dcp100168 Posted March 22, 2018 Share Posted March 22, 2018 Primăria Galați îşi va face propriul club sportiv Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, a anunţat că regulile de finanţare a sportului se vor schimba: „Tocmai pentru a nu mai exista toate aceste discuţii pe care le avem de fiecare dată când vine vorba de finanţarea sportului - unii se codesc că n-ar fi tocmai legal, alţii nu-şi asumă nimic - încercăm înfiinţarea unui club sportiv municipal. Primăria îşi va deschide propriul club de sport, dar care va îngloba toate ramurile sportive. Ca să nu mai există speculaţii că i-ai dat ăluia şi nu i-ai dat celuilalt, toate vor fi sub cupola Primăriei, veţi stabili care sunt priorităţile, prin ce vrem să ne facem remarcaţi, antrenorii vor fi ai noştri, copiii vor fi degrevaţi în a mai plăti orice fel de contribuţie. Toate vor fi puse la dispoziţie de Primăria municipiului Galaţi, vom avea antrenori, vom face tot posibilul ca cluburile deja existente şi vor achiesa la această construcţie să nu-şi piardă nici componenţa şi nici locul pe care îl ocupă în campionate şi nici liga în care activează în momentul de faţă, totul se va face conform legii. Sper ca acest proiect să le poată fi prezentat consilierilor local la următoarea şedinţă a Consiliului Local, la sfârşitul lunii aprilie”, a declarat primarul Pucheanu. viata-libera.ro Primăria își face propriul Club Sportiv Municipal. Noi condiții pentru finanțarea sportului gălățean Pentru că finanțarea de la bugetul local a cluburilor și asociațiilor sportive gălățene naște, de multe ori, polemici, tensiuni și nemulțumiri, deși sumele alocate de municipalitate de-a lungul timpului nu au fost deloc de neglijat, autoritățile au hotărât să înființeze propriul Club Sportiv Municipal. Astfel, aleșii locali vor schimba regulile de susținere a structurilor sportive, a declarat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. Edilul șef a făcut acest anunț astăzi, în ședința Consiliului Local, în care aleșii au decis ca 29 de entități sportive gălățene să primească finanțare de la bugetul local în acest an, suma direcționată către sport depășind un milion de euro (aproximativ 4,7 milioane de lei). Aleșii locali ai PNL au votat, însă, împotriva proiectelor privind finanțarea cluburilor și asociațiilor sportive, invocând lipsa unui regulament. „Tocmai pentru a nu mai exista toate aceste discuții pe care le avem de fiecare dată când vine vorba despre finanțarea sportului - unii se codesc că nu ar fi tocmai legal, alții nu își asumă nimic, grupul PNL, după cum ați văzut, merge la siaj pe principiul lasă că votează ceilalți, noi facem opoziție de dragul de a face. Aș fi vrut să îi văd cum ar fi răspuns în fața cetățenilor, a celor care conduc destinele fiecărui club și a copiilor care își desfășoară acolo activitatea, dacă proiectele de hotărâri nu ar fi trecut. Tocmai pentru a nu mai exista astfel de situații, încercăm - eu zic că vom și reuși - înființarea unui CSM. Primăria își va deschide propriul Club Sportiv Municipal, care va îngloba toate ramurile sportive. În acest fel, toți cei care vor dori să practice sport se vor putea înscrie în acest club. Vor fi degrevați în totalitate de plata oricăror taxe, pentru că, în momentul de față, copiii trebuie să plătească pentru deplasări, antrenamente, echipamente. Toate acestea vor fi puse la dispoziție de către Primăria municipiului Galați. Vom avea antrenori, vom face tot posibilul ca cluburile deja existente și care vor achiesa la această construcție să nu-și piardă nici componența și nici locul pe care îl ocupă în campionate sau în liga în care activează. Totul se va face conform legii. Eu spun că e de bun augur. Nu suntem primii care fac acest lucru. Prin urmare, intrăm și noi în rând cu lumea”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu. Edilul a precizat că speră că acest proiect le va fi prezentat consilierilor locali în ședința de la finele lunii aprilie. „Cluburile care nu se vor înscrie nu cred că vor mai primi finanțare. Ne vom ocupa strict de propriile cluburi, așa cum cred că ar fi fost normal să o facem de mai multă vreme. În momentul de față, dacă doi antrenori se ceartă, pleacă unul, își face propria asociație sportivă și ne trezim cu încă un club și încă un club la finanțare din bugetul local”, a subliniat Ionuț Pucheanu. gazetagalatiului.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 3, 2018 Author Share Posted April 3, 2018 Clubul Primăriei Galaţi prinde contur. Regulamentul CSM, în dezbatere publică După discuții aprinse pe marginea finanțării din bani publici a sportului gălățean, dar și a numeroaselor probleme care au dus inclusiv la desființarea echipei de baschet feminin Phoenix, din cauza subfinanțării și a întârzierii plăților, Primăria municipiului Galați a propus înființarea propriului club sportiv, iar zilele trecute a pus la dispoziția celor interesați, în dezbatere publică, până pe 12 aprilie, regulamentul de organizare și funcționare a Clubului Sportiv Municipal (CSM). "Tocmai pentru a nu mai exista toate aceste discuţii, pe care le avem de fiecare dată când vine vorba de finanţarea sportului - unii se codesc că n-ar fi tocmai legal, alţii nu-şi asumă nimic, încercăm înfiinţarea unui club sportiv municipal. Primăria îşi va deschide propriul club de sport, care va îngloba toate ramurile sportive. Ca să nu mai existe speculaţii că i-ai dat ăluia şi nu i-ai dat celuilalt, toate vor fi sub cupola Primăriei, veţi stabili care sunt priorităţile, prin ce vrem să ne facem remarcaţi, antrenorii vor fi ai noştri, iar copiii vor fi degrevaţi de orice fel de contribuţie. Toate vor fi puse la dispoziţie de Primăria municipiului Galaţi, vom avea antrenori, vom face tot posibilul ca toate cluburile deja existente care vor achiesa la această construcţie să nu-şi piardă nici componenţa, nici locul pe care îl ocupă în campionate şi nici liga în care activează în momentul de faţă, totul se va face conform legii", declara primarul Ionuț Pucheanu, luna trecută. Conform "Regulamentului de organizare și funcționare", CSM Galați va fi o instituție publică cu personalitate juridică de interes local, finanțat conform legii, dar și din venituri extrabugetare, sponsorizări și donații, în condițiile legii, urmând să fie coordonat și controlat de către Consiliul Local. Totodată, sunt considerate surse de finanțare ale CSM Galați sumele obținute din transferul sportivilor, veniturile din activitățile economice realizate în legătură cu scopul și obiectivele stabilite; taxe, vize și penalități sportive; sponsorizări și donații; cotizații și contribuții bănești sau în natură ale simpatizanților; venituri din reclame și publicitate; indemnizații obținute din participarea la competițiile și demonstrațiile sportive; subvenții, precum și sumele rămase din exercițiul financiar precedent. De remarcat este faptul că remunerarea sportivilor se va face pe baza contractelor încheiate prin negociere directă cu sportivii și antrenorii, iar negocierea contractelor de activitate sportivă se va efectua de către Consiliul Director al CSM. În cadrul noii