetație abundentă și ceruri de cristal („Casă veche”, „Casă părăsită”, „Fânarul dărăpănat” „Biserica din Boholț”, „Casa dintre pomi”, „Gardul negru”, „Gorunul”, „În drum spre Boholț”, „Spre seară”, „Stradă din Boholț”). Exprimându-se în stilul postimpresioniștilor, Valter Paraschivescu acordă atenție în aceeași măsură atât desenului cât și culorii, lirismul său nu este exploziv, ci reținut și meditativ, izvorât din sufletul unui artist pentru care raționalul este primordial. Prezent și în edițiile taberei din 2014, 2016 și 2017, când a creat monumentalele tablouri „Boholțeni în Sărbătoare”, inspirat de ceremonialul local al Sânzâienelor, o compoziție cu aproape 40 de personaje, „Domnul învățător”, un excelent portret al învățătorului Aurel Dragoș, pe atunci în vârstă de 92 de ani, trecut la cele veșnice între timp, ca și alte lucrări reprezentând peisaje, Gheorghe Miron (n. 1958) semnează două tablouri în ulei pe pânză intitulate „Acareturi” și „Peisaj suprapus”. Abordarea este hiperrealistă, detaliile sunt evidențiate în cele mai mici amănunte, cromatica este în general sobră, specifică ruinelor, zidurilor și gardurilor în totală degradare. Verdele buruienilor și al copacilor din jur, care mai există încă, scot și mai mult în relief aspectul dezolant al unor case care par nelocuite. Artistul a realizat în timpul taberei și câteva lucrări de artă decorativă de interior. Născut la 3 octombrie 1972 în localitatea Ștefan Vodă din Republica Moldova, dar stabilit în prezent la București, pictorul Vitalie Butescu este absolvent al Colegiului de Artă Plastică „Alexandru Plămădeală” din Chișinău (1990) și al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca (1997). Este membru al U. A. P. R., și-a organizat peste 40 de expoziții personale, a participat la numeroase expoziții colective și are lucrări în colecții private din România; Germania, Olanda, Belgia, Ungaria, Slovenia, Japonia, Marea Britanie, S. U. A. etc. Cu experiența dobândită în cariera sa și-n tabăra Internațională de Artă Plastică Inter Art de la Arad, în Tabăra „Pictori de azi la Balcic” sau la Târgul de Artă de la Geneva-Europ’ Art, el a venit la Boholț, unde aspectul unui sătuc cu o existență de peste 700 de ani i-a inspirat lucrările „Biserica Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, „Biserica Sf. Gheorghe”, „Casa bunicii” și „Șura”, pictate într-o interpretare cu totul personală, coloritul amintind de vechile fresce din lăcașurile noastre de cult. Ele sunt adevărate „portrete” ale unor obiective arhitectonice rurale, care au înfruntat timpul și au ajuns până la noi ca mărturii ale unei civilizații demnă de a fi cunoscută de generațiile prezente și viitoare. Atmosfera tablourilor este una nostalgic-evocatoare. Ștefan Coman (n. 1964), pictor tot din Republica Moldova, absolvent al Școlii de artă plastică pentru copii din Hîncești (1978) și al Colegiului de Artă Plastică „Alexandru Plămădeală” din Chișinău, membru din 2005 al Uniunii Artiștilor Plastici din Republica Moldova, cu expoziții personale deschise la Chișinău, Moscova, Lvov, Odesa (Ucraina), Novara (Italia), Hanovra (Germania), Râmnicu Vâlcea, Ploiești, deținător al Premiului „Nicolae Tonitza” pentru pictură obținut la Concursul Național de Pictură, Grafică, Sculptură și Artă Decorativă de la Bârlad (2005), este considerat unul dintre cei mai importanți artiști plastici basarabeni ai momentului. Este un împătimit al picturii de plein-air, fapt demonstrat și de cele trei lucrări ale sale create în Tabăra de la Boholț: „Aromă de toamnă”, „Ploiță mocănească” și „Cincșor”, toate surprinzând aspecte și momente ale începutului de toamnă. Dacă prima creează senzații olfactive, gândindu-ne la miresmele răspândite de fructele coapte din pomii din grădini, iar a doua înfățișează o ploaia măruntă, abia sesizabilă, a doua prezintă imaginea Bisericii Evanghelice Fortificate din satul Cincșor (altă dată numit Cincu Mic), component al comunei Voila, județul Brașov, ctitorie monument istoric, datând, așa cum aflăm de la Wikipedia, din 1427. Un edificiu solid, înconjurat de ziduri groase, care în vremuri de restriște a constituit „un bastion pe cursul Oltului în calea popoarelor migratoare, turcilor și tătarilor”. Artista poloneză Lilianna Lilu Lazarska-Batory (n. 1962) din Zielona Gora, absolventă a Școlii de Artă din Wroclav și a Colegiului de Stat de Arte Plastice din Poznan, proprietara unei galerii de artă ce-i poartă numele, cunoscută prin compozițiile sale cu îngeri, emanatoare de energii pozitive, a realizat și la Boholț lucrări asemănătoare ca mesaj, într-o transpunere plastică ce-i etalează individualitatea creatoare și stilul profund original. Pe fundalul unor secvențe de peisaj cu aspecte din Boholț, ea proiectează în prim plan îngeri care cuceresc prin candoarea expresiei fizionomice și prin frumusețea vestimentației. Așezarea elementelor în pagină și prezența culorii aurii, folosită și pentru trasarea chenarului care încadrează imaginile, conferă tablourilor un aer de icoană. Titlurile sunt de-a dreptul insolite: „E doar o clipă”, „Înger la izvorul vieții”, „Ne întâlnim după colț, pe bancă”, „Salcia nu plânge”. Pentru a patra oară la Boholț, Serge Vasilendiuc (n. 1972), basarabean prin naștere, de la Bălți, dar stabilit la Cracovia din 2002, cu studii de specialitate la Colegiul „Alexandru Plămădeală” din Chișinău (1991) și Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design (1997), membru al U. A. P. R. Filiala Interjudețeană Cluj – Bistrița (2000) și al U. A. P. din Polonia, Filiala Cracovia (2004), doctor în arte vizuale al Institutului de Artă din cadrul Universității Pedagogice din Cracovia (2011), autor a peste 30 de expoziții personale și participant la peste 100 de expoziții colective și de grup dințară și străinătate, este cu totul diferit față de ceea ce a pictat în edițiile anterioare, cele din 2016 și 2019. Dacă tablourile create atunci erau populate cu construcții fixate pe pânză cu o uimitoare rigoare geometrică, într-o coloristică de o impresionantă puritate, compozițiile celor trei lucrări de acum, intitulate „Garden I, II și III”, se constituie ca un joc cromatic menit să sugereze bogăția floricolă și vegetația din gospodăriile și grădinile sătenilor. Materia picturală este consistentă, iar poeticul nu lipsește nici din aceste uleiuri. Afirmat ca pictor, muzician, compozitor, poet și curator, Waldemar Pavlikowski (n. 1967, Gubin), absolvent al Școlii de Stat de Artă Plastică din Zielona Gora și al Facultății de Arte Plastice din cadrul Universității „Nicolaus Copernicus” din Torun, care din 2000 conduce Galeria de Artă „Ratusz” din Gubin, semnează tablourile pictate în ulei pe pânză „Boholț”, „Melancolie” și „Moje Carpatiy”. Sunt peisaje cu largi deschideri perspectivale, vaste, pictate într-o gamă coloristică mai restrânsă, predominând albastrul, verdele închis, violetul și nuanțele de griuri, de unde și atmosfera de melancolie creată. Singurul sculptor participant la ediția a X-a a taberei a fost gălățeanul Lucian Jităriuc (n. 1964), absolvent al Școlii Populare de Artă Galați (1983) și al Universității „Dunărea de Jos”, Facultatea de Arte (2016), membru al U. A. P. R., secția Sculptură, Filiala Galați (2017), deținător al unui Premiu de Excelență acordat de Filiala Locală la Gala Artelor din 2019, artist care în adolescență a ucenicit în atelierul mult regretatului sculptor, pictor și grafician Vasile Onuț. La Boholț el a cioplit în lemn de nuc o lucrare axată pe tema maternității. Dragostea și grija mamei pentru cel venit pe lume se vede din atitudinea acesteia, din felul cum își strânge la piept noul născut. Lucian Jităriuc a acordat o deosebită atenție înscrierii ingenioase a formelor și volumelor în spațiu, predomină liniile curbe, ceea ce asigură lucrării o mișcare dinamică. Șlefuirea atinge perfecțiunea. Adăugând noi pagini importante ale monografiei vizuale a satului Boholț și a împrejurimilor acestuia, expoziția cu lucrările ediției a X-a constituie o adevărată sărbătoare cromatică și un act de cultură de o deosebită valoare documentară și estetică. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 23, 2022 Author Share Posted May 23, 2022 In memoriam S-a stins din viață istoricul și criticul de artă Mariana Cocoș-Tomozei În ziua de 23 mai 2022 s-a stins din viață istoricul și criticul de artă Mariana Tomozei-Cocoș, membră marcantă a Filialei Galați a U. A. P. R., personalitate de notorietate națională a culturii noastre, expert pentru Patrimoniul Cultural Național Mobil, specializarea arta plastică românească modernă, atestat de Ministerul Culturii și Cultelor. S-a născut la 13 mai 1949 în orașul Tecuci. A absolvit Liceul de Muzică și Arte Plastice din Galați și Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția Istoria și Teoria Artei (1972). A funcționat ca profesoară de istoria artei la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” Galați (1992 – 2010) și Seminarul Liceal „Sf. Apostol Andrei” (2009 – 2014). Între 1974 – 2020 a lucrat ca muzeograf la Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, iar în perioada 2001 – 2003 a îndeplinit funcția de director al acestei instituții. Ca muzeograf, a organizat peste 80 de expoziţii, a participat cu comunicări științifice la 20 de simpozioane desfășurate sub egida Ministerului Culturii şi Cultelor (Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Suceava, Deva, Galaţi, Sibiu, Vaslui, Tulcea, Călăraşi, Sinaia etc.), a redactat 55 de cataloage și pliante de artă, a publicat studii şi cronici plastice în „Revista Muzeelor”, „Porto-Franco”, „Antares”, „Dominus”, „Dunărea de Jos”, „Cronica”, „Noduri şi Semne”, „Univers des Arts”, „Axis Libri”, „Buletinul Fundaţiei V. A. Urechia”, „Viaţa liberă” etc. A prezentat expoziții de artă plastică contemporană românească la Radio România Cultural, la TV Cultural și TV Galați. A editat albumele de artă „Nicolae Spirescu – Peisaj danubian” (Editura Hypatia, Galaţi, 1996); „Valori patrimoniale” (1994); „Ioan Simion Mărculescu” (2002). „Muzeul de Artă Vizuală Galaţi, pictură şi grafică” (2003). A colaborat la dicţionarul „Un secol de sculptură românească”, Editura Meta, Colecţia „Sinteze”, Bucureşti, 2001 (cu articole despre sculptorii gălăţeni). De asemenea, s-a implicat în conceperea și organizarea unor expoziții și manifestări ale Muzeului de Artă Vizuală peste hotare, în Franța, Ungaria, Austria, Finlanda, Portugalia, Cehia, Belgia, Italia. A prezentat cu regularitate la vernisaje expozițiile colective și individuale ale membrilor Filialei Galați a U. A. P. R. Ca pictor a început să expună din anul 2000 în cadrul Saloanelor Filialei Galaţi a U. A. P. R., și-a organizat două expoziții personale și a participat la mai multe manifestări colective de profil din țară și din străinătate. În creația sa a cultivat o pictură a cărei substanţă este extrasă din istorie, din existenţa unor civilizaţii care s-au succedat de-a lungul timpului, din mituri biblice, dar şi din observaţia atentă a artistei asupra unor stiluri arhitectonice şi monumente arheologice întâlnite în spaţiul românesc sau în popasurile sale europene şi asiatice. Pentru meritele sale a fost onorată cu mai multe distincții: Diploma de onoare a municipiului Călăraşi (2003); Medalia Meritul Cultural, clasa I, categoria C „Artele Plastice” (2004); Medalia Meritul Cultural, clasa I, categoria E „Patrimoniul Cultural Naţional” (2004); Diploma Profesor pentru performanţă (2006, 2008); Premiul pentru Pictură, Bienala Artelor „Cezar Ivănescu”,, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi (2009); Premiul „Nicolae Spirescu” al Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galaţi (2012); Premiul Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național (2016); Premiul de Excelență al Filialei Galați a U. A. P. R. la Secțiunea Critică de Artă (2017). Prin încetarea din viață a Marianei Cocoș-Tomozei, cultura și arta gălățeană suferă o mare pierdere. Îi vom păstra întotdeauna o neștearsă amintire. Dumnezeu s-o ierte și să-i dea odihnă veșnică în Împărăția Sa! Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 27, 2022 Author Share Posted May 27, 2022 VIRGIL PAVEL: „Sculptorul Dan Mateescu” În dimineața zilei de 9 iulie 2021, se stingea din viață la Tecuci, orașul în care se stabilise împreună cu părinții săi încă din 1950, sculptorul Dan Mateescu, unul dintre plasticienii reprezentativi ai județului Galați și ai României, artist complex, care s-a împărțit cu dărnicie între activitatea didactică, muzeală și atelierul de creație, un sculptor riguros, profund, cu respect pentru artă și pentru lucrul bine făcut, un creator viguros, hărăzit să rămână. La mai puțin de un an de la trecerea lui într-o altă dimensiune, iată că un concitadin, profesorul de matematică și omul de cultură Virgil Pavel, un vrednic mânuitor al cuvântului scris, i-a consacrat o carte intitulată „Sculptorul Dan Mateescu, contribuții la cunoașterea vieții și activității artistului”, apărută în aceste zile la Editura „Performantica” din Iași. Așa cum menționează în „Cuvântul înainte”, autorul a făcut acest demers din dorința „de a lăsa generațiilor viitoare exemple (modele, aș spune eu) de oameni care au sfințit prin strădania lor aceste locuri”. Iar Dan Mateescu într-adevăr le-a sfințit. El și-a lăsat rodul artistic al talentului, fanteziei și muncii sale neobosite nu numai în Tecuci, orașul în care a trăit și a creat, pe care l-a iubit atât de mult, ci și în multe alte spații publice din localități din județul Galați, din țară și din Republica Moldova: Buciumeni, Țepu, Movileni, Umbrărești, Munteni, Liești, Ivești, Poiana, Smulți, Stănișești (Bacău), București, Cernavodă, Podul Dâmboviței (Argeș), Oravița (Călărași), Roșu (Cahul) etc. Cu acribia, dăruirea și fervoarea cu care a modelat chipul unor mari personalități ale istoriei, literaturii, filozofiei, lingvisticei, științei și tehnicii din România, ale unor preoți și slujitori ai școlii, Dan Mateescu s-a aplecat și asupra statuarei de interior, realizând din lemn sau din combinații ale acestuia cu metalul lucrări care, de-a lungul timpului, în expoziții personale, de grup și colective, au încântat și înălțat spiritual mii de iubitori ai frumosului, unele dintre ele înnobilând astăzi și în viitor colecții prestigioase ale muzeelor de artă. Autorul cărții, Virgil Pavel, nu este la prima apariție editorială, el a publicat încă șase volume cu caracter memorialistic: „Întoarcerea în timp”, împreună cu soția sa, doamna profesoară Lidia Pavel (Editura Info Rap Art, Galați, 2016); „80 de ani în jurul vieții mele” (Editura „Sfera”, Bârlad, 2016); „75 de ani Nicolae Pavel. România – America, Via Matematica” (2017); „Iulia Gheorghiu – O floare rară a Tecuciului” (Editura Performantica, Iași, 2018); „Răspântie de vremuri” (Editura Performantica, Iași, 2020); „80 + 5” (Editura „Sfera”, Bârlad, 2021). Noua sa carte, consacrată regretatului sculptor Dan Mateescu este una atipică, în sensul că nu poate fi încadrată într-un gen anume, expunerea autorului, paginile memorialistice sunt alternate cu extrase din presa locală și națională, cu evocări și amintiri al unor persoane care l-au cunoscut pe artist, cu interviuri acordate de artist unor scriitori și jurnaliști, cu schițe biografice ale personalităților cărora sculptorul le-a realizat busturile, cu corespondență, cu reproduceri de documente și imagini ale sculpturilor, cu fotografii de familie sau care îl înfățișează pe Dan Mateescu în atelierul de creație și participând la diferite activități. Într-un cuvânt, este o carte cu caracter documentar, care mustește de informații foarte folositoare celor care doresc să cunoască viața, activitatea și opera sculptorului. Prezentarea fiecărei etape de viață a artistului este completată de evocări sau amintiri ale unor persoane care au fost în preajma lui Dan Mateescu sau au conviețuit împreună. De pildă, în sprijinul prezentării anilor de liceu din capitala Moldovei (1958 – 1962) sunt incluse în carte amintirile fostului coleg de școală Mihai Tarcinschi; activitatea de profesor la Casa Pionierilor/ Clubul Elevilor din comuna Liești (aproape 18 ani) este evocată de învățătorul-scriitor- colecționar de artă Stan M. Andrei și preotul Ionel Vasile de la parohia Ivești. Activitatea ca muzeograf a artistului la Muzeul Mixt din Tecuci (azi, Muzeul „Teodor Cincu”) îi prilejuiește lui Virgil Pavel să facă istoricul acestei instituții prestigioase, să prezinte colegii de muncă ai artistului, lucrările de sculptură din Sala consacrată sculptorului, să evoce activități culturale la care însuși a participat în timp. Graficianul Gheorghe Iacob, absolvent al Universității Naționale de Artă din București, promoția 1998, îl evocă pe Dan Mateescu, într-un text din ianuarie 2022 mai ales în ipostaza de îndrumător și formator în domeniul artei plastice. Una din cele mai substanțiale secțiuni ale volumului este cea intitulată „Dan Mateescu în reflectoarele criticilor de artă și ale jurnaliștilor”, unde avem posibilitatea să urmărim felul cum creația lui Dan Mateescu a fost receptată și apreciată în timp, lecturând extrasele din cronicile și articolele apărute în presă, datorate unor critici de artă precum Marin Mihalache, Cristina Angelescu, Aurel Leon, Dan Grigorescu, N. D. Zaharia, Mariana Tomozei-Cocoș, Corneliu Stoica, Valentin Ciucă sau semnate de ziariști și rafinați oameni de cultură: Angela Ribinciuc, E. Cosmin, Marcel Mureșan, Vasile Ghica, Lucia Gologan, Gh. Boldea etc. Informațiile despre monumentele de for public realizate de Dan Mateescu, ca și despre personalitățile urcate pe socluri sunt suficient de bogate, ilustrate cu fotografii care, dacă ar fi fost mai multe reproduse în carte la dimensiuni mai mari, puteau pune mai bine în valoare operele respective. De asemenea, interviurile incluse oferă prilejul să aflăm concepțiile sculptorului despre artă și sculptura monumentală în special, să cunoaștem povestea unor lucrări, materialele în care sculptorului i-a plăcut mai mult să-și obiectiveze proiectele, bucuriile estetice trăite, dar și unele greutăți întâmpinate, venite din partea unor oameni mai puțin receptivi sau ale autorităților administrative locale. Nu poate fi uitată odiseea Monumentului domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt, turnat în bronz, realizat în 2004, care trebuia să fie amplasat la intrarea în Tecuci dinspre Cosmești, și care, datorită schimbării primarului, nu a mai fost instalat. A rămas găzduit prin diferite magazii ale primăriei și armatei până a dispărut, iar astăzi procurorii fac cercetări să vadă dacă mai poate fi găsit. După prezentarea sculptorului ca autor al unor cărții și reproducerea articolelor apărute în presă la moartea artistului, cartea se încheie cu un Curriculum Vitae al lui Dan Mateescu, al autorului volumului, Bibliografie și o „Galerie Foto”, în care artistul poate fi văzut înfățișat în multe ipostaze. Este o carte scrisă și alcătuită cu dragoste pentru un OM de care autorul s-a simțit atât de apropiat și a dorit ca memoria lui să nu fie dată uitării. O carte cu vădit caracter documentar, mustind de informații prețioase, care poate oricând constitui o sursă inestimabilă pentru scrierea și editoarea unei viitoare monografii. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 14, 2022 Author Share Posted June 14, 2022 Teodor Vișan: „Memoria culorilor” „Memoria culorilor”, noua expoziție personală a pictorului Teodor Vișan de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, este a doua din acest an după cea intitulată „Itinerarii”, deschisă în perioada 7 aprilie – 9 mai în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui. Ea cuprinde un număr de 36 de lucrări realizate în culori acrilice pe pânză, reprezentând peisaje, portrete, compoziții, naturi statice, nuduri și flori, genuri pe care artistul le cultivă cu consecvență de la începutul carierei sale. Imaginile peisajelor sale sunt atât din Galați, orașul în care s-a născut, trăiește și creează, dar și din Brașov, Făgăraș, Sighișoara, Sovata, Sf. Gheorghe, Preduleț (comuna Bran), din împrejurimile orașului Tg. Mureș, de pe Valea Tarcăului, de la Eforie Sud sau de la Balcic, localitatea unde în perioada interbelică a existat o adevărată școală a picturii românești. Sunt imagini semnificative, care cuceresc prin claritatea formelor, prin expresivitatea și luminozitatea culorilor, prin optimismul pe care-l induc în sufletul privitorilor, îndemnându-i la excursii și drumeții, la cunoașterea unor locuri și obiective turistice importante, la petrecerea unor clipe minunate în mijlocul naturii. Cetatea Medievală a Sighișoarei, amplasată pe malul sudic al râului Târnava Mare, construită de coloniștii sași în secolul al XX-lea, înregistrată în Patrimoniul UNESCO, impresionează prin înălțimea Turnului cu Ceas, unul dintre cele mai expresive monumente de arhitectură militară din Transilvania, prin frumusețea celorlalte turnuri. Pe frontispiciul edificiului, Teodor Vișan a pictat un arlechin care ține în mâna stângă o sabie, iar în dreapta balanța justiției având pe un taler un craniu uman, iar pe celălalt o candelă aprinsă. El conferă cetății o valoare simbolică prin astfel de elemente, accentuând o anumită latură dramatică din existența acesteia. Tabloul „Valea Tarcăului”, prin sălbăticia și abundența vegetației amintește de descrierile făcute de Mihail Sadoveanu în romanul „Baltagul”, de Calistrat Hogaș în „Pe drumuri de munte” sau de Alexandru Vlahuță în „România pitorească”. „Dimineață pe Dunăre” prezintă o superbă priveliște acvatică, când astrul zilei se ridică la orizont din nemărginitul apei, întinzând punți roșii-aurii pe fluviul în care câteva ambarcațiuni își profilează timid siluetele. Un albatros, cu aripile larg deschise, își ia zborul spre alte zări. Alte peisaje se intitulează „Plaja de la Sf. Gheorghe”, „Aleea din pădure”, „Răsărit la mare”, „Stradă din Făgăraș”, „Sanatoriul din Sovata”, „Marea la Balcic”, „Peisaj la Eforie Sud”. Dintre compozițiile cu mai multe personaje rețin îndeosebi cele în centrul cărora se află Î.P.S. Arhiepiscop al Dunării de Jos, Dr. Casian Crăciun, intitulate „La început a fost cuvântul” și „Boboteaza la Dunăre”. În prima, înaltul ierarh citește enoriașilor din Sfânta Evanghelie în timpul unei liturghii, iar în cea de a doua este imortalizat momentul aruncării Crucii în apele Dunării și aducerea Acesteia înapoi de către unul dintre înotătorii care au avut curajul să sară în apa foarte rece. O altă compoziție prezintă un ceremonial de Sânziene al locuitorilor din Țara Făgărașului, impresionant prim mulțimea participanților și dispunerea acestora în spațiul plastic al lucrării. Tot din Țara Făgărașului este inspirat tabloul „Femei din Făgăraș”, în care accentul artistului cade în special pe punerea în valoare a portului popular specific zonei, dar și pe reliefarea firii și optimismului personajelor. Nu mai puțin realizată este și compoziția „Studiu în atelier”, în care personajele feminine constituie modele ale pictorului. Portretistica este reprezentată în expoziție prin chipurile unor oameni simpli („Om al străzii”, „Croitorul”, „Invocație”), pe expresia cărora se citește suferința, istovirea, dar și a unor intelectuali („Profesoara Praisler”) sau copii care bat la porțile artei muzicale („Violonistul”). Este de remarcat sondajul făcut de artist în psihologia personajelor, precum și strădania sa ca personajele să semene cu modelele, calități pe care artistul le stăpânește într-un grad înalt. Două naturi statice intitulate „Alămuri” și „Gutui”, care surprind prin grija pictorului pentru redarea prin culoare a materialității obiectelor, un nud („Extaz”), de o evidentă eleganță a liniei desenului, și câteva tablouri axate pe motivul floral („Lalele roșii în cană de lut”, „Crini” , „Liliac”, „Crizanteme”), cărora doar parfumul le lipsește, completează expoziția lui Teodor Vișan de la Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”, unul dintre artiștii redutabili ai Galaților, despre care, la vernisaj, conf. univ. dr. Liliana Jorică-Negoescu menționa că este un foarte bun desenator și colorist și că a ajuns la un stil care face ca lucrările lui să fie recognoscibile printre cele ale altor artiști. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 3, 2022 Author Share Posted July 3, 2022 SEMNAL EDITORIAL Albumul de artă Silviu Catargiu Cunoscutul istoric și critic de artă Corneliu Stoica a consacrat de-a lungul ultimilor 19 ani mai multe albume de artă individuale unor personalități ale plasticii gălățene din perioada interbelică și contemporană: Nicolae Mantu (2003, 2015), Mihail Gavrilov (2010), Teodor Vișan (2003, 2012), Nicolae Einhorn (2008), Sterică Bădălan (2019), Eugen Holban (2020), Gheorghe Suciu (2020), Marcel Bejan (2021). La sfârșitul lunii iunie i-a apărut al unsprezecelea album de artă, de această dată dedicat sculptorului Silviu Catargiu, unul dintre cei mai valoroși artiști de la Dunărea de Jos, trecut la cele veșnice la 17 ianuarie 2016, care în perioada 1974 – 1990 a condus Filiala Locală a U. A. P. R. în calitate de președinte. Adoptând o structură oarecum deosebită față de unele lucrări similare apărute cu ani în urmă la Editura „Meridiane”, albumul lui Corneliu Stoica (format 20 x 22 cm, hârtie cretată lucioasă, 118 pagini) cuprinde în alcătuirea sa un Text critic, un Grupaj fotografic conținând imagini din viața și activitatea sculptorului, inedite în cea mai mare parte și cu atât mai prețioase documentar, precum și portrete ale artistului realizate de Nicolae Spirescu, Gheorghe Mihai-Coron, Marcel Bejan și Teodor Vișan, Antologie critică (extrase din articole și cronici plastice selectate din presă, dicționare și albume de artă, semnate de criticii de artă Ana-Maria Vicol, Irina Cărăbuș, Laurențiu Marinescu, Maria-Magdalena Crișan, Valentin Ciucă, Mariana Tomozei Cocoș, de pictorul ieșean Leandru Popovici și de jurnaliștii Lică Rugină, Constantin Vremuleț și Horațiu Mazilu), Bibliografie, Rezumate în limbile franceză și engleză, ambele datorate traducătoarei Cornelia Bujor, și 132 de reproduceri color după lucrări de sculptură ale artistului. În studiul său, intitulat „Silviu Catargiu – Opțiunea pentru forme sintetice”, Corneliu Stoica, după ce trasează principalele coordonate ale biografiei fostului discipol al maestrului Romulus Ladea, unul dintre titanii sculpturii românești moderne, profesor la Institutul de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj-Napoca, se axează pe analiza operei sculptorului, venit în Galați în 1965, prin repartiție guvernamentală, ca profesor la Liceul de Muzică și Arte Plastice (azi, Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”. „Afişând de la începutul carierei sale, subliniază autorul, un discurs plastic bazat pe pătrunderea sensurilor majore ale existenţei umane, ale materializării în lemn, marmură, piatră sau metal a unor teme permanente ale artei („germinaţia”, „zborul”, „geneza”, „devenirea”), dar şi a altora ce ţin de realitatea noastră istorică sau socială, artistul a cucerit de la primele sale prezenţe în expoziţii. A optat pentru forme sintetice, pure, realizând lucrări deschise la nivelul limbajului. A manifestat întotdeauna un interes deosebit pentru şlefuirea sau polisarea sculpturilor şi a înţeles că arta nu este numai reflectare, ci şi expresie şi invenţie stilistică. Catargiu a ştiut să-şi adecveze tehnica materialului sculptural şi calităţile acestuia la conţinutul pe care l-a dorit să-l comunice. Majoritatea lucrărilor sale sunt metafore plastice, simboluri ale unor proiecţii mentale de natură să semnifice originea şi rostul nostru pe aceste meleaguri, destinul omului în univers, aspiraţia spre apolinic, desprinderea de teluric, celebrarea perenităţii frumosului („Izvorul”, „Ascensiune”, „Vârsta Dunării”, „Troiţă”, „Geneză”, „Noaptea”, „Bucovina”, „Floarea soarelui”, „Orgă şi fluviu”, „Descătuşare”, „Sensul jertfei”, „Îmbrăţişare”, „Rodnicie”, „Alergătoarele” etc.). S-a inspirat de asemenea din mitologia greco-romană („Leda”, „Icar”, „Prometeu”, „Poseidon”, Bachus”, „Euterpe”), ca și din cea biblică (mai multe lucrări din lemn și marmură cu Zămislirea Sfintei Fecioare Maria de către Sfânta Ana, Maica Domnului cu Pruncul, Mântuitorul Iisus Hristos, chipuri de Îngeri, Sf. Apostol Andrei)”. Sunt comentate cu pertinență și argumente convingătoare lucrări ca „Vârsta Dunării”, „Rodnicie”, „Alergătoarele”, „Iarnă”, ciclurile „Baladă” și „Mireasă”, sculpturile monumentale „Geneză” (Măgura Buzăului), „Pasărea apelor”, ”Chemarea zborului” (Faleza Inferioară a Dunării”), „In Memoram” (spațiul verde de pe strada Brăilei, cartierul Mazepa) , „Icar” (Muzeul de Artă Vizuală Galați) sau busturile consacrate domnitorului Petru Rareș (comuna Cuca) și pictorului Gheorghe Petrașcu (Muzeul de Istorie ”Teodor Cincu„ Tecuci). Lucrările reproduse, 132 la număr, provin din colecțiile Muzeului de Artă Vizuală Galați, a Muzeului de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci , a Școlii Gimnaziale Nr. 29 Galați, instituție unde sculptorul a activat mulți ani ca profesor de Educație Plastică, din spațiile publice gălățene, de la familia artistului și de la mai mulții colecționari din Galați, București, Suceava, Tecuci și Liești. Ele dau posibilitatea iubitorilor de artă și specialiștilor să urmărească evoluția lui Silviu Catargiu de-a lungul carierei sale artistice și să-i cunoască o parte din opera sa, mult mai cuprinzătoare decât am putut strânge între coperțile acestui album, dar răspândită la persoane și colecționari mai greu de identificat. Un album de artă consistent, care beneficiază de o transpunere tipografică superioară și care va constitui un reper pentru viitoare cercetări ale activității și operei celui care în 1990, când avea 51 de ani, îi împărtășea ziaristei Katia Nanu credința sa că „sculptura adusă printre oameni poate ajuta ca cele bune să domine, că omul poate deveni mai frumos intrând în contact cu lucrările de artă”. Silvia DUMITRIU Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 10, 2022 Author Share Posted July 10, 2022 S-a stins din viață sculptorul Gheorghe Terescenco În dimineața zilei de 10 iulie s-a stins din viață, după o grea suferință, sculptorul Gheorghe Terescenco, în vârstă de 75 de ani, membru marcant al Filialei Galați a U. A. P. R., unul dintre cei mai valoroși și cunoscuți plasticieni ai Galațiului, care a îmbogățit spațiul public al orașului cu multe lucrări de artă monumentală. S-a născut la 26 februarie 1947 în Galaţi. A absolvit la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, pe care l-a absolvit în 1976 la clasa sculptoriţei Georgeta Caragiu – Gheorghiță. În 1978 a beneficiat de o bursă din partea U. A. P. R. pentru sculptură. Din 1974 a participat la majoritatea expoziţiilor Filialei Galaţi a U.A.P. R., precum şi la numeroase manifestări colective de profil organizate la București, Bârlad, Constanța, Galați, Bacău, Chișinău, Brăila, Focșani etc. A participat la cinci ediții ale Taberei de sculptură în metal de la Galați, unde a realizat lucrările „Poarta oraşului”, Faleza superioară a Dunării (1978); „Porumbel”, Parcul „Cloșca” (1985); „Libertate”, intersecția Străzii Saturn cu Strada Cloșca (1995); „Neîmblânzitul”, Parcul „Viva” (2012); „Simbol”, sensul giratoriu de la intrarea în Galați dinspre Tecuci (2016, amplasată în 2020). A mai participat în două rânduri la Tabăra de creație de la Măgura Buzăului ( „Răsărit de soare”, piatră, 1979; „Stol”, piatră, 1982) și la simpozioanele naționale de la Arcuş - Covasna („Amintirile ţăranului”, lemn,1980) și Sălişte - Sibiu („Cocoş de munte”, lemn, 1983). Pentru Galați, în spații publice, în afara lucrărilor menționate a mai realizat: „Cristal de gheaţă”, în fața Patinoarului Artificial „Dunărea”, Bulevardul George Coșbuc nr, 253 (1980); „Monumentul Burebista”, ghips, Muzeul Judeţean de Istorie (1984); Bustul poetului Vasile Alecsandri, bronz, în fața Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri” (1992); „Izvor”, marmură, Banca Agricolă / Raiffeisen Bank S. A.; Bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, ghips, Muzeul Județean de Istorie (1993); Grupul statuar „Lupoaica”, bronz (1998); „Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial”, piatră recompusă, Cimitirul „Eternitatea” (1997); „The Family”, bronz, Șantierul Naval Damen; Bustul tenorului Nae Leonard, marmură recompusă, Teatrul Muzical „Nae Leonard” (2003). De asemenea, a mai realizat lucrarea de artă monumentală „Pasăre solară”, inox, Slobozia-Ialomiţa (1976) și Bustul Episcopului Melchisedec Ştefănescu, piatră artificială, Casa memorială „Melchisedec Ştefănescu”, Roman (1993). Pentru neobosita sa activitate, Gheorghe Terescenco a fost onorat cu mai multe distincții, printre care: Premiul „Ștefan Balș” al Ministerului Culturii (împreună cu Aurel Pavel și colectivul de restauratori) pentru contribuția deosebită adusă salvării, scoaterii din pericol și redării patrimoniului cultural național a unui monument istoric de mare valoare arhitecturală și artistică - Biserica Brâncovenească „Adormirea Maicii Domnului” a fostei mănăstiri din Bordești, județul Vrancea, ctitorie de la sfârșitul secolului al XVII-lea (2003); Diplomă pentru întreaga activitate de restaurare, acordată de Uniunea Națională a Restauratorilor de Monumente Istorice (2003); Premiul pentru sculptură și Medalia Fundației de Artă „Sf. Luca”, Bârlad (2006); Premiul „Constantin Popovici” la Concursul Naţional de Pictură, Grafică, Sculptură şi Artă Decorativă „N. N. Tonitza”, Bârlad (2006); Premiul Filialei Galaţi a U. A. P. R. pentru întreaga activitate, Gala Artelor (2016); Premiul Municipiului Galați (2018). Lucrări ale sale se găsesc în colecţii de stat şi particulare din ţară şi din străinătate. Prin încetarea din viață a sculptorului Gheorghe Terescenco, arta gălățeană suferă o mare pierdere. Îi vom păstra o neștearsă amintire. Dumnezeu să-l ierte și să-i ocrotească sufletul în Împărăția Sa! Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 25, 2022 Author Share Posted July 25, 2022 In memoriam Amintirea pictoriței Doina Elena Ştefănescu (20 de ani de la moartea artistei) Pictoriţa Doina Elena Ştefănescu, artistă sensibilă şi ilustră dăscăliţă, a slujit cu credinţă şi devotament cultura şi şcoala gălăţeană. S-a născut la 14 iulie 1933 în Galaţi. Părinţii ei proveneau din localitatea Cudalbi, o comună mare, cu oameni gospodari şi cu o bogată creaţie folclorică, aspecte care nu vor rămâne fără ecouri în opera ei picturală. A absolvit Academia de Arte Plastice din Iaşi (1966), clasa profesorului Ion Neagoe, pictor pentru care a manifestat întotdeauna o mare admiraţie. Şi-a continuat studiile în cadrul Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, secţia muzeografie-muzeologie. A lucrat ca profesoară de desen în mai multe şcoli gălăţene, a predat pictura la Şcoala Populară de Artă mai mulţi ani, iar în paralel cu munca nobilă desfăşurată la catedră, în intimitatea atelierului său de creaţie, s-a aplecat cu pasiune, dăruire şi înţelegere asupra şevaletului, realizând lucrări care îmbogăţesc în chip fericit patrimoniul picturii româneşti. Şi-a luat examenul pentru gradul didactic I cu o lucrare despre pictorul şi graficianul Nicolae Mantu. De-a lungul anilor, ca membră a Filialei Galaţi a U.A.P.R. a participat la numeroase manifestări colective cu caracter local, judeţean, interjudeţean sau naţional, şi-a organizat mai multe expoziţii personale în oraşul natal (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1991, 1992, 1993, 1994, 2000), precum şi la Iaşi (1970, 1986), Brăila (1968), Tecuci (1987), Bârlad (1988) şi Bucureşti (1990, 1992, 1994). A expus, de asemenea, la Saloanele Moldovei de la Bacău-Chişinău, la manifestările locale şi republicane ale profesorilor de desen. Lucrări purtând semnătura sa se găsesc în colecţii particulare din România, Republica Moldova, Israel, Germania, Canada, Statele Unite ale Americii, Italia. A încetat din viaţă la 27 iulie 2002. În creaţia sa, Doina Elena Ştefănescu a abordat cu îndrăzneală şi în egală măsură peisajul, natura statică, portretul, compoziţia. A folosit tehnici diferite, pictura sa cucerind prin sinceritatea discursului plastic, prin varietatea tematică, prin ştiinţa compoziţională, prin echilibru sau prin cromatica uneori luminoasă, strălucitoare, alteori mai sobră sau chiar cu unele accente dramatice. Născută în urbea de pe malul stâng al Dunării, trăind şi muncind aici, deci cunoscând foarte bine oraşul natal şi locuitorii acestuia, Doina Ştefănescu a surprins pe pânză sau pe carton multe aspecte ale unor construcţii şi străzi vechi, unele deja dispărute, altele mai păstrând încă aerul unei arhitecturi cu evidente urme de nostalgie („Case în portul Galaţi”, „Case în demolare”, „Strada Armata Poporului”, „Case pe strada I. L. Caragiale” etc.). A reţinut, de asemenea, forfota din zona portuară sau secvenţe din noul peisaj al Galaţiului („Vase în portul Galaţi”, „Combinatul Siderurgic”, „Faleza Dunării”). Dincolo de valoarea estetică, aceste lucrări au o certă valoare documentară, constituind mărturii artistice ale unui oraş cu ample rezonanţe în istoria, economia şi cultura României. În multe lucrări ale sale, Doina Ştefănescu s-a inspirat din arta populară din zona Covurluiului (ciclul „În amintirea părinţilor”). Privind aceste tablouri, observând cu atenţie motivele reţinute de penelul pictoriţei, ne dăm seama că ea a fost o bună cunoscătoare a artei populare din judeţul nostru, că lăvicerul, covorul, prosopul, faţa de pernă, vestimentaţia, ceramica, admirate în copilărie şi adolescenţă în comuna Cudalbi, unde locuiau bunicii săi, au fost