dcp100168 Posted November 28, 2017 Share Posted November 28, 2017 Primăria Galați, notificată să-şi ia Lupoaica din părculeţ Vă întrebaţi de ce au dispărut băncile pe care, până de curând, vă puteaţi odihni admirând frumoasa clădire a Universităţii "Dunărea de Jos"? Ei bine, aflaţi că, în scurt timp, şi statuia Lupoaicei ar putea să dispară, la fel ca întregul părculeţ de lângă fostul sediu al Primăriei, de pe strada Domnească nr. 38. Nu e o glumă! Imobilul de patrimoniu care a fost, pe vremuri, "Grand Hotel", parcarea, dar şi terenul pe care se află părculeţul constituie domeniu privat, de care proprietarul poate dispune aşa cum doreşte. Aşa cum aţi putut afla deja din "Viaţa liberă", potrivit primarului Ionuţ Pucheanu, administraţia locală a fost întrebată dacă nu şi-ar dori să cumpere clădirea. "Nu spunem nu, dar în momentul de faţă, aşa cum arată bugetul, e greu de crezut că vom putea acoperi pretenţiile proprietarului", explica edilul şef. Între timp, fostul "Grand Hotel" a fost scos spre închiriere. Aşa că, mai nou, administraţia locală a fost notificată fie să cumpere terenul pe care se află părculeţul de lângă fosta Primărie, fie să-şi ia "Lupoaica" - statuia realizată în 1992 de sculptorul gălăţean Gheorghe Terescenco, copie a statuii Lupa Capitolina de la Roma. Parcul va fi închis "Cel care deţine fosta clădire a Primăriei a venit, acum vreo lună, şi ne-a notificat că urmează să închidă inclusiv părculeţul de lângă clădire şi că trebuie să ne luăm Lupoaica. Am fost întrebaţi dacă suntem interesaţi de eventuala achiziţie a parcului respectiv. Am purtat discuţii. Şi dacă nu suntem de acord sau nu vom avea bani - că nu e vorba de a fi musai interesaţi sau neinteresaţi de achiziţie - fiind proprietate privată, omul poate dispune de ea aşa cum prevede legea. În caz extrem, da, va trebui să translatăm statuia, în cel mai bun caz pe cealaltă parte a străzii", ne-a declarat primarul Pucheanu. Edilul susţine că nu s-au avansat, deocamdată, sume, pentru că acestea nu pot fi discutate decât în urma realizării unor măsurători conform legii. Având în vedere că este vorba despre un parc de care se bucură gălăţenii, primarul a fost întrebat dacă nu se poate recurge la expropriere. "Verificaţi în lege care sunt limitele exproprierii pe interes public şi dacă un parc poate fi catalogat ca fiind de interes public. Din păcate, nu prea!", a răspuns primarul. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now