Jump to content

Admiterea 2017 la Universitatea "Dunărea de Jos"


Recommended Posts

Posted

Încep preînscrierile la Universitatea "Dunărea de Jos"

Pe platforma www.admitere.ugal.ro se va da startul la preînscrieri pentru Admiterea 2017. Cei care se înscriu online beneficiază de o reducere de 10 la sută din taxa de înscriere (150 de lei). Preînscrierea nu îl condiţionează pe candidat să-şi păstreze ordinea opţiunilor exprimată în această fază.

Admiterea la "Dunărea de Jos" se organizează în două sesiuni: iulie şi septembrie. Pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă, admiterea se organizează numai în septembrie.

Sesiunea din luna iulie va debuta cu şase zile de înscrieri, programate în intervalul 10-15 iulie. Probele de concurs se vor derula între 17 şi 19 iulie. Primele rezultate vor fi afişate pe 20-21 iulie, după care candidaţii declaraţi admişi au termen de depunere a diplomelor de bacalaureat în original până pe 24 iulie, ora 10,00. Candidaţii care nu vor aduce diplomele în original îşi vor pierde locurile, iar ierarhiile din fiecare facultate vor fi refăcute. Rezultatele finale vor fi afişate pe 26 iulie, până la ora 16,00.

Pentru Facultatea de Medicină şi Farmacie, programul e uşor decalat: probele se dau în intervalul 25-26 iulie, afişarea rezultatelor şi rezolvarea contestaţiilor se vor face până pe 27 iulie, iar până pe 31 iulie, sunt aşteptaţi candidaţii să aducă diplomele în original. Listele finale cu viitorii studenţi la Medicină vor fi cunoscute abia pe 2 august 2017.

Mai multe detalii despre probele şi criteriile de concurs, modele de teste şi bibliografie găsiţi pe platforma de înscrieri şi informaţii www.admitere.ugal.ro.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Ce noutăţi sunt la admiterea la Universitatea ”Dunărea de Jos”. Locurile la cele 13 facultăţi

Au fost repartizate locurile de admitere pe facultăţi, au început preînscrierile, iar în curând absolvenţii de liceu vor susţine primele probe de examen. Am stat de vorbă cu prorectorul Ştefan Baltă, pentru a vedea care sunt noutăţile şi facilităţile admiterii din acest an.

Aşa am aflat că Universitatea “Dunărea de Jos” scoate la concurs cu 130 de locuri mai puţine ca anul trecut. E vorba de cele care nu s-au ocupat în 2016, de la facultăţile cu profil tehnic şi de la socio-umane.

"Condiţiile de admitere sunt similare, cu menţiunea că facultăţile tehnice nu s-au mai asociat anul acesta în acel trunchi comun, aşa că cine optează pentru mai multe facultăţi tehnice îşi face dosare diferite şi plăteşte taxe distincte. Însă, dacă proba de examen e comună la toate facultăţile (de exemplu algebra pentru Inginerie, SIA, Ştiinţe şi mediu, Arhitectură navală şi Economia şi administrarea afacerilor), atunci o va susţine o singură dată şi nota va fi luată în calcul la fiecare dosar în parte", a explicat Ştefan Baltă.

Ca element de noutate, la Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor s-a reintrodus ca probă de examen şi testul grilă de la Medicină şi Farmacie, adică cei care optează pentru a doua facultate se pot înscrie şi la Chimie alimentară. O altă schimbare, faţă de anul trecut, vine din faptul că admiterea la programele de Masterat se va face doar în toamnă, nu va mai fi o sesiune în iulie.