apoi profund studiate, căutând să preia în creaţia sa motive fie sub forma citatului folcloric, fie trecându-le prin filtrul propriei personalităţi şi atribuindu-le sensuri şi semnificaţii noi. Chenarul alcătuit dintr-o horă de păpuşi, romburile în cârlige numite şi „floare pereche”, pomul vieţii, elemente vegetale, avimorfe şi antropomorfe stilizate, calul şi călăreţul revin în multe din tablourile sale. Uneori personajele au expresii hieratice sau par încremenite în spaţiu şi timp („Dans”, „Compoziţie”). Din punct de vedere compoziţional, lucrările Doinei Ştefănescu se disting prin unitate şi echilibru, culorile sunt proaspete, subordonate unui desen clar. Adesea, pictoriţa introduce în textura unor tablouri înscrisuri cu nume de persoane („Pomul vieţii - II”, „Tunelul timpului”), apelează la chenare alcătuite dintr-o diversitate de obiecte casnice sau foloseşte imagini răsturnate. Alteori, demersul ei conduce la obţinerea unor efecte uşor suprarealiste sau fantastice („Păzitorul de timp”, „Zbor”, „O balanţă cu un peşte”). Portretele, înfăţişând adolescente („Laura”, „Andreea”, „Alina”, „Claudia”), cuceresc prin expresivitatea culorilor, prin aşezarea echilibrată în pagină, prin felul în care artista ştie să pătrundă în psihologia modelelor, punându-le în evidenţă candoarea, delicateţea, dar şi starea de visare sau de cufundare în gânduri. Cu acelaşi penel sigur procedează artista şi în conturarea portretului „Colecţionarului”, o imagine viguroasă, cu trăsături ferme, reprezentându-l de fapt pe soţul său, profesorul şi sculptorul Ştefan Ştefănescu, un mare pasionat de achiziţionarea unor piese vechi, de utilităţi diferite. Obiectele din tablourile reprezentând naturi statice intră în relaţii intime unele cu altele, parcă dialoghează între ele. Florile au gingăşie şi prospeţime, compoziţiile din ciclul „Fluturi” sunt dinamice şi au un uşor aer fantastic. În paralel cu o creaţie revendicată de la datele realului, deci cu o identitate recognoscibilă, pictoriţa a realizat şi o suită de compoziţii în care metafora şi simbolul sunt purtătoarele unor semnificaţii majore ale existenţei umane. Practicând o pictură sinceră, bazată pe cunoaşterea temeinică a meşteşugului, asigurându-i acesteia o încărcătură emoţională pe măsura sentimentelor trăite, Doina Elena Ştefănescu rămâne în plastica gălăţeană feminină, alături de Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Jeanne Coppel, Georgeta Arămescu-Anderson, Lucia Cosmescu, Elena Hanagic, Emilia Iacob, un nume de care ne aducem întotdeauna cu dragoste aminte şi care se cuvine a fi cinstit cu veneraţie. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 29, 2022 Author Share Posted August 29, 2022 La Galeriile de Artă „Nicolae Mantu” Expoziția omagială Gheorghe Terescenco La o lună de la decesul sculptorului Gheorghe Terescenco, unul dintre cei mai valoroși artiști plastici contemporani, care a înzestrat orașul Galați și alte localități din țară cu zeci de monumente comemorative și lucrări de artă monumentală, familia acestuia, împreună cu Muzeul de Artă Vizuală și Filiala Locală a U. A. P. R. i-au organizat o expoziție omagială găzduită în aceste zile de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”. Expoziția impresionează prin umărul mare și varietatea exponatelor prezentate: lucrări de sculptură, proiecte de lucrări de artă monumentală, tablouri de pictură , schițe și multe panouri documentare, conținând fotografii ale lucrărilor de artă monumentală amplasate în spații publice din Galați și din țară, imagini ale artistului în diferite Tabere de creație naționale și locale, distincții și premii obținute de-a lungul timpului, fotografii cu propuneri pentru completarea unor monumente existente în Galați, fie realizate de el și neterminate la vremea respectivă din lipsa banilor, fie de alți sculptori, fotografii în care sculptorul este prezentat în viața de familie în compania soției, a celor două fiice, a nepoților, participant la diferite activități culturale, lucrând în propriul atelier de creație sau pe șantierele de restaurare. Sunt expuse până și o parte din uneltele folosite de artist în realizarea propriilor lucrări, ceea ce ne duce cu gândul la munca jertfitoare a acestuia de a da o nouă viața unor materiale ca marmura, piatra, lemnul, metalul etc. O muncă aparținând unei profesii despre care marele Brâncuși o considera ca fiind „cea mai grea”. Lucrările de sculptură expuse aparțin unor perioade diferite de creație și provin din colecția Muzeului de Artă Vizuală și a familiei. Ele lasă să vedem ceea ce știam, că în evoluția sa Gheorghe Terescenco a pendulat între arta figurativă și cea abstractă. Din prima categorie fac parte ronde-bosse-urile „Portret de copil”, „Copil cu măr”, ambele admirabile pentru modul în care sculptorul a reușit să exprime puritatea, candoarea și gingășia vârstei infantile, „Fata apelor”, impresionantă prin podoaba capilară abundentă, de o uimitoare detaliere și o înfățișare a chipului care lasă să pătrundem în psihologia personajului, „Fata Dunării”, care are un aer baladesc, „Rugăciune”, o compoziție construită pe contrastul dintre albul marmurei și culoarea închisă a scoarței de copac pe fundalul căreia este proiectat personajul feminin, „Fată cu plete”, un seminud de un perfect echilibru compozițional, un adevărat elogiu adus eternului feminin, „Mireasă” sau „Oțelarul”, acesta din urmă impunător prin chipul robust al personajului călit în lupta cu focul și asprimea mediului în care își desfășoară activitatea. În realizarea compozițiilor nonfigurative, ca și în cazul unor lucrări de artă monumentală amplasate în Galați („Poarta orașului”, „Libertate”, „Porumbel”, „Familia”, „Cristal de gheață”, „Simbol”), Gheorghe Terescenco a apelat la o riguroasă construcție geometrică, înscriind în spațiu forme și volume ascensionale, obținute din combinații de linii drepte, curbe, oblice, suprapuse sau în zigzag, asigurând ansamblurilor o mișcare de un dinamism deosebit, o ritmică care evidențiază fantezie și ingeniozitate creatoare. Detaliile sunt înlăturate, suprafețele sunt șlefuite până la dispariția oricărei neregularități și dau senzația deplinei purități. Amintim în acest sens lucrările „Catedrala Îngerilor”, „Pescărușul”, „Preludiu pentru pace”, două compoziții intitulate „Înger” sau „Nemuritorul”, ultima reprezentând de fapt scena crucificării lui Iisus Hristos, dar realizată într-o manieră personală, din lemn și ghips cu foiță de aur. O frumoasă lucrare din marmură și bronz, concepută aidoma unei corole, cu caracter mai mult decorativ, de fapt o elocventă metaforă plastică, se intitulează „Inima Pământului”. Este un omagiu adus Terrei, după cum o altă compoziție simbolică, cioplită în lemn, „Eroi străbuni”, este un pios omagiu adus tuturor acelora care de-a lungul veacurilor s-au jertfit pentru apărarea țării și a neamului românesc. În „Tornadă”, formele și volumele sunt contorsionate, sugestive pentru redarea violenței devastatoare a unui astfel de fenomen al naturii, însoțit adesea de ploi torențiale. Dintre proiectele de monumente, a fost adus în expoziție „Monumentul sturionilor”, propus pentru Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsvan Angheluță”, important cu atât mai mult cu cât această specie de pești răpitori, de talie mare, este pe cale de dispariție, iar dintre propunerile făcute pentru întregirea unor monumente din Galați rețin atenția în special cele făcute pentru „Monumentul Ostașului Român” din spațiul în care străzile Dogăriei și Ana Ipătescu întâlnesc strada Gării, pe care sculptorul Dumitru Mățăoanu nu l-a terminat în 1926 la data inaugurării acestuia, și pentru care Gheorghe Terescenco a propus ca în partea terminală a obeliscului să fie montat un vultur cu aripile desfăcute. De asemenea, pentru lucrarea sa „Cristal de gheață” de la Patinoar, neterminată în 1980 din lipsa fondurilor, a propus ca în fața acesteia să se amplaseze un grup de patinatori. Așa cum se vede în fotografiile expuse, acestea „adausuri” deja există, numai că se așteaptă încă deciziile autorităților locale, în speță ale Primăriei Municipiului și Consiliului Local, care nu au venit în timpul cât artistul a fost în viață și nu se știe încă dacă se vor lua vreodată. Schițele și mulțimea de fotografii expuse pe suprafața panourilor tematice sunt un ajutor substanțial dat iubitorilor de frumos pentru a cunoaște parcursul artistic al sculptorului, realizările lui, relațiile, munca de restaurator bisericesc, felul cum a fost apreciat și răsplătit pentru meritele sale, pentru contribuția adusă la dezvoltarea sculpturii contemporane românești, pentru activitatea dedicată protecției, conservării și restaurării monumentelor istorice din România. Toate exponatele la un loc dau măsura activității unui sculptor tenace, neliniștit, original, care a slujit arta cu sinceritate și a fost un factor dinamizator în comunitatea artistică gălățeană și a țării, găsind întotdeauna soluții pentru crearea și promovarea unei artei majore, la nivelul gustului și exigențelor omului contemporan. Expoziția rămâne deschisă până în ziua de 28 august 2022. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 1, 2022 Author Share Posted September 1, 2022 Plasticieni gălățeni la Galeria Căminul Artei din București Aflată în anul șaptezeci și unu al existenței sale, având deci în spate o consistentă tradiție conturată în timp prin efortul conjugat al mai multor generații de artiști, Filiala Galați a U. A. P. R. este una dintre cele mai dinamice organizații profesionale ale creatorilor din domeniul artelor vizuale, apreciată nu numai pe plan local și național, ci, prin unii reprezentanți ai săi, și dincolo de fruntariile țării. În cadrul acesteia, în prezent activează 62 de membri titulari și stagiari ai U. A. P. R. (pictori, sculptori, graficieni, artiști decoratori), care în demersul lor artistic sunt călăuziți de dezideratul slujirii cu mijloacele pe care le au la dispoziție a frumosului, de ideea că arta lor pot să-i facă pe oameni mai buni. Creația acestora atrage atenția iubitorilor de artă și se impune în contextul artei contemporane prin bogăția și varietatea tematică, diversitatea stilistică, abordarea unor tehnici cât mai diferite, uneori chiar experimentale. Ei se străduiesc să mențină arta gălățeană la cote valorice superioare, în consonanță cu mersul plasticii contemporane românești și internaționale. Este ceea ce dovedește și expoziția intitulată „Artiști la Dunărea de Jos”, deschisă la Galeria „Căminul Artei” din București. Manifestare de amploare, expoziția reunește pe simeze peste 120 de lucrări de pictură, grafică, sculptură și artă decorativă semnate de 46 de artiști plastici, de la septuagenarii Teodor Vișan, Ioan Murariu-Neamț, Nicolae Cărbunaru, Gheorghe și Jana Andreescu, până la mai proaspetele admise în U. A. P. R., ca membri stagiari, Marinela Simiraș, Xenia Botea, Lavinia Antonia Coșovliu și Daniela Florentina Oană. Pictura expusă abundă în peisaje naturale, urbane sau abstracte. Nicolae Cărbunaru surprinde în „Peisaj de toamnă” poezia anotimpului autumnal dintr-o zonă montană, în timp ce în „Liniște și … teamă” conferă peisajului valențele metaforei, compoziția fiind o aluzie la vremurile tensionate pe care omenirea le trăiește în prezent. Peste lanul de maci de o frumusețe fascinantă din prim plan și așezarea umană din partea mediană a tabloului se lasă nori negri-vineții, amenințători, care anunță dezlănțuirea stihiilor. Ștefan Axente prezintă peisajul în relație cu atmosfera și dramele provocate de virusul Sarscov 2, de care se pare că încă nu mai scăpăm („Secvență din anul pandemic”), și cu războiul din Ucraina. Imaginea mesei imense, plină cu lumânări arzând, a scaunelor goale și a ciorilor care staționează și croncănesc pe firele stâlpilor de telegraf este dezolantă, simbol al răului și nenorocirilor pe care le aduce războiul („Negocieri eșuate”). Teodor Vișan evocă o scenă panoramică a Pieței Sfatului de la Brașov, insistând pe specificul arhitectonic al ansamblului de clădiri. Tablourile lui Gheorghe Andreescu sunt populate cu monumentale ctitorii medievale religioase, cu arbori suprarealiști configurați grafic și cromatic într-un limbaj expresionist, cu cai coborâți din baladele populare românești. La Sterică Bădălan rețin noile imagini ale întinderilor de ape specifice Deltei și bălților Dunării în anotimpul estival. Ioniță Benea a reținut fațadele impunătoare ale palatelor elvețiene și aglomerările urbane din marile orașe. Liliana Jorică Negoescu imaginează structuri și păsări