Jump to content

O tânără gălățeancă, măcelărită în Franța


dcp100168

Recommended Posts

Cum au desluşit poliţiştii francezi şi elveţieni misterul morţii unei tinere românce, după o anchetă ce părea iniţial sortită eşecului

O anchetă care a durat timp de aproape un an şi o cooperare strânsă între Franţa şi Elveţia au permis desluşirea unui caz misterios care data din iarna anului trecut.  Este vorba despre uciderea brutală a unei tinere din România.

Mai precis, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, într-o pădure din estul Franţei, în apropiere de graniţa cu Elveţia, în zona Jura, a fost descoperit cadavrul unei tinere. Femeia era goală şi desfigurată. Fusese lovită cu cuţitul de 26 de ori, iar, iniţial, poliţiştii nu au reuşit să o identifice, relevă ladepeche.fr. Anchetatorii au relatat că numai oasele feţei mai rămăseseră întregi. Până şi dinţii îi erau sparţi. Iar loviturile arătau că cel care a ucis-o a vrut cu adevărat să „o facă să sufere“, notează 20minutes.fr.

După cercetări şi analize minuţioase, anchetatorii nu numai că au reuşit să afle cine era tânăra - o româncă în vârstă de 18 ani -, ci şi să-l prindă pe cel pe care-l suspectează că a ucis-o.

Paşi importanţi spre rezolvarea misterului au fost făcuţi în timp ce poliţiştii francezi şi elveţieni colaborau într-un alt caz. Atunci, au aflat că, în apropiere din Lausanne, la Sullens, cineva a descoperit urme de sânge şi cartea de identitate a unei românce. Au pus lucrurile cap la cap. Au aflat şi că femeia se prostitua în Elveţia şi nu avea un domiciliu stabil în această ţară. Tocmai din acest motiv cazul ei nu se număra printre cele 800 de dispariţii semnalate în Franţa în perioada respectivă. Şi tot din acest motiv, spun anchetatorii, nimeni nu a reacţionat după ce portretul-robot al fetei, făcut în urma unei minuţioase reconstrucţii faciale, a fost difuzat de poliţie.

Adresa din cartea de identitate a româncei i-a dus pe anchetatori spre Galaţi. Investigaţia a continuat şi, la 10 luni de la moartea tinerei, graţie unor analize ale ADN-ului ei şi ale ADN-ului mamei acesteia, aflată în România, identificarea a fost posibilă. Ulterior, pe baza probelor ADN descoperite, a fost găsit şi presupusul ei asasin - un bărbat în vârstă de 30 de ani, originar din Doubs (est). El a fost acuzat de omucidere şi plasat în detenţie. 

Nici găsirea lui nu a fost uşoară. Poliţiştii au avut un singur indiciu: o urmă de sânge a unei persoane de sex masculin găsită pe corpul tinerei. Nici o dată relevantă nu a fost găsită în baza de date, astfel că investigatorii s-au gândit să întrebe la spitalele din zonă dacă un bărbat rănit a venit în acea perioadă să ceară ajutor. Au aflat că, într-adevăr, un bărbat venise atunci să solicite îngrijiri medicale din acest motiv. Şi i-au dat de urmă. Marţi a fost arestat.

Potrivit poliţiei, bărbatul care a ucis-o pe tânăra româncă în Elveţia şi i-a aruncat cadavrul în Franţa este căsătorit, are un copil, nu era în vizorul poliţiei şi lucra la o firmă de securitate.

De cealaltă parte, acesta neagă că ar fi ucis-o pe tânără.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Gălăţeancă traficată de proxeneţi şi ucisă cu brutalitate de un client

Mihaela Miloiu, o fată în vârstă de numai 18 ani, din Galaţi, este una dintre victimele proxeneţilor din Câmpulung care au obţinut peste 2 milioane de euro de pe urma fetelor obligate să se prostitueze.

Mihaela a fost racolată de proxeneţii din Câmpulung în anul 2016, prin metoda 'Loverboy'. Unul dintre suspecţi a profitat de situaţia tinerei şi a făcut-o să se îndrăgostească de el, iar ulterior a dus-o în Franţa şi a obligat-o să se prostitueze.

