Jump to content

Proteste ale angajaţilor Transurb


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Directoarea societăţii de transport în comun din Galaţi, motiv de grevă pentru angajaţi! Ea îşi dă prime, şoferilor le-a tăiat salariile

Şoferii care conduc autobuzele din Galaţi au intrat în grevă, ieri, după ce au aflat că salariile lor vor fi micşorate pe motiv că societatea de transport în comun are pierderi. Asta, în condiţiile în care directoarea Genica Totolici are un salariu brut de 9.707 lei, o indemnizaţie de conducere de 116.484 de lei şi o premiere de 29.000 de lei în 2014.

Autorităţile din Galaţi au început un control la societatea locală de transport urban, Transurb, după ce, ieri dimineaţă, şoferii de autobuze au refuzat să mai înceapă serviciul.

Oamenii se plâng de condiţiile proaste de muncă, de maşinile stricate, dar şi de diminuarea salarială cu 10% care îi aşteaptă de vineri, pe motiv că societatea are pierderi. Mai mult, oamenii cer demisia directoarei Transurb Galaţi, după ce au aflat că aceasta i-a minţit că firma nu a primit bani de la bugetul local, iar reprezentanţii Primăriei au anunţat ieri că în anul 2013, Transurb a primit subvenţii de 34 milioane de lei, iar pentru 2014 sunt prevăzute subvenţii de 30 milioane de lei. “Suntem tot mai puţini, iar maşinile se strică atât de des, încât călătorii se supără pe şoferi şi le reproşează că aşteaptă 40 de minute sau chiar o oră în staţii”, a declarat Dumitru Lungu, liderul de sindicat.

Li se vor micşora lefurile cu 10%

Şoferii, care au refuzat ieri să intre la serviciu, spun că vor continua protestele până când directoarea Genica Totolici va fi demisă. Femeia nu se dă însă dusă prea uşor, mai ales că funcţia pe care o deţine de zece ani îi aduce beneficii substanţiale. Potrivit contractului său de muncă, Totolici are un salariu brut de 9.707 lei, o indemnizaţie de conducere de 116.484 de lei şi o premiere de 29.000 de lei în 2014 pentru “îndeplinirea unor indicatori economici”. Mai mult, din declaraţia de avere a directoarei aflăm că aceasta deţine un apartament în Galaţi, unul în Bucureşti, un teren, o casă la Smulţi şi o maşină.

Traficul în oraş a fost paralizat

Greva spontană a blocat transportul în comun din Galaţi, iar oamenii au aşteptat în zadar în staţii. Mulţi nu ştiau de mişcarea de protest, aşa că planurile le-au fost date peste cap. “Eu am pierdut trenul. Voiam să ajung la gară cu autobuzul, dar am aşteptat degeaba. Acum mă duc să văd dacă mai găsesc alt tren”, a declarat Emilia Creţu. Mai mult, Dispeceratul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi a primit un apel bizar, pe aceeaşi temă. “Un domn a solicitat o ambulanţă care să îl ducă de acasă până la autogară. A motivat că este bolnav şi că autobuzul care avea staţie în apropierea casei lui nu vine, iar el nu poate ajunge altfel. I-am explicat că noi nu facem astfel de servicii”, a declarat dr. Mihai Polinschi, director SJA Galaţi.

libertatea.ro

Link to comment
Share on other sites

Angajaţi ai societăţii de transport în comun din Galaţi protestează pentru a doua zi consecutiv

Angajaţi ai societăţii de transport în comun Transurb Galaţi -şoferi şi mecanici- protestează, marţi, pentru a doua zi consecutiv, refuzând să iasă pe traseu, iar conducerea unităţii spune că va formula o acţiune în instanţă întrucât nu au fost respectate condiţiile legale pentru o astfel de acţiune

Şoferii şi mecanicii de la Transurb Galaţi refuză, pentru a doua zi consecutiv, să pornească mijloacele de transport în comun şi să iasă pe trasee, acuzând condiţii dificile de muncă şi cerând demisia directorului Genica Totolici.

Conducerea societăţii susţine că protestatarii nu au respectat paşii legali pentru declanşarea unei astfel de acţiuni, precizând că va formula o acţiune în instanţă în acest sens. "Situaţia este la fel ca ieri (n.r. - luni). Şoferii refuză să iasă pe traseu, deşi nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a declanşa greva. Din acest motiv vom formula acţiune în instanţă", a declarat Totolici.

La ora transmiterii acestei ştiri, în municipiul Galaţi circulă doar două tramvaie, însă locuitorii se pot deplasa şi cu microbuze.

De asemenea, continuă verificările la sediul societăţii de transport în comun dispuse luni de primarul Marius Stan.

Angajaţi ai societăţii de transport în comun Transurb Galaţi au declanşat un protest spontan, luni dimineaţă, nemulţumiţi de numărul insuficient de autobuze şi troleibuze existente pe traseu, fapt care îi împiedică să-şi realizeze norma zilnică, dar şi de lipsa combustibilului. În aceste condiţii, autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele nu au ieşit pe traseu. În cursul zilei de luni, reprezentanţi ai angajaţilor de la Transurb au discutat cu Consiliul de Administraţie al societăţii, însă nu au reuşit să ajungă la un acord, astfel că salariaţii au decis să continue protestul. Tot luni, primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a dispus efectuarea unui control la Transurb, aflată în subordinea Consiliului Local. "Sunt verificate diagramele pentru trasee, modul în care s-au făcut angajările, modul în care s-au făcut achiziţiile de carburant şi piese de schimb, dar şi reparaţiile. La finalul controlului, primarul va dispune măsuri legale, în funcţie de eventualele nereguli constatate", se arăta într-un comunicat al Primăriei Galaţi. De asemenea, primarul le-a cerut angajaţilor societăţii să întrerupă protestul, amintindu-le că în astfel de situaţii legea reglementează clar care pot fi formele de protest legale.

Societatea de transport în comun Transurb, care are în total 650 de angajaţi, este subvenţionată cu fonduri din bugetul municipalităţii. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Galaţi, în anul 2013, Transurb a primit subvenţii de 34 milioane de lei, iar pentru anul în curs sunt prevăzute în buget subvenţii de 30 de milioane de lei.

Reţeaua de transport a Transurb Galaţi este formată din 17 trasee de autobuz, două trasee de troleibuz şi nouă trasee de tramvai, iar în parcul auto al societăţii se află 113 autobuze, 32 tramvaie şi 13 troleibuze.

Link to comment
Share on other sites

Medierea conflictului de la SC TRANSURB SA, la Prefectură

Prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, a iniţiat astăzi un dialog între reprezentanţii salariaţilor S.C. TRANSURB S.A., care au declanşat ieri un protest spontan, conducerea Primăriei municipiului Galaţi, conducerea operatorului de transport public şi conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă. 

La medierea care a avut loc la Prefectură, părţile şi-au expus punctul de vedere, reprezentanţii protestatarilor arătând cauzele care au generat această situaţie şi revendicările pe care le au. Primarul municipiului Galaţi a reiterat faptul că este deschis la dialog şi este interesat de identificarea celor mai bune  soluţii de rezolvare a situaţiilor semnalate, cu respectarea legii.

„În numele tuturor cetăţenilor municipiului Galaţi, vă rog să reluaţi activitatea şi să continuăm dialogul!”, a fost apelul prefectului judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, în condiţiile în care s-a atras atenţia că această acţiune nu se încadrează în prevederile legale, întrucât există un contract colectiv de muncă valabil şi asumat, iar un conflict de muncă nu poate fi declanşat decât cu respectarea unor etape.      

La final, a fost încheiată o minută a întâlnirii, semnată de participanţi, principalul aspect convenit fiind reluarea imediată a activităţii, mesaj care urma a fi transmis protestatarilor de către liderii lor desemnaţi.

