Jump to content

Arhitectul-şef al municipiului Galaţi


 Share

Recommended Posts

Pentru că a depus recurs, arhitectul-şef al Primăriei Galaţi este în continuare liber

Situaţie hilară în cazul arhitectului-şef suspendat al Primăriei Galaţi. DNA Galaţi a revenit asupra deciziei luate în urmă cu câteva zile ca procesul de corupţie în care este judecat Ion Banaş să se desfăşoare cu acesta liber, însă cu interdicţia de a părăsi oraşul.

Ieri, procurorii anticorupţie au cerut Tribunalului Galaţi ca acesta să fie încarcerat pe motiv că a vorbit cu martorii din dosar, iar judecătorii au admis solicitarea. Arhitectul-şef al Primăriei Galaţi a formulat însă recurs, astfel că până la judecarea acestuia, Ion Banaş se poate bucura în continuare de libertate.

Avocatul arhitectului-şef nuanţează acuzaţia care i se aduce clientului său. "Ion Banaş nu a vorbit cu denunţătorul său, ci a făcut-o un membru al familei sale. S-a întâlnit cu el pe stradă şi i-a spus: "De ce ai făcut asta măi?" Banaş nu a ştiut nimic de asta, iar la dosar există o declaraţie pe două pagini a femeii, în care explică că nimeni nu a pus-o să facă asta, ci iniţiativa a fost în exclusivitate a ei când l-a văzut pe denunţător pe stradă. Acum ce facem, îi imputăm lui Banaş acţiunile altor persoane? Aşa ceva nu se face", ne-a declarat avocatul Florentin Diveică.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Comunicat de presă - DNA

Cu referire la comunicatul nr. 247/VIII/3 din data de 13 aprilie 2011 privind pe inculpatul BANAŞ ION, arhitect şef la Primăria municipiului Galaţi, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să facă următoarea completare: La data de 25 mai 2011, Tribunalul Galaţi a admis propunerea procurorilor din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi al DNA şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului BANAŞ ION pe un termen de 29 de zile.

În data de 22 aprilie 2011, Curtea de Apel Galaţi a dispus faţă de inculpatul Banaş Ioan măsura obligării de a nu părăsi localitatea Galaţi, stabilind, totodată, şi obligaţia de a nu comunica cu martorii sau cu părţile din dosar. Având în vedere că inculpatul nu a respectat această interdicţie, procurorii au propus Tribunalului Galaţi înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a arestării preventive.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

Fostul arhitect-şef Ion Banaş rămâne după gratii

Magistraţii Curţii de Apel au decis ieri ca Ion Banaş, fostul arhitect-şef al Primăriei Galaţi, să rămână după gratii 29 de zile, ei bătând în cuie astfel decizia Tribunalului. Reamintim că Banaş a fost încarcerat săptămâna trecută, după ce procurorii Anticorupţie au adus dovezi că ar fi încercat să-i influenţeze pe martori.

Ieri, din boxă, fostul arhitect şef le-a cerut magistraţilor să se aplece asupra cazului său deoarece este şi foarte bolnav, dar mai presus de asta are o familie al cărei singur întreţinător este. „Suferinţa îmi poate provoca oricând un accident cerebral şi atunci cu cine se va mai judeca Justiţia? Menţinerea mea în arest este pentru mine o condamnare”, a spus Ion Banaş plângând.

Procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îi reproşează lui Banaş că a luat legătura cu Ionel Stoianov, un al doilea martor denunţător din dosar. Anchetatorii au făcut cunoscut că în timpul percheziţiei efectuate în casa fostului arhitect-şef a fost găsit, printre altele, şi un proiect pe care Banaş îl realizase la solicitarea lui Stoianov. Procurorii susţin că deşi cunoştea acest aspect, Banaş a cerut o întâlnire cu Stoianov, în ideea de a-l influenţa. Mai mult, cei de la DNA au susţinut că în dosarul de corupţie s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului şi în legătură cu acest nou denunţător.

Banaş le-a spus magistraţilor că nu a studiat dosarul şi nu a avut nicio clipă idee că acesta este un alt denunţător în ceea ce-l priveşte. Avocatul a precizat că între clientul său şi Stoianov există un litigiu civil. „Stoianov i-a cerut înapoi lui Banaş onorariul, pentru că acesta nu şi-ar fi făcut treaba. Dosarul se află pe rolul instanţei şi are un termen în care cei doi să încerce rezolvarea pe cale amiabilă. Asta a încercat clientul meu să facă la momentul întâlnirii”, a explicat apărătorul întâlnirea dintre Banaş şi Stoianov.

Cert este că timp de 29 de zile, Ion Banaş va fi cercetat de procurori, dar în stare de arest, după ce judecătorii i-au respins ca nefondat recursul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Arhitectul şef al Galaţiului, deferit justiţiei pentru mită

Arhitectul şef al Galaţiului a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru că a pretins bani în schimbul eliberării unei autorizaţii pentru construirea unui balcon, informează, luni, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Galaţi au dispus trimiterea în judecată a lui Ion Banaş - arhitect şef la Primăria municipiului Galaţi, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită şi trafic de influenţă, ambele în formă continuată (câte patru acte materiale), şi Luminiţa Micuţă - expert contabil şi administrator al SC COFICO EXPERT SRL Galaţi, în stare de libertate, pentru favorizare a infractorului în legătură directă cu infracţiunile de corupţie menţionate.