patronând cerul orașului. Gabriela Georgescu dă frâu fanteziei în peisaje ce țin mai mult de fantastic, fiind de un lirism învăluitor. Andreea Costandache propune noi tipuri de construcții care să fie în deplină armonie și echilibru cu mediul natural. Lavinia Coșovliu, din călătoriile ei, s-a oprit asupra stâncilor calcaroase spălate de apa mării la Caliacra și la siluetele unor cetăți cunoscute în taberele de creație la care a participat. Daniela Florentina Oană supradimensionează arborii și surprinde căderea frunzelor toamna într-un dans ce strecoară melancolie în suflet. Ioan Tudor, Simona Pascale, Marinela Simiraș, Ioana Musinchevici și Xenia Botea construiesc imaginile în cheie abstractă, semiabstractă sau abstract-geometrică, mizând pe forța expresivă a culorii, pe jocul liniilor și al tușelor. Lucrările lor sunt armonioase, petele de culoare au o ritmică dinamică, o textură care exprimă sensibilitate. Parte integrantă a naturii, florile și naturile statice pot fi admirate în tablourile semnate de Antonio Romeo Pălie, un adevărat maestru al genului, care exaltă culoarea asemenea foviștilor, Olimpia Ștefan, care folosește o materie picturală consistentă, Liviu Hâncu, bun organizator al structurilor compozițiilor, Lavinia Coșovliu, sensibilă și adeptă a formelor sintetice,Teodor Vișan, cunoscut pentru pasiunea cu care de ani cultivă acest gen al picturii, și în delicatele acuarele ale lui Dan Vucicovici, de o mare finețe a execuției. Portretul este abordat cu certe reușite de Vasile Marius Lupu, Corina Năvălici Valentin Huiban și Horia Suceveanu, artiști care dincolo de asemănarea fizică cu modelele, urmăresc să evidențieze în expresia chipului și în atitudinea personajelor unele trăsături psihologice. Figura umană este prezentă și în compozițiile cu două și mai multe personaje ale lui Nicolae Cărbunaru („Rugăciune”) și Teodor Vișan („Cununa Libertății”), aceasta din urmă o plăsmuire simbolică axată pe tema unui drept fundamental al omului, câștigat de cele mai multe ori prin jertfă. Lucrările de pictură în frescă ale Adrianei Chebac conțin subiecte din registrul religios. Ele sunt elaborate meticulos, cu multă răbdare, artista dovedind că stăpânește cu siguranță această tehnică dificilă, în care culoarea este așezată pe mortar umed. Compozițiile impresionează prin linia modernă și diversitatea formelor, astfel că orice urmă de monotonie este înlăturată, în ciuda cromaticii în general sobră, uneori din gamă potolită, chiar stinsă. Picto-obiectele lui Basarab Păltănea se disting prin rigoarea geometrică a formelor și prin textura deosebită a acestora. Lucrările de grafică din expoziție sunt semnate de Jana Andreescu, excelentă acuarelistă, ce realizează o simbioză între peisaj și natura statică, Cornelia Burlacu, în creația căreia omul se află într-o permanentă comuniune cu natura, Cornel Corcăcel, pentru care pastelul și gravura sunt principalele lui mijloace de exprimare plastică, Tudor Șerban, unul dintre cei mai buni și creativi desenatori ai Galațiului, Liliana Tofan, obișnuită să expună plăcile linogravurilor sale, Ionuț Mitrofan, posesorul unei fantezii debordante, Mihaela Brumar, delicată în armoniile cromatice sinonime cu rafinamentul, și Miruna Cărăușu, la care alb-negrul și grafia scriiturii dobândesc rezonanțe poetice. Sunt compoziții care se rețin de la primul impact, unele figurative, altele abstracte, însă toate de o calitate superioară, emoționante, comunicând mesaje care se adresează fie gândirii, rațiuni, fie punând în mișcare resorturi sufletești de mare sensibilitate ale privitorilor. Sculptura este reprezentată prin lucrările aparținând artiștilor Ioan Murariu-Neamț („Potențial semantic”), Alexandru Pamfil („Prin Infern”, „Corp”, „Muza”), Bogdan Murariu („Mesager”), Adrian Vădeanu („Vrăjitoare”, „Wilendorfiana”, „Protector”), Eduard Costandache („Patruped duocefal”), Denis Brînzei („Catfish”), Lucian Jităriuc („Vărsătorul”), Gheorghe Nour („Treptele speranței”, „Compoziție”, „Fereastra sufletului”) și Sergiu Dumitrescu Jr.(„Aripa frântă”). Sunt compoziții ronde-bosse din marmură, piatră, lemn, alamă, inox, fier sudat sau combinații ale acestora realizate într-un limbaj modern, cu forme și volume echilibrat înscrise în spațiu, unele putând fi reluate la dimensiuni monumentale și destinate pentru înnobilarea unor spații publice. Singura artistă care prezintă artă decorativă bidimensională și tridimensională este Sorina Fădor Vădeanu, care pentru realizarea tapiseriilor sale folosește îndeosebi lâna împâslită, căreia, prin creațiile ei, îi dă valoarea artei autentice. Motivele cultivate de ea sunt inspirate din elementele de arhitectură sau rămân în zona abstracției. Coloristica atinge uneori rafinamentul. Organizată la București la o distanță de șase ani, când Filiala Galați a U. A. P. R. a expus la Palatul Parlamentului, timp în care unii dintre membrii săi au mai deschis expoziții personale sau de grup tot la Căminul Artei și la alte galerii din Capitală, expoziția „Artiști gălățeni la Dunărea de Jos” este o manifestare amplă, de ținută, reprezentativă pentru plastica din această zonă a țării, care dovedește potențialul creativ superior al membrilor acestei organizații profesionale din domeniul artelor vizuale și strădania lor de a ține pasul cu dezvoltarea artei contemporane românești. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 3, 2022 Author Share Posted September 3, 2022 Nicolae Mantu şi Galaţii (65 de ani de la moartea pictorului) Pentru mişcarea plastică din Galaţi, numele pictorului şi graficianului Nicolae Mantu (n. 24 aprilie 1871) are valoarea ctitorului. Deşi în 1948, anul când s-au pus bazele acestei mişcări, artistul avea 77 de ani, el era în acea vreme în Cetatea dunăreană o autoritate în domeniu, o personalitate de mare notorietate a oraşului. În tinereţe ilustrase seria a II-a a revistei „Moftul român” al lui I. L. Caragiale, care l-a preţuit şi de a cărui prietenie s-a bucurat, colaborase cu grafică satirică la „Adevărul” lui Constantin Mille, la „Belgia Orientului”, „Patriotul”, „Tămâia”, „Moş Teacă”, „Nea Ghiţă”, „Adevărul politic”, „Furnica”, „Zeflemeaua”, „Țivil-Cazon”. Făcuse studii serioase la Academia Regală de Arte Frumoase din München, unde s-a bucurat de învăţătura şi îndrumarea pictorului animalier Heinrich von Zügel. În 1913 se stabilise definitiv în Galaţi, dedicându-se în exclusivitate picturii şi unei mai vechi pasiuni – vânătoarea, îndeletnicire care nu a rămas fără ecou în creaţia sa. În timpul Primului Război Mondial a lucrat un timp la ziarul de front „România”, organ al armatei ce apărea la Iaşi sub conducerea locotenentului în rezervă Mihail Sadoveanu, apoi a fost mobilizat, alături de alţi 35 de artişti plastici, în Marele Cartier General, secţia III-a Adjuntatură. Nu şi-a organizat expoziţii personale în Galaţi (singura a fost cea din 1956), dar a trimis lucrări la manifestările Societăţii „Tinerimea artistică” şi la alte expoziţii din capitală. În 1948, după modelul expoziţiei „Flacăra” de la Bucureşti, prima manifestare deschisă sub egida Uniunii Sindicatelor de Artişti, Scriitori şi Ziarişti (USASZ), şi la Galaţi au început să se organizeze primele expoziţii colective. Iniţiatorul a fost maestrul Nicolae Mantu, în jurul căruia s-au grupat alţi câţiva slujitori ai penelului: Gheorghe Levcovici, Dorothea (Lola) Schmierer-Roth, Nicolae Spirescu, Lelia Oprişan, Ion Bârjoveanu, Nicolae Stănescu, Elena Hanagic şi Constanţa Grigoriu. Despre unii din ei nu se mai ştie nimic astăzi. Aceste expoziţii, ca şi înfiinţarea prin Decretul-Lege Nr. 266 din 25 decembrie 1950 a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au condus la crearea în oraşul nostru, în 1951, a Cenaclului Artiştilor Plastici, nucleu din care s-a dezvoltat Filiala Galaţi a UAPR (nume luat în 1968). Aşadar, nu putem vorbi de o mişcare plastică organizată la Galaţi, fără a ţine seamă de fermentul acestei mişcări, de contribuţia pe care Mantu a avut-o la întemeierea şi dezvoltarea ei până la 8 septembrie 1957, când a trecut la cele veşnice. Dar pictorul gălăţean nu este numai ctitorul mişcării plastice de la Dunărea de Jos, el a desfăşurat în oraşul său natal şi o bogată activitate culturală şi civică. Ca autor al monografiei „Pictorul Nicolae Mantu” (Editura Alma Print, Galaţi 2005) și al albumului de artă „Nicolae Mantu” (Editrura „Axis Libri”, Galați (2016), sunt îndemnat ca în aceste rânduri, când se împlinesc 65 de ani de la moartea artistului, să nu mă refer la opera acestuia, ci să luminez câteva aspecte ale muncii sale culturale mai puţin cunoscută cititorilor şi iubitorilor de artă. Nicolae Mantu a fost membru încă de la înfiinţare, alături de fratele său, magistratul Menelas Mantu, şi cumnatul Ioan Corvissianu, al Societăţii Culturale „V. A. Urechia”, fondată la 14 decembrie 1919 şi recunoscută ca persoană juridică prin Decretul Regal nr. 4294 din 22 octombrie 1920. Societatea avea drept scop organizarea unor activităţi cultural-artistice şi adunarea de fonduri în vederea construirii unui Palat al Culturii care să adăpostească Biblioteca „V.A. Urechia”. Aceasta fusese inaugurată, în prezenţa lui V. A. Urechia, la 11 noiembrie 1890, în clădirea Liceului „Vasile Alecsandri” şi funcţiona în condiţii necorespunzătoare, fiind puţin accesibilă publicului. Mantu a făcut parte din Comitetul general al acestei societăţi, alcătuit din 50 de persoane, a fost ales membru delegat al comitetului, iar timp de mai mulţi ani a îndeplinit funcţia de vicepreşedinte al societăţii. Artistul s-a implicat activ în colectarea fondurilor necesare construirii Palatului Bibliotecii „V.A. Urechia” din strada Domnească nr. 59 (azi clădirea Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, arhitect I. D. Enescu din Bucureşti), a făcut parte din comisia care a studiat şi analizat planurile întocmite în vederea demarării construcţiei (alături de bancherul Alfons Dall' Orso, profesorul Grigore Forţu şi avocatul Constantin Codreanu), a urmărit stadiul executării lucrărilor începute în 1933, a intervenit pe lângă autorităţile locale pentru alocarea unor fonduri necesare continuării lucrărilor, a solicitat ajutor pentru nivelarea cu pământ a terenului dinspre strada Domnească, a cerut să se dea salcâmi piramidali din pepiniera municipală pentru înfrumuseţarea curţii Palatului Bibliotecii. Împreună cu soţia amiralului Eustaţiu a pus în scenă, în beneficiul societăţii, spectacolul cu revista „La Calendele greceşti” la care a asigurat decorurile, textul fiind scris de R. Constantinescu şi Gh. Mihăilescu. Multe şedinţe ale Comitetului general, ca şi unele activităţi culturale s-au desfăşurat în salonul casei sale din strada Cuza Vodă nr. 34 (azi nr. 46). În mai 1946, când Palatul Cultural, cu aprobarea Ministerului de Interne (la propunerea Prefecturii), a fost rechiziţionat de garnizoana sovietică pentru Casa ofiţerilor, Nicolae Mantu s-a ocupat personal de predarea pe bază de proces-verbal a clădirii cu dotările şi materialele existente în inventar la acea dată şi a fost împuternicit de Comitetul executiv pentru a face demersuri pe calea justiţiei pentru recăpătarea clădirii, întrucât Palatul Cultural nu putea să-şi schimbe destinaţia pentru care a fost creat. Ca vicepreşedinte, Mantu s-a îngrijit şi de păstrarea arhivei Societăţii până la 12 ianuarie 1948, când a predat-o primarului Ilie D. Rainici, aceasta ca urmare a unei decizii purtând nr. 23401/15 martie 1947, semnată de ministrul justiţiei Lucreţiu Pătrăşcanu, de desfiinţare a Comitetului executiv al Societăţii Culturale „V.A. Urechia”. Mai apoi, prin Decizia Consiliului de Miniştri nr. 270/29 martie 1949, însăşi Societatea Culturală „V.A. Urechia” a fost dizolvată, iar Palatul Cultural a fost trecut de Ministerul Artelor şi Informaţiilor în custodia Primăriei, iar la 5 august 1950 el a fost preluat de Biblioteca „V.A. Urechia”, instituţia pentru care fusese de fapt construit. Nu însă pentru mult timp, fiindcă în 1954 clădirea a fost dată de autorităţile locale Teatrului Dramatic, nou înfiinţat. În calitate de membru delegat şi vicepreşedinte al Societăţii Culturale „V.A.Urechia”, Mantu a întreţinut relaţii şi a câştigat prietenia unor personalităţi de prestigiu ale vieţii culturale şi ştiinţifice din ţară: Nicolae Iorga, Mihail Sadoveanu, Radu D. Rosetti, Ion Minulescu, Gala Galaction, Cincinat Pavelescu, Nestor Urechia, Ionel Teodoreanu, Jean Bart. La tribuna societăţii au conferenţiat dr. Gh. Marinescu, dr. I. Cantacuzino, matematicianul Gh. Ţiţeica, vicepreşedinte al Academiei Române, filozoful