entități, structurarea de va face pe "ramură de sport", unde se realizează selecția, pregătirea și participarea la competiții. În cadrul Clubului Sportiv Municipal funcționează, conform regulamentului publicat, următoarele secții: discipline individuale - șah, box, natație, patinaj viteză, respectiv, pe echipe - fotbal, futsal, baschet, handbal, volei, natație, arte marțiale, hochei, patinaj artistic, rugby. Nu apar în regulament sporturi reprezentative pentru Galaţi, cu multe performanţe la activ, ca haltere, lupte, badminton sau atletism. În acest moment, Galațiul are cinci echipe în prima ligă: volei masculin (Arcada), baschet masculin (Phoenix), futsal (United), handbal feminin (CSU Danubius), hochei (CSM Dunărea), dar și în ligile inferioare, volei feminin (CS Universitatea - Divizia A2), handbal masculin (CSU - Divizia A), fotbal (SC Oțelul - Liga a III-a, Universitatea "Dunărea de Jos" și Quantum Club - Liga a IV-a), fotbal feminin (FC Universitatea), rugby (RCM). Clubul Sportiv Municipal Galați va cuprinde atât ramuri sportive individuale, cât și de echipă, urmând ca forma finală a structurii acestuia să fie votată în ședința de CL de la finalul lunii aprilie. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted May 31, 2018 Author Share Posted May 31, 2018 Clubul Sportiv al Primăriei Galați a fost aprobat Înființarea noului Club Sportiv Municipal (CSM) Galați a fost aprobată, miercuri, în şedinţa Consiliului Local, cu 9 voturi "pentru" și 7 "abțineri", acestea din urmă fiind justificate de câteva neclarități din Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF). Unul dintre consilierii care s-au abținut a fost liberalul Paul Găvănescu (Comisia nr. 4). "Abținerea a fost justificată pentru că, practic, tot Regulamentul de Organizare și Funționare (n.r. - ROF) al CSM este făcut cu picioarele, inclusiv organigrama, care este încurcată, dar și partea de remunerație. Suntem de acord să facem treaba aceasta, dar nu în orice fel de condiții. De asta votul nostru (n.r. - cei de la PNL și un independent) nu a fost împotrivă. Nu suntem împotriva ideii de a înființa CSM, ci pur și simplu ne-am abținut pentru modul în care s-au făcut organigrama, salarizarea, ROF-ul", a declarat Găvănescu. Totodată, în ședința de miercuri, prin vot secret, a fost aleasă persoana care se va ocupa de formalităţile de înfiinţare a CSM, este vorba de consilierul juridic Ștefan Aurelian, din cadrul serviciului juridic al Primăriei. Acesta este împuternicit în vederea înscrierii, înregistrării și avizării Club Sportiv Municipal Galați, urmând ca la finalul lunii viitoare să fie stabilit și directorul general al CSM, în urma unui concurs pus la "bătaie" de municipalitate. Conform Regulamentului, CSM va funcționa ca instituție publică în subordinea Consiliului Local, în limita competenței sale, conform legii. Astfel, Consiliul Local aprobă ROF-ul CSM precum și modificările și completările ulterioare ale acestuia; aprobă programele manageriale anuale ale CSM, bugetul de venituri și cheltuieli, fundamentat de către conducerea CSM, contul de execuție bugetară precum și programul de activitate pentru exercițiul financiar următor; aprobă organigrama și statul de funcții, fundamentate de către conducerea clubului; numește și eliberează din funcție membrii Consiliului de Administrație și directorul CSM, în condițiile legii". Totodată, "remunerarea sportivilor se va efectua pe baza contractelor de activitate sportivă încheiate prin negociere directă cu sportivii și antrenorii. Negocierile contractelor de activitate sportivă se vor efectua de către Consiliul de Administrație, la propunerile venite din partea șefilor secțiilor sportive", se arată în Regulamentul de Organizare și Funcționare. CSM, fără cel mai performant sport din Galaţi Clubul Sportiv Municipal Galați are în structură secții pe ramură de sport, prin care se realizează selecția, pregătirea și participarea în competiții, astfel: individual (șah, box, natație, patinaj vitejă, patinaj artistic, tenis, atletism) și pe echipe (fotbal, futsal, baschet, handbal, volei, natație, arte marțiale, hochei). De remarcat este faptul că în continuare lipsesc secțiile de haltere și lupte, la care sportivii gălățeni au obținut rezultate foarte bune. Cel mai bun sportiv din Galaţi a fost în fiecare din ultimii ani de la haltere (sport olimpic), cel mai recent exemplu fiind titlurile de campioană europeană la seniori câştigate în acest an de către Elena Andrieş (CSU Galaţi). Întrebat care va fi bugetul noului club sportiv, primarul Ionuț Pucheanu a răspuns destul de vag: "Am luat în calcul partea aceasta, a finanțelor. Un proiect fără finanțare nu duce nicăieri. Acum e o întreagă discuție legată de câți bani. Cred că vor fi în limita plus/minus sau media ultimilor ani". viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 2, 2018 Author Share Posted July 2, 2018 Clubul Primăriei preia culorile Oţelului Întruniţi în şedinţă extraordinară, consilierii locali au aprobat ieri culorile şi sigla noului Club Sportiv Municipal (CSM) aparţinând Primăriei Galaţi, fără de care nu se poate obţine Certificatul de Înregistrare Sportivă. Aceştia au decis că hocheiul şi patinajul, încadrate iniţial la "alte sporturi", merită să aibă propria lor secţie, în vreme ce halterele - cel mai performant sport din ultimii ani în Galaţi - lupte, gimnastica şi multe altele sunt, în continuare, lăsate pe afară! „Elementele de identificare ale Clubului Sportiv Municipal Galaţi sunt: culorile roşu, alb, albastru (n.r. - devenite celebre datorită triumfului din 2011 al echipei de fotbal Oţelul, când a câştigat campionatul şi Supercupa), iar sigla are elemente grafice din logoul Primăriei municipiului Galaţi”, se arată în hotărârea votată ieri de aleşii locali, decizie care modifică hotărârea de înfiinţare a CSM, aprobată acum o lună. Cu această ocazie, s-au completat şi lipsurile deciziei anterioare. De pildă, după cum a remarcat consilierul local PNL Paul Găvănescu, faptul că finanţarea CSM se face de la bugetul local! O secţie nouă La propunerea viceprimarului PSD Sorin Enache, s-a ajuns la un acord de a se înfiinţa o a opta secţie, pe lângă cele şapte existente - "şah, nataţie, tenis şi atletism", fotbal, baschet, handbal, volei, sporturi de contact şi "alte sporturi". În aceasta din urmă erau incluse şi hocheiul şi patinajul, neţinând cont că aceste discipline sportive au avut rezultate foarte bune în liga naţională în 2015 şi 2016. "Propun înfiinţarea unei a opta secţii, pentru hochei şi patinaj, şi a unui post de şef de secţie”, a spus Enache. Liberalul Paul Găvănescu a atras atenţia că, în ciuda insistenţelor sale de a fi luate în considerare şi alte sporturi precum haltere, lupte sau gimnastică, ele nu se regăsesc în marele club: „Disciplina şah este luată în calcul pe o anumită secţie, în schimb nu avem haltere, nu avem lupte, nu avem gimnastică, sporturi care au adus campioni. În urmă cu câteva luni, am avut campioană europeană la haltere. Mi-aş dori foarte mult să ajutăm sportul, dar trebuie să ne îndreptăm atenţia şi către alte ramuri sportive, care sunt la fel de importante ca şi cele pe care le avem deja cuprinse în CSM”, a punctat consilierul. Viceprimarul Enache a răspuns că, la cererea persoanelor interesate, se pot înfiinţa noi secţii de profil, dovadă includerea în noul regulament a rugby-ului şi a dansului sportiv: „Cu privire la haltere, s-ar părea că factorii responsabili doresc rămânerea sub culorile Clubului Sportiv Municipal Dunărea. Probabil că şi ei aşteaptă un semnal, să vadă că pornim cu dreptul acest club, care, din punct de vedere al finanţării şi al modului de organizare, să le ofere condiţii mai bune. Eu sunt convins că CSM va deveni un club cu mai mult de opt secţii cât are la ora actuală”, a spus Enache. „Fără bani, degeaba discutăm!” Zanfir Ilie, consilier local PSD, a atras atenţia că în fiecare zi de marţi, la şedinţele Comisiei nr. 4 (sport), vin preşedinţii de cluburi aflaţi „într-o nebuloasă privind finanţarea în momentul de faţă. Până se coace, legal vorbind, acest club municipal, sunt nişte probleme!”