În cursul anilor 2008-2010, Ion Banaş, în calitate de arhitect consilier la Primăria municipiului Galaţi, a pretins sumele de 1.500 euro şi 2.000 lei din care a primit suma de 1.500 euro de la un denunţător, promiţându-i că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali (primarul şi secretarul municipiului Galaţi, arhitectul şef sau persoana cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului) în scopul obţinerii actelor necesare intrării în legalitate a denunţătorului (certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire) în legătură cu construcţia unui balcon pe care acesta îl ridicase la locuinţa sa din municipiului Galaţi şi pentru a nu fi sancţionat contravenţional de reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi.

Deşi nu a făcut niciun demers, în cursul lunii februarie 2011, Banaş Ion, în calitate de arhitect şef în cadrul Primăriei municipiului Galaţi, i-a mai cerut denunţătorului suma de 1.500 euro, promiţându-i că îi va aproba toate actele necesare intrării în legalitate, respectiv certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire şi nu-i va aplica sancţiunile contravenţionale, urmând să intervină şi pe lângă ceilalţi factori decizionali. De asemenea, i-a comunicat denunţătorului că amenda pentru ridicarea unei construcţii fără deţinerea actelor necesare este foarte mare, maximul fiind de 100.000 lei.

În perioada 2009-2011, acelaşi inculpat, în calitate de arhitect consilier în cadrul Primăriei municipiului Galaţi şi apoi de arhitect şef şi persoană cu responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, a pretins de la un alt denunţător suma de 6.000 de euro, promiţându-i că îi va aproba toate actele necesare construirii terasei restaurantului aparţinând societăţii comerciale administrate de denunţător şi a spaţiilor anexe, respectiv certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire, urmând să intervină şi pe lângă ceilalţi factori decizionali.

În 12 august 2009, Ion Banaş a primit suma de 2.000 de euro, reprezentând o parte din suma pretinsă, în scopul menţionat.

În perioada 2009-2011, inculpatul Banaş Ion a pretins de la un al treilea denunţător suma de 3.600 de euro, promiţându-i că îi va aproba toate actele necesare construirii vilei, urmând să intervină şi pe lângă ceilalţi factori decizionali, iar la 21 august 2009, 6 octombrie 2009 şi la o dată neprecizată, inculpatul a primit suma de 2.100 de euro şi 700 lei, reprezentând o parte din suma pretinsă.

În perioada 2010-2011, inculpatul Banaş Ion a pretins şi primit de la un al patrulea denunţător suma de 2.000 lei, promiţându-i că îi va aproba toate actele necesare construirii vilei, urmând să intervină şi pe lângă ceilalţi factori decizionali.

Concret, Ion Banaş ar fi pretins sumele de 12.600 euro şi 4.000 lei, din care a primit în total 5.600 euro şi 8.500 lei.

În 13 aprilie 2011, Banaş a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie imediat după ce a primit de la unul dintre denunţători suma de 5.800 de lei, reprezentând o primă tranşă din banii promişi în schimbul aprobării documentaţiei necesare pentru intrarea în legalitate ca urmare a construirii unui balcon.

În 25 mai 2011, Tribunalul Galaţi a admis propunerea procurorilor din cadrul Serviciului Teritorial Galaţi al DNA şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ion Banaş pe un termen de 29 de zile.

Inculpata Micuţă Luminiţa a încercat să îl determine pe unul dintre denunţători să facă declaraţii neadevărate în favoarea lui Ion Banaş, cu promisiunea că inculpatul îi va restitui sumele de bani pe care i le dăduse.

În cauză, s-au luat măsuri asigurătorii, prin instituirea unui sechestru asupra unui imobil aparţinând Ion Banaş.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Galaţi.

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Fostul arhitect-şef al Primăriei, Ion Banaş, rămâne după gratii

Fostul arhitect-şef al Primăriei, Ion Banaş, a fost ieri la Curtea de Apel, unde a atacat decizia prin care trebuie să rămână după gratii încă o lună de zile. Magistraţii i-au respins recursul, menţinându-i măsura arestării.

Reamintim că fostul arhitect-şef a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie. Procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie i-au organizat pe 13 aprilie un flagrant, prinzându-l cu 5.800 de lei pe care-i primise de la un denunţător. L-au reţinut, dar Tribunalul a decis iniţial că poate fi cercetat în stare de judecată. Procurorii au făcut recurs la Curtea de Apel, unde s-a decis lăsarea lui în libertate, cu obligarea, printre altele, de a nu lua legătura cu martorii. Între timp, înregistrările telefonice au dovedit că Banaş a încălcat această măsura, astfel că Tribunalul a decis arestarea lui. După toate acestea, procurorii l-au trimis în judecată pentru patru fapte de corupţie.

