Jump to content

Politicieni şi directori, cu impozitele neplătite la timp


dcp100168

Recommended Posts

Politicieni şi directori, cu impozitele neplătite la timp

"Din păcate, nu prea se înghesuie lumea să-şi achite taxele şi impozitele locale", declara, în urmă cu o lună, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, în şedinţa Consiliului Local. Nu mică ne-a fost mirarea când am descoperit, pe lista contribuabililor somaţi de municipalitate pentru neachitarea la timp a impozitelor şi a taxelor locale, nume sonore din politica şi administraţia gălăţeană.

În fiecare zi, pe portalul Primăriei municipiului Galaţi sunt postate, de către Direcţia Impozite şi Taxe Locale, anunţuri colective cu numele contribuabililor pentru care au fost emise acte administrative. Este vorba despre gălăţeni care, din varii motive - sărăcie, lipsă de timp, neglijenţă - nu au reuşit să-şi achite până la scadenţă obligaţiile fiscale, adică impozitele şi taxele locale, aşa că li s-au transmis somaţii. Spre surprinderea noastră, pe listele recent publicate pe site-ul Primăriei municipiului Galaţi, am descoperit şi numele unor persoane cu notorietate, care ocupă funcţii publice importante.

Aleşi locali

Unul dintre numele care ne-au sărit în ochi pe lista publicată pe 12 ianuarie a fost al consilierului local UNPR Ilie Gheţu, pentru care a fost emisă somaţia nr. 1351502/ 14.11.2017. Vă asigurăm că nu este o coincidenţă de nume pentru că tot cu adresa respectivă figura Ilie Gheţu şi în tabelul de candidaţi depus de UNPR la alegerile locale din 2016. Aflat la al doilea mandat de ales local, suntem siguri că Ilie Gheţu ştie cât de importantă este plata taxelor la bugetul local, taxe şi buget pe care tot domnia sa le votează în calitate de ales local!
Un alt nume sonor care figurează în anunţul colectiv din 12 ianuarie 2018 este cel al Bogdan Ionuţ Ardean, fost consilier local PSD, actualmente directorul general interimar al SC Gospodărire Urbană SRL, pentru care s-a emis somaţia nr. 1351569/ 14.11.2017. Şi în cazul acestuia, adresa cu care figurează pe lista făcută publică de Primărie este cea cu care apare în lista de candidaţi PSD la alegerile locale din 2016.
Pe o listă similară mai veche a figurat şi viceprimarul UNPR Picu Apostol Roman, în cazul căruia fusese emisă somaţia 808564/13.09.2016.

Directoare

În anunţul colectiv publicat pe 10 ianuarie 2018, am descoperit numele Anei Denis Aramă, directoarea Casei Judeţene de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Galaţi, pentru care a fost emisă somaţia nr. 1349144/ 13.11.2017. Nici în acest caz nu poate fi o simplă coincidenţă de nume, pentru că adresa indicată corespunde celei trecute pe propriul său CV de pe portalul instituţiei pe care o conduce.
Pe aceeaşi listă se află şi numele Teodorei Voicilă, fosta arhitectă şefă a municipiului Galaţi, devenită directorul executiv al Direcţiei de Urbanism din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, pentru care a fost emisă somaţia nr. 1351708/ 14.11.2017.
Trebuie spus că acestea nu sunt singurele persoane cunoscute în Galaţi ale căror nume se regăsesc pe listele Primăriei, noi ne-am oprit doar la câteva exemple! Este posibil ca unele dintre aceste persoane să-şi fi achitat sumele pe care le datorau - mai mari sau mai mici - chiar înainte de a primi acasă somaţiile, dar faptul că au apărut pe listele făcute publice de municipalitate nu le face o reclamă tocmai bună…

viata-libera.ro

Listele făcute publice

https://drive.google.com/file/d/1EvPhCw_62fbbB3QUw9g7b1jZBGTjoQGE/view?usp=sharing

https://drive.google.com/file/d/1UGhOYgbS92W5YCa0U3G0cwZdojqE7L7w/view?usp=sharing

Link to comment
Share on other sites

Cu impozitele plătite şi imaginea şifonată de Primărie. Somaţii din noiembrie, făcute publice în ianuarie. Reacții

În urma articolului „Somaţi de Primărie - Politicieni şi directori, cu impozitele neplătite la timp”, publicat în ediţia de luni, 22 ianuarie 2018, a cotidianului „Viaţa liberă”, am primit reacţii din partea a două persoane publice nominalizate în text pe baza documentelor făcute publice de Primăria municipiului Galaţi.