Facilităţi pentru copiii absolvenţilor şi olimpici

"Condiţiile de admitere sunt similare cu cele de anul trecut, adică bazate pe examen. Iar noi sperăm ca până în toamnă să ocupăm toate locurile bugetate", a declarat Ştefan Baltă. El a mai anunţat şi o serie de facilităţi pentru absolvenţii de liceu care se înscriu la "Dunărea de Jos". "În premieră, am preluat modelul american: copiii absolvenţilor universităţii noastre sunt scutiţi de 50 de lei din taxa de înscriere. Condiţia este ca tinerii să prezinte la înscriere o copie după diploma de absolvire a părintelui. Apoi, avem facilităţi pentru candidaţii cu vârsta de până la 26 ani, orfani, cei proveniţi de la casele de copii sau din sistemul de plasament familial, copiii eroilor-martiri ai Revoluţiei din decembrie ‘89, candidaţii care au fost răniţi în revoluţie, cadrele didactice în funcţie. Copiii personalului didactic şi didactic auxiliar aflat în activitate sau pensionat, precum şi copiii orfani de unul sau de ambii părinţi ce au activat în sistemul de învăţământ sunt scutiţi de plata taxelor de înscriere la concursul de admitere în învăţământul superior şi beneficiază de gratuitate la cazare în cămine", a explicat Baltă.

În plus, olimpicii şi participanţii la concursuri internaţionale şi concursuri artistice de nivel continental vor putea intra fără examen la domeniile corespunzătoare disciplinelor la care au fost distinşi. În premieră, nu e vorba numai de cei care au luat locul I, II sau III, ci şi de cei care s-au bucurat de menţiuni şi premii speciale, în anul şcolar 2016-2017.

Locurile la cele 13 facultăţi din cadrul Universității ”Dunărea de Jos”

Universitatea „Dunărea de Jos” scoate la concurs, pentru admiterea din această vară, 1.748 de locuri la buget şi aproape 1.600 cu taxă. Cifrele sunt repartizate, pe cele 13 facultăţi, după cum urmează: cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Medicină şi Farmacie - 266 la buget (din care 83 numai la specializarea Asistenţă medicală generală) şi 72 la taxă, pe locul doi se situează Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică - cu 250 de locuri la buget (din care 80 numai la Calculatoare) şi 128 la taxă, iar pe locul trei, Facultatea de Inginerie - cu 210 la buget şi alte 142 de locuri la taxă. Apoi urmează, în ordine: Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor - 158 de locuri bugetate/ 189 la taxă, Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor - 130 buget/ 173 taxă, Facultatea de Litere - 125 buget/ 253 taxă, Facultatea de Arhitectură Navală - 100 buget/ doar 3 locuri la taxă, Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie - 100 buget/ 244 taxă, Facultatea de Ştiinţe juridice, sociale şi politice - 99 buget/ 79 taxă şi Facultatea de Educație Fizică şi Sport şi cea de Ştiinţe şi Mediu, cu câte 75 de locuri fiecare la buget şi 182, respectiv, 43 la taxă. Cele mai puţine locuri la buget sunt la Facultatea de Artă - 30, împărţite, în mod egal la specializările: artele spectacolului, canto şi arte plastice (pictură). Inedită este specializarea Artă sacră de la Istorie, Filosofie şi Teologie, care va pregăti restauratori pictură şi biserici şi are, pentru prima dată la Galaţi, repartizate opt locuri la buget şi 22 la taxă. Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila scoate la concurs, în acest an, 130 de locuri la buget şi 55 la taxă pentru specializările: inginerie mecanică, inginerie şi management, ingineria mediului şi agronomie.

Preînscrierile sunt funcţionale, ceea ce înseamnă că cei care se înscriu online, pe platforma www.admitere.ugal.ro, beneficiază de o reducere de 10 la sută din taxa de înscriere (rămasă şi anul acesta la valoarea de 150 de lei).

viata-libera.ro

Admitere separată pentru Cahul

260 de locuri la Licenţă şi alte 300 la programele de Masterat sunt puse la bătaie pentru Facultatea Transfrontalieră de Ştiinţe Umaniste, Economice şi Inginereşti de la Cahul. Admiterea va fi pe bază de dosar şi se va da în vară, după ce tinerii moldoveni termină examenul de bacalaureat. La unele programe de Masterat, admiterea va fi pe bază de interviu. Pe locurile scoase la concurs la Cahul nu pot candida decât cetăţeni din Republica Moldova.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Aproape 3.800 de locuri sunt disponibile la facultăţile Universităţii ”Dunărea de Jos”; înscrierile la admitere încep luni

Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi scoate la concursul de admitere pentru studiile de licenţă 3.790 de locuri, taxa de înscriere la examen fiind ca şi anul trecut de 150 de lei. În premieră copiii absolvenţilor facultăţilor universităţii vor plăti cu 50 de lei mai puţin, măsură luată de conducerea instituţiei de învăţământ pentru atragerea unui număr cât mai mare de studenţi. Înscrierile la admitere vor începe luni.

La Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi sunt disponibile în total 3.790 de locuri la concursul de admitere pentru studiile de licenţă, dintre care 1.748 de locuri sunt la buget, iar 1.590 de locuri sunt la taxă.

Potrivit reprezentanţilor Universităţii, taxa de înscriere la examen este, ca şi anul trecut, de 150 de lei, iar în premieră, anul acesta, copiii absolvenţilor facultăţilor universităţii beneficiază de o reducere cu 50 de lei la taxa de înscriere. "Este o măsură de fidelizare şi ne dorim totodată să avem cât mai mulţi candidaţi care să acopere în final toate locurile scoase la concurs", a afirmat, vineri, purtătorul de cuvânt al Universităţii ”Dunărea de Jos”, Bogdan Nistor. De asemenea, copiii personalului didactic sau didactic auxiliar, aflat în activitate sau pensionat, sunt scutiţi de plata taxei de înscriere şi beneficiază şi de gratuitate la cazare în căminele din campusurile studenţeşti. Nu plătesc taxa de înscriere nici orfanii de ambii părinţi, dar nici tinerii proveniţi din casele de copii sau din sistemul de plasament familial.

Candidaţii au posibilitatea să se cazeze pe timpul desfăşurării probelor de concurs, respectiv 15-19 iulie, precum şi în perioada 25-26 iulie în cazul Facultăţii de Medicină şi Farmacie.

Pentru studiile universitare de licenţă la buget cele mai multe locuri sunt la Facultatea de Medicină şi Farmacie (266), la Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică (250), dar şi la Facultatea de Inginerie (210 locuri), iar cele mai puţine la Facultatea de Arte (30).

Înscrierile la examen se vor face în perioada 10-15 iulie, în timp ce probele de concurs se vor derula între 17 şi 19 iulie, iar primele rezultate vor fi afişate în intervalul 20-21 iulie, după care candidaţii declaraţi admişi trebuie să-şi depună diplomele de bacalaureat în original până pe 24 iulie. Candidaţii care nu vor aduce diplomele în original îşi vor pierde locurile, iar ierarhiile din fiecare facultate vor fi refăcute. Astfel, rezultatele finale vor fi afişate pe 26 iulie până la ora 16.00.  

La Facultatea de Medicină şi Farmacie probele se vor susţine în intervalul 25-26 iulie, astfel încât afişarea rezultatelor şi rezolvarea contestaţiilor se vor face până pe 27 iulie. iar până pe 31 iulie candidaţii sunt aşteptaţi să aducă diplomele în original. Listele finale cu viitorii studenţi la medicină vor fi cunoscute abia pe 2 august 2017.

Admiterea la facultăţile Universităţii se face pe bază de test grilă, iar în media finală de admitere 50% reprezintă nota la test şi 50% media de la examenul de bacalaureat. Excepţii sunt la Facultatea de Medicină şi Farmacie unde media finală la admitere este 100% nota la testul grilă; la Facultatea de Arte unde nota de la bacalaureat nu contează deloc, admiterea constând în două probe de aptitudini, prima fiind eliminatorie, iar a doua prevăzută cu notă; la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport unde media finală de admitere se calculează astfel - 50% nota la proba sportivă  şi 50% media de la bacalaureat. De asemenea, o etapă eliminatorie, se organizează şi în cazul admiterii la domeniul Teologie, din cadrul Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie.