Tribunalul a verificat legalitatea rechizitoriului şi a măsurii arestării, menţinând-o, aceasta fiind decizia pe care Banaş a atacat-o ieri.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Postul de arhitect-şef al Primăriei Galaţi, la concurs

În perioada 6-8 iulie, la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are loc concursul pentru ocuparea postului de arhitect-şef al municipiului Galaţi. Postul a rămas liber după ce ocupantul lui, Ion Banaş, a fost acuzat de DNA pentru fapte de corupţie. Legea i-a permis edilului urbei să numească pe timp limitat (trei luni) un funcţionar din instituţie pe acest post. Este vorba de Adriana Blaga, de profesie inginer în urbanism.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Teodora Voicilă a preluat funcţia de arhitect-şef al oraşului

Viceprimarul municipiului Galaţi, Nicuşor Ciumacenco, a declarat că la serviciul de urbanism din cadrul primăriei se vor monta camere de supraveghere. Anunţul a fost făcut în cadrul unei conferinţe de presă în care a prezentat-o pe Teodora Voicilă care va ocupa postul de arhitect şef din Primărie. ”Sperăm ca de data aceasta lucrurile să evolueze bine, că lucrurile care s-au întâmplat în trecut să nu se mai repete la instituţia arhitectului şef. Vom căuta soluţii ca în termen de o lună şi jumătate să montăm camere de supraveghere la Relaţii cu Publicul la Urbanism. Oricine are ceva de reclamat să poată fi verificat pe camere”, a declarat viceprimarul. El a precizat că respectivele camere vor fi montate în maxim o lună şi jumătate din bani de la buget sau din sponsorizări.

”Vreau să desfiinţăm obiceiul de a sta oamenii foarte mult la cozi. Trebuie să se respecte legea urbanismului”, a spus la rândul ei Teodora Voicilă. Ea a câştigat săptămâna aceasta concursul pentru ocuparea postului de arhitect şef şi urmează să fie numită oficial în funcţie. Teodora Voicilă are 34 de ani şi a absolvit în 2002 Facultatea de Construcţii şi Arhitectură "George Matei Cantacuzino" din cadrul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi. Din momentul absolvirii şi până în prezent a lucrat ca arhitect în cadrul mai multor birouri de arhitectură din Iaşi sau Galaţi iar din 2005 este şi profesor la Liceul de Artă "Dimitrie Cuclin" din Galaţi.

După cum se ştie serviciul urbanism din cadrul Primăriei Galaţi nu a fost ferit de mai multe scandaluri în ultimii ani. Până acum, pentru scurt timp, postul de arhitect şef din Primăria Galaţi a fost ocupat în sistem de interimat de Adriana Blaga. Aceasta l-a înlocuit în urmă cu câteva luni pe Ion Banaş, acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi trafic de influenţă.

impartial.ro

Link to comment
Share on other sites

Teodora Voicilă - noua arhitectă-şefă a oraşului

Ieri, a doua zi după desfăşurarea, la Bucureşti, a concursului pentru angajarea noului arhitect-şef al oraşului, viceprimarul Nicuşor Ciumacenco a şi prezentat-o în conferinţă de presă pe câştigătoarea concursului: arhitecta Teodora Voicilă (34 ani... începând de astăzi, când îşi serbează ziua de naştere, aşa că „La mulţi ani!”), absolventă, promoţia 2002, a Facultăţii de construcţii şi arhitectură „G.M. Cantacuzino” - Iaşi.

Este ieşeancă, dar de şapte ani lucrează la Galaţi: ca profesor la Liceul de Artă, apoi, în colective de arhitecţi la Iaşi şi Galaţi, „deci am fost şi de partea cealaltă a baricadei”.

Face parte din grupul de arhitecţi care a proiectat, în Galaţi, reprezentanţa Volkswagen şi Audi din zona Tirighina, Centrul pentru IMM-uri dinspre Vânători, complexul Cetate de lângă Real, o piaţă publică la Măcin şi clădirea, încă neterminată, a viitorului Centru de Afaceri, de lângă Prefectură. Iar cu Primăria a colaborat la Planul de Urbanism Zonal Enel, în Zona liberă.

Din CV am constatat că arhitecta are adresa în Brăila, lucru bun pentru... viitoarea aglomerare urbană Galaţi-Brăila. La concurs s-a prezentat doar arhitecta câştigătoare; de altfel, în afară de speranţa de a lăsa ceva în urmă, salariul de vreo 2.000 lei nu este deloc ofertant, iar presiunile de tot felul sunt uriaşe…

Postul rămăsese vacant după scandalul de corupţie legat de fostul arhitect-şef. Teodora Voicilă crede însă că va rezista presiunilor. „Avem multă treabă. N-am de gând s-o fac singură”, a declarat, corect, arhitecta. Dumneaei a promis chiar „o mică reformă” a Serviciului de urbanism, „în sensul eficientizării acestuia. Vreau să desfiinţăm obiceiul de a sta foarte mult la cozi”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Ioan Banaş a recunoscut luarea de mită

Lovitură de teatru în „dosarul Banaş”. Fostul arhitect-şef al Primăriei, Ioan Banaş, a recunoscut toate faptele, aşa cum le-au prezentat în rechizitoriu procurorii Anticorupţie. În schimb, Banaş cere să fie liber şi să fie judecat potrivit noilor reglementării prin care cel care îşi recunoaşte acţiunile aşa cum le-au reţinut anchetatorii beneficiază de o reducere cu o treime a pedepsei care i s-ar cuveni.

