Jump to content

Firme gălățene cu acțiuni la purtător


Recommended Posts

Posted

Lista societăților comerciale din Galați cu acțiuni la purtător, în activitate la nivelul lunii iunie 2017, furnizată de ONRC

LINEDO SA Galaţi
LYRA TOUR SOCIETATE PE ACŢIUNI Galaţi
GEOCHIS SA Galaţi
PROSANIO SA Galaţi
CITY INVEST SA Galaţi
REVAN COM SA Galaţi
LINEAS TRADE SA Galaţi
AMICOSOTTIS SA Galaţi
EPSOMATIC SA Galaţi
FIMANSAT SA Galaţi
DELMATO GRUP SA Galaţi
BRAN OIL SA Galaţi
LIBRON CONSULTING SA Galaţi
ZORDER BIG SA Galaţi
GORAS CONSULTING SA Galaţi
GROVAL TRADE SA Galaţi
CIBROSAT SA Galaţi
AMIRASTAR TRADING SA Galaţi
ALFALINE SA Galaţi
SCOP LINE SA Galaţi
ARCIF AG S.A. Galaţi
DEBROCONS SA Galaţi
AMATTIS SA Galaţi
MATTERA COM SA Galaţi
DUNINVEST COMPANY SOCIETATE PE ACŢIUNI Galaţi
METALTRANS SOCIETATE PE ACŢIUNI Galaţi

comisarul.ro

Posted

Societăţile cu acţiuni la purtător. Patronii ”invizibili” ai Galaţiului

Zeci de companii gălăţene fac parte din categoria societăţilor pe acţiuni la purtător, „specie” de companii ce permit, printre altele, ascunderea adevăratei identităţi a patronilor. Cele mai multe dintre firme fac parte din fostele filiere ale lui Cătălin Chelu, însă sunt şi alte companii ale căror proprietari „de facto” preferă să rămână în umbra afacerilor.

Controversele pe tema societăţilor cu acţiuni la purtător nu sunt tocmai o noutate. De-a lungul timpului au fost economişti care au avertizat că, deşi acţiunile la purtător permit o rapidă tranzacţionare a companiilor, ele se pot dovedi şi un paravan în spatele căruia se pot pune cale infracţiuni economico-financiare, se pot ascunde averi ilicite sau se poate interveni în achiziţiile publice.

Cazul Tel Drum, de care se leagă numele lui Liviu Dragnea, a pus şi mai mult gaz pe foc. Potrivit portalului „România Curată”, care citează date oficiale obţinute de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), prima societate cu acţiuni la purtător a fost înfiinţată în 1991 şi în prezent funcţionează 384 de astfel de societăţi.

Verificând această listă, se poate constata că, după Bucureşti, judeţul Galaţi se află printre judeţele „fruntaşe” în ceea ce priveşte societăţile „la purtător”. Mai exact, dacă în unele judeţe dacă găseşti două, trei astfel de societăţi, în Galaţi sunt nu mai puţin de 25 de firme ale căror patroni sunt „invizibili”. Pe de altă parte, acţiunile din trecut ale acestor societăţi au lăsat urme. De exemplu, dacă mergem pe urmele scandalurilor de la SIF-uri, a preluării unor societăţi precum Electroargeş, Argus sau Alprun, vom da de suveicile de firme controlate direct sau prin interpuşi de controversatul om de afaceri gălăţean Cătălin Chelu. După cum se ştie, acesta a murit, în condiţii nu foarte clare, în Iordania, în decembrie 2014, după ce a fugit din ţară pentru a scăpa de condamnarea la închisoare în dosarul „Mită la MAI”. În urmă a rămas, totuşi, un imperiu de zeci de milioane de euro, construit inclusiv cu ajutorul unor companii care în prezent figurează ca fiind societăţi pe acţiuni la purtător: Geochis SA, Prosanio SA, City Invest, Revan Com, Lineas Trade, Amicosottis SA, Epsomatic SA, Fimansat SA, Delmato Grup SA, Bran Oil SA, Libron Consulting SA, Zorder Big SA, Groval Trade SA, Cibrosat SA, Amirastar Trading SA, Alfaline SA, Scop Line SA, Debrocons SA, Amattis SA, Mattera Com SA. Toate au în comun domeniul de activitate „alte intermedieri financiare” şi, per total, zeci de dosare deschise pe rol la instanţele de judecată. Unele dintre ele sunt în stare „vegetativă”, chiar fără angajaţi şi mergând „pe minus”. Însă prin intermediul lor sunt şi în prezent controlate active la multe dintre societăţile din ţară vizate de Chelu. Şi, chiar dacă el nu mai este, în urmă a lăsat o mulţime de potenţiali moştenitori şi foşti parteneri în afaceri mai mult sau mai puţin controversate.

