Jump to content

Cum se vor încălzi gălăţenii în iarna 2018-2019


dcp100168

Recommended Posts

Închiderea sistemului centralizat de termoficare ar putea lăsa cazurile sociale şi pensionarii să îngheţe în această iarnă

Căldura în acest sezon rece poate să ardă rău buzunarele gălăţenilor care nu au centrală, dar nici nu pot beneficia de alte soluţii alternative puse la dispoziţie de municipalitate. Practic, de căteva zile, prin scările blocurilor au apărut anunţuri prin care oamenii sunt avertizaţi că dacă vor căldură furnizată de Electrocentrale Galaţi (CET), la Calorgal preţul va fi, nu de 230 lei pe gigacalorie ca anul trecut, ci de cel puţin 700 lei. Asta deoarece a dispărut subvenţia. "Primăria nu mai subvenţionează, nu mai au bani, aşa că noi am introdus în preţ orice compensaţie pe care până acum o deconta Primăria. Am dat un material către Consiliul Local, preţul estimativ este de peste 700 de lei pe gigacalorie. Pentru ca această societate să meargă, eu am spus preţul real, cine vrea, acesta este preţul, în condiţiile în care nu ne mai ajută Primăria. Nu pot estima dacă vom avea sau nu clienţi la iarnă", a precizat Marian Alexandru, director general Calorgal SA Galaţi.

Municipalitatea gălăţeană a luat, încă de anul trecut, măsuri care au încurajat oamenii să plece din sistemul centralizat. Pentru încălzirea din acest an a celor care nu au centrale proprii, municipalitatea are doua soluţii. Pentru aceia care nu se pot încadra în niciuna dintre aceste soluţii rămăne cea veche, a încălzirii prin Electrocentrale, dar de data aceasta, fără subvenţia de anul trecut. "Primăria municipiului Galaţi a informat asociaţiile de proprietari cu privire la cele două soluţii pe care municipalitatea le promovează, soluţii apărute în urma următoarei stări de fapt. Iniţial erau 91.500 de apartamente racordate la sistemul centralizat, iar astăzi sunt aproximativ 12.000. Prima dintre soluţiile promovate este legată de transformarea celor 24 de puncte termice în microcentrale de cartier care vor deservi aproximativ 6.000 de apartamente. Cea de-a doua soluţie este cea legată de ajutorul de 3.000 de lei pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de încălzire şi producere a apei calde. Având în vedere cele două soluţii promovate de municipalitate, va fi greu de suportat de la bugetul local valoarea subvenţiei, costul estimat fiind de circa 700 lei pe gigacalorie", a precizat Raluca Ardean, purtător de cuvânt Primaria Galaţi.

În zonele unde se instaleaza centrale de cartier, munca este în toi. "Acesta este primul punct care se montează, în Ţiglina 1, este prima etapă de montare. Le montăm şi în cel mai scurt timp vor fi funcţionale. Cu siguranţă vor fi montate în timp util. De la acest punct vor fi alimentate cel puţin 145 de garsoniere, de la blocul arondat. Nu ştim un preţ estimativ, dar fiecare va avea ceas de consum la limita de proprietate şi cât consumă, cât înregistrează contorul, atât vor plăti", a precizat Iulian David , şef sector Ţiglina 1.

"Eu vreau căldură! Avem două pensii, una o dăm la caldură!"

Gălăţenii care nici microcentrală de cartier nu au, nici ajutor pentru a-şi găsi altă sursă de încăzire, şi nici nu au centrale de apartament, sunt acum întrebaţi dacă vor sau nu căldură, la preţ de cel puţin 700 lei gigacaloria, prin Calorgal cu agent termic de la Electrocentrale. "Noi nu trebuie să luăm de bun preţul acesta de 700 de lei. Dacă într-un condomeniu sunt două sau trei familii care vor cere încălzire şi sunt dispuse la etaje diferite, vor fi pierderi mari de căldură, pierderi pe care tot ei trebuie să le suporte. Eu zic, dacă va fi o persoană sau două, va depăşi 850 de lei gigacaloria. Eu am vrut ca locatarii să ştie realitatea. Preţul este foarte mare, nu vreau să dau vina pe nimeni, dar trebuia tranşat ca toată lumea să treacă, într-un an sau doi, la sursă proprie de încălzire. Oamenii nu pot suporta acest preţ. Primăria trebuia să ţină cont şi de cazurile sociale, care nu pot fi rezolvate în termen scurt", spune Ionel Botezatu, preşedinte Asociaţia de locatari nr. 320 Galaţi. Acolo, din circa 500 de apartamente, doar puţin peste 100 trebuie să decidă dacă vor sau nu căldură la preţ de cel puţin trei ori mai mare. "Eu vreau căldură! Avem două pensii, una o dăm la caldură", spunea un locatar din zonă. Alţii, majoritari, spuneau că mai bine se încălzesc electric deoarece nu îşi pot permite să plătească aşa de mult.

monitoruldegalati.ro

Căldură la un preţ de trei ori mai mare faţă de 2017

Căldură la un preţ de trei ori mai mare faţă de anul trecut. Asta a anunţat Primăria municipiului Galaţi, care a renunţat să mai o ofere subvenţii pentru căldură în sistemul centralizat. Astfel, gălăţenii care ar trebui să plătească cel puţin 700 de lei, faţă de 203,57 lei în 2017 (potrivit HCL 766 din 19.12.2017), pentru o gigacalorie dacă vor să rămână în sistem centralizat.

Conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, „din cele 91.500 de apartamente care au fost alocate punctelor termice prin asociaţiile de proprietari/locatari, în prezent, la sistemul centralizat de încălzire, mai sunt racordate aproximativ 12.000 de apartamente”. Dintre acestea, doar 3.000 de apartamente ar rămâne racordate după ce municipalitatea va încheia cele două programe aflate în implementare cu privire la alimentarea cu energie termică a cetăţenilor pentru iarna 2018 – 2019. Şi asta pentru că aproximativ 6.000 de apartamente vor beneficia de căldură de la cele 24 de puncte termice care vor fi transformate în microcentrale de cartier (dintre care 20 vor deservi persoanele fizice, iar patru – instituţii publice), iar pentru restul apartamentelor există deja cereri pentru ajutorul financiar de 3.000 de lei pentru sisteme alternative de încălzire.

„Numărul mic al utilizatorilor sistemului centralizat şi pierderile foarte mari ale sistemului centralizat folosit prin contractul cu SC Electrocentrale SA Galaţi ar duce la un cost estimat, pentru iarna 2018-2019, de peste 700 de lei/Gcal”, ne-a precizat Raluca Ardean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi.

„Primăria nu mai subvenţionează, nu mai are bani, aşa că noi am introdus în preţ orice compensaţie pe care până acum o decontam. Am dat un material către consiliul local, preţul estimativ este de peste 700 de lei pentru gigacalorie. Pentru ca această societate să meargă eu am spus preţul real, cine vrea, acesta este preţul, în condiţiile în care nu ne mai ajută Primăria”, a declarat Marian Alexandru, directorul Calorgal, care a precizat că nu ştie dacă vor fi sau nu gălăţeni dornici să plătească acest preţ.

În timp ce unii fac calcule, Primăria a început deja montarea microcentralelor de cartier, care vor fi alimentate cu gaz, iar gălăţenii vor plăti exact cât consumă. „Acesta este primul punct care se montează, în Ţiglina 1. Le montăm şi în cel mai scurt timp vor fi funcţionale. Cu siguranţă vor fi montate în timp util. De la acest punct vor fi alimentate cel puţin 145 de garsoniere, de la blocul arondat. Nu ştim un preţ estimativ, dar fiecare va avea ceas de consum la limita de proprietate şi cât consumă, atât vor plăti”, ne-a explicat Iulian David, şef sector Ţiglina 1.

700 de lei sau pe cont propriu

Gălăţenii care au rămas dependenţi de sistemul centralizat de încălzire sunt cei care fie au datorii foarte mari la întreţinere şi nu pot beneficia de ajutorul de 3.000 de lei, fie au venituri foarte mici. Oricum ar fi, nimeni nu îşi va permite însă să plătească peste 700 de lei pentru o gigacalorie. „O să ne încălzim electric. Nu avem de unde plăti 700 de lei, este un preţ cam mare”, ne-a explicat un locatar fără centrală termică.

Alţii însă, deşi recunosc că preţul este mult prea mare, îşi doresc în continuare căldură de la Calorgal. „Eu vreau căldură. Mă duc la asociaţie şi declar că vreau căldură, dar nu cu 700 de lei gigacaloria. Avem pensie şi asta este”, ne-a spus un alt gălăţean. „Foarte bine că nu mai subvenţionează căldura. O să ne descurcăm cum o să putem, că fără căldură nu putem sta”, este de părere o gălăţeancă.

Cine nu are bani, va sta în frig

Anunţul cu preţul pe gigacalorie a fost trimis de Primăria Galaţi către toate asociaţiile de locatari din oraş. Unii preşedinţi de asociaţii chiar au afişat la aviziere acest anunţ şi aşteaptă ca locatarii să îşi spună punctul de vedere şi să opteze dacă mai vor sau nu căldură în sistem centralizat. „Eu nu pot lua o măsură şi, după ce mi s-a comunicat preţul de 700 de lei gigacaloria, am decis să consult locatarii. Noi nu trebuie să luăm de bun preţul acesta de 700 de lei. Dacă într-o scară de bloc sunt două sau trei familii care vor cere încălzire şi sunt dispuse la etaje diferite, vor fi pierderi mari de căldură, pierderi pe care tot ei trebuie să le suporte. Eu cred că, dacă va fi o persoană sau două, va depăşi 850 de lei gigacaloria. Eu am vrut ca locatarii să ştie realitatea. Preţul este foarte mare, nu vreau să dau vina pe nimeni, dar trebuia tranşat ca toată lumea să treacă, într-un an sau doi, la sursă proprie de încălzire. Oamenii nu pot suporta acest preţ, iar cei care nu au bani vor sta în frig”, ne-a explica Ionel Botezatu, preşedintele Asociaţiei 322.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Anchete sociale la gălăţenii care riscă să rămână în frig la iarnă. Ce soluţii are în vedere Primăria Galați

Potrivit evidenţelor pe care Calorgal le-a pus la dispoziţia administraţiei locale, maxim 12.000 de apartamente ar mai fi, în prezent, branşate la sistemul centralizat de încălzire. Cum se vor încălzi gălăţenii care trăiesc în aceste locuinţe a fost întrebarea la care primarul Ionuţ Pucheanu a încercat să răspundă ieri, într-o conferinţă de presă.

Edilul urbei afirmă că, din cele 12.000 de apartamente branşate, aproximativ 6.000 vor primi căldură de la punctele termice transformate în microcentrale de cartier. Conform primarului, lucrările au demarat la trei din cele 20 de puncte termice şi urmează ca, în decursul acestei săptămâni, să înceapă la alte şase. Autorităţile dau asigurări că microcentralele vor fi funcţionale până în prima săptămână a lunii decembrie.

Primarul susţine că s-au primit 3.052 de cereri pentru ajutorul acordat de la bugetul local pentru instalarea unei soluţii alternative de încălzire şi că, astfel, numărul apartamentelor care ar avea nevoie de căldură scade sub 3.000. Dintre acestea, spune primarul, 1.200 de apartamente sunt proprietatea municipalităţii, care, cel târziu în luna decembrie, le va instala panouri radiante - la cele cu o cameră, şi centrale termice - la cele cu mai multe camere.