Reamintim că Ioan Banaş a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru luare de mită. Lui i se reproşează că a luat bani de la 4 persoane cărora le-a promis că le va face dosarele pentru a putea construi fie terase, fie vile. Numai că după ce au dat banii, oamenii s-au ales doar cu promisiunea actelor. Procurorii Anticorupţie susţin că Banaş ar fi pretins 12.600 de euro şi 4.000 de lei, dar ar fi primit 5.600 de euro şi 8.500 de lei.

Avocatul lui Banaş a solicitat instanţei ca dosarul să fie judecat separat în ceea ce-l priveşte pe clientul său. Asta tocmai pentru faptul că fostul arhitect-şef a recunoscut tot şi poate acoperi prejudiciul prin sechestrul care i-a fost pus pe bunuri de către procurori. Se pare că sechestrul a fost pus de cei de la Anticorupţie pe casa de la Lepşa a lui Banaş. „Vreau să fiu pus în libertate. Situaţia financiară a familiei mele este dezastruoasă. Copilul meu va împlini 9 ani săptămâna viitoare. Sunt un om instruit, aşa cum mi-aţi spus şi în camera de consiliu, şi nu suport detenţia”, a spus Banaş plângând.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Chiar dacă şi-a recunoscut fapta, fostul arhitect-şef Banaş rămâne după gratii

Fostul arhitect al Primăriei Galaţi, Ioan Banaş, rămâne după gratii, au decis, ieri seară, judecătorii Tribunalului. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

Reamintim că Banaş a recunoscut în instanţă toate acuzaţiile, aşa cum au fost prezentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Recunoaşterea a făcut în baza noilor reglementări care îi reduc o treime din pedeapsa ce i s-ar cuveni.

Ioan Banaş a fost prins în flagrant de anchetatorii Anticorupţie în timp ce lua mită de la un individ care-şi construise un balcon şi dorea să intre în legalitate. El a fost apoi eliberat şi arestat din nou, după ce s-a dovedit că a luat legătura cu unul dintre martorii din dosar. Între timp a fost trimis în judecată alături de Luminiţa Micuţă, aceasta fiind acuzată că ar fi intervenit la unul dintre denunţători în favoarea lui Banaş.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Recurs respins

Magistraţii Curţii de Apel au avut pe masa de lucru dosare cu rezonanţă, printre care şi pe cel al lui Ioan Banaş, fost arhitect-şef al Primăriei, acuzat de fapte de corupţie. Banaş îşi doreşte să aştepte verdictul în libertate. El deja şi-a recunoscut faptele în speranţa că totul se va termina cât mai repede pentru el şi în ideea că dosarul său va fi disjuns de cel al coinculpatului. Judecătorii Tribunalului au luat act de mărturia lui, dar au respins disjungerea şi i-au menţinut starea de arest. Toate astea se întâmplau pe 19 iulie şi abia pe 8 august, dosarul acestuia a ajuns în recurs la Curtea de Apel, unde judecătorii au menţinut decizia Tribunalului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Dosarul arhitectului-şef Ioan Banaş, la o singură audiere de sentinţă

În dosarul fostului arhitect-şef al Primăriei Galaţi, Ioan Banaş, acuzat de luare de mită, a fost audiată ieri şi Luminiţa Micuţă, inculpată în acelaşi dosar. Ea este acuzată de favorizarea infractorului în legătură cu fapta de corupţie. Mai exact, i se reproşează faptul că ar fi încercat să-l determine pe denunţător să facă declaraţii neadevărate, în favoarea lui Banaş, cu promisiunea că-i vor fi restituite sumele de bani de către inculpat.

Reamintim că fostul arhitect-şef al urbei a fost arestat pe 25 mai, măsură menţinută şi miercuri, după ce s-a constatat că a încălcat una dintre condiţiile impuse de instanţă şi anume aceea de a nu lua legătura cu martorii din dosar. Banaş este acuzat de luare de mită, de către procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Anul acesta, în aprilie, el a fost prins în flagrant după ce a luat echivalentul a 1.500 de euro în lei de la cel care-l denunţase. Cert este că a fost trimis în judecată, la dosar existând şi depoziţiile altor trei persoane care i-au cerut să le facă documentaţia necesară pentru ridicarea unor construcţii şi după ce i-au dat banii au rămas în aşteptare, fără ca să se mai întâmple ceva. Ajuns în instanţă, Banaş a recunoscut toate acuzaţiile, în ideea de a termina cât mai repede cu acest dosar.

Şi-a spus opinia şi a ajuns inculpată

Ieri, Luminiţa Micuţă i-a spus magistratului că în discuţiile cu martorul denunţător nu a făcut decât să-şi exprime o opinie în care credea şi anume că Banaş este nevinovat. „Când am vorbit cu el (martorul denunţător, n.a.) i-am spus opinia mea în legătură cu nevinovăţia domnului Banaş şi i-am cerut să se gândească la faptul că acesta are un copil, dar am spus-o ca pe o cutumă, adică l-am întrebat: nu te gândeşti că este vorba despre un copil?”, a declarat Luminiţa Micuţă. Femeia a mai spus că nicio clipă Banaş sau soţia acestuia nu au sunat-o ca să-i ceară să intervină pe lângă denunţător în favoarea fostului arhitect-şef al Primăriei.

