dcp100168 Posted July 25, 2017 Share Posted July 25, 2017 Patru profesoare din Galaţi, autoare de manual Patru profesoare din Galaţi au elaborat în echipă un manual de Limba şi literatura română pentru clasa a V-a, care a fost selectat de Ministerul Educaţiei pentru a fi publicat şi pentru a ajunge pe băncile elevilor. Diana Cătălina Popa şi Elena Corcăcel, ambele de la Colegiul Naţional „V. Alecsandri”, Onorica Tofan, de la Colegiul Naţional „C. Negri”, şi Viorica Isaia, de la Casa Corpului Didactic, au lucrat împreună la manualul care s-a clasat pe locul al doilea la punctajul acordat de specialiştii de la Ministerul Educaţiei Naţionale. „Având în vedere că editurile din Bucureşti nu prea se orientează către profesori din provincie, a fost o onoare pentru mine când cei de la Intuitext m-au sunat şi mi-au propus să realizez acest manual. Mă cunoşteau de la Premiile „Merito” de anul trecut şi mi-au dat mână libreră să-mi aleg echipa”, povesteşte Cătălina Diana Popa. Aceasta susţine că numai răsfoind cartea te îndrăgosteşti de ea, pentru că e realizată de o echipă foarte sudată, care a ţinut tot timpul cont de specificul vârstei căreia se adresează, dar şi de specificul generaţilor: „E un manual proaspăt, care propune învăţarea prin joc, fără însă să facă rabat de la rigoarea ştiinţifică. Provocarea noastră a fost să îmbinăm rigoarea ştiinţifică, cu respectarea cerinţelor programei, dar şi cu dorinţa noastră de a propune un manual pe care elevii să-l iubească şi după care să înveţe cu drag. Eu m-am ocupat de partea de selecţie a textelor literare şi non-literare, cu tot ceea ce presupune acest capitol. Am ales texte atât din literatura consacrată, cu autori de referinţă ai culturii române (Ionel Teodoreanu, Marin Sorescu, Ana Blandiana, Lucian Blaga, Mihai Eminescu, Alexandru Mitru, Barbu Ştefănescu Delavrancea), dar şi texte din literatura universală clasică şi contemporană (Lewis Caroll - „Alice în Ţara Minunilor”, C. S. Lewis - „Cronicile din Narnia” şi J. K. Rowling - „Harry Potter”). Onorica Tofan este cea care s-a ocupat de elaborarea capitolelor care conţin elemente de construcţie a comunicării (gramatică, ortografie şi ortoepie, vocabular şi variaţie stilistică: „Am pus accent pe creativitate, astfel încât elevii să pornească de la ceva cunoscut, dar să descopere singuri ceva nou. Un manual care se adresează deopotrivă elevilor cu înclinaţii filologice, dar şi celor care au o construcţie realistă”. Una dintre părţile cele mai grele i-a revenit Elenei Corcăcel, care a lucrat la comunicarea orală: „A fost o provocare pentru a aduce exemple de dialoguri autentice, inspirate din preocupările actuale ale elevilor care sunt acum clasa a V-a”, spune Elena Corcăcel. Viorica Isaia a fost asul în conţinutul cu privire la metodologie, dar şi cea care s-a ocupat de rigurozitatea redactărrii manualului. „S-a lucrat foarte mult. Şi câte 20-22 de ore pe zi. Uneori eram pe grupul de lucru de la 5 dimineaţa şi terminam noaptea târziu. Dar a fost o echipă perfect sudată, am colaborat impecabil şi ne-am susţinut una pe alta. Altfel, nici nu s-ar fi putut”, spune Viorica Isaia. Cine sunt cele patru profesoare Profesor la CNVA, Cătălina-Diana Popa are gradul didactic I, este doctor în Ştiinţe Umaniste şi îndrumător de practică pedagogică. Din 2013, coordonează ateliere de scriere creativă şi dezvoltare a inteligenţei emoţionale la copii şi adolescenţi. Printre distincţiile obţinute se numără Ordinul „Meritul pentru Învăţământ“ în grad de Cavaler, acordat de Preşedintele României şi Premiul MERITO Pentru Excelenţă în Educaţie. În ultimii cinci ani, elevii săi au obţinut un număr impresionant de premii la competiţiile de limba şi literatura română, profesoara primind „Diploma de Excelenţă pentru rezultatele de la olimpiadele şi concursurile internaţionale“ - Ministerul Educaţiei (2013-2014) şi distincţia de „Profesor pentru Performanţă“ (2007, 2013, 2014, 2015, 2016). Elena Corcăcel este profesor de limba şi literatura română, cu gradul didactic I, la CNVA şi doctorand la Universitatea „Dunărea de Jos”. Face parte din corpul de metodişti ai Inspectoratului Şcolar Judeţean din Galaţi. De-a lungul anilor, elevii coordonaţi de Elena Corcăcel au promovat în proporţie de 100 la sută atât la examenele de evaluare naţională, cât şi la cele de bacalaureat. Onorica Tofan este doctor în filologie, profesor de limba şi literatura română cu gradul I didactic la CNCN, membru în consiliul consultativ şi profesor metodist al ISJ Galaţi. Este, totodată, şi profesor metodist la clasele de profil pedagogic şi mentor de practică pedagogică al studenţilor de la Universitatea „Dunărea de Jos” şi membru al Corpului Naţional de Experţi în management educaţional. Viorica Isaia este profesor metodist la Casa Corpului Didactic şi are ca domenii de expertiză, printre altele, Inteligenţa emoţională în educaţie, Asigurarea calităţii în educaţie, Inspecţia şcolară, Managementul Educaţional. De asemenea, din 2017, este formator în cadrul Programului pentru pregătirea debutanţilor în vederea susţinerii Examenului Naţional de Definitivat (program avizat MEN). Este doctorand în Filologie. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now