Pe 30 noiembrie 2016, Mihaela a fost ucisă de un client în localitatea Sullens, aproape de Lausanne, corpul său fiind găsit la aproximativ două săptămâni de la crimă. Cadavrul Mihaelei avea 26 de lovituri de cuţit, însă medicii legişti aveau să descopere că tânăra nu a murit înjunghiată, ci din cauza pumnilor primiţi în faţă care i-au zdrobit maxilarul şi toţi dinţii.

Pentru a-i putea stabili identitate, anchetatorii francezi au apelat la numeroase tehnici, printre care reconstrucţia 3D, verificarea amprentelor, analizarea dosarelor cu dispăruţi sau găsirea unor martori. Mihaela a fost identificată după ce ADN-ul ei a fost comparat cu ADN-ul mamei sale din Galaţi.

Criminalul ei, un bărbat de 30 de ani, din localitatea Doubs, a fost găsit după zece luni, după ce poliţiştii au descoperit că în ziua crimei a mers la un spital din zonă pentru a primi îngrijiri medicale la o mână. Bărbatul a fost arestat în noiembrie 2017, iar anul trecut a încercat să se sinucidă în închisoare.

observator.tv

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Un francez este judecat pentru uciderea unei romance de 18 ani

Un lucrator la frontiera suspectat ca ar fi ucis brutal, la sfarsitul anului 2016, o prostituata de 18 ani din Romania, care devenise de nerecunoscut si a fost identificata aproape un an mai tarziu, va fi judecat in 2020 in fata Tribunalului penal din Doubs, in estul Frantei, a anuntat sambata parchetul.

Un judecator de instructie din Besancon, care a emis luni ordinul de punere sub acuzare, considera ca are "suficiente dovezi pentru a-l trimite pe suspectul in varsta de 32 de ani in fata tribunalului penal pentru omucidere intentionata", a precizat pentru AFP procurorul Etienne Manteaux. El prevede desfasurarea unui proces in "cursul anului 2020".

Acest agent de securitate, tatal unui copil, care locuia in Mouthe (estul Frantei), aproape de frontiera cu Elvetia, si lucra in apropiere de Lausanne (Elvetia), "spune ca este nevinovat si ca nu a facut decat sa scape de cadavru", a precizat magistratul. ADN-ul sau a fost gasit pe victima, Mihaela Miloiu, ucisa in Elvetia. Trupul ei gol a fost descoperit de catre cherestegii pe 15 decembrie 2016 in padurea din localitatea Frasnois, in Jura franceza, langa granita cu Elvetia. Corpul avea 26 de rani prin injunghiere, dintre care niciuna nu a fost fatala. Potrivit autopsiei, decesul a fost cauzat de mai multe lovituri la nivelul fetei, in urma caroa i-au fost rupti mai multi dinti si oase faciale.

Pentru identificarea acesteia, Institutul de cercetare criminala al jandarmeriei nationale din Franta (IRCGN) a efectuat o reconstituire faciala a tinerei pentru a stabili portretul sau robot in 3D. Un apel la martori a fost distribuit pe scara larga in Europa.

Anchetatorii elvetieni aveau in atentie la acea vreme o retea de proxeneti romani. Plasati sub ascultare telefonica, acestia pareau sa caute o tanara prostituata, disparuta intre 29 si 30 noiembrie 2016. A fost facuta legatura intre aceasta disparitie, o carte de identitate pe numele Mihaela Miloiu gasita la Sullens (Elvetia) si corpul descoperit. La aproape un an de la moartea tinerei, cea care a fost supranumita "necunoscuta din Frasnois" a fost identificata datorita verificarii ADN-ului ei cu cel al mamei sale, gasita in Romania.

Anchetatorii au mers apoi pe fir pana la agentul de securitate, care pe 30 noiembrie 2016 s-a dus la spitalul Pontarlier, nu departe de locuinta sa, pentru a primi ingrijiri la o mana. "El a recunoscut ca a facut sex cu victima si a explicat ca apoi ar fi ucis-o niste indivizi", a declarat procurorul. "Dar el nu a spus nimic, nici despre semnalmentele lor, nici despre vehiculul lor, nici despre arma folosita", noteaza Manteaux, remarcand "multiplele sale versiuni".

ziuanews.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 weeks later...

Ultimele zile din viaţa Mihaelei Miloiu, fata traficată și omorâtă la Lausanne!

  • ”Cum a putut ea să moară în atâta indiferență?”