"O să întrebaţi: mai sunt vreo 1.800 - 2.000 de apartamente, ele ce reprezintă? Dacă veţi face o analiză corectă şi amănunţită asupra fenomenului care a dus la situaţia în care ne aflăm la Galaţi, veţi vedea că aceste apartamente sunt exact cele care au generat nişte sume absolut colosale la nivelul datoriilor înregistrate de către asociaţiile de proprietari către Calorgal şi evident, pe linie de consecinţă, către Electrocentrale. Aceste apartamente nu primesc agent termic de mai bine de trei-patru ani, dar îi afectau şi pe vecini! Sunt apartamentele din cauza cărora, în ultimii cinci ani, extrem de multe scări de bloc, chiar asociaţii întregi, au trebuit să sufere. Aceste apartamente nu se califică pentru a beneficia, pe de o parte, de ajutorul din partea Primăriei, pe de altă parte cred că moralmente sunt şi dumnealor vinovaţi de situaţia în care ne aflăm în momentul de faţă", a spus primarul.

Întrebat dacă proprietarii acestor locuinţe vor primi căldură nesubvenţionată sau nu vor primi deloc căldură la iarnă, primarul a răspuns: "cel mai probabil, nu vor primi deloc".

Din uşă-n uşă

Edilul urbei a anunţat că urmează să fie demarată o campanie de conştientizare, suprapusă peste o anchetă socială la apartamentele care sunt încă branşate, dar proprietarii nu au încă o soluţie de încălzire: "Vom bate din uşă în uşă şi ne vom interesa câte dintre apartamentele branşate nu sunt locuite, dacă e nevoie de suport legal, de un sfat. Se va discuta, faţă în faţă cu cetăţenii, dacă nu doresc să beneficieze de acest ajutor din partea Primăriei tocmai pentru a nu suferi de frig la iarnă. Sunt cetăţeni, în mod special cei mai bătrâni, care nu s-au interesat sau nu li s-a spus sau nu se pot deplasa, şi atunci e normal ca noi să venim în ajutorul lor. Dacă e nevoie ca cineva să le depună dosarul, vom avea oameni din cadrul Primăriei care se vor ocupa de chestia asta", a mai spus Ionuţ Pucheanu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Frigul îi dezmorţeşte pe gălăţeni. A crescut considerabil media zilnică de cereri pentru subvenţia de 3.000 de lei pentru centrale de apartament

În ultimele două zile au fost depuse 100 de cereri, ceea ce duce numărul total de dosare înregistrate în anul 2018 la aproape 3.300. În acelaşi timp, continuă instalarea de centrale de cartier care să deservească o parte dintre blocuri (circa 6.000 de apartamente), plus o serie de instituţii publice.

Primăria municipiului Galaţi continuă cele două programe majore privind sistemul alternativ de încălzire, respectiv modernizarea punctelor termice şi transformarea lor în microcentrale de cartier şi acordarea ajutorului financiar de 3.000 de lei cetăţenilor cu posibilităţi financiare reduse.

Procedura de achiziţie publică pentru transformarea celor patru puncte termice (PT Policlinică, PT Cristal, PT CFR 1 şi PT Plombă) în microcentrale de cartier, care vor furniza agent termic mai multor instituţii publice, cabinete medicale şi nu numai, s-a încheiat. Oferta declarată câştigătoare este cea depusă de Asocierea Calorgal SA – Romterm SA, valoarea contractului fiind de 420.160 de lei fără T.V.A.

PT Policlinică deserveşte Facultatea de Medicină şi Farmacie, o serie de cabinete medicale şi Casa Armatei, PT Cristal deserveşte Instituţia Prefectului şi blocul Cristal (în care funcţionează mai multe instituţii publice), PT CFR 1 deserveşte instituţiile care funcţionează pe strada Domnească nr. 102 (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Auto, Serviciul Poliţiei Rutiere, Secţia 5 Poliţie), iar PT Plombă – Colegiul Medicilor şi Sala de Sport Puşkin.

Microcentralele de cartier vor funcţiona pe bază de gaze naturale. Câştigătorul contractului are la dispoziţie 60 de zile pentru aceste lucrări.

În aceste blocuri, proprietarii nu beneficiază de subvenţia pentru centrale şi vor beneficia de căldură în sistem centralizat sectorial. Atenţie, însă, căldură furnizată către aceştia nu va mai fi subvenţionată de Primărie (ca în anii precedenţi), beneficiarii urmând să plătească costul de producţie integral.

Amintim că Primăria municipiului Galaţi are în derulare două programe majore privind încălzirea populaţiei în sezonul rece. Primul dintre acestea se referă la ajutorul financiar de 3.000 de lei oferit cetăţenilor în scopul achiziţionării unui sistem alternativ celui centralizat de termoficare. Până miercuri, 24 octombrie 2018, au fost depuse 3.285 de cereri, dintre care peste 100 de cereri - în ultimele două zile.

Au fost emise 2.777 de dispoziţii de plată şi 36 de dispoziţii de respingere a cererilor (exemple: solicitanţii nu au declarat toate veniturile, iar în urma verificărilor la ANAF s-a constatat că sumele raportate nu erau cele reale; unii dintre solicitanţi au beneficiat anul trecut de acest sprijin, motiv pentru care noua cerere a fost respinsă; printre solicitanţi s-au aflat şi gălăţeni care vor beneficia de agent termic furnizat de microcentralele de cartier, care, în aceste condiţii, nu pot accesa ajutorul financiar de 3.000 de lei, pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de încălzire, conform HCL nr. 319 din 30.05.2018). Restul cererilor se află în analiză.

Cel de-al doilea program vizează transformarea unui număr de 24 de puncte termice (PT) şi schimbătoare de căldură (SC) în microcentrale de cartier. 20 dintre acestea vor furniza agent termic unui număr de aproximativ 6.000 de apartamente din cartierele Centru, Mazepa, Ţiglina, Micro 16, Micro 19, Micro 21, Aurel Vlaicu, Micro 14, Micro 39 şi Micro 40, iar patru dintre ele – instituţiilor enumerate mai sus.

adevarul.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Cinci puncte termice au fost transformate în microcentrale

Din cele 20 de puncte termice care trebuie transformate în microcentrale de cartier, capabile să furnizeze doar căldură, nu şi apă caldă, pentru aproximativ 6.000 de apartamente, doar cinci sunt finalizate, potrivit Primăriei Galaţi. Alte cinci se află în lucru, spune administraţia locală, dând asigurări că, în prima săptămână a lunii decembrie, noile microcentrale vor fi funcţionale. Până atunci, trebuie aprobat de către Consiliul Local preţul pe gigacalorie pe care îl vor plăti beneficiarii pentru energia termică furnizată de microcentrale.

Licitaţia organizată pentru montarea de instalaţii de producere a energiei termice cele în 20 de puncte termice a fost câştigată de asocierea Romterm SA - Calorgal SA. Valoarea totală a contractului se ridică la 2.639.848 de lei cu TVA.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Sprijin pentru gălăţenii care nu pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire

Pentru a veni în sprijinul gălăţenilor aflaţi în dificultate, Primăria municipiului Galaţi a făcut primii paşi în vederea declanşării anchetelor sociale cu scopul de a identifica persoanele şi familiile vulnerabile care nu au putut depune cereri pentru a beneficia de ajutorul financiar de 3.000 de lei acordat de către municipalitate în scopul achiziţionării unui sistem de încălzire şi apă caldă, alternativ sistemului centralizat de termoficare.

"Din dispoziţia primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, Direcţia de Asistenţă Socială, Direcţia Generală de Servicii Publice şi Direcţia Patrimoniu (Compartimentul de Relaţie cu Asociaţiile de Proprietari) au solicitat preşedinţilor asociaţiilor să anunţe dacă sunt persoane care nu au posibilitatea deplasării la centrele deschise pentru depunerea dosarelor. Reprezentanţii celor trei direcţii sunt în contact permanent cu preşedinţii asociaţiilor de proprietari pentru a veni în ajutorul persoanelor vulnerabile în aşa fel încât acestea vor beneficia de tot sprijinul pentru întocmirea şi depunerea dosarelor pentru obţinerea ajutorului financiar de 3.000 de lei. Primăria municipiului Galaţi face un apel către reprezentanţii legali ai asociaţiilor de proprietari să îşi dea concursul pentru ca persoanele/famillile vulnerabile să beneficieze de acest sprijin. Pentru obţinerea de informaţii suplimentare privind documentele necesare constituirii dosarelor pentru acordarea ajutorului financiar de 3.000 lei, persoanele interesate pot suna la numărul de telefon 0236/307740, din cadrul Compartimentului Registratură şi Relaţii cu Publicul, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, cu sediul în str. Fraternităţii nr.1, bloc Şoim. Pentru preluare cereri/dosare, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0236/488444, din cadrul Serviciului Ajutoare Încălzire, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, cu sediul în str. Fraternităţii nr.1, bloc Şoim", se arată într-un comunicat al Primăriei municipiului Galaţi.

Reamintim că municipalitatea derulează două programe pentru asigurarea încălzirii populaţiei, ajutorul financiar de 3.000 de lei acordat cetăţenilor pentru achiziţionarea unor surse alternative de încălzire şi apă caldă şi transformarea unui număr de 24 de puncte termice în microcentrale de cartier, în scopul furnizării de agent termic unui număr de aproximativ 6.000 de apartamente şi unor instituţii publice.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

Ajutoarele pentru achiziţia unei centrale, plătite cu întârziere

Deşi Primăria municipiului Galaţi îi încurajează pe cetăţenii care nu au încă o soluţie de încălzire să depună cereri pentru a beneficia de ajutorul financiar de 3.000 de lei, plata acestor sume întârzie. Am primit la redacţie numeroase sesizări din partea gălăţenilor care aşteaptă banii încă din luna august! Primăria a anunţat, ieri, pentru prima dată în mod oficial, că punerea în funcţiune a vechiului sistem centralizat de termoficare nu mai este posibilă, din motive tehnice şi economice.

"Noi avem dosarul depus pe iulie şi aprobare privind plata din 9 august! Ne-am dori să ştim la ce dată s-a ajuns cu plăţile ajutorului pentru achiziţionarea unei centrale termice şi dacă nu se pot urgenta, fiind deja luna noiembrie", ne-a scris o cititoare.
"Am fost astăzi să mă interesez când anume ar trebui să ni se dea cei 3.000 de lei şi mi s-a cerut să prezint dovada că mi s-a aprobat cererea. Aveam documentul şi mi s-a spus să aştept, însă nu se ştie cât! Nu sunt singurul care aşteaptă acei bănuţi pentru achiziţia unui sistem de încălzire. Sunt oameni în vârstă care aşteaptă să intre banii din luna august, în curând vine Crăciunul şi niciun răspuns", ne-a scris un alt cititor.

Promisiuni

Din păcate, nu am reuşit să aflăm la ce dată s-a ajuns cu plăţile. Conform Primăriei, până ieri, inclusiv, au fost depuse 3.742 de dosare pentru acest ajutor şi au fost emise şi transmise 3.259 de dispoziţii de plată, restul cererilor fiind în analiză. Aproximativ 2.000 de dispoziţii au fost şi plătite, susţine Primăria, care promite că ritmul plăţilor va fi accelerat în perioada următoare şi dă asigurări că nu există riscul ca solicitanţii ale căror cereri au fost aprobate să nu îşi primească banii. Din păcate, nimeni nu ştie când!

Anchete sociale

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, Primăria municipiului Galaţi desfăşoară o anchetă socială în scopul identificării persoanelor sau familiilor vulnerabile (singure, fără aparţinători, cu stare de sănătate precară, nedeplasabile etc.) care nu au putut depune cereri pentru ajutorul financiar de 3.000 de lei. În acest sens, a fost solicitat sprijinul preşedinţilor de asociaţii.
Conform Primăriei, informaţii suplimentare privind documentele necesare constituirii dosarelor pentru acordarea acestui ajutor se pot obţine la numărul de telefon 0236/307740, din cadrul Compartimentului Registratură şi Relaţii cu Publicul, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, cu sediul în strada Fraternităţii nr. 1, bloc Şoim.
Pentru preluare cereri/dosare, persoanele interesate pot apela numărul de telefon 0236/488444, din cadrul Serviciului Ajutoare Încălzire, Direcţia de Asistenţă Socială a municipiului Galaţi, cu sediul în strada Fraternităţii nr. 1, bloc Şoim.