Petrica Paţilea Crângan, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului - judeţul Galaţi

Link to comment
Share on other sites

Greva s-a încheiat. Transportul în comun de la Galaţi a fost reluat începând de marţi seară

Negocierile dintre angajaţii Transurb şi autorităţile locale s-au încheiat cu succes marţi seară, iar transportul în comun au fost reluat la Galaţi, începând cu ora 18.35.

În cadrul discuţiilor avute la sediul Prefecturii Galaţi, primarul Marius Stan le-a promis şoferilor de la Transurb că va mări echipa de control care verifică activitatea conducerii societăţii şi că va lua măsuri atunci când rezultatul controlului îi va parveni. 

viata-libera.ro

 

Link to comment
Share on other sites

Şoferii Transurb au renunţat la grevă. Scandalul este însă departe de a se fi încheiat

* Transportul a fost reluat încă de seara trecută, în urma promisiunilor făcute de Marius Stan

Greva declanşată de şoferii angajaţi la Transurb a continuat şi ieri, spre nemulţumirea gălăţenilor, care s-au văzut nevoiţi să apeleze din nou la transportul privat. Cei mai afectaţi au fost, de departe, locuitorii cartierului Dimitrie Cantemir, unde oamenii au fost nevoiţi fie să cheme taxiuri, fie să apeleze la bunăvoinţa vecinilor cu autoturisme, fie să plece pe jos spre oraş.
Forfota a început, în acest cartier, cu mult înainte de ora 7,00, oamenii sperând că nu vor mai întârzia la serviciu sau la şcoală, aşa cum s-a întâmplat luni dimineaţă, când nu ştiau de greva transportatorilor. "Nu avem nici măcar condiţii de mers pe jos. Erau două trasee, autobuzele veneau din 45 în 45 de minute, iar noi eram mulţumiţi. Un vecin a plătit luni 50 de lei pentru a-şi trimite copilul la şcoală", ne-a spus Elena Vrabie, locatară în cartier.
Deşi sunt nemulţumiţi că nu au cu ce se deplasa, o parte dintre călători îi susţin pe grevişti. "Eu le dau dreptate, pentru că şi ei au drepturi. Nouă ni s-au mărit chiriile, banii ajungând la Consiliul Local. Ne organizăm şi îi rugăm pe vecini să ne ducă cu maşina până la maxi-taxi”, a adăugat o altă gălăţeancă din cartier.
Cei mai tineri nu au mai aşteptat însă să îi ia cineva cu maşina şi au pornit la pas spre oraş.
În timp ce în Cantemir oamenii căutau soluţii pentru a ajunge măcar până la un maxi-taxi, în curtea societăţii Transurb şoferii continuau să ceară demisia conducerii. "În prima zi de grevă, nu s-a întâmplat nimic. Au venit viceprimarii şi city-managerul, dar nu s-a găsit o soluţie pentru a-i convinge pe oameni să îşi reia activitatea. Ei mi-au spus şi dimineaţă că aşteaptă ca cei din conducere să îşi dea demisia şi în secunda următoare se întorc la treabă. Noi cerem demisia pentru management defectuos. Nimeni nu se preocupă de materialele necesare bunei funcţionări a autobuzelor, nu au grijă de programul de lucru al oamenilor”, ne-a declarat Dumitru Lungu, liderul de sindicat din cadrul Transurb.

Directoarea a solicitat instanţei ca greva să fie declarată ilegală

Ca răspuns la doleanţele angajaţilor săi, Genica Totolici le-a transmis acestora că acţiunea lor este ilegală. "Consideră că  eu sunt principala vinovată pentru că nu mai au unde să lucreze în oraş, că li s-au redus diagramele, că nu mai sunt autobuze sâmbăta şi duminică, zile pentru care erau plătiţi dublu şi făceau şi ore suplimentare. Mă consideră vinovată că nu le-am apărat drepturile şi nu am fost alături de ei. În momentul de faţă, nu pot să le spun mare lucru. Le-am spus de dimineaţă că au încălcat legislaţia, pentru că nu au asigurat o treime din transportul în comun. Noi vom înregistra la tribunal o hârtie prin care vom atrage atenţia asupra acestui fapt", ne-a declarat Genica Totolici.
În cursul zilei de ieri, conducerea Transurb a depus la instanţă o cerere prin care solicită declararea grevei în afara legii, aceasta urmând a fi judecată zilele următoare. "Conform legislaţiei, există posibilitatea să le imputăm aceste zile nelucrate, pentru că au paralizat un oraş întreg şi nu au respectat prevederile legale", a mai adăugat Genica Totolici.

Ce spune ITM

În ciuda acestor declaraţii, şoferii au susţinut tot timpul că nu au încălcat legea, deoarece a fost vorba despre o grevă spontană şi nu una organizată de sindicat. În sprijinul afirmaţiei lor vine şi conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Galaţi. „Greva spontană nu este reglementată de legislaţia românească. Noi nu am fost sesizaţi de nici una dintre părţi să mediem acest conflict, mai ales că nu vorbim despre un conflict de muncă”, ne-a explicat Ionel Petrea, şeful ITM Galaţi.
Situaţia a ajuns şi în atenţia prefectului Dorin Otrocol, care a convocat imediat toate părţile implicate. La discuţii au participat primarul, viceprimarii, şeful ITM, conducerea Transurb şi reprezentanţii salariaţilor. După ce Marius Stan le-a promis oamenilor că va lua măsuri în urma controlului demarat încă de luni, şoferii au decis încetarea grevei. Astfel, încă de aseară, de la ora 19,00, autobuzele au ieşit pe traseu, asigurând transportul în comun.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

De ce au făcut grevă şoferii de la Transurb

Transportul public local a fost reluat de marţi seară, de la ora 18,30, după două zile de proteste. Greva şoferilor a încetat în urma unei discuţii purtate la Prefectura Galaţi între primarul Marius Stan, viceprimari, şeful ITM, directoarea Transurb şi reprezentanţii protestatarilor.

La discuţii au fost prezentate doleanţele salariaţilor, reprezentanţii acestora menţionând că vor rezolvarea urgentă a trei din cele cinci revendicări. Astfel, pe primul loc pe listă era trecută cererea privind demisa conducerii societăţii Transurb. Apoi, şoferii au cerut garanţia că fiecare dintre ei va avea pe grafic câte opt ore de lucru zilnic. Pe locul trei în lista cerinţelor a fost trecută menţiunea conform căreia angajaţii îşi doresc reducerea numărului de funcţii şi a personalului TESA cu 50 la sută, în condiţiile în care, conform declaraţiei liderului de sindicat, personalul TESA din cadrul Transurb s-a dublat în ultima perioadă, ajungând la 77 de persoane. Şoferii i-au mai transmis edilului oraşului că îşi doresc înnoirea parcului auto şi mărirea salariului de încadrare la minimum 1.500 de lei. În prezent salariile şoferilor variază între 1.050 şi 1.150 de lei.

În urma discuţiilor purtate, primarul Marius Stan le-a promis angajaţilor Transurb că va urgenta controlul demarat încă de luni la societatea de transport local. Ba mai mult, cei doi viceprimari vor lua şi ei parte la control. De asemenea, primarul le-a transmis şoferilor că, imediat ce controlul va fi finalizat, se va întocmi un raport şi va fi convocat Consiliul Local, pentru a fi luate şi măsurile care se impun. În aceste condiţii, şoferii Transurb au renunţat la grevă şi şi-au reluat activitatea.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Verificări aproape de final la Transurb

Analiza efectuată la SC Transurb SA, de către o comisie compusă din reprezentanţi ai Primăriei municipiului Galaţi va mai dura şi astăzi, existând posbilitatea ca mâine să apară primele rezultate, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

„Rămâne de văzut, în funcţie de rezultatul analizei, ce măsuri se impun. Comisia va da nişte recomandări”, a declarat edilul. Potrivit acestuia, orice decizie privind modificarea structurii de conducere a societăţii, dar şi altele, privind mărirea, de pildă, a salariilor, trebuie aprobate de membrii Consiliului de Administraţie al SC Transurb SA.

