Jump to content

Au fost reţinuţi nouă traficanţi de droguri


dcp100168

Recommended Posts

Au fost reţinuţi nouă traficanţi de droguri

Procurorii  DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au reţinut, pentru 24 de ore, nouă persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, din municipiile Galaţi, Brăila şi Constanţa, acuzate că ar fi făcut trafic de droguri, acestea urmând să fie prezentate instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

Cristi Marius Perju, Marian Vasilescu, Aurel Mihăilă, Alexandru Sorin Baciu, Adrian Zidaru, Octavian Sorin Milea, Cristian Relu Straton, Cristian Muia şi Radu Cosmin Cucu au fost reţinuţi după ce procurorii au strâns suficiente probe pentru a demonstra că aceştia au efectuat operaţiuni neautorizate cu substanţe susceptibile a avea efecte psihoactive în formă continuată.

În cadrul anchetei, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat 29 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa, ocazie cu care s-au ridicat cantităţile de 2,5 kilograme de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, aproximativ un kilogram de cannabis şi suma de 25.000 de lei.

"În cauză, există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în mod repetat, inculpaţii au cumpărat, deţinut şi revândut unor consumatori de pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa diferite cantităţi de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive", se arată într-un comunicat al DIICOT.

După ce au finalizat percheziţiile, anchetatorii au dus, pentru audieri, la sediul DIICOT, 53 de persoane, nouă dintre acestea fiind reţinute pe bază de ordonanţă. Cei nouă tineri vor fi prezentaţi Tribunalului Galaţi, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate al operaţiunii a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale, iar la activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi, precum şi jandarmi din cadrul IJJ Galaţi.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 5 months later...

Patru gălățeni, arestați pentru trafic de droguri

La data de 25.09.2018, procurorii DI.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Galați au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore  a inculpaţilor  Anghel Nick Robert, Diaconu Marcel – Romeo, Mihăilă Aurel şi Negruț Serafim, pentru  săvârşirea infracţiunilor de cumpărare și deţinere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, de efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi de efectuare neautorizată de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive în formă continuată.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că,  începând cu luna mai 2018, pe raza municipiului Galaţi a  acţionat un grupare infracţională ce şi-a desfăşurat activitatea cu scopul de a obţine importante sume de bani din activităţi de vânzare de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, substanţe comercializate la preţul de 10 lei pentru o doză conţinând o cantitate de aproximativ 0,2 grame de substanţă.

Membrii grupării au fost depistați în numeroase rânduri pe raza municipiului Galați deținând importante cantități de substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, destinate comercializării, în unele situații împreună cu diverşi consumatori pe care îi aprovizionau.

La data de 25.09.2018  procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat un număr de 14 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Galaţi, ocazie cu care a fost găsită şi ridicată cantitatea de 1,5 kg. de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, cântare electronice şi pliculeţe autosigilante folosite în activitatea de comercializare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum şi sume de bani de peste 6.000 de lei şi 300 de euro.

La data de 26.09.2018 Tribunalul Galaţi a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Galați și Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

diicot.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Reţinut de trei ori într-un an, pentru că otrăvea copii

Unul dintre membrii celui mai recent grup de traficanţi de etnobotanice destructurat de poliţia gălăţeană a reuşit performanţa ca în decurs de câteva luni să bifeze nu mai puţin de trei acuzaţii de deţinere şi vânzare a substanţelor psihoactive în Galaţi şi Brăila. Doar al treilea flagrant s-a soldat cu trimiterea acestuia după gratii, primele două, "tratate" cu control judiciar şi arest la domiciliu, permiţându-i să-şi facă noi reţele de distribuţie a otrăvurilor pentru tineri.

Numele lui Aurel Mihailă (zis Taz), unul dintre cei patru membri ai grupării destructurate de ofiţerii Antodrog la sfârşitul lunii septembrie, apare în nu mai puţin de trei dosare de trafic de etnobotanice, toate ajunse în faţa magistraţilor în cursul acestui an. Gălăţeanul, component al mai multor grupări care se ocupau cu deţinerea şi vânzarea substanţelor cu efect psihoactiv, cu predilecţie în rândul tinerilor, a scăpat de două ori ca prin urechile acului de la a ajunge, preventiv, după gratii. Asta i-a permis să "reînvie" ca pasărea Phoenix şi să propăşească, la adăpostul unor decizii judecătoreşti, consumul de etnobotanice, atât de periculoase pentru sănătatea fizică şi psihică a consumatorilor.

Prima "cădere", în martie

Sfârşitul lunii martie 2018 era bifat de ofiţerii Antidrog şi de procurori DIICOT printr-o mega-acţiune extinsă în trei judeţe. 29 de descinderi au fost efectuate în Galaţi, Brăila şi Constanţa, în baza informaţiilor că o gaşcă de dealeri, bine constituită, cu atribuţii precise, se ocupa cu traficul de substanţe interzise. Drept probe, au fost ridicate atunci 2,5 kilograme de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, aproximativ un kilogram de cannabis şi suma de 25.000 de lei. 53 de persoane au fost duse la audieri, printre ele aflându-se şi nouă tineri care aveau să rămână în custodia procurorilor ca principali suspecţi. Printre ei, şi Aurel Mihăilă, vizat, ca toţi ceilalţi, de acuzaţii de trafic demarat în cursul anului 2017. Tribunalul Galaţi, instanţa unde procurorii DIICOT au cerut arestarea celor nouă, respectiv Cristi Marius Perju, Marian Vasilescu, Aurel Mihăilă, Alexandru Sorin Baciu, Adrian Zidaru, Octavian Sorin Milea, Cristian Relu Straton, Cristian Muia şi Radu Cosmin Cucu, a emis mandate de arestare preventivă doar pentru doi dintre aceştia. Perju şi Cucu au ajuns după gratii, iar ceilalţi şapte au fost puşi sub control judiciar. Contestaţia, depusă de arestaţi şi procurori la Curtea de Apel, a lăsat neschimbată decizia Tribunalului, la începutul lunii aprilie.