Adio, termoficare!

"Întrucât vechiul sistem centralizat de termoficare s-a dovedit a fi ineficient, generator de pierderi şi mare consumator de resurse financiare de la bugetul local, iar numărul utilizatorilor a fost permanent în scădere în ultimii ani, punerea în funcţiune a vechiului sistem centralizat de termoficare nu mai este posibilă din motive tehnice şi economice. Cu atât mai mult cu cât oferta financiară a SC Electrocentrale SA Galaţi, producătorul de agent termic primar, presupunea achiziţionarea unei cantităţi de patru ori mai mare faţă de nevoile reale ale consumatorilor gălăţeni", se arată în comunicat.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Îndurând frigul, în aşteptarea centralelor de cartier

"Cinci puncte termice au fost transformate în microcentrale şi la alte cinci se lucrează", scriam, în ediţia de miercuri, 14 noiembrie, a ziarului "Viaţa liberă". Situaţia celor 24 de puncte termice care trebuie transformate în microcentrale de cartier capabile să furnizeze doar căldură - nu şi apă caldă! - pentru aproximativ 6.000 de apartamente şi o serie de instituţii publice nu s-a schimbat prea mult. În schimb, s-a făcut mult mai frig!

Conform Primăriei municipiului Galaţi, pentru transformarea punctelor termice şi a schimbătoarelor de căldură în microcentrale de cartier este necesară executarea a două categorii de lucrări: termo-mecanice, însemnând montarea cazanelor şi adaptarea instalaţiilor la noua soluţie de încălzire şi realizarea branşamentului la gaze.
Conform datelor oficiale, până ieri, la prânz, doar la cinci puncte termice, respectiv, schimbătoare de căldură erau finalizate atât lucrările termo-mecanice, cât şi cele de branşare la gaze, cu precizarea că, la unul dintre acestea - PT 3 (Ţiglina I), care va deservi Asociaţia 200 - blocurile A3 (scara 1) şi A4 (scara 1) - urmează să fie montat coşul de fum. Primul pe lista lucrărilor finalizate este PT Metalurgic, care va da căldură în blocul C. Sunt gata ambele categorii de lucrări la: PT 4 din Ţiglina I, care va deservi Asociaţia 214, bloc I3 (scara I), PT 2 (Ţiglina I), de care depinde Asociaţia 231, bloc I1 (scara I, etaj P - 11) şi SC 3, care le va da căldură locatarilor din Asociaţia 612 - Mehid 1, Teleconstrucţia SA - Teleconstrucţia cămin (scara I).

Lucrări termo-mecanice

Potrivit Biroului de presă al administraţiei locale, sunt finalizate lucrările termo-mecanice la 11 puncte termice şi schimbătoare de căldură. În afară de PT Liceul Metalurgic, PT 2, PT 3, PT 4 şi SC 3, s-au încheiat lucrările termo-mecanice la: PT 0 (Ţiglina I), care va alimenta Asociaţia 218, bloc I7 (scara I), Asociaţia 224, bloc I6 (scara I), Asociaţia 299, bloc I5 (scara I), PT 9 - Asociaţia 213, bloc I4 (scara I), dar şi în Centru, la PT P2 - care va da căldură locatarilor din: Asociaţia 246 (Cămin ILTG - scara 1), Asociaţia 810 (Cămin 1, Cămin 2), Asociaţia Dima & Fiii SA 1 (SC Dima & Fiii SA - cămin nefamilişti), Asociaţia Dima & Fii SA 2 (SC Dima & Fiii SA - cămin nefamilişti), Asociaţia nr. 147 (cămin familişti).
Trebuie montat coşul de fum la SC 17 (Ţiglina III) - cămin Moldovulcan SA. Primăria mai adaugă pe lista lucrărilor finalizate: SC 50 - care deserveşte Asociaţia 477 - bloc Sănătatea 38, Asociaţia 478 - bloc 60 de apartamente, Asociaţia 480 - bloc G5 (scările I, II şi III) şi SC 6 - Asociaţia 807 - bloc Trefo (scara I).
Conform Primăriei, se execută lucrări termo-mecanice la şapte puncte termice: PT Cristal (care va deservi o serie de instituţii), PT 50 din Micro 14, PT CFR1, SC 33 din Micro 19, SC 43 din Micro 21, SC 7 din Micro 39 şi SC 16 din Mazepa.

Branşamente

Administraţia locală afirmă că, în afară de cele cinci puncte termice unde sunt deja finalizate lucrările de branşament la gaze - PT Liceul Metalurgic, PT 3, PT 4, PT 2 şi SC 3 - mai trebuie montate firidele la PT 0, SC 50 şi PT Plombă. Se desfăşoară lucrări de branşare la gaze la SC 17, PT Policlinică, SC 33, SC 43, PT CFR1, PT 9, SC 7, PT Cristal, SC 16 şi PT CSG.

Ce spun beneficiarii

"Suntem beneficiarii acestui program de asigurare agent termic încălzire imobil prin două microcentrale. Calorgal a fost la înălţime prin realizarea acestui punct termic (montaj: două microcentrale, pompe recirculare, alimentare apă rece şi energie electrică, contor energie termică) în maximum 12 zile. Pentru probele la cald mai este necesar doar racordul de gaze. Împreună cu Calorgal, am găsit soluţia cea mai facilă, pentru executarea acestui branşament de gaze, prin racordarea la instalaţia existentă de distribuţie gaz metan din imobilul nostru. Singura problemă care ar putea duce la întârziere în punerea în funcţiune a acestor microcentrale este emiterea avizului de racordare de către Engie, respectiv montarea contorului şi punerea în funcţiune efectivă a acestor microcentrale. Poate, totuşi, face un efort în prelucrarea rapidă a datelor tehnice, emiterea avizelor şi punerea la dispoziţia consumatorului a contorului de gaze. Pentru că, în cazul tuturor liceelor şi şcolilor neîncălzite din Galaţi, problema majoră înregistrată este lipsa avizelor de la furnizorul de gaz", face apel, într-un mesaj postat pe site-ul ziarului "Viaţa liberă", Marian Micu Roşioru, preşedintele Asociaţiei 859 din care face parte blocul C.
Din nou, administraţia locală este optimistă şi menţine termenul de punere în funcţiune etapizată a microcentralelor de cartier - prima jumătate a lunii decembrie.

Nemulţumire: "Nu cumperi ceva ce nu ştii cât costă!"

"Preţul gigacaloriei ar fi trebuit stabilit mai demult! Dacă este prea scump, ne găseam altă variantă de încălzire. Nu cumperi ceva ce nu ştii cât costă", este unul dintre mesajele primite la redacţie. Preţul pe care îl vor plăti gălăţenii care vor primi căldură de la microcentralele de cartier încă nu a fost stabilit de către Consiliul Local.
De transformarea în microcentrale a punctelor termice se ocupă Calorgal în asociere cu Romterm, valoarea contractelor fiind de 3.139.838 de lei cu TVA.

PT şi SC care vor fi transformate în microcentrale de cartier:

Zona Port –          PT P2 – Asociaţia 246 (Cămin ILTG – scara 1), Asociaţia 810 (Cămin 1, Cămin 2), Asociaţia Dima & Fiii SA 1 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamiliști), Asociaţia Dima & Fii SA 2 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamiliști), Asociaţia nr. 147 (cămin familiști);

Mazepa                  SC 14 – Asociaţia 155 – bloc G4 (scara 1), Asociaţia nr. 824 ”Ancora” – bloc G2 (sc 1);

                               SC 16 – Asociaţia nr. 198 – bloc Salcia 1 (scara 1 și 2) și bloc Salcia 2 (scara 1 și 2);

Ţiglina  I -             PT 0 – Asociaţia 218 – bloc I7 (scara 1), Asociaţia 224 – bloc I6 (scara 1), Asociaţia 299 – bloc I5 (scara 1);

                               PT 2 – Asociaţia 231 – bloc I1 (scara 1, etaj P – 11);

                               PT 3 – Asociaţia 200 – bloc A3 (scara 1), bloc A4 (scara 1), Asociaţia 830 – bloc A1, bloc A2;

                               PT 4 – Asociaţia 214 – bloc I3 (scara 1);

                               PT 9 – Asociaţia 213 – bloc I4 (scara 1);

Ţiglina III –          SC 17 – Moldovulcan SA – cămin Moldovulcan;

Micro 19 –             SC 32 – Asociaţia 463 – bloc L1 (scara 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociaţia 466 – bloc L2 (scara 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociaţia 400 – bloc L3 (scara 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociaţia 469 – bloc F4 (scara 1, 2, 3, 4), Asociaţia 403 BIS – bloc Q1 (scara 1, 2, 3);

                               SC 33 – Asociaţia 402 – bloc G2 (scara 1, 2, 3), Asociaţia 415 – bloc O9 (scara 1), Asociaţia 440 – bloc G6 (scara 1), Asociaţia 475 – bloc R9 (scara 1, 2, 3), Asociaţia 479 – bloc R10 (scara 1, 2, 3);

                               SC 50 – Asociaţia 477 – bloc Sănătatea 38, Asociaţia 478 – bloc 60 de apartamente, Asociaţia 480 – bloc G5 (scara 1, 2, 3);

Micro 21 –             SC 43 – Asociaţia 553 – bloc G13 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 7), CC INSOL SPRL Filiala Galaţi – Cămin Apaterm SA, Confort SA – IN INSOLVENȚĂ – cămin C6 – SC Confort SA în insolvenţă;

Aurel Vlaicu –       PT Liceul Metalurgic – Asociaţia 859 – bloc C (scara 1);

Micro 14 –           PT 50 - ICMRS – Asociaţia 805 – cămin bloc J (scara 1), Asociaţia 808 – bloc D (scara 1), Asociaţia 811 – cămin 1 și cămin 2, Asociaţia 813 – bloc A (scara 1), Asociaţia 816 – bloc B (scara 1) și bloc C (scara 1), Asociaţia 843 – bloc E, Asociaţia 879 – bloc I, Asociaţia 887 – bloc H, Asociaţia 890 – bloc G, Asociaţia 891 – cămin F;

Micro 39                SC 6 – Asociaţia 807 – bloc Trefo (scara 1);

                               SC 7 – Asociaţia 877 – bloc B2 (scara 1);

Micro 40                PT CSG – Asociaţia 612 – Mehid 2, cămin C2 (scara 1), cămin C3 (scara 1), cămin C4 (scara 1), Asociaţia 627 – cămin C2 (scara 1), Asociaţia 628 – cămin C5 (scara 1), Asociaţia 629 - cămin C6 (scara 1), Asociaţia 889 – bloc C1 (scara 1);

                               SC 3 – Asociaţia 612 – Mehid 1, Teleconstrucţia SA – Teleconstrucţia cămin (scara 1).

                               SC 1 – Asociaţia 603 – blocurile A1, A2, A3, A4;

PT Policlinică - Facultatea de Medicină şi Farmacie, o serie de cabinete medicale şi Casa Armatei;

PT Cristal - Instituţia Prefectului şi blocul Cristal;

PT CFR 1 - instituţiile care funcţionează pe strada Domnească nr. 102 (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Auto, Serviciul Polişiei Rutiere, Secţia 5 Poliţie);

PT Plombă – Colegiul Medicilor şi Sala de Sport Puşkin.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Autorităţile au discutat despre căldura Galaţiului în frig

„Următoarea şedinţă a Comisiei de Dialog Social o facem tot în frig?”, a întrebat prefectul judeţului Galaţi, Dorin Otrocol, la finalul întrunirii la care autorităţile au rămas încotoşmănate ca afară, dar au discutat despre încălzirea în şcoli şi apartamente în municipiului Galaţi. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a primit asigurări că, vineri, punctul termic care alimentează Instituţia Prefectului şi blocul Cristal va deveni microcentrală şi va da căldură.

