Jump to content

Mii de gălățeni au luat Lumină Sfântă


Recommended Posts

Posted

Mii de gălățeni au luat Lumină Sfântă

Credincioșii gălățeni ortodocși și catolici au sărbătorit anul acesta, simultan, Învierea Domnului. Gălățenii au mers la slujba din Noaptea de Înviere, au cântat ”Hristos a înviat”, au luat Lumina Sfântă și au primit binecuvântarea preoților.

Cei mai mulți gălățeni au așteptat vestea Învierii Domnului în fața Catedralei Arhiepiscopale de pe Domnească. La fel ca în ceilalți ani, pe stradă s-au strâns mii de credincioși. La miezul nopții, clopotele au anunțat Învierea, după care oamenii din primele rânduri au primit Lumina pe care au împărțit-o cu cei din jurul lor.

Credincioșii au ascultat apoi rugăciunile pentru sănătate și pentru o viață mai bună ținute de Înaltpreasfințitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos. Enoriașii au intrat apoi în catedrală, pentru a participa la slujba de Înviere.

Alții, în schimb, nu au mai rămas și la slujbă. ”Am venit și anul acesta, tot la Catedrală, pentru a lua Lumină. Aș vrea să mai stau la slujbă, dar vreau să ajung și la cimitir, pentru a duce vestea Învierii Domnului și rudelor plecate dintre noi. Este o seară specială, pe care o aștept în fiecare an”, a spus o gălățeancă.

Lumina Sfântă s-a aprins sâmbătă în Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, de unde a fost trimisă în ţări din întreaga lume, inclusiv în România. O delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Timotei Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a fost prezentă la Ierusalim pentru a aduce în România Lumina Sfântă.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.