Conform cutumei, componenţa fiecărui CA al societăţilor de interes local este stabilită de partidele politice care au obţinut mandate în Consiliul Local. La fel, potrivit tradiţiei, numărul de membri în CA-urile acestor societăţi este stabilit funcţie de numărul mandatelor din CL şi de negocierile purtate între grupurile de consilieri locali. Iată componenţa CA-ului Transurb, în paratenză fiind trecut partidul care a propus şi care susţine respectiva persoană: Ioan Francisc Bărbuţ (PNL), Sava Munteanu (PNL), Cătălin Ungureanu (PPDD), Didina Boteş (PSD) şi Nicoleta Andriescu (PC). La aceştia se adaugă şi Genica Totolici, membră PC, care, în calitate de director al Transurb este şi membru CA. Mai există un post, tot al PC, care însă este momentan vacant, după retragerea celui care l-a ocupat. „Totuşi, având în vedere că SC Transurb se află în subordinea Consiliului Local, situaţia acestei societăţi poate face oricând un subiect de discuţie şi analiză în cadrul şedinţei aleşilor locali”, a mai declarat primarul Marius Stan.

presadegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Măsuri de îmbunătăţire a activităţii societăţii de transport public

Primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, a primit raportul comisiei speciale care a fost învestită prin dispoziţie să verifice situaţia economico -financiară a societăţii Transurb SA.

În urma analizei făcute, comisia specială de control a propus mai multe măsuri de îmbunătăţire a activităţii societăţii de transport public, în sensul rezolvării problemelor invocate de salariaţi după oprirea spontană a lucrului din 31 martie 2014.

Măsurile propuse sunt:

  • Conducerea Transurb SA trebuie să prezinte, în termen de o săptămână, un proiect de organigramă adaptată la condiţiile reale de funcţionare a societăţii şi care să urmărească eficientizarea activităţii
  • Va fi redus numărul de posturi TESA
  • Directorul general al societăţii nu va mai încasa premierea anuală cuprinsă între 29.000 şi 58.000 lei, pentru că nu au fost stabilite şi aprobate criteriile de performanţă
  • Vor fi externalizate mai multe activităţi care grevează fondul de salarii
  • Consiliul de Administraţie al SC Transurb SA va proceda de urgenţă la alegerea unui preşedinte, care să asigure conducerea societăţii
  • Consiliul de Administraţie va aproba în regim de urgenţă completarea parcului auto cu mijloace de transport de capacitate medie şi mică (midibuze şi microbuze), cu care se va executa orarul regulat de transport pentru rentabilizarea traseelor care nu au flux de călători pe toată durata zilei sau care deservesc cartierele de la periferia oraşului
  • Majorările salariale solicitate de şoferi vor putea fi luate în calcul numai după aprobarea noii organigrame şi a noului stat de funcţii şi analizarea impactului pe care acestea le vor avea asupra fondului de salarii prevăzut pe 2014

Biroul de presă al Primăriei municipiului Galaţi

Link to comment
Share on other sites

  • 5 weeks later...

Paguba generată de greva angajaţilor de la Transurb va fi suportată de sindicat

Tribunalul Galaţi a decis marţi seară că greva angajaţilor de la Transurb din perioada 31.03.2014-01.04.2014 a fost nelegală.

Conducerea societăţii de transport public local a estimat prejudiciul cauzat de protestul angajaţilor la aproximativ 50.000 de lei, bani pe care acum intenţionează să îi recupereze de la sindicatul din Transurb, considerat organizatorul grevei.

„Justiţia a confirmat ceea ce noi am afirmat de la început: greva a fost ilegală. În aceste condiţii, este normal ca cei care au organizat acest protest să plătească costurile lui”, ne-a declarat Genica Totolici, directorul general al Transurb.

Sindicatul mai are posibilitatea să conteste decizia primei instanţe la Curtea de Apel Galaţi în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Șoferii Transurb acuză că sunt exploataţi

Şoferii mijloacelor publice de transport în comun, care, de pe data de 9 mai, asigură acest serviciu în întreg municipiul Galaţi, sunt supuşi unor eforturi fizice şi psihice exagerate, întrucât mulţi lucrează câte zece ore pe zi, timp de 10-15 zile la rând, acuză preşedintele filialei locale a Cartel Alfa, Romică Gîrneaţă.

Liderul sindical a ridicat problema salariaţilor Transurb în ultima şedinţă a Comisiei de Dialog Social, desfăşurată la Prefectură, în cadrul căreia a solicitat reprezentanţilor municipalităţii "să dea un impuls" conducerii Transurb pentru ca angajările de şoferi şi vatmani să fie urgentate. "Vă rog să daţi un impuls, sunt deja patru cazuri de surmenaj în rândul oamenilor. Nu mai pot susţine singuri aşa ceva. Doamna directoare tot spune că face analize. Dacă mai stăm aşa vreo două luni, nu ştiu ce mai găsim acolo. Sindicatul a tras semnale de alarmă către conducere şi Consiliul de Administraţie. Mai am o rugăminte către cei care desemnează membrii Consiliului de Administraţie - avem presiuni mari pe sindicate din partea lor. Un membru al CA să-i spună unui şofer, care pleacă acasă la 12 noaptea şi vine la 4,30, să nu se mai uite la televizor, că de-asta este obosit, este nesimţire curată", a afirmat liderul Cartel Alfa.

Prezent la şedinţă, viceprimarul Florin Popa a declarat că unii dintre foştii şoferi ai microbuzelor, care au dispărut de pe trasee la începutul lunii mai, au fost angajaţi la Transurb, iar operaţiunea de selecţie continuă, precizând totodată că "nu se pot face toate în acelaşi timp".

Este nevoie de peste 100 de noi angajaţi

Conducerea Transurb ne-a declarat că, până la acest moment, operatorul de transport public în comun a angajat aproximativ 60 de conducători auto (vatmani, şoferi de autobuz şi troleibuze), iar procesul de selecţie continuă. Aceasta a afirmat că, după ce Transurb a preluat în totalitate acest serviciu, este nevoie de angajarea a peste 100 de persoane.

Reprezentanţii societăţii au precizat că operatorul nu a putut demara angajări, înainte de a fi eliminate microbuzele private, din vina Consiliului Local, care nu a dorit o modificare a organigramei în timp util (nici acum nu există o nouă organigramă aprobată) şi nu a fost ferm în decizii. "Până pe 9 mai, noi nu am ştiut sigur că vom rămâne singuri pe trasee. Domnul Gîrneaţă nu reprezintă Sindicatul Şoferilor Liberi de la Transurb, nu ştiu în ce calitate a vorbit dânsul", ne-a comunicat conducerea Transurb.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 year later...

Protest al angajaţilor Transurb , în faţa Primăriei Galaţi

După Calorgal vine rândul Transurb. Angajații societății publice de transport în comun se pregătesc de proteste, nemulțumiți că nu au primit salariile la timp și că niciun reprezentant al societății nu a putut garanta că vor primi banii cuveniţi înainte de Crăciun.

Revoltați, mulți dintre salariați au dorit să întrerupă lucrul în această seară, ceea ce ar fi dus la blocaj în transportul public local de persoane, însă liderii de sindicat i-au convins să adopte o altă formă de protest, pentru ca cei din Galați care circulă cu mijloacele de transport în comun să nu aibă de suferit.

Liderul de sindicat George Preda spune că șefii societății au informat că nu există bani pentru plata salariilor celor peste 800 de angajați. Potrivit lui, inițial, angajaților li s-a dat de ales între plata combustibiuluil și cea a salariilor, cu promisiunea că în câteva zile vor primi lefurile, iar oamenii au ales prima variantă. La scurt timp de la această înțelegere, angajaților li s-a propus să primească doar jumătate din bani la începutul acestei săptămânii, fără ca cineva să poată da asigurări că restul banilor vor ajunge în contul lor înainte de Crăciun.

