dcp100168 Posted May 30, 2018 Share Posted May 30, 2018 Majoritatea handbalistelor continuă la Galați Echipa feminină CSU Danubius mizează pe continuitate pentru următorul sezon al Ligii Naţionale, cei din conducere anunţând că nu vor fi multe modificări în componenţa lotului. Dan Pantea, preşedintele clubului, ne-a spus că, în ceea ce priveşte pregătirile pentru următoarea ediţie a Ligii Naţionale, până în acest moment s-a axat pe discuţii cu handbalistele ce au dus greul în sezonul recent încheiat, ajungându-se la un acord cu majoritatea dintre ele pentru a continua aici. "Singura excepţie este Nicoleta Safta, care şi-a dorit să plece. Îi mulţumim public pentru aportul din ultimul sezon şi îi dorim succes unde va merge. Toate celelalte cu care am discutat au ales să rămână la noi, este important să avem continuitate în ceea ce priveşte componenţa lotului", a spus Dan Pantea. Plecarea pivotului venit în urmă cu un an la CSU Danubius ar urma să fie suplinită de revenirea Mădălinei Conache, care nu cu mult timp în urmă şi-a reluat antrenamentele, după o lungă pauză, cauzată de o accidentare. Totodată, mai sunt alte două plecări, clubul renunţând la macedonencele Dajana Jovanovska şi Andrea Beleska, care au avut un randament sub aşteptări. Jovanovska a fost în lotul echipei gălăţene în ultimele două sezoane, iar Beleska, în a doua parte a campionatului, ambele adunând puţine minute jucate în ultima perioadă. La capitolul achiziţii, obiectivul este aducerea unor interi care să crească semnificativ potenţialul echipei. "Vrem să aducem două, maximum trei jucătoare. Vizăm întăriri pentru linia de nouă metri", a adăugat Pantea. CSU Danubius a terminat campionatul Ligii Naţionale pe locul 12, asigurându-şi apoi locul în prima ligă şi pentru următorul sezon la turneul de baraj, unde şi-a câştigat fără emoţii emoţii cele două partide cu formaţii venite din eşalonul secund, 27-19 cu SCM Timişoara şi 35-20 cu CSU Ştiinţa Bucureşti. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted June 24, 2018 Author Share Posted June 24, 2018 CSU Danubius, start la transferuri Conducerea echipei feminine de handbal CSU Danubius Galați a anunțat perfectarea primul transfer pentru următorul sezon al Ligii Naționale, cel al Andreei Pătuleanu. Aceasta are 26 de ani și joacă pe posturile de inter stânga și centru. A venit la insistențele antrenorului Valeriu Costea, semnând cu CSU Danubius un contract valabil pe un an, cu opțiune de prelungire. Sezonul trecut a evoluat la HC Slobozia, iar anterior a mai jucat în Liga Națională la SCM Craiova și HC Sebeș Alba. Dan Pantea, președintele CSU Danubius, a spus că se mai află în negocieri avansate și cu alte handbaliste care să întărească potențialul lotului, în scurt timp sperând să mai perfecteze încă două-trei achiziții. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 2, 2018 Author Share Posted July 2, 2018 Lituanianca Marija Gedroit va juca pentru CSU Danubius Echipa gălăţeană de handbal CSU Danubius s-a despărţit de trei jucătoare în această vară, iar în locul lor au fost aduse deja două handbaliste. Antrenorul Vali Costea va avea pentru prima dată un lot în care relaţiile de joc sunt deja stabilite, modificările fiind mult mai puţine faţă de precedentele două sezoane. „În proporţie, să zic de 95 la sută, rămân fetele din lotul vechi, un lucru bun pentru mine fiindcă de doi ani pleacă şase-şapte jucătoare, vin şase-şapte jucătoare şi lucrăm sau mai bine zis lucrez la acea uniune şi acele relaţii de joc. Îmi rămân acele 95 la sută din lotul de fete. Au plecat macedonencele: Dajana Jovanovska şi Andreea Beleska şi Nicoleta Safta”, a precizat tehnicianul gălăţean. Prima jucătoare care a semnat cu CSU Danubius Galaţi este Andreea Pătuleanu, transferată de la CSM Unirea Slobozia şi în câteva zile va parafa contractul şi litunianca Marija Gedroit, un inter de 31 de ani care poate juca pe ambele părţi ale terenului. „Este o jucătoare din naţionala Lituaniei, este o golgeteră ca să spun aşa. Este o jucătoare în care ne punem speranţe mari să ne ajute la linia de 9 metri. Nu contest că mai suntem în discuţii şi cu alte jucătoare”, a precizat Valeriu Costea. Tehnicianul echipei gălăţene mai vrea câteva jucătoare care să îi completeze lotul. „Din punctul meu de vedere, la linia de 9 metri ne-ar mai fi trebuit încă două-trei jucătoare, şi pe la 6 metri aş mai fi avut ceva. Dar dacă reuşim să materializăm cele trei jucătoare de la 9 metri zic eu că suntem acoperiţi şi că avem un lot mult mai competent faţă de cel de anul trecut”, a concluzionat Costea. CSU Danubius Galaţi se va reuni pe data de 12 iulie, va efectua un cantonament de pregătire şi o serie de meciuri amicale. Echipa noastră este invitată în perioada 4-5 august la turneul amical de la Vâlcea alături de SCM U Craiova, vicecampioana României, CSM Slatina şi echipa gazdă HCM Rm. Vâlcea. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 2, 2018 Author Share Posted July 2, 2018 CSU Danubius începe viitorul sezon din Liga Florilor la Baia Mare La sediul Federației Române de Handbal a fost stabilit programul după care se vor disputa meciurile ediției viitoare din Liga Florilor. Sezonul este programat să înceapă pe 2 septembrie, iar în prima etapă CSU Danubius va juca pe terenul nou promovatei Minaur Baia Mare. CSU Danubius Galați va avea un debut de sezon dificil, în etapa a II-a va juca pe teren propriu cu HC Zalău, urmând ca în etapa a III-a să se deplaseze pe teren campioanelor de la CSM București. După un joc la Brașov, cu Corona, în etapa a IV-a, CSU Danubius va reveni la jocurile de pe teren propriu cu deja clasicul derby al Dunării de Jos contra celor de la Dunărea Brăila. În tur programul CSU continuă astfel: etapa a VI-a, HCM Râmnicu Vâlcea - CSU, etapa a VII-a, CSU - CSM Roman, etapa a VIII-a, Măgura Cisnădie - CSU, etapa a IX-a, CSU - U Cluj Napoca, etapa a X-a, CSM Slatina - CSU, etapa a XI-a, CSU - CSM Bistrița, etapa a XII-a, Gloria Buzău - CSU, etapa a XIII-a, CSU - SCM Craiova. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 5, 2018 Author Share Posted July 5, 2018 Al doilea transfer la CSU Danubius Conducerea echipei feminine de handbal CSU Danubius a anunțat, ieri, că a perfectat o nouă achiziție pentru sezonul următor al Ligii Naționale, cea a extremei stânga Lăcrămioara Cîlici (27 de ani). Aceasta este gălățeancă, a făcut junioratul la fostul club HC Oțelul, unde a avut-o antrenoare pe Gabriela Artene. În 2009, a plecat la Știința Bacău, unde a avut antrenoare o altă personalitate marcantă a handbalului gălățean, Gabriela Manea. Din 2014, a trecut la echipa de Liga Națională din Roman, la care a evoluat până la finalul ultimului sezon. Antrenoarea ei din perioada junioratului, Gabriela Artene, crede că CSU Danubius a făcut o mutare foarte bună. "Este un transfer excelent, sunt sigură că va fi jucătoare de bază. Este foarte talentată, munceşte mult, o fată foarte serioasă", a spus Gabriela Artene. Lăcrămioara Cîlici este profesor de educaţie fizică şi sport şi a semnat cu CSU Danubius un contract pe o perioadă de un an, cu opţiune de prelungire pentru încă unul. Acesta este al doilea transfer realizat de echipa gălăţeană în această vară. Precedentul a fost Andreea Pătuleanu (26 de ani), care joacă pe posturile de inter stânga şi centru, venită de la HC Slobozia. Pătuleanu a mai jucat în Liga Naţională la SCM Craiova și HC Sebeș Alba. Reunirea lotului echipei gălăţene este programată pentru 15 iulie, iar primul antrenament pentru sezonul următor va fi o zi mai târziu. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 6, 2018 Author Share Posted July 6, 2018 Ziua și transferul la CSU Danubius. Întăriri din Germania Echipa feminină CSU Danubius a anunţat, vineri, 6 iulie 2018, transferul interului lituanian Marija Gedroit, care vine din Bundesliga, de la Bayer Leverkusen, după ce cu o zi înainte clubul gălăţean semnase cu extrema stânga gălăţeană Lăcrămioara Cîlici. Marija Gedroit este lituaniancă, are 31 de ani (înălţime 1.80 m) şi este o jucătoare de mâna dreapta, polivalentă la linia de 9 metri, putând evolua atât pe cele două posturi de inter, cât şi pe centru. Este de mulţi ani o jucătoare de bază a naţionalei ţării sale, pentru care a înscris 12 goluri la turneul final al Campionatului Mondial de anul trecut. Vine din campionatul german, unde a evoluat sezonul trecut pentru Bayer Leverkusen. A plecat din Lituania când avea 21 de ani, mai întâi în Cehia, unde a stat un sezon, apoi a ajuns în Polonia, unde a jucat trei sezoane pentru formaţia Kielce. Au urmat, începând din 2011, patru sezoane în Islanda, unde mereu a fost printre cele mai bune marcatoare ale campionatului. De altfel, în 2012, a fost golgheter al competiţiei islandeze, cu 159 de goluri în 24 de jocuri. Apoi, din 2015, a fost pentru un sezon şi jumătate în Ungaria, la Kisvardai, după care a semnat cu Bayer Leverkusen. Marija Gedroit a semnat un contract valabil pentru următorul sezon al Ligii Naţionale, cu opţiune de prelungire pentru încă un an. Ea reprezintă al treilea transfer perfectat de CSU Danubius în această vară. Campania de achiziţii a fost deschisă cu Andreea Pătuleanu (26 de ani), care joacă pe posturile de inter stânga şi centru, venită de la HC Slobozia. Pătuleanu a mai jucat în Liga Naţională la SCM Craiova și HC Sebeș Alba. Apoi, joi, a semnat cu CSU Danubius extrema stânga Lăcrămioara Cîlici (27 de ani). Aceasta este gălățeancă, a făcut junioratul la fostul club HC Oțelul, în 2009 a plecat la Știința Bacău, iar din 2014 a trecut la echipa de Liga Națională din Roman, la care a evoluat până la finalul ultimului sezon. CSU Danubius şi-a păstrat majoritatea jucătoarelor din sezonul trecut, plecând doar Nicoleta Safta şi două din jucătoarele cu puţine minute pe teren, Dajana Jovanovska şi Andreea Beleska. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 16, 2018 Author Share Posted July 16, 2018 CSU Danubius s-a reunit cu trei noutăți în lot Echipa feminină de handbal a reluat luni pregătirile pentru noua ediție a Ligii Florilor. La prima ședință de pregătire s-au prezentat 18 jucătoare, trei dintre ele sunt transferate recent: Lăcrămioara Cîlici, 27 de ani, extremă stânga, jucătoare gălățeană ce a evoluat la juniori la Galați, la HC Oțelul, iar apoi a mai trecut pe la Știința Bacău și CSM Roman, cu ambele grupări a jucat în Liga Națională, Andreea Pătuleanu, 26 de ani, inter, a jucat sezonul trecut la HCM Slobozia în Liga Florilor, dar și lituanianca Marija Gedroit, 31 de ani, jucătoare ce a evoluat sezonul trecut în Germania la Bayern Leverkusen, iar în cariera ei a mai evoluat în Cehia, Polonia și Ungaria. ”După primul antrenament de la Galați este foarte bine, am mai jucat la Galați, dar la nivelul junioarelor, mă bucur nespus de mult că mă întorc acasă, mi-am dorit foarte mult să mă întorc acasă”, a spus la primul antrenament Lăcrămioara Cîlici. Din lotul cu care a evoluat sezonul trecut pentru CSU Danubius nu vor mai juca: Nicoleta Safta, Dajana Jovanoska, Andrea Mihart și Andreea Beleska. În prima etapă din noua ediție a Ligii Florilor CSU Danubius va juca pe terenul nou promovatei Minaur Baia Mare, în jurul datei de 2 septembrie. Până atunci gruparea gălățeană va participa la mai multe turnee de pregătire printre care unul și la Galați. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 17, 2018 Author Share Posted July 17, 2018 Trei turnee de pregătire pentru CSU Danubius Handbalistele de la CSU Danubius au reluat de la începutul săptămânii pregătirile pentru un nou sezon în Liga Florilor. După perioada de reacomodare la efort, handbalistele pregătite de Vali Costea vor susține trei turnee de pregătire. Prima dată, între 3 și 4 august, gălățencele vor juca la Vâlcea, iar printre adversare vor fi SCM Craiova, CSM Slatina și gazdele de la HCM Râmnicu Vâlcea. Apoi, peste o săptămână, 10-11 august, la Galați se va disputa al doilea turneu de pregătire, iar alături de CSU Danubius la turneu vor mai participa HC Dunărea Brăila, Gloria Buzău și HCM Slobozia. Ultimul turneu de pregătire la care vor participa gălățencele va fi între 17 și 18 august, la Roman. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 18, 2018 Author Share Posted July 18, 2018 CSU Danubius a reluat antrenamentele 18 jucătoare au participat la primul antrenament al echipei CSU Danubius Galaţi. 15 dintre ele au fost legitimate la Galaţi şi în sezonul trecut, iar trei sunt transferate în această vară. Este vorba despre internaţionala lituaniancă Marija Gedroit, şi două handbaliste autohtone. Lăcrămioara Cîlici este extremă stânga şi vine după patru sezoane petrecute la HCM Roman, iar Andreea Pătuleanu a fost transferată de la CSM Unirea Slobozia. Declaraţii: Andreea Pătuleanu – jucătoare CSU Danubius Galaţi: „În primul rând îmi doresc în plan personal să fiu lipsită de accidentări, să pot să evoluez cât mai bine şi să avem un parcurs cât mai bun cu echipa şi să ne îndeplinim obiectivele”. Lăcrămioara Cîlici – jucătoare CSU Danubius Galaţi: „Deocamdată e foarte bine, e primul antrenament la care particip la Galaţi. N-am mai jucat - la junioare am jucat la Galaţi, dar după aia am plecat. Mă bucur nespus că mă întorc acasă, mi-am dorit foarte mult să joc pentru Galaţi şi sper să ne înţelegem foarte bine”. Marija Gedroit – jucătoare CSU Danubius Galaţi: „Abia am ajuns ieri, aşa că nu prea ştiu ce să spun despre echipă, dar îmi plac fetele, au fost foarte drăguţe şi foarte prietenoase”. Antrenorul Vali Costea ştie că nu mai are mult timp la dispoziţie pentru a închega relaţiile de joc. „Ne-am reunit astăzi, un pic cam târziu din punctul meu de vedere, dar una peste alta, o să trebuiască să accelerăm puţin perioada de pregătire, că imediat urmează turneele amicale şi trebuie să ne pregătim şi să începem campionatul. După cum bine aţi văzut, nu am avut prea multă şansă la tragerea la sorţi, dar având în vedere achiziţiile pe care le-am făcut şi lotul pe care îl avem, sper să facem o figură bună anul ăsta şi să nu mai avem emoţiile de anul trecut”, a concluzionat tehnicianul echipei gălăţene. Pentru fetele de la CSU Danubius urmează perioada de pregătire fizică, cu antrenamente pe stadion şi în sală, cel mai probabil urmând să se plece şi într-un cantomanent montan. Luna august este rezervată jocurilor, echipa gălăţeană urmând să participe la trei turnee: 3-4 august la Rm. Vâlcea, 10-11 august la Galaţi şi 17-18 august la Roman. Primul joc oficial se va disputa pe 2 septembrie în deplasare cu nou promovata HC Minaur Baia Mare. monitoruldegalati.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 20, 2018 Author Share Posted July 20, 2018 CSU Danubius, start în pregătirea noului sezon Echipa feminină de handbal CSU Danubius şi-a început pregătirile pentru următorul sezon, antrenorul Valeriu Costea având în lot 18 jucătoare. 15 dintre acestea au jucat în echipa gălăţeană şi în sezonul trecut, iar trei sunt proaspăt transferate. Este vorba despre lituanianca Marija Gedroit (inter, centru), venită din Germania, de la Bayer Leverkusen, gălăţeanca Lăcrămioara Cîlici (extremă stânga), venită de la HC Roman, şi Andreea Pătuleanu (inter, centru), transferată de la Unirea Slobozia. Lăcrămioara Cîlici şi-a exteriorizat bucuria revenirii în handbalul gălăţean. "Deocamdată e foarte bine, sunt primele antrenamente la care particip în Galaţi, după mult timp. N-am mai jucat ca senioare aici, la junioare am jucat la Galaţi şi am plecat de atunci. Mă bucur nespus că mă întorc, mi-am dorit foarte mult să joc acasă şi sper să ne înţelegem foarte bine", a spus Cîlici, jucătoare formată la clubul gălăţean Handbal Art. Lituanianca Marija Gedroit a spus că a fost foarte bine primită de grup: "Abia am ajuns, aşa că nu prea ştiu ce să spun despre echipă, dar îmi plac fetele, au fost foarte drăguţe şi