Jump to content

2017-2018, ultima iarnă cu sistem centralizat de termoficare


dcp100168
 Share

Recommended Posts

CET vrea să sisteze furnizarea de căldură! De duminică, sunt anunţate temperaturi negative

Electrocentrale (CET) a anunţat că ar putea sista furnizarea de agent termic în sistem centralizat, din cauză că municipalitatea înregistrează datorii către producătorul de agent termic primar.

Gălăţenii ar putea rămâne fără căldură, începând de vineri seară, 16 martie, ne-a declarat administratorul special al CET, Sinan Mustafa, care a precizat că autorităţile locale trebuie să achite către Electrocentrale aproape şapte milioane de lei. Potrivit conducerii Electrocentrale, suma reprezintă un rest de plată pentru energia termică furnizată în luna februarie, de aproximativ 400.000 de lei, iar restul banilor - consumul aferent lunii martie. Asta pentru că, potrivit contractului încheiat între autorităţile locale şi producătorul de agent termic primar, municipalitatea trebuie să plătească în avans energia termică, la fel ca în anii trecuţi.

"Având în vedere restanţele de peste 6,9 milioane de lei înregistrate de distribuitor (Calorgal - n.r.), care ar fi trebuit încasate de societatea noastră până la sfârşitul lunii februarie, este foarte posibilă sistarea furnizării agentului termic începând cu zilele următoare. Sper, totuşi, că distribuitorul va efectua plăţile necesare pentru a evita o astfel de situaţie neplăcută", a anunţat, pe pagina sa de Facebook, Sinan Mustafa, administratorul special al CET.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, ne-a declarat că autorităţile vor achita vineri, 16 martie, restul de plată pentru luna februarie, însă susţine că suma este de 226.000 de lei, nu de 400.000 de lei, cum a declarat administratorul special al CET. În ceea ce priveşte suma aferentă lunii martie, edilul a afirmat: "Sperăm să semnăm cât de curând convenţia pentru luna martie, în aşa fel încât să deblocăm situaţia".

Conform contractului încheiat între CET şi Calorgal, gălăţenilor ar trebui să le fie furnizată energie termică până la data de 31 martie, cu condiţia ca municipalitatea să plătească în avans.

Meteorologii informează că, de duminică, 18 martie, vremea se va răci, fiind anunţate, pentru câteva zile, temperaturi negative.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Cât de scumpe sunt apa caldă şi căldura în sistem centralizat

Peste 26,7 milioane de lei, adică aproape 6 milioane de euro a plătit Primăria municipiului Galaţi, pentru apa caldă şi căldura furnizate în sistem centralizat, din noiembrie 2017 şi până la începutul lunii martie. Joi, la şedinţa Consiliului Local, va fi supusă aprobării aleşilor şi acoperirea parţială a pierderilor. Calorgal solicită 7 milioane de lei, dar rămâne de văzut ce sumă vor vota aleşii.

Acesta ar putea fi ultimul sezon rece în care gălăţenii care nu s-au debranşat de la sistemul centralizat de termoficare au primit apă caldă şi căldură. Tocmai de aceea am fost curioşi să aflăm care au fost sumele plătite pentru menţinerea în funcţiune a sistemului centralizat.

Potrivit informaţiilor furnizate de Primăria municipiului Galaţi la solicitarea noastră, în perioada noiembrie 2017 - martie 2018, pentru apă caldă şi căldură în sistem centralizat s-au plătit, în total, 26,7 milioane de lei, din care 1,6 milioane de lei către Calorgal, iar 25,1 milioane de lei către Romgaz. Banii provin în bună parte de la bugetul local, în condiţiile în care, pentru iarna 2017-2018, Galaţiul a primit din fondul de rezervă bugetară doar 15 milioane de lei pentru acoperirea diferenţelor de preţ la energia termică pentru populaţie. Sumele achitate până acum nu reprezintă factura pentru întregul sezon rece! Mai urmează a fi făcute plăţi de peste 6 milioane de lei, aferente lunii martie, iar dacă aleşii locali vor fi de acord, tot de la bugetul local, vor fi acoperite parţial şi pierderile induse de furnizarea energiei termice.

Solicitarea Calorgal

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Consiliului Local se află şi un proiect de hotărâre privind acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie. Suma ar urma să fie stabilită astăzi, la şedinţele pe comisii ale aleşilor locali.

După cum ne-a declarat directorul general al SC Calorgal SA, Marian Alexandru, societatea a cerut 7 milioane de lei, în baza Ordonanţei nr. 36. Aceasta prevede că "pierderile induse de prestarea serviciilor publice de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, înregistrate de operatorii economici din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, pot fi acoperite din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale".

