dcp100168 Posted September 26, 2019 Author Share Posted September 26, 2019 Un sfert din datoriile către Calorgal, la o singură asociaţie. Restanţierii, chemaţi la discuţii Gălăţenii din cadrul a 22 de asociaţii de proprietari s-ar putea găsi în neplăcuta situaţie de a nu primi căldură la iarnă, în cazul în care nu-şi achită măcar o parte din datoriile acumulate către Calorgal. Cele 22 de asociaţii au datorii totale de peste 412.000 de lei, din care numai penalităţile depăşesc 62.000 de lei. Cea mai veche factură neplătită este din decembrie 2016, iar la debitul cel mai mare, de peste 92.000 de lei (aproape un sfert din total), înregistrat de Asociaţia 224, ultima plată s-a făcut în ianuarie 2017. "Acum nu mai este CET-ul. Suntem pe centrale proprii alimentate cu gaz şi, dacă nu am plătit gazul la vreun punct de consum, imediat au venit şi mi-au luat ceasul. Sunt asociaţii cărora le-am dat căldură pe gaze, din centralele de cartier nou amenajate şi, deşi n-au fost nemulţumiţi de serviciile prestate de noi, n-au plătit nici până acum căldura consumată în iarnă", a declarat, pentru "Viaţa liberă", Marian Alexandru, directorul societăţii de termoficare Calorgal. Conform acestuia, probleme cu neplata datoriilor pentru căldura primită se înregistrează la mai multe asociaţii şi, aşa cum se întâmplă de obicei, din cauza unor rău-platnici suferă şi bun-platnicii. Din documentele puse la dispoziţie de directorul Calorgal, reiese că 22 de asociaţii de locatari/proprietari, dintr-un total de 52, au datorii totale de 412.642,64 lei, din care debitul este de 350.397,72 lei, iar penalităţile se ridică la 62.244,92 lei. La 15 din cele 22 de asociaţii, datoriile depăşesc 10.000 de lei, adică o sută de milioane de lei vechi. Datorie-record la trei blocuri de pe Saturn Cea mai mare datorie către Calorgal o are Asociaţia 224, care include blocurile I5, I6 şi I7 de pe strada Saturn, I6 fiind liderul nedorit al neplăţii. Toată asociaţia are de plată 92.447 de lei, din care numai penalităţile sunt de 13.114 lei. Ultima factură a fost achitată în ianuarie 2017 şi de atunci... nimic! Următoarea clasată în topul rău-platnicilor este Asociaţia 807, cu 57.311 lei în total, care a făcut ultima plată în decembrie 2016. Urmează cinci asociaţii cu datorii care depăşesc, la fiecare, 20.000 de lei. Acestea sunt: Asociaţia 553 (sold total 29.998 lei, ultima factură achitată - decembrie 2018), Asociaţia 118 (26.854 lei, ianuarie 2019), Asociaţia 477 (25.913 lei, ianuarie 2017), Asociaţia 879 (25.241 lei, februarie 2019) şi Asociaţia 400 (23.055 lei, ianuarie 2019). Lista datornicilor continuă cu alte opt asociaţii, care au sume restante de achitat de peste 10.000 de lei. Acestea sunt, în ordine descrescătoare a restanţelor, Asociaţiile 402, 810, 231, Dima şi Fiii, 213, 816, 200 şi 811. Asociaţa 627 are de achitat 6.894 lei, Asociaţia 475 - 5.048 lei, Asociaţia 406 are de plată 3.494 lei, iar Asociaţia 629 - 2.618 lei. Ultimele trei asociaţii cu datorii la Calorgal sunt 119 Bis (1.224 lei), 469 (1.161 lei) şi 813 (198 de lei în total). "La aceste asociaţii, ne rezervăm dreptul de a nu da căldură la iarnă, dacă nu îşi achită datoriile sau nu vin la noi să ne înţelem asupra unei eşalonări de plată rezonabile. Noi am depus toate diligenţele, avem dosare în executare, dar recuperarea sumelor este extraordinar de greoaie. Aşa că îi invităm pe reprezentanţii asociaţiilor cu datorii să stăm de vorbă, pentru a preîntâmpina orice neplăceri", ne-a spus directorul Calorgal. Unele reţele din Galaţi, vechi şi de 50 de ani Reamintim că, anul trecut, Primăria Galaţi a investit o sumă consistentă în modernizarea a 24 de puncte termice, transformându-le în microcentrale de cartier de diferite capacităţi, care să furnizeze numai căldură, nu şi apă caldă. "Primăria ne-a ajutat, în limita posibilităţilor pe care le-a avut, îi mulţumim", a spus Marian Alexandru, continuând: "În cazul SC 3, de lângă Liceul "Mihail Kogălniceanu", este centrală nouă, s-au pus şi reţele noi. Astfel, media plătită de o garsonieră de la blocurile A1-A4, pe timp de iarnă, a fost de 80 de lei pe lună", a mai spus directorul Calorgal. "Lucrăm în continuare la schimbarea reţelelor şi în alte zone, de exemplu la SC 50, la PT CSG (în spatele Kauflandului din Micro 40), care sunt critice, sunt cele mai vechi reţele din oraş, din anii 1969-1970", ne-a mai spus Marian Alexandru. Conform acestuia, circa 70-75 la sută