Vergiliu Vals, directorul executiv al Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Galaţi, a prezentat ieri, la şedinţa Comisiei de Dialog Social, o radiografie a proiectelor derulate de municipalitate pentru încălzirea gălăţenilor. Oficialul a declarat că joi, 22 noiembrie, va primi căldură şi ultima instituţie de învăţământ din Galaţi rămasă în frig, Liceul "Sf. Maria", şi că data contractuală pentru transformarea în microcentrale de cartier a celor 20 de puncte termice care vor alimenta cu căldură aproximativ 6.000 de apartamente este 5 decembrie 2018.

Reprezentantul Primăriei susţine că se lucrează şi la montarea de sisteme de încălzire în locuinţele municipalităţii, şi a promis că până la finele anului vor fi instalate 200 de centrale individuale şi 350 de panouri radiante.

De asemenea, a dat asigurări că s-a intrat într-un ritm alert cu plata ajutoarelor de 3.000 de lei acordate gălăţenilor pentru a-şi găsi surse alternative de încălzire şi apă caldă.

Anchete telefonice

Vergiliu Vals a declarat că s-a făcut o inventariere a numărului de apartamente care ar rămâne descoperite, adică fără vreo sursă de încălzire - 2.500. „Există un număr de 47 de asociaţii de proprietari înregistrau, proporţional, cel mai mare număr de apartamente încă rămase în sistem centralizat. Le-am interogat telefonic cu scopul de a verifica situaţia şi de a identifica toate cazurile persoanelor vulnerabile – fără aparţinători sau în vârstă - care nu au reuşit să depună acele cereri pentru ajutorul financiar oferit de Primărie şi care nici nu au alte surse de încălzire. La cele 47 de asociaţii interogate telefonic, care înseamnă aproximativ 12.000 de apartamente din care 1.500 branşate, nu am identificat nicio persoană vulnerabilă. De vineri, am început să extindem această arie la cele 301 asociaţii care mai au apartamente în sistem centralizat”, a mai spus Vergiliu Vals. Potrivit acestuia, au fost afişate, la asociaţiile de proprietari, informări legate de posibilitatea accesării ajutorului financiar de 3.000 de lei de la Primărie.

viata-libera.ro

Prețul gigacaloriei în sistem centralizat ar fi ajuns la 1.000 de lei

Directorul general Vergiliu Vals, din cadrul Primăriei Galați a prezentat, astăzi, în cadrul ședinței Comisiei de Dialog Social, situația la zi privind asigurarea agentului termic în unități școlare, locuințe și alte instituții publice. Acesta a precizat că municipalitatea a luat în calcul, pentru această iarnă, varianta asigurării de agent termic din alte surse decât sistemul centralizat pentru că “în condițiile actualei rețele învechite, cu multe pierderi, dar și a numărului mic de consumatori, valoarea gigacaloriei ar fi ajuns la aproape 1000 de lei/gigacalorie,  lucru care era insuportabil pentru aproape oricine. (…) După cum se știe, Primăria are în derulare trei proiecte de asigurare a agentului termic. Primul este cel legat de acordarea ajutorului financiar pentru achziționarea unui sistem alternativ de încălzire. Sunt 3.700 de cereri depuse, s-a intrat într-un ritm mai alert a acestor deconturi. Al doilea program este montarea de centrale termice în școli, proiect care a început în 2017, stabilindu-se că este nevoie de astfel de investiții în 84 de unități de învățământ. La începutul acestui an discutam de 62 de unități de învățământ, fiind vorba despre instalarea a 235 de centrale termice. Din acestea mai sunt 14 unități, iar ultima va fi alimentată cu energie termică joi, 22 noiembrie 2018. Este vorba despre Liceul Sf. Maria,  unde era nevoie de o firidă de construcție specială, iar toate astfel de firide se cumpără de la o singură firmă, din Iași, cu sprijinul Distrigaz Galați am insistat și avem promisunea că mâine după amiză va sosi această firidă și va fi ultima unitate de învățământ în care vom pune centrala termică în funcțiune.  Al treilea program este cel al microcentralelor de cartier. Din totalul celor 24 de puncte termice programate a fi transformate în microcentrale, astăzi, lucrările termomecanice sunt finalizate la 11 puncte iar la alte 7 sunt în curs de execuție. Avem 8 branșamente realizate și alte 7 în execuție, iar data de finalizare a lucrărilor, conform contractelor este 5 decembrie 2018”.

Reprezentantul Primăriei a mai adăugat că nu s-a identificat nici un potențial beneficiar aflat în situație de risc, în urma anchetelor sociale efectuate, până acum, la 47 de asociații de proprietari în care, potrivit statisticilor, există 1500 de apartamente dependente de sistemul centralizat de termoficare. “Este vorba de identificarea persoanelor vulnerabile am spus noi, adică persoane care nu au beneficiat de ajutorul financiar al Primăriei dar care nici nu au alte surse de încălzire. Pentru a ne lămuri ce se întâmplă cu aceste persoane am luat legătura cu asociațiile dar și telefonic, cu proprietarii și nu am identificat nici un posibil beneficiar până acum. Am luat legătura și cu restul celor 301 asociații de proprietari și am afișat, la asociații, informări legate de posibilitatea accesării ajutorului finaciar de 3.000 de lei de la Primărie”, a mai spus Vergiliu Vals.

gazetagalatiului.ro

Link to comment
Share on other sites

Situaţie ALARMANTĂ la Galaţi: Mii de apartamente şi zeci de instituţii publice, fără încălzire

Peste 6.000 de apartamente şi zeci de instituţii din oraşul Galaţi nu sunt încălzite deşi temperaturile au scăzut foarte mult în ultimele două săptămâni. Ca urmare, circa 20.000 de gălăţeni tremură de frig în propriile case, dar şi la serviciu, printre instituţiile afectate fiind şi Poliţia.

Apartamentele şi instituţiile nu au căldură deoarece Primăria nu a finalizat lucrările privind construirea de minicentrale termice de cartier. Este vorba despre clădirile prinse în programul municipalităţii privind transformarea punctelor termice din Galaţi în 24 de microcentrale. Acestea vor fi alimentate cu gaz şi vor produce agent termic pentru 6.000 de apartamente şi aproximativ 40 de instituţii.

”Sunt finalizate mai multe lucrări, altele sunt în curs de finalizare, se mai fac racorduri, se aşteaptă autorizaţii. Termenul de finalizare este jumătatea lunii decembrie, dar centralele vor porni treptat, în funcţie de cum se termină lucrările”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Raluca Ardean.

Printre instituţiile care nu au încălzire sunt Instituţia Prefectului, Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidenţa Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere şi Înmatriculare Auto, Serviciul Poliţiei Rutiere, Secţia 5 Poliţie, Facultatea de Medicină şi Farmacie, Casa Armatei, Colegiul Medicilor şi câteva cabinete medicale. Angajaţii acestor instituţii se încălzesc prin rotaţie cu aeroterme, deoarece instalaţiile electrice sunt vechi şi nu suportă un consum crescut de electricitate.

Surse din cadrul acestor instituţii spun că, în majoritatea încăperilor, temperatura nu depăşeşte 15 grade Celsius, iar poliţiştii, funcţionarii, profesorii, studenţii şi medicii sunt nevoiţi să se îmbrace foarte gros, ceea ce îngreunează activităţile obişnuite.

Pornirea microcentralelor este aşteptată cu sufletul la gură şi de circa 15.000 de gălăţeni care locuiesc în blocurile prinse în programul municipalităţii. Cei care nu folosesc aeroterme pentru a se încălzi tremură de frig, în special pe parcursul nopţii când temperaturile sunt negative. Afectate sunt persoanele în vârstă cu pensii mici care fac economii.

„Blocul nostru face parte din zona unitară, iar aici Primăria Galaţi montează microcentrală. În cele 151 de garsoniere locuiesc peste 200 de oameni. Dintre aceştia 70, 80 sunt persoane vârstnice, care au pensii mici de 600 de lei şi nu îşi permit să stea cu radiatoare electrice. Au de plătit facturi lunare, de luat medicamente, aşa că preferă să stea în frig. Dorm săracii înfofoliţi câte două, trei rânduri de haine, în plăpumi groase. De exemplu, eu stau cu calorifer electric şi temperatura în cameră este de 16 grade. Acolo unde nu folosesc radiatoare, vă daţi seama e ca în congelator. Sperăm ca până pe 1 decembrie să se rezolve problema. Au venit de la firma de gaze să facă racordul, dar ni s-a spus că mai durează, că trebuie făcut racordul cu ţeava principală”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Ionut Dărilă, administratorul unei asociaţii de proprietari din Galaţi.

În alte mii de locuinţe urmează să se instaleze centrale termice de apartament, pentru achiziţia cărora Primăria alocă un ajutor de câte 3.000 de lei. Şi aici sunt probleme deoarece din cei aproape 4.000 de solicitanţi, doar 1.543 au primit banii promişi de municipalitate.

În paralel, reprezentanţii autorităţilor locale încearcă să afle dacă în blocurile din Galaţi au rămas apartamente care nu au şi nu vor avea încălzire la iarnă.

„După cum se ştie, Primăria are în derulare trei proiecte. Primul este cel legat de acordarea ajutorului financiar pentru achziţionarea unui sistem alternativ de încălzire. Sunt 3.700 de cereri depuse, s-a intrat într-un ritm mai alert a acestor deconturi. Este vorba de identificarea persoanelor vulnerabile am spus noi, adică persoane care nu au beneficiat de ajutorul financiar al Primăriei dar care nici nu au alte surse de încălzire. Pentru a ne lămuri ce se întâmplă cu aceste persoane am luat legătura cu asociaţiile dar şi telefonic, cu proprietarii şi nu am identificat nici un posibil beneficiar până acum. Am luat legătura şi cu alte 301 asociaţii de proprietari şi am afişat, la asociaţii, informări legate de posibilitatea accesării ajutorului finaciar de 3.000 de lei de la Primări”, a spus Vergiliu Vals, director în cadrul Primăriei Galaţi.

Anul acesta, Primăria Galaţi a decis să închidă sistemul centralizat de termoficare, iar clienţii reţelei urbane au primit ajutoare de la bugetul local în valoare de 3.000 de lei pentru achiziţionarea de centrale termice, electrice, panouri radiante, calorifere ori boilere sau orice sistem alternativ de încălzire a locuinţei şi de producere a apei calde. În paralel, Primăria a cumpărat centrale pentru şcoli şi a demarat un proiect privind transformare punctelor termice din Galaţi în 24 de microcentrale de cartier alimentate cu gaz care vor produce agent termic pentru aproximativ 6.000 de apartamente şi zeci de instituţii.

mediafax.ro

Link to comment
Share on other sites

Primul bloc din Galați încălzit de o microcentrală de cartier

Primul punct termic transformat în microcentrală de cartier a fost pus în funcţiune ieri, potrivit Primăriei municipiului Galaţi. Este vorba despre PT ”Liceul Metalurgic” care furnizează căldură locatarilor din blocul C situat pe bulevardul Milcov nr. 25, cartier Aurel Vlaicu. Imobilul, proprietatea Primăriei Galaţi, este o construcţie P+3, care cuprinde 40 de apartamente, din care 32 sunt racordate la sistemul centralizat, iar opt sunt debranşate în perioada 2017-2018.

Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, afirmă că lucrările de transformare a altor zece puncte termice în microcentrale de cartier sunt aproape finalizate, se lucrează la încă 11, iar de săptămâna viitoare ar urma să înceapă operaţiunile la ultimele două. „Menţinem acelaşi termen pe care l-am înaintat la începutul acestui proiect: că toate punctele termice vor porni în perioada 1-6 decembrie. E nevoie de o perioadă de probă pentru a repara eventuale deficienţe de execuţie”, a punctat edilul.

