Jump to content

Proteste ale angajaţilor Transurb


dcp100168
 Share

Recommended Posts

Vineri, două ore fără transport în comun/ Ce spune directorul Transurb

Astăzi, 9 mai, se împlinesc trei ani de când celebrele maxi-taxi au dispărut, lăsând pe trasee doar mijloacele de transport în comun ale Transurb. Mâine, pe 10 mai, gălăţenii vor avea ocazia să afle, timp de două ore, ce înseamnă ca autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele să nu circule, pentru că va fi grevă de avertisment a angajaţilor companiei publice de transport local.

Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb a decis, marţi seara, declanşarea grevei de avertisment. „Vineri, 10 mai, între orele 12,00 – 14,00 va fi grevă de avertisment la Transurb. În acest interval orar, vor circula doar cursele convenţie, nu şi mijloacele care asigură transportul public în comun, care se vor aduna la capetele de linie. Pentru a nu bloca traficul pe străzi, autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe care ora 12,00 le va prinde pe traseu îşi vor continua cursa până la capătul de linie, acolo unde vor şi rămâne până la ora 14,00”, ne-a declarat preşedintele Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, George Preda.

Decizia declanşării grevei de avertisment a fost luată pe fondul eşuării ultimei runde de negocieri privind Contractul Colectiv de Muncă şi creşterile salariale dorite de angajaţii Transurb. Dar sindicaliştii susţin că, prin greva de avertisment, încearcă să tragă un semnal de alarmă cu privire la tot ceea ce se întâmplă cu societatea: lipsa investiţiilor de orice natură, condiţiile precare de muncă, dar mai ales lipsa mijloacelor de transport pe care gălăţenii o resimt din plin atunci când autobuzul pe care îl aşteaptă nu mai vine deloc!

„Să ştiţi că nu ne-a fost deloc uşor să luăm această hotărâre privind greva de avertisment, decizie care nu aparţine doar membrilor biroului de conducere al sindicatului. La şedinţă au mai participat şi vreo 20-30 de oameni care ne-au şi reproşat că ne jucăm cu ei, că nu se poate să dureze negocierile trei luni, fără rezultat! Singurul nostru regret este că prin greva noastră de avertisment vor fi afectaţi călătorii. Printre aceşti călători sunt şi soţiile şi copiii noştri, care circulă tot cu Transurb! Dar nici aşa cum merg lucrurile în prezent nu se mai poate!”, ne-a declarat liderul de sindicat, George Preda.

Ce spune directorul Transurb

Directorul general al SC Transurb SA, Mihai Cadinoiu, ne-a declarat că a fost informat, ieri dimineaţă, cu privire la intenţia sindicaliştilor de a face grevă de avertisment şi a explicat motivele pentru care nu a putut fi acceptată revendicarea salarială a angajaţilor: „Pierderile generate de activitatea societăţii pe anul 2018 sunt de 13,5 milioane de lei, pierderi foarte mari care, legal, nu ne-ar permite nicio creştere salarială pentru anul 2019. Dar aplecându-ne către latura umană, am zis să reflectăm acest decalaj între salariul minim pe economie de la 1.900 şi 2.080 să-l reflectăm în negocierile făcute, şi asta e singura posibilitate a noastră de a creşte salariile. În schimb, ei solicită o majorare de 400 de lei pe salariat, ceea ce, din punctul de vedere al administraţiei, nu poate fi luat în calcul”.

Mihai Cadinoiu a declarat că se vor face toate eforturile pentru ca transportul în Galaţi să fie cât mai puţin afectat pe perioada grevei de avertisment. Şi a precizat că, şi în cazul unei greve generale, Transurb trebuie să asigure 30 la sută din capacitatea de transport necesară în municipiul Galaţi.

Operatorul de transport numără 769 de salariaţi din care 429 sunt şoferi. Conform directorului Cadinoiu, salariul minim tarifar în Transurb este de 2.120 de lei, iar media salariului este de 4.350 de lei brut.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Călători nemulţumiţi şi şoferi dezamăgiţi, în ploaie. Două ore de grevă de avertisment

Ploaie rece şi grevă de avertisment, de asta au avut parte gălăţenii dependenţi de transportul public local în cele două ore 12,00 – 14,00, în care angajaţii societăţii Transurb au protestat.

La ora 13,00, în Micro 19, mai multe tramvaie aliniate la capătul traseului, cu afişul de grevă de avertisment lipit pe geam, aşteptau să se încheie protestul. În staţia de la capătul de traseu din Micro 19, nemulţumirile cetăţenilor dădeau în clocot: „Aşteptăm de foarte mult timp în staţie şi întârziem la serviciu! Nu am ştiut că este grevă!” – „De mâine schimbă toate maşinile? Dacă de mâine vin tot astea în staţii, pentru că au făcut grevă, le spargem geamurile! – „Să fi stat în garaj, nu să stea cu maşinile în faţa noastră!” – „Fac grevă pe banii noştri! Am văzut maşini goale care au plecat pe traseu!” - „Au scos maxi-taxi ca să stăm ca proştii în staţii? Atunci nu-şi făceau planul pentru că erau maxi-taxi, acum fac ce vor, că sunt singuri pe piaţă!” – „Lasă că vin alegerile şi-o să alegem aşa cum merită! – „Îşi bat joc de noi, ce rezolvă cu acest protest?! Mai bine ar lua maşini noi!”, ne-au spus oamenii.

Spiritele s-au mai calmat în momentul în care în staţie a apărut un troleibuz 102 în care cei mai mulţi au urcat şi au plecat. Alţii au rămas să aştepte încă o oră mijlocul de transport de care aveau nevoie.

Ce spun şoferii

„Noi nu protestăm împotriva călătorilor, ci împotriva autorităţilor! Era bine dacă şi călătorii ne se alăturau pentru că, în revendicările noastre, noi nu cerem doar măriri de salarii. Cerem un transport civilizat! Acuzăm lipsa investiţiilor de orice fel din ultimii cinci ani, parcul auto vechi şi insuficient, extrem de uzat, condiţiile de muncă precare! Din păcate, nu avem parte decât de dezinteres din partea autorităţilor. Călătorii se plâng de mijloacele de transport, dar nu i-au atitudine atunci când ar trebui!”, ne-au spus şoferii aflaţi în grevă de avertisment. Aceştia ne-au explicat că s-au luat toate măsurile pentru a nu fi blocat transportul public local.

Ce spune liderul de sindicat

Preşedintele Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, George Preda, ne-a declarat că protestul s-a desfăşurat legal şi fără incidente. Liderul sindical  şi-a exprimat dezamăgirea că, în cele două ore de protest, nu au fost contactaţi de autorităţi: „Dezinteresul ne face să credem că nu le pasă de 700 de oameni. Sunt şoferi obligaţi să facă grevă în formă continuată pentru că n-au ce conduce. Iată, şi în acest moment, opt colegi de-ai mei, în loc să fie pe trasee, stau degeaba".

Conducerea sindicatului se va întruni pentru a trage concluziile acţiunii de protest. Legal, sindicaliştii au la dispoziţie 18 de ore pentru a decide cum vor acţiona mai departe şi dacă se va ajunge la declanşarea grevei generale.

Ce spune directorul Transurb

„Regret toată situaţia creată astăzi. Din păcate, acţiunea de protest nu a dus la rezolvarea conflictului de muncă ci, din contră, la acutizarea asperităţilor dintre părţile implicate. Trag un semnal de alarmă că prin măsuri de protest, prin măsuri forţă, nu cred că vom rezolva problema Transurbului.

Înţeleg nemulţumirile călătorilor. Cu toate piedicile care ni se vor pune, nu voi renunţa la dezideratul de a aduce mijloace de transport noi pentru cetăţenii Galaţiului, pentru a elimina disconfortul la care sunt supuşi de fiecare dată când călătoresc cu mijloacele de transport ale Transurb", ne-a declarat directorul general al Transurb, Mihai Cadinoiu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

S-au majorat salariile la Transurb

După o grevă de avertisment care a bulversat transportul public local de persoane, după negocieri eşuate, încordare şi tensiuni care durează din luna februarie, conflictul de muncă de la Transurb s-a stins în sfârşit. Contractul Colectiv de Muncă a fost semnat şi înregistrat, iar angajaţii operatorului de transport urmează să beneficieze de majorări la salariul tarifar.

