Jump to content

Municipalitatea a construit 64 de apartamente în 18 luni


Recommended Posts

Posted

Municipalitatea a construit 64 de apartamente în 18 luni

64 de apartamente a construit municipalitatea gălăţeană în ultimele 18 luni, deşi la primăria Galaţi sunt depuse peste 3000 de cereri, transmite corespondentul AMOS News. Conform raportului oficial al primarului Dumitru Nicolae (PSD) în anul 2007 s-au predat la cheie doar 64 de locuinţe. În ceea ce priveşte anul în curs, municipalitatea locală nu a raportat terminarea niciunui apartament. Astfel doar 2% dintre cele peste 3.000 de cereri pentru acordarea unei locuinţe au fost rezolvate de Primăria Galaţi. Alături de cele 64 de apartamente, predate tinerelor cupluri fără locuinţă, s-au mai aprobat anul trecut 22 de repartiţii destinate unor familii evacuate din casele naţionalizate, dar s-au semnat şi actele necesare pentru acordarea unor terenuri destinate construirii prin credit ipotecar a 32 de apartamente.

La cele 64 de locuinţe se mai pot adăuga 150 de locuinţe terminate sau aflate în faza avansată de finalizare, realizate de investitori privaţi. Dintre firmele private care au investit sau vor intra pe piaţa ridicării unor clădiri imobiliare în acest an se află Vega 93, Beyler sau AlfaRom. De altfel, AlfaRom a anunţat de curând că va ridica în municipiul de la Dunăre peste 850 de apartamanete în următorii cinci ani.

Una dintre explicaţiiile crizei de apartamente din municipiul din sud-estul ţării stă în blocarea dezvoltării cartierului ANL „Dimitrie Cantemir” dintre Galaţi şi Brăila. Certurile dintre administraţiile locale din cele două judeţe în privinţa încasării taxelor au dus la stoparea lucrărilor. Din acest motiv, în şase ani s-au ridicat doar nouă blocuri. Proiectul ANL de ridicare a cartierului „Dimitrie Cantemir” este inclus în realizarea unei aglomerări urbane între Galaţi şi Brăila ce ar urma să adăpostească, conform proiectelor iniţiale, peste 500.000 de oameni până în 2020.

×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.