Totodată, olimpicii care aleg să devină studenţi ai Universităţii nu dau examen de admitere, aceştia având locurile asigurate. Pe de altă parte, taxele de şcolarizare la Universitatea Dunărea de Jos variază, cea mai mare, de 6.000 de lei pe an, fiind la Facultatea de Medicină, iar cea mai mică, de 2.700 de lei pe an la facultăţi precum Educaţie Fizică, Litere sau Economie.

Universitatea ”Dunărea de Jos”, cu 13 facultăţi în componenţă, are în prezent peste 12.500 de studenţi, care sunt şcolarizaţi în toate cele trei cicluri de învăţământ, respectiv licenţă, masterat şi doctorat.

news.ro

  • 2 weeks later...
Posted

Admitere la Universitatea la "Dunărea de Jos". Mai puțini candidați ca anul trecut, dar mai bine distribuiți

Pentru admiterea din iulie, Universitatea "Dunărea de Jos" a scos la concurs 1.748 de locuri bugetate. "Studenţii par mai bine orientaţi faţă de anul trecut. Nu sunt schimbări majore în opţiunile lor: specializările care au mers bine anul trecut au avut priză şi în acest an", a spus Ciprian Vlad, secretarul general al Comisiei de admitere.

Cei mai mulţi absolvenţi de liceu (100) au optat pentru specializarea Kinetoterapie de la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. Practic, sunt peste cinci pe loc. Urmează specializarea Pedagogie, unde pe 18 locuri la buget s-au înscris 85 de candidaţi, şi specializarea Calculatoare şi tehnologia informaţiei de la Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, unde sunt 205 candidaţi pe 80 de locuri la buget, adică 2,5 pe un loc. Şi Facultatea de Medicină şi Farmacie este în top: sunt peste doi pe un loc la Asistenţă medicală (173 de candidaţi pe 83 de locuri), Medicină (177 de candidaţi pe 66 de locuri) şi Farmacie (116 înscrişi pe 56 de locuri). Absolvenţii de liceu au mai optat pentru Drept (113 înscrişi pe 44 de locuri la buget - la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice) şi pentru Finanţe (73 de candidaţi pe 22 de locuri la buget) şi Contabilitate (55 de înscrişi pe 23 de locuri bugetate) de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

"Stăm mai bine per ansamblu, la înscrieri pe Universitate, deşi avem mai puţini înscrişi decât anul trecut. Numărul e mai mic, dar sunt mai bine distribuiţi pe cele 13 facultăţi. Stăm bine la Inginerie, de exemplu, dar avem şi specializări care au sub 10 înscrişi. Avem concurenţă mai mică la Medicină faţă de anul trecut, iar surpriza a venit de la Facultatea de Arhitectură Navală, unde avem înscrişi cât numărul de locuri şi trebuie să vedem cum vom sta după susţinerea probelor. În alţi ani, la Nave era o concurenţă acerbă", a declarat Ştefan Baltă, prorectorul Universității.

La Arhitectură Navală sunt 102 înscrişi pe 100 de locuri. Sunt şi specializări care nu au reuşit să atragă mai mult de 10 candidaţi: Artă sacră şi Teologie ortodoxă didactică de la Istorie, Filosofie şi Teologie, dar şi Biotehnologii şi Ştiinţa Mediului de la SIA sau specializarea Ingineria mediului de la Brăila. De altfel, Ingineria mediului pare neatractivă pentru absolvenţi, această specializare, pe care o au cel puţin trei facultăţi, nereuşind să formeze la admiterea din acest an nicio grupă. Bine nu stă nici Franceza: la Facultatea de Litere sunt doar câte opt înscrişi la specializările Franceză-Română şi Franceză-Engleză.

"Pentru domeniile cu puţini înscrişi vom face o analiză şi vom lua o decizie săptămâna aceasta, după afişarea rezultatelor de la teste", a mai spus Ştefan Baltă, prorectorul Universităţii “Dunărea de Jos”.

