Jump to content

Întâlniri amoroase finalizate cu bătăi și jafuri


dcp100168

Recommended Posts

Întâlniri amoroase finalizate cu bătăi și jafuri

Peste 7.000 de lei au reuşit să obţină două persoane din judeţul Galaţi printr-un plan diabolic, care, în aparenţă, avea forma unor întâlniri amoroase cu bărbaţi necunoscuţi. La adăpostul unui apartament închiriat, victimele erau bătute şi jefuite, înainte de consumarea prestaţiilor promise.

Organizarea de întâlniri amoroase cu domni dispuşi să dea bani frumoşi pentru clipe fierbinţi, urmare de intimidări şi bătăi în scop de jaf, este scenariul pus la punct de un bărbat şi o femeie din Folteşti, care au reuşit, oficial, să obţină sume bune de bani din escrocherii sentimentale. Poliţiştii au ajuns la cei doi, el, în vârstă de 34 de ani, ea, de 39 de ani, în urma mai multor reclamaţii venite din partea unor domni din Galaţi, care dăduseră curs unui anunţ postat pe un site de matrimoniale. În urma discuţiilor cu doamna care lansa invitaţiile la întâlniri, stabiliseră drept locaţie a întrevederilor un apartament din Galaţi. Odată ajunşi acolo, aveau să constate că socotelile de la telefon nu prea se potriveau cu realitatea, pentru că în scenă apărea şi un al treilea "musafir".

"În perioada februarie - martie, doi bărbați de 32 şi 50 de ani, care au apelat la serviciile femeii, ar fi fost ameninţaţi, agresaţi şi deposedaţi de bunuri de către bărbatul de 34 de ani, înainte de consumarea actului sexual. În momentul săvârşirii faptelor, acesta s-a prezentat ca fiind fie soţul femeii, fie poliţist", a precizat subinsp. Andreea Rogojină, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

De la cei doi amorezi îngroziţi, complicele femeii a reuşit să fure bani şi alte bunuri, printre care şi două carduri bancare, prejudiciul ridicându-se la valoarea de 7.200 lei, din care a fost recuperat circa 70 la sută. Cei doi escroci au fost reţinuţi în urma unei descinderi care a avut loc la Folteşti, localitatea lor de domiciliu, la începutul acestei săptămâni. Ei sunt acuzaţi de tâlhărie calificată, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos şi acces ilegal la un sistem informatic. El vor fi prezentaţi instanţei pentru arestare.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.