Bogdan Ionuţ Ardean, directorul general interimar al SC Gospodărire Urbană SRL, a precizat în comentariile postate atât în ediţia on-line a articolului, cât şi pe pagina de Facebook a ziarului „Viaţa liberă”: „Am toate taxele şi impozitele plătite la zi încă de anul trecut cu Avizul nr. 3424316121 / 08-12-2017”. Aşa cum v-am informat, acesta figurează în documentele Primăriei cu somaţia nr. 1351569/ 14.11.2017.

Ana Denis Aramă, directoarea Casei Judeţene de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Galaţi, ne-a trimis la redacţie următorul punct de vedere: „Referitor la articolul dvs. menţionez faptul că am achitat impozitul la data de 27.11.2017 aşa cum reiese din documentul fiscal cu nr. 3311354101, fapt pentru care vă rog să verificaţi de acum încolo informaţiile legate de persoana mea şi să reluaţi subiectul abordat cu rectificările ce se cuvin”. Directoarea ne-a transmis şi o fotografie a chitanţei care dovedeşte că şi-a achitat obligaţiile fiscale. Potrivit documentelor Primăriei, în cazul acesteia a fost emisă somaţia nr. 1349144/ 13.11.2017.

Care este motivul pentru care Primăria municipiului Galaţi a făcut publice în ianuarie 2018 listele unor persoane, publice sau nu, pe care, conform documentelor, le-a somat pe 14 şi, respectiv, 13 noiembrie 2017, rămâne să explice funcţionarii administraţiei locale. Care ar trebui să ştie şi de ce listele care pot afecta imaginea unor gălăţeni cu sau fără funcţii publice nu sunt actualizate.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Primarul Ionuţ Pucheanu, despre restanţierii la bugetul local: Românul nu ştie decât de bătaie sau de ruşine

La o săptămână după scandalul stârnit de articolul "Somaţi de Primărie - Politicieni şi directori, cu impozitele neplătite la timp", publicat de cotidianul "Viaţa liberă", administraţia locală a modificat modul în care face publice listele cu numele gălăţenilor somaţi pentru că nu şi-au plătit dările la bugetul local.

Începând de ieri, pe portalul Primăriei municipiului Galaţi au apărut liste actualizate, şi nu anunţuri colective ale unor contribuabili somaţi în luna noiembrie 2017, care cu siguranţă şi-au achitat obligaţiile fiscale. Fapt recunoscut şi de primarul Ionuţ Pucheanu, la şedinţa de joi a Consiliului Local: "Lista care a fost pusă la dispoziţia întregii comunităţi este la nivelul lunii noiembrie, nu decembrie. Înţeleg că, până la 31 decembrie, mare parte din cei pe care i-aţi văzut pe acea listă şi-au îndeplinit obligaţiile cetăţeneşti. În cadrul unui an, poţi plăti de la 1 ianuarie până la 31 decembrie! E opţiunea dumnealor când plătesc, dacă aşteaptă până la sfârşitul anului! Noi ne-am făcut treaba din punctul meu de vedere, dar, evident, greşeala cred că vine din faptul că colegii de la Taxe şi Impozite au urcat pe site-ul Primăriei o listă din luna noiembrie", a declarat edilul.