O nouă sesiune de înscrieri va avea loc în toamnă, în intervalul 6-21 septembrie.

viata-libera.ro

Posted

Mai mulți olimpici la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați

Elevii premiați la olimpiade sau la concursurile naționale pe diferite domenii nu au mai fugit, anul acesta, de Galați. Cinsprezece olimpici s-au înscris la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și au fost considerați admiși fără examen.

Cei mai mulți dintre ei - cinci - sunt sportivi de performanță (baschet, patinaj, box, maraton) și vor studia Kinetoterapie și Educație Fizică la Facultatea de Educație Fizică și Sport. O candidată este olimpică la Interpretare vocală, instrumentală și studii teoretice muzicale și s-a înscris la Facultatea de Arte.

Trei sunt elevi premiați la Tehnologia alimentelor și Matematică aplicată și au optat pentru SIA, specializările Ingineria produselor alimentare (IPA) și Inginerie și management în alimentația publică și agroturism (IMAPA).

Doi olimpici, unul la economie și un altul la Aria tehnologică s-au înscris la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, iar alți doi, premiați la Electronică, automatizări și telecomunicații au optat pentru Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică.

Un olimpic la matematică își va desăvârși cunoștințele în domeniu la Facultatea de Științe și Mediu iar un altul, premiat la Arte vizuale și arhitectură, s-a înscris la specializarea Arta Sacră de la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie.

expressdedunare.ro

Posted

Moldovenii și italienii vor să devină medici stomatologi la Galați

29 de candidați străini sau români cu studii liceale în străinătate au optat anul acesta pentru Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Zece au cetățenie italiană și doresc să studieze la Galați Medicina, alegând specializările Medicină dentară sau Farmacie, alți doi vin din Siria și Yemen și sunt interesați de Relații internaționale și studii europene, ce se studiază la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie. Ceilalți înscriși în această categorie sunt cetățenii români cu diploma de bacalaureat obținută în Italia, Spania, Ungaria sau Suedia, care s-au întors acasă și s-au înscris - cei mai mulți dintre ei - tot la Facultatea de Medicină.

În ceea ce privește situația tinerilor din Republica Moldova, cu studiile liceale făcute peste Prut, care candidează doar pe locurile cu taxă, situația este următoarea: sunt treisprezece înscriși la Dunărea de Jos, din care unsprezece vor să învețe, în bloc, Medicină dentară sau Medicină. Ceilalți doi au optat pentru Kinetoterapie la Facultatea de Educație Fizică și Sport și, respectiv, Drept și Științe administrative la Facultatea de Științe Juridice, Sociale și Politice.

La capitolul candidați moldoveni cu domiciliul stabil în România - practic cetățeni români - sunt nouă înscriși pe locurile bugetate sau cu taxă de la următoarele facultăți, în ordinea preferințelor: Medicină, Arhitectură navală, Litere, Drept, Automatică și Calculatoare.

expressdedunare.ro

  • 2 weeks later...
Posted

O nouă sesiune de admitere la Universitatea ”Dunărea de Jos”

La Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, pentru ciclul de studii universitare de licenţă se va desfăşura, în perioada 16 august – 10 septembrie 2017, cea de-a doua sesiune de admitere din acest an, la facultăţile unde mai sunt locuri disponibile la buget.

Spre deosebire de prima sesiune, admiterea se va face pe bază de dosar, cu două excepţii: - Facultatea de Arte şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, la care candidaţii vor susţine probe de aptitudini eliminatorii, în zilele de 12 şi 13 septembrie. În momentul depunerii, dosarul trebuie să fie complet şi să conţină diploma de bacalaureat în original. Pe 14 şi 15 septembrie vor avea loc redistribuirile finale şi afişarea rezultatelor.

Pentru toate facultăţile la care mai sunt locuri disponibile, înscrierile se fac la sediul central al Universităţii, pe strada Domnească, nr. 47, la Comisia Centrală de Admitere.

Programul înscrierilor este de luni până vineri, între orele 09,00 şi 14,00.

