dcp100168 Posted May 16, 2017 Posted May 16, 2017 O bubuitură misterioasă a zguduit Galațiul O bubuitură extrem de puternică a zguduit oraşul, marți, 16 mai, în jurul orelor 16,50, zgomotul resimţindu-se în toate colţurile oraşului, dar şi chiar la 30 de kilometri de Galaţi, respectiv Independenţa, Şendreni, Şiviţa sau mai aproape, la Vânători, precum şi pe Dunăre. Cel puţin la acest moment, nicio instituţie abilitată să intervină nu a fost sesizată de producerea vreunui incident care să fi provocat zgomotul asurzitor. De asemenea, nu a fost raportat vreun incident nici pe platforma siderurgică sau la vreun alt operator economic de pe raza Galaţiului. O posibilă variantă ar fi fost o aplicaţie în Poligonul Smârdan, dar nici din partea reprezentanţilor Garnizoanei Galaţi nu a venit vreun răspuns pozitiv. Contactat telefonic, prefectul judeţului Galaţi ne-a precizat că a solicitat deja conducerii ISU Galaţi să îi transmită oficial o comunicare cu datele evenimentului. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 17, 2017 Author Posted May 17, 2017 S-a cutremurat oraşul! Ce spun autoritățile gălățene Nicio autoritate din sfera situaţiilor de urgenţă, apărării naţionale sau administraţiei publice nu susţine, oficial, la aproape 24 de ore de la producerea zgomotului infernal de marţi, o variantă credibilă, care să elucideze misterul şi să liniştească spiritele printre locuitorii din Galaţi, Brăila şi Tulcea. Zgomotul asurzitor, asemănător celui provocat de o explozie uriaşă, care a băgat în sperieţi locuitorii din municipiul Galaţi, şi în localităţile aflate pe o rază de cel puţin 50 de kilometri, nu are nici acum o explicaţie. Imediat după şocul iniţial, în mediul public au început să apară tot felul de speculaţii, variind de la unele credibile, de genul unui incident la un mare operator economic, un bang sonic, produs de un avion de vânătoare, sau la explozia unui proiectil de mari dimensiuni, la unele vecine cu hilarul, precum căderea unui meteorit sau detonarea sistemului centralizat de încălzire al oraşului. Dincolo de presupunerile apărute în mediul virtual, am încercat să aflăm răspunsuri logice de al autorităţile implicate în gestionarea unui eventual incident care să fi provocat un asemenea zgomot puternic. Era firesc, atâta vreme cât oamenii din toate colţurile oraşului au semnalat faptul că toate clădirile s-au cutremurat din temelii şi toate vieţuitoarele, de la păsări la animale de companie, au intrat în panică. „Pe numărul unic 112 nu a fost primit niciun apel prin care să fie semnalată producerea unui incident pe raza judeţului Galaţi”, ne-a comunicat lt. col Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, la câteva minute de la resimţirea zgomotului. Bubuitura, pe care nu o putem califica drept o explozie, atâta vreme cât nu există vreo confirmare în acest sens, a mai fost pusă şi pe seama vreunui posibil incident, fie pe platforma siderurgică, fie în şantierul naval din Galaţi. Nici vorbă de aşa ceva, ne-au asigurat reprezentanţii celor două companii, eliminarea de pe listă a acestor variante lăsând loc unei doze şi mai mari de mister, şi mai greu de eliminat pe măsura trecerii timpului, când au apărut semnale că zgomotul s-a resimţit puternic şi la Brăila, şi peste Dunăre, la Măcin, dar şi de către persoane aflate în acel moment pe bac, la Slobozia sau peste Prut, la Cahul! A devenit tot mai credibilă varianta unui exerciţiu militar dar, conform informaţiilor