După cum am aflat de la consilierul local PNL Onuţ Atanasiu, joi noaptea, Sindicatul Şoferilor Liberi din Transurb şi conducerea companiei publice au ajuns la un acord şi au semnat Contractul Colectiv de Muncă, documentul fiind înregistrat vineri dimineaţă la Inspectoratul Teritorial de Muncă. Semnarea documentului pentru care se negociază încă din februarie a depins de majorarea preţului pe kilometrul parcurs de mijloacele de transport în comun.
Decizia, aşteptată cu înfrigurare, deopotrivă de sindicalişti şi de conducerea Transurb, a fost votată joi, în şedinţa Consiliului Local şi prevede preţul de 12,75 lei/km parcurs de tramvaie, 7,44 lei/km parcurs de troleibuze şi 8,27 lei/km parcurs de autobuze. După cum ne-a precizat Onuţ Atanasiu, grupul PNL a insistat pentru adoptarea noului preţ pe kilometru, iar votul dat de grupul PNL a fost condiţionat nu doar de majorarea dorită de Transurb, ci şi de eliminarea celorlalte măsuri - reduceri de capacităţi de transport, eliminări de trasee - care ar fi dus la creşterea timpului de aşteptare în staţii.
Creşterea preţului pe kilometru permite acordarea de creşteri salariale: "În medie, 250 de lei la salariul tarifar, începând cu luna mai, şi 150 de lei, de la 1 septembrie", spune consilierul liberal.

Ce spune directorul Transurb

"Faptul că am reuşit să ajungem la un moment de înţelegere şi de conştiinţă colectivă mă mulţumeşte întrutotul. Sunt sigur că, ajungând la acest punct, Transurb are viitor! Le mulţumesc tuturor celor care, anul acesta, au învestit încredere în mine", ne-a declarat directorul Mihai Cadinoiu, despre semnarea contractului colectiv de muncă.

Ce spune Sindicatul

"Noi ne-am atins în proporţie de 95 la sută scopul privind grila de salarizare. Creşterile salariale nu sunt spectaculoase: în medie 250 de lei la salariul tarifar. În ceea ce priveşte ogranigrama, aşa cum am spus şi anul trecut, nu suntem împotriva reducerii de personal acolo unde nu trebuie. Dar nu poţi să dai mecanici afară când tu ai autobuzele praf şi să înmulţeşti personalul TESA, să păstrezi «sinecuriştii»", spune liderul sindical, George Preda.

În aşteptarea autobuzelor noi

"Pentru următoarele luni, nu ştim câte - şase, opt, zece - va fi un climat de linişte în Transurb, dar tot mai avem o durere: autobuzele! A devenit o aventură să scoţi un autobuz pe stradă! Le legăm cu sârmă, dar până când?! Noroc că avem colegi responsabili, care nu-şi bat joc de meserie şi ştiu că de şurubul ăla pe care îl strâng depinde siguranţa unor oameni. Avem şi noi copii, soţii, părinţi, rude care merg cu aceste autobuze şi ne gândim de două ori atunci când le dăm drumul din hala de reparaţii. Dacă vor veni şi autobuzele şi tramvaiele noi, dacă se vor repara liniile de tramvai, transportul în Galaţi va avea un viitor, dacă nu, nu", ne-a mai spus George Preda.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 years later...

Protest al șoferilor Transurb, în fața Prefecturii. Sindicaliștii acuză nereguli din managementul societății

Sindicatul Șoferilor Liberi din cadrul Transurb SA va organiza o acțiune de protest, mâine, 16 septembrie, între orele 10,30 și 11,30, pe platoul Monumentului Revoluției din fața Prefecturii. Conform unui comunicat, motivele protestului sunt „situația economico-financiară dezastruoasă în care se află Transurb” și faptul că „răbdarea salariaților are o limită”.
„Numai pe primele șapte luni ale anului 2021, au fost înregistrate pierderi de peste 5 milioane de lei. Organizația noastră a atras atenția factorilor de răspundere care dirijează activitatea societății asupra acestor anomalii, însă până în acest moment, nu s-a schimbat nimic în bine. Ne permitem să apreciem faptul că, până la sfârșitul acestui an, Transurb SA va ajunge la imposibilitatea de a putea desfășura activitatea de transport călători în oraș. Considerăm că această situație a fost generată, pe de o parte, de subfinanțarea societății de către autoritățile locale, prin decontarea unui preț pe kilometru cu mult sub cel real, iar pe de altă parte, de unele nereguli petrecute în managementul societății în ultimii ani! Numărul de autobuze necesare insuficient, aprovizionarea cu piese de schimb deficitară, depășiri substanțiale la consumul de carburant fără o justificare clară, salariați fără valoare profesională în posturile-cheie, decontări fictive constatate în urma unor controale și multe alte nereguli semnalate de către organizația sindicală conducerii societății, membrilor Consiliului de Administrație și domnului primar au rămas, din păcate, fără ecou”, se afirmă în comunicatul remis de Sindicatul Șoferilor Transurb.
La cele de mai sus se adaugă „explozia prețurilor la energie, gaze, carburanți, alimente etc. și viitorul incert pe care îl simt salariații, în timp ce salariile tarifare ale acestora trebuiau indexate cu rata inflației aferentă anului 2020 încă din luna ianuarie, clauză contractuală pentru care s-au făcut doar promisiuni!”, se mai afirmă în documentul citat.
În consecință, membrii Sindicatului Șoferilor Liberi din Transurb SA vor protesta, mâine, timp de o oră, în fața Prefecturii gălățene. Vom vedea dacă cineva îi și ascultă, nu numai să-i audă sau să-i vadă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Zeci de șoferi Transurb au protestat în fața Prefecturii

Aproximativ 100 de sindicaliști din cadrul societății locale de transport în comun Transurb – șoferi, în marea lor majoritate, dar și alți angajați – au protestat joi, 16 septembrie 2021, timp de o oră, în fața Prefecturii Galați.

Conform liderului Sindicatului Șoferilor Liberi din Transurb, George Preda, una dintre principalele nemulțumiri este legată de faptul că nici până acum conducerea societății nu a acordat majorarea salarială prevăzută în contractele de muncă pentru acoperirea ratei inflației, care ar fi trebuit acordată începând din ianuarie. O altă nemulțumire majoră vizează „subfinanțarea” din partea autorităților locale.

„Pe data de 14 ianuarie, Institutul Național de Statistică a comunicat rata inflației pe anul anterior. Am zis că situația societății este cum este, ne bucurăm că vin mașini noi, să nu fim chiar atât de drastici. Nu s-a făcut nicio majorare salarială, am fost duși cu vorba, am avut numai promisiuni. Era vorba de o creștere lunară de 140 de lei la salariul tarifar. Am zis că, pentru o sumă de 140 de lei, să nu băgăm noi, salariații, societatea în colaps, că sunt locurile noastre de muncă. Dar deja s-a mers prea departe cu această subfinanțare. Dacă eu îți arăt în contabilitatea mea că dau 8,20 lei pe kilometru – atât mă costă ca să duc o mașină cu sau fără călători, că și aici e o discuție foarte importantă, iar tu vii și îmi spui că nu poți să dai decât 7,10 lei, că așa a constatat cineva acum doi ani, să mă ierte Dumnezeu...”, a spus George Preda.

Alte lucruri care-i nemulțumesc pe sindicaliștii Transurb țin de managementul societății și de neregulile constatate, care au adus compania într-o situație economico-financiară dezastruoasă, existând premise reale ca în decembrie să nu mai fie bani de salarii.

„Avem cam 70-80 de mașini noi sau aproape noi, însă mai avem și în jur de 50 de mașini care nu au aceeași siguranță ca una de doi ani de zile. Dacă nu sunt bani pentru piese, dacă nu se finanțează corect societatea, cum credeți că se pot asigura piesele pentru acele autobuze?”, a afirmat și Gigi Arghir, vicepreședinte de sindicat.

”Mașini insuficiente, mașini noi care au cedat din prima zi. Jumătate din mașinile noi sunt zilnic în atelierele de reparații, este inadmisibil așa ceva. La ședința Consiliului de Administrație de luna trecută, dl director ne-a spus, citez: <Domnilor sindicaliști, conform bugetului, în luna decembrie nu vom avea bani de salarii. Și dacă e nevoie, începând cu mine, vom sta acasă>. Am spus, dle director, poate că dvs. vă permiteți să stați acasă, poate că, dacă asta e situația, vor sta și șoferii, dar ce vină are orașul?”, au continuat sindicaliștii.

Conform liderului George Preda, salariul tarifar minim în Transurb este de 2.600-2.700 de lei, la care se adaugă sporurile și orele lucrate, „pentru că la noi programul începe la 4,30 și se termină la 23,30, nu este program de 8 ore. Net, salariul minim ajunge la 3.000 de lei, au luat și 3.500 de lei, dacă s-au făcut ore suplimentare. Dacă legea prevede maximum 32 de ore suplimentare lunar, au fost luni în care șoferi de-ai noștri au făcut 60, 70, 80 de ore care au fost rostogolite și plătite după un interval extraordinar de mare. Noi am încercat să atragem atenția asupra a ceea ce se întâmplă. E anormal să ai și mașini noi, să investești în cale de rulare, să aduci tramvaie de un milion și ceva de euro, iar societatea să sufere la acest capitol și să nu avem dotare”.

