Sari la conținut

Balconul clădirii din Bălcescu nr. 8, în pericol de prăbuşire


dcp100168

Postare recomandata

Se repetă povestea din 2015? Balconul clădirii din Bălcescu nr. 8, în pericol de prăbuşire

Unul dintre balcoanele clădirii de pe strada Bălcescu nr. 8 riscă să cadă peste trecători, motiv pentru care circulaţia pe trotuar a fost restricţionată, iar poliţiştii locali s-au autosesizat şi stau de gardă acolo pentru a se asigura că nimeni nu va ajunge victimă a unei eventuale prăbuşiri.

După cum am aflat de la Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi, Primăria a cerut acordul instituţiei pentru a executa, în regim de urgenţă, lucrări de punere în siguranţă a clădirii, care nu este monument de arhitectură, dar se află în zona de protecţie a două monumente istorice: Biserica Mavromol şi Palatul Poştei.

Pericol a fost şi în 2015!

Pe 31 ianuarie 2015, tot în timpul unei furtuni, s-au desprins bucăţi dintr-unul dintre balcoanele aceleiaşi clădiri. Din fericire, la acel moment nu era nici un trecător prin zonă, aşa că nimeni nu a păţit nimic. La acel moment, Primăria şi-ar fi dorit să desfiinţeze balcoanele dar, la propunerea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, le-a asigurat cu plasă de sârmă. Iată, însă, că nici aceasta nu a rezistat!
„În urma fenomenelor meteorologice extreme de marţi, unul dintre parapeţii acestor balcoane s-a rupt şi atârnă într-un echilibru precar, fapt care pune în pericol siguranţa circulaţiei publice pe strada Nicolae Bălcescu. În această situaţie, ne-am deplasat la faţa locului, am constatat starea de necesitate şi de intervenţie rapidă şi ne-am exprimat acordul pentru intervenţiile de urgenţă la balconul clădirii de pe strada Bălcescu nr. 8”, ne-a declarat Marius Mitrof.

Condiţii

Acordul Direcţiei pentru Cultură este unul condiţionat. În termen de 30 de zile, Primăria va trebui să prezinte documentaţia intervenţiei executate, care va trebui avizată de Direcţia pentru Cultură. „O altă condiţie în acordul exprimat este ca elementul de construcţie înlăturat, respectiv parapetul balconului, să fie desprins cu grijă şi depozitat în condiţii bune de conservare - am îndrumat Primăria să ia legătura cu Muzeul de Istorie din Galaţi - în vederea reutilizării acestui fragment la renovarea clădirii”, a precizat Marius Mitrof.

Urmează achiziţia publică

Din păcate, nu am reuşit să aflăm de la Primăria municipiului Galaţi ce lucrări vor fi executate şi când vor începe. Potrivit Biroului de presă al municipalităţii, „s-a iniţiat eliberarea unei autorizaţii de construire, în regim de urgenţă, pentru lucrări de intervenţie pentru punerea în siguranţă a imobilului şi a împrejurimilor. În acest sens s-a obţinut un aviz de principiu din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, urmând a fi demarate procedurile de achiziţie a lucrărilor respective”. Până la începerea lucrărilor, poliţiştii locali vor sta de veghe pentru a nu se întâmpla vreo nenorocire.

O casă tipic negustorească

După cum am aflat de la Marius Mitrof, imobilul de pe strada Bălcescu nr. 8 face parte din fondul construit vechi al oraşului Galaţi. Este o clădire cu arhitectură specifică perioadei de sfârşit de secol al XIX-lea început de secol al XX-lea. „O clădire cu o arhitectură tipic negustorească, ridicată pe parter şi două nivele, cu balcoane şi ancadramentul intrării în stucatură reprezentând motive antropomorfe şi vegetale, construite pe reţea de fier-beton”, spune Marius Mitrof.

viata-libera.ro

Link spre comentariu
Distribuie pe alte site-uri

Creați un cont sau conectați-vă pentru a comenta

Trebuie să fiți membru al comunității pentru a putea adăuga comentarii.

Creează un cont

Înregistrează-te în comunitatea nostră. Este simplu!

Înregistrează un cont nou

Autentificare

Ai deja un cont? Autentifică-te aici.

Autentifică-te acum
×
×
  • Creează nouă...

Informații importante

Pentru a personaliza conţinutul şi pentru a asigura o experienţă de utilizare sigură, folosim module cookies. Dacă folosiți acest site, ne permiteți să colectam informații prin intermediul modulelor cookie. Puteți modifica setările cookie-urilor. Prin continuarea navigării pe acest site confirmați acceptarea utilizării fișierelor cookie conform Politicii de utilizare a cookie.