dcp100168 Posted December 29, 2023 Author Posted December 29, 2023 Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele va fi extins În ultima ședință ordinară a Consiliului Județean (CJ) Galaţi, a fost aprobat studiul de fezabilitate pentru amenajarea în Parcul de Aventură "EscapeLand" din Pădurea Gârboavele a unor instalații de tip alpine coaster, piste de biciclete și locuri de joacă și relaxare, în cadrul unui amplu proiect de extindere a zonei de agrement. Valoarea estimată a investiției este de 15,3 milioane de lei (TVA inclus), fonduri din bugetul propriu al CJ Galați. "Vom amenaja două piste de bob suspendat, cu o lungime totală de peste 1,5 kilometri. Înălțimea maximă a pistelor va fi de aproximativ 42 de metri. Se va pune accent pe adrenalină și distracție, deoarece instalațiile vor fi prevăzute cu multe curbe, precum și cu trasee printre copaci și prin tuneluri amenajate pe sub pământ. Mai mult, una dintre instalațiile de tip alpine coaster va fi unicat în țară, sistemul de frânare fiind gravitațional. De asemenea, vom amenaja și două piste de biciclete, pentru profesioniști și amatori, cu o lungime de aproape 7 kilometri. Pentru cei mici vom amenaja un loc de joacă cu un turn hexagonal, tobogane de coborât din turn și leagăne", a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați. În acest moment, se lucrează la pregătirea documentației pentru lansarea procedurilor de achiziție publică. viata-libera.ro
dcp100168 Posted January 10, 2024 Author Posted January 10, 2024 O nouă atracție în Parcul din Pădurea Gârboavele: turn de escaladă pentru copii și adulți Iubitorii de senzații tari vor avea o nouă atracție în Parcul de Aventură, anunță Costel Fotea, președintele CJ Galați. „Astfel, pe lângă pistele de bob suspendat, vom amenaja și un turn de cățărare de 10 metri înălțime, primul din Galați în aer liber. Va fi o experiență de neuitat, atât pentru cei experți în escaladă, cât și pentru cei care caută o nouă metodă de a se distra. Turnul va avea sistem automat de susținere. Cu noile atracții, Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele va fi cu siguranță cel mai căutat loc de către pasionații de adrenalină”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați. Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele a fost deschis pe 4 mai 2023, fiind realizat cu fonduri europene obținute de către Consiliul Județean Galați în cadrul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020. regionalpress.ro
dcp100168 Posted April 13, 2024 Author Posted April 13, 2024 Redeschidere Parc Aventura din Pădurea Gârboavele Vineri, 26 aprilie, se redeschide Parcul Aventura din Pădurea Gârboavele. Programul rămâne acelaşi ca-n primul an de funcţionare, de miercuri până duminică, între orele 10:00 şi 20:00. “Redeschidem cel mai mare parc de aventură din zonă înainte de Sarbătorile Pascale. Astfel, de vineri, 26 aprilie, toţi iubitorii de adrenalină, care vor să aibă parte de experienţe inedite şi de relaxare în aer liber, pot să vină şi să încerce cele 15 trasee de aventură din Pădurea Gârboavele. Anul trecut, în primul an de funcţionare, Parcul Aventura a avut aproximativ 14.000 de vizitatori. Lucrăm intens la ultimele pregătiri pentru marea redeschidere, dar şi la extinderea parcului cu noi şi noi atracţii – bobul suspendat, peste 7 kilometri de piste de biciclete, locuri de joacă, un turn de căţărare şi spaţii de relaxare pentru adulţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi. Parcul va fi deschis de sărbătorile legale, inclusiv în minivacanţa 1-6 mai. Comunicare CJ Galati
dcp100168 Posted May 30, 2024 Author Posted May 30, 2024 Semnarea contractului de lucrări pentru amenajarea a două piste de bob suspendat O nouă distracție pentru gălățeni. Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a semnat contractul de lucrări pentru amenajarea a două piste de bob suspendat în Parcul de Aventură “EscapeLand” din Pădurea Gârboavele. Lungimea celor două piste este de peste 1,5 kilometri. Mai mult, în cadrul acestei investiții vor fi amenajate și piste de biciclete, un turn de cățărare de 10 metri înălțime, locuri de joacă pentru copii și spații de relaxare pentru adulți. “Parcul de Aventură va oferi și mai multă distracție, și mai multă adrenalină. Celebrul bob suspendat ajunge și la Galați. Adică peste 1,5 kilometri de senzații tari și experiențe memorabile în mijlocul pădurii. Mai mult, vom avea singura pistă din România cu sistem de frânare gravitațional, oferind experiențe de neuitat. În plus, tot în Parcul de Aventură, vom realiza și peste 7 kilometri de piste de biciclete, atât pentru amatori, cât și pentru profesioniști, una dintre piste urmând să fie amenajată pentru competiții internaționale de mountain bike”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Valoarea investiției este de aproximativ 14,5 milioane de lei, iar lucrările vor fi efectuate de o asociere de firme din România și Germania cu experiență în acest domeniu, fiind cele care au amenajat pistele de bob de la Toplița și Cheile Grădiștei. Comunicare CJ Galaţi