Printre firmele cu acţiuni la purtător se mai numără şi Lyra Tour SA, având ca domeniu de activitate „hoteluri şi alte facilităţi de cazare”. Potrivit informaţiilor pe care am reuşit să le obţinem, firma a apărut în urma unui proces de divizare a Vega Company. Lyra Tour a preluat afacerile cu Hotelul „Vega”. Conform Ministerului Finanţelor, pe 2016, compania, cu 59 de angajaţi, a raportat la o cifră de afaceri de 5,51 milioane de lei un profit net de 1,27 milioane de lei.

Pe lista firmelor gălăţene cu patroni "invizibili" se mai află Linedo SA, având ca domeniul de activitate „alte lucrări speciale de construcţii”. Cu doar un singur angajat, în 2016 firma a raportat pierderi de aproape 30.000 lei. Pe domeniul „construcţiilor hidrotehnice” se înscrie Arcif AG SA, care a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de 1,07 milioane lei, deşi n-a avut angajaţi, pentru ca în final să iasă „pe plus” cu 31.340 lei. În zona construcţiilor, respectiv „fabricarea de construcţii metalice”, activează şi Metaltrans SA. Anul trecut, cu şapte angajaţi, a avut o cifră de afaceri de 757.729 de lei, dar a terminat cu o pierdere de 236.103 de lei. Ultima firmă gălăţeană cu acţiuni la purtător este Duninvest Company SA, din domeniul „închirierii şi subînchirierii bunurilor imobiliare”. Pe 2016 a raportat la nouă angajaţi o cifră de afaceri de 552.949 lei şi un profit net de 36.775 lei.

viata-libera.ro

  • 4 years later...
Posted

Statul vrea să radieze 200 de societăți cu patroni anonimi

Peste 200 de firme cu acțiuni la purtător vor fi radiate după ce au depășit termenul legal pentru a declara adevărații acționari. Firme cu acţiuni la purtător înseamnă că patronii acestora sunt anonimi. Multe dintre aceste societăți se află în insolvență sau faliment, după ce au acumulat datorii însemnate de-a lungul anilor.

Firmele cu acțiuni la purtător au fost folosite ani buni de diferiți oameni de afaceri pentru a ascunde adevărații acționari sau beneficiari reali ai societății, dividendele fiind împărțite în mod netransparent, iar acționarii putând să se schimbe de la oră la oră. Elementele de identificare ale titularului acţiunilor la purtător nu sunt menţionate în titlu, titularul acţiunii fiind posesorul acesteia. Astfel, dreptul de proprietate asupra acţiunii la purtător se transmite prin simpla predare materială a acestora.

Supusă la presiuni din partea Uniunii Europene pentru a iniția o lege contra spălării banilor și combaterea finanțării terorismului, România a adoptat, în iulie 2019, o lege în acest sens. Potrivit normei, în 18 luni de la adoptare, societățile cu acțiuni la purtător se radiază la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Termenul s-a împlinit pe 18 ianuarie 2021.

Șase luni mai târziu, 206 firme nu s-au conformat legii, ele urmând să fie lichidate pe cale judecătorească, la cererea ONRC, care a început să trimită notificări în acest sens. „Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale va notifica societățile în cauză cu privire la incidența dispozițiilor legale susmenționate și, ulterior, va proceda la promovarea acțiunilor de dizolvare judiciară a acestora”, ne-a transmis Oficiul în urma unei solicitări în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public.