Banaş nu va fi judecat separat de Micuţă

Tot ieri s-a pus în discuţie şi prelungirea măsurii arestării pentru Banaş, dar şi o cerere de disjungere a dosarului în ceea ce-l priveşte, cu atât mai mult cu cât el şi-a recunoscut faptele aşa cum au fost reţinute în rechizitoriu.

Ideea este că avocaţii doresc prin asta ca Banaş să-şi primească pedeapsa redusă cu o treime, potrivit noilor norme, şi separat de el, cauza să meargă înainte în ceea ce o priveşte pe Micuţă. Judecătorul a respins ieri această cerere şi rămâne de văzut ce se va întâmpla cu măsura arestării. Singurul martor care a mai rămas de audiat în această cauză este denunţătorul, după care se va da o soluţie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Patru ani şi jumătate de închisoare pentru fostul arhitect şef al Primăriei

Patru ani şi jumătate de puşcărie este pedeapsa care i-a fost dată fostului arhitect şef al Primăriei Galaţi, Ion Banaş de către magistraţii Tribunalului, el fiind obligat de instanţă să le achite denunţătorilor aproximativ 7.000 de euro. Luminiţa Micuţă, celalată inculpată din dosar a primit un an cu suspendare.

Cei doi au fost trimişi în judecată într-un caz instrumentat de procurorii gălăţeni ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Banaş, acuzat acum de fapte de corupţie, a fost reţinut ca urmare a unui flagrant, fiind prins cu 5.800 de lei pe care-i primise de la denunţător ca să-l ajute să intre în legalitate cu un balcon pe care deja îl construise. Pe parcursul anchetei au mai fost găsiţi alte trei persoane care au spus că au dat bani după ce-l contractaseră pe Banaş pentru ca acesta să le facă dosare pentru ridicarea unor construcţii. În instanţă, fostul arhitect şef a recunoscut faptele aşa cum le-au prezentat procurorii, intenţia fiind de a primi o pedeapsă redusă cu o treime. Micuţă în schimb a fost acuzată de favorizarea infractorului, pentru că ar fi încercat să-l influenţeze pe denunţător ca acesta să renunţe la acuzaţiile contra lui Banaş. Micuţă nu a recunoscut nimic, ea spunând că doar şi-a exprimat nişte opinii. Prin decizia Tribunalului s-a păstrat sechestrul pe casa de la Lepşa a lui Banaş, acesta fiind obligat să achite cheltuieli judiciare de 5.500 de lei.

Părţile nemulţumite de această decizie mai au calea apelului la Curtea de Apel şi pe cea a recursului la Înalta Curte.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Declaraţie în dosarul Banaş: "Mănâncă mult acest primar"

Procesul fostului arhitect şef al Primăriei, Ion Banaş, a ajuns la final în Galaţi, ieri magistraţii care i-au judecat apelul urmau să ia o decizie. Indiferent care ar fi aceasta mai există calea recursului la Înalta Curte.

După cum se ştie, Banaş a intrat sub lupa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) după un flagrant. Procurorii au cerut arestarea lui după ce, lăsat în libertate, cu interdicţia de a se întâlni cu martorii din dosar, Banaş a încălcat-o.

După ce a fost încarcerat, fostul arhitect şef a fost trimis în judecată pentru patru fapte de corupţie, sub acuzaţia de trafic de influenţă şi luare de mită. În instanţă a ales să recunoască totul aşa cum a prezentat DNA-ul, tocmai pentru a beneficia de o reducere a pedepsei.

În toată această poveste a fost prinsă şi Luminiţa Micuţă, care, ar fi intervenit pe lângă un denunţător cu scopul de a-l face să renunţe la acuzaţiile împotriva lui Banaş. Ea a fost trimisă în judecată pentru favorizarea infractorului.

Tribunalul l-a condamnat pe Banaş la patru ani şi jumătate închisoare cu executare şi pe Micuţă la un an cu suspendare. Vineri, judecătorii au pus în discuţie o schimbare de încadrare, în ceea ce o priveşte pe Luminiţa Micuţă, din favorizarea infractorului în instigare. DNA-ul s-a împotrivit, iar avocatul lui Micuţă a fost de acord, cerând achitarea clientei sale. Pentru Banaş, avocatul a adus contractul de muncă al clientului său prin care a vrut să dovedească faptul că acesta a fost angajat pe 30 decembrie 2008 ca şi consilier la Direcţia Programe Europene, fără nicio legătură cu Direcţia de Urbanism şi că din această calitate nu s-ar fi aflat în incompatibilitate cu profesia de arhitect, după care mai târziu a ajuns arhitect şef.

El a susţinut în instanţă că a avut contracte cu toţi cei care se presupune că l-au denunţat, că banii i-a luat pentru efectuarea de lucrări şi acolo unde nu şi-a îndeplinit obligaţiile a fost ca urmare a arestării sale în „afacerea” pusă pe tapet de DNA. Fostul arhitect şef a spus că vina lui constă în acea că nu a respins nişte afirmaţii. „El mi-a spus «mănâncă mult primarul acela că e gras», iar eu i-am zis «nu», dar nu am ştiut că nerespingerea acestei afirmaţii se plăteşte”, a spus în apărarea sa Banaş.