La Primărie, mâine dimineață

Mai mulți angajați ai Transurb spun că vor merge, mâine dimineață, în fața Primăriei. „Sunt tensiuni, oamenii sunt foarte supărați. Pe de o parte, angajații își cer drepturile prevăzute de lege, iar pe de altă parte, conducerea se plânge că nu este sprijinită de Primărie. Este de neacceptat! Ce vină are șoferul, care se trezește cu noaptea în cap pentru a-și face treaba, sau mecanicul care stă în frig toată ziua și se chinuie să repare autobuze, fără piese și nu numai? Ce să le spui acestor oameni, să mănânce peste câteva zile? Oamenii au vrut să oprească activitatea, însă am spus că nu este cea mai bună soluție, că nu trebuie să sufere cetățenii. Mâine dimineață mergem la Primărie”, ne-a declarat liderul de sindicat.

Nevoile financiare ale societății ar putea fi acoperite, mâine, prin deciziile aleșilor locali. Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local se află două proiecte de hotărâre care vizează Transurb. Primul se referă la compensația acordată pe kilometrul parcurs de mijloacele de transport ale societății publice locale. Al doilea aprobă rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli ale operatorului.

Potrivit liderului de sindicat, aproximativ 90% din cei peste 800 de salariați au salarii sub pragul de 1.900 de lei, pornind de la 1.350 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

O sută de salariați ai SC Transurb, în fața Primăriei

Nemulțumiți că nu au primit salariul la timp, mai exact lichidarea pe luna noiembrie, aproximativ o sută de salariați ai SC Transurb s-au adunat, în această dimineață, în fața Primăriei municipiului Galați, pentru a protesta. Colegii lor, rămaşi la volanul mijloacelor de transport în comun, claxonau lung, când treceau pe lângă ei, în semn de solidaritate.

Potrivit liderului de sindicat George Preda, salariații adunați în fața Primăriei sunt cei din schimbul de după-amiază, pentru a nu perturba activitatea de transport public urban. "Vineri era zi de salariu. Ar fi trebuit să primim lichidarea pe noiembrie. Vineri am aflat că nu vom putea primi banii și că va fi o întârziere de două-trei zile. Din păcate, ieri ni s-a spus că nu sunt bani decât pentru jumătate din salariu, iar cealaltă jumătate nu se știe când se va primi. Într-o ședință de negocieri purtată aseară, domnul primar a transmis că imposibilitatea de a plăti salariile este generată de Primărie, care are să vireze în contul Transurb mai mulți bani, reprezentând diferența de preț pe kilometru.

Mai sunt câteva zile lucratoare, băncile vor fi închise de Crăciun, iar nesiguranța aceasta nu mai poate controla nimeni. Noi nu ne putem asuma responsabilitatea nici să le spunem oamenilor să muncească fără bani, nici să nu o facă ", ne-a declarat liderul sindical, așteptând să poarte o discuție cu primarul Ionuț Pucheanu.

Ce spune managerul societății

Tot la Primărie se află și directorul general al operatorului de transport, Gigel Caliga, care ne-a confirmat că în acest interval există un deficit de numerar și se fac eforturi pentru a fi acoperit: "Sindicatele Transurb Galați sunt în procedură de negociere a prevederilor legale privind integrarea contribuțiilor salariale în salariile de bază. În această perioadă, societatea înregistrează un deficit de numerar, ca urmare a unor decontări pe care le are cu beneficiarii serviciilor, în primul rând cu Primăria Galați, ceea ce irită conducerea sindicatului Transurb, determinând-o să apeleze la o formă de protest spontană. În ceea ce privește întreruperea transportului urban, există o legislație care protejează interesele populației, asigurând o desfășurare în condiții minime de transport.

Salariații Transurb au declarat că sunt pregătiți să rămână în fața primăriei până când vor primi un răspuns: "De astăzi, suntem pregătiți, ca lideri de sindicat, să ne dăm și demisia! Nu avem ce să le spunem oamenilor! Noi am încercat să ne convingem colegii că e mai bine să încercăm un dialog, chiar dacă am fost acuzat că facem demonstrații de forță! Cu burta goală, probabil... ", spune George Preda.

"Dacă nu vom primi un răspuns, mâine dimineață vor vedea că nicio mașină nu mai trece pe străzi", a declarat unul dintre proteste.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Angajaţii Transurb au renunţat la acţiunea de protest, după ce au primit asigurări că li se vor achita salariile

Cei aproximativ o sută de angajaţi societăţii locale de transport public în comun, din municipiul Galaţi, strânşi marţi în faţa sediului Primăriei, au renunţat la acţiunea de protest, după ce au primit asigurări din partea primarului că îşi vor primi salariile.

Liderul de sindicat din cadrul societăţii Transurb, George Preda, a declarat, în urma discuţiilor avute cu primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, că a primit asigurări din partea acestuia că Primăria va aloca circa 1.100.000 de lei pentru achitarea salariilor angajaţilor societăţii, iar aceştia au renunţat la proteste. "S-au găsit sumele necesare acoperirii salariiilor întârziate, dar şi pentru avansul pe luna decembrie, din data de 30. Plăţi se vor face începând de astăzi, aşa ni s-a spus. Sunt bani care ar fi trebuit achitaţi mult mai devreme, fiind vorba despre sumele necesare acoperii diferenţelor de preţ pe kilometru pentru diferite categorii care au facilităţi precum pensionari, elevi sau studenţi care călătoresc cu mijloacele de transport în comun. Societatea nu este într-o situaţie prea bună, dacă a fost nevoie ca oamenii să iasă în stradă pentru a-şi cere drepturile salariale", a mai spus Preda. 

Aproximativ o sută de angajaţi ai societăţii locale de transport public în comun, din municipiul Galaţi, au protestat, marţi dimineaţă, în faţa sediului Primăriei, nemulţumiţi de faptul că nu şi-au primit salariile la timp, dar şi de starea parcului auto.

Pe parcursul protestului, activitatea societăţii nu a fost afectată.

Potrivit sindicaliştilor, în cadrul societăţii Transurb sunt aproximativ 800 de salariaţi, iar cei mai mulţi au salarii sub 1.900 lei.

news.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Protest spontan la Transurb

Aproximativ 150 de angajați ai operatorului de transport local au protestat vineri, nemulțumiți de nivelul salarial dar și de situația în care a ajuns compania. La discuții a participat, timp de aproximativ o oră, și primarul Ionuț Pucheanu.

Într-o atmosferă extrem de tensionată, aproximativ 150 de salariați ai Transurb s-au înghesuit, preț de aproximativ trei ore, pe holuri și în sala de ședințe. Principalele probleme reclamate nu se referă la nivelul salarial, ci la criza cu care se confruntă societatea.

Negocierile pentru noul Contract Colectiv de Muncă au început pe data de 19 februarie și nu s-au finalizat nici până acum. În condițiile în care pe 3 aprilie vechiul contract expiră iar situația este departe de a fi lămurită, un grup de angajați a ținut să participe la noua rundă de negocieri, ce avea loc astăzi. „A fost un protest pentru că oamenii nu mai pot răbda. Nu este vorba doar de măriri salariale, am cerut o creștere de 500 lei, am redus pretențiile la 300, vom vedea care va fi nivelul aici. Problema este că vrem să se ia măsuri spre binele companiei, ne îngrijorează siguranța locurilor de muncă. Am făcut un proiect de buget de austeritate, am zis să nu mai ținem tot felul de robineți deschiși prin care se scurg banii. Vrem și să-i obligăm să cheme un reprezentant al sindicatului la fiecare ședință a Consiliului de Administrație”, ne-a declarat George Preda, liderul Sindicatului Șoferilor Liberi din Transurb ce reunește 670 din cei 830 de salariați.