Potrivit acestuia, preţul pe care îl vor plăti gălăţenii care vor primi căldură – nu şi apă caldă – de la microcentralele de cartier ar urma să fie stabilit în şedinţa Consiliului Local din luna decembrie. „Nu cred că va fi cu mult mai mare faţă de preţul pe care erau obişnuiţi să îl suporte în relaţia veche cu Calorgal”, a estimat primarul.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Încă un punct termic transformat în microcentrală de cartier

Primăria municipiului Galați anunță că a fost pus în funcțiune încă un punct termic transformat în microcentrală de cartier. Este vorba despre PT 2 din cartierul Țiglina I, care furnizează căldură, începând de astăzi, gălățenilor din blocul turn I1, din cadrul Asociației de proprietari nr. 231.

În acest weekend s-a lucrat și la alte patru puncte termice transformate în microcentrale de cartier – PT 3, PT4, PT CFR1 și PT Cristal – care vor fi puse în funcțiune luni și marți.

PT 3 va alimenta blocurile A1, A2, A3 și A4 din Țiglina I, iar PT 4 va furniza căldură blocului I3 din același cartier.

PT CFR1 va furniza căldură instituțiilor din strada Domnească nr. 102 - Serviciului Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor, Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciului Public Comunitar Permise Conducere și Înmatriculare Auto, Serviciului Poliției Rutiere, Secției 5 Poliție, iar PT Cristal - Instituției Prefectului și blocului Cristal (în care funcționează mai multe instituții publice).

Primăria municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

Pucheanu: Toate microcentralele de cartier vor fi funcționale până cel târziu pe 6 decembrie

  • Edilul șef a adăugat că, la anul, autoritățile vor încerca să realizeze branșamente individuale, astfel încât să poată fi deconectați doar rău-platnicii, nu și vecinii acestora

Toate microcentralele de cartier vor fi funcționale până pe 6 decembrie, a anunțat primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, în cadrul emisiunii “Deschide Lumea”, de la Realitatea TV Galați-Brăila. Totodată, edilul șef a anunțat că, în anul 2019, autoritățile vor încerca să realizeze branșamente individuale, astfel încât să poată fi deconectați doar rău-platnicii, nu și vecinii acestora. “În perioada 1-6 decembrie, toate cele 24 de microcentrale vor furniza energie termică gălățenilor. (…) În anul care vine, vom încerca să facem branșare separată a fiecăruia. (…) Fiecare dintre noi trebuie să plătim pentru ceea ce beneficiem. Nu poți să acumulezi datorii de sute de milionane de lei la întreținere, nimeni să nu te întrebe de nimic, și din cauza ta să stea câteva zeci de apartamente în frig. (…) De anul viitor vom face branșări individuale, astfel încât, dacă cineva nu plătește, să decuplăm doar acea persoană, iar cei care sunt bun-platnici să beneficieze în continuare de căldură”, a afirmat primarul.

Revenind la situația din momentul de față, Pucheanu a adăugat că toate școlile din municipiul Galați au acum căldură. “Mi s-a confirmat, când am luat-o la pas prin școli, că omul sfințește locul. Acolo unde unitățile de învățământ au avut directori responsabili, care să se îngrijească din timp de contracte, lucrurile au mers pe repede înainte. Am avut școli unde am descoperit cu stupoare că nu aveau contract la gaze. Și așteptau! Ce? Nu mă întrebați! Am avut un caz (…) în care, la un liceu, deși au avut din primăvară bani pentru achiziționarea unei centrale, undeva în toamnă și-au dat seama că nu se pricep să facă achiziția publică și au trimis banii înapoi la Primărie”, a declarat edilul șef la Realitatea TV Galați-Brăila.

Potrivit primarului, în prezent sunt peste 12.000 de dosare pentru acordarea ajutorului financiar de 3.000 lei pentru achiziționarea de instalații alternative de producere a apei calde și a căldurii, iar Primăria încă mai primește astfel de solicitări de la cetățeni.

reperul.ro

Link to comment
Share on other sites

Nouă microcentrale de cartier sunt puse în funcțiune

Primăria municipiului Galați informează că, în prezent, sunt puse în funcțiune nouă puncte termice transformate în microcentrale de cartier, care furnizează căldură mai multor blocuri și cămine din cartierele Mazepa, Țiglina I, Micro 19, Aurel Vlaicu, Micro 39 și Micro 40, dar și unor instituții publice cu sediul pe strada Domnească.

Este vorba despre SC 16 din Mazepa - care furnizează căldură blocurilor Salcia 1 și Salcia 2, PT 2 și PT 4 din Țiglina I – care furnizează blocurilor I1 și I3, SC 50 din Micro 19 – care furnizează căldură blocului G5, blocului „Sănătatea” și blocului „60 de apartamente”, PT Liceul Metalurgic din Aurel Vlaicu – care furnizează căldură blocului C, SC 7 din Micro 39 – care furnizează căldură blocului B2 și SC 3 din Micro 40 – care furnizează căldură căminelor Mehid 1 și Teleconstrucția.

De asemenea, sunt puse în funcțiune, mai devreme față de termenul prevăzut în contract (25 decembrie), și două dintre cele patru puncte termice care furnizează agent termic mai multor instituții publice. Este vorba despre PT Cristal – care deservește Instituția Prefectului și blocul Cristal și PT CFR1 – care deservește instituțiile cu sediul în strada Domnească nr. 102, respectiv Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere și Înmatriculare Auto, Serviciul Poliției Rutiere, Secția 5 Poliție.

La toate celelalte microcentrale de cartier se lucrează, inclusiv în weekend.

Amintim că Primăria municipiului Galați derulează două programe majore pentru încălzirea populației în sezonul rece, întrucât vechiul sistem centralizat de termoficare, ineficient, supradimensionat, învechit, generator de pierderi și mare consumator de resurse de la bugetul local, nu mai poate fi repornit din motive tehnice și economice.

Primul program se referă la ajutorul financiar de 3.000 de lei oferit cetățenilor cu scopul achiziționării unui sistem alternativ pentru producerea căldurii și apei calde. Până joi, 29 noiembrie 2018, au fost depuse 3.974 de cereri și au fost emise peste 3.500 de dispoziții de plată. Restul dosarelor se află în analiză.

Cel de-al doilea program vizează transformarea unui număr de 24 de puncte termice (PT) și schimbătoare de căldură (SC) în microcentrale de cartier. 20 dintre acestea vor furniza agent termic pentru 6.000 de apartamente din cartierele Centru, Mazepa, Țiglina, Micro 16, Micro 19, Micro 21, Aurel Vlaicu, Micro 14, Micro 39 și Micro 40, iar patru dintre ele (PT CFR1, PT Cristal, PT Policlinică și PT Plombă) – unor instituții publice.

Primăria municipiului Galați

Link to comment
Share on other sites

Centralele de cartier - tot un sistem pauşal, dar mai răsfirat

Iarna nu numai că bate la uşă, deja ne-a intrat în case. Cu toate astea, conform datelor furnizate de Primăria Galaţi, este practic imposibil ca mâine, 6 decembrie, să fie gata toate cele 20 de centrale de cartier care deservesc populaţia municipiului, aşa cum este prevăzut în contractul semnat între Primărie şi asocierea Romterm-Calorgal. Mai mult, deşi cele 11 centrale puse în funcţiune până acum au început deja să producă energie termică, nu şi apă caldă!, consumatorii încă nu ştiu cât vor plăti, pentru că preţul gigacaloriei nici măcar nu a ajuns pe masa consilierilor locali. Colac peste pupăză, sistemul centralelor de cartier s-a dovedit falimentar într-un orăşel nu departe de noi, la Oneşti.

Anunţat cu surle şi trâmbiţe drept programul care va încălzi populaţia Galaţiului şi care va economici banii aruncaţi cu grămada în "gaura neagră" numită Calorgal (fostă Apaterm), sistemul centralelor de cartier nu este altceva decât aceeaşi Mărie, cu altă pălărie, reiese din discuţia purtată cu Mihai Popa, fost lider de sindicat la Electrocentrale Galaţi şi actual vicepreşedinte al Blocului Naţional Sindical. Şi asta pentru că - susţine acesta - furnizarea energiei termice prin centralele de cartier se va face în sistem pauşal, tot ca până acum, prin aceleaşi reţele vechi şi peticite, tot ca până acum, iar oamenii vor avea în mare aceleaşi probleme ca până acum.

La Oneşti mai funcţionează doar o centrală din 21

"La Oneşti s-au pus, acum 15 ani, centrale de cartier, cum se face acum la Galaţi. Au fost 21 de centrale, iar astăzi mai funcţionează doar una, cea care asigură energia termică pentru spitalul municipal. Toate celelalte au fost închise, din cauza datoriiilor. De ce? Pentru că era tot un sistem centralizat, tot cu pierderi, tot cu preţul mare, oamenii - tot cu nemulţumiri, că apa caldă venea greu, că instalaţia nu se aerisea cum trebuie la ultimele etaje. Centralele de cartier de la Oneşti au fost cumpărate de Consiliul Local, din credite, iar firma privată a făcut doar exploatarea", spune Mihai Popa.
După montarea centralelor de cartier, şi la Galaţi rămâne, în esenţă, tot un sistem centralizat, în sensul că două, trei, cinci, şapte blocuri sunt alimentate de la o singură centrală. "Dacă tu nu dai apă caldă, atunci cum vrei să mulţumeşti oamenii care rămân la sistemul centralizat? Cum te speli? Vara mai faci o baie în Dunăre, dar iarna? Problema e că rămâne tot sistemul centralizat, nu se face nimic pe secundară şi nici la interiorul blocului, ca să îmbunătăţească confortul locatarilor, în sensul de a avea contorizare individuală la energia termică. Rămâne aceeaşi reţea, se montează cazane în punctul termic şi atât. Dacă apare vreo spărtură când se fac probele de presiune între punctul termic şi limita blocului şi văd că curge pe undeva, se duc acolo şi cârpesc, în rest nimic, adică să pună conducte preizolate, cu senzori de umiditate, care să spună că s-a spart în punctul x, în bucăţica aia, ca să intervii imediat. La centralele de cartier nu este cum s-a făcut la şcoli, când au schimbat toată reţeaua interioară şi au pus-o din polipropilenă. Pentru că e imposibil să schimbe toate reţelele într-un timp atât de scurt, de o lună-două. Pierderile pe secundar vor rămâne aceleaşi, Deci se cheltuiesc nişte bani şi o să fie lumea nemulţumită şi o să se retragă. Dacă tu nu-i oferi un confort, dacă nu-i dai apă caldă, nu-i pui contorizare individuală. Trebuie să ai recirculaţie la ultimul etaj, să fie tot timpul aerisire automată şi oamenii pe fiecare calorifer să aibă robinet cu termostat. Să zicem că tu ai presiune suficientă pe conductă. Dacă presiunea se egalizează între intrarea pe tur şi retur, nu mai poate circula, iar la ultimele etaje ori e aer, ori nu-i diferenţă de presiune, ca să circule, Trebuie să pui robinet cu termostat şi să-i înveţi pe oameni cum să-l regleze: vrei 24 de grade, pui la poziţia 4, vrei 22 de grade, pui la poziţia 3... Dacă faci treaba asta şi ai temperatură suficientă, este în regulă", afirmă fostul lider sindical de la Electrocentrale.

Întrebarea anului: cât va costa gigacaloria?