Judecătorul l-a întrebat cum îşi explică totuşi existenţa a patru denunţători. Explicaţiile nu au venit de la el, ci de la avocat. „Spuneţi domnule Banaş că de fapt în urma percheziţiilor au fost găsite dosarele pe care le aveaţi în lucru şi oamenii au fost chemaţi la DNA să dea declaraţii”, a conchis apărătorul. Acesta din urmă a solicitat pentru clientul său achitarea sau o pedeapsă mai mică dar cu suspendare. Procurorul a solicitat o pedeapsă cu închisoarea pentru Micuţă, găsind că sentinţa Tribunalului este bună în ceea ce-l priveşte pe Banaş.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Condamnare cu repetiţie pentru fostul arhitect şef al Primăriei Galaţi

O veste bună şi una proastă pentru Ion Banaş, fostul arhitect şef al Primăriei Galaţi. Judecătorii Curţii de Apel i-au redus pedeapsa lui Banaș, condamnat iniţial la patru ani şi şase luni de închisoare pentru luare de mită şi trafic de influenţă, dar au decis că acesta merită să rămână în spatele gratiilor.

Ion Banaş a intrat în vizorul procurorilor DNA, după ce a promis unui gălăţean că îşi va folosi influenţa pentru a interveni la primarul Dumitru Nicolae ca sa-l scape basma curată în urma construirii unui balcon ilegal. Fostul arhitect-şef al Primăriei Galaţi îi ceruse victimei 1.500 de euro, în 2008 în schimbul promisiunii că îi va obţine avizul de construcţie pentru intrarea în legalitate, dar gălăţeanul l-a reclamat la DNA. În urma unui flagrant organizat de procurorii anticorupţie, Banaş a fost prins pe când primea 5.800 de lei ca un prim avans din mita cerută iniţial. Arhitectul a fost arestat atunci pentru 29 de zile.

Gafă după gafă

Paradoxal este că fostul arhitect şef ar fi putut scăpa de puşcărie, chiar şi în condiţiile în care fusese trimis în judecată pentru două infracţiuni de corupţie. Ion Banaş ar fi primit o pedeapsă cu suspendare, dar a încercat să intre în legătură cu unul dintre martorii din dosar, Ionel Stoianov, deşi judecătorii îi interziseră acest lucru, iar fostul arhitect şef a ajuns din nou în arestul Poliţiei.

Acesta nu s-a mulţumit doar cu atât şi a implicat-o în afacerea penală şi pe gălăţeanca Luminiţa Micuţă, care a avut o tentativă, la rândul său, de a vorbi cu martorii pentru a-şi retrage plângerile. Femeia a sfârşit, însă, prin a ajunge în boxă alături de Ion Banaş, acuzată de favorizarea infractorului. Curtea de Apel Galaţi a decis, vineri, să îi reducă pedeapsa fostului arhitect şef la trei ani şi şase luni de închisoare, din care Banaş va executa o bună parte efectiv.

Achitată pentru favorizarea infractorului

Luminiţa Micuţă a scăpat însă de consecinţele penale ale gestului său, după ce, iniţial, fusese condamnată la un an de închisoare cu suspendare de Tribunalul Galaţi. Ea a fost achitată de Curtea de Apel, însă procesul nu s-a finalizat încă.

Necazurile pentru Ion Banaş sunt departe de a se terminat. Acesta a fost obligat să restituie şi mita luată de la gălăţenii cărora le promisese diverse intervenţii la autorităţile locale. Fostul arhitect şef trebuie să îi restituie lui Ionel Stoianov suma de 2.000 de euro, la care se adaugă alţi 1.500 de euro către Genovi Mocanu şi 2.100 de euro către Ion Costin. Pentru a fi siguri că denunţătorii îşi vor recupera banii, judecătorii au pus sechestru pe o casă care îi aparţine lui Ion Banaş, situată în judeţul Vrancea. Atât procurorii anticorupţie, cât şi fostul arhitect şef pot ataca sentinţa Curţii de Apel Galați la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

nepasadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Banaş ar putea fi liber în vara asta

Dosarul fostului arhitect-şef al Primăriei, Ion Banaş, a ajuns la final, Înalta Curte păstrând în parte ultima decizie din acest dosar.

După cum se ştie, Banaş a fost condamnat la trei ani şi jumătate de către magistraţii Curţii de Apel, care i-au interzis ca vreme de doi ani, printre altele, să mai practice profesia de arhitect-şef, lăsându-i în schimb posibilitatea de a-şi practica meseria de arhitect.

Înalta Curtea a schimbat acest lucru, mergând pe nepracticarea profesiei de arhitect timp de doi ani, iar în rest decizia a rămas la fel.

Interesant este că Banaş, cu puţin noroc, ar putea fi liber la jumătatea acestei veri. El a fost arestat anul trecut, la sfârşitul lui mai, ceea ce înseamnă că se apropie vertiginos de fracţia prevăzută a fi făcută la o condamnare ca a lui. Practic, foarte curând ar putea intra în comisia de liberare. Reamintim că el a fost condamnat iniţial de Tribunal la patru ani şi jumătate de închisoare, pentru trafic de influenţă şi luare de mită. A fost acuzat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) că a cerut bani de la patru persoane cărora le-a promis că le face urgent acte pentru ridicarea unor construcţii. În dosar a mai fost trimisă în instanţă şi Luminiţa Micuţă, sub acuzaţia că ar fi încercat să-l determine pe un denunţător să renunţe la plângere. Deşi a fost condamnată de prima instanţă la un an cu suspendare, Curtea de Apel a achitat-o şi aşa a rămas decizia.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 years later...