Printre aceste firme cu acțiuni la purtător regăsim, pe lângă societăți în faliment sau în insolvență, și firme care încă funcționează, acționarii primari fiind personaje cu notorietate. Cele mai multe astfel de societăți le regăsim în București – 75 de firme, Constanța – 26 de firme, Galați – 16, Ilfov – 13 societăți cu acțiuni la purtător.

Grampet SA este o societate cu acțiuni la purtător care a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 25,7 milioane de lei, a avut o pierdere de 4,7 milioane de lei și avea 54 de angajați. Acționarii inițiali ai firmei au fost omul de afaceri Gruia Stoica și Vasile Didilă. În aprilie 2020, Gruia Stoica a fost condamnat la 4 ani de închisoare pentru evaziune fiscală și spălare de bani. Vasile Didilă a primit 3 ani și 6 luni de închisoare în dosarul „Transbordare Vagoane”. În februarie 2016, Gruia Stoica, patronul GFR, a fost condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de influență. Stoica a fost găsit vinovat că a dat o mită de 3 milioane de euro ca să obțină un contract pentru compania sa feroviară.

Societatea de Investiții și Garantare Phg S.A. este o altă firmă, cu obiect de activitate dezvoltarea imobiliară. Ea va fi închisă de ONRC deoarece nu a renunțat la statutul de societate cu acțiuni la purtător. Firma a fost fondată de Maricel Păcuraru alături de fiul său, Cătălin Paul Ionescu Păcuraru și de Ioana Marcela Păcuraru, fiica lui Păcuraru.

Strategies-research-investments International S.A. este o altă firmă a lui Maricel Păcuraru care va fi desființată de ONRC. Societatea este deținută de Strategies Research Investments SRL și administrată de Alexandra Beatrice Păcuraru. La rândul ei, Strategies - Research - Investments S.R.L are ca acționari pe Maricel Păcuraru și pe Cozmin Horia Gușă. Maricel Păcuraru, patron Realitatea TV și mai nou Realitatea Plus, a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare în noiembrie 2014.

Cele mai celebre firme cu acțiuni la purtător au fost Teldrum din Teleorman și alte companii controlate de fostul primar al Constanței, Radu Mazăre. Acestea au trecut la acționariat la vedere, cum e cazul Teldrum, sau au fost radiate, ca în cazul firmelor familiei Mazăre.

romania.europalibera.org

cats.jpg

Posted

Dispar firmele "patronilor invizibili" din Galați. Companiile cu acțiuni la purtător se desființează

Peste 200 de firme cu acțiuni la purtător vor fi radiate, la nivel național, după ce au depășit termenul legal pentru a-şi declara adevărații acționari. Cele mai multe dintre ele se află în faliment sau în insolvență, iar printre ele se află inclusiv multe dintre firmele pe care omul de afaceri gălățean Cătălin Chelu le-a folosit pentru a-și controla controversatul imperiu financiar.

Deşi acţiunile la purtător permit o tranzacţionare rapidă a companiilor, ele se pot dovedi şi un paravan în spatele căruia se pot pune la cale infracţiuni economico-financiare, se pot ascunde averi ilicite sau se poate interveni în achiziţiile publice. În situații extreme, astfel de companii pot fi folosite inclusiv pentru a finanța activități teroriste.
Așa se face că, la nivelul Uniunii Europene, au fost inițiate normative contra spălării banilor și pentru combaterea finanțării terorismului, iar România a transpus aceste măsuri prin Legea nr. 129/2019. Potrivit legii, în 18 luni de la adoptare - termen împlinit în luna ianuarie 2021 - societățile cu acțiuni la purtător se radiază la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC).
Potrivit datelor obținute de Europa Liberă, la sfârșitul lunii iulie mai existau, la nivel național, 206 firme cu acțiuni la purtător care nu s-au conformat legii, ele urmând să fie lichidate pe cale judecătorească, la cererea ONRC, care a început deja să trimită notificări în acest sens.
Cele mai multe societăți cu acțiuni la purtător se mai aflau în București - 75 de firme, Constanța - 26 de firme și Galați - 17 firme. Urmau Ilfov, cu 14 firme, Maramureș - 8 firme, Sibiu - 7 firme, restul societăților cu acțiuni la purtător fiind distribuite disparat în alte județe din țară.