Conform acestuia, angajații doresc să se oprească risipa și să li se ofere condiții mai bune de lucru. „S-a închiriat de exemplu un pickhammer cu 3.000 de lei, dar atât costa unul nou, în magazin. S-a suplimentat foarte mult bugetul pentru pază, în condițiile în care a rămas același număr de posturi. Vrem să fim informați în caz de concedieri, să găsim împreună soluții. Cerem condiții mai bune de muncă și un parc auto adecvat, să nu mai avem probleme cu aprovizionarea cu piese de schimb”, ne-a mai declarat Preda.

Conform acestuia, la discuții a participat, timp de aproximativ o oră, și primarul Ionuț Pucheanu. De altfel, acesta a avut o ieșire extrem de dură la adresa directorului Transurb, Gigel Caliga, în timpul ședinței Consiliului Local de joi. ”Eu l-am cunoscut ca bărbat. Dacă nu-și rezolvă problemele și mai trimite o dată oamenii la Primărie intru cu picioarele acolo la propriu. Îi preiau și funcția, dar cu toate beneficiile. Aveți o problemă cât China acolo, cu oamenii pe care nu știți să-i manageriați. Fiți bărbat și înfruntați-vă personalul, propriile frici și liderul de sindicat”, i-a transmis Pucheanu lui Caliga.

Directorul a cerut astăzi un răgaz, până marți, promițând că va face o analiză și va veni atunci cu o ofertă.

expressdedunare.ro

Link to comment
Share on other sites

Angajaţii Transurb ameninţă că opresc lucrul

Şoferii Transurb ar putea refuza să mai iasă pe trasee, dacă conducerea societăţii nu va accepta să le majoreze salariile. Oamenii acuză, printre altele, inechităţi salariale, lipsa dotărilor şi echipamentelor, dar şi faptul că sunt obligaţi să lucreze pe mijloace de transport vechi şi nesigure, care pun în pericol atât viaţa lor, cât şi a călătorilor.

Spiritele s-au încins, ieri, la Transurb. Mulţi dintre şoferii operatorului au luat cu asalt sediul societăţii, nemulţumiţi că, la peste o lună de la demararea negocierilor pentru Contractul Colectiv de Muncă pe 2018, sindicaliştii nu au ajuns la un acord cu şefii Transurb. Revoltaţi, salariaţii au acuzat o atitudine ostilă din partea conducerii, care, potrivit celor prezenţi, nu ar fi mai dorit, ieri, să participe la negocieri cu sindicaliştii. La sediul Transurb a ajuns, ieri, şi primarul Ionuţ Pucheanu, care a încercat să medieze conflictul, iar directorul societăţii, Gigel Caliga, a sosit după ce edilul ajunsese în sediu. „Domnule primar, sunteţi conştient că, dacă până la sfârşitul lunii, nu semnăm Contractul Colectiv de Muncă, nu mai iese nicio maşină?”, a strigat unul dintre şoferii prezenţi în sala de şedinţă, devenită neîncăpătoare. „Noi oprim lucrul!”, a completat un alt şofer.

Edilul le-a cerut oamenilor să se aşeze, alături de conducere, la masa tratativelor şi, totodată, să ţină cont de situaţia financiară dezastruoasă a societăţii, adusă în pragul insolvenţei. „Ceea ce vă pot promite: ieri, în Consiliul Local, au fost create premisele unei creşteri. Că vă supăraţi, că ieşiţi de mâine în stradă, nu am cum să-mi asum de mâine o creştere, pentru că nu avem de unde. Stabiliţi împreună nişte date, nişte sume. Vă pot spune cu siguranţă că vă veţi primi salariile la timp. Cred că laţul se strânge, pentru că lucrurile nu mai pot merge cum mergeau cândva. S-ar putea acorda nişte majorări salariale, dar treptat. Luna aceasta 100 de lei, peste câteva luni 100 de lei, nu avem de unde”, le-a spus primarul angajaţilor.

În şedinţa care a durat mai bine de o oră, salariaţii au reclamat şi condiţiile de lucru lipsite de siguranţă: „Iese şoferul cu maşina în trafic şi până seara o schimbă de patru ori pentru că se strică. Noi nu avem spor de electricitate. Eu am fost curentat, aruncat doi metri, pe bordură, de troleu, încât am ajuns în spital aproape în comă. Nu am spus nimic tocmai ca să nu bag Transurb în şi mai multe probleme. Am zis că am căzut pe scări”, a reclamat unul dintre angajaţi.

Liderul de sindicat George Preda ne-a declarat că, în cursul zilei de ieri, conducerea societăţii a avansat o ofertă salariaţilor, „să ne mai dea ceva la tichetele de vacanţă”, însă negocierile sunt departe de a fi încheiate. Sindicaliştii acuză că, în timp ce unii dintre angajaţii societăţii au fost privilegiați și remuneraţi la nivelul maxim prevăzut în grila de salarizare, pentru şoferi, mecanici şi nu numai nu s-a întâmplat acest lucru. Potrivit acestuia, șoferii au salarii cuprinse între 2.022 de lei și 2.400 de lei, cei mai mulți fiind încadrați cu 2.022 de lei.

Conform directorului Transurb, Gigel Caliga, marţi urmează o nouă rundă de negocieri cu sindicaliştii. „Câte două zile pe săptămână le dedic sindicatelor. Nu fac proiecte europene, analize, eficientizare, stau şi mă rog pentru bucuria şi împlinirea socială din Transurb”. Şeful societăţii a subliniat, în schimb, că nu se poate discuta despre majorări salariale la operatorii cu capital de stat ce înregistrează pierderi, ci doar de un sistem de bonusuri, în funcţie de rezultate, precizând că există preocupare din partea Primăriei şi a conducerii societăţii "de a apela la astfel de îmbunătăţiri ale vieţii oamenilor". 

Conflictul, şi în atenţia consilierilor

La şedinţa de joi a aleşilor locali, tensiunile dintre conducerea Transurb şi sindicate au fost aduse în discuţie de consiliera PMP Oana Iurescu: „Marţi, la Comisia de Buget Finanţe, a fost prezenţi conducerea Transurb şi reprezentanţii sindicatelor. Acolo sunt nişte probleme uriaşe! Se omoară! Se acuză unii pe alţi de furt. Domnule primar, cred că sunteţi singurul care puteţi să puneţi piciorul în prag acolo”. Primarul Ionuţ Pucheanu a răspuns că face tot ce e posibil ca Transurb să meargă mai departe, având un mesaj tranşant la adresa directorului Transurb, Gigel Caliga: „Rezolvaţi-vă, bărbăteşte, problemele acolo! Dacă mai aud o singură dată că trimiteţi oamenii la Primărie să-şi ceară drepturile, credeţi-mă pe cuvânt, intru la propriu cu picioarele în acea societate, şi Dumnezeu cu mila! Este un apel prietenesc! Primul şi ultimul! Aveţi o problemă cât China acolo, cu oamenii pe care nu ştiţi să vi-i manageriaţi, să vorbiţi cu ei, să le explicaţi. Este pentru ultima oară când mai vreau să aud că Primăria vrea să închidă Transurb. Primăria NU vrea închidă Transurb, Primăria şi primarul nu vor falimentul acestei societăţi, fiţi bărbat şi înfruntaţi-vă atât personalul, care are carenţe majore, cât şi propriile frici, cât şi liderii de sindicat! Altfel preiau şi funcţia dumneavoastră la Transurb, dar cu toate beneficiile”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

TRANSURB. Ce bani va avea în 2018 compania publică de transport

Nu mai puţin de 9.474.315 kilometri parcurşi de autobuze, troleibuze şi tramvaie, 100.999 de abonamente vândute la preţ întreg şi alte 149.280 de abonamente eliberate cu preţ redus, şi o pierdere de 5.628.000 de lei, acesta ar fi bilanţul bugetar al anului 2017 pentru SC Transurb SA. Compania publică de transport local îşi propune în bugetul de austeritate al anului 2018 - după cum îl defineşte directorul general Gigel Caliga - să obţină un profit brut de 34.000 de lei.