Mihai Popa spune că zonele în care populaţia şi-a montat cele mai puţine centrale de apartament sunt cele în care oamenii sunt mai săraci, gen Micro 38, Micro 39. Mulţi dintre aceştia poate se încadrau în limitele stabilite de Primărie pentru acordarea ajutorului de 3.000 de lei, dar nu au avut de unde să pună diferenţa de trei, patru până la şapte mii de lei pentru montarea unei centrale.
Vor fi nemulţumiri din cauza preţului prea mare? Cu siguranţă, crede sindicalistul. "De exemplu, pe Faleză, mai sus de restaurantul Pescarul, un bloc cu două scări făcut mai recent, după Revoluţie, care are centrală lângă vila Belvedere. Dacă vă uitaţi la geamuri, veţi vedea că locatarii au început să-şi pună centrale de apartament. Din ce cauză? Că era 1.100 de lei numai căldura la fiecare apartament. Apartamente într-adevăr mari, două camere, cu 60 mp. Dar 1.100 de lei pe lună? În concluzie, va fi tot sistem pauşal. În maximum doi ani, oamenii vor pleca sau vor aduna iar datorii, iar investiţia e făcută de pomană".
Este de remarcat, şi nu în sens bun, faptul că nici până la această oră, când o parte din centralele de cartier modernizate au început deja să furnizeze căldură, Consiliul Local nu a aprobat preţul gigacaloriei. În şedinţa de mâine, hotărârea privind acest preţ nu se află pe ordinea de zi, iar documentele nici măcar nu au ajuns pe masa consilierilor locali. Astfel că gălăţenii care primesc căldură de la centralele de cartier încă nu ştiu cât vor plăti pentru ea.
Nu se ştie cu exactitate cât va costa gigacaloria, dar se estimează un preţ la consumatorul final de cel puţin 700 de lei. "Ar trebui întrebate Primăria şi Calorgalul cât costă gigacaloria la clientul final care este racordat la punctele termice modernizate cu centrale. Au făcut proiect, au studiu de fezabilitate, în care trebuie specificat clar cât este gigacaloria la clientul final. Pe calcule! Şi dacă rezultă 700 de lei, ce-aţi avut cu cei de la Electrocentrale, că tot 700 ieşea şi de la ăştia?", ne-a spus, nu cu mult timp în urmă, într-o convorbire telefonică, directorul general de la Electrocentrale, Lucian Bălţătescu.

Sunt gata 11 centrale din 24

Pe 6 decembrie, adică mâine, conform contractului semnat între Primăria Galaţi şi asocierea Romterm-Calorgal, ar trebui să fie puse în funcţiune toate cele 20 de centrale termice de cartier care deservesc populaţia municipiului, precum. Celelalte patru centrale, care vor alimenta mai multe instituţii publice, au ca termen de finalizare 25 decembrie.
Pe 1 decembrie, conform comunicatului de presă remis de Primăria Galaţi, erau puse în funcţiune "nouă puncte termice transformate în microcentrale de cartier, care furnizează căldură mai multor blocuri și cămine din cartierele Mazepa, Țiglina I, Micro 19, Aurel Vlaicu, Micro 39 și Micro 40, dar și unor instituții publice cu sediul pe strada Domnească". Printre acestea, erau puse în funcțiune, mai devreme față de termenul prevăzut în contract, "două dintre cele patru puncte termice care furnizează agent termic mai multor instituții publice. Este vorba despre PT Cristal - care deservește Instituția Prefectului și blocul Cristal și PT CFR1 - care deservește instituțiile cu sediul în strada Domnească nr. 102, respectiv Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere și Înmatriculare Auto, Serviciul Poliției Rutiere, Secția 5 Poliție", informa Primăria.
De sâmbătă şi până ieri seară, 4 decembrie, mai fuseseră puse în funcţiune încă două puncte termice modernizate, ambele în Ţiglina: PT 0 şi PT 9, care deservesc blocurile I5, I6, I7, respectiv, I4.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Gălăţenii, tot în frig. Termenul de punere în funcţiune a microcentralelor de cartier, ratat

"Prima săptămână a lunii decembrie", era răspunsul ferm al primarului Ionuţ Pucheanu de câte ori era întrebat când vor da căldură cele 20 de puncte termice, transformate în microcentrale de cartier, pentru aproximativ 6.000 de apartamente. Directorul general al SC Calorgal, Marian Alexandru, dădea, la fel, asigurări, că echipamentele de producere a energiei termice vor fi montate în termenul celor 60 de zile prevăzute prin contract şi că, dacă se va putea şi mai repede, oamenii săi o vor face!

Din păcate, nu doar termenul declarativ, ci şi cel contractual pentru funcţionarea microcentralelor - 6 decembrie - a fost ratat. Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, din cele 20 de microcentrale de cartier doar 14 furnizau ieri căldură. Conform sursei citate, toate cele prevăzute pentru Port, Ţiglina, Aurel Vlaicu şi Micro 39 erau puse în funcţiune. Mai rămăseseră de pornit microcentralele din Mazepa (SC14), Micro 19 (SC 32 şi SC43), Micro 14 (PT 50 ICMRS) şi Micro 40 (PT CSG şi SC1).

"Estimăm că, la sfârşitul săptămânii viitoare, vor fi pornite toate punctele termice. Termenul avansat este 13 decembrie", a precizat municipalitatea.

În ceea ce priveşte alimentarea cu căldură a instituţiilor publice, termenul contractual este 25 decembrie, dar două puncte termice funcţionează deja - PT CFR1 și PT Cristal. Îşi aşteaptă rândul PT Policlinică și PT Plombă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Tarif ”de principiu” pentru gigacalorie

În principiu, toţi gălăţenii racordaţi la centrale de cartier ar trebui să aibă căldură, dar practic nu au! Tot în principiu, cei care au căldură ar trebui să ştie cât vor plăti pentru ea, dar, practic, nu ştiu. În aceste condiţii, pe masa aleşilor locali a ajuns un proiect de hotărâre privind „aprobarea de principiu a tarifului pentru producerea şi distribuţia energiei termice, pe bază de gaze naturale, în municipiul Galaţi”.

Proiectul propune un tarif de 395,4852 lei/Gcal care ar urma să fie aplicat şi pentru energia termică produsă pe bază de gaz metan şi distribuită prin 24 centrale termice zonale, începând cu luna decembrie 2018. „Acest tarif a fost fundamentat pe baza unor cheltuieli estimate, deoarece nu există termen de comparaţie, înglobând toate consumurile generate pentru realizarea producţiei previzionate, urmând a fi ajustat după o perioade de aplicare de minim trei luni, urmare analizei ce se va efectua după expirarea perioadei”, se arată în adresa semnată de directorul general al Calorgal, Marian Alexandru.

Rămâne de văzut cât vor plăti efectiv gălăţenii şi cu cât va creşte acest tarif peste trei luni.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Primăria încearcă să cumpere boilere pentru propriile locuinţe. Pentru a patra oară...

După trei încercări eşuate, Primăria municipiului Galaţi încearcă din nou să-şi doteze propriile imobile cu boilere. Fireşte, nu va mai reuşi anul acesta, pentru că, în cadrul celei de-a patra licitaţii lansate, ofertele sunt aşteptate până pe 14 ianuarie 2019.

Deşi suntem în luna decembrie, Primăria Galaţi tocmai a lansat o licitaţie pentru achiziţia cu montaj a unor boilere, la imobilele care îi aparţin. Achiziţia este explicabilă din moment ce microcentralele de cartier - atunci când vor funcţiona toate - nu asigură şi apa caldă, ci numai căldura. În calitate de proprietar, municipalitatea trebuie să le asigure chiriaşilor tot confortul, adică apă caldă şi căldură. Acolo unde a fost posibil, Primăria a spus că va monta centrale termice, dar, în locuinţele cu spaţiu limitat, opţiunea a fost montajul unor panouri radiante şi a unor boilere.

Licitaţiile pe care le-a lansat în acest scop în vara şi apoi în toamna anului 2017, au fost anulate pentru că nu s-au prezentat ofertanţi. Cea de-a treia procedură de acest fel, lansată în iulie 2018, a fost norocoasă doar parţial. S-a găsit furnizor pentru panouri radiante, dar nu şi pentru boilere.

Pentru achiziţia celor din urmă, municipalitatea tocmai a lansat o licitaţie. Administraţia locală îşi doreşte un acord-cadru cu o valoare estimată între minimum 33.022 de lei cu TVA şi maximum 880.600, pentru cel puţin 30 de boilere şi cel mult 800 de bucăţi. Durata contractului este de 24 de luni, iar ofertele sunt aşteptate până pe 14 ianuarie.

Criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, însă rămâne de văzut dacă se vor prezenta ofertanţi. Prin urmare, chiriaşii Primăriei vor intra în noul an fără apă caldă!

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

12 blocuri în aşteptarea microcentralei, sute de oameni în frig

Locatarii cartierelor rezidenţiale, construite la margine de oraş, se bucură de o viaţă lipsită de griji, în căminele lor călduroase şi confortabile.

La polul opus, pe care l-am putea numi, pe bună dreptate, Polul Sud, mai exact, în Micro 14, în spatele Liceului 9, îşi duc existenţa oameni privaţi de căldură, la propriu.
12 blocuri, a câte 83 de locuinţe, adăpostesc peste 1.000 de suflete, echivalând, cu uşurinţă, populaţia unei comune.

În ceea ce priveşte condiţiile de trai, mare diferenţă nu ar fi. Ba, e chiar mai rău, că la sat, de bine de rău, mai bagi un lemn în sobă. Pe aleea care face legătura dintre staţia de tramvai până la blocuri, iluminatul stradal este inexistent. Adulţi şi copii înaintează, seara, pe drumul către casă, în beznă, ghidaţi de simţuri şi de noroc. Dar, odată intraţi în case, până şi  norocul îi părăseşte, acolo fiind aproape la fel de frig ca afară. Nu sunt singurii în această situaţie, avem semnale din Micro 40, de la blocul N1, dar şi din Micro 20, blocul E2. Cu siguranţă, sunt mult mai multe cazurile de gălăţeni care stau în frig.

Locatarilor din cele 12 blocuri de lângă Liceul nr. 9 le-a fost comunicat din vară, de prin iulie-august, că nu vor mai primi căldură în sistem centralizat. Atunci, mulţi dintre ei s-au mobilizat, achitând către asociaţie în jur de 200 de lei de apartament, pentru aducerea conductei de gaz în zonă, după care, cu sprijinul ajutorului financiar de 3.000 lei pentru achiziţionarea unui sistem alternativ de producere a căldurii din partea Primăriei, fiecare spera să-şi doteze  locuinţa corespunzător.

Deşi, iniţial, în urma deciziei de sistare a sistemul centralizat de furnizarea a căldurii, considerat foarte păgubos pentru bugetul local, se promitea oferirea ajutorului financiar, menţionat mai sus, oamenii începând demersurile necesare pentru a-şi construi vara sanie, ca orice gospodar, planurile Primăriei cu privire la soarta lor s-au schimbat. Blocurile din zona respectivă au fost arondate unui punct termic, acesta urmând să fie transformat în microcentrală de cartier, în aceste condiţii ajutorul de încălzire de la Primăriei nemaifiind necesar.

Din păcate, însă, iarna a venit, frigul a devenit din ce în ce mai pătrunzător, iar căldura s-a lăsat aşteptată. Termenul de realizare a lucrărilor pentru punctul termic PT 50 ICMRS a fost de 60 de zile şi poate că ar fi fost de ajuns dacă muncitorii angrenaţi în proces nu ar fi beneficiat de multiple pauze la barul din cartier, după cum ne-au declarat locuitorii din zonă.

Aşa, lucrarea ar fi urmat să fie pusă în funcţiune abia ieri, după cum am aflat de la Departamentul de Comunicare al Primăriei Galaţi. Între timp, cum iarna şi-a intrat în drepturi depline, fiecare a încercat să se descurce cu ce are, suprasolicitând reţeaua electrică, care cedează din ce în ce mai des. Asta ca să nu mai vorbim de costuri.

În lipsa altor soluţii, oamenii au adăugat strat peste strat de haine. Pentru ei, cu un pic de şansă, coşmarul ar fi trebuit să fi luat sfârşit. Dar ceilalţi, care locuiesc în blocurile nebranşate la o microcentrală, au tot 10-12 grade C în apartamente. Unii au copii mici, alţii sunt bolnavi sau chiar şi una, şi cealaltă.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Toate cele 24 de puncte termice au devenit microcentrale de cartier

Primăria municipiului Galați a finalizat investiția, în valoare de 2.638.520 de lei (fără TVA), pentru transformarea celor 24 de puncte termice (PT) și stații de căldură (SC) în microcentrale de cartier. Toate cele 24 de microcentrale de cartier sunt puse în funcțiune și furnizează agent termic pentru aproximativ 6.000 de apartamente și mai multe instituții publice.