. „Fără bani, degeaba discutăm. Din păcate, nu avem o certitudine din punct de vedere al bugetului”, a subliniat şi Paul Găvănescu. La propunerea lui Sorin Enache, Comisiile de Buget-Finanţe şi Sport ale CL se vor întruni în şedinţă comună pentru a analiza, pe baza sumelor aprobate şi a celor retrase, cum poate fi susţinut cu adevărat sportul în acest moment: „Şi eu am fost întrebat acum o lună de preşedinţii de cluburi şi le-am zis: dacă înfiinţăm CSM, ori vă afiliaţi la noi şi primiţi finanţare, ori sunteţi pe picioarele dvs! Însă de la înfiinţare şi până la funcţionarea efectivă a CSM, sunt paşi de urmat. Trebuie să purtăm o discuţie cu privire la finanţarea cluburilor deja existente pentru că nu aş vrea să asistăm la o dublă crimă: CSM să nu fie funcţional în timp util şi să omorâm şi cluburile deja existente. Să discutăm cu documentele pe masă şi să luăm o decizie”, a spus Enache. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 17, 2018 Author Share Posted July 17, 2018 A fost numit primul director al clubului Primăriei Eveniment important pentru sportul gălăţean, noul club al Primăriei a primit ieri Certificatul de Identitate Sportivă (CIS), considerat un adevărat certificat de naştere al oricărei entităţi sportive cu personalitate juridică. CSM Galaţi există, de ieri, oficial, aspect atestat de eliberea CIS-ului de către Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS). Importantul document, fără de care nu se pot face, printre multe altele, afilierile la federaţii, a fost ridicat de la Bucureşti de către Marius Cosoreanu. Acesta a fost numit director general interimar, pentru a se ocupa de toate formalităţile şi aspectele organizatorice necesare pentru ca CSM să fie funcţional şi practice, urmând ca ulterior să fie organizat un concurs pentru stabilirea principalului conducător al acestui club. Cosoreanu (39 de ani) a fost fotbalist cu cea mai mare parte a carierei la FCM Dunărea, iar activitatea de management în sport a început-o prin fondarea şi dezvoltarea Şcolii de Fotbal Junior, cu activitate axată pe copii şi juniori. În turul sezonului trecut, a fost director general la Oţelul. Este absolvent al Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din Galaţi, cu master în management sportiv. În luna martie a acestui an absolvit un important curs de management în sport şi în particular în fotbal, cu o durată de nouă luni, organizat de UEFA şi "Swiss Graduate School in Public Administration" din cadrul Universității Lausanne. Temele de bază ale acestui curs "UEFA Certificate in Football Management" au fost: organizarea în fotbal, managementul strategiilor și al performanței, management operațional, marketing și sponsorizări în fotbal, comunicare și relații publice, managementul evenimentelor și al voluntarilor. "Sarcina mea principală este să organizăm secţiile astfel încât clubul să devină cât mai repede funcţional şi din punct de vedere practic", a spus Marius Cosoreanu. Înfiinţarea CSM Galaţi a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local din 30 mai, care la sfârşitul lunii trecute a aprobat sigla şi culorile, alături de mici modificari în organizarea pe secţii. Astfel, CSM Galaţi ar urma să-şi desfăşoare activitatea prin opt secţii: "şah, nataţie, tenis şi atletism", fotbal, baschet, handbal, volei, "hochei şi patinaj", sporturi de contact şi "alte sporturi". Hocheiul trece la CSM Unul dintre obiectivele imediate este ca activitatea echipei de hochei seniori CSM Dunărea, campioană în 2015 şi 2016 şi câştigătoarea "Cupei României" în decembrie 2016, să fie preluată de CSM Galaţi. În acest moment, situaţia financiară de la CSM Dunărea este critică şi nu permite susţinerea echipei de seniori în următorul campionat. CSM Dunărea, aflat în subordinea MTS, aşteaptă o suplimentare a bugetul de către minister, altfel nu prea va mai avea cu ce să susţină nici măcar activitatea echipelor de juniori. Acum, după ce s-a obţinut CIS-ul, vor putea fi făcute şi celelalte acţiuni de asociere, afiliere la federaţie şi înscrieri în campionate. Un astfel de pas va fi făcut în ceea ce priveşte echipa de handbal feminin CSU Danubius, care va urma să semneze un contract de asociere - colaborare cu CSM Galaţi şi să activeze în următoarea ediţie a Ligii Naţionale sub titulatura CSM CSU Danubius Galaţi. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 30, 2018 Author Share Posted July 30, 2018 Câţi bani s-au alocat pentru Clubul Sportiv Municipal „Au fost alocate sume de bani tocmai pentru ca niciun club dintre cele care au aderat la Clubul Sportiv Municipal (CSM) să nu aibă de suferit. La fel cum sperăm ca nici celelalte cluburi, care nu au aderat încă, să nu sufere şi să poată să-şi desfăşoare în continuare activităţile competiţionale”, a fost asigurarea pe care au primit-o consilierii locali la şedinţa ordinară de joi, când a fost supusă aprobării rectificarea bugetului oraşului. Consilierul local PNL Paul Găvănescu a atras atenţia că în documente nu apare decât suma de 6.010.000 de lei pentru cheltuieli de funcţionare ale CSM. „Întrebarea este ce facem cu restul cluburilor care nu sunt prevăzute în acest buget pentru rectificare şi care au o mare nevoie de bani şi stau la mâna noastră! Şi nu sunt puţine, sunt multe! Conform bugetului pe care ni-l înaintaţi, sunt doar bani alocaţi CSM, nicidecum pentru restul cluburilor!”, a sesizat consilierul. „O fi vreo scăpare! Pentru CSM sunt 5 milioane, pentru celelalte sporturi care nu au aderat este alocat restul banilor. O fi vreo greşeală materială în exprimare! Din punctul acesta de vedere puteţi sta liniştit, nu va suferi absolut nimeni!”, a răspuns primarul Galaţiului. Cine sunt administratorii CSM Galaţi Viorel Bălan, Viorel Marian Petrea şi Laurenţiu Candrea au fost desemnaţi, prin votul secret al consilierilor locali, membri ai Consiliului de Administraţie al Clubului Sportiv Municipal Galaţi. Potrivit CV-urilor, Bălan are studii economice şi lucrează ca persoană fizică autorizată, Petrea este inginer piscicol şi directorul general al unei clinici medicale, iar Candrea este administrator baze sportive la fostul Fotbal Club Oțelul SA şi şef formaţie la SC Apă Canal. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 4, 2018 Author Share Posted September 4, 2018 CSM, luptă CSM! Deşi experimentul „Fundaţia Sportul Gălăţean” n-a fost chiar un succes pentru oraş, în iunie 2018 Primăria Galaţi a mai înfiinţat o suprastructură „specializată” în cheltui bani publici: Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galaţi. Conform statutului prezentat în şedinţa de CL în care s-a decis înfiinţarea, CSM urmează să se ocupe de exact treimea neglijată de Fundaţia „Sportul Gălăţean”, adică finanţarea cu bani publici a cluburilor private sau aparţinând unor entităţi non-profit de drept privat din oraş. Deocamdată, ca şi în cazul fundaţiei, noua entitate doar cheltuie nişte bani fără a-şi atinge scopul declarat. Şef peste club a fost pus fostul fotbalist Marius Cosoreanu. Este membru PSD şi este prieten la cataramă cu city-managerul Marius Humelnicu (şi el tot fost fotbalist, dar intrat bine de tot şi în politică, de vreme ce este vicepreşedinte al organizaţiei municipale Galaţi a PSD). Conform statului de funcţii, leafa netă a preşedintelui Cosoreanu este de peste 7.000 de lei pe lună, iar şefii de secţii şi alţi „băgători de seamă” de acolo încasează lunar, în mână, între 4.000 şi 6.000 de lei. Nu am socotit aici antrenorii de la diferitele secţii, dat fiind că aceştia au veniturile cele mai mici (de sub 3.000 de lei net), deşi fac de fapt toată munca. Faptul că CSM este foarte costisitor pentru oraş este demonstrat şi de faptul că la rectificarea bugetară aprobată de CL în august entitatea a primit, doar pentru a putea funcţiona până la finele lui 2018 (adică exact şase luni şi câteva zile, luând ca reper momentul înfiinţării) 5 milioane de lei, dintre care 3 milioane de lei sunt pentru salarii, iar 2 milioane de lei pentru alte cheltuieli de funcţionare. Ciudat este că, pentru moment, clubul nu pare să îndeplinească rolul declarat prin actul contitutiv. Mai exact, la ultima şedinţă de CL din luna august, aleşii locali au aprobat mai multe proiecte de hotărâre (mai exact opt bucăţi) prin care de la bugetul local sunt date direct diverse sume de bani, prin contracte de asociere, pentru organizare de evenimente şi pentru susţinerea unor cluburi sportive. Adică exact motivul pentru care au fost înfiinţate şi sunt finanţate cele două entităţi menţionate mai înainte, dar care sunt ocolite când vine vorba de responsabilităţi. adevarul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 5, 2018 Author Share Posted September 5, 2018 CSM Galați pune plată la intrare Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galați va introduce bilete de intrare la toate meciurile echipelor sale din cadrul campionatelor de seniori. Este prima oară, de la inaugurarea Sălii Sporturilor, în octombrie 2013, când suporterii vor plăti pentru a vedea și susține echipele favorite, excepție făcând acele meciuri-spectacol sau cele de natură caritabilă. Primul meci cu intrare plătită va fi cel de handbal feminin dintre CSM Galați și HC Zalău, ce se va disputa duminică, de la ora 17.00. Prețul unui bilet este de 5 lei, indiferent că vorbim de copii sau adulți. Gratuitate au doar copiii care practică handbalul, în cazul de față, dar care trebuie să vină însoțiți de antrenori, pe baza unei solicitări prealabile, telefonice sau prin e-mail, făcute către CSM. Gratuitatea este valabilă și pentru copiii celorlate secții ale CSM, dacă participă la meciurile sportului practicat de ei. Tichetele de acces la meciul de duminică pot fi achiziționate de la casa de bilete de la Sala Sporturilor, care va fi montată până în ziua meciului și va fi deschisă cu trei ore înaintea disputării partidei. Introducerea biletelor de intare la meciuri a fost determinată de Regulamentul de Organizare și Funcționare al CSM, conform căruia Consiliul de Administrație se preocupă de realizarea lunară de venituri proprii. Rămâne de vazut dacă și celelalte două cluburi ce își desfășoară activitatea în Sala Sporturilor, United (futsal) și CSU Belor (volei feminin), care nu sunt "prinse" în CSM, vor opta pentru introducerea biletelor de intrare. Până în acest moment, SC Oțelul era singurul club gălățean cu tichete de acces la meciurile de pe teren propriu. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 11, 2018 Author Share Posted September 11, 2018 CSM Galați are opt secții în componență La prima întâlnire cu presa de la înființare, directorul Clubului Sportiv Municipal Galați, Marius Cosoreanu, a prezentat structura clubului municipalității. ”CSM Galați are cuprinde opt secții, secția 1, care are în componență șah, natație și atletism, secția 2, fotbal, compusă din fotbal masculin, feminin și fotbalul în sală, secția 3, baschet, secția 4, handbal, secția 5, volei, secția 6, sporturi de contact, box și arte marțiale, secția 7, hochei și patinaj artistic, secția 8, alte sporturi, dans sportiv și rugby”, a spus Marius Cosoreanu. Directorul CSM a precizat că actuala formă de organizare a clubului poate suferi modificări. ”Această structură este de la înființare, urmând ca ulterior în funcție de analizele pe care le vom face, nivelul la care se află orașul nostru, să propunem ușoare ajustări, modificări, pentru a identifica exact toate sporturile care sunt de interes maxim în orașul nostru”. În prima fază, clubul municipalității a preluat cluburile ce activează în eșaloanele de elită. ”Am activat sporturile cu impact maxim, cele corespondente cu Ligile Naționale de: volei, hochei, baschet, handbal. Jucătorii seniori legitimați la club sunt în jur de 70. Vă spun cu aproximație pentru că spre exemplu, la hochei nu avem lotul definitivat, la baschet nu este lotul complet. Singurele certitudini sunt la handbal, unde a început campionatul, și la volei. Clubul era foarte bine organizat și a fost forte ușor să facem protocolul de colaborare”, a încheiat Marius Cosoreanu. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 12, 2018 Author Share Posted September 12, 2018 CSM Galați a activat secția de fotbal După ce a pornit la drum cu secția de handbal, iar secțiile de volei (masculin), baschet și hochei sunt deja constituite, Clubul Sportiv Municipal Galați a activat și secția de fotbal. Șef al secției de fotbal de la CSM a fost numit fostul selecționer al naționalelor de juniori Gabriel Manolache. ”Am încredere că CSM Galați poate reprezenta singurul loc, astăzi, unde mai putem spera la performanță, adică resursele cele mai bune gălățene umane, financiare, instituționale, materiale, puse în slujba copiilor și juniorilor noștri. Fără ei nu putem avea viitor! Îmbinând experiența cu tinerețea și pasiunea, putem reuși ca într-un interval de 2-4 ani să producem jucători”, a spus Gabriel Manolcache, pentru pagina oficială de facebook CSM Galați. Fost selecționer al echipei naționale sub 15 ani a României, Gabriel Manolache a contribuit la formarea mai multor mai multor jucători gălățeni campioni cu Oțelul în anul 2011. De asemenea, Gabriel Manolache deține licența UEFA A și este licențiat în Educație Fizică și Sport, licențiat în Management Sportiv, Doctor în pedagogie și Educație Fizică. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 25, 2018 Author Share Posted September 25, 2018 CSM Galați s-a afiliat la Federația de Rugby Clubul Sportiv Municipal Galați, club înființat în această vară, s-a afiliat cu încă o secție la federațiile de specialitate. Hotărârea de afiliere a fost ratificată în ședința din 17 septembrie a Biroului Federal al Federației Române de Rugby. După toate probabilitățile secția de rugby de la CSM Galați va juca primul meci sub această denumire în etapa a III-a din Divizia Națională de Seniori, Grupa Centru Sud, în etapa a III-a, 29 septembrie, pe teren propriu cu CS Năvodari. Jocul din etapa a II-a, conform programării inițiale, de pe terenul celor de la Sportul Studențesc, nu se va mai disputa, pentru că gruparea bucureșteană nu s-a mai înscris în actuala ediție a DNS, rugby în XV. Jocul din prima etapă, cu RC Grivița București, programat inițial pentru 15 septembrie, la Galați, urmează să fie reprogramat. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted November 21, 2018 Author Share Posted November 21, 2018 Claudiu Stoian, despre introducerea biletelor la meciurile CSM În direct la Lider Sportiv, Pro FM Lider FM, Claudiu Stoian, organizator de competiții la CSM Galați, a vorbit despre tichetele de acces la jocurile de pe teren propriu ale echipelor de la CSM Galați. ”Biletele sunt puse în vânzare, de regulă, cu o oră înainte de începerea competiției la casa de bilete. La Sala Sporturilor, prețul biletelor este diferențiat, costă 5 lei în anumite sectoare și sunt sectoarele A și C, primul rând, costă 20 de lei. La fel și sectorul B, în întregime, cu specificația că există și un rând pentru masa presei, costă 20 de lei, iar fotoliile costă 30 de lei. La hochei, lucrurile sunt mai simple, biletul costă 5 lei, intrarea generală, casa de bilete este deschisă cu o oră înaintea începerii competiției. Așteptăm spectatorii la jocuri cu drag. Cred că este o chestiune de normalitate, percepția poate fi diferită, prețul nu este foarte mare, sper ca acesta să încurajeze spectatorii să vină la jocuri”, a încheiat Claudiu Stoian. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 17, 2019 Author Share Posted January 17, 2019 CSM Galați și-a înființat compartiment medical Fondat în vara anului trecut de Consiliul Local Galați, Clubul Sportiv Municipal Galați a înființat recent departamentul medical. Compartimentul va fi condus de doctorul Vili Tănase, un medic cu experiență în medicina sportivă. Conform directorului Marius Cosoreanu, compartimentul nou înființat al clubului gălățean va cuprinde nouă persoane: ”un medic, doi asistenți medicali, un fizioterapeut, doi kinetoterapeuți și doi maseori. Ei se vor ocupa de întreaga activitate de gestionare și recuperare a stării de sănătate a sportivilor. Este un lucru normal, dar care a lipsit cu desăvârșire sportului, cel puțin sportului organizat în Galați în ultima perioada”, a spus Marius Cosoreanu în cadrul unei conferințe de presă. Directorul clubului gălățean a mai anunțat că recent înființatul departament se va ocupa și de componenta juvenilă de la CSM Galați. ”Prin această acțiune dorim să oferim sprijin atât sportului de performanță pe care noi îl organizăm, cât și sportului pentru pregătirea performanței. Aici mă refer la Centrul de Copii al fiecărei secții, să aibă această asistență de care au dus lipsă, sau pentru care au fost nevoiți copii și părinții să scoată venituri suplimentare din buzunar pentru a diagnostica și trata eventuale accidentări survenite în urma jocurilor sau antrenamentelor”. Doctorul Vili Tănase este un medic cu experiență în sport, el a activat la mai multe cluburi gălățene, dar și la loturile naționale de fotbal juniori. ”Am început cariera acum foarte mulți ani, în 1977, la CSU cu maestrul Zaharia, fostă extremă dreapta la Petrolul Ploiești, apoi am trecut pe la Oțelul și pe final, în ultimii ani, la loturile naționale de juniori, (fotbal), având ca și antrenori foști sportivi de mare valoare precum: Ion Dumitru, Daniel Gherasim, Ștefan Iovan, Costel Gâlca și, nu în ultimul rând, gălățeanul Gabi Manoloche”, a spus doctorul Vili Tănase. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 3, 2019 Author Share Posted July 3, 2019 CSM Galați își formează Centrul de Copii și Juniori la fotbal Înființat în vara anului trecut Clubul Sportiv Municipal Galați începe să își contureze Centrul de Copii și Juniori la fotbal. În acest sens secția de fotbal de la CSM organizează selecții pentru copii născuți în anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006. Prin aceste selecții clubul gălățean dorește formarea unor echipe cu care să participe în competițiile naționale corespondente categoriilor de vârste. Acțiunile de selecție sunt gratuite și vor avea loc sâmbătă, 6 iulie, începând cu ora 9.00, cât și luni, 8 iulie, de la ora 17.00, pentru copii născuți în anii 2001, 2002, 2003 și 2004. Selecțiile vor fi făcute de către Gabriel Manolache, șeful secției de fotbal de la CSM Galați, Marius Trandafir, metodologul Clubului Sportiv Municipal, cât și de cei patru antrenori ai clubului. Acțiunile de selecție se vor desfășura pe terenul secund al stadionului Dunărea. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 11, 2019 Author Share Posted October 11, 2019 Surpriză de mari proporţii la CSM Galaţi În cursul zilei de astăzi s-a produs un eveniment total neaşteptat în cadrul CSM Galaţi, clubul Primăriei Municipiului Galaţi, care i-a luat prin surprindere pe toţi cei din cadrul acestei entităţi sportive. Directorul general interimar Marius Cosoreanu a fost înlocuit de Radu Cosca, cunoscut în lumea sportului în special prin implicarea directă în ascensiunea hocheiului gălăţean din ultimii ani, perioadă în care s-au câştigat două titluri de campioană naţională şi o dată Cupa României. În cursul zilei, a fost convocat Comitetul Director (fostul Consiliu de Administraţie), iar în cadrul acestei şedinţe viceprimarul Sorin Enache l-a prezentat pe Radu Cosca în noua funcţie. „Decizia a fost luată în urma unei schimbări de strategie în activitatea clubului, nu din motive imputabile domnului Cosoreanu. Îi mulţumim pentru activitatea avută, mai ales că a avut un rol ingrat, cel de a face clubul funcţional într-o perioadă foarte scurtă de timp şi a reuşit”, ne-a declarat viceprimarul Sorin Enache. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 15, 2019 Author Share Posted October 15, 2019 Noul director general al Clubului Sportiv Municipal Galaţi, Radu Cosca, schimbă strategia Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galaţi are un nou director general începând de vineri, 11 octombrie 2019. Numirea a fost făcută prin ordin al Primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Noul director este Radu Cosca, om de afaceri şi consilier local ALDE, care îl înlocuieşte astfel pe Dumitru Marius Cosoreanu care a avut statut de director interimar. "Îmi propun să aduc schimbări în viziunea şi strategia clubului, în primul rând prin dezvoltarea centrului de copii şi juniori la toate ramurile sportive, din cele 9 secţii. În al doilea rând îmi propun atragerea de fonduri financiare în afara celor bugetate de Consiliul Local şi aici mă refer la contracte de sponsorizare, reclamă, publicitate, dar şi prin vânzarea de bilete. Până la urmă noi trebuie să producem un spectacol sportiv la care iubitorii de sport trebuie să participe achiziţionând bilete", ne-a declarat Radu Cosca. CSM Galaţi este cel mai mare club polisportiv din Galaţi şi a fost înfiinţat în anul 2018 prin hotărârea Consiliului Local al muncipiului Galaţi şi este o institiţie publică de interes local cu personalitate juridică, afiliată la federaţiile sportive naţionale de specialitate. În cadrul CSM Galați funcţionează 9 secţii sportive, 22 de ramuri sportive din care 11 discipline individuale şi 11 discipline pe echipe. Clubul are 318 sportivi legitimaţi, 36 de antrenori specializaţi, 31 de participări la competiţiile naţionale şi 16 sportivi promovaţi în loturile naţionale. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 7, 2020 Author Share Posted January 7, 2020 Clubul Sportiv Municipal Galaţi face angajări masive la început de an Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galaţi, cel mai mare club polisportiv din Galaţi, organizează la început de an concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a zeci de funcţii contractuale vacante, potrivit portalului posturi.gov.ro. Astfel, CSM Galaţi caută să angajeze consilier, grad IA, metodolog (1 post), director adjunct, grad II (2 posturi), consilier, grad IA, Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii (3 posturi), contabil şef grad II (1 post), casier debutant, Compartiment Financiar Contabilitate (1 post), inspector de specialitate, grad IA, Compartiment Financiar Cantabilitate (3 posturi), Şef Serviciu Administrativ, grad II (1 post), şofer I - Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii (2 posturi), magaziner, Compartiment Financiar Contabilitate (1 post), inspectori de specialitate, grad IA, Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii: 1 post (manager de transport), 1 post (Organizare competiţii), administrator, grad I, Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii (1 post), inspector de specialitate, grad IA, Secţii sportive (9 posturi). Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei contractuale sunt următoarele: - pentru consilier, grad IA, metodolog (1 post): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul ştiinţa sportului şi educaţiei fizice; studii postuniversitare în domeniul ştiinţa sportului şi educaţiei fizice; vechime în specialitatea studiilor absolvite minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 29 ianuarie 2020, ora 13.00, proba scrisă; 03 februarie 2020, ora 10.30, proba interviu. - pentru director adjunct, grad II (2 posturi): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, domeniul educaţie fizică şi sport sau ştiinţe inginereşti; vechime în muncă minimum 5 ani; vechime în funcţie de conducere sau în administrare minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 22 ianuarie 2020, ora 13.00, proba scrisă; 28 ianuarie 2020, ora 10.30, proba interviu. - pentru consilier, grad IA, Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii (3 posturi): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura ştiinţa sportului şi educaţiei fizice, domeniul educaţie fizică şi sport sau în ramura ştiinţe economice, domeniul economic; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică; vechime minimum 5 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 28 ianuarie 2020, ora 10.00, proba scrisă; 30 ianuarie 2020, ora 14.00, proba interviu. - pentru contabil şef grad II (1 post): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura ştiinţe economice, domeniul finanţe sau contabilitate; studii postuniversitare; vechime în specialitatea studiilor absolvite minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în contabilitate bugetară; specializări/stagii de formare profesională: atestate, certificate, cursuri în domeniul economic sau financiar (expert contabil); cunoştinţe de operare PC de nivel avansat, precum şi utilizarea unor programe softuri şi baze de date specifice, de contabilitate, ForExe Bug, CAB. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 27 ianuarie 2020, ora 10.00, proba scrisă; 30 ianuarie 2020, ora 10.30, proba interviu. - pentru casier debutant, Compartiment Financiar Contabilitate (1 post): studii medii sau generale; vechime în muncă minimum 1 an; vechime 6 luni în structura sportivă cu personalitate juridică. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 03 februarie 2020, ora 10.00, proba scrisă; 05 februarie 2020, ora 10.30, proba interviu. - pentru inspector de specialitate, grad IA, Compartiment Financiar Cantabilitate (3 posturi): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura ştiinţe economice, domeniul economic, finanţe sau contabilitate; vechime în specialitatea studiilor superioare absolvite de minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 27 ianuarie 2020, ora 14.00, proba scrisă; 30 ianuarie 2020, ora 14.00, proba interviu. - pentru Şef Serviciu Administrativ, grad II (1 post): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă ramura ştiinţe inginereşti; vechime în muncă minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică; experienţă în posturi de conducere privind activitatea administrativă minimum 2 ani; certificat de competenţă profesională pentru transportul rutier de persoane emis de ARR - manager transport. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 23 ianuarie 2020, ora 10.00, proba scrisă; 27 ianuarie 2020, ora 14.00, proba interviu. - pentru şofer I - Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii (2 posturi): studii medii sau generale; permis de conducere categoria B şi D; certificat de pregătire profesională - atestat pentru transportul de persoane; cartela conducătorului auto - cartela pentru tahograf; vechime în specialitate - conducător auto de minimum 3 ani; aviz medical şi aviz psihologic pentru siguranţa circulaţiei (şoferi profesionişti şi alte categorii cu responsabilităţi legate de siguranţa circulaţiei). Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 28 ianuarie 2020, ora 14.00, proba scrisă; 31 ianuarie 2020, ora 14.00, proba practică; 04 februarie 2020, ora 14.00, proba interviu. - pentru magaziner, Compartiment Financiar Contabilitate (1 post): studii medii sau generale; vechime în muncă minimum 3 ani; vechime 6 luni în structura sportivă cu personalitate juridică. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 03 februarie 2020, ora 13.00, proba scrisă; 05 februarie 2020, ora 14.00, proba interviu. - pentru inspectori de specialitate, grad IA, Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii: 1 post (manager de transport) - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă ramura ştiinţe inginereşti; vechime în muncă minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică; certificat de competenţă profesională pentru transportul rutier de persoane emis de ARR, manager transport. 