Potrivit managerului, pierderile sunt aferente perioadei mai - decembrie 2017: "Pierderile sunt justificate, în primul rând, de scăderea producţiei de la 153.000 de gigacalorii la 114.000 de gigacalorii. Diferenţa este de 39.000 de gigacalorii, adică peste 25,54 la sută, pe care nu le-am vândut din cauza diminuării numărului consumatorilor. Pierderea tehnologică a ajuns de la 21,79 la sută, cât a fost aprobată, în 2016, de ANRSC, la 37,13 la sută, după cum a rezultat în urma bilanţului energetic. La toate acestea, se mai adaugă creşterea preţurilor la furnizorii noştri de utilităţi", ne-a explicat Marian Alexandru.

Faţă de anii trecuţi, am fost foarte mult ajutaţi de Primăria municipiului Galaţi, care a făcut plăţile către Romgaz, chiar dacă are un vârf de sarcină în ceea ce priveşte acoperirea altor datorii, a declarat Marian Alexandru, director general Calorgal.

Rămâne de văzut care va fi suma pe care o vor decide aleşii.

Cât a costat ultimul an de termoficare

Pentru a ne face o imagine asupra costurilor finale ale menţinerii sistemului centralizat, ar trebui să privim în urmă, la ultimul an în care gălăţenii au primit apă caldă şi căldură de la reţeaua publică. Potrivit datelor furnizate de Primărie, în perioada iunie 2016 - mai 2017 s-au plătit, pentru acoperirea diferenţelor de preţ pentru populaţie la energia termică, peste 40,8 milioane de lei. Din aceşti bani, doar 17,7 milioane de lei au venit din fondul de rezervă bugetară al Guvernului, restul fiind de la bugetul local. Şi tot de la bugetul local s-au plătit, anul trecut, 3,5 milioane de lei, pentru acoperirea parţială a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat.

În total, rezultă că apa caldă şi căldura furnizate gălăţenilor rămaşi în sistemul centralizat, în perioada 2016-2017, au costat aproape 10 milioane de euro.

Cât costă "independenţa" termică

Primăria municipiului Galaţi a achitat peste 23 de milioane de lei, adică mai bine de 5 milioane de euro, ca ajutor financiar pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de producere a apei calde şi căldurii, ajutor încasat de 7.699 de familii/persoane singure. De asemenea, au fost desemnaţi câştigătorii contractelor încheiate de Primărie pentru achiziţia şi montarea centralelor termice în peste 40 de unităţi de învăţământ, contracte în valoare totală de peste 10,7 milioane de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Mai devreme decât era prevăzut în contract, gălăţenii din sistemul centralizat au rămas fără apă caldă şi căldură

Gălăţenii dependenţi de sistemul centralizat de încălzire au rămas, începând de vineri, fără apă caldă la robinet şi cu caloriferele reci. Electrocentrale a decis să oprească livrarea agentului termic mai devreme decât era prevăzut în contract (31 martie), din cauză că municipalitatea nu a achitat în avans contravaloarea energiei termice aferentă lunii martie.

"Deoarece până la data de 29 martie, ora 24.00, s-a livrat 98 la sută din energia termică comandată de Calorgal pe luna martie, coroborat cu încasarea în procent de doar 30 la sută a contravalorii energiei termice livrate, am sistat livrarea de agent termic către municipiul Galaţi", a anunţat, ieri, directorul general al Electrocentrale, Lucian Bălţătescu. Managerul a motivat că, din cauza nerespectării clauzei contractuale - plata în avans - pe care a notificat-o în repetate rânduri către Calorgal şi municipalitate, s-a decis, în prima fază, reducerea parametrilor agentului termic, pentru ca populaţia, şcolile şi celelalte instituţii racordate la sistemul centralizat să nu aibă de suferit.

"Conform contractului, noi aveam toate drepturile să oprim atunci, dar ne-am gândit la populaţie, la şcoli. Am făcut eforturi foarte mari ca să susţinem termoficarea cu agregatele energetice. Ne arătăm, în continuare, disponibilitatea pentru găsirea unor soluţii de colaborare. Trebuie avut în vedere scăderea numărului de consumatori. Mai mult, posibilitatea tehnică de a mai regla funcţionarea este din ce în ce mai dificilă pentru noi. Rugăm factorii de decizie ai municipalităţii şi distribuitorului local să analizeze responsabil aceste lucruri", a declarat Bălţătescu.

Acesta a precizat că Electrocentrale se află în curs de elaborare a unei strategii pentru prepararea apei calde, pe timpul verii, cu abur de la ArcelorMittal. Însă, pentru a putea funcţiona, CET ar trebui să livreze 28.000 de gigacalorii pe lună, iar Calorgal a cerut doar 7.000.

Cel mai probabil, la fel ca anul trecut, autorităţile vor decide suspendarea pe termen nelimitat a furnizării/prestării serviciului de alimentare cu energie termică în sistem centralizat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.