Protestul de la Galați al Sindicatului Șoferilor Liberi din Transurb a fost susținut joi, prin greve japoneze sau acțiuni de solidarizare, și de șoferi din Suceava (foto 6, galerie), Brașov, Constanța (foto 7, galerie), Ploiești (foto 8, galerie), Craiova, Vaslui, Slatina, Arad, Tg. Jiu, organizate de Federația Transportatorilor și Serviciilor Publice din România, care include și Sindicatul Angajaților din Transurb – minoritar, a doua organizație sindicală ca mărime din cadrul companiei gălățene.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Protest al angajaţilor de la societatea Transurb

Aproximativ 100 de angajaţi ai societăţi de transport public Transurb, membri ai Sindicatului Şoferilor Liberi (SŞL) din companie, au protestat, joi, în faţa Prefecturii Galaţi.

Potrivit liderului SŞL Transurb Galaţi, George Preda, protestul a fost organizat pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la situaţia economico-financiară dezastruoasă în care se află societatea de transport public, care numai pe primele şapte luni ale anului 2021 a înregistrat pierderi de peste 5 milioane de lei, dar şi pentru că salariaţii nu au beneficiat de indexarea cu 140 de lei a salariului prevăzută în contractul colectiv de muncă.

Sindicaliştii, înzestraţi cu vuvuzele şi fluiere, au afişat bannere şi pancarde pe care era scris ‘Vrem condiţii de muncă decente!’, ‘Vrem respectarea contractului colectiv de muncă!’, ‘Vrem condiţii pentru asigurarea unui transport civilizat!’.

‘Organizaţia noastră a atras atenţia factorilor de răspundere care dirijează activitatea societăţii asupra acestor anomalii, însă până în acest moment, nu s-a schimbat nimic în bine. Ne permitem să apreciem faptul că, până la sfârşitul acestui an, Transurb SA va ajunge la imposibilitatea de a putea desfăşura activitatea de transport călători în oraş. La toate acestea se adaugă explozia preţurilor la: energie, gaze, carburanţi, alimente etc. şi viitorul incert pe care îl simt salariaţii, în timp ce salariile tarifare ale acestora trebuiau indexate cu rata inflaţiei aferentă anului 2020 încă din luna ianuarie, clauză contractuală pentru care s-au făcut doar promisiuni’, a declarat George Preda.

Directorul general al Transurb SA, Dorian Dumitru, a declarat pentru AGERPRES că indexarea salariilor solicitată de sindicalişti nu poate fi făcută pentru că legea nu permite.

‘Suntem în imposibilitatea rectificării fondului de salarii din cauza Legii 15/2021 care nu permite pentru anul 2021 operatorilor economici la care statul sau primăriile sunt acţionari unici ori majoritari să reîntregească fondul de salarii mai mult decât cel programat în ultimul buget de venituri şi cheltuieli, adică cel pe anul 2020 care a fost de 54 de milioane de lei. Aveam mari aşteptări ca această lege să suporte modificări, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Am avut două întâlniri cu sindicaliştii şi le-am explicat că nu putem încălca legea‘, a menţionat directorul Dorian Dumitru. AGERPRES/FOTO arhivă

radioiasi.ro

Link to comment
Share on other sites

Salariile din decembrie de la Transurb, deocamdată în aer. Compania, „încorsetată” de Legea bugetului de stat

În urma protestului sindicaliştilor Transurb, am avut o discuţie cu directorul Dorian Dumitru, pentru a lămuri unele aspecte reclamate de angajaţi. 

- Domnule director, Transurb are pierderi pe primele luni ale acestui an?
- Da, bilanțul la șase luni a înregistrat o pierdere de aproximativ 3,4 milioane lei, diferența dintre venituri și cheltuieli.
- Este destul de curios acest lucru, în condițiile în care Transurb are monopol pe piața transportului local. Cum s-a ajuns la situația asta?
- Dacă ne luăm după reprezentanții sindicatului, pierderea s-a datorat faptului că prețul pe kilometru nu este cel real. Dar trebuie să avem în vedere că de la 1 martie 2020 au început lucrările în infrastructura rutieră și de cale de rulare pentru tramvaie (Siderurgiștilor etc.), Secția de transport electric și-a încetat activitatea, personalul a fost adus, în urma unor negocieri cu sindicatele, la Secția de transport auto, li s-au menținut aceleași drepturi salariale, deși au prestat munci diferite. De exemplu, dacă un electromecanic a putut fi dat la service-ul de reparații și întreținere al autobuzelor, o parte din vatmani au fost trecuți conducători pe autobuz, alții au fost folosiți la control, alții la spălătorie. Ei au rămas cu salarii mari, ceilalți care prestau munca aveau salarii pentru locul respectiv de muncă. Au fost mai mulți factori care au dus la înregistrarea acestor pierderi, lună de lună.
Am avut o singură lună, mai, când am reușit, prin măsurile pe care am încercat să le iau de la preluarea mandatului, din 19 martie 2021, să reduc această diferență. Persoanelor care au ieșit la pensie nu li s-a mai prelungit contractul. Altora, care erau deja pensionari și aveau contracte pe perioadă nedeterminată, nu le-am mai făcut prelungirea. Am căutat să reduc numărul de ore suplimentare.
În luna iunie, Primăria Galați a contractat un audit la societatea PricewaterhouseCoopers, să vadă care este prețul corect pentru cele trei moduri de transport: autobuze, troleibuze și tramvaie. Ei au analizat perioada mai 2017 – iulie 2020 și au prezentat raportul în 2020. Într-adevăr, în acel raport, prețul era de 7,10 lei/km. Din bilanțul la 31 decembrie 2020, a reieșit un preț de 8,10 lei/km. Am inițiat toată documentația, astfel încât, de la 1 septembrie, prin HCL, a fost aprobat prețul de 8,10 lei/km pentru autobuze. De la 1 septembrie suntem deja pe acest preț. Dar, la ora actuală, din cauza acestor lucrări, este foarte greu să stabilesc un preț corect.
Deocamdată este o anchetă în cercetare, am descoperit un consum exagerat de combustibil, când mașinile erau aici, pe platformă. I-am întrebat pe sindicaliști și atunci care este prețul real al transportului cu autobuzul în Galați, pentru că și sacul Primăriei Galați nu este fără fund.
- Despre ce cantitate este vorba?
- De la 1 ianuarie, este mai mult de 1.000 de litri față de consumul normal care s-ar fi făcut în traseu. Nu avem încă rezultatele finale.
- Spuneau sindicaliștii că le-ați spus că în decembrie nu vor mai fi bani de salarii.
- Da, le-am spus de când am venit. Ei au spus întotdeauna că nu-i interesează Legea bugetului. Fraților, eu sunt manager mandatat, iar în Ordonanța 26/2013 se spune clar că bugetele se fac cu respectarea prevederilor legale. În Legea 15/2021, la art. 48 pct.3, spune foarte clar: Operatorii economici în categoria cărora intră și Transurb, care au înregistrat pierderi sau plăți restante la data de 31 decembrie 2020, nu pot prevedea în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 creșterea cheltuielilor de natură salarială aferente reîntregirii acestora, determinate de acordarea unor creșteri salariale sau de personal în anul 2020. Tocmai aici este problema, pentru că în anul 2020, în luna decembrie, salariații Transurb au beneficiat de o creștere salarială substanțială, de circa 310 lei, după care, prin același act adițional, în ianuarie și februarie au fost alte creșteri salariale.
S-a spus că șoferii se luptă pentru acei 2,6 la sută pentru acoperirea inflației, acei 240 lei. La 1 decembrie 2020, s-a modificat grila de salarii, iar salariile au crescut cu aproape 10 la sută. Deci creșterea din decembrie aduce implicații în tot anul 2021. Peste asta, din 1 ianuarie, au mai fost niște creșteri salariale numai pentru conducătorii de autobuz și vatmani, de 150 lei/persoană la salariul de încadrare. De la 1 februarie a mai fost o creștere de 70 de lei pentru toți salariații.
Pe lângă astea, s-a mai băgat un spor de fidelitate – 5% pentru cei care au peste 15 ani vechime în unitate, s-au dat vouchere de vacanță (1.450 lei), s-a dat spor de PC (9%). Singura creștere care nu s-a acordat au fost cei 2,63% rata inflației și le-am și spus de ce, pentru că fondul de salarii nu acoperă integral luna decembrie.
Și acum sunt în situația să văd cum pot acoperi integral salariile din decembrie.
Și totul e de la faptul că nu putem întregi fondul de salarii. Transurb nu a avut pierderi, ba chiar a avut profit pentru că a câștigat un proces și a trecut provizioanele pe venituri și a ieșit pe plus, scriptic. A fost un proces chiar cu Primăria, legat de niște penalități privind recuperarea amortismentelor, o sumă de aproape 10 milioane de lei.
Dar, având plăți restante la 31 decembrie, suntem încorsetați de Legea bugetului de stat. Mai în glumă, mai în serios, le-am spus să nu protesteze în fața Prefecturii, ci în fața Guvernului, cei care au dat această lege.
- Există soluție pentru decembrie?
- Mai avem posibilitatea să trimitem către Primărie și CL bugetul rectificat, putând întregi cu 860.000 de lei, dar tot ne mai trebuie vreo două milioane și ceva.
- Ce ar însemna pentru gălățeni faptul că nu ar fi bani la Transurb în decembrie?
- Pentru ei, nimic, transportul se va desfășura, fie pe diagramă normală, fie pe una redusă. Trebuie să găsim neapărat soluții.
- În final, ce salarii și câți angajați sunt la Transurb?
- La preluarea mandatului, erau 757 de salariați. Acum, suntem mai puțin de 720. Un conducător auto câștigă 4.400-4.700 de lei net. Într-adevăr, sunt și neturi de 3.000, de 2.800, dar pentru alte funcții. Eu nu am negat niciodată munca făcută de conducătorii auto, ce le-am cerut tuturor colegilor mei din Transurb a fost să punem umărul, să găsim soluții. Și am căutat să închid robinetul risipei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