Taxa de înscriere este de 150 lei/facultate. Informaţii suplimentare puteţi afla accesând site-ul www.admitere.ugal.ro.

adevarul.ro

Posted

Locuri disponibile pentru a doua admitere la Dunărea de Jos

Universitatea Dunărea de Jos mai are, după prima admitere, 434 de locuri disponibile la buget (adică un sfert din locurile inițiale scoase la admitere) și 947 cu taxă.

Singura facultate care și-a ocupat toate locurile, atât la buget cât și la taxă și nu va mai participa la cea de-a doua admitere, pe bază de dosar, este Medicina și Farmacia.

Pe locul doi se situează Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor și cea de Educație Fizică și Sport, care au reușit să-și ocupe din prima locurile bugetate la toate specializările. Cei care se înscriu aici, vor opta doar pentru taxă.

Surpriza admiterii o constituie Facultatea de Arhitectură Navală, unde, spre deosebire de alți ani, au rămas 24 de locuri la buget și doar 2 la taxă. Nici Știința și Ingineria Alimentelor nu stă mai bine: sunt 83 de locuri la buget disponibile (în prima admitere s-au ocupat doar o treime din cele bugetate) și peste 100 de locuri cu taxă. Istoria mai are libere 10 locuri la buget (5 la Istorie și 5 la Artă sacră) dar și 161 la taxă. La Litere, mai sunt locuri disponibile la buget la specializările cu franceză (9 la Franceză-Română, 10 la Franceză-Engleză și 4 la Engleză-Franceză) dar și 220 de locuri cu taxă. Facultatea de Inginerie are neocupate 126 de locuri la buget și 134 cu taxă, iar Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică 47 de locuri la buget și 110 cu taxă. Facultatea de Arte va întra în a doua sesiune de admitere cu 5 locuri bugetate la Teatru și artele spectacolului și 12 locuri cu taxă. La Științe și Mediu sau la Inginerie și Agronomie Brăila jumătate din locurile bugetate sunt încă libere.

A doua sesiune de admitere va fi doar pe bază de dosar.

expressdedunare.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Probe eliminatorii pentru admiterea de toamnă

Trei sunt facultăţile de la Dunărea de Jos care au, şi la admiterea de toamnă, probe eliminatorii - e vorba de Facultatea de Arte, cea de Istorie, Filosofie şi Teologi,e dar şi cea de Educaţie Fizică şi Sport. S-a stabilit calendarul probelor, care vor avea loc în intervalul 12-13 septembrie, dar şi locul unde se va desfăşura fiecare.

Cei care au optat pentru Facultatea de Arte vor susţine probele pe 12 septembrie, de la ora 10,00. Actorii vor avea de prezentat, în sala SB03, câteva versuri şi povestiri din repertoriul pregătit, dar vor da şi test de verificare a calităţilor ritmice şi muzicale. Cei care vor să studieze Muzica vor da o probă vocală în sala AR03. Iar cei care s-au înscris la Arte vizuale vor realiza un studiu de desen în sala A116.

Înscrişii la Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie, domeniul Teologie sau Arte vizuale vor susţine un Test de aptitudini socio-umane - eliminatoriu tot în data de 12 septembrie, de la ora 10,00, la sediul Facultăţii, în sala AS011. Pentru specializarea Artă sacră, candidaţii vor mai trece, a doua zi - pe 13 septembrie - printr-o probă de Desen şi culoare (pictură), care se va desfăşura, cu începere de la ora 10,00, în sălile A116 şi A117. Iar cei care vin la Teologie vor susţine pe 13 septembrie, de la 10,00, în sala AS01, un interviu din Catehism şi Mica Biblie.

La Facultatea de Educaţia Fizică şi Sport, probele se vor desfăşura după cum urmează: pe 12 septembrie, de la ora 8,00, vor fi testaţi cei care au optat pentru Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar. E vorba de probe de dicție şi expresivitate, muzică, desen, educație fizică, ce vor avea loc în sălile A111, A101, A103 şi Sala Florin Balaiş (fosta Sală Puskin). Tot aici, de la ora 10,00, vor fi testaţi cei care s-au înscris la Educaţie fizică şi sport - e vorba de un traseu aplicativ în care candidatul trebuie să execute diverse sărituri, aruncări, treceri peste garduri şi să mute nişte jaloane.