Filiera gălățeană

Chiar dacă, teoretic, societățile cu acțiuni la purtător asigură o "invizibilitate" a deținătorilor acestora, multe dintre ele au lăsat urme prin activitățile desfășurate. Iar în multe cazuri vom da de suveicile de firme folosite de Cătălin Chelu, firme care au fost implicate în scandaluri de notorietate legate de activitatea SIF-urilor sau de preluarea unor societăți din țară, precum Electroargeș, Argus sau Alprun.
După cum se știe, Cătălin Chelu a murit, în condiţii nu foarte clare, în Iordania, în decembrie 2014, după ce a fugit din ţară pentru a scăpa de condamnarea la închisoare în dosarul "Mită la MAI", în care a fost acuzat de tentativă de mituire a fostului secretar de stat Dan Valentin Fătuloiu. În urmă au rămas, totuși, afaceri de zeci de milioane de euro, constituite de Cătălin Chelu sau prin interpuși cu ajutorul unor companii care figurează și acum ca societăți pe acțiuni la purtător.
Desigur, fiecare din moștenitorii sau foștii parteneri de afaceri ai lui Cătălin Chelu a încercat să prindă câte o parte din averea lăsată în urmă de fostul afacerist. Acum, în urmă, ca firme cu acțiuni la purtător - specializate în "alte intermedieri financiare" - au rămas doar societăți în faliment sau insolvență, firme paravan înglodate în datorii: Alfaline SA, Bran Oil SA, Cibrosat SA, Galfinband Automatizări SA, Ghechis SA, Goras Consulting SA, Libron Consulting SA, Mattera Com SA, Prosanio SA, Revan Com SA, Scop Line SA, Zorder Big SA.
Practic, sunt "schelete" pe care este puțin probabil să le revendice cineva, afaceri ale lui Cătălin Chelu cărora Registrul Comerțului "le va pune cruce" după ce au fost folosite în "intermedieri financiare" mai mult sau mai puțin necurate...
Interesant, totuși, este că unele dintre fostele firme controlate de Cătălin Chelu, precum City Invest SA, Delmato Grup SA, Groval Trade SA, mai figurează ca fiind în funcțiune în evidențele ONRC. Semn că, în umbra lui Chelu, nu au fost toate socotelile încheiate...
Nu în ultimul rând, pe lista companiilor gălățene cu acțiuni la purtător mai figurează I.B.S. Errand SA, cu domenii de activitate anexe transporturilor, care și-a întrerupt activitatea în 2009, precum și firma SONAC Ingredients SA, care a servit, se pare, unui buf în comerțul cu cereale, în 2018, când a și fost înființată, după care a fost lăsată în stare vegetativă, teoretic în funcțiune, dar fără niciun fel de activitate.

Afaceri "anonime" celebre

Dincolo de afacerile amintite mai sus, pe lista societăților cu acțiuni la purtător se mai găsesc și alte afaceri sau personaje de rezonanță națională. Unele mai au legătură cu Galațiul, precum Grampet SA, firmă ce i-a avut drept acționari inițiali pe omul de afaceri Gruia Stoica și partenerul acestuia de afaceri, Vasile Didilă. Ambii au avut probleme cu legea, inclusiv condamnări la închisoare. Anul trecut, Grampet SA a raportat o cifră de afaceri de 25,7 milioane de lei, a avut pierderi de 4,7 milioane de lei și avea 54 de angajați.
Afaceri din umbră are și familia omului de afaceri Maricel Păcuraru, prin Societatea de Investiții și Garantare Phg SA, din domeniul imobiliar, precum și Strategies-Research-Investments International SA, ambele urmând a fi desființate de ONRC. În același timp, lista "patronilor din umbră" a fost, de-a lungul timpului, mult mai lungă. Celebre au fost firmele cu acțiuni la purtător Teldrum, de a cărei activitate se leagă numele lui Liviu Dragnea, dar "carieră" au făcut și firmele din Constanța deținute de Radu Mazăre. Tot "la purtător" au fost și afacerile din domeniul construcțiilor ale lui Nelu Iordache, dar și afacerile Gelsor Capital Market SA, administrată de Sorin Ovidiu Vîntu, intrată în "întrerupere temporară de activitate".

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.