C. Rădulescu-Motru, prinţesa Cantacuzino,Victor Babeş, I. Simionescu, Al. Tzigara Samurcaş, Dimitrie Gusti etc. În casa sa a cântat George Enescu, acompaniat la pian de magistratul Menelas Mantu. Lui Mihail Sadoveanu, artistul îi va ilustra volumul „Povestiri de război” şi unele schiţe ce au apărut în revista „Carpaţii”. Pictorul a fost solicitat să participe şi la alte acţiuni în folosul urbei şi al gălăţenilor. La 14 iulie 1928 l-a însoţit pe ajutorul de primar G. Dumitrescu într-o vizită la Bucureşti în atelierul sculptorului Dumitru Măţăuanu pentru a se interesa de elementele componente care au lipsit la inaugurarea Monumentului Ostaşului, închinat eroilor căzuţi în războiul de întregire a neamului, monument ridicat în 1926 din iniţiativa primarului Ştefan H. Ştefan în piaţa I. H. Rădulescu (locul în care strada Ana Ipătescu întâlneşte strada Gării). Cei doi au constatat că D. Măţăoanu avea realizate „în argilă” personajul feminin care simboliza „România Mare” şi cele doua basoreliefuri. Moartea sculptorului în anul următor, 1929, a făcut însă ca monumentul să rămână neterminat, redus numai la obelisc şi la statuia eroului necunoscut, aşa cum poate fi văzut şi astăzi. Timp de mai mulţi ani pictorul a fost membru în Consiliul Municipal şi membru al Delegaţiei Permanente a Consiliului Municipal, exprimându-şi ferm opiniile în privinţa unor probleme urbanistice, susţinându-şi cu argumente clare propunerile, fapt dovedit din consemnările din procesele-verbale ale şedinţelor acestora. A întocmit referate în legătură cu unele opere de artă oferite spre cumpărare primăriei, s-a pronunţat în legătură cu starea unor construcţii din Galaţi, a unor străzi, a parcurilor şi grădinilor publice. În martie 1936 a făcut parte dintr-un comitet, alături de institutorul Paul Paşa şi profesorii Ion Tohăneanu şi Al. Ştefănescu-Bârsan, care avea ca scop gestionarea sumelor colectate în vederea ridicării unei statui a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, bani care, ulterior, prin înfiinţarea la 14 iulie 1937 a Asociaţiei „Casa Cuza Vodă”, au trecut în administraţia acesteia, fiind folosiţi pentru răscumpărarea vilei domnitorului în vederea transformării ei într-un muzeu dedicat vieţii şi activităţii acestuia, fapt împlinit la 24 ianuarie 1938, când s-a inaugurat Muzeul „Cuza Vodă”. Desigur, şi alte aspecte ale activităţii sale culturale şi civice sunt demne de evidenţiat. Ne-am oprit doar la câteva, care demonstrează că Mantu şi-a iubit foarte mult urbea natală, că a slujit-o cu credinţă în timpul vieţii, făcând tot ce i-a stat în putinţă pentru a întreţine în Galaţi o atmosferă culturală elevată, pentru ca oraşul să arate frumos din toate punctele de vedere. Păcat că locuitorii de astăzi ai acestui oraş, autorităţile locale nu ştiu cum să-i cinstească aşa cum se cuvine memoria, dovadă că pictorul nu are încă un bust monumental sau o statuie în Galaţi, iar Casa Memorială de care se vorbeşte de atâta timp e încă un vis foarte îndepărtat, care nu se ştie când sau dacă va fi împlinit vreodată! Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 6, 2022 Author Share Posted September 6, 2022 SEMNAL EDITORIAL Albumul de artă Ion Țarălungă La Editura „Phoebus” din Galați a apărut zilele acestea un impunător album de ară consacrat vieții, activității și operei plasticianului Ion Țarălungă, artist strâns legat prin copilărie și adolescență de orașele Tecuci și Galați, considerat în arta din țara noastră ca fiind întemeietorul picturii aviatice românești, deși opera lui este mult mai complexă, incluzând în repertoriul ei și alte teme. Autorii acestui album sunt istoricul Dan Antoniu, scriitoarea Violeta Ionescu și pictorul Victor Dima, fost coleg cu Ion Țarălungă la Studioul de Arte Plastice al Armatei (SAPA), care l-au cunoscut pe artist și au căutat ca prin demersul lor să-i cinstească memoria și să-i popularizeze opera, în mare parte necunoscută generațiilor tinere și nu numai. Albumul (format 30 x 21 cm, 124 pagini, hârtie cretată lucioasă, coperte cartonate) cuprinde în structura sa un „Cuvânt înainte” semnat de scriitorul general de brigadă Grigore Buciu; Argument; Aprecieri ale criticilor de artă și prietenilor; Repere cronologice; Reproduceri (peste 170); Varia (coperte de carte, afișe, medalii); Postfață („Măreția și demnitatea unui pictor”), aparținând lui Aurel Pentelescu, comandor aviator în retragere, profesor universitar, doctor în istorie. În „Cuvântul înainte”, intitulat „Ion Țarălungă, pictor al liniilor de forță”, Grigore Buciu mărturisește cum l-a cunoscut pe artist, identifică temele fundamentale ale creației acestuia (zborul, aviația, portretele unor piloți, peisajul acvatic, navele, locomotivele vechi cu aburi), conchizând că editarea albumului „este o datorie de onoare, o manifestare de iubire, o încercare de a creiona portretul unui om deosebit care a fost Ion Țarălungă, al cărui chip și personalitate, apar în linii de forță, din lucrările ce fac obiectul reproducerilor”, un artist care „a pictat spațiul și timpul prin care toți prietenii lui navighează încă, spre un orizont ce trece de dimensiunea aceasta”. „Argumentul” celor trei autori constituie o pledoarie pentru necesitatea apariției unui astfel de album dedicat lui Ion Țarălungă, pictor „desăvârșit, sensibil și stăpân pe mijloacele de expresie plastică, artist care și-a mărturisit dragostea pentru aviație și aviatori, marină și marinari, prin nenumăratele sale lucrări, om de caracter, educat și elegant, modest și respectuos, capabil să înlăture, simplu și firesc, barierele protocolare convenționale, pentru a netezi astfel drumul către prietenii sincere și de durată, ce nu pot fi uitate, tipul prietenului ideal, sincer, altruist și de nădejde, gata permanent să dăruiască și să-ți vină în sprijin”. Din secvența „Aprecieri ale criticilor de artă și prietenilor” atrage în primul rând textul pictorului Victor Dima „Ion Țarălungă, pictorul român al aviației”. Autorul, având în vedere opera pictorului, preferințele tematice, elementele de limbaj plastic și modul de a picta al acestuia, dinamismul lucrărilor, îl încadrează pe artist în curentul futurist, citând în acest sens un fragment din primul „Manifest al futurismului”, în care poetul italian Filippo Tomaso Marinetti formula obiectivele curentului respectiv. „Multe din temele „Manifestului futurist”, notează Victor Dima, le regăsim abordate, cu predilecție în creația pictorului Ion Țarălungă: șantiere navale, scene de luptă navală, terestră și aeriană, vapoare, locomotive și avioane. Asemenea pictorilor futuriști, acesta a realizat imagini active, prin tușe largi, fremătătoare, prin linii de o mare energie și prin deformări, uneori voit exagerate, pentru a sugera viteza. Atât obiectele și personajele, cât și fundalurile peste care sunt suprapuse acestea, amplifică mișcarea și o dinamizează”. Comentariile pe care le face Victor Dima asupra unor compoziții sunt pertinente, clare, urmărind să scoată în evidență originalitatea acestora, măiestria artistului în exprimarea cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție a ceea ce și-a propus să redea în fiecare pânză. Alte aprecieri critice și evocări prezente în paginile albumului sunt semnate de criticii de artă Marin Mihalache, Cristina Angelescu, Cornel Radu Constantinescu, scriitorii C. D. Zeletin, Doru Davidovici, locotenent-colonel, pilot pe avioane supersonice de luptă, care l-a numit pe Ion Țarălungă „un pilot cu sufletul”, arhitectul Ștefan Davidovici, Dorel Luca, general de Flotilă Aeriană, pilot pe avioane supersonice de luptă, Victor Strîmbuleanu, general-maior aviator, doctor în Științe Militare, pilot pe avioane supersonice de luptă, și Marian Moșneagu, comandor de marină, doctor în istorie, fost șef al Serviciului Istoric al Armatei. „Reperele cronologice” cuprind: etapele vieții lui Ion Țarălungă, de la nașterea sa la Tecuci, 22 august 1928, până la data decesului, 3 septembrie 1999, București; Premii și distincții; Expoziții personale și de grup; Participări la tabere de creație, călătorii de studii și documentare; Expoziții postume. Reținem din această cronologie nu numai activitatea sa de „reporter militar” (pictor) la Studioul de Arte Plastice al Armatei (1956 – 1962; 1974 – 1989), dar și pe cea de asistent universitar la Institutul Pedagogic de 3 ani din București (1962 – 1972) și la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București (1972 – 1974). Printre premiile și distincțiile cu care a fost onorat menționăm: Premiul I pentru lucrările de pictură marină (1989), Brevetul Onorific de pilot Militar, conferit de Comandantul Aviației Militare (1985), Diploma de Onoare, conferită de Comandantul Aviației Militare pentru contribuția la dezvoltarea aripilor românești (1988), Titlul de Cetățean de Onoare post-mortem al Municipiului Tecuci (2000). Cele peste 170 de reproduceri color după lucrările de pictură și grafică ale lui Ion Țarălungă au fost selecționate cu grijă de autorii albumului, ele sunt reprezentative pentru opera artistului și sunt bine imprimate tipografic, redând cu fidelitate forma și cromatica tablourilor originale. Ele dau astfel posibilitatea ca iubitorii de artă să poată să-i cunoască o parte a operei acestuia și modul cum a evoluat artistul de la debutul său din 1955 în cadrul Expoziție Anuale de la Sala Dalles, până în preajma decesului. Privindu-le, avem confirmarea certă a ceea ce Aurel Pentelescu afirmă în „Postfață”: „Pictura lui Ion Țarălungă e vie. Îi simți vibrația inimii, căldura sufletului care a … însuflețit-o!” și constatăm că într-adevăr albumul „este un act cultural remarcabil, pe deplin meritat”. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 30, 2022 Author Share Posted September 30, 2022 In Memoriam Vasile Onuţ, 90 de ani de la naşterea artistului Se împlinesc, la 2 octombrie, 90 de ani de când s-a născut la Iaşi sculptorul, pictorul şi graficianul Vasile Onuţ, artist care, după absolvirea în 1963 a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, s-a stabilit, a trăit, a activat şi a creat în oraşul Galaţi, lăsând urme adânci în cultura şi arta cetăţii dunărene. La această vârstă, ar mai fi putut fi printre noi, l-am fi putut vizita, am fi putut discuta cu el. Dar n-a fost să fie aşa. Timpul n-a mai avut răbdare şi moartea l-a răpit la nici 62 de ani. El este cel care în anii 1966-1967, cu sprijinul pictorului M. H. Maxy, pe atunci director al Muzeului de Artă al R.S.R. (azi, Muzeul Naţional de Artă al României), a conceput şi a realizat, în Palatul Episcopal din strada Domnească nr. 141, primul Muzeu de artă modernă și contemporană românească din ţara noastră (azi, Muzeul de Artă Vizuală Galaţi). El este ctitorul cu adevărat al acestei instituţii. Ca director şi profesor la Şcoala Populară de Artă şi în învăţământul preuniversitar, Onuţ a desfăşurat o bogată activitate didactică, contribuind din plin la realizarea educaţiei plastice a elevilor, la cultivarea gustului şi dragostei acestora pentru frumosul artistic. Mulţi dintre foştii săi elevi de la Şcoala Populară de Artă, pe care i-a îndrumat şi încurajat, au urmat ulterior universităţi de profil, au îmbrăţişat cariera artistică şi au devenit valori ale artei româneşti. În cadrul Filialei locale a U.A.P.R. a fost întotdeauna o prezenţă activă, a participat la toate manifestările de grup ale acesteia organizate în Galaţi şi în alte localităţi din ţară, şi-a deschis mai multe expoziţii personale (1971, 1975, 1977, 1981, 1987, 1992), a fost cel care a restaurat şi redat patrimoniului monumentelor de for public Statuia lui Costache Negri, avariată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a participat la Taberele naţionale de sculptură de la Măgura Buzăului (1978) şi Hobiţa (1980), unde a realizat lucrările ronde-bosse „Dor stelar” şi, respectiv, „Mândra plaiurilor”. În Tabăra de la Galaţi, din 1973, a participat ca pictor şi gravor, realizând două uleiuri pe pânză („Compoziţie”, „Meşterul Manole”) şi o xilogravură („Naşterea zborului”), lucrări aflate în colecția Muzeului de Artă Vizuală. L-am vizitat în nenumărate rânduri pe Onuţ în atelierul său de la parterul Blocului I-6 de pe strada Saturn din cartierul Ţiglina I. Ca fizic, deşi de statură mijlocie, era un bărbat viguros, robust, bine construit, clădit parcă anume pentru o muncă dură ca cea a sculptorului, mereu aflat în înfruntare cu piatra, marmura, lemnul, metalul. Te cucerea privirea lui, ochii aceea mari şi pătrunzători, care emanau viaţă şi căutau sondarea în straturile adânci ale lumii. Era un tip sociabil şi un