dcp100168 Posted June 3, 2018 Share Posted June 3, 2018 Fostul cinema "Republica", prima clădire supraimpozitată din Galaţi Galaţiul are zeci de imobile în paragină - unele adevărate bijuterii arhitecturale, care, cu fiecare zi ce trece, se degradează tot mai mult, riscând să se prăbuşească peste trecători. Oficial, însă, prin hotărârea Consiliului Local, o singură clădire a fost declarată ca "neîngrijită", iar proprietarul ei va plăti în 2019 un impozit cu 500 la sută mai mare. Este vorba despre clădirea din strada Domnească nr. 25, în care a funcţionat "Odeon" - cel mai elegant teatru din Galaţiul anilor ’30, şi apoi cinematograful "Republica". Clădirea are o poveste uimitoare, pe care ne-a dezvăluit-o Marius Mitrof, consilier în cadrul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Galaţi. Prin Hotărârea Consiliului Local (HCL) nr. 102/ 2018, aleşii au decis majorarea cu 500 la sută a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2019, pentru imobilul de pe strada Domnească nr. 25, proprietatea SC Doja ’97 Landworks SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, strada Witing nr. 5, mansardă, camera 1. "Clădirea situată în Galaţi, strada Domnească nr. 25, se încadrează în categoria clădirilor neîngrijite, conform Notei tehnice de constatare a clădirilor neîngrijite nr. 49842/12.05.2017, întocmită în baza criteriilor stabilite prin Regulamentul privind identificarea şi evaluarea clădirilor neîngrijite de pe raza municipiului Galaţi, având un punctaj procentual de 45,83 la sută", se arată în decizia aleşilor, care îl împuterniceşte pe iniţiator, primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, să ducă la îndeplinire prevederile. Cum arată o clădire neîngrijită Codul fiscal conferă Consiliului Local posibilitatea legală de a majora cu până la 500 la sută impozitul pentru clădirile neîngrijite. "Prin clădire neîngrijită se înţelege clădirea aflată în stare avansată de degradare, stare de paragină, insalubră, cu faţada nereparată/ necurăţată/ netencuită/ nezugrăvită/ cu geamuri sparte sau alte situaţii de asemenea natură. Regulamentul privind identificarea şi evaluarea clădirilor neîngrijite de pe raza municipiului Galaţi, în vederea aplicării impozitului majorat, a fost aprobat prin HCL nr. 112/2016. În baza acestui Regulament, au fost efectuate verificări şi constatări în teren de către Serviciul Disciplina în Construcţii şi Afişajul Stradal, din cadrul Poliţiei Locale Galaţi", se arată în raportul de specialitate al hotărârii prin care a fost identificată ca neîngrijită clădirea din Domnească nr. 25. Degradările constatate Conform Notei tehnice de constatare, clădirea prezintă degradări majore ale zugrăvelii faţadei, jgheaburilor şi burlanelor, degradări locale ale tencuielii, igrasie uşoară, fisuri sau fracturi ale pereţilor exteriori, dar şi degradări medii ale acoperişului, iar la cornişă şi streaşină elementele de închidere sunt desprinse şi degradate parţial, umiditatea fiind vizibilă pe alocuri. Conform constatărilor, degradările sunt cauzate de factorii naturali - intemperii, infiltraţii de apă, igrasie, trecerea timpului - dar şi de neîntreţinerea clădirii, caracterul arhitectural al acesteia fiind afectat parţial. "Potrivit Notei tehnice de constatare a clădirilor neîngrijite, aceasta a cumulat un punctaj procentual de 45,83 la sută (cuprins între limitele 30-100 la sută, stabilite prin HCL nr. 112/2016)", se arată în document. Printr-o notificare afişată la sediul societăţii din Bucureşti, pe 10 august 2017, proprietarul a fost înştiinţat ca în termen de 90 de zile să remedieze deficienţele. Poliţia Locală a constatat, însă, că până la data de 2 februarie 2018 nu s-a întâmplat nimic, clădirea fiind tot neîngrijită. "Proprietarului nu i-a păsat" "S-a acordat timp suficient acestui proprietar pentru a remedia deficienţele constatate. Termenul de conformare a expirat la 11 noiembrie 2017. După cum vedeţi, nu am sărit pe săracul proprietar