"Conform cifrelor, noi n-ar mai trebui să mâncăm", acuză liderul de sindicat al șoferilor de la Transurb

La câteva zile după ce protestul din fața Prefecturii al șoferilor Transurb a "provocat" un dialog cu directorul general al societății, pe care "Viața liberă" l-a publicat, președintele de sindicat George Preda a vrut să clarifice câteva aspecte.

În primul rând, sindicalistul a vorbit despre modul în care câțiva șoferi au reușit să câștige într-o lună până la 4.700 de lei net. "Am avut vreo trei-patru șoferi care au luat 4.700 de lei net într-o lună, în condițiile în care aceștia au atins 90 de ore suplimentare. Maximul admis de lege este de 32 de ore. Orele suplimentare se fac pentru că are nevoie angajatorul, nu pentru că vrea salariatul, iar acesta are două variante: să accepte sau nu. Fiind plătite cu spor de sută la sută, evident că oamenii au acceptat să muncească precum nebunii, pentru niște venituri substanțiale, mai mult decât decente pentru un șofer, în condițiile în care el a muncit fără libere în luna respectivă. Omul a muncit 31 de zile consecutive. Nici Codul muncii nu permite așa ceva și totuși la noi s-a făcut. De ce? Păi, trebuia să asigurăm diagrama, nu aveam oameni. Fără aceste creșteri salariale, șoferii ar fi câștigat maximum 2.500-2.700 de lei net. Ceilalți ar câștiga și mai puțin", spune George Preda.

Neacordarea sporului de inflație, una dintre nemulțumiri  

Conform contractului colectiv de muncă din Transurb, sporul pentru acoperirea inflației pe anul 2020 trebuia acordat începând cu luna ianuarie 2021. "Având în vedere că în ianuarie tocmai fuseseră acele creșteri salariale din decembrie și ianuarie, prin care un șofer a primit până la 530 de lei, noi, sindicatul, am spus <Hai să nu fim chiar atât de neînțelegători, hai să acceptăm undeva în mai, iunie>. Dl primar, într-o discuție, ne-a spus <Băieți, începând cu 1 august>. Am acceptat, că vedem și noi că nu vin banii.
Toată presa bubuie cu aceste prețuri la energie, gaze și carburanți și am zis că e timpul să ne ia și pe noi în seamă cu acei 142 de lei pe care trebuia să-i primim încă de la 1 ianuarie. Contractul colectiv de muncă e o lege și el. Dl director ne-a invocat legea bugetului, am și eu două legi de partea mea: Codul muncii și Legea 62, a dialogului social. Toate sunt legi, care e mai presus de celelalte? Am întrebat și la ITM. Vă citesc simplu răspunsul ITM-ului: <S-a dispus angajatorului măsura de a depune toate diligențele în vederea respectării clauzelor, la termenul convenit de părțile semnatare ale CCM>, adică în ianuarie. Or, noi deja am acceptat să-i primim în august. Surpriza a venit când, la începutul acestei luni, dl director general ne-a spus că legea bugetului nu permite să facă măriri salariale, pentru că la 31 decembrie nu trebuia să avem nici pierderi, nici datorii. Din pix, anul s-a încheiat cu profit, după procesul câștigat cu Primăria, deci pierderi n-am avut. În schimb, datorii cât casa, cele mai mari sunt la ANAF. Furnizorii noștri tradiționali, de la care luam piese, materiale consumabile, dându-le banii cu întârziere sau deloc, au început să nu ne mai dea. S-a ajuns să se meargă cu sacoșa după, de exemplu, doi rulmenți. Nu sunt 20, sunt 30 de lei, și ăla vrea cu banii în mână, iar eu nu am bani", spune sindicalistul gălățean.

"Ticketingul nu funcționează sub nicio formă"

Trei dintre "sursele" de pierderi le reprezintă subfinanțarea transportului local, numeroasele rateuri pe care le dă sistemul de ticketing, dar și faptul că foarte mulți gălățeni merg fără să plătească, afirmă George Preda: "Acest sistem ticketing nu funcționează sub nicio formă, să fie clar, avem o grămadă de probleme. Nu dă restul, nu validează, nu dă biletul, e o nebunie, ecranul e negru... În permanență avem probleme. Avem o echipă de trei oameni care, zilnic, fug efectiv prin oraș cu o mașină sau chiar pe jos (că nici mașini nu avem suficiente), ca să deblocheze aceste aparate. În plus, la asta adăugăm și o parte destul de importantă a publicului călător, care nu vrea să valideze biletul, pentru că așa e învățat. Am aici un document din 15 august și vă dau un singur exemplu, la traseul 28: 3.535 de validări la 6.900 de călători urcați. Sistemul măcar atâta are bun, ne arată numărul de călători urcați. Vorbim de un traseu foarte aglomerat, dar, dacă vreți un exemplu și mai concludent, vă dau la traseul 19, în aceeași zi: călători urcați - 1.553, total validări - 68".
Traseul 28 este unul dintre traseele ale căror numeroase modificări și necunoscute zilnice au stârnit mari nemulțumiri printre gălățeni. "De un an și ceva, nici șoferii de pe acest traseu nu-l știu. Dacă-l întrebi astăzi pe unde circulă mâine, habar nu are, pentru că lucrările se desfășoară cum se desfășoară. <Întoarceți acolo, vedeți că stația s-a mutat la 100 de metri sau pe partea cealaltă sau s-a anulat>. Deocamdată, asta e situația. Un lucru e clar, lucrările astea erau necesare. Că s-au depășit de trei-patru ori până acum termenele de finalizare, e altă poveste, nu ține de Transurb", spune George Preda.

Pierderile Transurb, devenite deja tradiție

"Dacă Transurb are pierderi de vreo șapte-opt ani, rostogolite, cum puteam și noi să avem salariile mărite altfel decât prin presiune? Conform cifrelor, eu nu trebuie să mai mănânc sau să mănânc gratis! Aceste creșteri salariale s-au făcut pe presiunile salariaților, pentru că la Transurb au fost ani când salariul unui șofer era minimul pe economie și nu găseam șoferi. Sub presiunea sindicatului, aceste salarii au crescut an de an, în funcție de conjunctură. Recunoaștem, ba a fost campanie electorală, ba un director era atârnat politic și îi era frică să nu-și piardă scaunul. Dar aceste pierderi nu sunt din cauza noastră: contabilitatea înregistrează, din iulie, 8,45 lei pe km parcurs de autobuzul Transurbului, iar CL dă doar 8,10 lei/km. Mai mult, în mai, de la 8,10 lei l-au dus la 7,10 lei.
Dacă bugetul s-a construit respectând legea, de ce trebuie rectificare bugetară acum? Și nu vorbim de capitolul salarizare. Combustibilul a crescut, energia a crescut, piesele de schimb au crescut, numai salariile nu trebuie să mai crească, nu? Principala problemă este că prețul pe kilometru decontat de Primărie nu este cel real. E de noaptea minții să folosești un raport de audit ca să scazi prețul pe kilometrul parcurs. Apropo, prețul pe kilometru la convenții este de 10,75 lei. Ai suspiciuni că prețul prezentat de contabilitatea Transurb este umflat? Vino cu corpul tău de control și verifică la sânge! Verifică dacă fiecare piuliță trebuia cumpărată sau nu!
O variantă propusă ar fi reducerea personalului, ca să rămână bani pentru decembrie. Pe hârtie sună bine, dar când șoferii, mecanicii și o mare parte a salariaților fac ore suplimentare, asta înseamnă tocmai lipsă de personal. Dacă noi deja avem lipsă de personal, de unde să mai dăm afară?", încheie șeful Sindicatului șoferilor din Transurb.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 1 month later...