La acel moment, pe portalul Primăriei tocmai fusese făcută publică o listă în care apăreau numele altor persoane publice: Nicolae Dobrovici Bacalbaşa, deputat PSD, în dreptul căruia figura somaţia nr. 1365655 / 21.11.2017, şi consilierul local ALDE Radu Cosca, pe numele căruia fusese emisă somaţia nr. 1364995 / 21.11.2017.

Tocmai de aceea, când i-am atras atenţia că pe portalul instituţiei publice pe care o conduce se fac în continuare publice listele unor cetăţeni somaţi acum două luni, primarul a promis că se vor lua măsuri: "Cât de curând vom face ordine şi acolo, pentru că nu e corect să punem persoane care ocupă funcţii mai mult sau mai puţin importante în posturi mai puţin plăcute. Cu siguranţă, vom reveni cu o listă updatată la 31 decembrie".

Şi Ilie Gheţu a plătit!

Discuţii cu privire la articolul publicat de "Viaţa liberă" au avut loc şi în şedinţa Consiliului Local. La începutul întrunirii, Ilie Gheţu, consilier local UNPR ne-a prezentat dovada că şi-a achitat obligaţiile fiscale: chitanţa nr. 3210345752 din 17.11.2017, în condiţiile în care, pe listele făcute publice de Primăria municipiului Galaţi în ianuarie, figura cu somaţia nr. 1351502/ 14.11.2017. Conform documentului fiscal prezentat, politicianul a achitat nu mai puţin de 2.370 de lei (792 de lei - creanţe principale curente şi 1.504,56 lei - creanţe principale restante şi 73,44 de lei - accesorii). Şi ne-a declarat că nu a primit vreo somaţie de la Primărie legată de plata impozitelor şi a taxelor locale.

În cadrul şedinţei, primarul Ionuţ Pucheanu, a fost întrebat de un consilier local dacă există un proiect de implementare a unei platforme on-line de informare a cetăţenilor şi dacă notificările nu ar putea fi transmise on-line. "Cât timp cetăţeanul nu a declarat pe propria răspundere o adresă de e-mail unde să-i fie trimisă acea înştiinţare de plată, din punct de vedere legal, singura modalitate de notificare acceptată este cea a plicului trimis cu confirmare de primire. Pentru ca noi să fim absolviţi că i-am trimis notificarea, iar cetăţeanul să nu poată spune: "Dom’le, n-am ştiut că trebuie să plătesc, am văzut că nu mi-a trimis nimeni nimic şi am crezut că nu mai am de plată"", a răspuns primarul Ionuţ Pucheanu.

Plafon pentru datornici

Primăria are de gând să schimbe modul în care dă în vileag numele restanţierilor la bugetul local. Pe mesele aleşilor locali urmează să ajungă un proiect de hotărâre potrivit căruia pe site-ul Primăriei ar urma să fie publicate trimestrial listele restanţierilor care au datorii la bugetul local mai mari de 1.000 de lei în cazul persoanelor fizice, şi, respectiv, 5.000 lei în cazul persoanelor juridice. "Cred că românul ştie de ruşine sau de bătaie. Cu bătaia nu avem cum, prin urmare măcar cu ruşinea să facem mai mult. Mie mi se pare un demers de transparenţă totală, pentru că e posibil să se regăsească şi nume celebre - cu ghilimelele de rigoare - pe astfel de liste. Cred că ţine de bunul simţ şi de moralitatea fiecăruia, mai ales a acelora care ocupă funcţii mai mult sau mai puţin importante în cadrul administraţiei şi a celorlalte deconcentrate de pe raza municipiului Galaţi! Măcar atât să facă pentru ceilalţi cetăţeni, să-şi plătească impozitele, dacă nu se poate mai mult", a declarat primarul Ionuţ Pucheanu.

Edilul a explicat şi de ce ne nevoie de plata dărilor la bugetul local: "Pe de o parte, dacă în permanenţă cetăţenii arată cu degetul şi toţi se erijează în buni plătitori de taxe, să vedem cine, cât şi în ce fel îşi achită dările către municipalitate. La urma urmei, din banii pe care îi strângem de la cetăţeni facem, în mare parte, toate investiţiile de pe raza municipiului, dacă proiectele respective nu sunt pe fonduri europene sau din Programul Naţional de Dezvoltare Locală".