să-l pedepsim. A mai trecut de atunci o perioadă suficientă pentru a vedea măcar că doreşte să iniţieze ceva. Nu am constat niciun demers fizic sau legal pentru reparaţia clădirii. Nu a dat nici măcar un telefon. Nu-i dădeam nicio sancţiune dacă măcar ne suna şi ne spunea că peste şase, opt luni va fi în măsură să înceapă reparaţiile!", a explicat viceprimarul PSD Sorin Enache. "S-au întreprins extrem de multe acţiuni pentru a i se aduce la cunoştinţă proprietarului că are o problemă. Nu l-a interesat. Termenul de trei luni de zile, în care trebuie să se conformeze, nu corespunde perioadei în care trebuie să aducă clădirea la un stadiu demn de centrul municipiului Galaţi, ci demarării unei proceduri legale! Să vedem că-l interesează, să solicite măcar un certificat de urbanism. Refuz cu extrem de mare încăpăţânare să mai acord oricui vreun termen. Cred că a suferit destul oraşul nostru!", a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Proprietari de seamă Dacă ar vedea cum arată astăzi clădirea, proprietarilor din vechime le-ar crăpa obrazul de ruşine. După cum ne-a dezvăluit Marius Mitrof, conform documentelor Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale Galaţi, la recensământul din 1908 clădirea era proprietatea lui Apostol P. Papadopol, un prosper comerciant din Galaţi, proprietar al mai multor imobile din oraş şi din judeţul Covurlui. A fost "deputat, decorat de către regele Carol I cu medalia pentru Răsplata muncii pentru învăţământul primar, clasa I, la 1902, precum şi cu ordinul Coroana României, în grad de Cavaler, la 1897, ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 1902, Ordinul Coroana României, în grad de Comandor, 1909. Însă, mai presus de toate, a fost un mare filantrop, lăsând moştenire, prin testament, proprietăţi şi sume mari de bani Primăriei Galaţi, Spitalului "Elisabeta Doamna - Caritatea gălăţeană", Academiei Române", spune Marius Mitrof. Apostol P. Papadopol s-a stins din viaţă în luna aprilie 1912, iar prin testamentul său olograf din 31 ianuarie 1911, a lăsat imobilul nepoţilor săi: Maria Uzescu, Vasilichia Prodrom, Elena Goangă, Ecaterina Papadopol, Mihai Papadopol şi Mircea Papadopol. La acea vreme, imobilul era închiriat lui George Maksay, cel mai important nume al artei fotografice gălăţene de la sfârşitul secolului al XIX-lea - începutul secolului al XX-lea, fotograf oficial al Curţii Regale. Ulterior, în 1914, "parte din acest imobil avea să fie vândut de către Mihail Ar. Papadopol, lui Ioan D. Prodrom, primar al oraşului Galaţi în 1922 şi rudă cu Apostol P. Papadopol", spune Mitrof. Mărirea şi decăderea unui cinematograf Prima clădire declarată neîngrijită din municipiul Galaţi nu este un imobil de patrimoniu, dar face parte din Ansamblul Urban "Strada Domnească" (cuprins între Parcul "Mihai Eminescu" şi Palatul Episcopal), inclus pe Lista Monumentelor Istorice ale Galaţiului. Înainte de a deveni "Republica", aşa cum şi-l mai amintesc unii dintre gălăţeni, a fost Teatrul "Odeon". "Teatrul "Odeon" - cel mai elegant teatru din Galaţi - se închiriază pentru spectacole teatrale, şezători literare şi baluri", aşa apare clădirea de astăzi în "Anuarul oraşului Galaţi şi al judeţului Covurlui" ediţia 1930-1931, realizat de Radu Volbură. "Galaţiul nu mai era doar oraşul cumplit de negustori, comerţul - cel care contribuise la dezvoltarea sa - şi, mai târziu, industria, lăsând loc şi petrecerii timpului liber, prin activităţi culturale în spaţii în care publicul larg, gălăţean, putea să aibă acces. Şi vorbim aici de teatrele şi, mai târziu, cinematografele din oraş", spune Marius Mitrof, amintind că, pe lângă "Odeon", la acea vreme mai existau "Capitol" din strada Brăilei, "Français" şi "Miron" din strada Lahovari, "Mihăilescu" din strada Bădălan, "Paradis" din strada Justiţiei, "Trianon" din strada Domnească. "Prin existenţa acestui cinematograf, corsoul gălăţean se prelungea dincolo de Biserica Greacă, segmentul acesta de stradă