7 săptămâni şi jumătate, atât a durat călătoria ei. Capturată de un clan de interlopi din România, care a fost tratat cu indulgență de către justiție, Mihaela ajunsese în Lausanne de la marginea satului Capul Piscului, crezând că trăieşte marea poveste de iubire a vieţii ei. În realitate, era prinsă în capcana unei reţele de trafic de carne vie, iar pentru naivitatea ei şi pentru greşelile altora, fata de 18 ani a plătit cu viaţa.

La câteva luni după ce a dat declaraţie de martor într-un dosar de trafic, Mihaela a fost dusă în Lausanne şi pusă se prostitueze. La scurt timp după ce a ajuns în Elveţia, fata de 18 ani a fost ucisă de un client francez. Cadavrul ei a fost identificat după an de zile. Familia s-a împrumutat 4.000 de euro, ca s-o înmormânteze acasă. „Iniţial, am vrut să n-o aducem. M-am gândit «mă, de unde să iau eu atâţia bani!»”, mărturiseşte mama. Anchetatorii francezi au venit în satul Capu Piscului, ca să-i înveţe pe părinţii Mihaelei cum să-i ceară daune criminalului.

La 15 ani, Mihaela Miloiu a intrat pe mâna unei temute reţele de trafic de carne vie din Câmpulung, clanul Boceanu, după cum scria Libertatea recent. În martie 2016, când au fost arestaţi, fata a dat declaraţie în faţa procurorilor DIICOT, însă ei nu au considerat că ea este o victimă a traficului de persoane. Mihaela fusese racolată de Dafinel Boceanu prin metoda ”lover-boy”, un procedeu de aservire totală a victimelor care se îndrăgostesc orbeşte de traficant. „Parcă era drogată”, povesteşte mama fetei. „Poate i-o fi dat ceva… După ce l-au arestat, i-am zis «vino, mamă, acasă», dar ea tot acolo stătea, în casa lui, şi zicea că-l aşteaptă să se întoarcă.”

Iana Matei, psiholog: „Când vin la noi în centru, ele tânjesc după iubit”

Psihologul Iana Matei conduce singurul centru pentru minore traficate din România şi ne explică cum pot fi salvate fetele de sub vraja unui traficant de tip „lover-boy”. „Dacă e minoră, ea trebuie să fie scoasă din mediul respectiv de cei de la Direcţia pentru Protecţia Copilului. Şi cu forţa, dacă este nevoie”, subliniază Iana Matei. „Pentru că e minoră, iar minorii nu au putere de discernământ. Tu, ca adult, îţi dai seama că ea e într-o situaţie periculoasă, că e vulnerabilă şi o scoţi de acolo şi institui o măsură de protecţie pentru ea, chiar dacă ea o să facă scandal, o să ameninţe…” Este ca într-un sevraj? „Da, e acelaşi lucru. Pentru că şi dependenţa de sex se creează dacă începi viaţa sexuală de foarte devreme, la 12 – 13 ani, iar cu metodele pe care le au indivizii ăştia apare dependenţa de sex”, spune Iana Matei. „Iar în mintea acestor fete, sexul este asociat cu dragostea.” Procesul de „dezintoxicare” este lung şi anevoios. „În prima perioadă când vin la noi în centru, ele tânjesc după iubit. Ne înjură, ne blesteamă că ne punem în calea fericirii lor, dar le facem consiliere psihologică şi le dăm o şansă să-şi revină”, spune Iana Matei. Poliţiştii sau cei de la Protecţia Copilului îmi spun „dar de ce nu le lăsaţi doamnă, să facă ce vor?”. Şi eu îi întreb mereu: ai un copil acasă şi, nu ştiu, are o criză de nervi şi începe să se dea cu capul de pereţi, de-i sare sângele. Ce faci, stai şi te uiţi la el? Zici: „bine, mamă, dac-aşa vrei tu, e dreptul tău”? Îl iei de acolo şi îl restrângi, până se calmează. Exact aşa faci şi cu fetele astea, le iei din mediul ăla.

Ultimul apel telefonic al Mihaelei

Mama Mihaelei a stat de vorbă cu reporterii Libertatea pe stradă, în faţa curţii. Ne-a spus că soţul ei e foarte afectat de moartea fetei şi că el suferă cu inima. Puţin mai târziu, după ce s-a întors din casă, ne-a mărturisit că el a certat-o că a stat de vorbă cu presa.