Bugetul de venituri şi cheltuieli pe 2018 al SC Transurb SA a fost aprobat, la recenta şedinţă a Consiliului Local, cu doar 13 voturi favorabile. Rezervele aleşilor faţă de proiectul de hotărâre au fost justificate de timpul prea scurt avut la dispoziţie pentru studierea documentelor, în condiţiile în care ordinea de zi a şedinţei a numărat 136 de puncte. Deşi directorul general provizoriu al Transurb, Gigel Caliga, se afla în sală şi ar fi putut să le răspundă aleşilor la întrebări, nimeni nu i-a cerut lămuriri, deşi, aşa cum aţi putut afla din ziarul „Viaţa liberă” s-a discutat despre situaţia tensionată dintre sindicate şi conducerea Transurb.

Austeritate şi condiţii de criză

„Bugetul a fost întocmit în climatul acesta de criză, în condiţii minimale, cu un echilibru financiar. Este un buget de austeritate, dar am reuşit, de la începutul anului 2018, să asigurăm activitatea Transurb şi să dobândim perioada necesară pentru a lua măsurile de eficientizare pe care le-am cuprins într-un plan pe care l-am prezentat conducerii Primăriei”, ne-a declarat directorul Gigel Caliga. Potrivit managerului, există un complex de cauze pentru pierderea de 5.628.000 de lei cu care Transurb a încheiat anul 2017. Principala problemă o reprezintă preţul pe kilometru parcurs de mijloacele de transport, care a fost votat de aleşii locali, dar care nu este armonizat cu cheltuielile reale ale activităţii, o situaţie prevăzută în contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local. Tocmai pentru a preveni un nou an cu pierderi la Transurb, aleşii au votat înaintea bugetului, o indexare a preţului unitar pe kilometru parcurs cu fiecare mijloc de transport: 6 lei/km pentru autobuze, 5,8 lei/km pentru troleibuze şi 8,9 lei/km pentru tramvaie. În 2017, Transurb a realizat venituri de 68.927.000 de lei şi cheltuieli de 74.555.000 de lei. În bugetul votat de aleşi pentru 2018, societatea îşi propune venituri totale de 67.751.000 de lei şi cheltuieli totale de 67.717.000 de lei, rezultând un profit brut de 34.000 de lei.

Încasări din bilete şi abonamente

„În anul 2017 s-au eliberat 100.999 de abonamente cu plata integrală, reprezentând o valoare de 4.884.000 de lei, şi un număr de 149.280 de abonamente către persoanele care beneficiază de facilităţi reprezentând 747.000 de lei”, se arată în propunerea de buget a Transurb. În 2018 compania îşi propune să obţină din transportul public local prin curse regulate 26.627.000 de lei, din care 20.996.000 de lei din vânzarea biletelor şi 5.631.000 de lei din vânzarea abonamentelor. Dacă anul trecut a înregistrat 9.474.315 kilometri parcurşi cu toate autobuze, troleibuze şi tramvaie, în 2018 şi-a planificat 9.050.236 de kilometri.

Bani pentru salarii

Potrivit documentelor, cheltuielile Transurb cu personalul sunt în sumă de 42.564.000 de lei, din care cheltuieli cu salariile - 41.299.000 de lei. Pentru acordarea de bonusuri (tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanţă) sunt estimate 4.202.000 de lei. Cheltuieli aferente contractului de mandat şi altor organe de conducere şi control, comisii şi comitete cresc de la 217.000 de lei cât au fost în 2017 la 420.000 de lei. Explicaţia am primit-o de la directorul Caliga: „În ceea ce priveşte managementul, sumele sunt duble pentru că alături de directorul general a intervenit directorul economic, tot cu contract de mandat, firma neavând de aproape doi ani director economic”. Conform bugetului votat, numărul de personal prognozat până la finele anului teste de 815 salariaţi. „Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială raportat la numărul efectiv de personal este de 4.184 de lei”, se mai arată în bugetul votat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Restructurarea personalului provoacă tensiuni la Transurb

Restructurarea personalului societăţii şi acordarea unei corecţii salariale, care, conform contractului colectiv de muncă, trebuia plătită la 1 septembrie 2018, au generat tensiuni la compania publică de transport public local, Transurb SA. Situaţia s-a mai calmat ieri, în urma unei întâlniri la care au participat directorul general al SC Transurb, Mihai Cadinoiu, liderul de sindicat, George Preda, şi primarul Galaţiului, Ionuţ Pucheanu.

Directorul Transurb, Mihai Cadinoiu, ne-a declarat că restructurarea de personal a fost ultima componentă pe care a vrut să o atingă, dar, inevitabil, s-a ajuns şi aici, în încercarea de rentabilizare a societăţii. Compania se confruntă cu o situaţie paradoxală: pe de o parte, există departamente cu excedent de personal, iar pe de altă parte, sunt zone cu deficit de oameni, dovadă faptul că personalul navigant (şoferii) e nevoit să facă ore suplimentare pentru a putea acoperi traseele.

"În speţă, sunt între 50 şi 70 de posturi de care ne-am putea lipsi, pentru a ne încadra într-o organigramă mai suplă, care să preia mai uşor efortul financiar în urma corecţiilor salariale. Nu vorbim de oameni, vorbim de posturi!", ne-a declarat managerul Transurb.

Pe lângă lista cu posturile care ar urma să fie desfiinţate, ceea ce a generat tensiuni la Transurb este acordarea unei corecţii financiare prevăzute în contractul colectiv de muncă în vigoare. "Este vorba despre o sumă 126.000 de lei, care trebuia dată salariaţilor sub formă de corecţie salarială, de la 1 septembrie. Am acceptat o lună de întârziere, până la 1 octombrie. În medie, la 820 de salariaţi ar însemna aproximativ 150 de lei de persoană, dar nu vor primi toţi aceeaşi sumă. Avem o problemă uriaşă: la momentul actual, la 370 de şoferi, avem 29-30 de niveluri salariale. Sunt şoferi cu 2.100 şi şoferi cu 2.500 de lei pe acelaşi autobuz, pe acelaşi traseu! O diferenţă salarială de 400 de lei este prea mare. Nu este vina noastră că s-a ajuns aici, dar încercăm să rezolvăm. Şi prin bănuţii aceştia am găsit formula mulţumitoare pentru toţi salariaţii", ne-a declarat liderul sindicatului Transurb, George Preda.

Dacă aplicarea corecţiei salariale a fost amânată pentru 1 octombrie, stabilirea listei de posturi care ar urma să fie desfiinţate, iar ocupanţii acestora să părăsească societatea, a rămas în discuţie. Oricum, modificarea organigramei nu se poate face decât prin hotărârea Consiliului Local.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Transurb reduce posturile pentru că a depăşit fondul de salarii

O nouă organigramă a companiei publice de transport, Transurb SA, cu 118 posturi mai puţin decât are acum, precum şi un nou stat de funcţii vor fi supuse aprobării săptămâna aceasta, în cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local.

"Propunem spre aprobare modificarea structurii organizatorice a societăţii Transurb, astfel încât să corespundă cerinţelor reale de funcţionare a societăţii şi de creştere a performanţelor manageriale", se arată în documentele semnate de Consiliul de Administraţie al companiei publice de transport, acte care au ajuns în atenţia aleşilor locali.

De ce este nevoie de reorganizare

"Scoaterea din funcţiune şi casarea unui număr de 18 mijloace de transport (autobuze şi tramvaie) care nu mai corespund din punct de vedere al normelor tehnice şi siguranţei în exploatare", "scăderea veniturilor proprii din vânzarea de bilete şi abonamente ca urmare a facilităţilor aprobate prin HCL 74/2018", dar şi "depăşirea fondului de salarii prevăzut în bugetul de venituri şi cheltuieli 2018", sunt trei dintre argumentele prezentate în "Referatul cu privire la modificarea structurii organizatorice şi a statului de funcţii", care a ajuns pe mesele consilierilor. La acestea se adaugă "reducerea activităţii de transport urban de călători", "reducerea numărului de kilometri cale de rulare aflat în întreţinerea Secţiei de Transport Electric", dar şi "punerea în aplicare a programului de eficientizare a societăţii aprobat de Consiliul de Administraţie".