Din păcate, nu toate asociațiile de proprietari s-au îngrijit să verifice instalația blocurilor și să se asigure că aceasta este pregătită să transporte agentul termic către consumatori. Din cauza stării deplorabile a subsolurilor unor blocuri și a instalațiilor degradate aflate în administrarea asociațiilor de proprietari, SC Calorgal SA s-a confruntat cu o serie de avarii, motiv pentru care operatorul a fost obligat să sisteze furnizarea de agent termic pentru câteva imobile, întrucât pierderile de apă erau foarte mari. Din cele 12 blocuri arondate PT 50 din cartierul Micro 14, primesc agent termic nouă dintre ele. Căminele 1 și 2 și blocul B nu sunt alimentate din cauza problemelor apărute în subsolul acestora și pe rețea. Precizăm că responsabilitatea întreținerii instalației din interiorul blocurilor revine asociațiilor de proprietari. Reprezentanții acestora beneficiază însă de sprijinul SC Calorgal SA pentru rezolvarea problemelor în așa fel încât să fie reluată cât mai repede furnizarea căldurii pentru toate apartamentele arondate. Sincope în alimentarea cu energie termică au mai apărut la PT CSG din cartierul Micro 40, din cauza furtului termoizolației unor conducte primare, și la SC 32 din Micro 19 - din cauză că unii dintre cetățenii ale căror apartamente au fost debranșate de la rețea nu și-au blindat instalația.

PT și SC transformate în microcentrale de cartier:

Zona Port

PT P2 – Asociația 246 (Cămin ILTG – scara 1), Asociația 810 (Cămin 1, Cămin 2), Asociația Dima & Fiii SA 1 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamiliști), Asociația Dima & Fii SA 2 (SC Dima & Fiii SA – cămin nefamiliști), Asociația nr. 147 (cămin familiști);

Mazepa

SC 14 – Asociația 155 – bloc G4 (scara 1), Asociația nr. 824 ”Ancora” – bloc G2 (scara 1);

SC 16 – Asociația nr. 198 – bloc Salcia 1 (scările 1 și 2) și bloc Salcia 2 (scările 1 și 2);

Țiglina  I

PT 0 – Asociația 218 – bloc I7 (scara 1), Asociația 224 – bloc I6 (scara 1), Asociația 299 – bloc I5 (scara 1);

PT 2 – Asociația 231 – bloc I1 (scara 1, etaj P – 11);

PT 3 – Asociația 200 – bloc A3 (scara 1), bloc A4 (scara 1), Asociația 830 – bloc A1, bloc A2;

PT 4 – Asociația 214 – bloc I3 (scara 1);

PT 9 – Asociația 213 – bloc I4 (scara 1);

Țiglina III

SC 17 – Moldovulcan SA – cămin Moldovulcan;

Micro 19

SC 32 – Asociația 463 – bloc L1 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociația 466 – bloc L2 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociația 400 – bloc L3 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7), Asociația 469 – bloc F4 (scările 1, 2, 3, 4), Asociația 403 BIS – bloc Q1 (scările 1, 2, 3);

SC 33 – Asociația 402 – bloc G2 (scările 1, 2, 3), Asociația 415 – bloc O9 (scara 1), Asociația 440 – bloc G6 (scara 1), Asociația 475 – bloc R9 (scările 1, 2, 3), Asociația 479 – bloc R10 (scările 1, 2, 3);

SC 50 – Asociația 477 – bloc Sănătatea 38, Asociația 478 – bloc 60 de apartamente, Asociația 480 – bloc G5 (scările 1, 2, 3);

Micro 21

SC 43 – Asociația 553 – bloc G13 (scările 1, 2, 3, 4, 5, 7), CC INSOL SPRL Filiala Galați – Cămin Apaterm SA, Confort SA – cămin C6 – SC Confort SA;

Aurel Vlaicu

PT Liceul Metalurgic – Asociația 859 – bloc C (scara 1);

Micro 14

PT 50 - ICMRS – Asociația 805 – cămin bloc J (scara 1), Asociația 808 – bloc D (scara 1), Asociația 811 – cămin 1 și cămin 2, Asociația 813 – bloc A (scara 1), Asociația 816 – bloc B (scara 1) și bloc C (scara 1), Asociația 843 – bloc E, Asociația 879 – bloc I, Asociația 887 – bloc H, Asociația 890 – bloc G, Asociația 891 – cămin F;

Micro 39

SC 6 – Asociația 807 – bloc Trefo (scara 1);

SC 7 – Asociația 877 – bloc B2 (scara 1);

Micro 40

PT CSG – Asociația 612 – Mehid 2, cămin C2 (scara 1), cămin C3 (scara 1), cămin C4 (scara 1), Asociația 627 – cămin C2 (scara 1), Asociația 628 – cămin C5 (scara 1), Asociația 629 - cămin C6 (scara 1), Asociația 889 – bloc C1 (scara 1);

SC 3 – Asociația 612 – cămin Mehid 1, Teleconstrucția SA – cămin Teleconstrucția (scara 1);

SC 1 – Asociația 603 – blocurile A1, A2, A3, A4;

----------------

PT CFR 1 - instituțiile de pe strada Domnească nr. 102 (Serviciul Public Comunitar Local pentru Evidența Persoanelor, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple, Serviciul Public Comunitar Permise Conducere și Înmatriculare Auto, Serviciul Poliției Rutiere, Secția 5 Poliție);

PT Cristal - Instituția Prefectului și blocul Cristal (în care funcționează mai multe instituții publice);

PT Policlinică - Facultatea de Medicină și Farmacie, o serie de cabinete medicale și Casa Armatei;

PT Plombă – Colegiul Medicilor și Sala de Sport Pușkin.

Biroul de Presă al Primăriei

Link to comment
Share on other sites

  • 3 weeks later...

Încă mai sunt blocuri fără căldură. ”Sudăm într-un loc, se sparge în altul”

Cu toate că cele 24 de foste puncte termice şi staţii de căldură transformate în microcentrale de cartier au fost puse în funcţiune încă de la jumătatea lunii decembrie, încă mai sunt blocuri arondate la acestea care nu au căldură. Conform directorului general al Calorgal, Marian Alexandru, cele mai mari probleme de acest gen sunt întâmpinate în zona cartierelor Micro 39 şi Micro 40.

În ziua de 16 decembrie 2018, Primăria municipiului Galaţi anunţa, printr-un comunicat de presă, că a finalizat investiția, în valoare de 2,638 milioane lei (fără TVA), pentru transformarea celor 24 de puncte termice și stații de căldură în microcentrale de cartier şi că toate cele 24 de microcentrale erau puse în funcțiune și furnizau agent termic pentru aproximativ 6.000 de apartamente și mai multe instituții publice. Primăria preciza totodată şi că, din cauza pierderilor foarte mari, operatorul Calorgal fusese obligat să oprească furnizarea de agent termic pentru unele din respectivele imobile. "Din cauza stării deplorabile a subsolurilor unor blocuri și a instalațiilor degradate aflate în administrarea asociațiilor de proprietari, SC Calorgal SA s-a confruntat cu o serie de avarii, motiv pentru care operatorul a fost obligat să sisteze furnizarea de agent termic pentru câteva imobile, întrucât pierderile de apă erau foarte mari. Din cele 12 blocuri arondate PT 50 din cartierul Micro 14, primesc agent termic nouă. Căminele 1 și 2 și blocul B nu sunt alimentate din cauza problemelor apărute în subsolul acestora și pe rețea. (...) Sincope în alimentarea cu energie termică au mai apărut la PT CSG din cartierul Micro 40 - din cauza furtului termoizolației unor conducte primare, și la SC 32 din Micro 19 - din cauză că unii dintre cetățenii ale căror apartamente au fost debranşate de la rețea nu și-au blindat instalația", afirma Primăria Galaţi, la jumătatea lunii decembrie.

Problemele, mult mai multe

Însă problemele sunt mai numeroase decât în comunicatul citat. Pe 22 decembrie, un cititor dădea mesaj pe pagina de Facebook a ziarului: "La fel de îngheţat este şi căminul din Aurel Vlaicu. Oare cei responsabili nu au copii?". Pe 26 decembrie, la articolul "Caloriferele căminului E din Micro 14 sunt încă îngheţate", postat pe site-ul "Vieţii libere", un alt cititor comenta: "Parcă doar acest bloc e în această situaţie? În Ţiglina 2, blocurile I1 şi I2, fiecare având câte 200 de apartamente, apoi toate blocurile de 4 etaje din Ţiglina 2. Deci...".

Vechile ţevi de termoficare, noroc că le ţine pământul!

Am încercat să aflăm de la directorul general al Calorgal, Marian Alexandru, situaţia la zi a blocurilor din Galaţi care nu primesc încă agent termic deşi sunt arondate la noile microcentrale. "În zona Micro 39-40 sunt cele mai mari probleme, din cauza reţelelor vechi. La un bloc de la Viaduct, lumea nu ne-a lăsat să refacem ţeava care trece prin bloc şi a trebuit să săpăm un alt traseu, care să ocolească blocul. În seara de Ajun, noi săpam. Există blocuri traversate de ţeava de căldură dar în care nu putem intra, ne trebuie vidanjă. La blocul Higa, către căminul Mehid, de exemplu, e jale în subsol. Nu poţi intra nici cu cizme până la piept! Am vorbit cu cei de la Apă Canal să ne ajute, deşi nu e treaba lor. Problema este cu ţevile vechi îngropate, noroc că le ţine pământul! Sudăm într-un loc, se sparge în altul. Avem promisiuni de la Primărie că, la vară, ne vor ajuta cu investiţiile, dar până atunci, trebuie să ne descurcăm cu ce avem. Şi lucrăm operativ", a spus directorul general al Calorgal, Marian Alexandru.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Preţul gigacaloriei, tot o necunoscută. Şi, totuşi, cât ne va costa căldura?

La aproape o lună de la pornirea celor 24 de microcentrale de cartier noi, în care Primăria a investit peste 2,6 milioane de lei (fără TVA), gălăţenii arondaţi la acestea încă nu ştiu cât vor plăti pentru căldura pe care o primesc în apartamente. Tot ceea ce se ştie la această oră este un preţ "de principiu", aprobat, în decembrie 2018, de Consiliul Local şi care poate fi ajustat, în plus sau în minus, în funcţie de avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

În municipiul Galaţi, facturarea energiei termice furnizate populaţiei a înregistrat o premieră. După ştiinţa noastră, este pentru prima dată când consumatorii beneficiază de un serviciu al cărui preţ le este încă necunoscut. Nici la această oră, locatarii din aproximativ 6.000 de apartamente - consumatorii energiei termice furnizate de Calorgal - nu ştiu preţul gigacaloriei şi, în consecinţă, nici câţi bani vor scoate din buzunare pentru a o achita. Deocamdată, este sigur doar tariful de principiu aprobat în şedinţa Consiliului Local din 11 decembrie, pentru producerea și distribuția energiei termice, pe bază de gaze naturale, în municipiul Galați, tarif propus de Calorgal la 395,4852 lei/Gcal şi aprobat de consilierii locali.

Acesta nu este însă preţul care trebuie plătit de consumatorul final! Acest tarif de principiu trebuie să fie supus avizării de către ANRE, instituţie care, în urma verificărilor pe care le va face, poate să-l menţină la acelaşi nivel, să-l micşoreze sau chiar să-l mărească. Nici preţul avizat de ANRE nu va fi cel final pentru populaţie! Cu el se va ajunge din nou în Consiliul Local, iar primarul Ionuţ Pucheanu a anunţat că se vor acorda subvenţii de la bugetul local, astfel încât cetăţenii să nu plătească mai mult pe gigacalorie decât au făcut-o anul trecut.