bun partener de conversaţie. Nu cu toţi însă. Avea momente când era irascibil şi atunci se manifesta cu agresivitate verbală. Fuma foarte mult şi asta i-a dăunat sănătăţii. Adesea, în discuţiile despre artă, îi plăcea să se refere la poezia şi filozofia lui Lucian Blaga. Se vedea de departe că era îndrăgostit de poetul din Lancrăm, lucru dovedit şi de unele tablouri ale sale. Îi compătimea pe cei lipsiţi de talent şi avea o repulsie totală pentru impostori şi pentru cei care urmăreau să profite de pe urma prieteniei ce le-o acorda. Soarta nu a fost prea generoasă cu el. A trecut prin multe suferinţe, a avut de pătimit de pe urma răutăţilor unor oameni, a lucrat în ultimii ani în condiţii improprii şi sub imperiul muncii a uitat chiar şi de sine, şi-a neglijat sănătatea, sfârşind până la urmă la nici 62 de ani împliniţi (24 iulie 1994). A rămas după el o operă consistentă, aflată în muzee şi în colecţii private, în tabere de creaţie, care întotdeauna când se iveşte posibilitatea să i-o privim ne încălzeşte inima şi sufletul, ne emoţionează, ne înalţă spiritual. Deşi a terminat sculptura la clasa maestrului Constantin Baraschi, Vasile Onuţ s-a dăruit total artei şi a cultivat cu aceeaşi pasiune şi pictura, şi grafica, şi chiar arta decorativă. În acest ultim domeniu îmi amintesc de o măsuţă rotundă, cu faţa ornamentată de o frumoasă şi originală decoraţie din mozaic ceramic, care îi înnobila atelierul, la care ţinea foarte mult şi pe care, la foarte multele insistenţe ale profesoarei Janeta Beşliu, prin 1973 preşedinte al Comitetului Municipal de Cultură şi Educaţie Socialistă, a consimţit cu mare strângere de inimă să i-o vândă pentru fiul său, fizicianul Călin Beşliu, profesor dr. la Catedra de Fizică atomică şi nucleară a Facultăţii de Fizică din cadrul Universităţii din Bucureşti. În creaţia sa întâlnim o serie de motive cu valoare simbolică, pe care le foloseşte atât în sculptură, cât şi în pictură şi grafică, însă de fiecare dată le investeşte cu noi şi noi conotaţii. În statuara de interior, corpul feminin, cu membrele superioare concepute sub forma unei furci moldoveneşti, apare în mai toate lucrările, de la „Generaţii”, „Meşterul Manole”, „Toamna”, „Val”, datând din primii zece ani ai activităţii sale, până la cele intitulate „Melancolie”, „Rugăciune”, „Stăpâna apelor”, „Naiadă adormită”, „Repaos”, ş.a., rămase la stadiul de gips. Ceea ce şochează la acestea din urmă este prezenţa liniilor curbe în masa volumelor, a sferei şi a jumătăţii de sferă, elemente care vin să vorbească despre frământările artistului, despre spiritul său tumultuos, neliniştit. Există în aceste lucrări o mişcare de un deosebit dinamism, o aspiraţie spre perfecţiune şi înălţare. În pictură şi grafică, unor motive cu o semnificaţie omologată de conştiinţa publică (oul, pasărea stilizată, violoncelul, sfera), el le-a adăugat altele, ce-i sunt proprii (barca schelet – aluzie la navigatorii căzuţi pradă naufragiilor, dar şi sugestia unor civilizaţii dispărute; roata sfărâmată – întreruperea unui drum aflat în plină glorie, timp consumat eroic; traversa de cale ferată – totem al continuităţii vieţii, al plenitudinii; ochiul-astru – simbol al profunzimii; pânza de păianjen – fragilitatea umană). Aceste motive, care condensează în ele semnificaţii de esenţă filozofică, invită la meditaţie, la descifrarea unui univers care de multe ori ne duce cu gândul la cel din poezia lui Blaga. Ecouri din sintaxa expresioniştilor şi foviştilor răzbat în ţesătura cromatică a picturilor sale. Elementele componente sunt ordonate în compoziţii realizate cu o pastă groasă, suculentă, uneori aşezată direct din tub, alteori cu pensulaţii frământate, agitate. Culorile sunt când dramatice, ca valurile unei mări cuprinse de furtună, când explozive, dobândind sonorităţi muzicale. Uneori, în acest univers insolit, pătrund şi ecouri ale artei noastre populare şi medievale, descifrabile fie în cromatică, fie în prezenţa unor elemente de ceramică de Cucuteni, de ornamentică sau de arhitectură. Alteori, aceste elemente rămân total neidentificabile, fiindcă autorul le-a asimilat atât de profund încât ele s-au topit în creuzetul propriei creaţii. Plecat prea devreme în împărăţia umbrelor veşnice, Vasile Onuţ a fost un creator unic în peisajul plasticii gălăţene, original, cu un discurs inconfundabil, a susţinut cu fervoare cultura gălăţeană şi i-a adăugat dimensiuni şi profunzimi noi. Opera sa, atât cât există în muzee şi colecţii particulare, în taberele de sculptură, este cea mai în măsură să-i stabilească un loc în istoria artei româneşti. Rămâne ca şi gălăţenii, autorităţile administraţiei locale să găsească modalităţile prin care să-i cinstească memoria, fiindcă acest „artist complex, polifonic, statornic în valoare şi schimbător în soluţiile adaptate contextului şi pregnanţei viziunii” (Valentin Ciucă, Un secol de arte frumoase în Moldova, vol. II, Editura Art XXI, Iaşi, 2009, pag. 212), merită cu prisosinţă cinstirea, respectul şi recunoştinţa urmaşilor. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 6, 2022 Author Share Posted October 6, 2022 CARTEA DE ARTĂ Corneliu Stoica: „Gheorghe Mihai-Coron” În anul 2020, la 10 iunie, după o grea suferință, se stingea din viață, în locuința sa din Galați, pictorul Gheorghe Mihai-Coron, membru marcant al Uniunii Artiștilor Plastici din România și al Asociației Internaționale de Artă cu sediul la Paris, unul dintre cei mai valoroși artiști de la Dunărea de Jos, care a contribuit din plin la consolidarea, dezvoltarea și afirmarea plasticii din această zonă a țării pe plan național și internațional. A slujit, de asemenea, cu pasiune, devotament și înalt profesionalism învățământul preuniversitar din Galați în calitate de profesor de Educația Plastică și coordonator de lucrări ale cadrelor didactice pentru obținerea gradului didactic I. La numai doi ani de la plecarea sa la Tatăl Ceresc, cunoscutul istoric și critic de artă Corneliu Stoica i-a consacrat un substanțial album de artă, apărut la prestigioasa Editură „Axis Libri”, album finanțat de soția artistului, doamna învățătoare Anișoara Mihai. Este al doisprezecelea album de artă al autorului consacrat unei individualități a plasticii gălățene, după cele dedicate pictorilor Nicolae Mantu (2003, 2015), Mihail Gavrilov (2010), Teodor Vișan (2003, 2015), Nicolae Einhorn (2008), Sterică Bădălan (2019), Eugen Holban (2020), Gheorghe Suciu (2020), Marcel Bejan (2021) și sculptorului Silviu Catargiu (2022). Albumul are formatul 20 x 22 cm, 180 pagini, este tipărit pe hârtie cretată lucioasă de 170 gr/m.p. și cuprinde în structura sa un Studiu critic, intitulat ”Gheorghe Mihai-Coron, un spațiu al liniștii și echilibrului”, un Grupaj fotografic conținând 44 de imagini cu caracter documentar, Antologie critică (extrase din articole și cronici plastice din presă, dicționare, albume de artă și cataloage, semnat de criticii de artă Maria Magdalena-Crișan, Aurel Leon, Constantin Prut, Virgil Mocanu, Cristina Angelescu, Alexandra Titu, Marin Mihalache, Mariana Cocoș-Tomozei, Valentin Ciucă, poetul Alexandru Andrițoiu, prozatorul Mircea Ionescu, jurnaliștii Radu Macovei, Valentin Udrescu și Dan Basarab-Nanu, manager al Muzeului de Artă Vizuală Galați), Bibliografie elaborată cu sprijinul doamnei Camelia Toporaș, responsabil al Compartimentului Informare Bibliografică din cadrul Bibliotecii „V. A. Urechia” Galați și a consultării de către autor a arhivei pictorului, păstrată de soția acestuia), Rezumate în limbile franceză și engleză, ambele datorate traducătoarei Cornelia Bujor, 160 de reproduceri color după lucrări ale artistului și o Fișă a autorului cu titlurile cărților publicate de-a lungul timpului („De același autor”). Studiul lui Corneliu Stoica, în prima parte conține referințe asupra principalelor coordonate ale biografiei lui Gheorghe Mihai-Coron (date despre familie, studii, expoziții personale în țară, în Germania și în Franța, participări la manifestări colective de profil organizate pe plan local, județean, interjudețean, național, donații făcute de artist, distincții etc.), iar în cea de a doua parte este făcută o analiză pertinentă a operei artistului, avându-se în vedere genurile cultivate de acesta: peisaj, natură statică cu flori, portret, nud, compoziție cu mai multe personaje. Referindu-se la peisaj, autorul, subliniind că satul din zonele colinare, așa cum s-a păstrat în memoria sa afectivă, și mediul acvatic al Dunării și Deltei au fost motivele care l-au atras cu predilecție pe Gheorghe Mihai-Coron, menționează că pentru artist „natura nu a fost doar un motiv pictural, ci un intermediar de comunicare a unor profunde stări sufletești. El nu a urmărit identificarea acesteia în suprafața pictată, prezentarea datelor realului în forma lor fotografică, ci mai ales relația intimă la contactul cu elementele ce compun priveliștea respectivă. Din ceea ce l-a impresionat, artistul a eliminat detaliile, a reținut ceea ce a crezut esențial, a adăugat ceea ce sensibilitatea sa a considerat necesar. Imaginile obținute se cer urmărite în intimitate, dialogul exclude emfaza, conducând mai mult spre pătrunderea semnificațiilor ce se ascund în spatele formelor și culorilor. Peisajele sale sunt rodul bucuriei pe care artistul a trăit-o în fața naturii, o bucurie cenzurată însă de eul său lăuntric, exprimată într-o gamă potențată, de un lirism reținut, deloc auster, purtător al unei melancolii ce învăluie imaginile emanatoare a unei poezii diafane, rostită parcă în șoapta izvoarelor sau a tremurului frunzelor plopilor”. În tehnica acuarelei, artistul a obținut efecte cromatice care ating rafinamentul și care i-au uimit și pe profesorii săi de la Iași, Adrian Podoleanu și Petru Hârtopeanu. „A pictat, notează autorul, umed pe uscat, dar mai ales umed pe umed, aceasta din urmă fiind o manieră mai puțin dirijată și care cere rapiditate în execuție. Se produce acel miracol al fuziunii culorilor, al topirii acestora în spațiul unor ansambluri în care poezia este la ea acasă, se obține o anumită catifelare a suprafețelor”. În naturile statice, florile au fost pictate numai în poziție verticală, uneori lujerele fiind întrerupte și reluate, încât, scrie Corneliu Stoica, „se creează în spațiul plastic o atmosferă de imponderabilitate, florile par a ieși din materialitatea lor, tinzând să zboare, să se înalțe”. Reproducerile, 160 la număr, provin majoritatea din colecția familiei, de la câțiva colecționari, dar și din patrimoniul Bibliotecii „V. A. Urechia” și a Muzeului de Artă Vizuală. Imprimarea lor tipografică redă cu fidelitate formele și coloristica tablourilor originale, astfel că după ce le parcurgem, îi dăm dreptate autorului care, la sfârșitul studiului său, conchide că opera lui Gheorghe Mihai-Coron „are o bogată încărcătură emoțională, poartă amprenta stilistică a celui care a făurit-o printr-o muncă jertfitoare” și că„într-o societate crispată, plină de neliniști, convulsii sau stări tensionate, pictura lui pare a veni din anotimpul copilăriei artistului, peisajul colinar sau acvatic, florile, însemnând de fapt o oază de lumină menită să atragă atenția privitorului asupra unui fapt esențial: frumusețea plaiurilor românești este o realitate extraordinară și ea încă trebuie descoperită și folosită pentru înălțarea sufletului în spațiile miracolului și ale poeziei”. Pentru pictorul gălățean, natura a constituit într-adevăr „o inepuizabilă sursă de inspirație și de soluții plastice, un prilej de meditație în construirea unui univers care îi este propriu și inconfundabil”. Albumul de artă „Gheorghe Mihai-Coron” este o realizare remarcabilă, de ținută, datorat unui fin cunoscător al fenomenului plastic de la Dunărea de Jos (anul trecut a publicat masivul volum („Filiala Galați a UAPR. 70 de ani de existență, 1951 – 2021”, Editura „Axis Libri”), care a depășit statutul unei simple valori locale, numele său regăsindu-se în „Dicționarul artelor frumoase din Moldova, 1800 – 2010” al lui Valentin Ciucă (Editura „Art XXI”, Iași, 2011), în volumul „Istorici și critici de artă români, 1800 – 1980”, semnat de Florica Cruceru și Alice Dinculescu (Editura ACS, București, 2021), iar mai recent și în Enciclopedia liberă „Wikipedia”. Silvia DUMITRIU Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 14, 2022 Author Share Posted October 14, 2022 Ana-Maria Cocoș: „Din dragoste pentru frumos” Deținătoare a unui Premiu pentru debut, acordat de Filiala Galați a U. A. P. R. la Gala Artelor din anul 2019, iar mai recent distinsă cu alte două premii pentru Grafică