foarte prietenoase". Campionatul va începe pe 1 septembrie, iar antrenorul Vali Costea ştie că nu are prea mult timp la dispoziţie pentru a închega relaţiile de joc. "Ne-am reunit la începutul săptămânii, un pic cam târziu din punctul meu de vedere. Una peste alta, trebuie să accelerăm puţin perioada de pregătire, că imediat urmează turneele amicale şi trebuie să fim la un nivel optim la începerea campionatului. Nu am avut prea multă şansă la tragerea la sorţi, dar având în vedere achiziţiile pe care le-am făcut şi lotul pe care îl avem, sper să facem o figură bună anul ăsta şi să nu mai avem emoţiile de anul trecut", a spus Costea. CSU Danubius are un program foarte dificil în primele cinci etape: va începe pe teren propriu cu HC Zalău şi vor urma meciurile cu CSM București (deplasare), Corona Brașov (deplasare), HC Dunărea Brăila (acasă) şi HCM Rm. Vâlcea (deplasare). Pentru fetele de la CSU Danubius Galaţi, urmează o perioadă cu accent pe pregătirea fizică, încă de la început într-un ritm destul de intens, deseori cu câte două antrenamente pe zi, efectuate atât la Sala "Dunărea", cât şi în sala de forţă de la "One Gym". De la începutul lunii august, se va participa la trei turnee amicale, dintre care unul va fi organizat la Galaţi. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 2, 2018 Author Share Posted August 2, 2018 CSU Danubius începe vineri seria jocurilor amicale După o perioadă în care baza au fost acumulările fizice, handbalistele de la CSU Danubius vor susține începând de vineri primele jocuri de verificare. Vineri și sâmbătă, 3-4 august, echipa gălățeană va participa, alături de alte trei echipe de prima ligă (Corona Brașov, CSM Slatina și SCM Râmnicu Vâlcea) la turneul amical Cupa SCM Râmnicu Vâlcea. Vineri, de la ora 10.00, CSU Danubius va juca cu Corona Brașov, în aceeași zi, de la ora 19.00, fiind programat jocul cu gazdele de la SCM Râmnicu Vâlcea, urmând ca sâmbătă, de la ora 10.00, CSU Danubius să joace cu cealaltă echipă din competiție, CSM Slatina. Pe lângă turneul de la Râmnicu Vâlcea, în această perioadă precompetițională, CSU Danubius va mai participa la alte două turnee de pregătitoare. Între 11 și 12 august, la Galați, CSU Danubius va juca la un turneu alături de HC Dunărea Brăila, SCM Gloria Buzău și HCM Slobozia, iar în perioada 17-18 august, CSU Danubius, alături de SCM Gloria Buzău, Corona Brașov și SCM Roman, va participa la un turneu la Roman. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 4, 2018 Author Share Posted August 4, 2018 O victorie și două înfrângeri pentru CSU Daunbius la Cupa ”SCM Râmnicu Vâlcea” O victorie și două înfrângeri - bilanțul echipei de handbal feminin CSU Danubius la primul turneu de pregătire din această perioadă de pregătire. Vineri și sâmbătă, la Râmnicu Vâlcea, echipa gălățeană a participat la Cupa ”SCM Râmicu Vâlcea”, competiție la care au mai activat alte trei echipe de Liga Națională: Corona Brașov, CSM Slatina și gazdele turneului SCM Râmnicu Vâlcea. Fetele pregătite de Vali Costea au încheiat pe locul 3 turneul de la Râmnicu Vâlcea, iar rezultatele gălățencelor au fost: 10-28 cu gazdele de la SCM Râmnicu Vâlcea, 24-29 cu Corona Brașov și 23-19 cu CSM Slatina. În urma victoriei cu echipa din Slatina, handbalistele de la CSU au terminat turneul de la Vâlcea pe locul 3. Din lotul deplasat la Râmnicu Vâlcea au lipsit Elena Șerban și Andreea Taivan, cele două jucătoare au participat la Campionatul Mondial Universitar de Handbal din Croația. După competiția de la Vâlcea, pentru CSU Danubius urmează un al doilea turneu de pregătire, 11-12 august, organizat de clubul gălățean pe teren propriu, Sala Sporturilor Dunărea, alături de alte două echipe de Liga Națională, HC Dunărea Brăila și SCM Gloria Buzău, dar și echipa din liga secundă HCM Slobozia - retrogradată recent din Liga Națională. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 9, 2018 Author Share Posted August 9, 2018 Handbalistele de la CSU Danubius, la primele apariţii în faţa suporterilor Reprezentanta Galaţiului în Liga Florilor la handbal feminin, CSU Danubius, va organiza, pe 10 şi 11 august, un turneu de pregătire unde au invitat pe: HC Dunărea Brăila, SCM Gloria Buzău şi HCM Unirea Slobozia. Echipa pregătită de antrenorul Valeriu Costea şi-a continuat antrenamentele toată săptămâna şi va folosi cele trei meciuri amicale pentru a pune în aplicare anumite scheme lucrate şi pentru omogenizarea relaţiilor de joc. Lotul de jucătoare este complet, de luni revenind alături de colegele lor şi Elena Şerban şi Andreea Taivan, care au participat la Campionatul Mondial Universitar desfăşurat la Rijeka, unde România a ocupat locul 6. Chiar dacă vremea din weekend se anunţă caniculară, iubitorii handbalului din oraşul nostru sunt aşteptaţi la sala Polivalentă Dunărea să asiste la cele şase partide. Programul competiţiei este următorul: vineri, 10 august - SCM Gloria Buzău - HC Dunărea Brăila, ora 10.00; CSU Danubius Galaţi - HCM Slobozia, ora 12.00; HCM Slobozia - HC Dunărea, ora 17.00; CSU Danubius - Gloria, ora 19.00; sâmbătă 11 august: Gloria Buzău - HCM Slobozia, ora 10.00; CSU Danubius - Dunărea Brăila, ora 12.00. monitoruldegalati.ro La acest turneu, CSU Danubius se va prezenta cu toate jucătoarele din lot: Elena Șerban, Emilia Anghel, Roxana Caragea - Daciana Balaban, Alla Șeiko, Lăcrămioara Cîlici, Andreea Pătuleanu, Marija Getroit, Tamara Bokarici, Elena Livrinikj, Cristina Marcu, Cristina Clisu, Mădălina Conache, Denisa Șelever, Iulia Artean Stroe, Andreea Taivan, Ana Maria Gogu și Raluca Tănasă, cele două din urmă fiind junioare. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 11, 2018 Author Share Posted August 11, 2018 În prima etapă a turneului, HC Dunărea Brăila - Gloria Buzău 27-22, CSU Danubius - HCM Slobozia 29-21. În a doua etapă, CSU Danubius - Gloria Buzău 26-21, HC Dunărea Brăila - HCM Slobozia 26-25. În ultima rundă, CSM Gloria Buzău - HCM Slobozia 26-15, CSU Danubius - HC Dunărea Brăila 25-27. Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 12, 2018 Author Share Posted August 12, 2018 Danubius - locul al doilea la turneul pe care l-a organizat. Probleme, mai ales financiare Sâmbătă, la prânz, s-au încheiat partidele turneului de handbal organizat de clubul gălățean CSM CSU Danubius. Timp de două zile, în Sala Sporturilor "Dunărea" au evoluat Dunărea Brăila și Danubius Galați, echipe cu vechime în Liga Națională, HCM Slobozia, retrogradată în vară, și SCM Gloria Buzău, recent promovată. Au fost șase meciuri benefice pentru toate combatantele, în care antrenorii au verificat, în condiții de joc, potențialul echipelor, în perspectiva startului viitorului sezon. În cele două reuniuni din prima zi s-au înregistrat rezultatele: Dunărea - Buzău 27-23, Danubius - Slobozia 29-21, Brăila - Slobozia 26-25 și Galați - Buzău 26-22. Fetele noastre au avut și scăderi de ritm și, pentru că jocul nu le-a mers, s-au văzut conduse până spre finalul meciului. Sâmbătă, până la orele prânzului, s-au disputat ultimele două partide, care, deși neoficial, au stabilit clasamentul turneului. Pentru locurile 3-4 s-au întâlnit Buzăul și Slobozia, prima formaţie câștigând detașat, cu scorul de 26-15. Așteptat cu interes, derbiul echipelor din Galați și Brăila ne-a oferit un joc interesant, cu numeroase faze spectaculoase, mai ales în primele 30 de minute, când multă vreme s-a mers cap la cap. Brăilencele au demarat surprinzător și au condus până în minutul 20. Iată evoluția scorului: 1-5, 2-7, 5-9 și 10-10. Apoi, elevele lui Valeriu Costea s-au aflat de câteva ori în avantaj, dar de fiecare dată au fost egalate. La pauză, Dunărea conducea cu 16-14. Repriza secundă nu a fost, din păcate, de bun augur pentru gălăţence, pentru că oaspetele nu au mai cedat niciun moment și au condus până la fluierul final. Toate acestea, pe fondul unei reprize slabe a elevelor lui Costea. Li s-au mai opus portarul brăilean, dar și... barele porții. Scorul final a fost 27-25 în favoarea echipei Dunărea, care s-a clasat pe primul loc, gălățencelor revenindu-le locul al doilea. Evident, lucrurile vor fi analizate și se vor lua măsuri pentru remedierea lacunelor de joc. Chiar peste câteva zile, în turneul de la Roman. Accidentată în prima zi, Denisa Șelever a venit la sală, dar nu a intrat în joc. Sâmbătă s-a accidentat și Câlici, în minutul 15, moment din care nu a mai putut evolua. "Știam că va fi un meci greu, voiam să câștigăm. Din păcate nu s-a putut, îmi pare rău că nu am putut să ajut mai mult echipa, din cauza accidentării, dar sperăm ca în campionat să ne luăm revanșa. A fost un turneu benefic pentru noi, am legat relațiile de joc, ne-am mai închegat. Suntem mult mai bine pregătite față de turneul de la Vâlcea, s-a și văzut, sperăm să ne ajute și mai mult turneul de la Roman", a declarat Lăcrămioara Câlici. La acest turneu, antrenorul gălățean a folosit întregul lot: Elena Șerban, Emilia Anghel, Roxana Caragea - Daciana Balaban, Alla Șeiko, Lăcrămioara Câlici, Andreea Pătuleanu, Marija Gedroit, Tamara Bokarici, Elena Livrinikj, Cristina Marcu, Cristina Clisu, Mădălina Conache, Denisa Șelever, Iulia Artean Stroe, Andreea Taivan, Ana Maria Gogu și Raluca Tănasă. Meciurile au fost conduse de următoarele cupluri de arbitri: Daniel Basso/ Sorin Toma, respectiv, Lucian Antohi/ George Ștefan. Antrenorul Valeriu Costea consideră turneul de la Galați unul bun, în care s-a văzut unde mai este de lucru. "A fost un turneu bun, sunt mulțumit de fete, din mai multe puncte de vedere. Sunt mulțumit de achizițiile pe care le-am făcut, echipa se vede că este legată, având în vedere că 95 la sută dintre fete au rămas la Galați. Mai sunt mici probleme legate de relațiile de joc la Marjia Gedroit și Andreea Pătuleanu, sunt niște trasee pe care eu le stabilesc și învață din mers lucrurile pentru a putea pe 2 septembrie să știm exact ce avem de făcut", a declarat Costea. În ceea ce privește situația financiară a clubului, Costea face un apel către cei în măsură să ia atitudine. "Trecem printr-o perioadă foarte dificilă, nu știm mare lucru despre ce se va întâmpla, iar fetele, din acest punct de vedere, sunt foarte afectate și probabil că ați văzut la una sau alta, care sunt mai cu psihicul la pământ, că nu au dat randamentul pe care îl așteptăm. Este normal, din punctul meu de vedere, așteptăm cu nerăbdare să se rezolve lucrurile cât mai repede, ca să putem începe bine campionatul acesta. Ne mai așteaptă un turneu, la Roman, la fel de puternic, unde sper ca jucătoarele să înțeleagă că sunt profesioniste, iar ceilalți, care se ocupă de bunul mers al lucrurilor acestei echipe, să înțeleagă la fel de repede că timpul trece", a precizat tehnicianul gălățean. Următorul turneu - ultimul înaintea startului în noul sezon - va avea loc la Roman (17-18 august), cu participarea echipelor Corona Brașov, SCM Gloria Buzău, CSM CSU Danubius și HCM Roman. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 18, 2018 Author Share Posted August 18, 2018 CSU Danubius, în curs să devină CSM Galaţi Situaţia echipei gălăţene din Liga Naţională este una delicată din punct de vedere administrativ, cu doar două săptămâni înaintea începerii campionatului. Principala grijă este generată de faptul că jucătoarele nu au semnat contractele cu CSM Galaţi, în noua formulă organizatorică. În ultimele zile s-au început formalităţile pentru preluarea echipei în totalitate de către noul club al Primăriei, CSM Galaţi, în condiţiile în care cealaltă variantă, asocierea dintre CSU Danubius - entitatea care a funcţionat în ultimii ani - şi CSM, ar fi primit aviz negativ din partea federaţiei, regulamentul nepermiţând acest lucru. Astfel, echipa nu se poate numi CSM CSU Danubius, ci doar CSM Galaţi, în cazul în care se vor finaliza procedurile de preluare. "Suntem în corespondenţă cu federaţia pe acest subiect, se lucrează de câteva zile la procedurile de preluare. Luni este programată negocierea contractelor, între jucătoare şi membrii Consiliului de Administraţie al clubului", a spus Marius Cosoreanu, director al CSM Galaţi. De altfel, CS Universitatea a anunţat printr-un comunicat că cedează locul şi dreptul de participare în prima ligă fără pretenţii către CSM. "Conducerea CS Universitatea Galați anunță iubitorii handbalulului și ai sportului din Galaţi că, după ce protocolul de colaborare propus nu a fost agreat de Consiliul de Administrație, pentru binele tuturor celor care care s-au implicat în ultimii trei ani la echipă - jucătoare, antrenor, conducător, a cedat, fără nicio pretenție materială sau de altă natură, locul și dreptul de participare în Liga Florilor celor de la CSM. CSU urează succes CSM-ului pe noul drum început, cu speranţa ca va păstra tradiția handbalului feminin gălățean". Momentul decisiv pentru viitorul imediat al echipei este posibil să fie cel de luni, când handbalistele sunt aşteptate să-şi negocieze contractele cu noul club şi rămâne de văzut dacă le vor fi oferite condiţii pe care ele să le considere acceptabile. Cel puţin teoretic, există riscul ca unele dintre fete să nu fie mulţumite şi astfel lotul să fie descompletat cu foarte puţin timp înaintea începerii campionatului. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 27, 2018 Author Share Posted August 27, 2018 Trei jucătoare au refuzat oferta noului club Cu o singură săptămână înaintea începerii Ligii Naţionale feminine, un singur lucru este cert în ceea ce priveşte reprezentanta Galaţiului: CSU Danubius a devenit CSM Galaţi. Marea problemă este că până ieri la prânz jucătoarele încă nu semnaseră contractele cu clubul municipalităţii. Antrenorul Valeriu Costea este departe de a putea pregăti startul campionatului în linişte, cu jucătoare care să se poată concentra doar la antrenamente, fără alte griji majore. Pe tema contractelor handbalistelor se discută şi negociază de mai bine de o săptămână, părţile au ajuns la un consens în majoritatea cazurilor, însă nu s-a semnat nimic. „Este vorba de aspecte procedurale, care sunt în derulare şi astăzi (n.r. - duminică), se va rezolva repede acest aspect”, a precizat, ieri, Marius Cosoreanu, director al CSM Galaţi. Handbalistele au fost ieri la sediul clubului, şi-au luat câte un exemplar de contract şi cel mai probabil în această dimineaţă se va trece efectiv la semnarea lor. Din lotul cu care s-au început pregătirile pentru noul sezon s-au pierdut trei handbaliste, care n-au ajuns la un acord cu CSM. Extrema Andreea Taivan a ales să nu mai continue la Galaţi, spunându-ne că „pur şi simplu am nevoie de o schimbare”. Andreea Pătuleanu, adusă în această vară, a plecat deja de la echipă, în timp ce cu interul lituanian Marija Gedroit, jucătoare venită de la Bayer Leverkusen, nu s-a ajuns la o înţelegere privind condiţiile contractuale. „Am discutat şi cu impresarul prin intermediul căruia a ajuns la Galaţi, iar dacă ea nu va dori să rămână, vom încerca să aducem altă handbalistă pe acest post, cel puţin de aceeaşi valoare”, a adăugat Cosoreanu. Pentru a se acoperi postul de extremă dreapta, rămas descoperit prin plecarea Andreei Taivan, o variantă ar putea fi experimentata gălăţeancă Cătălina Cioaric, cu care discuţiile sunt în fază incipientă. Echipa de handbal feminin CSM Galaţi, fostă CSU Danubius, va începe Liga Naţională pe 1 sau 2 septembrie, cu un meci în deplasare în faţa formaţiei Minaur Baia Mare. Altfel, Marius Cosoreanu a adăugat că la sfârşitul săptămânii trecute s-a făcut un pas important la baschet, semnarea actelor de colaborare între CSM şi Phoenix, astfel că echipa masculină va juca în campionat sub titulatura CSM Phoenix CSU Galaţi. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 30, 2018 Author Share Posted August 30, 2018 Sezonul 2018-2019 debutează în 1 septembrie Sezonul 2018-2019 al Ligii Naţionale de handbal feminin debutează în 1 septembrie. Liga Naţională feminină programează dueluri interesante încă din prima etapă, programată în 1-2 septembrie. Astfel, se vor duela SCM Craiova – Dunărea Brăila (1 septembrie), CSM Slatina - Măgura Cisnădie, Gloria Buzău - SCM Rm. Vâlcea, Universitatea Cluj - Corona Braşov, Gloria Bistriţa - CSM Roman, HC Zalău - CSM Bucureşti, Minaur Baia Mare - CSM Galaţi (2 septembrie). CSM Bucureşti este deţinătoarea titlului şi va juca în grupele Ligii Campionilor. news.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted August 31, 2018 Author Share Posted August 31, 2018 CSM Galați a încheiat preluarea CSU Danubius și a locului în Liga Florilor Prin intermediul unui comunicat, Clubul Sportiv Municipal Galați anunță că a încheiat preluarea echipei de handbal feminin CSU Danubius, dar și a locului în Liga Florilor. ”Clubul Sportiv Municipal Galați vă aduce la cunoștință faptul că a reușit, în urmă cu câteva momente, să preia dreptul de participare în Liga Florilor din partea CSU Danubius Galați, ca urmare a salvării situației de a putea avea în orașul Galați o echipă de handbal la cel mai înalt eșalon national. Clubul nostru a respectat complet toate procedurile necesare acestui proces, conform Articolului 7 din Regulamentul Federației Române de Handbal. "În situația în care un club sportiv nu mai poate susține financiar activitatea unei echipe de handbal care face parte din structura sa, aceasta poate decide cedarea echipei către alt club sportiv, afiliat la FRH, din aceeași localitate sau județ. În acest sens, cele două cluburi vor solicita în scris aprobarea prealabilă a predării, respectiv preluării echipei. Propunerea de aprobare a acestei operațiuni va fi făcută de către Departamentul Tehnic, iar aprobarea întocmirii Dosarului de predare/primire poate fi făcută numai în perioada cuprinsă între începerea sezonului competițional și data programării primei etape a Ligii Naționale respective." Ca urmare a cerințelor Articolului 7 din Regulamentul Federației Române de Handbal, Clubul Sportiv Municipal Galați a ofertat toate jucătoarele și toți membrii staff-ului CSU Danubius, clubului de la care s-a preluat dreptul de participare, dar și pentru a avea continuitate în plan sportiv. Pe această cale, le transmitem tuturor gălățenilor că CSM Galați urmează toate demersurile corecte și legale pentru îndeplinirea obiectivelor în plan sportiv la toate ramurile de sport cuprinse”, se arată în comunicatul Clubului Sportiv Municipal Galați. Altfel, duminică, 2 septembrie, de la ora 18.00, la Baia Mare, CSM Galați va juca cu nou promovata în Liga Florilor Minaur Baia Mare în prima etapă din LNHF. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 2, 2018 Author Share Posted September 2, 2018 Handbalistele de la CSM Galați au pierdut la Baia Mare, în prima etapă a campionatului În ultimul meci din etapa inaugurală din Liga Florilor, handbalistele de la CSM Galați au pierdut jocul disputat pe terenul nou promovatei Minaur Baia Mare. Echipa maramureșeană s-a impus cu scorul de 25-21, după ce la pauză a condus cu 13-10. Până aproape de final, scorul a fost echilibrat. Într-un interval de trei minute, 51 - 54, la scorul de 19-19, Minaur a reușit un parțial 4-0 cu care s-a desprins la 23-19. Cea mai bună marcatoare a jocului a fost Elena Livrinikj, cu 11 goluri. Pentru CSM au mai marcat: Iulia Artean Stroia 4, Lăcrămioara Cîlici 3, Daciana Balaban, Mădălina Conache și Cătălina Cioaric - câte un gol. Pentru CSM Galați, în jocul de la Baia Mare a evoluat și Cătălina Cioric, fostă jucătoare la HC Oțelul, transferată recent la CSM. Pentru gruparea din Baia Mare au evoluat două jucătoare care au jucat și pentru Galați, ucraineanca Yaroslava Burlachenko, fostă la HC Danubius, și Andreea Taivan, fostă la CSU Danubius. Pentru handbalistele de la CSM Galați urmează jocul de pe teren propriu cu HC Zalău, 9 septembrie, urmând ca în etapa a III-a fetele de la CSM Galați să joace pe terenul campioanelor de la CSM București, joc ce va fi transmis în direct de TVR 1. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 3, 2018 Author Share Posted September 3, 2018 Se reintroduc biletele la meciurile de handbal Clubul Sportiv Municipal Galați anunță suporterii handbalului din Galați că la meciul de duminică din Liga Florilor, dintre CSM Galați și HC Zalău, vor fi puse în vânzare bilete de intrare. Prețul unui tichet de acces la joc va fi de 5 lei. CSM Galați - HC Zalău este este programat să se dispute duminică, 9 septembrie, de la ora 17.00, la Sala Sporturilor Dunărea. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 9, 2018 Author Share Posted September 9, 2018 Revenire spectaculoasă a handbalistelor de la CSM Galați Conduse cu şase goluri la jumătatea reprizei secunde, gălăţencele au reuşit să recupereze şi să încheie meciul cu HC Zalău la egalitate Revenire spectaculoasă a handbalistelor de la CSM Galați, în meciul disputat pe teren propriu cu HC Zalău, în etapa a doua a campionatului. Gălăţencele au fost conduse cu şase goluri la jumătatea reprizei secunde, dar au reuşit să recupereze spectaculos în partea a doua. Astfel, partida din Sala Sporturilor „Dunărea” s-a încheiat la egalitate. Scor final: CSM Galați – HC Zalău 24-24 (9-14). La primul meci susţinut în faţa propriilor suporteri, echipa nou înființatului club municipal a început slab, iar formaţia pregătită de Gheorghe Tadici a luat un avans consistent încă din start. La pauză, HC Zalău conducea cu 14-9 şi a început la fel de bine repriza secundă. Astfel, în minutul 42, oaspetele aveau un avans de şase goluri (19-13). La jumătatea reprizei a doua, gălăţencele au început cursa de urmărire cu o dublă a Iuliei Artean. La 17-21, macedoneanca Elena Livrinikj a reuşit nu mai puţin de patru goluri consecutive, iar diferenţa a devenit minimă, 21-22. Cu cinci minute înainte de final, Daciana Balaban a egalat la 22. În ultima parte a jocului, Zalăul a condus cu 23-22 şi 24-23, dar CSM a revenit de fiecare dată prin Elena Livrinikj. Cu 11 goluri înscrise, macedoneanca a fost cea mai bună marcatoare a meciului. Astfel, cu un lot restrâns numeric, echipa antrenată de Valeriu Costea a reuşit să obţină un punct în faţa unei formaţii mult mai bine cotate. Gruparea gălăţeană a pierdut trei jucătoare importante chiar înainte de startul sezonului. Marija Gedroit (plecată la HCM Buzău), Andreea Pătulean (Corona Brașov) şi Andreea Taivan (Minaur Baia Mare) nu au vrut să semneze contractele cu CSM, după preluarea CSU Danubius de către municipalitate. În condiţiile date, CSM Galați și-a propus clasarea în primele zece locuri, ceea ce ar însemna evitarea barajului, pe care l-a jucat în ultimele două sezoane. Pentru prima dată în ultimii ani, intrarea spectatorilor s-a făcut pe bază de bilet, care a costat 5 lei. Conform organizatorilor, la acest meci s-au vândut 471 de bilete. În etapa a III-a, CSM Galați va juca pe terenul campioanei CSM București, duminică, 16 septembrie, de la ora 17.30. Jocul din Capitală va fi transmis în direct de TVR 1. realitateadegalati.net Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 16, 2018 Author Share Posted September 16, 2018 Înfrângere rezonabilă pentru CSM Galați pe terenul campioanelor de la CSM București Handbalistele de la CSM Galați au pierdut, duminică, jocul disputat în Capitală, Sala Rapid, pe terenul campioanelor de la CSM București. La finalul celor 60 de minute de joc CSM - ul bucureștean s-a impus cu scorul 26 - 19, după ce la pauză echipa campioană avea avantaj de șase goluri, scor 14 - 8, diferență rezonabilă dată fiind diferența dintre bugetele celor două echipe. Ala Sheiko și Iulia Artean au fost cele mai bune marcatoare de la CSM Galați, ambele cu câte șase reușite, celelalte marcatoare de la CSMG au fost: Cătălina Cioaric și Elena Livrinikj câte două goluri, Denisa Șelever, Cristina Clisu și Raluca Tănasă câte un gol. După trei etape din Liga Florilor handbalistele de la CSM Galați sunt pe locul 12, din 14 în clasament cu un punct. Pentru echipa gălățeană urmează un alt joc în deplasare, joi, 20 septembrie, la Brașov, urmând ca în etapa a V-a, să joace pe teren propriu cu Dunărea Brăila, în jurul datei de 7 octombrie. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 19, 2018 Author Share Posted September 19, 2018 Academie de handbal în planurile CSM Galați Pe lângă echipa de handbal senioare, Clubul Sportiv Municipal Galați are în componență întreaga piramidă la nivelul junioarelor, de la junioare I la junioare V. În viitorul apropiat, clubul gălățean își propune înființarea unei Academii de handbal, conform anunțului directorului clubului, Marius Cosoreanu. ”Juniorii sunt prioritatea noastră numărul unu. După cum probabil ați aflat, secției de handbal i-au fost alocate cinci grupe de juniori, începând cu juniori I, II, III, IV și V, care vor face ca pe termen mediu, 4 - 5 ani, să putem să structurăm o Academie care să producă sportivi gălățeni, iar aceștia să facă pasul spre handbalul de mare performanță de la echipa noastră de Liga Națională”, a spus Marius Cosoreanu, directorul CSM, în cadrul unei conferințe de presă. Cosoreanu a mai spus că CSM Galați are ca prioritatea creșterea juniorilor pentru echipele de seniori ale clubului. ”Prioritatea noastră numărul zero este de a oferi copiilor din municipiul Galați posibilitatea de a face pasul spre sportul de performanță, de la grupele de copii de la fiecare secție a clubului”, a declarat Marius Cosoreanu. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted September 20, 2018 Author Share Posted September 20, 2018 Handbalistele de la CSM Galați au pierdut la Brașov În etapa a IV-a din Liga Florilor, handbalistele de la CSM Galați au înregistrat a treia înfrângere stagională. Gruparea gălățeană a jucat la Brașov, pe terenul Coronei, iar jocul a fost pierdut cu scorul 21-31. La pauză, gazdele conduceau cu 17-12. Pe tot parcursul jocului, echipa din Brașov s-a aflat la conducere, cu o singură excepție, în minutul 3, cele două echipe se aflau la egalitate, scor 1-1, Cristina Marcu a egalat, din aruncare de la 7 metri pentru CSMG. Cea mai bună marcatoare de la CSM a fost Daciana Balaban, cu șase goluri. După patru etape, CSM Galați este pe locul 11 în clasament, cu 1 punct. Pentru echipa gălățeană, urmează meciul de pe teren propriu cu Dunărea Brăila, echipa de pe locul 12, cu 1 punct. Meciul se va disputa în jurul datei de 7 octombrie, după o acțiune a echipei naționale. sportgalati.com Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now