"Ceea ce vă este supus votului dumneavoastră este o propunere de preţ care urmează a fi înaintată ANRE. Aceasta va face verificările ce se impun, va veni sau nu cu ajustări de preţ, în sus sau în jos, în funcţie de normativele pe care le au. Ulterior vom veni cu un preţ «fair» (corect - n.red.), de la care se vor acorda şi nişte subvenţii. Nu va rămâne preţul de 395, cât este în momentul de faţă. Cetăţenii nu vor plăti, din punctul meu de vedere, cu nimic mai mult decât ceea ce au plătit în iernile trecute, la valoarea gigacaloriei de anul trecut. Aşa că acum nu votaţi preţul în relaţia Calorgal - client", a spus primarul Ionuţ Pucheanu în şedinţa CL din 11 decembrie, atunci când tariful de principiu de 395,4852 lei/Gcal a fost aprobat, cu 17 voturi "pentru" şi 7 abţineri.

Documentaţia tarifului, depusă la ANRE pe 3 ianuarie

Conform directorului general al Calorgal, Marian Alexandru, "documentaţia spre avizare a fost depusă la ANRE pe 3 ianuarie. Aşteptăm decizia lor". L-am întrebat cât poate dura până se va şti preţul aprobat. "Trăim în România. Nu ştim cât va dura până primim un răspuns".

Referitor la tariful de principiu de 395,4852 lei/Gcal, "fiind o activitate nouă, care nu are termen de comparaţie, Calorgal a fundamentat un preţ de producere, distribuţie şi transport pentru energia termică, pe baza unor cheltuieli estimate, înglobând toate consumurile generate de realizarea producţiei previzionate şi de distribuţia acesteia, urmând a fi ajustat după o perioadă de aplicare de minimum 3 luni, ca urmare analizei ce se va efectua la expirarea acestei perioade", se afirmă în memoriul economic înaintat de Calorgal Consiliului Local.

De menţionat, Calorgal a luat în calcul, la fundamentarea acestui tarif, un procent de 10 la sută pentru pierderile prin reţelele de distribuţie deja existente. Procent surprinzător de mic, în condiţiile în care, de exemplu, în octombrie 2017, pierderile tehnologice aprobate de Consiliul Local se ridicau la 37,4 la sută, reprezentând diferenţa dintre energia termică furnizată şi cea consumată efectiv.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Neplata facturilor la căldură, boală fără leac? 12 asociaţii nu au achitat niciun leu la Calorgal

12 asociaţii de proprietari din municipiul Galaţi au reuşit "performanţa" ca, în lunile decembrie şi ianuarie, să nu plătească nici măcar un leu pentru energia termică furnizată de Calorgal, în condiţiile în care două dintre ele au datorii de peste 12.000, respectiv, peste 45.000 de lei. O a treisprezecea asociaţie a achitat, în două luni, probabil cea mai mică sumă încasată vreodată de societatea gălăţeană de termoficare: 2 lei şi 20 de bani!

Conform unui document furnizat, la solicitarea "Vieţii libere", de directorul general al Calorgal Galaţi, Marian Alexandru, 46 de asociaţii de locatari şi de proprietari din municipiul Galaţi au datorii la facturile la căldură care totalizează aproximativ 500.000 de lei. Două dintre asociaţii - 224 şi 807 - au "reuşit" să aibă datorii care, împreună, depăşesc un sfert din suma totală, de 81.732, respectiv, 57.258 de lei. Alte asociaţii care, la data de 28 ianuarie 2019, înregistrau solduri de peste 10.000 de lei sunt 879 (20.246 de lei), 200 (13.332 de lei), 213 (27.392 de lei), 400 (20.475 de lei), 402 (14.753 de lei), 480 (17.043 de lei), 553 (27.257 de lei), 810 (25.282 de lei), 231 (22.212 lei), 477 (45.172 de lei), Dima şi Fiii (12.447 de lei), 119 bis (13.369 de lei) şi 118 (30.557 de lei).

Din documentul citat reiese că, în perioada 1 decembrie 2018 - 28 ianuarie 2019, de la 12 dintre asociaţiile cu datorii încasările au fost zero. Acestea sunt asociaţiile 469, 475, 479, 484, 811, 813, 816, 824 Ancora, 887, 891, 477, Dima şi Fiii. De asemenea, în perioada menţionată, de aproape două luni, Asociaţia 890 a achitat doar 2,20 lei, în condiţiile în care soldul ei, la 28 ianuarie, era de 673 de lei.

Cele mai vechi datorii la plata căldurii sunt din decembrie 2015 (Asociaţia 477, sold 45.173 de lei, zero lei achitaţi în ultimele două luni), din noiembrie 2016 (Asociaţia 807, sold 57.258 de lei, 200 de lei achitaţi în decembrie şi ianuarie) şi din ianuarie 2017 (Asociaţia 224, care a achitat totuşi 20.435 de lei în ultimele două luni, soldul rămas fiind de 81.732 de lei).

Cu 13 dintre asociaţiile cu probleme, Calorgal a încheiat grafice de eşalonare a datoriilor, pentru un debit total, cu tot cu penalităţi, de 458.657 de lei. Sumele achitate până pe 31 ianuarie 2019 au fost de 128.064 de lei.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 4 weeks later...

Gălăţeni lăsaţi în frig de microcentralele de cartier

"La noi, în zonă nu este căldură! Agentul termic este foarte slab nu are putere de încălzire!", a reclamat ieri, în plenul şedinţei Consiliului Local, Maricica Dingă. În luna decembrie a anului trecut, gălăţeanca a protestat în faţa Primăriei municipiului Galaţi pentru că nu avea căldură în apartamentul în care locuieşte, de pe strada Nicolae Deleanu nr. 5, cămin 1.

Despre Maricica Dingă aţi putut citi în ediţia din 11 decembrie 2018 a ziarului "Viaţa liberă", când, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, gălăţeanca a îndurat frigul pătrunzător protestând în faţa Primăriei pentru că nu avea căldură în locuinţă. La acel moment, Primăria ne răspundea că imobilul în care locuieşte protestatara este racordat la PT 50 ICMRS, care urma să fie transformat în microcentrală de cartier.
Iată că, de această dată, femeia a venit în faţa aleşilor locali pentru a solicita un audit la Asociaţia 811, din care face parte, dar şi pentru a semnala că agentul termic furnizat de microcentrala de cartier este prea slab.

Reţea de distribuţie subdimensionată

"Nu pretind că nu este aşa cum spuneţi dumneavoastră, vă spun ce se întâmplă de obicei: ar trebui ca asociaţia să-şi mai controleze ţevile, pentru că sunt extrem de vechi şi colmatate. Şi e posibil ca problema aceasta, a agentului termic, care nu reuşeşte să ajungă la nişte temperaturi cât să vă mulţumească şi pe dumneavoastră, să provină şi de la faptul că ţevi sunt colmatate, mă refer la cele de la subsolul blocului. Vom verifica şi noi. Dacă sunt pe domeniul public ar trebui înlocuite, dar dacă sunt în zona dumneavoastră de proprietate asociaţia ar trebui să se ocupe de aşa ceva. De când am pus în funcţiune aceste puncte termice am avut extrem de multe avarii, dacă nu cumva efectiv bucăţi de ţeavă rupte în zona de proprietate a respectivului condominiu - pe la subsolurile blocurilor, acolo unde au tăiat oamenii ţevile după cum au crezut de cuviinţă. Voi verifica!", a spus primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, cerându-i directorului Vergiliu Vals să-şi noteze problema.
"E de la Distrigaz! Mi-au promis că, până la sfârşitul acestei săptămâni, vor reglementa. Au subdimensionat reţeaua de distribuţie. Urma, ieri, să schimbe tot ansamblul, toată firida, tot contorul…", a răspuns Vergiliu Vals.
"Plătim ce nu avem ca de obicei! Ştim, suntem obişnuiţi!", a replicat, cu tristeţe, gălăţeanca.

În zona unitară, fără să poată fi racordaţi

Trebuie spus că nu este prima dată anul acesta când problema punctelor termice transformate în microcentrale de cartier ajunge în şedinţa Consiliului Local. La finele lunii ianuarie, aleşii locali au modificat hotărârea votată anul trecut privind transformarea punctelor termice în microcentrale de cartier. "Prin această modificare se face o reparație unor proprietari, unor asociații de proprietari care au fost incluși în zona unitară și nu exista o posibilitate tehnică de a fi racordați la microcentralele instalate de Primărie. Așa că le dăm acordul de a depune acele cereri pentru obținerea ajutorului pentru găsirea unei soluţii alternative de încălzire", a explicat viceprimarul PSD Sorin Enache.
"Deci, practic, ei nu au beneficiat de căldură în iarna asta…", a conchis preşedintele de şedinţă, consilierul local PNL Onuţ Atanasiu.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Calorgal cere peste 2 milioane de euro de la bugetul local pentru acoperirea pierderilor

Calorgal cere să i se acopere pierderi pe peste 2 milioane de euro de la bugetul local aferente perioadei 01 decembrie 2017 - 30 noiembrie 2018. Societatea de distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat, Calorgal SA, a făcut o adresă către Primăria municipiului Galaţi prin care anunţă că societatea a acumulat pierderi induse în sumă totală de 16.153.409 lei.

Potrivit documentului, această sumă este formată din pierdere indusă de prestarea serviciului către populaţie (84,63%) în valoare de 13.670.630 lei. Această pierdere a fost acoperită parţială prin alocarea unei sume de la bugetul local în luna iulie 2018 care se ridică la 3.093,494, iar din prestarea unor servicii conexe (avize, inventarieri, debranşări) s-a mai acoperit o valoare de 78.027 lei, rezultând o pierdere neacoperită de 10.499.108 lei.

În plus, Curtea de Conturi a constatat că societatea Calorgal, în luna ianuarie 2017, a facturat un preţ mai mare pentru căldura furnizată, respectiv 190,21 lei faţă de 174 lei cât era tariful stabilit de Consiliul Local, impunându-se astfel recalcularea veniturilor şi la acumularea unei pierderi pe luna ianuarie 2017, în valoare de 508.943 lei. Însumând cele două valori de pierderi prezentate mai sus rezultă o pierdere de 11.008.051 lei. După calculele Calorgal, a rezultat că din activitatea de distribuţie a energiei termice în sistem centralizat de termoficare, în 12 luni, procentul de pierdere se ridică la 84,63%.

În acest context, Calorgal cere Consiliului Local să acopere pierderea indusă de prestarea serviciului public de distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru perioada decembrie 2017 - noiembrie 2018 în valoare de 11.008.051 de lei.

Râmâne de văzut dacă în şedinţă Consiliului Local de joi, 30 mai 2019, aleşii locali vor fi dispuşi să acopere această pierdere în condiţiile în care furnizarea câldurii în sistem centralizat a fost sistată în tot oraşul, iar Primăria Galaţi a investit în 24 de microcentrale l-a care se adaugă investiţia în centrale termice pentru toate şcolile din municipiu, dar şi ajutorul de 3.000 de lei acordat populaţiei pentru achiziţia unui sistem alternativ de încălzire.

monitoruldegalati.ro

Link to comment
Share on other sites

  • 3 months later...

Gigacaloria, facturată tot la preţul vechi

Tariful "de principiu" propus de Primăria Galaţi în decembrie anul trecut, de 395,4852 lei/Gcal, nu a primit nici până acum vreun aviz de la ANRE, nici favorabil, nici nefavorabil, deşi toată documentaţia necesară a fost trimisă încă din primăvară.

În consecinţă, până la primirea acestui aviz, căldura furnizată în această iarnă de Calorgal va fi facturată tot la tariful vechi, de 470,81 lei inclusiv TVA, din care populaţia plăteşte doar 203,57 lei inclusiv TVA.

viata-libera.ro

Link to comment
Share on other sites

Create an account or sign in to comment

You need to be a member in order to leave a comment

Create an account

Sign up for a new account in our community. It's easy!

Register a new account

Sign in

Already have an account? Sign in here.

Sign In Now
×
×
  • Create New...

Important Information

We have placed cookies on your device to help make this website better. You can adjust your cookie settings, otherwise we'll assume you're okay to continue.