dcp100168 Posted July 2, 2018 Share Posted July 2, 2018 Peste 83.000 de euro pentru modernizarea punctelor de gunoi O mârţoagă înhămată la o căruţă trasă, strategic, în faţa pubelelor de gunoi din care sunt scoase şi aruncate afară PET-urile, spre a fi încărcate în sacul uriaş şi jegos, cărat de bietul animal de povară. Din păcate, aşa arată reciclarea deşeurilor într-un Galaţi ce se vrea a fi european. În aceste condiţii, Primăria municipiului Galaţi tocmai a scos la bătaie un contract pentru întocmirea documentaţiei necesare amenajării şi modernizării punctelor de colectare a deşeurilor. Nu mai puţin de 383.000 de lei, adică peste 83.000 de euro fără TVA, este valoarea estimată a contractului scos la licitaţie de Primăria Galaţi pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) pentru obiectivul „Amenajare şi modernizare puncte colectare deşeuri”. În caietul de sarcini se arată că, în prezent, punctele de colectare selectivă - 220 la număr - şi, implicit, containerele sunt degradate nemaiputând să-şi îndeplinească scopul iniţial. „Pentru remedierea situaţiei şi atingerea ţintelor de reciclare, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii mediului şi a sănătăţii populaţiei municipiului Galaţi” se doreşte implementarea acestui proiect. „Obiectivul de investiţii propus este destinat colectării prin sistem suprateran/subteran a deşeurilor urbane de pe raza municipiului Galaţi în vederea reciclării şi valorificării lor. Prin acest sistem se urmăreşte eficientizarea activităţii de colectare a deşeurilor, îmbunătăţirea calităţii mediului şi a aspectului oraşului”, se arată în document. De asemenea, municipalitatea susţine că îşi doreşte rezolvarea problemelor actuale: eliminarea focarelor de infecţie, a mirosurilor neplăcute, a mizeriei din proximitatea punctelor de colectare, dar şi golirea containerelor în condiţii de igienă. Iar accesul la containere să fie permis doar persoanelor autorizate. Colectarea inteligentă a gunoiului Conform caietului de sarcini, punctele de colectare a deşeurilor vor trebui poziţionate în aşa fel încât să nu se afle sub geamurile cetăţenilor care, la rândul lor, să nu fie nevoiţi să parcurgă o distanţă mai mare de 250 metri pentru a duce gunoiul. De asemenea, trebuie să fie asigurat accesul utilajelor care ridică recipientele de colectare. „Punctele de colectare, supra şi subterane trebuie securizate astfel încât doar persoanele arondate pentru fiecare punct în parte să aibă acces la depozitarea deşeurilor - cartele sau carduri individuale pentru fiecare apartament. Energia electrică necesară pentru alimentarea sistemului de acces pe bază de cartelă poate fi furnizată de un panou fotovoltaic şi stocată într-un acumulator. În varianta SMART, punctele de colectare sub şi supraterane vor fi prevăzute cu sistem de acces electronic digital, contorizarea intrărilor pe baza unui software, monitorizarea de la distanţă şi alimentare cu energie verde”, se arată în caietul de sarcini. Conform documentului, sistemul subteran de colectare a deşeurilor va cuprinde o cuvă din beton armat etanşă, platformă cu mai multe nivele pentru containere, dar şi instalaţie pentru ridicarea ei în vederea scoaterii containerelor, şi coşuri de inserţie din oţel inoxidabil pentru fiecare container. Primăria cere eliminarea posibilităţii accesului rozătoarelor, insectelor şi animalelor în interiorul platformei subterane. Iar ambele sisteme, sub şi suprateran, să fie protejate de eventuale vandalizări, iar durata lor de funcţionare să fie de minimum opt ani. Trei scenarii Proiectantul care va câştiga licitaţia va trebui să elaboreze trei scenarii: unul pentru amplasarea în subteran a tuturor punctelor de colectare, unul pentru amplasarea lor supraterană şi un scenariu mixt, atât pentru varianta de bază, cât şi pentru varianta SMART, care presupune monitorizare de la distanţă. Evident, vor fi efectuate studii geotehnice şi topografice, expertizele necesare şi va obţine avizele. Pe lângă studiul de fezabilitate şi asistenţă tehnică pe durata derulării procedurii de achiziţie a contractului de proiectare şi execuţie, proiectantul va trebui să asigure suportului tehnic. Municipalitatea aşteaptă ofertele până pe 9 iulie, iar criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
dcp100168 Posted July 11, 2018 Author Share Posted July 11, 2018 Punct modern de colectare a deşeurilor, la Ancora Primăria municipiului Galaţi anunţă demararea unui proiect pilot ce priveşte colectarea selectivă a deşeurilor prin modernizarea punctelor de colectare a deşeurilor. Astfel, municipalitatea a montat în zona complexului Ancora, un modul modern pentru colectarea de deşeuri, care este prevăzut cu senzori pentru detectarea nivelului de umplere, conectat la dispeceratul Ecosal. "Am demarat un proiect pilot de colectare selectivă a deşeurilor, în cadrul căruia punem la dispoziţia cetăţenilor un modul modern, securizat şi prevăzut cu senzori pentru detectarea nivelului de umplere, conectat la dispeceratul Ecosal. Acest modul a fost montat în zona complexului Ancora, înlocuind cele două puncte de colectare existente acolo. Proiectul face parte din strategia de modernizare a punctelor de colectare selectivă a municipiului Galaţi", a anunţat primarul Ionuţ Pucheanu pe un site de socializare. monitoruldegalati.ro Tomberoane cu senzori în Complex Ancora Primăria municipiului Galaţi tocmai a demarat un proiect pilot de colectare selectivă a deşeurilor, în cadrul căruia pune la dispoziţia cetăţenilor un modul modern, securizat şi prevăzut cu senzori pentru detectarea nivelului de umplere, conectat la dispeceratul Ecosal. Acest modul a fost montat în zona Complexului Ancora, înlocuind cele două puncte de colectare existente acolo. Ieri, o angajată Ecosal le explica gălăţenilor cum să folosească sistemul. Administraţia locală spune că proiectul face parte din strategia de modernizare a punctelor de colectare selectivă a municipiului Galaţi. Reamintim că Primăria a scos la licitaţie un contract cu valoarea estimată de 383.000 de lei, adică peste 83.000 de euro fără TVA, pentru realizarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru obiectivul „Amenajare şi modernizare puncte colectare deşeuri”. Se doreşte un sistem destinat colectării prin sistem suprateran/subteran a deşeurilor urbane de pe raza municipiului Galaţi în vederea reciclării şi valorificării lor, dar şi rezolvarea problemelor actuale: eliminarea focarelor de infecţie, a mirosurilor neplăcute, a mizeriei din proximitatea punctelor de colectare, dar şi golirea containerelor în condiţii de igienă. viata-libera.ro Link to comment Share on other sites More sharing options...
Recommended Posts
Create an account or sign in to comment
You need to be a member in order to leave a comment
Create an account
Sign up for a new account in our community. It's easy!
Register a new accountSign in
Already have an account? Sign in here.
Sign In Now