Naziştii au distrus Galațiul, în Al Doilea Război Mondial

[dcp100168]

Imagini rare cu oraşul Galaţi în Al Doilea Război Mondial. De ce au construit naziştii un alt oraş la malul Dunării

Mărturiile scrise relevă faptul că trupele germane au acţionat la Galaţi ca forţe de ocupaţie, practicând un jaf la scară industrială. Fabricile au fost demontate şi trimise spre Vest, iar oamenii au fost deposedaţi de lucrurile de valoare şi de alimente. La plecare, soldaţii nazişti au aruncat în aer clădirile care scăpaseră de la bombardamentele americane.

Despre Galaţiul sub ocupaţie germană, în Al Doilea Război Mondial, există foarte puţine mărturii, probabil pentru că perioada 1940-1944 a fost extrem de frământată, dar şi pentru că, pe alocuri, este o pată ruşinoasă pe obrazul urbei, fiind caracterizată în linii mari de un soi de entuziasm al autorităţilor în sprijinirea maşinii de război germane. De fapt, naziştii au avut la Galaţi un centru de operaţiuni foarte important, de unde au coordonat flota de pe Dunăre, flota de la Marea Neagră şi trupele ce urmau să pornească (sau să suţină) frontul de Est. Puţinele mărturii (printre şi care o serie de fotografii şi de filmări) arată un oraş împăcat cu situaţia, contrazicând flagrant propaganda bolşevică ulterioară despre sabotaje şi lupte între germani şi partizani.

Primul val german a venit şi din Vest, dar şi din Est

Deşi în lucrările istorice se vorbeşte despre faptul că prezenţa germană la Galaţi a fost numeroasă doar în perioada 1941-1944, de fapt primul val important de militari nazişti a ajuns în oraşul de la malul Dunării încă din mai 1940.

Urmare a tratatului prin care URSS confisca României Basarabia, în iunie 1940, zeci de mii de etnici germani au cerut să fie evacuaţi (la un loc cu exodul românilor), iar Wermachtul organizase, cu o lună înainte (semn că toate „cărţile” fuseseră făcute deja, înainte ca totul să devină oficial), o uriaşă tabără de refugiaţi  la Galaţi. În acest scop, o parte dintre hangarele aeroportului din partea de nord a oraşului (obiectiv dispărut între timp, acum acolo se află un mall şi un cartier de case ce se numeşte Aurel Vlaicu), au fost rechiziţionate de nazişti, care au organizat acolo, pentru o perioadă de mai bine de trei luni, un adevărat oraş nemţesc.

Organizarea era germană, însă misiunea aprovizionării cu haine, obiecte de igienă şi alimente a căzut în sarcina autorităţilor române, care au alocat sume importante  pentru cei aproximativ 22.000 de etnici nemţi (cifrele sunt menţionate în rapoartele oficiale din arhivele statului) care au fost evacuaţi apoi către Germania şi Austria. Suma cheltuită este incomparabil mai mare decât cea alocată pentru cele câteva sute de mii de români care au fugit din Basarabia ocupată de tăvălugul bolşevic.

Galaţiul în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial

Din acest moment, militarii germani aveau să fie o prezenţă contantă în zona oraşului Galaţi. La fel şi rechiziţiile pentru îndestularea „trupelor aliate” (în fapt o armată de ocupaţie) însă lucrurile se făceau cu o subtilitate interesantă. Mai exact, în oraşul Galaţi nu s-au făcut rechiziţii de la populaţie decât în situaţii rare, fiind în schimb jefuite localităţile rurale. După cum scrie în memoriile sale învăţătorul Gheorghe Popoiu, din  Târgu Bujor, până în toamna lui 1942 gospodăriile din satele gălăţene fuseseră golite de animale, de pânzeturi, de grâne. „Prima dată au luat prin înjumătăţire. Dacă aveai doi porci, trebuie să predai unul pentru front. La fel la vaci şi la boi. Şi din grâu se lua jumătate. Apoi, din toamna lui 1942, au început să ia tot ce prindeau. Eram copil pe atunci, dar tot mi-am dat seama că între rechiziţii şi tâlhărie nu era nicio diferenţă. Dacă nu te apucai să ascunzi agoniseala bine, sub pământ, rămâneai muritor de foame cât ai clipi”, scrie învăţătorul.

Cum vedeau germanii rolul lor în Europa este relevat şi de faptul că prima clădire pe care au ocupat-o la Galaţi, pentru a-şi instala un comandament, a fost (după câte spune profesorul Valentin Bodea) Consulatul Cehoslovaciei, stat proapăt desfiinţat de maşina de război germană.