Nemulţumirile de la Transurb au dat în clocot. Protest spontan în curtea societăţii

Vestea că orele suplimentare efectuate în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2021 le vor fi recompensate abia din februarie 2022 i-a nemulţumit pe salariaţii Transurb şi în special pe şoferii de pe mijloacele de transport. Iar reducerea activităţii controlorilor sâmbăta şi duminica - zile plătite cu spor de sută la sută - îi va afecta financiar pe angajaţii cu cele mai mici salarii din compania de transport local. Cele două măsuri au fost propuse şi asumate de către directorul general al Transurb, Dorian Dumitru, pe motiv că bugetul societăţii nu acoperă salariile angajaţilor pe luna decembrie. Numai că ele au făcut ca nemulţumirile salariaţilor să dea în clocot, ajungându-se, ieri, la un protest spontan al câtorva zeci de angajaţi.

O instruire a unor salariaţi ai SC Transurb s-a transformat, ieri, într-un protest ad-hoc în curtea operatorului de transport. Motivele nemulţumirilor ne-au fost explicate de către liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, George Preda: "Dl director a propus o serie de măsuri menite să facă economie, pe motiv că bugetul aprobat în primăvară nu acoperă salariile şi pe luna decembrie. Una dintre aceste măsuri este să reducă activitatea unor categorii de salariaţi cu cele mai mici salarii, cum sunt controlorii de bilete. Avem în contractul colectiv de muncă o clauză care prevede că lucrul sâmbăta şi duminica este plătit cu spor de sută la sută, ceea ce înseamnă un câştig de 250-300 de lei. Reducerea activităţii lor înseamnă scăderea veniturilor. În cel mai prost moment din acest an, când preţurile au luat-o razna! Îi arăta o colegă, domnului director, fluturaşul de salariu cu 800 de lei la lichidare şi 800 de lei avans. Dacă pierde 300 de lei în prag de iarnă, din ce mai trăieşte?", ne-a declarat liderul sindical. Acesta este convins că Transurb va economisi câte 250-300 de lei de la 24 de controlori, dar va pierde mai mult din încasări, pentru că, ştiind că nu sunt controlaţi, călătorii nu vor mai valida biletele şi cardurile de călătorie.
"O altă măsură va cântări foarte mult în liniştea şi în bunul mers al Transurb. Dl director intenţionează ca orele suplimentare efectuate în luna octombrie să le recompenseze cu sporul cuvenit tocmai din februarie. La 90 de zile! Şoferii mi-au spus că în cazul acesta nu vor mai face ore suplimentare deloc! Sunt şoferi care au condus, într-o zi, 14 ore, iar a doua zi, în loc să fie liberi, au muncit încă zece! Suma de care are nevoie Transurb pentru a acoperi lipsa la buget este mult prea mare faţă de economiile care ar fi realizate prin aceste măsuri. Iar pierderile Transurb nu le-au generat angajaţii! Nemulţumind salariaţii în prag de iarnă, se joacă cu focul", a spus George Preda, dând de înţeles că nemulţumirile ar putea duce la perturbarea activităţii de transport.

Ce spune directorul Transurb

Directorul Transurb, Dorian Dumitru, a catalogat micul protest de ieri drept "modalitate de a face presiune pe cale sindicală".
"Sunt măsurile mele, ca director general, mi le asum. Consiliul de Administraţie a fost de acord şi a şi emis o decizie în acest sens, pe care o duc la îndeplinire. Ca director general, nu pot să stau pasiv, trebuie să găsesc toate posibilităţile de încadrare în fondul de salarii care nu acoperă luna decembrie. Şi trebuie să respect legislaţia. Am propus ca orele suplimentare efectuate în octombrie, noiembrie şi decembrie să fie plătite după 90 de zile, aşa cum prevede Codul Muncii. Pentru că sâmbăta şi duminica se plătesc cu spor de sută la sută, am căutat să optimizez anumite servicii. Eu le-am explicat de ce am fost nevoit să iau aceste măsuri. În primul rând, locul de muncă contează: să îl ai stabil şi să ai sustenabilitate. Eu sunt convins că până la urmă o să înţeleagă situaţia", ne-a declarat managerul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Transportul public, paralizat. Grevă spontană la Transurb

"Protest spontan în această dimineață la autobaza şi la depoul TRANSURB. Șoferii și vatmanii au decis să nu mai iasă pe traseu. Ne cerem scuze călătorilor pentru acest incident", este anunţul postat pe pagina publică a companiei de transport în comun.

În aceste condiţii, gălăţenii sunt nevoiţi să apeleze la taxi ori să meargă pe jos acolo unde au nevoie.

Reamintim că nemulţumirile de la Transurb au dat în clocot luni, 1 noiembrie 2021, când în curtea societăţii a avut loc un protest spontan, care nu a afectat transportul public. Vestea că orele suplimentare efectuate în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2021 le vor fi recompensate abia din februarie 2022 i-a nemulţumit pe salariaţii Transurb şi în special pe şoferii de pe mijloacele de transport. Iar reducerea activităţii controlorilor sâmbăta şi duminica - zile plătite cu spor de sută la sută - îi va afecta financiar pe angajaţii cu cele mai mici salarii din compania de transport local. Cele două măsuri au fost propuse şi asumate de către directorul general al Transurb, Dorian Dumitru, pe motiv că bugetul societăţii nu acoperă salariile angajaţilor pe luna decembrie.

Potrivit surselor noastre, Vergiliu Vals, director executiv în cadrul Primăriei Galaţi, a venit la Transurb pentru a discuta cu protestatarii. Salariaţii operatorului nu au fost de acord cu propunerile acestuia şi au refuzat că reia activitatea de transport. Angajaţii spun că vor să participe şi ei la discuţiile dintre directorul Transurb, Dorian Dumitru, şi directorul Vergiliu Vals, nu doar reprezentanţii sindicatului.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

După greva care a paralizat transportul în comun, revendicările salariaţilor Transurb au fost acceptate

O grevă spontană a paralizat transportul public în comun, vineri, 5 noiembrie 2021, până la prânz. Şoferii şi vatmanii Transurb au refuzat să iasă pe trasee, protestul durând de la ora 4,30 până în jurul orei 12,00, spre nemulţumirea gălăţenilor cu abonamente de transport. Pentru gălăţenii dependenţi de transportul public, găsirea unui taxi a devenit o "vânătoare", alternativa fiind mersul pe jos şi întârzierea la locul de muncă.

"Protest spontan în această dimineață la autobaza şi la depoul Transurb. Șoferii și vatmanii au decis să nu mai iasă pe traseu. Ne cerem scuze călătorilor pentru acest incident", a fost anunţul postat, vineri dimineaţă, pe pagina publică de Facebook a companiei de transport în comun.
Din păcate pentru gălăţenii care nu au verificat Facebook-ul Transurb înainte de a pleca de acasă, asta a însemnat timp pierdut degeaba în staţii şi întârzierea la locul de muncă sau acolo unde ar fi trebuit să ajungă! "Măcar să fi anunţat pe panourile de informare din staţii că sunt în grevă şi că nu circulă mijloacele de transport. Am stat degeaba în staţie mai bine de o jumătate de oră, iar în cele din urmă am plecat pe jos la serviciu. Am ajuns cu o oră mai târziu la birou!", ne-a declarat o gălăţeancă.
De o adevărată aventură au avut parte şi cei care au încercat să îşi comande un taxi. Dispecerii fie le dădeau timpi de aşteptare foarte mari, fie nu au avut cu ce să-i ajute, pentru că nu existau maşini disponibile. Taximetriştii au preferat să-şi găsească singuri clienţii printre gălăţenii care căutau disperaţi, pe stradă, un mijloc de transport.