din reţelele care deservesc cele 24 de microcentarle de cartier sunt vechi. Când se vor termina lucrările de înlocuire la PT CSG, la PT 60 (Liceul 9) şi SC 1, procentul reţelelor vechi va scădea sub 40 sută. viata-libera.ro LATER EDIT. „Cea mai mare datorie către Calorgal o are Asociaţia 224, care include blocurile I5, I6 şi I7 de pe strada Saturn, I6 fiind liderul nedorit al neplăţii”, menţionam în articolul „Un sfert din datoriile către Calorgal, la o singură asociaţie”, publicat în ediţia noastră de vineri, 27 septembrie. Din păcate, dintr-o regretabilă eroare de comunicare, care nu a aparţinut ziarului nostru, pe acea listă a ruşinii apăreau şi blocurile vecine lui I6, adică I5 şi I7, blocuri care, în realitate, aparţin de alte asociaţii de proprietari şi sunt la zi cu absolut toate plăţile către Calorgal. Acest lucru ne-a fost comunicat mai întâi de reprezentanţii asociaţiilor respective, iar apoi confirmat de conducerea Calorgal: „Din Asociaţia 224, care are cele mai mari datorii către societatea noastră, în valoare de 92.447 cu tot cu penalităţi, face parte numai blocul I6. Celelalte două blocuri din zonă, I5 şi I7, sunt din alte două asociaţii, dintre cele care nu au niciun fel de datorii către noi”, ne-a spus directorul general al Calorgal, Marian Alexandru. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 27, 2019 Author Share Posted September 27, 2019 SCANDAL. Zece milioane de lei, pierderile ultimei ierni în sistem centralizat Cu 16 voturi favorabile, Consiliul Local a aprobat, joi, acoperirea parţială a pierderilor induse de ultimul sezon rece în care gălăţenii s-au încălzit în sistem centralizat - 3.121.467,69 de lei, pentru perioada decembrie 2017 - martie 2018. De fapt, este a treia hotărâre de acoperire a pierderilor, care, conform documentelor, totalizează 9.981.563,83 de lei. Întrebările consilierilor au vizat, însă, pierderile iernii trecute, care sunt, deocamdată, o necunoscută. Pierderile ultimei ierni în sistem centralizat, în care agentul termic produs de Electrocentrale a fost distribuit de Calorgal, au ajuns din nou pe masa aleşilor locali. Aşa cum aţi putut citi deja în ziarul "Viaţa liberă", este vorba despre o sumă de 3.121.467,69 de lei, prevăzută în proiectul hotărârii de Consiliu Local (HCL). Trei hotărâri, aceeaşi ţintă Numai că, în realitate, suma pierderilor a fost mult mai mare. "Ca urmare a prestării serviciului public de distribuţie şi furnizare a energiei termice furnizată populaţiei pentru perioada decembrie 2017 - martie 2018, SC Calorgal SA înregistrează pierderi induse reprezentând cheltuieli neacoperite în sumă de 9.981.563,83 de lei, din care s-a aprobat suma de 3.766.691,27 de lei prin HCL nr. 253/2019, acordându-se şi suma de 3.093.494,87 de lei prin HCL nr. 408/2018, rămânând de acordat suma de 3.121.476,69 de lei", se preciza în raportul de specialitate al proiectului. În document se argumenta că "este necesară aprobarea acoperii parţiale a pierderilor induse de prestarea serviciilor publice de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice pentru populaţie în sistem centralizat, în sumă de 3.121.467,69 de lei, pentru perioada decembrie 2017-martie 2018". Dilemă Dezbaterea din Consiliul Local a vizat, însă, pierderile din iarna 2018-2019, discuţia fiind deschisă de consilierul local PNL Onuţ Atanasiu. Directorul Calorgal, Marian Alexandru, a explicat că, pentru sezonul rece 2018-2019, situaţia este în curs de elaborare. Şi asta pentru că se aşteaptă avizul Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC) pentru bilanţul termoenergetic, care relevă "exact procentele de pierdere rezultate în urma prestării acest serviciu". "La 37 la sută, sunteţi faliment!" "Pierderea de până la 30 noiembrie 2018, a fost calculată pe baza vechiului bilanţ termoenergetic. Anul acesta, schimbând soluţia de furnizare a energiei termice, am făcut un bilanţ din care reiese 37 la sută", a declarat managerul Calorgal. "La 37 la sută, sunteţi faliment! De fapt, eraţi mai demult! Scrie mare: faliment! Eu nu ştiu de ce mai stăm cu societatea asta, dl director, iertaţi-mă!", a ripostat consilierul local ALDE Radu Cosca. În drum spre rentabilizare Vergiliu Vals, directorul Direcţiei Servicii Comunitare de Utilităţi Publice din cadrul Primăriei, a intervenit pentru a detalia situaţia: "Până acum, Calorgal era distribuitor şi furnizor de energie termică, iar producător era Electrocentale. Având în