Fabricile evreilor, demontate şi duse

Relatările din perioada tulbure a războiului spun că, după 1 septembrie 1944, bolşevicii ar fi demontat numeroase fabrici din Galaţi pentru a le duce în oraşele ruseşti. Evident, realtările sunt adevărate, însă se ştie foarte puţin că tonul a fost dat, în 1943, de nemţi.

Tot Gheorghe Popoiu rememorează faptul că fratele lui mai mare, Ion, elev la Şcoala Normală în acea vreme, a văzut cum militarii germani au demontat zeci de fabrici aparţinând unor afacerişti evrei (care evident, fugiseră), le-au urcat la trenuri şi le-au expediat către Germania.

Bolşevicii n-au făcut, aşadar, decât să continuie politica de jefuire a României, singura diferenţă fiind aceea că ei au spoliat, pe principii „egalitariste”, pe toată lumea, nu doar pe evrei.

Beţii, violuri, jafuri

Însă dincolo de maşina de război şi jaful organizat, la Galaţi au fost numeroase incidente neprogramate, determinate de decizii individuale ale unor soldaţi şi ofiţeri nazişti. Ulterior, în mai multe jurnale ale unor locuitori ai oraşului, regăsim relatări despre transformarea a cel puţin zece restaurante în cluburi cu circuit închis ale ofiţerilor germani, în vreme de vardiştii (poliţiştii de stradă) erau folosiţi pentru a procura prostituate şi băutură pentru ocupanţi. Nu de puţine ori, beţiile degenerau în orgii şi violuri.

Şi jefuirea colecţiilor particulare de artă este o realitate. Conform unui inventar depus la Prefectura Covurlui în data de 4 decembrie 1944, proprietarii gălăţeni raportaseră la autorităţi deposedarea abuzivă, de către militarii germani, de aproape 12.000 de obiecte de mare valoare, în mare parte bijuterii de familie, dar şi tablouri, sculpturi, tapiserii.

Mărturiile profesorului Brezeanu

Însă cea mai grea încercare prin care a trecut oraşul a fost distrugerea lui sistematică, atât prin bombardamentele năpraznice ale aviaţiei americane, cât şi prin acţiunile nimicitaore ale germanilor şi ruşilor. Născut în timpul Primului Război Mondial, prof. univ. dr.  doctor Ioan Brezeanu, general de brigadă în retragere, este autorul unor mărturii impresionate despre perioada amintită,

Pe 26 august, sublocotenentul Brezeanu ajungea la Galaţi, după o retragere de 6 zile, pe jos, de la Iaşi. Înainte de a ajunge la Brăila, spune că a fost martor la minarea centrului vechi al oraşului de către hitlerişti, după trei bombardamente ruseşti. Autorităţile şi civilii se refugiaseră după bombardament, iar soldaţii nemţi, doi câte doi, făceau găuri în zidurile caselor de pe Domnească, în apropierea Pieţei Regale, plasând dinamita: distrugeau cât mai mult în calea ruşilor. A urmat o noapte de vuiet şi flăcări, văzute de refugiaţi la Brăila. Profesorul are şi o listă impresionantă cu locuinţele şi fabricile distruse.

adevarul.ro

[dcp100168]

26 august 1944 - orașul cu centrul spulberat. Pedepsiţi de foștii aliați

Să ne amintim câteva lucruri despre iadul războiului care ne-a prins orașul între imperii care i-au distrus complet centrul, acum 76 de ani.

Războiul a însemnat destule bombardamente, morți și distrugeri, și aici, făcute de sovietici. Debarcarea din Normandia a fost protejată prin atragerea atenției către ținte precum Galațiul: pe 6 iunie 1944, Operațiunea "Frantic" (adică "Frenetic") ducea la bombardarea aeroportului nostru, cu stricăciuni aduse acestuia, dar și orașului.

Sacrificați (fără a recunoaște cineva) pentru reușita Debarcării

Minarea centrului oraşului și distrugerea sa totală, pe 26 august, fac să fie de neuitat pentru gălățeni acele zile din luna omagială înainte de Revoluție, pentru "actul" interpretat de unii drept salvare (și cu scurtarea războiului pentru Aliați), de alții drept "trădare" a aliatului german alături de care eliberasem Basarabia, aliat care însă  ne răpise Ardealul.

Martorii dispar, amintirile lor, nu!