Negocieri

Protestul angajaţilor Transurb nu ar fi trebuit să fie o surpriză pentru autorităţi. Reamintim că nemulţumirile de la Transurb au dat în clocot luni, 1 noiembrie, când în curtea societăţii a avut loc un protest spontan, care nu a afectat transportul public. Vestea că orele suplimentare efectuate în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie 2021 le vor fi recompensate abia din februarie 2022 i-a nemulţumit pe salariaţii Transurb şi în special pe şoferii de pe mijloacele de transport. Iar reducerea activităţii controlorilor sâmbăta şi duminica - zile plătite cu spor de sută la sută - îi va afecta financiar pe angajaţii cu cele mai mici salarii din compania de transport local. Cele două măsuri au fost propuse şi asumate de către directorul general al Transurb, Dorian Dumitru, pe motiv că bugetul societăţii nu acoperă salariile angajaţilor pe luna decembrie.
Potrivit surselor noastre, vineri dimineaţă, Vergiliu Vals, director executiv în cadrul Primăriei Galaţi, a venit la Transurb pentru a discuta cu protestatarii. În prima fază, salariaţii operatorului nu au fost de acord cu propunerile acestuia şi au refuzat să reia activitatea. Angajaţii au susţinut că vor să participe şi ei la discuţiile dintre directorul Transurb, Dorian Dumitru, şi directorul Vergiliu Vals, nu doar reprezentanţii sindicatului.
Vestea bună pentru gălăţeni a fost că în jurul orei 12,00 s-a reluat circulaţia mijloacelor de transport. Vestea bună pentru angajaţii operatorului a fost că revendicările lor au fost acceptate.

Ce s-a obţinut

"Revendicările noastre au fost acceptate. Rata inflației, care nu a fost acordată de la începutul anului, va fi plătită de la 1 noiembrie. Am pierdut zece luni, se va plăti anul acesta doar pe noiembrie și decembrie. Orele suplimentare vor fi plătite în luna următoare, ca și până acum.
Activitatea unor categorii de angajați cu cele mai mici salarii, cum sunt controlorii, dispecerii, cei de la centrul de informare, nu va mai fi întreruptă sâmbăta și duminica, vor reveni la programul normal. Sunt circa 40 de oameni, care au și cele mai mici salarii. Cred că întreruperea activității lor sâmbăta și duminica nu ar fi făcut bine nici societății, pentru că ar fi scăzut încasările foarte mult. Sper că cine trebuie să tragă învățăminte a tras. Nu poți să funcționezi numai pe avarie. Când cumperi motorină, când consumi curent electric îl plătești, nu spui că nu mai ai bani. Nu mai putem accepta să se taie numai de la salariați. La rata inflației, cei 142 de lei, am pierdut 10 luni, ni se dau numai pe noiembrie și decembrie. Neplata orelor suplimentare ar fi însemnat o gaură de 800-1.000 de lei la un salariat. Din lipsă de șoferi, unii au stat câte 14 ore pe traseu, e o nebunie.
Acum suntem ok cu totul, ce va fi după 1 ianuarie vom vedea”, ne-a declarat George Preda liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb.

Ce spune conducerea

"După negocieri de câteva ore, pentru ca cetățenii orașului să nu sufere, am reușit să cădem la un acord cu sindicatele. Indicele de inflație, de 2,6 la sută, va fi plătit din 1 noiembrie, urmând ca în ședința de CA din 11 noiembrie să încheiem un act adițional la Contractul Colectiv de Muncă, să modificăm grila de salarizare. În limita a 32 de ore suplimentare, acestea vor fi plătite în salariul pe luna respectivă. Pentru ce depășește 32 de ore suplimentare, se dă timp liber în compensare.
În ceea ce privește programul de lucru pentru sâmbătă și duminică, graficul va fi refăcut, urmând să facem o analiză împreună cu sindicatul și pe care să o prezentăm Consiliului de Administrație. În protocolul încheiat cu sindicatele, am stipulat că în decembrie există posibilitatea ca, în funcție de banii pe care îi vom avea, să se plătească salariile procentual, începând de la directorul general și până la ultimul salariat.
Până pe 17 decembrie, avem control de la Curtea de Conturi. Lichidarea pe decembrie se va achita pe 15 ianuarie 2022. Până atunci, trebuie să ne dăm seama cum putem plăti salariile integral", ne-a declarat directorul general al Transurb, Dorian Dumitru.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 weeks later...

O nouă grevă spontană ar putea afecta transportul public. Nemulțumirile dau din nou în clocot la Transurb

Peste o sută de salariați ai SC Transurb SA au venit din timpul lor liber vineri, în curtea instituției, pentru a-i cere explicații directorului general Dorian Dumitru. Oamenii sunt revoltați că majorarea obţinută în urma protestului spontan din 5 noiembrie 2021 - când transportul public a fost paralizat până la prânz - nu mai este acceptată și amenință cu o nouă grevă.

"Nu a fost un protest. A fost o întâlnire cu salariații (în jur de o sută de persoane), pentru clarificarea unor aspecte cu privire la punerea în aplicare a celor stabilite prin protocolul din data de 5 noiembrie 2021", ne-a declarat Dorian Dumitru, directorul general al Transurb.
Situația este, însă, departe a se fi dezamorsat, după cum am aflat de la George Preda, liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb. Acesta a reamintit că, în urma protestului din 5 noiembrie, s-a semnat un protocol prin care directorul a acceptat indexarea cu rata inflației. Conform calculelor, suma se ridica la 155 de lei, ofertă acceptată de salariați, dar și de reprezentantul Primăriei la negociere și mediere, directorul Vergiliu Vals.
"Când să facem actul adițional la contractul de muncă, dl director a spus că nu e de acord și a venit cu o propunere de indexare cu doar 92 de lei, care în urma impozitelor se va diminua. Pentru că nu am ajuns la un acord, iar mesajele colegilor au fost «oprim lucrul!», astăzi au venit salariații din timpul lor liber pentru a discuta. Am purtat aceleași discuții fără niciun viitor. Domnul director a rămas pe poziție cu cei 92 de lei", ne-a relatat liderul sindical.
În plus, a apărut o propunere de modificare a contractului colectiv care îi avantajează doar pe cei cu salarii mari. Dacă până acum fondul de salarii lunar se indexa cu rata inflației și genera o sumă care se împărțea la toți salariații, pentru anul viitor conducerea Transurb vrea ca salariul tarifar al fiecărui salariat să fie indexat cu rata inflației. "6 la sută cât se prefigurează rata inflației anul viitor, aplicată la un salariu de 10.000 de lei înseamnă 600 de lei. Dar nu și pentru mecanicul sau controlorul cu salariu de 2.600 de lei! Practic, sunt avantajați directorii, șefii de secție și șefii de servicii, vreo șase - șapte persoane", afirmă liderul sindical.
Nu mai puțin grav este că plata salariilor pe luna decembrie este incertă, din cauza bugetului insuficient al societății.
"Pe fondul acestor probleme, conform informațiilor noastre, acum o lună și jumătate a fost mărit salariul directorului general. Nu știm sumele, chiar dacă legislația obligă directorul să își facă public salariul tarifar", acuză salariații.
Nemulțumiți, angajații afirmă că, dacă nu era vorba despre sporul de care beneficiază cei care lucrează în weekend, ar fi oprit lucrul. De luni, însă, nu sunt excluse proteste care să afecteze activitatea de transport.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Transportul public local, paralizat de o nouă grevă

O nouă grevă a salariaţilor SC Transurb SA a paralizat transportul public în comun, în această dimineaţă. Şoferii şi vatmanii au refuzat să iasă cu autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele pe trasee, nemulţumiţi că majorarea obţinută în urma protestului spontan din 5 noiembrie 2021 - când transportul public a fost paralizat până la prânz - nu mai este acceptată. Este vorba despre indexarea cu rata inflaţiei care reprezintă, conform calculelor, suma de 155 de lei. Şoferii şi vatmanii refuză să reia lucrul până când nu vor fi semnate actele adiţionale la contractele de muncă. Doar cursele convenţie sunt realizate.

Salariaţii au cerut demisia directorului general Dorian Dumitru, scandând "Demisia!" şi nu i-au permis accesul în instituţie. Pentru a putea intra, managerul a avut nevoie de protecţia jandarmilor.

„TRANSPORT ÎN COMUN PROTEST SPONTAN” scrie pe afişele care au fost lipite în staţiile Transurb şi care ar trebui să-i informeze pe gălăţeni că aşteaptă degeaba un mijloc de transport. Numai că, în unele staţii, afişul a fost lipit pe o parte a automatului de bilete, şi nu este observat de cetăţeni. Aceştia privesc în zare, aşteptând să apară autobuzul de care au nevoie…

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Directorul Transurb a demisionat la solictarea primarului Ionuţ Pucheanu şi în urma protestului spontan

Directorul general al societăţii locale gălăţene de transport în comun, Transurb, Dorian Dumitru, a declarat, luni, că a demisionat din funcţie, la cererea primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, şi în urma protestului spontan declanşat de angajaţii unităţii. Potrivit acestuia, demisia a fost anunţată în cadrul discuţiilor purtate la sediul Primăriei Galaţi, între reprezentanţii sindicatelor din Transurb, directorul Dorian Dumitru şi reprezentanţii municipalităţii.