dcp100168 Posted October 24, 2024 Author Posted October 24, 2024 25-27 octombrie, ultimul weekend din 2024 în care Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele este deschis Aproximativ 10.000 de vizitatori au venit anul acesta în Parcul de Aventură „EscapeLand” din Pădurea Gârboavele. Astfel, în cei doi ani de funcționare, parcul a atras peste 24.000 de vizitatori, copii și adulți, care au avut parte de experiențe unice, pline de adrenalină. Mulți au venit și din județele limitrofe, Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele fiind cel mai mare parc de aventură din această regiune. Weekendul 25-27 octombrie este ultimul din acest an în care pasionații de aventură se pot bucura de cele 15 trasee și două tiroliene, după care Parcul de Aventură va intra în pauza de iarnă, perioadă în care vor fi refăcute echipamentele. „Sunt bucuros că Parcul de Aventură a devenit unul dintre cele mai apreciate locuri de relaxare ale gălățenilor și nu numai, putând fi numită acum o nouă investiție de succes a Consiliului Județean. Și nu ne oprim aici. Pregătim deja noi surprize pentru anul viitor, astfel încât gălățenii să aibă parte de relaxare, distracție și adrenalină din plin. Ultima șansă de adrenalină, pe anul 2024, este în acest weekend (25-27 octombrie), mai ales că vremea se anunță frumoasă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați. Comunicare CJ Galaţi
dcp100168 Posted January 30 Author Posted January 30 Încep lucrările la pistele de bob suspendat din Pădurea Gârboavele Zona de agrement din Pădurea Gârboavele se va extinde din iulie 2025 cu noi puncte de atracție pentru vizitatori, punctele forte urmând să fie noile pistele de bob suspendat, printre cele mai spectaculoase din țară, grație unei investiții în valoare 15,17 milioane de lei (inclusiv TVA), derulată de Consiliul Județean (CJ) Galați. Lucrările la noile obiective vor începe la începutul lunii februarie, indicatorilor tehnico-economici rezultați prin proiectul tehnic de execuție privind extinderea zonei de agrement din Pădurea Gârboavele fiind aprobați de consilierii județeni în ședința de joi, 30 februarie. Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe agenda consilierilor județeni, investiția “Zonă de agrement cu instalații de tip sanie, piste de biciclete tip montan, loc de joacă și relaxare în pădurea Gârboavele, județul Galați” va avea o valoare totală de 15,17 milioane de lei (inclusiv TVA), din care partea de construcții-montaj este 6,33 milioane de lei (inclusiv TVA). ”Proiectul tehnic de execuție prevede realizarea unei zone de agrement care va cuprinde următoarele obiective: instalație de tip “Sanie de vară“ compusă dintr-o cale de rulare, montată prin intermediul infrastructurii pe sol și vehicule de transport; piste de biciclete de tip montan care va cuprinde minim două trasee; loc de joacă și relaxare (amenajare cu gazon, locuri de joacă pentru copii, toalete)”, se arată în Nota de fundamentare a hotărârii. ”Va fi un bob suspendat cu o lungime de peste 900 metri (vor fi două piste cu o lungime totală de 1,5 km - n.r.), dar va fi și o sanie suspendată, pe pernă magnetică, cu un grad de dificultate foarte mare, pentru că va prinde o viteză de peste 40 - 50 km/oră, pentru doritorii de adrenalină la maxim. De asemenea, în Pădurea Gârboavele se vor adăuga și două piste de biciclete – una cu dificultate mai mică, iar una cu dificultate mai mare. Aceasta din urmă va putea fi folosită inclusiv pentru organizarea de concursuri naționale și internaționale de ciclism, mai ales că, în prezent, se lucrează intens și la pista de biciclete Galați – Gârboavele – Smârdan, proiect care, de asemenea, se va finaliza în această vară”, ne-a declarat președintele CJ Galați, Costel Fotea. Lucrările la noile obiective din zona de agrement vor fi executate de asocierea de firme formată din Alpina Blazna SRL (leader), Josef Wiegand Gmbh& CO KG (Germania), Planimob Cad SRL și Canalpin SRL. Specialiștii care vor concepe și amenaja pistele de bob de la Galați sunt aceiași care le-au amenajat pe cele de la Toplița și Cheile Grădiștei, în prezent unele dintre principalele atracții turistice pentru amatorii de senzații tari. ”Ordinul de începere a lucrărilor va fi dat peste câteva zile, la începutul lunii februarie, ele urmând să fie finalizate undeva în cursul lunii iulie, astfel că, încă din 2025, gălățenii se vor putea bucura de noile facilități de petrecere a timpului liber. Practic, din vara 2025 Pădurea Gârboavele va fi unul dintre cele mai frumoase puncte de agrement din Regiunea Sud-Est, pentru că o astfel de zonă de agrement, cu atâtea locuri de distracție nu sunt prea multe în țară”, a precizat președintele CJ Galați. Noile facilități din zona de agrement se vor adăuga celor deja puse la dispoziție prin proiectul Parcului de Aventură ”Escapeland”, compus din 15 trasee de cățărare și tiroliene, de diferite dificultăți, adresate atât adulților, cât și copiilor. viata-libera.ro
dcp100168 Posted April 11 Author Posted April 11 S-a redeschis Parcul de Aventură de la Gârboavele Vineri, 11 aprilie, s-a redeschis Parcul de Aventură ”EscapeLand” din Pădurea Gârboavele. Pe lângă cele 15 trasee de cățărare și două tiroliene deja existente, Parcul de Aventură va fi extins, în cursul acestui an, cu un bob suspendat cu lungimea de peste 900 metri (două piste cu o lungime totală de 1,5 km), o sanie suspendată pe pernă magnetică, cu grad de dificultate foarte mare şi viteze de 40-50 km/h, noi piste de biciclete, locuri de joacă pentru copii și noi spații de relaxare pentru adulți. În primele două sezoane de activitate, parcul din Pădurea Gârboavele a atras în total aproape 25.000 de vizitatori, atât adulți, cât și foarte mulți copii! viata-libera.ro
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now