Pentru că am mai evocat acele timpuri, să trecem măcar în revistă câțiva martori oculari. Regretatul general de brigadă Ioan Brezeanu, fondator al Universității "Dunărea de Jos", pe atunci sublocotenent de infanterie, mi-a povestit că a fost martorul minării centrului. Venise atunci pe jos, șase zile, tocmai de la Iași, căci frontul se prăbușise și Armata Roșie înainta în țară. Istoricul, care n-a mai apucat să termine o istorie a distrugerilor repetate ale Galațiului, a văzut cum centrul, puțin afectat de trei bombardamente sovietice în noaptea de 24 spre 25 august, era minat de militarii germani în retragere. A doua zi, pe 26, în timp ce ofiţerul gălățean era aproape de casa sa de pe Aleea Şcolii, lângă Biserica "Mavramol", şi se retrăgea mai departe spre Brăila, a aflat că autorităţile se refugiaseră, ca şi ceilalţi locuitori, după bombardament, iar soldaţii nemţi, doi câte doi, făceau găuri în zidurile caselor de pe Domnească, spre fosta Piaţă Regală, pentru a plasa dinamită.

Am aflat de la părintele Eugen Blăjuț că atunci pastorul catolic, în fruntea unui cortegiu de enoriași, în mână purtând crucifixul, s-a adresat comandantului Garnizoanei germane din Galați, rugând să cruțe orașul. Ordinele de sus nu puteau fi însă încălcate, comandantul își apăra astfel viața și libertatea. În plus, germanii se considerau trădați și voiau să ne-o plătească. Și Galațiul a "plătit"! Germanii nu voiau să  lase în mâna sovieticilor un oraș locuibil.

Mama, Elena Pavel după numele de domnișoară, care se refugiase cu ultimul tren, care avea să fie deraiat înainte de a ajunge la Brăila, povestea că un ofițer german din compartiment filosofa pe tema prietenilor care vor deveni dușmani în numai câteva ore. Și tocmai de la Brăila, mama a văzut cerul roșu al Galaților arzând. Germanii nu au apucat însă să distrugă tot, dar au aruncat în aer tot frumosul nostru centru, cele opt străzi "izvorând" din Piața Regală, rămânând în picioare numai statuia pârcălabului Costache Negri, spartă de explozie. Și, nu departe, statuia lui Eminescu a scăpat ca prin minune!

S-a încercat și incendierea restului centrului

Un alt martor ocular, născut în 1932, undeva într-o căsuță de pe aeropotul civil și militar gălățean, Petrache Moraru, viitor pilot la Galați, până la desființarea aeroportului nostru, își amintea că, fiind copil, a văzut cum militarii gerrmani spărgeau ferestre ca să arunce înăuntru un lichid ce se aprindea apoi singur.

Pensionara Margareta Bondărăscu, o copilă în ´44, mi-a relatat că şi în clădirea în care locuia, pe strada Domnească colţ cu Basarabiei,  militari germani cazați acolo au distrus, la plecare, meticulos, mobila, au sfâşiat fotoliile, ca să nu rămână nimic întreg.

Cronologia cea mai exactă vine de la un italian, Carlo Cappellaro, "intendent provizor" la Palatul Comisiunei Europene - astăzi, sediul central al Bibliotecii "V. A. Urechia". Cappellaro nota într-un raport către secretarul general al Comisiei (l-am găsit în "Tezaur documentar gălăţean" - editat în 1988 de Direcţia Generală a Arhivelor Statului, pag. 407) că, pe 24 august seara, un "groaznic bombardament" avea să lovească Palatul. A doua zi, stând "de vorbă cu vecinii, am aflat că toţi ştiau că germanii vor distruge în retragere clădirea, pe care o înconjuraseră cu tranșee. Apoi au început, pe la ora 15.00 a zilei de 25, "pocniturile de distrugere şi dare de foc a Galaţiului. Acest infern a continuat până la 26 august noaptea". El adăuga că, pe 26 august, armata sovietică s-a apropiat de podul de peste Prut. Un moment "potrivit" să arunci orașul în aer. Deci era 26 august, intendentul nu explică de unde proveniseră în acele zile "pocniturile". Abia pe 27 august, ora 5,00 sau 6,00, Armata Roşie intra în oraş şi ocupa şi Palatul CED.

Un centru modest, însă prea grabnic ridicat

În noul centru, a existat Strada Muncii voluntare… După război, ruinele s-au îndepărtat încet, manual în special, prin "muncă voluntară" sau plătită cu câțiva bănuți. Proprietari ai impozantelor clădiri distruse au cerut să fie lăsați să le ridice la loc, dar comuniștii ajunseseră la putere și nu au permis burgheziei "să se întoarcă". A urmat ridicarea, în fugă, căci era mare nevoie de locuințe, a modestului centru de astăzi, în care, în august 1944, au strălucit elegante hoteluri, magazine, restaurante și cinci cinematografe.

Ar trebui marcată ziua de 26 august. Din păcate, delăsarea noastră nu a făcut decât să pierdem înfrățirea cu un oraș bombardat de aviația germană, Coventry, care reușise cele mai vechi înfrățiri din lume, mai întâi cu Leningrad.

viata-libera.ro