dcp100168 Posted September 16, 2017 Posted September 16, 2017 Mircea Ionescu - Quintus a murit, la 100 de ani Mircea Ionescu-Quintus, preşedintele de onoare al PNL, s-a stins din viaţă, vineri, la vârsta de 100 de ani. Liderul liberal s-a înscris în PNL la vârsta de 19 ani şi nu s-a dezis niciodată de crezul său politic. A fost licenţiat al Facultăţii de Drept din Bucureşti (1938); specializări în Drept şi procedură Penală. A fost preşedinte al Tineretului Liberal "Brătianu" din Judeţul Prahova şi membru al Comitetului Naţional al Tineretului Liberal (1945 - 1947). Quintus a fost deţinut politic, mai mulţi ani, în perioada regimului comunist. Din 5 iulie 2002 Mircea Ionescu Quintus a fost ales preşedinte de onoare al PNL. În august 2006 şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte onorific, ca urmare a acuzaţiei de colaborare cu Securitatea. Mircea Ionescu Quintus a precizat, însă, că a dat declaraţii şi nu note informative la fosta Securitate. A fost distins cu premiul "Cincinat Pavelescu" al Societăţii Academice "Titu Maiorescu" (1992); Diploma de merit a Uniunii Juriştilor din România (1991); Diploma Editurii "Românul" pentru activitate parlamentară (1990); Premiul Asociaţiei Umoriştilor Români pentru epigramă (1993) etc. A fost membru al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România; Veteran de război, decorat în 1942 cu Ordinul "Coroana României" cu spade şi panglici de Virtute Militară. Președintele Klaus Iohannis l-a decorat în luna martie 2017 pe Mircea Ionescu Quintus la împlinirea vârstei de 100 de ani, iar în data de 15 mai, șeful statului a semnat decretul privind înaintarea în grad de general-maior (în retragere) - cu două stele a fostului preşedinte al PNL Mircea Ionescu-Quintus. ziuanews.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now