Filiera chineză

În prima jumătate a lunii iulie 2018, Mihăilă, de data aceasta într-o grupare cu o nouă formulă, mult mai restrânsă, ajungea din nou faţă în faţă cu procurorii. Poliţiştii au intrat pe firul unei afaceri de trafic cu etnobotanice importate tocmai din China, prin intermediul unor site-uri, şi vândute în Galaţi, cu preponderenţă în locurile frecventate de tineri. 11 percheziţii au fost necesare pentru a proba că Aurel Mihăilă, Alexandru Abid Hamid şi Vasile Artene se ocupau cu negoţul de otrăvuri, dar şi cu alte chestiuni, colaterale.
"Cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare, s-au identificat şi ridicat aproximativ 500 de grame de substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive, 150 de grame de cannabis, grindere şi cântare electronice folosite în activitatea de comercializare a substanţelor susceptibile de a avea efecte psihoactive, precum şi peste 5.000 de ţigarete de provenienţă Republica Moldova, fără timbru de accizare, un pistol tip airsoft cu şase cartuşe şi 33 de telefoane smartphone, sigilate şi fără documente de provenienţă", se arată în comunicatul DIICOT, emis imediat după descinderi. Procurorii au cerut din nou arestarea preventivă a celor trei suspecţi, numai că Tribunalul a fost din nou greu de convins. Mihăilă, Hamid şi Artene au fost plasaţi în arest la domiciliu. Sub această măsură, care a fost prelungită lunar, la 30 de zile, aveau să-l găsească anchetatorii pe Mihăilă ca suspect într-o altă "combinaţie", la finele lui septembrie.

Arestat abia la a treia "boacănă"

Cât timp a fost în libertate, în primăvară, Mihăilă nu ar fi stat degeaba, se pare, punând la cale noi formule de a obţine câştiguri, după principiul "nu pune toate ouăle în acelaşi coş". Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi şi procurorii DIICOT  au bifat numele lui "Taz" într-un al treilea dosar de operaţiuni neautorizate cu susbstanţe susceptibile a avea efecte psihoactive pe 25 septembrie, după ce au stabilit că, începând cu luna mai 2018, gruparea formată din Aurel Mihăilă, Nick Robert Anghel, Marcel Romeo Diaconu şi Serafim Negruţ se apucase de procurat şi vândut substanţe interzise, cu zece lei doza. "În urma percheziţiilor, au fost ridicate 1,5 kilograme de substanţe de acest fel, fiind indisponibilizaţi 6.240 de lei, 320 de euro, precum şi cinci telefoane mobile. 30 de persoane au fost conduse la sediul DIICOT Galaţi, în vederea continuării cercetărilor. Faţă de patru persoane a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior acestea fiind arestate preventiv", se arată în comunicatul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi. Toţi cei patru, suspectaţi că au împânzit cu preponderenţă zona liceelor, unde îşi plasau marfa ieftină consumatorior tineri, au atacat decizia Tribunalului şi au cerut Curţii să fie puşi libertate. Instanţa superioară a respuns contestaţiile ca nefondate, printr-o decizie definitivă, pronunţată pe 3 octombrie.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Traficant de droguri achitat de acuzaţiile de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive şi pus în libertate

Un bărbat condamnat la închisoare cu executare pentru operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive a fost achitat de toate acuzaţiile aduse de procurori, după ce judecătorii au apreciat că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.

Schimbare radicală de situaţie în procesul unui gălăţean acuzat de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a produce efecte psihoactive. Radu Cosmin Cucu a fost acuzat de procurorii DIICOT Galaţi că a distribuit mai multe doze cu substanţe psihoactive unor tineri din Galaţi, fiind arestat pe 13 aprilie 2018 şi condamnat iniţial de Tribunalul Galaţi la un an şi o lună de închisoare, la care s-au adăugat 568 de zile dintr-o pedeapsă anterioară, pe care acesta nu le-a mai executat pentru că a fost eliberat condiţionat.

Pe 26 octombrie, Curtea de Apel Galaţi l-a achitat de toate acuzaţiile aduse, dispunând şi punerea lui în libertate. Radu Cosmin Cucu este un client vechi al procurorilor DIICOT Galaţi, care l-au pus sub acuzare într-un alt dosar, tot pentru trafic de droguri.

Pe 29 aprilie 2018, nouă persoane, printre care şi Radu Cosmin Cucu, au fost reţinute pentru 24 de ore, după ce anchetatorii au stabilit că aceştia, începând din 2017, au cumpărat şi revândut diverse cantităţi de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive la mai mulţi consumatori de pe raza judeţelor Galaţi, Brăila şi Constanţa. În aceeaşi zi, au fost efectuate 29 de percheziţii imobiliare în cele trei judeţe amintite, în urma cărora au fost descoperite 2,5 kilograme de substanţe susceptibile de a produce efecte psihoactive, aproximativ un kilogram de canabis şi suma de 25.000 de lei. 

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.