Jump to content

Acuzaţii de lipsire de libertate la CNVA


dcp100168

Recommended Posts

Acuzaţii de lipsire de libertate la CNVA

Tudor Gheorghe, un licean de clasa a 12-a de la Colegiul Naţional ”Vasile Alecsandri”, a adresat o scrisoare deschisă către mai multe autorităţi, printre care se numără şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, prin care acuză instituţia de învăţământ de lipsire de liberate în formă continuată. Asta deoarece potrivit regulamentului de ordine interioară elevii nu au voie să părăsească incinta liceului nici în pauze.

”Ca urmare a faptului că situaţia din CNVA Galaţi a devenit insuportabilă (elevilor, inclusiv celor majori le este interzis, fizic, să părăsească incinta şcolii), drepturile elevilor fiind vădit călcate în picioare, am decis să formulez şi să trimit următoarea sesizare către toate instituţiile abilitate ale statului, printre care Prefectura Galaţi, Primăria Galaţi, MEN, Corpul de Control al MEN, Poliţia Română, Comisia pentru Educaţie de la Camera Deputaţilor şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi. Sper că instituţiile relevante să ia act de această corespondenţă şi să dispună măsurile necesare pentru a pune capăt acestui vădit abuz”, scrie liceanul pe facebook.

"Gravitatea şi ilegalitatea situaţiei create au fost aduse la cunoştinţă direcţiunii în repetate rânduri de către elevi, părinţi şi reprezentanţi ai Consiliulului Elevilor, însă fără nici un rezultat.

Implementarea acestui regulament abuziv reprezintă o încălcare gravă a legislaţiei naţionale şi a drepturilor omului, aducând atingere intereselor legitime ale elevilor instituţiei. Astfel, zi de zi, elevii Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" sunt supuşi unui tratament ilegal, privativ de libertate fizică, de natură să le afecteze siguranţă, sănătatea, demnitatea. În calitate de instituţie publică, va rog să luaţi act de această situaţie abuzivă ce se petrece în cadrul Colegiului Naţional "Vasile Alecsandri" şi să demaraţi demersurile necesare pentru remedierea ei în cel mai scurt timp", se arată în scrisoarea deschisă trimisă de licean, dar şi postată pe contul său de socializare.

Colegii şi părinţii îl susţin pe Tudor

Elevul îşi susţine cauză şi spune că de fapt reprezintă mult mai mulţi elevi majori din instituţia de învăţământ. ”Nu solicit nimic altceva decât ca elevilor majori să le fie respectat dreptul constituţional de a părăsi incinta şcolii oricînd îşi doresc. Se poate ieşi doar pe baza unui bilet de voie, dar trebuie să căutăm profesorul şi acesta să stabilească dacă avem sau nu dreptul. Am avut colege cărora li s-a făcut rău, dar care nu au putut pleca acasă. Repet că nu avem punct alimentar în liceu şi este vorba şi de cei care fumează, de ce nu“, a spus Tudor Gheorghe.

”Îl susţin pe Tudor, nu este nevoie să ne justificăm, până la urmă dacă ne este foame sau vrem să fumăm suntem majori. Este decizia noastră, nu putem să fim ţinuţi cu forţa într-un anume loc. Am primit şi amenzi în interiorul liceului, eu personal nu am fumat nici în liceu la baie, nici în curtea liceului când erau porţile deschise, dar le-au dat anumiţi poliţişti pentru fumat, când eram în spate, am putea ieşi într-un loc amenajat“, a spus Oana Mangalea, altă liceană de la CNVA.

Inspectoratul Şcolar Judeţean va analiza conţinut scrisorii, dar în principiu regulamentul este legal adoptat. ”Hotărârea a fost luată pe baza consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ. Deciziile se iau în beneficiul elevilor deoarece este foarte important asigurarea securităţii elevilor. Din consiliu de administraţie fac parte şi reprezentanţi ai elevilor şi ai părinţilor. Probabil că vor fi modificări în perspectivă, pentru a se ajunge la o altă situaţie, există discuţii cu părinţii, cu diriginţii, cadrele didactice“, a precizat Oana Enache, purtătorul de cuvânt al ISJ Galaţi.

Conducerea CNVA a luat această măsură pentru a proteja elevii, care ar putea fi victimele unor accidente când ies din incinta liceului. ”Am discutat cu elevii. Sunt două variante, una este ca elevii majori să poată ieşi pe bază de act de identitate arătat celor de la pază. Liceul nu este închis, am luat doar măsuri pentru siguranţa elevilor, dar suntem deschişi discuţiilor“, a precizat Onuţ Atanasiu, director adjunct al CNVA.