În urma demisiei, liderul sindicatului Transurb, George Preda, a anunţat că la prânz este programată o şedinţă a Consiliului de Administraţie al Transurb pentru desemnarea unui director interimar care să semneze deciziile privind majorarea salariilor cu 155 de lei, reprezentând indexarea cu rata inflaţiei. El a precizat că angajaţii din Transurb sunt decişi să nu revină la muncă până când nu vor vedea semnate deciziile de majorare a salariilor.

Directorul Dorian Dumitru a susţinut că şoferii nu ar fi avut niciun motiv să facă acest protest, deoarece în luna februarie s-au efectuat creşteri salariale în sumă brută de 450 de lei pentru fiecare conducător auto de la Transurb. Mai mult, Dorian Dumitru afirmă că din punct de vedere legal, societatea poate susţine majorarea salariilor doar cu 92 de lei.

"Îmi cer scuze cetăţenilor din Galaţi. Sunt oameni care au plătit abonamente în avans şi acum s-au trezit că nu sunt mijloace de transport în comun pe traseu. Acest protest spontan, în opinia mea, este un protest spontan bine organizat de reprezentanţii sindicatului. La protestul din 5 noiembrie am acceptat acea indexare cu indicele de inflaţie, ştiind că legea bugetului de stat nu îmi dă voie. Ulterior, mi s-a adus la cunoştinţă de către serviciul resurse umane care este modul de calcul corect. După calculul nostru, suma brută de care vor beneficia salariaţii este de 156 de lei, dar 92 de lei se aplică la salariul de bază, trecând prin sporuri, ajunge la 156 de lei. Sindicatul nu doreşte altfel. Este o problemă legată de interpretare, dar când există două păreri, cel care răspunde este reprezentantul legal, adică directorul legal. Conducătorii auto nu au niciun motiv să facă acest protest, deoarece în luna februarie s-au efectuat creşteri salariale în sumă brută de 450 de lei de fiecare şofer de autobuz", a declarat Dorian Dumitru.

El a precizat că pe trasee ar fi trebuit să circule 106 autobuze, 4 tramvaie şi 18 troleibuze. Compania de transport public din Galaţi are 715 angajaţi, dintre care aproximativ 400 sunt şoferi.

agerpres.ro

Link to comment
Share on other sites

Protestul angajaţilor societăţii de transport s-a încheiat

Protestul angajaţilor de la societatea de transport în comun din Galaţi s-a încheiat după demisia directorului general şi după ce şoferii au primit confirmarea că le vor fi majorate salariile cu 155 de lei, cât reprezintă aplicarea ratei inflaţiei. Autobuzele, tramvaiele şi troleibuzele au ieşit pe traseu după mai multe ore în care tot transportul în comun a fost paralizat. Conform liderului de sindicat al Transurb, George Preda, protestul s-a încheiat după ora 14.00.  

"Autobuzele au început să iasă pe traseu. Am semnat o minută cu reprezentantul Primăriei. A fost aprobată revendicarea noastră de creştere a salariului cu 155 de lei, care reprezintă aplicarea ratei inflaţiei la salariile tarifare, începând cu 1 noiembrie, iar directorul general, Dumitru Dorian, şi-a dat demisia. Mâine va fi numit un nou director general interimar. Vom vedea ce va urma de la anul. Avem 2 clauze în contract care, teoretic, ar asigura nişte măriri salariale, dar şi noi suntem convinşi că nu se pot da atâţia bani că nu sunt de unde. Atâta vreme cât găsim înţelegere la administraţie, va fi bine",  a declarat liderul de sindicat.

În numele angajaţilor Transurb, liderul de sindicat şi-a cerut scuze gălăţenilor, cerând înţelegere şi spunând că de-a lungul vremii în urma protestelor iniţiate de şoferi şi călătorii au avut beneficii, prin îmbunătăţirea condiţiilor de transport.

news.ro

Link to comment
Share on other sites

La societatea de transport public Transurb Galați va fi numit un nou director

 Luni, 22 noiembrie 2021, de la ora 4,30 şi până în jurul orei 14,00, o nouă grevă a salariaţilor SC Transurb SA a paralizat transportul public în comun. Şoferii şi vatmanii au refuzat să iasă pe trasee, nemulţumiţi că indexarea salariilor cu rata inflaţiei - pe care ei au calculat-o la 155 de lei - nu a fost acceptată de directorul general Dorian Dumitru. După ce sindicaliştilor li s-a dat dreptate în cadrul negocierilor avute la Primărie, discuţii la care a participat şi primarul Ionuţ Pucheanu, Dorian Dumitru şi-a prezentat demisia din funcţie. Consiliul de Administraţie al Transurb se va întruni astăzi pentru a numi un nou director general provizoriu.

Pentru a doua oară în această lună, gălăţenii dependenţi de transportul public local s-au trezit în situaţia de a nu avea cu ce să ajungă la serviciu, la şcoală sau oriunde aveau nevoie. Salariaţii Transurb au intrat ieri din nou în grevă, nemulţumiţi că directorul general, Dorian Dumitru, nu acceptă indexarea salariilor cu rata inflaţiei, pe care ei au calculat-o la suma de 155 de lei. Doar cursele convenţie au fost realizate, şoferii şi vatmanii refuzând să reia lucrul până la semnarea actelor adiţionale la contractele de muncă.

„TRANSPORT ÎN COMUN PROTEST SPONTAN” scria pe afişele care au fost lipite în staţiile Transurb şi care ar trebui să-i informeze pe gălăţeni că nu circulă nimic. Numai că, în unele staţii, afişul a fost lipit pe o parte a automatului de bilete şi nu a fost observat de cetăţeni, motiv pentru care au tot aşteptat să apară mijlocul de transport de care aveau nevoie.

Nervii şi comentariile au curs pe Facebook, cetăţenii cerând socoteală pentru abonamentele de transport plătite, pentru banii cheltuiţi pe taxiuri luate „de la bordură”, pentru că dispeceratele ori nu răspundeau, ori dădeau doar amânări.

Negocieri la Primărie

Salariaţii Transurb au cerut demisia directorului general Dorian Dumitru, scandând "Demisia!" şi nu i-au permis accesul în instituţie. Pentru a putea intra, managerul a avut nevoie de protecţia jandarmilor.

În încercarea de a detensiona situaţia şi de a fi reluat cât mai rapid transportul în comun, sindicaliştii au fost chemaţi pentru discuţii la Primărie, primarul Ionuţ Pucheanu fiind şi el prezent la negocieri.

În jurul orei 14,00, după ce au aflat că Dorian Dumitru şi-a dat demisia din funcţia de director general şi au primit promisiunea că actele adiţionale la contractul de muncă vor fi semnate marţi, de către noul director pe care îl va numi Consiliul de Administraţie al societăţii, salariaţii Transurb au acceptat să reia lucrul, mijloacele de transport revenind pe trasee.

Ce spune directorul demisionar

„În primul rând, vreau îmi prezint scuze faţă de cetăţenii municipiului Galaţi care folosesc mijloacele de transport, că i-am pus în situaţia aceasta! Am avut o şedinţă la Primărie, cu dl primar, cu toţi sindicaliştii. Principalul motiv de disensiune a fost modul de calcul al indexării cu rata inflaţiei. Conform Legii Bugetului de Stat, eu nici nu aveam voie să acord acea indexare pentru că societatea, la 31 decembrie 2020, a avut plăţi restante. Pentru că a fost protestul din data de 5 noiembrie, m-am gândit că totuşi, fiind numai două luni la sfârşit de an, să le întind o mână partenerilor de dialog social şi să accept. Dar nu m-am gândit niciodată că trebuie să respect calculul cum doresc sindicaliştii. De aici s-au iscat divergenţe. La dezbaterile de la Primărie, li s-a dat dreptate sindicaliştilor. Având în vedere că nu am fost de acord cu plata agreată la nivelul Primăriei, mi s-a cerut demisia. Şi pentru ca blocajul acesta să nu continue, am spus că mi-o dau. Am solicitat încetarea mandatului începând cu data de 23 noiembrie. Contractul meu de mandat expira pe data de 18 ianuarie 2022”, ne-a declarat Dorian Dumitru. Pe lângă indexare, un alt motiv de revoltă al salariaţilor Transurb a fost o majorare salarială substanţială, de care a beneficiat directorul. „S-a făcut o îndreptare a unei erori, pentru că atunci când am încheiat contractul de mandat am acceptat un salariu mult mai mic decât al fostului director general. După ce a expirat contractul meu de mandat, inclusiv actul adiţional de două luni, la noul contract de mandat s-a îndreptat acea greşeală. Şi venitul net al directorului este în limita venitului net al fostului director Transurb”, ne-a declarat Dorian Dumitru.