devenind extrem de populat", precizează Marius Mitrof. Ce filme au rulat "Coniţa şi şoferul ei" cu Felix Bressart şi Charlotte Sussa, "Colonelul Redl (marele trădător)" cu Lil Dagover şi Theodor Loos, şi "Verişoara din Varşovia" cu Liane Haid, Szoke Szakal şi Fritz Schultz în rolurile principale sunt doar câteva dintre filmele care, potrivit anunţurilor publicitare din ziarul "Acţiunea", au rulat în 1932 la Cinema "Odeon". Iată şi condiţiile oferite cinefililor: "La parter se aflau două staluri şi o zonă rezervată, scena şi locul pentru orchestră poziţionată, cum altfel, în faţa scenei şi mai jos decât aceasta. În zona mezaninului se aflau lojile pentru cei cu dare de mână, separate prin pereţi, creând intimitate şi o zonă de confort pentru spectatori. Balcoanele unu şi doi erau amplasate doar pe latura de est. Tavanul, parapetul lojelor şi zona scenei aveau elemente decorative din stuc, cu reprezentări vegetale şi antropomorfe", ne-a povestit Marius Mitrof. Reprezentări vegetale şi antropomorfe decorează şi acum faţada de la stradă a clădirii, împărţită în trei partiuri, două tratate simplist tocmai pentru a scoate în evidenţă frumuseţea zonei centrale. Naţionalizarea Potrivit lui Marius Mitrof, cinematograful "Odeon" a funcţionat între anii 1930 şi 1948, într-o clădire aflată pe strada Domnească, între Biserica Greacă şi Palatul de Justiţie, astăzi rectoratul Universităţii "Dunărea de Jos". "După război, în 1948, prin Decretul 303, au fost naţionalizate toate cinematografele din ţară. În acea perioadă, în Galaţi mai erau cinematograful "Aro-Banică" fost "Paradis", "Central" fost Teatrul "Central", "Lux", "Miron" şi "Odeon". Cele aflate pe strada Domnească, pe segmentul dintre strada Lahovary şi Piaţa Regală, fuseseră distruse la minarea şi bombardarea centrului de către armata germană, la 24 august 1944, şi de către armata sovietică, tot în luna august al aceluiaşi an. Naţionalizarea nu a dus la închiderea acestor cinematografe. Ele au funcţionat în continuare, schimbându-şi doar denumirea. Astfel, cinematograful "Odeon" a fost redenumit "Republica" şi funcţiona pe strada Republicii, fostă Domnească. Rămăsese unul dintre cinematografele mari şi scumpe din oraş, alături de "Central" şi "Ţiglina" (construit după 1965). În 1997, a fost revendicat", ne-a povestit consilierul Direcţiei pentru Cultură. Conform Primăriei Galaţi, prin Decizia nr. 29 din 20 februarie 2006, a RADEF România Film, acest imobil a fost restituit în natură, în baza Legii nr. 10/2001, moştenitorilor legali ai defuncţilor Maria Uzescu, Vasilichia Prodrom, Elena Goangă, Ecaterina Papadopol, Mihai Papadopol şi Mircea Papadopol, coproprietari ai imobilului (fost Teatru-Cinema "Odeon" Galaţi) la momentul preluării lui de către stat. După retrocedare a fost vândut şi astfel a ajuns în proprietatea SC Doja ’97 Landworks SRL, care, conform Primăriei, a plătit până acum un impozit de 10.928 de lei pentru clădirea care figurează în evidenţa fiscală ca având destinaţie nerezidenţială şi o valoare impozabilă de 840.611 lei. Rămâne de văzut dacă firma, pe care nu am reuşit să o contactăm, va plăti impozitul majorat cu 500 la sută. "În momentul în care suma care se va aduna va fi una extrem de consistentă, cu siguranţă Primăria va trece la executare şi ar putea avea o casă în patrimoniu în plus", ne-a declarat Ionuţ Pucheanu. Notificări doar în zona centrală Supraimpozitarea clădirilor şi a terenurilor neîngrijite se aplică anul acesta doar în zona arterelor Al. I. Cuza, Mihai Bravu, Domnească, Basarabiei, Bălcescu şi Traian (până la Baia Comunală). Potrivit primarului municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, echipa Primăriei a identificat şi notificat 50 de proprietari, dintre care, până acum, doar cinci şi-au exprima intenţia de a face intervenţii asupra imobilelor sau terenurilor care le aparţin. Majorarea impozitului cu 500 la sută trebuie aprobată în şedinţa de Consiliu Local pentru fiecare caz în parte. "Singurii afectaţi vor fi cei din centrul oraşului pe care nu îi mai interesează de mult de bunurile proprii. Avem drepturi, dar şi îndatoriri. Una dintre ele e aceea de a ne îngriji proprietăţile. Vrem un centru al oraşului cu care să ne mândrim. Nu putem accepta la nesfârşit ca unele proprietăţi să devină un real pericol pentru cetăţeni", subliniază primarul Ionuţ Pucheanu. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 29, 2023 Author Share Posted June 29, 2023 Fostul teatru Odeon din Galaţi a fost scos la vânzare la preţul de 690.000 euro Clădirea fostului teatru Odeon din Galaţi, o construcţie emblematică a oraşului, a fost scoasă la vânzare la preţul de 690.000 euro, licitaţia fiind organizată de Romania Sotheby’s International Realty. Construit iniţial în 1911 de către Apostol P. Papadopol, un comerciant cunoscut al vremii şi un filantrop apreciat, Fostul Teatru Odeon reprezintă un reper istoric şi cultural. După decesul lui Papadopol în 1914, teatrul a trecut în posesia lui Ioan D. Prodrom, o rudă apropiată şi fost partener de afaceri. Prodrom, o figură respectată în cercurile politice şi comerciale din Galaţi, a transformat teatrul într-un centru cultural. Clădirea, amplasată pe strada Domnească, are încă o serie de elemente arhitecturale originale intacte, printre care şi faţada renovată. Compania de consultanţă imobiliară a vândut anterior altă proprietate istorică din Galaţi, Casa Auschnitt, care a fost în ultimii ani cazino şi restaurant. zf.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 30, 2023 Author Share Posted June 30, 2023 Fostul cinematograf „Republica”, scos la vânzare. Cât cer proprietarii pentru „cel mai elegant teatru” al anilor '30 Recent renovat la exterior, fostul cinematograf „Republica”, de pe strada Domnească nr. 25, își caută cumpărător. Impozantul imobil a fost scos la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty, cu prețul de 690.000 de euro, la care se adaugă TVA de 19 la sută. Pe același site este scos la vânzare din decembrie 2021 și fostul „Grand Hotel”, imobilul de pe strada Domnească nr. 38, care a găzduit şi Primăria municipiului Galați. Așa cum ați putut afla din ziarul „Viața liberă”, clădirea din strada Domnească nr. 25, în care a funcționat „Odeon” - cel mai elegant teatru din Galațiul anilor ’30, şi apoi cinematograful „Republica” a fost prima din Galați declarată „neîngrijită” și supraimpozitată cu 500 la sută, începând cu anul 2019. În iunie 2022, fațada ei renovată a scăpat de schele și pânza de protecție a șantierului, iar gălățenii s-au putut bucura că măcar una dintre clădirile vechi din centrul orașului și-a recăpătat farmecul. Însă numai la exterior, după cum dovedesc imaginile făcute publice în cadrul anunțului de vânzare pe rețeaua Romania Sotheby’s International Realty. În prezentarea imobilului, Romania Sotheby’s International Realty a citat ca sursă a informațiilor cotidianul „Viața liberă” și Asociația Mila 80. Ne-am bucurat să descoperim că informațiile pe care, în 2018, le-am obținut de la regretatul om de cultură Marius Mitrof, se regăsesc acum în fișa de prezentare a clădirii: „Teatrul Odeon - cel mai elegant teatru din Galaţi” – după cum apărea clădirea de astăzi în „Anuarul oraşului Galaţi şi al judeţului Covurlui” ediţia 1930-1931, realizat de Radu Volbură. Pentru că, înainte de a deveni Cinema „Republica”, aşa cum şi-l mai amintesc unii dintre gălăţeni, a fost Teatrul ”Odeon”, închiriat pentru spectacole teatrale, şezători literare şi baluri. „Astăzi clădirea păstrează elementele arhitecturale ale epocii, fațada este integral și recent renovată, iar interiorul este încă în așteptarea unei destinații de folosire care să îi aducă și renovarea: cinema sau sală de spectacole, ca odinioară, dar există și variante alternative, de transformare în restaurant, sală de evenimente sau centru de cultură”, se arată în anunțul de vânzare. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now