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 2 months later...

Cine şi pentru ce restanțe ajunge pe "Lista ruşinii"

Pentru că 31 martie a fost zi nelucrătoare, potrivit Primăriei municipiului Galaţi, astăzi este ultima zi în care gălăţenii îşi mai pot achita impozitele şi taxele locale beneficiind de bonificaţia de zece la sută. Pe principiul "una caldă, alta rece", tot Primăria va publica, trimestrial, pe site-ul propriu, listele restanţierilor la bugetul local ale căror datorii depăşesc 1.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi 5.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

"Cred că românul ştie doar de ruşine sau de bătaie. Cu bătaia nu avem cum, prin urmare măcar cu ruşinea să facem mai mult. Dacă în permanenţă cetăţenii arată cu degetul şi se erijează în buni şi extraordinari de buni plătitori de taxe, să vedem cine, cât şi în ce fel îşi achită dările către municipalitate. La urma urmei, din banii pe care îi strângem de la cetăţeni facem, în mare parte, toate investiţiile de pe raza municipiului Galaţi", declara, în urmă cu două luni, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

La acel moment, era încă proaspăt scandalul stârnit de articolul "Somaţi de Primărie - Politicieni şi directori, cu impozitele neplătite la timp", publicat de cotidianul "Viaţa liberă". Articolul se baza pe listele cu numele gălăţenilor somaţi sau notificaţi pentru că nu şi-au plătit la timp obligaţiile faţă de bugetul local, anunţuri colective publicate pe portalul Primăriei municipiului Galaţi. Numai că listele respective nu fuseseră actualizate, motiv pentru care unii gălăţeni, cu sau fără funcţii publice, s-au trezit somaţi public pe motiv că sunt datornici la bugetul local, deşi îşi achitaseră deja obligaţiile fiscale.

Pentru a evita asemenea situaţii deranjante, aleşii locali au aprobat o hotărâre care stabileşte plafonul aferent obligaţiilor de plată restante faţă de bugetul local în vederea publicării pe pagina de internet a Primăriei Galaţi a listelor de restanţieri.

Argumentele municipalităţii

"În vederea descurajării acumulării de arierate bugetare, în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală, organele fiscale locale au obligaţia de a publica pe pagina proprie de internet lista debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii", se arată în raportul de specialitate al hotărârii. Conform documentului, este vorba despre obligaţiile fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată şi despre diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut de Codul de procedură fiscală.

”Cred că ţine de bunul simţ şi de moralitatea fiecăruia, mai ales a celor care ocupă funcţii mai mult sau mai puţin importante în cadrul administraţiei locale şi centrale, să-şi achite obligaţiile fiscale”, a declarat Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi.

Sunt sau nu restanţe?

"Nu sunt considerate obligaţii fiscale restante cele pentru care s-au acordat şi sunt în derulare înlesniri la plată, dacă nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a facilităţii", se arată în raportul de specialitate. Nu vor fi puse la socoteală nici obligaţiile fiscale stabilite prin acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condiţiile Legii contenciosului administrativ şi nici obligaţiile fiscale cu termene de plată viitoare, stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condiţiile legii. De asemenea, nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligaţii fiscale restante în situaţia în care suma obligaţiilor fiscale datorate este mai mică sau egală cu suma de rambursat sau restituit pentru care există o cerere în curs de soluţionare.

Liste trimestriale

Conform hotărârii aleşilor, pe site-ul Primăriei www.primariagalati.ro vor fi publicate liste separate cu debitorii persoane fizice şi, respectiv, persoane juridice. "Listele se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, şi cuprind obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului şi neachitate la data publicării listelor", se arată în documentul votat de aleşi. Aceştia au stabilit plafonul datoriei restante la 1.000 de lei în cazul persoanelor fizice şi la 5.000 de lei în cazul persoanelor juridice.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.