Vid de putere

Cel care va avea misiunea de a îndeplini revendicările salariaţilor va fi noul director provizoriu al Transurb. Managerul trebuie să fie numit de Consiliul de Administraţie (CA) al societăţii. Numai că acesta este incomplet după ce preşedintele CA, Claudiu-Eduard Zlătaru, a demisionat din funcţie. Iar Consiliul de Administraţie nu poate lua decizii în doar patru membri.

Prin urmare, luni după-amiază, aleşii locali au fost convocaţi de îndată în şedinţă extraordinară, pentru a decide prin vot secret completarea CA cu un nou membru provizoriu, fiind propus Adrian-Nicu Anghel. La ora 17,30, şedinţa era în desfăşurare.

Speranţele salariaţilor

„Mi-e greu să cred că cineva ne mai minte şi de data asta, după două zile de protest. Practic, noi avem o minută semnată, şi atâta tot. Oamenii au acceptat să reia lucrul de obrazul meu şi al domnului primar. Pentru că dl primar, până acum, chiar dacă au mai fost fricţiuni, s-a ţinut de cuvânt faţă de noi. Miercuri, la ora 12,00, am fost invitaţi şi noi în şedinţa în care va fi numit directorul interimar al Transurb. Dacă nu există director general, nu are cine semna actele adiţionale la contractul de muncă”, ne-a declarat George Preda, liderul Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 7 months later...

Mai puține trasee, mai puțini angajați la Transurb

Intenția Primăriei Galați de a desființa cinci trasee de transport public local - 104, 29, 36, 12 și 17 - nu i-a luat prin surprindere doar pe gălățenii dependenți de autobuze și troleibuze, ci și pe salariații Transurb. Aceștia au primit, pe 23 iunie, vestea că, odată cu reducerea diagramei de transport, vor urma și reduceri de personal. Sunt temeri reale că aproximativ o sută de salariați – între care peste 30 de șoferi, 20 de casiere, dar și electricieni, salariați de la depou, mentenanță, TESA - ar trebui să plece din societate până în septembrie 2022. Pentru a înțelege situația, am discutat nu doar cu liderul sindical, George Preda, ci și cu șoferii.

După cum am aflat de la George Preda, preşedintele Sindicatului Şoferilor Liberi din Transurb, joi, 23 iunie 2022, a avut loc o ședință prin care salariaților li s-a adus la cunoștință, sec, intenția desființării și modificării unor trasee, în paralel cu extinderea circulației tramvaielor până la Comat. Diagrama de transport ar urma să fie redusă, iar din calculele preliminare rezultă, cel mai probabil, că, în lunile august-septembrie, societatea va face reduceri de personal.

„Propunerea de a se reduce traseele de transport nu ne aparține nouă, ci Primăriei. Colegii șoferi au sărit ca arși: de ce așa de repede va fi pusă în aplicare - 1 iulie - și de ce nu se face o informare a publicului călător. Pentru că avem experiența atâtor ani: pentru orice modificare necomunicată la timp, nedezbătută cu publicul călător, care plătește bilet sau un abonament, cine va fi de vină? Șoferul! Cetățeanului care așteaptă un autobuz care nu va mai veni sau cel care tocmai și-a luat abonament pentru a călători cu un traseu care va fi desființat, ce variante viabile i se oferă? Ține de respectul față de cetățeanul care plătește înainte pentru serviciile de transport. Înțelegem nevoia de rentabilizare, de eficientizare, dar transportul este un serviciu public, unul care are și o latură socială. E clar că unele trasee au fost gândite de la început prost, încă din 2016. Noi am spus-o și atunci, dar nu ne ia nimeni în seamă”, ne-a declarat George Preda, liderul sindical.

Prin modificarea diagramei de transport, o cifră seacă arată o reducere cu 17-20 la sută a numărului de kilometri realizați lunar de Transurb. Iar reducerea numărului de kilometri înseamnă, evident, o reducere de personal la Transurb. „Sunt temeri în Transurb pentru că e clar că se va lăsa cu disponibilizări. O cifră avansată de către domnul director general se învârtea în jurul a o sută de salariați care, până în septembrie, ar trebui să plece din societate. Pe hârtie ar ieși un surplus de 50 de șoferi, dar directorul afirmă că, din calculele lui, doar vreo 30 nu și-ar mai găsi de treabă. E complicat. Se intenționează și închiderea a jumătate dintre cabinele de vânzare a titlurilor de călătorie. Iar în loc de două schimburi la casele de bilete, va rămâne doar unul, de opt ore. Asta în condițiile în care șoferii se confruntă cu situațiile unor călători care au încercat să-și cumpere bilet prin SMS, aplicație sau de la automat și nu au reușit”, ne-a declarat George Preda. Pe scurt, directorul general are la dispoziție două luni să se gândească pe cine și de unde disponibilizează, în condițiile în care sunt categorii de personal care fac ore suplimentare și acum! Reducerile de personal nu amenință doar șoferii și casierele, ci și toate celelalte categorii: electricieni, angajați la depou, mentenanță, TESA.

Ce spun șoferii Transurb

Șoferii Transurb cu care am discutat ne-au arătat că desființarea celor cinci trasee și închiderea caselor de bilete nu duc la o eficientizare, ci la costuri mai mari.

Șofer de troleibuz: „Toată Europa se axează pe transport cu emisii zero, ecologic, numai noi înlocuim, pe linia 104, transportul electric cu Diesel. Pentru troleibuzele acestea s-au luat bani europeni cu condiția de a funcționa minimum zece ani și acum o parte le tragem pe dreapta și băgăm Diesel în loc. Este ilogic. Cu cât scoatem mai multe unități electrice de pe stradă, cu atât prețul pe kilometru crește. La stațiile de redresare a curentului electric, că scoți un troleibuz, că scoți o sută, acolo sunt aceiași oameni. Noi împărțim costurile cu tramvaiele. Și dacă noi lăsăm două troleibuze și două tramvaie, costurile de la redresare sunt aceleași și va exploda prețul pe kilometru. Știți cum ar fi fost 104 rentabil? Ducându-l până la Parcul CFR! Pe Domnească sunt o serie întreagă de instituții, de facultăți unde vor oamenii să meargă. Cel mai mult vor suferi copiii care merg la licee, care se vor foi din autobuz în autobuz. Nu mai spun de cei din Francezi, unde mergeau patru trasee și va rămâne doar unul, în condițiile în care sunt copii care învață la Liceul <Racoviță>, la CNMK!”.

Șofer de autobuz: „Nu e vorba doar de șoferii care vor pleca – pentru că avem și colegi pensionari sau aproape de pensionare -, ci de un serviciu public. Primăria justifică anularea unor trasee pentru că merg în paralel cu altele, dar de fapt nu ține cont că aceste trasee îi ajută pe călători să se deplaseze mai repede acolo unde au nevoie. Traseul 29 este unul dintre cele mai vechi din oraș și ajută 105. Sunt două autobuze care deservesc traseul 29, la o frecvență de 44 de minute, și asigurau, noaptea, ultima cursă între Gară, Centru și Micro 19. Alt mijloc de transport nu mai există! În ceea ce privește reluarea traseului 44, aș vrea să subliniez că doar opt tramvaie au rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități. Până vor aduce tramvaie moderne nu ar trebui scoase 17 și 36. Oamenii vor fi lăsați fără mijloacele de transport cu care se deplasau frecvent pe zona 39, Aviației, I.C. Frimu”.

Șofer de autobuz: „Problema încasărilor este legată de faptul că sistemul de ticketing este nefuncțional. Avem date exacte care demonstrează că la TVM-uri se încasează aproape jumătate față de încasările de la cabine. Toate autobuzele sunt dotate cu case de marcat care nu sunt funcționale. Au închis cabinele importante, cum e cea de la Gara CFR, și am avut situații în care te roagă oamenii să le vinzi un bilet că le e frică de control. Oamenii nu știu să folosească TVM-urile, iar când știu, e stricat softul. Ei nu vor să recunoască problemele sistemului, pentru că este implementat de o firmă agreată de Primărie, dar nici nu fac nimic pentru a le rezolva”.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
 Share

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.