Galaţiul a rămas fără arhitect-şef

Oraşul a rămas, de ieri, fără arhitect-şef, funcţie care, din iulie 2011, este ocupată de Teodora Voicilă.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ne-a declarat că a semnat decizia de eliberare din funcţia de arhitect-şef al municipiului Galaţi a Teodorei Voicilă, aceasta optând pentru postul de director executiv la Urbanism.

Contactată telefonic, Teodora Voicilă ne-a spus că a solicitat transferul din motive foarte personale.

Pentru că este prima dintre schimbările radicale pe care edilul le-a anunţat în Primărie, l-am întrebat dacă are ceva să-i reproşeze ceva Teodorei Voicilă. „Nu-mi spăl rufele în public. Am colaborat decent, cred că fiecare şi-a dat seama de priorităţile lui. Cred că Galaţiul şi Primăria au nevoie de un nou suflu. Urmează ca, într-un viitor extrem de apropiat, să organizăm concursul pentru ocuparea funcţiei de arhitect şef al municipiului Galaţi cu o altă persoană. Până atunci însă, va fi împuternicit altcineva, că nu putem bloca tot”, ne-a răspuns Pucheanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Cine va fi noul arhitect şef al Galaţiului

Concursul de recrutare pentru ocuparea funcţiei publice de arhitect şef al municipiului Galaţi, organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP), a fost câştigat de arhitectul Dragoş Horia Buhociu, cu un punctaj total, obţinut în urma probei scrise şi a interviului, de 160,2 puncte. Trebuie spus că arh. Buhociu l-a avut contracandidat pe arh. Andrei Patriche, care nu s-a mai prezentat la proba scrisă. Primăria aşteaptă acum un document oficial de la ANFP, pe baza căruia primarul Ionuţ Pucheanu va semna dispoziţia de numire în funcţie a noului arhitect şef. În luna septembrie, Galaţiul a rămas fără arhitect şef, funcţie care, din iulie 2011, era ocupată de Teodora Voicilă. Aceasta a solicitat transferul în funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei de Urbanism.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Noul arhitect şef al Galaţiului, doctor în urbanism

După ce în luna septembrie, Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi anunţa - cu oarecare satisfacţie - că oraşul nu mai are arhitect şef ca urmare a faptului că Teodora Voicilă a solicitat să fie transferată lîn funcţia de director executiv în cadrul Direcţiei de Urbanism, pe 13 octombrie a fost lansat concursul de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de conducere vacante de arhitect şef al municipiului Galaţi.

Potrivit declaraţiilor lui Ionuţ Pucheanu, concursul a fost câştigat de Dragoş Horia Buhociu. Numirea în funcţie va fi făcută după ce Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici îşi va da avizul. Dragoş Horia Buhociu este arhitect, doctor în urbanism şi are un master în Project management de patrimoniu. A lucrat din 2003 în Franţa, Statele Unite şi România în mai multe domenii spaţiale - arhitectură, urbanism şi planificare.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Dragoş Buhociu, noul arhitect-şef al oraşului

Primarul Ionuţ Pucheanu l-a prezentat, ieri, într-o conferinţă de presă, pe noul arhitect-şef al municipiului Galaţi, Dragoş Horia Buhociu. Gălăţean la origine (absolvent al Şcolii nr. 28 şi al LVA), Dragoş Horia Buhociu a mărturisit că funcţia de acum a reprezentat mai degrabă o provocare, în condiţiile în care arhitectul a activat în mediul privat şi academic. „Nu am crezut că o să ajung arhitect-şef şi mai ales la Galaţi, pentru că eu am avut o carieră în mediul privat şi în paralel în mediul universitar. Administraţia era o chestiune destul de îndepărtată (...) M-am reîntors ca fiu al oraşului, din când în când, pe diverse proiecte sporadice. Galaţiul a ratat destule şanse, dar cred că o să înceapă să urce (...) Îmi doresc ca oraşul să arate bine, să fie atractiv, plăcut pentru locuitorii lui şi pentru cei care vin şi şi-ar dori să se stabilească aici”, a afirmat noul arhitect-şef.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 months later...

Fostul arhitect şef din cadrul Primăriei Galaţi, în conflict de interese

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate şi conflict de interese de natură administrativă în cazul fostului arhitectul şef din cadrul Primăriei Galaţi, Voicilă Teodora. "În exercitarea demnităţii publice, având un interes personal de natură patrimonială, în calitate de arhitect şef în cadrul Primăriei Galaţi, a avizat/aprobat 36 proiecte pentru terţe persoane fizice şi juridice care au fost întocmite de către S.C. Eumetria S.R.L., societate în cadrul căreia soţul persoanei evaluate a deţinut şi exercitat calitatea de Administrator/asociat, încălcând astfel dispoziţiile art. 70, art. 71 şi art. 79, alin. (1), lit. a) şi c) din Legea nr. 161/2003", se arartă în comunicatul ANI. Printre companiile pentru care societatea Eumetria a întocmit proiecte se numără Nepi Nine Investment Development SRL (Shopping City) şi Dedeman SRL. În prezent, Teodora Voicilă, deşi nu mai ocupă scaunul de arhitect-şef al municipiului Galaţi, este director executiv al Serviciului de Urbanism.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 years later...