În iunie 2016, fraţii Boceanu au primit condamnări cu suspendare. Puşi în libertate, ei au continuat să-şi exploateze victimele.

Părinţii au văzut-o ultima oară pe Mihaela pe 4 octombrie 2016. Era ziua tatălui ei, iar fata a venit acasă, în satul Capu Piscului, ca să-l sărbătorească. Trei zile mai târziu, faţa a fost dusă de clanul Boceanu în Elveţia. „Eu am vorbit ultima dată cu ea pe 16 noiembrie”, îşi aminteşte Velica Miloiu, mama Mihaelei. „Nu ştiu de pe ce şi cum m-a sunat, pentru că întotdeauna ne suna de pe alte numere. Eu nu puteam să o sun, că ea n-avea niciodată un telefon, suna când de pe un număr, când de pe altul. I-am luat eu odată o telefon nou, i l-a găsit el şi l-a aruncat.” Când m-a sunat ultima oară, m-a întrebat ce fac, am întrebat-o pe unde e, mi-a zis că e pe la o soră de-a lui Dafinel, că el are nişte surori. Mi-a zis „mai vorbim, te mai sun”.

N-au mai vorbit niciodată. La două săptămâni după acest apel, Mihaela a fost ucisă. Jurnaliştii din Elveţia şi din Franţa au scris zeci de articole despre această crimă. Presa elvețiană a relatat cazul Mihaelei „Mihaela locuia chiar acolo, lângă tine, într-un apartament discret, închiriat într-un cartier popular din Lausanne. Seara, ea și-a vândut trupul la Sévelin, centrul prostituției din cantonul Vaud. Cum a putut ea să moară în atâta indiferență?”, se întrebau jurnaliştii de la 24heures.ch. Ei nici nu bănuiau cât de mare e partea nevăzută a aisbergului indiferenţei, în ţara din care fata venise.

A fost identificată din convorbirile interceptate ale traficanţilor

În noaptea de 29/30 noiembrie 2016, Mihaela a urcat în maşina unui bărbat. Cadavrul ei a fost găsit două săptămâni mai târziu, într-o pădure din localitatea franceză Frasnois, aflată lângă granița cu Elveția. Avea 26 de lovituri de cuţit, iar chipul îi fusese desfigurat de lovituri. Ca să o poată identifica, jandarmii francezi au făcut un portret robot 3D pe care l-au distribuit în toată Europa. La începutul lunii decembrie 2016, un trecător găsise buletinul Mihaelei Miloiu, aruncat pe marginea unui drum din Sullens (Elveția). Alături, pe asfalt, era o pată de sânge. Luni de zile însă, nimeni nu a putut face legătura între această descoperire şi cadavrul găsit la 80 de kilometri depărtare, în Franţa. Mihaela a fost găsită la aproape 100 km de locul unde a fost văzută ultima oară. Poliţiştii din Lausanne aveau în vizor, la acea vreme, o rețea de proxeneţi români. Erau membrii clanului Boceanu. Convorbirile lor erau interceptate, iar traficanţii vorbeau despre fetele aduse în Elveţia numindu-le „vaci” şi se lăudau că unele dintre ele făceau şi 1.200 de euro pe noapte. Când au început să discute între ei despre o tânără dispărută din noiembrie, poliţiştii elveţieni au făcut imediat conexiunea între românca pe care o căuta clanul Boceanu, buletinul găsit şi cadavrul din Franţa.

La sfârşitul anului 2016, părinţii Mihaelei au tot aşteptat ca ea să îi sune sau să vină acasă. „Când am văzut că nu mai dă niciun semn, m-am speriat”, spune Velica Miloiu. Dafinel Boceanu, „lover-boy”-ul care le traficase fata, îi spunea mamei că Mihaela e bine. „M-am întâlnit odată cu el în Câmpulung, mi-a zis că fata face treabă cu maică-sa acasă. Niciodată nu mi-a spus că nu mai ştie nimic de ea”, mărturiseşte femeia. Prin primăvara lui 2017, mama spune că a mers la Poliţia din Câmpulung, ca să reclame dispariţia Mihaelei. Dar n-am intrat, era un poliţai la uşă, afară. N-am depus plângere, i-am spus că nu mai ştiu nimic de fată din noiembrie şi el se uita la mine şi nu zicea decât „se rezolvă, se rezolvă”. Dar ei ştiau toţi. Ei au fost pe mână toţi cu poliţia.