Lucian Gheorghe, tatăl elevului care a scris scrisoarea îl susţine. ”Am aflat despre scrisoare după ce a publicat-o. Atâta vreme cât fiul meu are 18 ani, are responsabilitate pentru toate faptele şi acţiunile sale“, a spus tranşant tatăl elevului care a iniţiat acesată dezbatere.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Revoltă a elevilor majori de la CNVA

Câţiva elevi de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" de la clasele a XII-a sunt revoltaţi de faptul că prin Regulamentul de ordine interioară li se se interzice inclusiv elevilor majori să părăsească incinta instituţiei de învăţământ pe perioada cursurilor. Deşi nemulţumiri au existat de la începutul anului şcolar, când li s-a adus la cunoştinţă elevilor acest lucru, povestea a căpătat amploare odată cu sesizarea unui elev care a fost trimisă la Inspectoratul Şcolar Judeţean, la Ministerul  Educaţiei, Comisia pentru Educaţie de la Camera Deputaţilor la Primăria şi Prefectura Galaţi, dar şi la Consiliul Naţional al Elevilor şi  la Poliţie. Mai mult decât atât, scrisoarea a circulat pe paginile de socializare, stârnind reacţii diverse în rândul cititorilor. Sesizarea este semnată de Tudor Cristian Gheorghe, elev în clasa XII-a, printre altele câştigător al premiului I la Olimpiada Naţională de Limba Engleză.

"Instituţia prin art. 106 al Regulamentului Intern se face vinovata de lipsire de libertate în mod ilegal, prin intermediul personalului de pază, împiedicându-i fizic pe elevi sa părăsească perimetrul şcolii, inclusiv pe timpul recreaţiilor şcolare. Situaţia este cu atât mai gravă cu cât instituţia nu dispune, în prezent, de un punct alimentar propriu, astfel încât elevii nu pot achiziţiona, pe durata întregului program şcolar de 6-7 ore, apă potabilă sau alimente. Unii dintre elevi sunt forţaţi să apeleze la gesturi extreme, cum ar fi escaladarea gardului, pentru a părăsi perimetrul şcolii cu scopul de a cumpăra alimente. Astfel de gesturi, motivate de nevoi legitime, pun grav în pericol integritatea fizică şi sănătatea elevilor, cu atât mai mult cu cât, odată ieşiţi din unitate, le este interzis, de către acelaşi personaj de pază, să intre înapoi pe uşă, fiind astfel obligaţi practic să escaladeze gardul de două ori. Este doar o chestiune de timp până când situaţia creată va duce la o tragedie. Gravitatea şi ilegalitatea situaţiei create au fost aduse la cunoştinţa direcţiunii în repetate rânduri de către elevi, părinti şi reprezentanţi ai Consiliului Elevilor", se arată, printre altele, în plângerea făcută.

Am reuşit să stăm de vorbă cu câţiva dintre reprezentanţii elevilor majori care se consideră  nedreptăţiţi de această măsură. Ei ne-au declarat că, în conformitate cu Statutul Elevului, cei care sunt deja majori au voie să iasă în pauze din curtea şcolii, măsura de a nu părăsi instituţia aplicându-se numai pentru colegii minori.
"Astăzi a avut loc o şedinţă cu diriginţii pe această temă. Mesajele care ni s-au transmis au fost că noi am înţeles greşit toată situaţia. Că aveam voie să ieşim cu bilet de voie. Dar foarte puţini primesc acest bilet de voie. Chiar şi atunci când ne-a fost rău, diriginţii au refuzat să-l dea", ne-au declarat la unison elevii care au stat de vorbă cu noi.

Directorul-adjunct al instituţiei, Onuţ Atanasiu este cel care a stat ieri de vorbă cu diriginţii claselor a XII-a, pentru a vedea cum se poate rezolva situaţia: "Problema nu e că ieşeau în pauze să-şi cumpere de mâncare. Ies şi la fumat. Sunt expuşi multor pericole, iar părinţii vor să-i ştie în siguranţă la şcoală. Unii dintre părinţi ne-au felicitat că am luat această măsură, alţii n-au fost de acord", ne-a declarat directorul-adjunct.

"E foarte greu să mulţumeşti pe toată  lumea. Dar scopul nostru nu a fost să-i privăm de libertate,  ci să instituim aceleaşi măsuri de siguranţă pentru toţi elevii noştri. E foarte greu, într-o şcoală cu peste 1.000 de elevi, cu clase de la gimnaziu la liceu, să  poţi aplica măsuri diferite. Chiar dacă de mâine (n. r. - astăzi) le vom da voie să iasă cu buletinul, va fi greu să verificăm în zece minute la buletin toţi elevii care sunt majori. Avem în jur de 200. În plus, numai la noi în România legea nu se aplică pentru toţi elevii, în străinătate, indiferent dacă sunt  majori sau nu, toţi elevii au acelaşi statut şi toţi au interdicţie să părăsească şcoala în timpul cursurilor", a spus şi directorul Romeo Zamfir.

De la inspectoarea generală, Mioara Enache am aflat că se cunoaşte situaţia de la CNVA şi că sfatul  pe care l-a transmis directorilor e să-i lase pe  elevii majori să iasă în pauze din perimetrul şcolii, aşa cum le dă dreptul statutul: "Înţeleg că membrii conducerii liceului, din dorinţa de a-i proteja pe toţi elevii, au decis acest lucru. Şi până la un punct e corect. Dar, dacă statutul prevede că majorii au voie să iasă, trebuie lăsaţi".

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.