Cum se modifică organigrama

"Din totalul de 958 de posturi prevăzute în ultima organigramă aprobată în octombrie 2016, se reduc 118 posturi vacante şi rămân 840 de posturi: 66 - TESA, 105 - personal operativ şi 668 - personal muncitor", scrie în documentaţia Transurb.
Cele mai mari schimbări vizează Secţia transport electric, unde se desfiinţează 54 de posturi: 30 de vatmani, patru electricieni exploatare staţii redresare, un inginer coordonator, un post de inspector exploatare trafic şi 18 posturi personal muncitor. La întreţinere şi reparaţii rămân 85 de posturi din 86, iar pentru exploatarea parcului auto sunt prevăzut 407 posturi, din care două TESA, 13 personal operativ şi 392 conducători auto.
În ceea ce priveşte conducerea, societatea va avea un director general, un director economic, un director exploatare şi un director tehnic.

Nu vor mai disponibilizări

În urmă cu o lună, restructurarea personalului societăţii şi acordarea unei corecţii salariale, care, conform contractului colectiv de muncă, trebuia plătită la 1 septembrie, generau tensiuni la Transurb, după cum aţi putut citi în "Viaţa liberă". La acel moment se vehicula o listă cu 70 de posturi de care societatea se putea lipsi.
"Nu se mai pune problema unei liste de disponibilizări, ci doar plecări pe cale naturală: pensionări şi demisii. Am găsit înţelegere şi la domnul primar, şi la domnul director general şi ne vom desfăşura activitatea în formula aceasta. Se face o reorganizare a societăţii. Numai în cursul anului 2018 au plecat 50 de persoane la pensie şi nu s-a mai angajat nimeni. Am avut şi demisii, pentru că oamenii pleacă în străinătate, unde sunt mai bine plătiţi", ne-a declarat liderul de sindicat George Preda. Acesta ne-a confirmat că mult-aşteptata corecţie salarială s-a plătit şi că oamenii sunt mulţumiţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Restructurare de personal amânată la Transurb

Anunțată a avea loc la ultima ședință a Consiliului Local, reducerea schemei de personal a Transurb cu 20% s-a amânat deocamdată, urmând a fi operată însă în viitorul apropiat.

Pe motiv că este necesar un aviz de la Consiliul Concurenței, nu a mai fost operată modificarea ce reducea cu 20% schema de angajați ai operatorului local de transport în comun. Astfel, era anunțat faptul că din cele 958 de posturi prevăzute în organigrama din 2016 ar urma să fie tăiate nu mai puțin de 187.

”Desființarea posturilor se impune având în vedere reducerea activității de transport, scăderea veniturilor proprii din vânzarea de bilete și abonamente, depășirea fondului de salarii, scoaterea din funcțiune și casarea a 18 mijloace de transport, montarea de sisteme de urmărire și monitorizare a traficului”, susține primarul Ionuț Pucheanu în expunerea de motive a HCL.

Mai sunt menționate la cauze programul de modernizare al unor artere în perioada 2018 – 2019 și punerea în aplicare a programului de eficientizare a societății.

Oricum, în prezent mai erau ocupate doar 800 de posturi, astfel încât reducerea ar conduce practic la un număr de 771 de slujbe din care 69 ar viza personalul TESA, 122 personal operativ și 580 de muncitori.

expressdedunare.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Ameninţări cu greva la Transurb

Dacă pe 15 ianuarie nu îşi vor primi, la zi, drepturile salariale, salariaţii companiei publice de transport local ameninţă că vor opri lucrul, afirmă liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, George Preda. Faptul că a început evaluarea profesională a salariaţilor în vederea stabilirii listei de concedieri stârneşte alte nemulţumiri.

„Exista riscul să nu mai ieşim alaltăieri pe traseu, pentru că nu mai aveam motorină. Dar a intervenit domnul primar - fapt pe care ni l-a confirmat chiar dumnealui - la firma care ne trimite motorina să accepte să dea pe datorie până pe data de 19 ianuarie. Şoferii şi restul salariaţilor au spus foarte clar: degeaba vor fi rezervoarele pline, dacă pe data de 15 ianuarie nu îşi primesc jumătate din avansul restant plus lichidarea, bonurile de masă şi voucherele de vacanţă, opresc lucrul”, ne-a declarat liderul sindicatului Transurb, George Preda, după întâlnirea pe care a avut-o ieri pe primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Invitaţia la discuţii cu edilul a fost făcută după ce liderul sindical a înregistrat la Primărie un document prin care îi aduce din nou la cunoştinţă situaţia dezastruoasă în care se află parcul auto şi condiţiile în care sunt nevoiţi să efectueze activitatea de transport: unii şoferi muncesc în frig pentru că nu funcţionează sistemul de încălzire al mijloacelor de transport, riscurile pe care şi le asumă acceptând să iasă pe trasee cu diferite defecţiuni, nerealizarea regimului orar lunar din cauza lipsei maşinilor, neputând fi astfel respectată diagrama de transport.

Dar cea mai mare nemulţumire vizează faptul că, în decembrie 2018, nu şi-au primit decât jumătate din avans, chiar dacă au primit o primă de Crăciun substanţială, de 500 de lei. În plus, până ieri, 267 de salariaţi nu îşi primiseră voucherele de vacanţă pe 2018. „Ni s-a reproşat adesea «Muriţi cu zile şi voi vreţi vouchere de vacanţă». Şoferii care se trezesc la 3,30 dimineaţa şi conduc autobuzul îşi fac treaba. Dacă îşi fac treaba, de ce să nu beneficieze de drepturile prevăzute în contractul de muncă? Cine generează pierderile Transurb? Inclusiv astăzi dl primar a recunoscut: da, Primăria are să dea nişte bani la Transurb!”, spune George Preda.

Liderul sindical spune că a primit asigurări din partea primarului că va face tot posibilul să asigure banii necesari. Acelaşi răspuns l-am primit şi de la directorul general al companiei, Mihai Cadinoiu, care a precizat că ieri a fost achitată ultima tranşă a bonurilor de vacanţă şi că, pe 15 ianuarie, salariaţii vor primi atât lichidarea cât şi jumătatea de avans restantă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Conflict colectiv de muncă la TRANSURB, din cauza nemulţumirilor salariale

În condiţiile în care gălăţenii se întreabă tot mai des dacă autobuzul pe care îl tot aşteaptă va mai sosi în staţie şi dacă-i va duce cu bine la destinaţie, Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb tocmai a notificat conducerea companiei publice de transport local cu privire la declanşarea conflictului colectiv de muncă. Principalul motiv de nemulţumire îl reprezintă majorările salariale. Conducerea Transurb are la dispoziţie două zile lucrătoare pentru a răspunde revendicărilor salariaţilor.

Situaţie încordată la Transurb. Negocierile privind noul contract colectiv de muncă au ajuns în impas. După cum am aflat de la liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, George Preda, vineri, 12 aprilie, a fost înregistrată notificarea privind declanşarea conflictului colectiv de muncă, iar conducerea companiei are la dispoziţie două zile lucrătoare pentru a răspunde revendicărilor. Principala nemulţumire este legată de salarizare.

