Jump to content

Șeful Rutierei de la Poliţia Locală, bătut de trei indivizi


dcp100168

Recommended Posts

Șeful Rutierei de la Poliţia Locală, bătut de trei indivizi

Incident grav miercuri seară, 8 noiembrie, în Micro 19, în zona Neacşu. Şeful de la Serviciul Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi a fost bătut de trei indivizi necunoscuţi. Poliţistul local, în vârstă de 48 de ani, deşi era în timpul liber, a observat că o şoferiţă a parcat neregulamentar, ocupând două locuri de parcare. Poliţistul s-a prezentat şi i-a atras femeii atenţia că a parcat neregulamentar şi a rugat-o să remedieze situaţia. Şoferiţa a devenit însă irascibilă, moment în care şeful de la Siguranţă Rutieră i-a atras atenţia că va anunţa dispeceratul instituţiei la care lucrează.

”Colegul nostru nu era în timpul serviciului, dar a văzut o maşină parcată neregulamentar, a încercat să ia contact cu şoferul, este vorba despre o doamnă, care a devenit irascibilă. Atunci, colegul nostru i-a spus că va lua legătura cu Poliţia Locală, chiar s-a urcat în maşina instituţiei, a sunat la dispecerat, timp în care, la locul faptei, au apărut trei persoane, trei bărbaţi necunoscuţi, şi i-au aplicat câteva lovituri, colegul nostru fiind în maşină. La scurt timp, cei trei s-au retras, iar colegul nostru a reuşit să sune la 112. În mod intenţionat i-au spart şi telefonul din dotare. Credem că cei trei indivizi au legătură cu doamna care parcase neregulamentar”, ne-a precizat Aurelia Matei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Galaţi.

La faţa locului, au ajuns imediat mai multe echipaje de poliţie, dar şi un echipaj SMURD, care l-a transportat pe poliţistul local la spital.

”La Unitatea de primiri urgenţe a spitalului nostru, a fost adus un bărbat de 48 de ani, victima unei agresiuni. Bărbatul este internat în acest moment pe secţia de ORL, prezentând un traumatism cranio-facial”, ne-a declarat Daniela Lăcătuş, medic rezident UPU - SMURD Galaţi.

Cazul a fost preluat de poliţiştii Secţiei 3, care fac acum cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe, pentru identificarea celor trei agresori.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Au fost identificaţi agresorii poliţistului local

Poliţiştii i-au identificat pe cei trei bărbaţi care au fost implicaţi în incidentul în urma căruia şeful de la Siguranţă Rutieră din cadrul Poliţiei Locale Galaţi a ajuns în spital. Este vorba despre trei bărbaţi, de 42, 36 şi 34 de ani, din Braniştea. Se pare că doar bărbatul de 42 de ani l-ar fi lovit pe poliţistul local, dar oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-au întâmplat lucrurile şi dragul de implicare al fiecăruia. „În cauză s-a deschis dosar de cercetare penală in rem (asupra faptei) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire şi alte violenţe”, ne-a declarat Crina Dragu, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.