vedere că, iarna trecută, Calorgal a fost şi producător de energie termică, era absolut necesar să refacem bilanţul energetic şi să-l avizăm. Ca să fie lumea bine informată, vreau să vă prezint care au fost numai subvenţiile pentru diferenţa de preţ, plătite de Consiliul Local în ultimele trei ierni: 38 de milioane de lei în iarna 2016-2017, 28 de milioane de lei în iarna 2017-2018, iar iarna trecută - 1,8 milioane de lei. Discutăm de milioane de euro, pe care bugetul local le-ar fi putut distribui către dezvoltare". "De la 38 de milioane de lei la 1,8 milioane de lei, în trei ani, nu credeţi că este o îndreptare spre rentabilizare a întregului sistem? Nu vi se pare că e drumul corect spre ceea ce trebuie să se întâmple?", a intervenit primarul Ionuţ Pucheanu. Pierderi pe reţele Directorul Vals a admis că încă există pierderi din cauza problemelor de pe reţele. "Am crescut randamentul de producţie spre 95 la sută, dar pe reţele încă avem probleme. Noi continuăm, în fiecare an, să îmbunătăţim acest randament, scăzând pierderile, astfel încât, într-o perioadă decentă de timp, de doi-trei ani, să reuşim să ajungem la acel procent de pierdere de maximum zece la sută pe care ni l-am propus prin strategie", a mai spus Vals. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted October 19, 2020 Author Share Posted October 19, 2020 Blocul I6 de pe Saturn, cel mai mare datornic la Calorgal În prag de iarnă, 18 din cele 48 de asociații de proprietari sau locatari cărora Calorgal le furnizează agent termic pentru încălzire, prin intermediul centralelor de cartier, au datorii totalizând 355.324 de lei. Cea mai mare datorie, reprezentând aproape o treime din suma totală, o are Asociația de proprietari nr. 224, compusă dintr-un singur bloc, I6 de pe strada Saturn: 96.307 lei, aproape un miliard de lei vechi. Mai multe asociații de proprietari din Galați ar putea rămâne fără căldură în case la iarnă, din cauza datoriilor uriașe pe care le înregistrează către Calorgal, din anii precedenți. Trei dintre aceste asociații sunt situate pe strada Saturn, fiecare cu câte un singur bloc arondat. Este vorba despre Asociația 224 (blocul I6), cu o datorie-record de 96.307 lei, Asociația 231 (blocul I1), cu 21.456 de lei, și Asociația 213 (blocul I4), cu 13.789 de lei. Conform datelor transmise de Calorgal, celelalte asociații cu datorii de peste 10.000 de lei sunt următoarele: 477 (Micro 19, blocul Sănătatea 38, cu 40.816 lei), 879 (Micro 14, Cămin I, cu 33.827 de lei), 553 (Micro 21, G13, 26.940 de lei), 200 (Țiglina I, blocurile A3 și A4, cu 22.736 de lei), 810 (Port, Căminele 1 și 2, cu 22.713 lei), 400 (Micro 19, bloc L3, 18.459 de lei), Asociația Dima și Fiii (16.010 lei), 475 (Micro 19, bloc R9, cu 10.939 de lei) și 816 (Micro 14, blocurile B și C, 10.697 de lei). Alte patru asociații au datorii mai mici de 10.000 de lei, dar tot cu o valoare semnificativă: 889 (Micro 40, C1, 8.471 de lei), 618 (Micro 40, D1, 4.062 de lei), 859 (Aurel Vlaicu, Cămin C, 3.411 lei) și 830 (Țiglina I, A1 și A2, 3.267 de lei), în timp ce două asociații mai au resturi de plată de valori foarte mici: 627 (Micro 40, Cămin C2, 767 de lei) și 406 (Micro 19, F6, 656 de lei). În octombrie 2019, deci cu un an în urmă, asociațiile cu datorii către Calorgal erau mai multe (22), dar suma totală era mai mică: 412.634 de lei. Blocul I6 înregistra și atunci cea mai mare datorie, în valoare de 92.447 de lei, cu tot cu penalități. Directorul Calorgal, Marian Alexandru, spune că Asociația 224 are deja trei contracte nerespectate de eșalonare a plăților și că recuperarea datoriilor se derulează foarte greu: ”Am notificat asociațiile cu datorii încă din luna august. Avem dosare de executare, dar nu putem executa datornicii, pentru că, deși legea impune asociațiilor crearea de conturi bancare, acestea nu au sau refuză să-și facă, lucrând cu cash. Astfel, ne aflăm în imposibilitatea recuperării chiar și graduale a creanțelor”. ”Calorgal aduce la cunoștință că centralele termice funcționează pe baze de gaze naturale, iar neachitarea facturilor către furnizor conduce la întreruperea livrării. Pentru a preîntâmpina situația neplăcută de a nu putea livra agent termic pentru încălzire în iarna 2020-2021, solicităm achitarea facturilor de către asociațiile de locatari sau de proprietari menționate”, ne-a mai spus directorul Marian Alexandru. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now