Arhitectul-şef al municipiului Galaţi, detaşat la Ministerul Dezvoltării

Arhitectul-şef al municipiului Galaţi, Dragoş Horia Buhociu, a fost detaşat, pe o perioadă limitată, la Ministerul Dezvoltării. Aici ocupă funcţia de director şi se ocupă de rezolvarea problemelor ce ţin de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Primăria municipiului Galaţi ne-a dat asigurări că detaşarea nu afectează cu nimic activitatea instituţiei Arhitect-Şef din cadrul administraţiei locale.

Deşi s-a arătat discret în privinţa activităţii propriu-zise desfăşurate în noul post, considerăm că prezenţa unui gălăţean la Ministerul Dezvoltării poate fi un câştig pentru oraşul nostru. Nu de alta, dar chiar arhitectul-şef o spunea la momentul ocupării funcţiei în Primăria oraşului: „Galaţiul a ratat destule şanse, dar cred că o să înceapă să urce”. Asta ne dorim şi noi!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Atribuţiile aritectului-şef, preluate prin delegare de Adriana Blaga

În urmă cu o săptămână, ca urmare a detaşării lui Dragoş Horia Buhociu, Arhitectul-Şef al municipiului Galaţi în funţia de director al Direcţiei PNRR din Ministerul Dezvoltării, această funcţia a rămas vacantă până când factorii de răspundere din primărie au decis cine îi va ţine locul acestuia.

Săptămâna aceasta, o parte din atribuţiile funcţiei publice de conducere temporar vacantă de Arhitect-Şef al municipiului Galaţi au fost delegate Adrianei Blaga.

Adriana Blaga este de profesie inginer şi are studii post universitare de urbanism la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti. Activează din anul 1994 la Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, iar o peroada a deţinut şi funcţia de şef al Serviciului Autorizare şi a avut drept de semnătură în locul Arhitectului-Şef ori de câte ori a fost necesar.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Primăria Galați își caută un nou arhitect-șef

Primăria organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției de arhitect-șef al municipiului Galați, după ce, din luna februarie a acestui an, arhitectul Dragoş Horia Buhociu a fost detaşat, pe o perioadă limitată, la Ministerul Dezvoltării.

În anunțul postat pe portalul propriu, Primăria detaliază condițiile pe care candidații la postul de arhitect-șef al orașului trebuie să le îndeplinească. În primul rând, se cer studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de: arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajarea teritoriului conform prevederilor art. 361 lit. a din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. De asemenea, trebuie să aibă vechime de minimum șapte ani în specialitatea studiilor superioare de lungă durată.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Primăriei, până pe 20 iunie 2022. Proba scrisă este programată pe 1 iulie și va fi urmată, în cel mult cinci zile, de interviu.
Așa cum ați putut afla din ziarul "Viața liberă", în februarie 2022, arhitectul-şef al municipiului Galaţi, Dragoş Horia Buhociu, a fost detaşat, pe o perioadă limitată, la Ministerul Dezvoltării. Aici ocupă funcţia de director şi se ocupă de rezolvarea problemelor ce ţin de Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. La acel moment, Primăria municipiului Galaţi ne-a dat asigurări că detaşarea nu afectează cu nimic activitatea instituţiei Arhitect-Şef din cadrul administraţiei locale. Ulterior, o parte dintre atribuţiile funcţiei publice de conducere de arhitect-şef i-au fost delegate Adrianei Blaga, inginer de profesie, cu studii postuniversitare de urbanism la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Niciun candidat pentru postul de arhitect-șef al municipiului Galați

Primăria va fi nevoită să reia procedura de recrutare pentru că nu s-a înscris nici măcar un candidat la concursul organizat pentru ocuparea pe durată nedeterminată a funcției de arhitect-șef al municipiului Galați.

Așa cum ați putut afla din ziarul ”Viața liberă”, Galațiul are nevoie de un nou arhitect-șef după ce, în februarie 2022, arhitectul Dragoş Horia Buhociu a fost detaşat la Ministerul Dezvoltării. O parte dintre atribuţiile funcţiei sale publice de conducere i-au fost delegate Adrianei Blaga, inginer de profesie, cu studii postuniversitare de urbanism la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" Bucureşti. Pentru că e nevoie de un arhitect-șef titular, Primăria a scos la concurs acest post. Proba scrisă ar fi trebuit să aibă loc pe 1 iulie, numai că nu s-a primit niciun dosar de înscriere la concurs.
Reamintim, pentru ocuparea acestui post se cereau studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă de: arhitect diplomat sau urbanist diplomat, arhitect sau urbanist absolvent cu licență și master sau studii postuniversitare în domeniul urbanismului și amenajarea teritoriului conform prevederilor art. 361 lit. a din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul. De asemenea, se mai cerea și vechime de minimum șapte ani în specialitatea studiilor superioare de lungă durată.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.