Jump to content

Ce poţi face ca angajatorul să nu te lase fără pensie


Recommended Posts

Posted

Ce poţi face ca angajatorul să nu te lase fără pensie

Aşa cum am mai scris, judeţul Galaţi a reuşit performanţa ca doar din sumele neîncasate de la nouă firme să lase în urmă o "gaură" de peste 62,5 milioane de lei, conform situaţiei făcute publice de Ministerul Finanţelor, pe 30 septembrie. Dincolo de pagubele aduse la bugetul asigurărilor sociale, există riscul ca angajaţii acestor companii să rămână fără un stagiu de cotizare complet, pentru perioadele cât nu s-a achitat contribuţia.

De la directoarea Casei Judeţene de Pensii Galaţi (CJP), Ana Denis Aramă, am aflat că acest  lucru se poate întâmpla numai dacă angajatorul nu l-a trecut în declaraţia D112, care se completează lunar. "De regulă, cel care are de suferit în cazul în care angajatorii nu achită aceste contribuţii este bugetul asigurărilor sociale. Angajatul va primi pensia întreagă, el nefiind afectat de neplata contribuţiilor. Astfel, dacă un angajator nu plăteşte contribuţiile de asigurări sociale unei persoane cu care are încheiat contract de muncă, persoana în cauză are stagiu de cotizare, cu condiţia ca angajatorul să-l declare lunar în declaraţia D112. Doar angajaţii care nu se  regăsesc în evidenţa D112 sunt în pericol să nu aibă  stagiul de cotizare complet".

Cum poţi verifica dacă angajatorul îţi plăteşte contribuţia

Prin urmare, este bine ca angajaţii să ştie exact dacă patronii le achită aceste contribuţii sau dacă măcar sunt trecuţi în D112, pe care firma este obligată să-o depună lunar la Fisc. "Pentru a verifica dacă angajatorul i-a plătit contribuţia, angajatul se poate prezenta la ghişeele noastre cu cartea de identitate. Mai uşor ar fi să-şi deschidă un cont on-line, prin care se pot vizualiza: stagiile de cotizare începând cu 1.04.2001, de când se completează D122, vizualizarea datelor din carnetele de munca (până la 1.04.2001), vizualizarea informaţiilor  referitoare la viramentele pentru PILONUL II de pensii private, vizualizarea informaţiilor din declaraţiile D112 depuse de angajatori", ne-a declarat Ana Denis Aramă.

Contul personal poate fi deschis pe portalul Casei Naţionale de Pensii (CNP) - cnpp.ro. După completarea cererii de deschidere a contului, aceasta trebuie tipărită, semnată şi depusă personal la ghişeul Casei Judeţene de Pensii Galaţi. Solicitantul trebuie să aibă buletinul de identitate la el şi o copie pe care trebuie s-o depună odată cu cererea. După aprobarea contului, solicitantul va primi o informare pe adresa de e-mail şi un link către portalul CNP, pentru activarea contului.

Sesizare la ITM

Tot de la directoarea CJP Galaţi, am aflat că, dacă un angajat observă nereguli ale angajatorului cu privire la neachitarea contribuţiei de asigurări sociale, acesta poate face o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Munca. "Dacă un angajat descoperă că angajatorul nu l-a declarat în D112, acesta se poate adresa angajatorului în vederea depunerii retroactive a declaraţiilor nominale sau, dacă firma este desfiinţată, se va adresa Inspectoratului Teritorial de Munca, instituţie care ne va transmite nouă statele de plată, în vederea introducerii acestora în sistemul centralizat, pentru a recunoaşte stagiile de cotizare realizate. Acest lucru se poate face dacă angajatul descoperă din timp aceste nereguli, pentru perioade mai îndepărtate fiind greu să se mai găsească documentele", mai  spune directoarea CJP.

viata-libera.ro

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.