primite de noi imediat după incident de la Garnizoana Galaţi şi a doua zi, miercuri, de la Ministerul Apărării Naţionale, nu s-a pus problema unei manevre militare terestre sau aeriene, care să provoace o asemenea bubuitură. „În niciunul dintre poligoanele aflate în perimetrul celor trei judeţe nu se desfăşurau, la acea oră, aplicaţii militare. De asemenea, niciun avion supersonic nu a efectuat vreun exerciţiu de zbor şi este puţin probabil ca, în eventualitatea în care un astfel de exerciţiu ar fi avut loc, zgomotul produs de o eventuală rupere a pragului sonic să fie resimţit pe o suprafaţă atât de mare”, ne-a declarat telefonic miercuri, 17 mai, col. Cătălin Antohi, din cadrul Biroului de Presă al Ministerului Apărării Naţionale. O altă variantă posibilă şi vehiculată a fost cea a unui cutremur de suprafaţă, dar ipoteza nu este susţinută de Institutul de Fizică a Pământului, ale cărui aparate înregistraseră ultimul seism luni, 15 mai, în zona Prahova. Cutremurul a avut o magnitudine de 2,2 grade pe scara Richter. Nici autorităţile administraţiei locale nu au fost mai prompte în a obţine şi oferi un răspuns cât de cât lămuritor. Doar prefectul Gabriel Panaitescu s-a rezumat la a declara, marţi după-amiază, că a cerut un raport. În urma unei solicitări oficiale în baza Legii 544 pe care am adresat-o miercuri Prefecturii Galaţi, am primit, în cursul aceleiaşi zile, următorul răspuns: „Vă comunicăm că nu deţinem date despre acest eveniment. Până la această oră, nu s-a semnalat niciun fel de pagube la sol pe teritoriul judeţului Galaţi şi niciun cetăţean nu a avut de suferit"; se precizează în răspunsul Prefecturii Galaţi. Tot în cursul zilei de ieri, am solicitat şi în mod oficial, în baza Legii 544, răspunsuri şi din partea MApN şi ISU Galaţi, puncte de vedere pe care le vom face publice pe măsură ce vom intra în posesia lor. În urmă cu un an, tot pe frontiera estică a României, la Iaşi, s-au resimţit zgomote similare, ale căror origini au rămas neexplicate. Şi atunci, au circulat variante similare, una dintre cele mai vehiculate fiind cea a lansării unor rachete antigrindină de către unităţile de profil din Republica Moldova. Oficialii de peste Prut au combătut atunci, categoric, această ipoteză. viata-libera.ro
dcp100168 Posted May 17, 2017 Author Posted May 17, 2017 Oficialii nu au nicio explicaţie pentru zgomotele care au zguduit, ieri, Galaţiul La 24 de ore după ce o bubuitură puternică a zguduit Galaţiul dar s-a resimţit şi la Brăila, în localităţi din Ialomiţa şi în zona Măcin din Tulcea, cauza rămâne un mister. Oamenii cred că a fost vorba de vreun avion cu reacţie, astronomii nu exclud să fi fost vorba de un meteorit. Foştii piloţi iau în calcul că un avion cu reacţie ar fi spart zidul sonic, dar exclud ca o asemenea eroare să fi avut loc în timpul unui exerciţiu de amploare cum a fost cel desfăşurat la Feteşti. Numai că aceasta din urma pare a fi cea mai plauzibilă explicaţie. S-au zguduit ferestrele, au pornit alarmele de la maşini şi lumea s-a panicat. Totuşi cum nici o situaţie de urgenţă nu a fost raportată, oamenii au început să se gândească la alte explicaţii. "M-am speriat, au zgâlţâit geamurile, am crezut că e o explozie de la centrală", spunea o gălăţeancă. "Am auzit exact atunci un avion. Eu eram la Şiviţa, întâi a fost zgomotul foarte puternic apoi s-a auzit, dar m-am uitat dupa el sus şi nu l-am văzut. Deci imediat după bubuitură a pornit un avion, imediat", spunea alt gălăţean. Unii aveau o explicaţie clară. "Normal că m-am speriat. Probabil a fost vreun avion care a depăşit bariera sunetului. Un meteorit? Nu cred, meteoritul lăsa urmă", a găsit explicaţia cea mai plauzibilă altă gălăţeancă. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi nu are nici acum vreo explicaţie a fenomenului. Nu au primit nici un apel de urgenţă şi nimeni din altă institiuţie nu le-a dat oficial vreo explicaţie. Nici în spitale nimeni nu a ajuns cu atacuri de panică, sângerări nazale sau leziuni pe timpan. "Evenimentul a fost constatat şi de noi, am făcut verificări, nu s-a confirmat nici o situaţie de urgenţă, nu a fost nici un apel de urgenţă, până în acest moment nu avem nici o comunicare de la o altă instituţie care să explice acest fenomen", a precizat lt.col. Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi. În lipsa unei explicaţii oficiale, pe lângă o eroare de pilotaj care să fi dus la spargerea zidului sonic, ar fi şi căderea unui metorit care s-ar fi dezintegrat în atmosferă. "Este posibil să fie zgomotul produs de căderea unui meteorit, este posibil, dar nu avem dovezi sufieciente în acest moment privind acest lucru dar unda de şoc care s-a auzit în zona Galaţi, Brăila ne poate face să ne gândim la asta", a precizat Ovidiu Tercu, astronom, Observatorul Astronomic Galaţi. Un comandor în retragere explică că un astfel de fenomen se poate întâmpla dacă un avion supersonic intră în viteză sub 10.000 de m altitudine. Tehnic, explicaţia ar fi că s-ar fi putut întâmpla aşa ceva dacă dintr-o eroare pilotul ar fi intrat în viteza supersonică la 8000 de m altitudine şi nu la 10.000 de m. Dar nu crede că un pilot ar putea face o asemenea eroare decât foarte accidental. "Orice avion supersonic nu are voie să treacă la viteză supersonic sub înălţimea de 10.000 de m. Deci numai peste 10.000 de metri. Dacă va trece sub 10.000 de m se va întâmpla ceva foarte rău, vor pocni geamurile, timpanele. Din experienţa mea nimeni nu îşi permite, nici un pilot din prezent sau trecut, să spargă zidul sub 10.000 m decât extreme de accidental", a precizat comandorul în retragere Feodor Ichim. Acesta nu exclude nici el ca zgomotul care a bulversat oraşul să fi fost cauzat de un meteorit. Spune că explicaţiile ar putea veni doar de la MAPN. Singura instituţie abilitată să explice dacă a fost vorba sau nu de un avion supersonic care să fi spart zidul sonic este MAPN. Aşa că deocamdată oamenii fac doar presupuneri iar oficialităţile nu ştiu nimic. monitoruldegalati.ro
dcp100168 Posted May 17, 2017 Author Posted May 17, 2017 Poveste din cartierul de est(fabulaţii nu lipsite de temei, în lipsa oricăror comunicări oficiale) Un avion de vânătoare rusesc Suhoi Su-27 îşi făcea liniştit patrula pe deasupra Mării Negre. Şi cum rătăcea el aşa, îşi dă seama deodată că dedesubt nu se mai vede marea deloc, iar din stânga vine în mare viteză un ditamai F-22 Raptor britanic, de-abia ridicat de pe aerodromul de la Kogălniceanu. Ivan s-a dezmeticit repede şi şi-a dat seama că nu se află în spaţiul aerian internaţional, a întors rapid avionul şi a tras de manşă până dincolo de viteza sunetului (Boom1), dar John i-a luat urma instant (Boom2) şi l-a escortat până dincolo de graniţă, unde s-au salutat amical cu degetele mijlocii ridicate şi şi-a văzut fiecare de drumul lui. Şi-am încălecat pe-o (man)şa şi v-am speriat uite-aşa. La boomă vedere!
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now