la expozițiile „Dragobete-Art.Ro” și „Șase-șase! Poartă-n casă!”, ambele organizate la Iași (2022), Ana-Maria Cocoș și-a deschis a treia expoziție personală, intitulată „Din dragoste pentru frumos”, găzduită de Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”. Ea urmează celor două din 2017 („Contradicții artistice”, Foaierul Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”) și 2018 („Sentimente”, Galeriile de Artă „Nicolae Mantu”), cuprinzând doar 19 lucrări de grafică realizate în tehnica pixuri colorate, dar foarte semnificative pentru evoluția tinerei artiste, fiindcă ele îi etalează nu numai talentul și harul cu care a fost înzestrată, dar mai ales strădania manifestată pentru a ajunge deja la un stil bine definit, recognoscibil pentru cei care-i urmăresc și admiră creația. Pentru cine nu o cunoaște încă, vom spune că Ana-Maria Cocoș s-a născut la 25 iunie 1996 în Galați. A absolvit Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin”, secția Pictură Monumentală, clasa profesoarei Gabriela Georgescu (2015) și Universitatea „Dunărea de Jos”, Facultatea de Arte, secția Pictură (2018), după care a urmat studii masterale la Universitatea Națională de Arte din București, Facultatea de Arte Plastice, Decorative și Design, secția Artă Monumentală, finalizate în 2020 cu lucrarea „Optic Delirium”, coordonator, prof. univ. Lisandru Neamțu. În același an a fost admisă ca membră a Uniunii Artiștilor Plastici din România. În afara participărilor cu regularitate, începând din 2017, la Saloanele Filialei Locale a U. A.P. R., în palmaresul ei expozițional figurează importante manifestări de profil de grup precum: „Mărturisitori creștini”, Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos (2016, 2017), „Expresii și culoare”, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Galați (2017), „In memoriam: Mărășești, Mărăști, Soveja”, Galeria de Artă Focșani (2017), „Art Studio”, Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați (2018), „Est-Student Fest”, Universitatea „Dunărea de Jos” (2018), Bienala Internațională de Artă Contemporană „Ion Andreescu”, Buzău (2020), Bienala Națională de Artă „Camil Ressu”, Galați (2020), Saloanele Moldovei, Bacău – Chișinău” (2020), Salonul Național de Plastică Mică Brăila (2020, 2021), „Arta la … feminin”, Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani (2021) etc. Ceea ce impresionează de la primul impact vizual cu lucrările Anei-Maria Cocoș este mai întâi marea acuratețe a acestora, grija ca ele să se armonizeze cu ancadramentul (paspartuuri, rame), iar împreună să ofere privitorului o imagine care să încânte ochiul, să vibreze coardele sensibilității, să înalțe spiritual. Graficiana este o excelentă desenatoare și o coloristă impecabilă, uimind mai ales prin faptul că în realizarea compozițiilor sale s-a folosit doar de pixuri colorate, tehnică extrem de dificilă, obținând nuanțe tonale și efecte cromatice de mare sensibilitate, ce par a fi de domeniul miracolului. Toate tablourile expuse stau sub semnul figurativului, ea urmând îndemnul și învățătura mentorului său, pictorul și graficianul Gheorghe Miron, cunoscut adept al novorealismului, curent fundamentat de pictorul american de origine rusă Alexey Streele din Los Angeles, care respinge arta elitistă din secolul al XX-lea, pune accent pe măiestria artistică și consideră că frumusețea este esențială pentru viață, iar promovarea frumosului prin creație reprezintă însăși întâlnirea cu divinul. Lucrările Anei-Maria Cocoș au o tematică diversă, unele sunt de natură livrescă („A fi sau a nu fi!”, „Ofelia”) sau inspirate din mitologia biblică și cea universală („Izgonirea din Eden”, „Întoarcerea fiului risipitor”, „Păcatele lui Cupidon”), altele reprezintă peisaje naturale („Simfonia Anei”, „Copacii nu au amintiri”) și create în Tabăra de la Boholț (județul Brașov), organizată de inginerul-colecționar Vasile Joanta („Drumul către credință”, „Șura”, „Amintiri din copilărie”, „Asfințit”), naturi statice („Carpe Diem”, „Dor de nestemate”, „Cântec de dragoste”, „Valsul Reginei”), nuduri („Extazul”, „Flora”), portrete („Pentru că trebuia să poarte un nume, i-am spus MATARTDOR”, „Împărăteasa viselor”). Compoziția „A fi sau a nu fi!” și portretul „Ofelia” sunt inspirate din piesa „Hamlet, Prinț al Danemarcei” de William Shakespeare. Personajul care-l întruchipează pe Hamlet este actorul gălățean Vlad Vasiliu. El ține în mâini un craniu uman pe care-l cercetează adânc cu privirea. Titlul „A fi sau a nu fi!”, reprezentând un celebru citat, cu încărcătură filozofică, este extras din monologul rostit de Hamlet în Scena 1 din Actul III al piesei. Portretul fizic al lui Vlad Vasiliu este realizat în stil hiperrealist, cu foarte multe detalii, autoarea reușind nu numai asemănarea perfectă cu modelul, dar să pătrundă cu subtilitate și în psihologia actorului, surprinzându-l într-un moment de mare concentrare. Meritul ei este cu atât mai mare cu cât în lucrarea realizată în tehnica pix colorat a obținut armonii coloristice remarcabile. Dacă titlul tabloului îl considerăm însă în relație cu tragedia lui Shakespeare, atunci reprezentarea iconică nu este reală, deoarece Hamlet a rostit cuvintele menționate în monologul amintit mai sus și nu atunci când a descoperit în cimitir craniul lui Yorick, măscăriciul regelui (Scena 1, Actul V). Tânăra nobilă din tabloul „Ofelia”, care ține simbolic în mâini un trandafir, este expresia cea mai fidelă a fragilității, frumuseții și sensibilității feminine. La fel de frumoasă, voluptoasă, cu forme rotunde, ochi mari, pătrunzători, păr lung, bogat, vestimentație elegantă este și protagonista din „Împărăteasa viselor”, ca și personajele feminine înfățișate nud din „Extazul” și „Flora”, acesta din urmă cu vădite accente suprarealiste. Lucrarea „Extazul” are configurate drept fundal în partea superioară mai multe pagini de manuscris, arse în extremități, care creează senzația de vechi, în contrast trupul personajului și coloriajul viu din prim plan. Portretul pictorului Gheorghe Miron din tabloul „Pentru că trebuia să poarte un nume, i-am spus MATARTDOR” este de asemenea remarcabil. Numai în alb-negru, folosind tehnica clar-obscurului, Ana-Maria Cocoș a reușit nu numai să creeze un admirabil portret fizic al acestuia, ci, sondându-i forumul lăuntric, să-i reliefeze în expresia chipului și trăsături de ordin moral, precum înțelepciunea, demnitatea, capacitatea de a face bine semenilor, dăruirea cu care își călăuzește discipolii pe drumul adevăratei arte, dar și o vădită undă de ironie pentru nonvalorile care se manifestă zgomotos. Compoziția „Izgonirea din Eden” este realizată prin câteva elemente simbolice: Eva, personaj planturos, cu forme opulente, păr prins în coc, ținând în mâna dreaptă un măr, alături de ea șarpele și în plan superior, în extremitatea dreaptă a tabloului, o mână care-i indică cu degetul arătător părăsirea Raiului pentru săvârșirea păcatului originar: împreună cu Adam au mâncat din Pomul Cunoașterii Binelui și Răului. Viziunea artistei de redare a alungării din Rai ai protopărinților neamului omenesc este una modernă, cu totul deosebită de cea din iconografiei religioasă. Fiul care i-a cerut tatălui să-i dea partea lui de avere mai devreme și a plecat departe în lume, unde a dus o viață risipitoare, se reîntoarce sărac acasă, umil, recunoscând părintelui său că prin neascultare a greșit față de el și de Cer. Tatăl, în înțelepciunea sa, nu îl izgonește, ci îl primește cu mare bunătate, oferindu-i cinstea avută anterior. Scena reîntâlnirii este înfățișată ingenios de artistă, în două secvențe, una reprezentând doar rama tabloului așezată pe simeză, iar în față, pe un șevalet, compoziția în care tatăl își îmbrățișează fiul. Chipurile celor doi sunt edificatoare pentru a sublinia vinovăția și regretul fiului risipitor și dragostea pe care tatăl i-o arată („Întoarcerea fiului risipitor”). În naturile statice expuse remarcăm titlurile metaforice ale acestora („Carpe Diem”, „Dor de nestemate”, „Cântec de dragoste”, „Valsul Reginei”), preferința artistei pentru o recuzită deosebită, regală am spune, drapaje bogate, minuțiozitatea cu care scoate în relief cele mai fine detalii, atmosfera poetică, tonifiantă, pe care o creează, precizia formelor și volumelor, prospețimea și strălucirea cromatică, muzicalitatea tonurilor. Este foarte greu să încadrăm aceste lucrări în rândul desenelor, fiindcă ele sunt adevărate picturi, care emoționează și sânt capabile să declanșeze o întreagă claviatură de sentimente și vibrații sufletești. De altfel, chiar și criticul de artă bucureștean Marius Tița, care i-a prefațat catalogul expoziției, în textul său intitulat „Dumnezeu în artă și perfecțiunea detaliului”, folosește sintagma „desen pictat”. În peisajele realizate în Tabăra de creație de la Boholț, ediția a X-a (2021), artista a insistat în demersul ei asupra redării cu fidelitate a specificului arhitectural al construcțiilor fixate pe suportul de hârtie, a aducerii în atenția privitorilor a unor detalii care sporesc expresivitatea tablourilor și evidențiază uneori acțiunea distructivă a timpului. În „Drumul spre credință”, cerul ocupă mai mult de jumătate din suprafața tabloului, iar albastrul-alburiu, de o deosibită frumusețe, dobândește semnificații simbolice, ca emanație a liniștii, pioșeniei și atmosferei de reculegere de dincolo de zidurile locașului de cult, a cărui turlă dă sentimentul că pe ea se sprijină cerul. La fel de generos este spațiul acordat firmamentului în lucrarea „Asfințit”, numai că aici predominante sunt nuanțele de alb-albastru-violet-Siena, care creează o atmosferă ușor melancolică. În „Amintiri din copilărie”, amintiri bineînțeles ale organizatorului taberei, graficiana dovedește că poate fi si mai sintetică în configurarea imagistică a ansamblului tabloului. Tehnica pixuri colorat este impresionantă pentru armoniile cromatice obținute, iar dorința artistei de a o ridica la un înalt grad de expresivitate câștigă de la o lucrare la alta certitudini incontestabile, demonstrate convingător de noua sa manifestare publică. Cu această a treia expoziție personală, Ana-Maria Cocoș confirmă pe deplin ceea ce îmi scria cu doi ani în urmă într-o corespondență electronică: „Veșnic în căutarea frumosului, a identificării acestuia, am ales drumul figurativului, care m-a surprins prin amploarea, diversitatea și complexitatea lui, dar a constituit în același timp și o provocare pentru mine, un artist tânăr, la început de drum, care non stop s-a lăsat ghidat de vise și ambiții. Prefer să fiu un artist responsabil și dornic să dau la iveală în creația mea trăiri, sentimente, taine într-un limbaj plastic cât mai realist cu putință, considerând că nu o pată de culoare aruncată pe o pânză, care creează un efect accidental mai mult sau mai puțin înțeles, poate fi numită artă”. Nu putem să nu luăm în considerație și ceea ce notează mentorul ei, pictorul și graficianul Gheorghe Miron, în „Un gând pentru Ana” din pagina a treia a catalogului: „Ana-Maria Cocoș este un artist complet pentru vârsta ei, unic din punctul meu de vedere, unic prin tehnica descoperită de ea, cu un viitor uriaș, la care lucrăm împreună, un viitor strâns legat de trecut, de marii maeștri, de valori autentice ale artelor frumoase, de tot ce se bazează pe măiestrie și idee. Și-a propus să nu cadă în capcana facilului fără sens, a expresivității fără fond, a miracolului vorbelor bine meșteșugite, pline de otrava oratorilor plătiți să facă asta. Am învățat-o să nu renunțe vreodată la drumul ei, acest atât de frumos drum ales fără să ezite. Vrea să ajungă în vârf, vrea să aibă în jur OAMENI, să trăiască viața așa cum și-a construit-o în minte. Să construiești n-o poți face decât pe o fundație solidă, fără să arzi etape, așezând cărămidă peste cărămidă, cu un liant bun între acestea. Dacă desenul stă la baza tuturor formelor de exprimare în artă, tot așa a început să lucreze și Ana. Fire ambițioasă, dornică să atingă superlativul absolut, și-a făcut un cult din a desena zilnic și asta se poate vedea cu ușurință în lucrările ei”. În încheiere, apreciem existența, calitatea și forma elegantă a catalogului de care se bucură expoziția (concepție, Gheorghe Miron; tehnoredactare, Costel-Adrian Radu), instrument care este un adevărat „obiect de artă”, cu valoare documentară și estetică, util celor de azi și de mâine, care poate fi un exemplu demn de urmat și de alți confrați atunci când își organizează expoziții personale. Corneliu STOICA Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now