1 post (Organizare competiţii) - studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă în ştiinţe ale comunicării; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică; vechime în muncă minimum 5 ani; cursuri de specialitate achiziţii publice autorizate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale şi/sau de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 29 ianuarie 2020, ora 10.00, proba scrisă; 31 ianuarie 2020, ora 10.30, proba interviu. - pentru administrator, grad I, Serviciul Administrativ şi Organizare Competiţii (1 post): studii medii cu diplomă de absolvire; vechime în muncă minimum 3 ani; absolvent cu diplomă de inspector în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; cursuri acreditate de Ministerul Muncii şi Ministerul Educaţiei. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 30 ianuarie 2020, ora 14.00, proba scrisă; 04 februarie 2020, ora 10.30, proba interviu. - pentru inspector de specialitate, grad IA, Secţii sportive (9 posturi): studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul educaţiei fizice şi sportului/management sportiv, ştiinţe inginereşti, ştiinţe sociale; vechime în muncă minimum 5 ani; vechime minimum 1 an în structura sportivă cu personalitate juridică. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 ianuarie 2020, ora 16.30, termenul limită de depunere a dosarelor; 22 ianuarie 2020, ora 10.00, proba scrisă; 27 ianuarie 2020, ora 10.30, proba interviu. Cei interesaţi pot obţine relaţii suplimentare la sediul CSM Galaţi de pe strada George Coşbuc nr. 253 (incinta patinoar). CSM Galaţi a fost înfiinţat în anul 2018 prin hotărârea Consiliului Local al muncipiului Galaţi şi este o institiţie publică de interes local cu personalitate juridică, afiliată la federaţiile sportive naţionale de specialitate. În cadrul CSM Galaţi funcţionează 9 secţii sportive, 22 de ramuri sportive din care 11 discipline individuale şi 11 discipline pe echipe. Clubul are 318 sportivi legitimaţi, 36 de antrenori specializaţi, 31 de participări la competiţiile naţionale şi 16 sportivi promovaţi în loturile naţionale. Reamintim că din luna octombrie 2019, CSM Galaţi are un nou director în persoana lui Radu Cosca. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted February 4, 2021 Author Share Posted February 4, 2021 CSM Galați a fost supus controlului Curții de Conturi Cea mai mare structură sportivă din orașul Galaţi a avut de dat socoteală pentru activitatea sa din ultimii doi ani. Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galați s-a înființat în urmă cu aproape trei ani, iar la finalul anului trecut a fost supus unui control din partea Curții de Conturi, care a depistat câteva nereguli organizatorice. Există și câteva cheltuieli care, conform raportului Curții de Conturi, nu au avut atașate documente justificative suficiente. Clubul a avut obligația să prezinte raportul către Consiliul Local Galați, iar în perioada următoare sunt așteptate decizii de îndreptare a situațiilor găsite în neregulă. Printre cheltuielile buclucașe pentru CSM Galați au fost cele cu serviciile de masă și cu transportul sportivilor (de exemplu, bilete de avion pentru străini). Până pe 30 aprilie 2021, cei de la Clubul Sportiv Municipal vor trebui să justifice toate cheltuielile efectuate în acest sens. În mare parte, prin aceste rapoarte se poate observa cum forma de organizare a unui club sportiv municipal este destul de dificil de gestionat, având în vedere viteza de reacție necesară în activitatea sportivă în raport cu modul birocratic în care trebuie efectuate cheltuieli esențiale. Fără interimari, de-acum înainte Un alt aspect punctat de către Curtea de Conturi este acela că au existat până în prezent numai interimari în funcția de director, fapt de neacceptat pe termen lung. Mai întâi a fost Marius Cosoreanu, apoi şefia a fost preluată de Radu Cosca (aflat încă în funcție). Până la finalul lunii aprilie a acestui an va fi necesar ca directorul să fie în funcție ca urmare a unui examen susținut, nu prin numirea de către primar, așa cum s-a întâmplat până acum. La punctul 4 al raportului întocmit de către Curtea de Conturi s-a decis: ”Veți comunica atât Primăriei Municipiului Galați, cât și Consiliului Local Galați despre situația neorganizării concursului pentru ocuparea funcției de director, astfel încât ocuparea acestui post să se realizeze conform prevederilor legale”. Rămâne de văzut dacă actualul director Radu Cosca va rezista în funcție. Fundația, în stand-by Altfel, o altă modificare ce așteaptă să fie realizată în perioada următoare este cea a preluării bazelor sportive sub tutela CSM Galați de la Fundația Sportul Gălățean. Încărcarea clubului cu bazele sportive presupune și suplimentarea numărului de angajați, astfel că, cel mai probabil, majoritatea angajaților fundației își vor găsi locul la CSM, în condițiile în care se va realiza proiectul Primăriei de a trece și bazele sportive la clubul municipal. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 1, 2021 Author Share Posted March 1, 2021 CSM Galați a rămas fără director Săptămâna trecută a fost una destul de importantă la nivel organizatoric pentru Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galați, care a rămas fără director, odată cu demisia prezentată de către Radu Cosca, conform unor surse din cadrul grupării. Radu Cosca preluase conducerea clubului spre finalul anului 2019, când l-a înlocuit pe Marius Cosoreanu. Mai mult, o nouă organigramă a fost subiect de discuție în cadrul ședinței de Consiliu Local, în care s-a decis reducerea numărului de secții de la nouă la șase, dar și trecerea bazelor sportive de la Fundația Sportul Gălățean la CSM. Astfel, o mare parte dintre angajații FSG ar urma să treacă la CSM, în frunte cu președintele Florin Mirea, care va ocupa funcția de director adjunct la noua formațiune. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted March 10, 2021 Author Share Posted March 10, 2021 CSM Galați are un nou director Clubul Sportiv Municipal Galați a emis un comunicat oficial pe contul de Facebook prin care a fost anunțată numirea noului director în persoana lui Claudiu Stoian. Acesta a ocupat funcția de organizator de competiții de la înființarea clubului, iar în momentul de față, pentru funcția de conducere, va ocupa postul pe care l-au deținut până acum Marius Cosoreanu și Radu Cosca. viata-libera.ro Cel mai mare club polisportiv din Galați are, începând de astăzi, un nou conducător. Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, la numit pe Claudiu Codrin Stoian în funcția de director general. Noul director general de la CSM Galați este un om cu o experiență bogată în managementul sportiv, el activează în cadrul clubului din anul 2018, an în care CSM Galați s-a înființat. Anterior Claudiu Stoian a activat la Clubul Sportiv Municipal Dunărea Galați. Claudiu Codrin Stoian este al treilea director general al Clubului Sportiv Municipal Galați. Primul a fost Marius Coroseanu, de la înființarea din 2018 până spre finalul anului 2019, iar al doilea a fost Radu Cosca. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 5, 2021 Author Share Posted April 5, 2021 Primăria a umflat de patru ori organigrama CSM Un proiect oarecum interesant pentru sportul gălățean, crearea unui club municipal sub tutela primăriei, tinde să devină o pepinieră de sinecuriști. În doar trei ani, organigrama a crescut în total de la 28 de posturi, la 100. Nu vă gândiți că se vor angaja atât de mulți specialiști în sport. Nicidecum. Noua variantă presupune comasarea secțiilor și dă liber altor specialiști: se caută șapte casieri și 12 muncitori la mentenanță, de exemplu. S-o luăm însă cu începutul: în 30 mai 2018, Consiliul Local Galați decidea la limită, cu nouă voturi pentru și șapte abțineri, înființarea unui nou Club Sportiv Municipal. Cine nu intra sub tutela CSM nu mai primea finanțare. A fost un mic scandal pe moment, în oraș erau mai multe grupări ce practicau aceeași disciplină, timpul a trecut, nemulțumirile s-au estompat, performanțele nu s-au prea arătat, doar organigrama s-a umflat. Rime penibile, dar adevărate: în urmă cu mai puțin de trei ani, erau doar patru posturi de conducere și 24 în subordine. Din 31 martie 2021, s-a votat noua organigramă ce prevede 100 de salariați: 8 în conducere și 92 la execuție. Cum s-a ajuns aici? Să dăm cuvântul primarului Ionuț Pucheanu: „pentru o mai bună gestionare a fenomenului sportiv la nivelul municipiului Galați, (…) ramurile sportive judo, tenis, patinaj, fotbal de sală, arte marțiale, karate kyokushin IKO 2, haltere nu vor desfășura activitatea sportivă începând cu anul 2021. Contractele de activitate sportivă aferente ramurilor sportive sus-menționate își încetează aplicabilitatea”, susține Pucheanu în referatul de aprobare. Vorbim de discipline unde am avut campioni naționali (judo), unde avem sportivă în Top 100 mondial (tenis), unde avem echipă ce joacă în cupele europene (fotbal de sală) ori am avut campioni europeni, mondiali sau olimpici (haltere). E adevărat, niciuna din performanțe sub egida CSM, dar vorbim de o tradiție care contează mult prea puțin în ochii administrației. Ce pun în loc: lucruri care au prea puțină tangență cu sportul propriu-zis, fiind vorba de administrarea tuturor bazelor sportive din municipiu, respectiv Complexul Dunărea, Baza Siderurgistul, Baia Comunală și Patinoarul. Pentru care se înființează compartimente și posturi noi, inclusiv unul de director adjunct, plus o echipă la serviciul financiar – contabil, plus casieri, plus muncitori, plus… Pe minus iese doar sportul. antidotul.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 16, 2021 Author Share Posted June 16, 2021 CSU Galaţi îşi face echipă feminină de handbal Clubul CSU Galaţi va demara un proiect ambiţios şi anume formarea unei echipe de handbal feminin, care să fie înscrisă în Divizia A din sezonul 2021-2022. Sunt aşteptate jucătoare junioare sau senioare care au practicat handbal de performanţă, din Galaţi dar şi ţară. Pentru început se oferă: indemnizaţie de efort, o masă pe zi, cazare pentru fetele din alte localităţii şi posibilitatea completării studiilor la Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din oraşul nostru. Antrenamente vor fi conduse de Mihai Pantea, directorul clubului, ajutat de un profesor cu specializarea handbal. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted January 22, 2022 Author Share Posted January 22, 2022 Angajaţii CSM Galaţi vor salarii mai mari cu 15%. Directorul are un salariu de bază de 11.796 lei Clubul Sportiv Municipal (CSM) Galaţi a solicitat Primăriei municipiului Galaţi şi implicit Consiliului Local Galaţi, majorarea salariilor cu 15%, motivat de faptul că actuala grilă de salarizare nu a mai fost actualizată din 2018. Proiectul de hotărâre privind majorarea salariilor celor de la CSM Galaţi se va afla pe masa consilierilor locali la următoarea şedinţă a Consiliului Local. În prezent, directorul general al CSM Galaţi are un salariu de bază de 11.796 lei, directorul adjunct - 9.830 lei, un şef de serviciu - 8.165 lei, un şef de birou - 7.863 lei. Consilierii, experţii, inspectori de specialitate, referenţi de specialitate, inspectori casieri au salarii cuprinse între 4.610 lei (debutanţi) şi 6.883 lei (gradaţie 5). Cele mai mici salarii le au muncitorii calificaţi care încasează între 2.316 lei şi 3.212 lei. În ultima vreme, CSM Galaţi a trecut prin mai multe scandaluri, unul dintre acestea având în prim plan faptul că bazele sportive nu pot fi folosite de sportivii de la cluburi decât contracost. Bazele sportive au trecut din patrimoniul Fundaţiei Sportul Gălăţean, la CSM Galaţi, decizie care a implicat impunerea unor taxe de închiriere pentru cluburile care vor să se antreneze în aceste locaţii. Preţurile nu sunt deloc mici, căci este vorba despre 300 lei/oră, şi având în vedere că sunt copii care trebuie să se antreneze şi de 2 - 3 ori pe săptămână pentru a face performanţă, suma care trebuie plătită lunar este greu de suportat. Revenind la salariile celor de la CSM, Monitorul de Galaţi a încercat să afle câţi salariaţi are clubul, însă după trei zile în care am fost plimbaţi de la un birou de presă la altul, de la un purtător de cuvânt la altul, nu am primit niciun răspuns. În această situaţie, nu putem decât să menţionăm reclamaţiile cititorilor noştri în care se arată că deşi ultima organigramă aprobată prevede 100 de salariţi (8 posturi de conducere şi 92 de execuţie), în ultimul an de zile s-au făcut foarte multe angajări, numărul salariaţilor depăşind cu mult numărul prevăzut în organigrama aprobată de Consiliul Local Galaţi. Reamintim că CSM Galaţi a fost înfiinţat de Primăria municipiului Galaţi în anul 2018 pentru a nu mai finanţa cluburile sportive din Galaţi şi a le asigura resursele financiare necesare desfăşurării activităţilor echipelor care se afiliau la CSM considerându-se că municipalitatea cheltuie prea mulţi bani cu finanţarea cluburilor şi se vor face economii importante. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted April 24 Author Share Posted April 24 Comitetul Director al CSM Galați, din nou la votul aleșilor Mandatele de trei ani ale membrilor Comitetului Director care conduce Clubul Sportiv Municipal Galați au încetat pe 15 aprilie 2024. Pentru a nu se ajunge în această situație, un proiect de hotărâre prin care erau desemnați noi membri, pentru un mandat de șase luni, a fost supus votului secret al aleșilor locali luna trecută. Propuși pentru aceste funcții erau: Toma Ion Dumitrescu, Ionuț Răzvan Mocanu, Florinel Petru Gasparotti și Laurențiu Candrea. Numai că, spre surpriza unora, proiectul nu a întrunit voturi suficiente pentru a fi aprobat. Prin urmare, proiectul privind desemnarea membrilor Comitetului Director a revenit pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de joi, 25 aprilie 2024. De această dată, documentația prezentată consilierilor nu cuprinde nume sau CV-uri. Rămâne de văzut dacă vor fi înaintate aceleași propuneri și dacă, de această dată, vor primi aprobarea aleșilor. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now