La celelalte facultăţi care mai au locuri libere la buget, admiterea se face doar pe bază de dosar. Înscrierile au început pe 16 august şi continuă până pe 10 septembrie.

viata-libera.ro

Posted

Începe admiterea pentru învăţământul cu frecvenţă redusă

În perioada 5-18 septembrie, la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi se desfăşoară Admiterea la ciclul I - licenţă, forma de învăţământ la distanţă/ învăţământ cu frecvenţă redusă (ID/IFR) pentru specializările Limba şi literatura română/ Limba şi literatura engleză (75 locuri) şi Drept (50 locuri).

Durata studiilor este de trei ani la Limba şi literatura română/ Limba şi literatura engleză (ID), respectiv, patru ani la specializarea Drept (IFR), iar taxa este de 2.700 de lei pe an.

Concursul este de dosare, criteriul de admitere fiind media la examenul de bacalaureat. Calendarul complet al admiterii este următorul: 19 septembrie - afişarea rezultatelor, 20-21 septembrie - redistribuirea candidaţilor de la specializările unde nu s-a format o grupă de studii, pe baza opţiunilor din fişa de înscriere sau la cerere, 22 septembrie - afişarea rezultatelor finale.

Dosarele se pot depune la sediul central al Universităţii din strada Domnească nr. 47, Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă şi cu Frecvenţă Redusă (la demisol), după următorul program: luni-vineri, de la 8,30 la 15,00, sâmbătă, de la 9,00 la 13,00.

Informaţii suplimentare găsiţi la www.admitere.ugal.ro, www.idd.ugal.ro sau la numărul de telefon 0730290769.

viata-libera.ro

  • 3 weeks later...
Posted

Concurenţă la masterat la "Dunărea de Jos"

La cele 12 Facultăţi de la "Dunărea de Jos", la cele 51 de programe de masterat, s-au înscris 1.214 candidaţi şi 32 de înscrişi pentru locurile destinate românilor de pretutindeni, inclusiv din R. Moldova. S-a depăşit numărul locurilor bugetate (987). În ordine descrescătoare, situaţia se prezintă astfel: 177 de candidaţi au optat pentru Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, unde cel mai căutat program de Masterat a fost cel de Strategii şi Politici Manageriale, la care figurează 42 de candidaţi cu prima opţiune, pe 50 de locuri. Alţi 156 de candidaţi s-au înscris la unul dintre cele nouă programe de Masterat la Facultatea de Inginerie, cele mai atractive fiind Proiectare şi simulare în ingineria sudării şi Calitatea mediului şi dezvoltare durabilă. 138 de licenţiaţi au optat pentru Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, ceva mai mult de jumătate înscriindu-se la Management educaţional. SIA a înregistrat 127 de candidaţi la cele patru programe de masterat, cel mai căutat fiind – la prima opţiune - cel de Nutriţie, iar la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale și Politice sunt 124 de candidaţi. Urmează Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică, unde s-au înscris 123 de tineri. La Facultatea de Litere, cele cinci masterate au strâns 109 candidați, pe 50 de locuri bugetate, iar la Masteratul în limba engleză al Facultăţii de Arhitectură Navală s-au înscris 65 de candidaţi pe 60 de locuri, din care 50 sunt la buget. Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie a reuşit să adune tot 65 de candidaţi, iar cei de la Ştiinţe şi mediu au strâns 65. 53 de candidaţi (din care unul singur la taxă) au optat pentru Facultatea de Inginerie şi Agronomie de la Brăila. Iar la Arte, 12 pasionaţi de muzică îşi doresc să studieze Teoria şi practica spectacolului liric. De astăzi şi până sâmbătă, inclusiv, se vor desfășura probele şi interviurile, iar rezultatele finale vor fi cunoscute pe 24 septembrie.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.