"Solicitările noastre privind creşterea salarială au legătură cu rata inflaţiei, cu evoluţia preţurilor la utilităţi, la alimente. Conducerea Transurb a venit cu o propunere de creştere, în medie, de 180 de lei. În realitate, creşterile ar fi derizorii: 40 de lei la un controlor de bilete, culminând cu suma de 290 de lei, sume adăugate la salariul tarifar. Noi am cerut o sumă de 300.000 de lei la fondul de salarii, pe care să o împărţim noi, împreună cu administraţia. Ne-am gândit la o variaţie de la 350 la 450 de lei, ţinând cont de evaluarea profesională a salariatului, de sancţiuni, de abateri, de valoarea lui profesională! Sunt oameni care au 35 de ani în Transurb şi sunt un exemplu de corectitudine, de profesionalism", spune George Preda. Pe lista de revendicări mai sunt vouchere de vacanţă şi asigurare de sănătate de grup pentru toţi salariaţii. În plus, s-a cerut ca orice modificare de salariu tarifar a oricărui salariat să se facă cu informarea sindicatului, dar conducerea companiei a refuzat.

Ce spune directorul Transurb

Mihai Cadinoiu, directorul general al Transurb, ne-a declarat că revendicările sindicatului vor fi analizate şi va fi formulat un răspuns. Managerul spune că, în realitate, suma de 300.000 de lei la fondul de salarii, dorită de sindicat, ar însemna, de fapt, peste 500.000 de lei, punând la socoteală compensaţiile şi sporurile. Şi a subliniat că salariile reprezintă 60 la sută din cheltuielile societăţii, care are probleme financiare: "Creşterea medie oferită de societate a fost de 180 de lei net pe salariat, cu echilibrarea veniturilor obţinute de persoanele cu aceeaşi funcţie, aceeaşi vechime şi aceeaşi experienţă în întreprindere. Societatea are în continuare dificultăţi financiare. În plus, trebuie să aducem mijloace de transport noi, pentru care avem în derulare o licitaţie", spune directorul. Dacă procedura de achiziţie se va finaliza cu bine, în a doua jumătate a anului condiţiile de muncă şi condiţiile financiare ale salariaţilor s-ar putea îmbunătăţi.

Ce urmează

Dacă răspunsul conducerii Transurb la notificarea sindicatului va fi pozitiv, potrivit lui George Preda, conflictul colectiv de muncă se va stinge, va fi redactat contractul colectiv de muncă, semnat şi înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM). Dacă răspunsul va fi negativ, conflictul colectiv de muncă va fi declanşat cu notificarea ITM. "ITM ne va chema la conciliere şi sperăm că vom ajunge, totuşi, la o înţelegere. Dacă nu, următorii paşi sunt grevele, greva de avertisment şi greva propriu-zisă", ne-a declarat George Preda.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Situaţie încordată la Transurb

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb merge mai departe cu declanşarea conflictului colectiv de muncă, iar astăzi ar urma să fie notificat Inspectoratul Teritorial de Muncă. Potrivit liderului sindical George Preda, decizia a fost luată de conducerea sindicatului, în urma răspunsului primit de la conducerea companiei publice de transport.

Aşa cum aţi putut citi în ziarul „Viaţa liberă”, pe fondul nemulţumirilor privind creşterile salariale, vineri, 12 aprilie, a fost înregistrată notificarea privind declanşarea conflictului colectiv de muncă. Răspunsul conducerii companiei la revendicările salariale nu au fost mulţumitoare pentru sindicalişti.

Conducerea Transurb a argumentat că, în actualele condiţii financiare dificile ale societăţii, nu poate oferi mai mult decât o creştere medie de 180 de lei net pe salariat, cu echilibrarea veniturilor obţinute de persoanele cu aceeaşi funcţie, aceeaşi vechime şi aceeaşi experienţă în întreprindere. Sindicaliştii speră că vor obţine mai mult în urma concilierilor la care îi va chema ITM, în urma înregistrării conflictului colectiv de muncă. Dacă nu, următorii paşi sunt grevele, greva de avertisment şi greva propriu-zisă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Reorganizarea societăţii de transport public din Galaţi, blocată de instanţă

Situaţia de la Transurb SA (societatea de transport public din Galaţi) devine mai complicată pe zi ce trece şi scoate la iveală „gunoiul de sub preş”. Deja s-a demonstrat că societatea este în prag de faliment (datoriile restante se apropie de 24 de milioane de lei, adică peste 5 milioane de euro) şi că managementul ei este, de ani buni, dezastruos.

Între timp, la Transurb SA se menţin vechile năravuri legate de angajarea unor propagandişti (aşa-numiţii „lipitori de afişe”) pe posturi create special pentru a putea fi plătiţi din bani publici. Cel puţin asta reiese din organigrama aprobată pe CL în decembrie 2018, prin care 29 de posturi de muncitori erau desfiinţate, dar se adăugau 12 posturi de birou, ce urmau să fie ocupate ulterior.

Decizia a fost atacată în instanţă chiar de către sindicaliştii de la Transurb, care au arătat în cererea de chemare în judecată a Consiliului Local că măsura este abuzivă şi că nu urmăreşte redresarea societăţii, ci angajarea unor persoane afiliate politic. Instanţa de judecată a decis în data de 15 aprilie 2019 suspendarea HCL din decembrie 2018. „Admite cererea de suspendare a actului administrativ, formulată de reclamantul Sindicatul Şoferilor Liberi din SC TRANSURB SA, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local al Municipiului Galaţi, având ca obiect Hotărârea de Consiliu Local nr. 652/06.12.2018. Dispune suspendarea executării Hotărârii de Consiliu Local nr.652/06.12.2018. Executorie. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.04.2019”, au precizat magistraţii.

Partea ciudată este că procedurile de concedierea au început deja, la fel şi angajarea noilor funcţionari, aşa că nu este prea clar cum va influenţa decizia instanţei managementul Transurb. Deocamdată, consilierii locali ai opoziţiei sunt singurii care au reacţionat, cerând demisia conducerii societăţii publice şi stoparea oricărui demers legat de aplicarea organigramei suspendate de instanţă. Primăria Galaţi nu a avut până acum niciun fel de reacţie în acest sens.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

Decizia luată de Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb: grevă de avertisment

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb a decis, în această seară, declanşarea grevei de avertisment, iar mâine dimineaţă conducerea companiei publice de transport local va fi notificată în acest sens, ne-a declarat liderul sindical George Preda.

„Vineri, între orele 12,00 – 14,00 va fi grevă de avertisment la Transurb. În acest interval orar, vor circula doar cursele convenţie, nu şi mijloacele care asigură transportul public în comun, care se vor aduna la capetele de linie. Pentru a nu bloca traficul pe străzi, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe care ora 12,00 le va prinde pe traseu îşi vor continua cursa până la capătul de linie, acolo unde vor şi rămâne până la ora 14,00”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb.

Decizia declanşării grevei de avertisment a fost luată pe fondul eşuării ultimei runde de negocieri privind Contractul Colectiv de Muncă şi creşterile salariale dorite de angajaţii Transurb. „Greva este declanşată nu numai pentru acele revendicări salariale! Poate în felul acesta reuşim să tragem un semnal de alarmă asupra a tot ceea ce se întâmplă cu societatea: lipsa investiţiilor de orice natură din ultimii trei ani - cu excepţia troleibuzelor - , condiţiile de muncă precare, empirice, pot spune, lipsa mijloacelor de transport care ne creează mari probleme în trasee, dar mai ales publicului călător care aşteaptă să vină autobuzul şi nu mai vine!

Să ştiţi că nu ne-a fost deloc uşor să luăm această hotărâre privind greva de avertisment, decizie care nu aparţine doar membrilor biroului de conducere al sindicatului. La şedinţă au mai participat şi vreo 20-30 de oameni care ne-au şi reproşat că ne jucăm cu ei, că nu se poate să dureze negocierile trei luni, fără rezultat! Singurul nostru regret este că prin greva noastră de avertisment vor fi afectaţi călătorii. Printre aceşti călători sunt şi soţiile şi copiii noştri, care circulă tot cu Transurb! Dar nici aşa cum merg lucrurile în prezent nu se mai poate!” ne-a declarat preşedintele Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, George Preda.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.