Adresa şi numele mamei erau pe buletinul găsit în Elveţia şi în vara lui 2017 au venit să-i ia ADN-ul, ca să-l compare cu cel al fetei moarte. Iar în noiembrie i-au dat cumplita veste. S-a împrumutat atunci 4.000 de euro, ca să aducă trupul fetei în ţară. Iniţial, am vrut să n-o aducem. M-am gândit „mă, de unde să iau eu atâţia bani!”, vă daţi seama că nu avem de unde! Pe urmă m-am gândit cu fraţii mei, m-au ajutat şi ei. Şi-au zis: facem într-un fel, ne împrumutăm, e păcat s-o laşi acolo. Au adus-o în sicriu de zinc şi n-au avut voie să-l desfacă. N-au văzut-o moartă, aşa că mama mărturiseşte că nici acum ea nu crede că Mihaela nu mai este. „Parcă mi-e necaz că n-am făcut ceva, să văd”, spune femeia.

Ucigaşul Mihaelei a fost identificat de anchetatorii francezi după luni de căutări şi de investigaţii minuţioase. Pornind de la loviturile puternice primite de victima care avea toate oasele feţei fracturate, s-a bănuit că agresorul s-a rănit la mână. Au fost verificate toate spitalele din zonă, apoi aria de căutare a fost extinsă, iar în noiembrie 2017 s-a aflat că, în noaptea crimei, un bărbat s-a prezentat la un spital din Doubs (Franţa) cu mâna grav rănită şi a avut nevoie de copci. Alexandre (30 de ani) lucra ca agent de securitate în apropiere de Lausanne (Elveția) şi locuia în Doubs (Franţa). Avea o parteneră de viaţă şi un copil. ADN-ul bărbatului a fost găsit pe cadavrul fetei ucise. Arestat, el a recunoscut că a făcut sex cu fata, dar susţine că alţii ar fi ucis-o şi că, sub ameninţarea lor, el nu a făcut decât să arunce cadavrul. „Dar nu a spus nimic nici despre semnalmentele acestor indivizi, nici despre vehiculul lor sau despre arma folosită de ei”, a declarat pentru AFP procurorul francez Etienne Manteaux. Alexandre a explicat rănile suferite la mână spunând că a lovit un cerb cu maşina, pe care apoi l-a ucis, lovindu-l cu pumnul. „Apropiaţii lui, în special foștii săi angajatori, îl descriu ca fiind un băiat calm, pe care «se putea conta»”, scrie Le Parisien. Luna trecută, bărbatul acuzat că a ucis-o pe Mihaela Miloiu a fost trimis în judecată. El ar putea fi condamnat pe viaţă pentru omor, scrie presa franceză.

Părinţii Mihaelei ştiu puţine despre moartea fiicei lor. Ei nu-şi explică nici azi de ce identificarea fetei s-a făcut atât de târziu şi de ce toată presa din România a scris că Mihaela era din Galaţi. În 2017, când au chemat-o să-i ia ADN-ul, procurorii de la DIICOT Piteşti au pus-o pe mamă să dea o declaraţie şi-au întrebat-o dacă fata le trimitea bani din Elveţia, cât a fost plecată. Pe femeie, întrebarea a năucit-o. M-au chemat şi când mi-au zis că ea este, că a murit, dar nu ne-au zis nici atunci mare lucru. Am încercat eu să mai întreb ce şi cum, dar degeaba. Anchetatorii francezi au dat dovadă de mai multă milă. La începutul anului trecut, ei au venit din Franţa în marginea satului Capu Piscului, ca să stea de vorbă cu părinţii Mihaelei. „Ne-au zis să cerem daune”, spune Velica Miloiu. „Erau procurori parcă, şi aveau cu ei o fată, care traducea.” În primăvara lui 2019, părinţii au semnat actele cu un avocat francez care o să-i reprezinte în proces. Iar atunci când l-au trimis în judecată pe cel acuzat de crimă, procurorii din Franţa au anunţat telefonic familia victimei. Despre ancheta din România, părinţii Mihaelei nu ştiu nimic. Nu i-a sunat nimeni ca să le ofere informaţii sau ca să-i întrebe dacă se constituie părţi civile împotriva fraţilor Boceanu. Ştiu doar că Dafinel e în libertate, după ce el fusese din nou arestat.

libertatea.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.